Citind-o pe Natașa Alina Culea. Cartea „Un bilet la circ numit Iubire!”

Natașa Alina Culea este o scriitoare româncă de origine ucraineană, născută la Tulcea. Aceasta este cunoscută pentru poveștile sale atemporale, pentru amintirile pe care le lasă în urmă orice carte a sa, fie ele dulci-amărui sau înduioșătoare. Natașa este responsabilă pentru lecturi ce fac cititorii să trăiască emoții puternice alături de personaje, pentru povești ce captivează prin inocență și senzualitate, pentru un stil ce frapează prin veridicitate și realism și nu se dezice niciodată de simplitate, frumusețe și eleganță. Din 2014, autoarea a publicat șase romane, vândute inițial în mii de exemplare în România și Moldova. În prezent, cărțile sale sunt traduse în mai multe limbi (engleză, franceză, spaniolă). (sursa: bookzone)

Nu demult am finisat cartea „Rusalka. Femeia din adâncuri” semnată de Natașa Alina Culea, astăzi însă stau și privesc visătoare la un final ce a lăsat loc de interpretări a romanului „Un bilet la circ numit Iubire”, poveste ce a zguduit sufletul meu provocând o introspecție între trecut și viitor, cu toate acele momente de déjà-vu ce încă îmi încarcă retina. Iar despre scriere parcă aș povesti- dar parcă nu, în nevoia de a proteja acele suflete și așa osândite de karma necruțătoare ce a înnodat destinele anterioare cu cele prezente într-o căutare veșnică unde lecțiile se învață pe măsură ce te pârpâlești la focul pierderilor și suferințelor, a timpului ce se duce și a zâmbetelor ce devin grimase pe chipuri bizare aflate pe scena unde fiecare joacă un rol. Mai bine sau mai rău, totul…

„Totul este o chestiune de perspectivă, nu?”

„– Uneori îmi este așa de dor de el, Nevena. De ce nu pot să-l uit? De ce? se întreabă ea cu o expresie exasperată, fixând tavanul puțin jilav, vopsit alb zgrunțuros acum o zi. Iustin nu seamănă cu niciun alt bărbat pe care l-am întâlnit. Este ceva cu el, nu îmi place de el doar ca bărbat, îl admir pentru atitudinea lui în viață, pentru principiile sale – chiar și atunci când principiile lui mă exclud pe mine sau un comportament nepotrivit. Poate că îl admir mai mult atunci când nu mă vrea. Este absurd ce simt. Sau… nu știu. Nu îl pot uita, Nevena!”

Romanul este despicat în două, un trecut presărat de evenimente atât istorice cât și culturale și un prezent ambiguu a unei tinere mame aflate într-un impas emoțional a unui caracter vulcanic. Trectul se întretaie prin vise și evenimente aeve în viața Lidiei, iar ea ajunge să fugă după himere. Un arlechin, o figură ce ar trebui să stârnească zâmbete îi umple nopțile răscolind o suferințe parcă de azi dar departe înrădăcinată în niște ani goniți în neant. Iar ea ajunge să fie confuză mai ales că starea sa emoțională este fragilă fiind după o despărțire ce încă sângerează. Acel Arlechin îi arată parcă într-un film developat pe alb-negru o lume aparte, a circului Galaxy de unde se începe povestea și țeserea unor evenimente ce explodează într-o paletă de culori ce marchează pe oricine, chiar și pe cititorii ce vor parcurge romanul.

“El va fi arlechin, nu doar un clovn de circ. Va interpreta roluri mult mai complexe decât un număr de clovn. Clovni au toate circurile. Cu talentul lui și înclinația lui către dramă, va fi perfect în rolul de arlechin.”

Arlechinul în timpul său e pe cât de strălucitor pe scena mare pe atât de incoerent în relații și desfrânat în atitudinea sa față de femei; Maxim după cum îl știe toată lumea e departe de a fi un cavaler ce salvează tinere, e mai bine spus un călău al emoțiilor distrugând orice vis după ce își satisface egoul său de mascul alfa, însă karma nu iartă iar o iubire adevărată călcată în picioare ajunge să bântuie într-un ecoul al vremii ducând acel gong prelung în căutarea altor suflete dezechilibrate unindu-le într-un dans al metamorfozei.

„Durerea inimii îngenunchează și regi, și călăi, și arlechini.”

Dintr-o emoție în alta, dintr-un trecut într-un prezent încă neașezat pe piese atât Arlechinul singuratic cât și Lidia învață să-și găsească punctele slabe, pentru el într-un sfârșit târziu iar pentru ea datorită prețioasei sale prietene care spune lucrurilor pe nume Nevena încă mai este o șansă la izbăvire și la recunoașterea acelor trăsături ce împiedică inima și cugetul să prețuiască cu adevărat cea de-a doua jumătate. Ce-i unește pe Maxim cât și pe Lidia e egoismul și prea-iubirea de sine, fiecare în felul propriu mutilează apropiatul și își încarcerează inima parcă protejând-o de năluci neexistente dovedindu-se a fi oameni ce profită de ceilalți. Uneori fără scrupule, alteori mințindu-se și pe sine într-o situație în care își caută necunoscute cunoscute doar de ei însăși. Și ce e cel mai rău din păcate, e că niciodată nu sunt mulțumiți cu ceea ce obțin dorind ceva mai mult, mai bun, mai peste forțele proprii ajungând singuri și nefericiți.

„Cine ești tu când nu te vede nimeni?”

Ce face povestea unică?… e faptul că pe lângă o developare a istoriei scriitoarea Natașa Alina Culea ne trage cortina circului, ne arată jongleriile vieții și cum fiecare suntem actori nu doar cu școală în spate; autoarea ne prezintă drama în toată splendoarea ei sensibilizându-ne într-un mod individual. Ademenindu-ne într-un contrast al culorilor crezând că vei parcurge o iubire de la înflorire la plenitudinea efervescentă ajungi să realizezi contrariu, ba chiar să cerșești o împăcare, o iubire … până la adânci bătrâneți. Însă textul se scrie sub ochii noștri, trist, înflăcărat și țesut cu lacrimi amare în febrilitatea unei îndrăgostite de tragicul suferinței morale. Și te întrebi, cu ce scop se derulează această poveste?… pentru a indentifica acele inimi încă nepregătite să primească lecția vieții, acea în care reciprocitatea e cheia, în care iubirea are valoare iar să fii aproape de cineva nu e precum ți-ai pierde libertatea, cea cu care se mândresc atât Arlechinul Maxim cât și Lidia Caraman realizând cu oroare că cei doi se aseamănă într-o măsură sau alta, detalii pe care trebuie să le aflați singuri.

În stilul său povestitor autoarea pe lângă povestea ce pulsează a trecut și a prezent ne aduce în față frânturi din textele marilor scriitori, ne pune în față istoria pentru cei care „au dormit-o” și ne conturează un tablou ce va rămâne cel puțin pentru mine întipărit pe retină căutând acea paiață în vitrinele magazinelor pentru a-mi reaminti zbuciumul ei în căutarea acelei pe care a îndepărtat-o într-un acces de orgoliu, de masculinitate dusă până în pânzele albe; voi gândi un final pentru cele patru personaje pentru a le da împăcare și a le ostoi freamătul și a-și găsi liniștea. Așa sunt eu, o romantică incurabilă ce caută un final fericit chiar și pentru egoiștii ce nu au doar o cărare, rătăcind în noaptea încețoșată.

Finalul a încununat opera, ni se vor întinde cărțile în față arătându-ne că continuitatea este și acolo unde timpul a închis porțile… vom afla sau poate nu de ce soarta a țesut destinul Arlechinului cu cel al Lidiei venind ca o lecție sau ca un avertisment.

„– Viața este o comedie!

– La care plângem cu toții.”

Cartea „Un bilet la circ numit Iubire” m-a răvășit, pe lângă toate scenariile puse în față de autoare și toate direcțiile și alegerile pe care le face un om, Natașa Alina Culea a pus pe un piedestal iubirea venind cu un manifest al speranței față de această umplere emoțională. Povestea în sine pentru mine a fost un pelerinaj alături de corturile gălăgioase ale circului plimbându-mă nestingherită alături de acele efervescente personaje bucurându-mă de fiecare reprezentație dar și realizare, întristându-mă plecările cu ochii în pământ a femeilor lăsate fără răspuns și făcând ochii mari la toate alegerile ce au despicat inimi ale Arlechinului mereu cu zâmbetul pe buze într-o fericire machiavelică. Însă toate au un început… și toate au un sfârșit, chiar și pentru personajul comic ce s-a contopit cu masca împrumutată dintr-un dulap învechit din culisele unui circ renumit ce a înconjurat lumea. În câteva cuvinte, cartea s-a lipit de sufletul meu, textul m-a plimbat, m-a acaparat și m-a învățat prețul plătit pentru jocul de-a iubirea, de-a sentimentele, de-a viața!

Recomand cu drag cartea!

Cartea „Un bilet la circ numit Iubire” de Natașa Alina Culea poate fi comandată de pe site-ul Bookzone! Vă urez lectură plăcută!

Citind-o pe Natașa Alina Culea. Cartea „Rusalka. Femeia din adâncuri!”

Natașa Alina Culea este o scriitoare româncă de origine ucraineană, născută la Tulcea. Aceasta este cunoscută pentru poveștile sale atemporale, pentru amintirile pe care le lasă în urmă orice carte a sa, fie ele dulci-amărui sau înduioșătoare. Natașa este responsabilă pentru lecturi ce fac cititorii să trăiască emoții puternice alături de personaje, pentru povești ce captivează prin inocență și senzualitate, pentru un stil ce frapează prin veridicitate și realism și nu se dezice niciodată de simplitate, frumusețe și eleganță. Din 2014, autoarea a publicat șase romane, vândute inițial în mii de exemplare în România și Moldova. În prezent, cărțile sale sunt traduse în mai multe limbi (engleză, franceză, spaniolă). (sursa: bookzone)

De fiecare dată când citesc o nouă carte semnată de scriitoarea Natașa Alina Culea constat că este înzestrată atât cu condei fin dar și o originalitate aparte îndrăgostindu-mă încă de la primele pagini atât de poveste cât și personaje. Iubirile în cărțile ei capătă conotație de divin iar plăcerile te duc până în grădinile Edenului. Iar pasiunea produce acea contopire cuprinzându-te într-un joc al seducției. De această dată autoarea a dat o notă misterioasă dar și cu iz de legendar într-o carte ce m-a primit povestitoare între paginile ei odihnindu-mi mintea și spiritul provocându-mi doar o senzație de … a fost odată ca niciodată!

Cartea „Rusalka. Femeia din adâncuri” mi-a adus aminte de multe povești din limba rusă citite de mama sau din cărțile din chirilică care mi-au fost alint în copilărie, cărți pe care mi-am promis să le caut în biblioteca părinților. Fiecare poveste sau reinterpretare a acestei mistice legende a dezvoltat în mintea mea o curiozitate aparte asupra acestei făpturi jumătate femeie jumătate pește; tot ce le-a unit a fost singurătatea dar și frumusețea de care dă dovadă secretoasa arătare ce sucește mințile rătăciților bărbați. Povestea conturată de Natașa Alina Culea e de o perfecțiune aparte, mi-a stârnit un dor de poveste, de o ședere în fața șemineului relatând mituri și legende ale locului, departe de zgomotul existențial. Și de meditație asupra a ceea ce nu se știe, a ceea ce nu se crede și a tuturor văzutelor și nevăzutelor!

„Nici om, nici pește, rusalka aparține totuși Dunării – leagănul și mama ei, cea care a născut-o a doua oară și pentru totdeauna. Cu limba tăiată, mută ca un pește, nu-și poate spune povestea.„

Cartea ne întâmpină cu povestea lui Alexandru, un tânăr jurnalist-scriitor care în urma unei decepții ajunge să se reîntoarcă pe meleagurile natale, chiar în Delta Dunării la mătușa sa Tudosia, o femeie vrednică și ageră la minte care îi observă instant zbuciumul ce arde ca un jăratic în inima tânărului bărbat. Și se teme pentru sufletul acestuia mai ales că îl vede aburind a alcool. Însă nu trebuie să ne temem ce ceea ce vedem, frică ar trebui să ne fie de ceea ce nu se vede, iar Sașa se simte privit, de acolo din adâncurile întunecate ale apei, însă el nu simte frică ci o chemare, o alintare parcă cunoscută dintr-o altă viață. Aceste noi senzații îl fac să scrie, să se adânceasă în patima cuvântului și să depene emoție după emoție ca într-o transă a delirului înainte de o furtună ce va revăși, și va lăsa totul val-vârtej.

Pe lângă viața liniștită din Deltă Sașa își revede rudele, își îndreaptă pașii parcă spre locuri cunoscute și totuși pentru prima dată vizitate, absoarbe aerul înțesat cu miros de pește și mâl și visează la acei ochi ireali de ciudați și totuși familiari, la acea Rusalkă care e pe buzele marinarilor și spaima pescarilor, ce e patima nesăbuiților ce sfidează legile naturii și năluca ce tulbură visele tinerilor. Mătușa încearcă să-l readucă cu picioarele pe pământ însă Sașa devine tot mai curios, tot mai îndreptat spre apele neliniștite acolo unde chemarea vine din adâncuri, iar el se pierde într-o mare de informații, de sentimente contradictorii și povești ce îi ating sufletul cu un tăiș al ispitei dulci ce aduce pierzanie.

În zilele parcă neschimbătoare totuși cu fenomene inexplicabile Alexandru se simte tot mai prins în plasa țesută de Rusalkă, într-un mod pe care nu și-l poate sieși explica nu simte groază ci fascinație, atracție și dorință de a cunoaște această înfățișare mistică ce îngrozește locuitorii apelor. Deși este prevenit de puterea și vraja sa Sașa dorește să o vadă, tot mai aproape gonind prin ceața deasă căutând aventura, extazul plin de adrenalină și povestea pe care o vrea transpusă pe foaie.

Dacă reușește sau nu Alexandru să își ducă până la bun sfârșit povestea vă îndemn să aflați, cert e că acesta a adunat versiuni, frânturi de amintiri și povești înfricoșate de la fața locului fiind marcat de stranietatea acestora. Însă ceea ce i-a rămas întipărită în memorie e femeia înaintea simbiozei sale, fericirea ei înaintea agoniei sale, iubirea ei înainte de a deveni mireasa înspumată a Dunării. Inocența ei înainte de a deveni călăul apelor încețoșate!

„Peștii îi aud inima bătând, strângându-se în jurul ei ca albinele în jurul reginei, atingând-o scurt, dar tandru, înotând după ea ca o mantie vie, care-și schimbă mereu conturul. Asemenea peștilor, pielea ei groasă este acoperită de mucus, simțind și vibrând neliniștită în apă.”

Cartea „Rusalka. Femeia din adâncuri” mi-a adus la cunoștință atât locurile Deltei și zonei în care vreau neapărat să ajung cât și poveștile ce cuprind sirenele, ielele și stigoii. Fiecare detaliu a fost bine pus la locul lui încât am vrut să citesc pe repede înainte totul pentru a afla unde va duce căutarea lui Sașa, care e de fapt scopul Rusalkăi de al urma ca o umbră pe el, de ce oare îl înnebunește și totuși nu vrea să-i facă rău. Sau cine știe… pot doar să vă spun că povestea a fost spusă, scrisă și pusă într-un colț al inimii pentru a fi dată mai departe la altă generație ca o perlă rară găsită într-un moment de cotitură și care va prinde bine la un timp potrivit!

„Rusalka. Femeia din adâncuri” s-a dovedit a fi un roman pe cât de profund, pe atât de fin, ca o împletitură între ieri și azi, între trecut și prezent, între mitologie și viața de zi cu zi, între fantastic și o realitate ruptă din bucăți pentru a fi trăită de un suflet din două cum spune povestea. Cartea a fost ca o cântare în plină unduitură pe valurile ce au dus și au tot dus din cuvânt în cuvânt legenda unei femei pe jumătate pește ce așteaptă, ce își cheamă iubirea și își plânge soarta în apele Dunării!

Romanul Rusalka. Femeia din adâncuri de Natașa Alina Culea poate fi comandat de pe site-ul Bookzone! Vă urez lectură plăcută!

PS: Dragă Natașa Alina Culea, am dus Rusalka la mare… și i-a plăcut!

Citind-o pe Cătălina Pană. Cartea „Dama de Pică!”

Îmi place foarte mult să descopăr autori noi din lumea contemporană, ei aduc o prospețime aparte dar și o scriere mai aproape de stilul propriu cu care suntem deja obișnuiți. Și cunosc faptul că unii merg pe lecturi recenzate, lăudate în stânga și-n dreapta, însă eu de cele mai multe ori sunt împinsă de intuiție, iar direcția aleasă astăzi este înclinată către autoarea Cătălina Pană care prin cartea sa de debut mi-a dat lumea peste cap; am râs până mi-au dat lacrimile dar și am suferit alături de eroii principali într-un joc tulburător al vieții. Fiecare unduitură a situației dar și a șanselor ce au răsărit la momentul potrivit mi-au întărit convingerea că autoarea are în spate o experiență în „ale vieții”, vorba bunicii; astfel într-un iureș de momente am fost întâmpinați de o lectură autentică și pe care fiecare ar putea să o redea drept o lecție dar și un gong al călirii prin încercări și maturitatea presărată cu lacrimi dar și dulceața învingătorului ce ajunge cu capul sus după lungi silințe.

Cartea „Dama de Pică” s-a dovedit a fi un chick-lit plin de furtuni și amuzamente, un roman care a fost glasul eroinei principale în propra-i luptă, una atât cu sinele său cât și a poziționării sale sociale, pe plan profesional, cât și cel sentimental într-o lume în care se simte străină dar și expulzată emoțional răpindui-se dreptul de a trăi împăcată. Și totuși „dama de pică” e femeia care ne va arăta ce simte o femeie, ce dorește o femeie, cum gândește o femeie, cum se înfurie și cere, cum se vrea iubită, înțeleasă, protejată, și nu în ultimul rând, păstrată! 

O avem ca eroină pe Ioana Pop, o tânără ce fuge de fricile unui trai bizar într-o lume total nouă, una în care speră să-și găsească alinare; însă aceasta nu cunoaște că o dată ce dai frâu liber așteptărilor realitatea poate avea gust amar, astfel ajunge în plină dimineață într-o nouă țară, iar nesiguranța o face să se lase pradă deznădejdilor, și totuși… Peste câteva ore bune de foame și neștire un tânăr îi devine salvator deoarece Ana, prietena în care-și pune toate speranțele o lasă baltă fiind bată fără a avea măcar decența de a o întâmpina după cum a fost înțelegerea. Realitatea o bate peste față ca o pală de ger în plin decembrie în care înțelege că nimic nu va fi bine, în care pricepe că greul e mai greu decât pare, însă nu se plânge, muncește și rabdă într-o agonie proprie. Enigmaticul salvator Amine îi este umbră și o cercetează cu interes, însă Ioana nu se lasă dusă de val, muncește pentru a-și croi un viitor decent simțind oricum că a fi străin e o etichetă care greu se estompează în timp.

Ioana, o fire răzbătătoare încearcă să-și lase în urmă demonii trecutului și să avanseze, însă nimerind într-un mediu agitat și într-o continuă stare sufletească de agonie și pierdere se rupe de așa zisa prietenă și șeful acesteia și aleargă în brațele lui Amine, fără un post de muncă și cu o stare în care își simte sentimentele ba ridicate în slăvi ba lovite de pământ fuga îi este din nou aliat. Și pleacă fără a da un semn, fără a înșirui explicații. Iar de aici suntem într-un crescendo tulburător, putem să o criticăm pe Ioana dar și să o strângem în brațe, să o certăm dar și să îi dăm acel spațiu pentru a-și liniști apele tulburi a unei copilării cât și maturități marcate de pierderi, neajunsuri și neiubiri convinsă fiind că are acea piază rea în relația cu oamenii.

Ce a urmat e o adevărată lecție de viață, dar cel mai important noua locație a devenit pentru Ioana o binecuvântare și o curățire prin apropierea sa de niște oameni care nu au avut așteptări de la ea, ci au primit-o așa cum era, cârpită pe suflet și cu privirea înnegurată. Fiecare din ei au avut înțelepciunea doar să asculte atât tăcerile ei cât și zbuciumul, să o aștepte oricând și să-i lase loc de contemplare. Iar treptat tânăra noastră a învățat să lupte atât cu visele ce o tulbură dar și cu timpul pe care nu-l mai poți întoarce, resimțind zi de zi ca pe o nouă etapă, una poate mai bună decât ieri. Iar dragostea ce s-a cuibărit în sufletul ei a înflorit, chiar dacă știe că nimic nu mai poți întoarce iar despărțirile nu-și mai găsesc calea, aceasta conștientizează că ce a trăit alături de Amine a fost iubirea adevărată chiar dacă una temătoare, cu rețineri și neexperimentată până la acel „El”; însă ce nu știe Ioana e că două suflete ce se caută se găsesc indiferent de timp și spațiu, de locație sau alte impedimente. Iar tot ce trebuie să se întâmple se va întâmpla indiferent de scepticismul nostru.

Cum își va trata rănile Ioana vă îndemn să aflați, pot doar să vă spun că finalul a fost unul delicios, încununat de zâmbete și descâlcirea unor noduri emoționale care doar cu ajutorul celor din jur au putut fi finalizate. Iar despre dragoste, aici autoarea a punctat la fix propunându-ne un sfârșit pe măsura eroilor principali iar pentru asta un mare mulțumesc, am respirat ușurată știind-o pe Ioana acolo unde îi este locul, în dreapta lui.

Autoarea Cătălina Pană menționa pe pagina sa: „„Dama de pică” este un roman scris în ritmul bătăilor unei inimi zbuciumate.”, astfel într-o neliniște am fost și eu pe durata lecturii dorind pentru Ioana și multe suflete rănite ca ea un gram de bine și poate mult mai mult. E greu să fii un suflet dezrădăcinat într-o țară în care nimeni nu-ți poate promite nimic, în care ești invizibil sau doar o frunză purtată de vânt, și totuși eroina noastră s-a descurcat, a luptat în neștire și prin simplitatea sa a îmbrățișat fericirea! Cum și în ce fel vă îndemn să aflați, pentru că știți deja, fericirea pentru fiecare are definiția sa, citiți povestea Ioanei și ve-ți afla care a fost a ei!

Romanul Dama de Pică de Cătălina Pană poate fi comandat pe site-ul Editurii Petale Scrise.