Lansare de carte la Cluj. Editura UP

În data de 21 septembrie am avut deosebita plăcere să particip la un eveniment impresionant alături de echipa editurii UP la Cluj- Napoca ce a avut loc la Biblioteca „Octavian Goga”. Alături de Oana Arion, Monica Ramirez și trei noi autoare ce au intrat în frumoasa familie UP ne-am bucurat împreună de momentul de conexiune scriitor-cititor ce ne-a lipsit în decursul a unui an și ceva. După discursul Oanei Arion care ne-a stârnit zâmbete și ne-a destins atmosfera s-au făcut prezentările celor trei scriitoare ce și-au deschis lumea cărților proprii către cei prezenți, fiecare a vorbit atât de sensibil, personal și unic față de cărțile pe care le-au lansat încât curiozitatea a crescut în intensitate.

Pe lângă faptul că am plecat acasă cu cărțile mult dorite am beneficiat de semnăturile personalizate, și ca setul să fie complet am împărțit impresii, vise și dorințe alături de scriitoarele mele dragi. Și nu în ultimul rând am croit gânduri spre noi lansări, noi evenimente literare care ne-ar aduna pe toți cei ce împărțim aceeași pasiune la un loc.

Las mai jos titlurile cărților ce au fost prezentate cu descrierile aferente de pe pagina editurii UP, eu am rămas plăcut surprinsă de eveniment și cu bucuria de a ne reîntoarce la normalitate. Mulțumesc echipa UP pentru posibilitatea de a vă fi alături …

Lansare de carte ”Când îmi voi afla numele” de Larisa Calo

Descriere: „‒ Mă vor anihila din nou. Anihila, din latinescul annihilare, își spuse în timp ce se pregătea pentru încă o preluare dureroasă și involuntară.

Abilitatea lui telepatică, manifestată spontan, fără nicio explicație îi transformase întreaga existență într-un vârtej de gânduri asurzitoare care îl atacau necruțător, reducându-i la tăcere chiar și conștiința de sine, până la pierderea memoriei. Viața, așa cum o cunoaștea, pregătirea de lingvist căreia îi sacrificase ani de muncă, postul de traducător și legătura sentimentală pe care încercase din răsputeri să o înțeleagă, toate se schimbaseră treptat pe măsură ce nou-descoperita sa abilitate luase amploare.

Internat la Psihiatrie, cu suspiciunea unei tulburări psihice, va avea de făcut o alegere dificilă care îi va forța la maxim limitele, expunându-l riscului de a-și uita propria identitate. Chiar și numele. Va reuși el să își regăsească sinele, sub umbra prezenței sufocante din trecut, de care încercase mereu să se ascundă?”

Lansare de carte ”Aur și plumb” de Ada Romanți

Descriere: ” Ştii care e lucrul cel mai grozav legat de jocuri? Ele nu sunt reale.

Într-o lume a petrecerilor exuberante, a eleganței și aroganței brute, două familii importante din societatea orașului Whitehaven își văd destinul iremediabil legat în urma unei sângeroase tragedii. Când banii cumpără tăcerea, adevărul lor rămâne îngropat în trecut. Câțiva ani mai târziu, o tânără pe nume Eva primește o vizită de la cel mai important membru al familiei Johnson, care îi propune să încheie o înțelegere a cărei miză o va face să accepte fără a sta pe gânduri.

Printre stofe şi mătăsuri scumpe, zâmbete misterioase şi priviri vinovate, Eva se trezește într-un vechi conflict a cărui origine e ascunsă în tragedia ce i-a distrus familia cu ani în urmă. Pregătită să riște totul pentru scopul ei, tânăra se avântă tot mai periculos într-un joc al măștilor, în care sentimentele reale ca iubirea și răzbunarea devin monede de schimb pentru a câștiga. Dar când dușmanii îi devin familie, iar familia dușman, planul ei începe să se destrame, iar Eva realizează că, în final, câștigătorul va rămâne singur. „

Lansare de carte ”Inimă încătușată” de Raluca Sferle

Descriere: „S-ar crede că dragostea poate învinge orice, dar nu și în cazul lui Amren, sortită să trăiască o viață încătușată de un blestem letal pentru toate ființele omenești. Trecutul nu o poate influența… Amren este pusă în fața situației de a alege între o dragoste pură, dar care i-a întemnițat inima, și un prinț seducător, care ar putea fi calea ei spre răzbunare. Disperată să scape din sclavia unui rege fără scrupule, tânăra se revoltă, folosind chiar blestemul care a condamnat-o să trăiască în pielea unui călău sub numele de Morana. În drumul spre libertate, realizează că preţul plătit pentru a se integra printre studenții Academiei nu a fost unul mic. Şi astfel Morana îşi schimbă din nou identitatea şi devine Cajsa Karawek.

Povestea are ca punct central nu numai drama prin care trece Amren, dar și ideea că moartea valorează mai mult decât dragostea pură în fața unui suflet denaturat și silit să-și încalce propriile principii de viață.”

Nu este disponibilă nicio descriere.
Nu este disponibilă nicio descriere.
Nu este disponibilă nicio descriere.
Nu este disponibilă nicio descriere.
Ar putea fi o imagine cu Monica Ramirez şi Cristina Apostol, persoane în picioare şi interior
Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, inclusiv Cristina Apostol, persoane în picioare, carte şi interior

4 gânduri despre „Lansare de carte la Cluj. Editura UP”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s