Citind-o pe Florina Sandra Cojocaru. Cartea „Elsa”!

Sunt autori care din start îți intră în suflet și stau acolo într-un loc al amintirilor și de care poți vorbi sau contempla fără încetare; uite că, Florina Sandra Cojocarul a devenit așa deodată o scriitoare de neprețuit, deoarece fiecare silabă și cuvânt scris s-a dovedit a fi o fereastră ce se deschide spre înțelepciune, spre lecții greu de dus dar pe care le știi utile, iar prin povestea „Elsa” am înțeles că autoarea respiră a experiențe și cunoștințe pe care le-a dobândit în mod nemijlocit într-o realitate mult prea accelerată a prezentului efervescent. Și pot spune cu exactitate că tot ce mi s-a așternut în fața ochilor a avut un impact mult prea profund, iar acum din tot zbuciumul de după citire chiar îmi vine greu să mă limitez doar la câteva cuvinte spre a reda frumosul, subtextele ce m-au marcat cât și aspectul psihologic ce a reîntregit această carte.

Romanul „Elsa” a fost o tornadă ce m-a întors pe toate părțile, pe lângă toată expunerea unor vieți ce au fost puse în fața unor încercări existențiale se deapănă profilul unor oameni ce doar prin iubire se redescoperă, se regăsesc, acceptă, trăiesc și se sting cu slova dragostei pe buze! Lectura a curs ca și lacrimile mele ce s-au înșiruit pe toate cărările inimii și au pătruns adânc în piele imprimând o compasiune greu de ținut în frâu.

„Mă numesc Elsa și port după mine în sac de tristeți. Acum, când scriu, am un număr de ani. Mă simt mai bătrână decât arăt. Fericirile? Există, au existat. Nu le neg, le chem, am mare nevoie de ele.(…)”

Ca o chiriașă în propriul său suflet Elsa încearcă să pună cuvânt peste stare și emoție peste conținut și să-și creioneze propria sa poveste; cu o mamă absentă și un tată mult prea dominant aceasta în urma unei tentative de suicid ajunge sub îndrumarea unor medici specialiști. Cu o fire puternică aceast depășește cu ușurință stadiul de decădere proprie, însă alimentarea de zi de zi a situațiilor stresante și problemelor familiale fac din sufletul eroinei Elsa o suferindă, una care rupe din ea pentru fiecare ce-i dăruiește un pic de atenție, de dragoste și o noțiune de familie. Astfel, tânăra adolescentă își formează din „el”, acel Doc un prototip de bărbat ideal, unul pe care-l va iubi veșnic și care chiar și în mintea sa în continuă dezvoltare aduce culoare prin forma unor îndemnuri care îi direcționează vizualizarea formelor vieții. Și totuși, viața bate filmul… iar Elsa se simte „o păpușă cu mecanismul stricat..”, o tânără ce din nevoi s-a format ca matur precoce, ce și-a pus de vânzare propria formare pentru sacrificiul adus familiei sale împărțite între suferințe acaparatoare și deosebit de toxice.

“Dacă Doc nu ar fi existat, ar fi trebuit să-l inventez.”

Alegerile Elsei o duc în întâmpinarea acelei relații doctor-pacient, pe care tânăra o vede evoluând, altfel decât s-ar permite; pentru că Doc o ajută, o înțelege, o ascultă -ba chiar o încurajează să-și dea frâu liber firii sale artistice, și astfel în coconul acesta format se dezvoltă iubirea – acele senzații noi pe care nimeni nu și le poate controla, se nasc dar fiecare se refugiază în propriul vis fără a da puls acelei fericiri cerșite din ambele părți. Dar oare până când?

“Te privesc minute în șir ca și cum nimic nu m-ar mai sătura de tine.”

Fiecare pagină dată a fost un strigăt de ajutor, cu începutul în adolescența îngenuncheată și până la o maturitate mult prea încâlcită pentru a fi primită cu împăcare, Elsa cade pentru a se ridica, iar acel Doc, acel Cezar, tămăduitor de suflete e alături, și vede în ea mai mult decât o „defectă”, iar acum, într-un prezent tenebros e pe buzele ei, e imprimat în acele memorii scrise care nu se lasă uitate; el ajunge să-i încurce cărările dar să-i și încălzească sufletul prin iubirea sa, una de scurtă durată dar pe vecie, una care a trasat suferințe dar și care a redeschis în ea, în Elsa gustul de viață, dar și sacrificiul ce nu le-a permis să le fie povestea … și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

„Sunt pasăre ca să zbor, Doc și zborul să îmi fie frumos. Tu m-ai învățat asta. Tu mi-ai redat încrederea în mine, tu mi-ai luat-o ușor, înapoi. Probabil că te-am dezamăgit. Poate că ai vrut mai mult de la mine. Asta sunt și te iubesc cu toată ființa mea, mai mult decât am crezut că aș fi putut iubi vreodată.”

Povestea am perceput-o ca pe o eliberare, acea care a strigat acolo în muțenia sufletului și care s-a deschis ca un apus de culoare, artistic ca și felul Elsei, o pictoriță ce se alină între desene, o ascultătoare de voci strigate și o femeie ce a avut ca scop iubirea lui, acea dragoste care i-a ținut loc de familie, de prieteni, de carieră. Ea nu i-a văzut vanitatea lui, nici egoismul, pentru că a știut că acolo, în carapacea sa de apărare e acel Doc care i-a salvat viața atunci când nimeni nici măcar nu o observa; pe acea fetiță firavă, acea fiică săritoare, sau elevă eminetă, doar el a fost capabil să întoarcă munții pentru fericirea ei. Însă prea ușoare ne sunt gândurile și prea grele așteptările, prea săltați ne sunt pașii și prea dureroase dezamăgirile. Cu fiecare an trecut sufletele lor se cheamă, se palpează acea dragoste interzisă, se conștientizează pericolul astfel încât consumarea ei e ca un foc ce arde cu repeziciune dar care se mistuie ani la rând… și încă se simte gustul fumului ce nu va trece vreodată. Viața Elsei e o adevărată încercare dar și o glumă proastă a Karmei, a fost amantă pe când ea singură le detestă, a mințit și a furat, s-a drogat și a făcut alegeri greșite, a dat mâinile în jos atunci când trebuia să se țină și cu dinții și a clacat, atunci când s-a lăsat la voia întâmplării. Viața a biciuit-o din toate părțile fără a-i da dreptul să se apere, iar acum e mai mult ca sigură că totul nu se termină aici chiar dacă ce a fost la dus… și ce va fi, va urma!

“Iubesc în tine tot ce nu îmi ești, tot ce puteai să îmi fii, tot ce mi-ai fost.”

Cartea „Elsa” e despre cum renaști din cenușă, cum îți croiești din nimic forțe și cum puterea de acceptare te poate reorienta în direcția unui echilibru personal, poate unul fragil însă acel de care ai nevoie aici și acum pentru a fi alături de cei ce cred în tine. Miezul cărții e despre învățarea prin a te bucura de ceea ce ai, pentru că oricând poți pierde totul și apoi regretele te pot aduce la disperare, e despre dragostea trăită intens și iubirea fără așteptări, e despre răbdarea de aur și înțelegerea faptului că avem doar o viață, și un rol de a fi prezenți pe scena existenței proprii; e despre tragerea liniilor de la și până la … și a felului de palpare a nevoii primare. E felul individual de a conștientiza că supraviețuirea nu e o stare, cum nici a te complace într-o decădere nu e o soluție, astfel Elsa, și poate multe chipuri la fel se vor regăsi pe același câmp de luptă într-o lume în care nu datorită părinților, ci din cauza lor ajungem suflete schilodite de frici și angoase pe care nici timpul nu le mai poate trata!

„Mi-am spus: eu nu pot să uit și am uitat, nu pot să iert și am iertat de zeci de ori, nu voi fi ca mama și am ajuns să mă identific cu ea. Până la urmă, unde vreau să ajung? E timpul să mă ridic, să lupt pentru ceea ce am, (…) E timpul să trăiesc.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s