Elena Petrea Kyrintzis, s-a născut în data de 12.05.1988, Constanța, a urmat studiile la Facultatea de Științe Politice, master în Politici Europene de Dezvoltare Regională. Anul 2020 i-a adus marea bucurie prin publicarea primei sale cărți la Editura Velvet Story, romanul „Anthos”, iar anul acesta își ia avântul cu o nouă carte incendiară intitulată „Doamna și Mafiotul”. Cum sunt curioasă din fire i-am adresat câteva întrebări scriitoarei legate de carte, cum ar fi: Cine sau ce au determinat-o să scrie romanul? Și dacă a avut blocaje în a descrie scenele fierbinți cu înclinație erotică?, la care Elena Petrea Kyrintzis mi-a răspuns: „Eu citesc foarte mult despre mafia romance în limba engleză și consider că acest gen mi se potrivește. Vorbeam odată cu o cititoare din UK și mi-a spus că a început să-i placă băieții răi… în cărți. Așa a început să-mi încolțească în minte ideea. Sentimentul ce mă împingea sa scriu povestea a fost atât de puternic încât am cerut „aprobarea” Amaliei și a lui Robert de a pune pe pauză partea a doua din Anthos și m-am apucat de Doamna și mafiotul. Da, am avut foarte multe blocaje deoarece este foarte greu să descrii acele scene fierbinți fără a te repeta. Dar mai ales, pentru că linia dintre erotic și vulgar este una foarte fină și cu ușurință poți cădea în extrema cealaltă.”
După această destăinuire am cuprins textul în întregime dându-mi seama că fiecare emoție ce m-a încărcat parcurgând povestea a fost de zbucium îmbinat cu o nebunie euforică ce doar ceea ce-ți place îți poate produce – acea sațietate de bine ce te extaziază. În câteva cuvinte aș putea spune că „Doamna și Mafiotul” a fost cartea ce mi-a furat somnul și mi-a transformat gândurile în frământări continui a unui joc nesfârșit de scenarii. Iar pentru asta un mare mulțumesc scriitoarei!

O dată deschisă cartea pătrunzi într-o lume întunecată îmbinată cu o lucire aparte, senzualitatea se îmbină cu jocul cuvintelor iar iubirea se strecoară ca un fum al îmbătării parcă ivit atunci când trebuie. Îl cunoaștem astfel pe vulcanicul capo, Lorenzo de Luca, un bărbat fierbinte gata pregătit să-și nimicească dușmanii dar și să cucerească cele mai fragile inimi ale femeilor. Însă după o dezamăgire acesta nu vrea să se mai ardă… nici educația ce-i este dată de un tată criminal și perfid nu-i este un ghid, iar atunci când o întâlnește pe ea, pe acea „Ea” realizează că pericolul nu vine doar de la dușmanii săi ce mișună pe la toate colțurile ci și de la propria-i inimă, care îi bata mai tare, care îl trădează în fața unor sentimente ce le credea șterse din al său ADN…
„(…) mi-au venit în minte cuvintele tatei: „iubirea este doar un obstacol în calea scopului tău și aduce numai necazuri! Iubirea te face slab, iar când ai slăbiciuni, dușmanii te vor mânca de viu!”
Scarlett Wintour în schimb e opusul lui, o fire caldă, mereu săritoare aceasta e departe de a fi în zona cercurilor în care se învârte capul mafiei, și totuși jocul sorții e neînțeles de noi, astfel aducându-i în același loc, în aceeași noapte, într-un moment oportun ca două suflete ce se caută să se găsească și să se recunoască instantaneu. Imediat ce o vede pe ecranul camerelor de supraveghere a propriului său club, Enzo încearcă să o protejeze, să o știe în regulă și totodată aproape și departe de el, o vrea dar și o respinge fiind conștient că ceea ce iubește sincer într-o lume în care este el va fi supus pierzaniei. Pentru că viața lui înseamnă pericol, omoruri, dezastru. Și totuși, apropierea este iminentă, iar când descoperă că tatăl ei este un politician corupt care are nevoie de suținere financiară pentru campania sa își joacă cartea profitând la maxim de această întorsătură, punând pe tablă dorința de a o avea pe Scarlett, doar a lui. Cu orice preț!
„-Ah, Scarlett, o să mă omori!
-Nu, o să te fac să trăiești!”
Dintr-o obsesie pentru Scarlett, Enzo dezvoltă o dragoste ce-l doare, îl face să retrăiască tot trecutul pe care nu-l vrea răscolit și totuși, o dată cu apariția femeii iubite acesta realizează că nimic nu va mai fi la fel. Manipulările nu-și mai au rostul deoarece Scarlett e înnebunită după el, iar înțelegerea dintre tată și iubit cade atunci când deciziile ei primează, iar alegerea sa e „El”, acel întunecat chip cu inima frântă, acel înger căzut într-o mocirlă a clanurilor mafiote, și a maturității precoce. Însă totul are un preț, iar a lor e mult prea mare…
„(…) Vreau să adormi în brațele mele. Vreau să simți cât de mult însemni pentru mine. Vreau să simți că sunt aici pentru a rămâne.”
O dată intrat în jocul periculos al mafiei constați că cineva îți suflă în spate, că mii de ochi te scanează iar siguranța e o sticlă fragilă care e gata-gata să cadă zdrobindu-se în mii de cioburi. Parcă toți se întorc împotriva celor doi, parcă tai pericolul cu cuțitul iar tensiunea devine un aer pe care cei doi îl respiră sacadat, amorul lor e tot mai încins dar și despărțirile tot mai apăsătoare. Se pierd pentru a se regăsi, se alungă pentru a se trezi din nesiguranța apăsătoare care le îndreaptă atenția că doar în doi formează un întreg… chiar dacă au secrete, un trecut tenebros și un viitor incert. Chiar dacă…

Cartea „Doamna și Mafiotul” s-a dovedit a fi o poveste care ne arată că iubirea nu te întreabă, doar îți intră sub piele. Ea se instalează acolo și rămâne neprihănită, nepătată de toate calamitățile vieții. Că sentimentele pot veni însoțite de toată încărcătura emoțională până la epuizare dar care te fac să simți că poți cuprinde necuprinsul în pumni. Iar atunci când îți găsești sufletul pereche, inima ta îl urmează oriunde ar merge, fără temeri și regrete. Scriitura ne îndulcește cu secvențe picante de o unduire senzuală care incită toate terminațiile nervoase și stârnește; iar acțiunea ne demonstrează încă o dată că Elena Petrea Kyrintzis este expertă în a contura povești ce prind instantaneu arătând că totul este un mister, atât în viață, cât și în povestea lui de Luca și Scarlett Wintour.
„După primul sărut, lumea mi s-a schimbat. El devenise întunericul și lumina din viața mea, focul ce-mi încingea sângele în vene; nebunia vieții mele.”
Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Velvet Story!

2 gânduri despre „Citind-o pe Elena Petrea Kyrintzis. Cartea „Doamna și Mafiotul”!”