Citindu-l pe Haralamb Zincă. Cartea „Moartea vine pe bandă de magnetofon”!

Haralamb Zincă, pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman, (n. 4 iulie 1923, Roman – d. 24 decembrie 2008, București) a fost un autor de romane polițiste și cărți-document. Din mărturisirile scriitorului, aflăm că „la nici 22 de ani, a fost unul dintre acei evrei din România care au luptat în cel de-al doilea război mondial…” Este autorul a peste 50 de cărți polițiste și de spionaj, fiind laureat cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1971) – pentru cartea Și a fost ora H (Editura Militară, București, 1971) – și cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1976). A decedat la 24 decembrie 2008 la București, după ce mulți ani a suferit de boala Alzheimer și a fost aproape uitat. Scriitorul a fost înmormântat la Cimitirul Evreiesc de lângă stația de metrou Eroii Revoluției.

Prima mea întâlnire cu autorul a fost prin intermediul cărții „Moartea vine pe bandă de magnetofon”, reeditată la Editura Publisol; o poveste ce mi-a accelerat respirația producându-mi o sete de lectură interminabilă în nevoia de a afla deznodământul. Câteva nopți sau transformat în zile pentru a așeza piesă cu piesă într-un puzzle întortocheat pornit tot de la o veche răzbunare, una care își cere tributul. Urmările sunt tulburătoare ca și toate secvențele cheie ce ies la iveală în cele mai tensionante momente.

„Un cercetator primește o amenințare cu moartea. O umbră din trecut îi știe toate mișcările, iar secrete din timpul războiului, pe care le credea demult îngropate, ies la lumină. Inginerul geolog Dan Stamatiad se ocupă de un proiect extrem de important privind zăcămintele de uraniu. Oare toate aceste amenințări sunt legate de proiectul U-74? Capitanul Lucian trebuie să afle cine-l urmărește pe Stamatiad, înainte de a fi prea târziu.”

„Domnule Stamatiad, ți-a sunat ceasul! E timpul să-ți primești pedeapsa și să mori. Când, unde și în ce fel vei muri, eu voi hotărî.”

Într-un timp încă împărțit pe bucăți al unui an în plină amploare a descoperirilor, inginerul geolog Stamatiad, care lucrează la un proiect foarte important pentru țară este amenințat fără rețineri. Cursul intimidărilor este prelung și fără a avea o finalitate, ci o fixație asupra emeritului inginer. Deși este un profesionist desăvârșit acesta suferă de niște dureri de cap insuportabile, însă nimic nu-l poate împiedica să ducă până la capăt cercetările asupra proiectul U-74, investigație care după părerea multora a fost catalizatorul pentru ca acesta să fie amenințat. Însă, cine știe… pot doar să spun că profesorul este privit din toate părțile, este amenințat pe la toate colțurile nefiind nici în propria casă în siguranță.

Mersul lucrurilor e încâlcit mai mult decât ne-am fi putut imagina, apar atât personaje noi pe care Stamatiad le credea moarte, dar și momente ce întunecă și mai mult acțiunea. Pe când toți credeau că scrisoarea de amenințare e o glumă, un om din spate râde hidos într-o nebunie a răzbunării. Stamatiad înțelege că totul îl va face să decadă psihic și moral tot mai mult însă încă speră ca Căpitanul Lucian, cel care se ocupă de caz va elucida misterul scrisorilor și telefoanelor sinitre primite în plină noapte.

Cu pași încrezuți Căpitanul Lucian Rupea parcurge un itinerar al amenințătorului din umbră, însă ce nu ar face încă e la un pas în spate, și totuși nu se dă bătut; analizează, planifică și palpează intuitiv o pistă ce tulbură tot mai mult. În tot acest joc al deducției Stamatiad ajunge în pragul dezechilibrului psihic, al nebuniei create de o persoană miticuloasă și atentă la detalii. Constatăm cu uimire că trecutul, secretele și faptele tenebroase ne ajung din urmă, că ce e rău mai rău se face și tot ce e înclinat spre șiretlic se încheagă tot mai mult într-o perioadă în care toți ce au să profite o fac din plin.

Cine și cu ce scop îl amenință pe inginerul geolog Stamatiad vă îndemn să aflați, cert e că aici nimic nu e ceea ce pare, și trebuie o răbdare peste măsură să parcurgi textul pentru a avea împlinire prin descoperirea făptașului, sau făptașilor… deaorece o carte polițistă trebuie citită lejer, cu atenție la detalii pentru ca nimic să nu ne scape, în așa fel încât să fii în pielea detectivului răspunzător de caz și să-i palpezi victoria de a pune toate piesele pe masă.

Eu am primit o adevărată plăcere citind cartea „Moartea vine pe bandă de magnetofon”, prima dintr-o serie de autor pe care o recomand cu drag. Și nu mă opresc aici…