Citind-o pe Aura B. Lupu. Cartea „Eu. Și atât”!

Astăzi am finisat o carte de-a dreptul emoționantă, una care mi-a amintit cât de vulnerabili ajungem când totul scârțâie în viața noastră, una care a atins acele coarde cunoscute de mine deoarece am avut și eu un caz în familie de acest gen cât și sinceritatea debordantă pe care autoarea nu a dozat-o, ba chiar nici nu a cosmetizat-o, a lăsat ca totul să ne învălui și să ne trezească, să ne semnalizeze pericolul chiar dacă e poleit în zâmbete și subânțelesuri.

Cum deja am citit cele două cărți semnate de autoarea Aura B. Lupu, ”Trăirile Aurei”, „Trăirile Aurei V-II” eram la curent cu stilul direct a acesteia însă ce mi s-a așezat în fața ochilor a fost pe departe mult peste așteptările mele. Încă de la primele pagini impactul a fost fulminant, datele cât și direcția presărată de Aura mi-a răscolit zona de confort. Mi-a biciuit emoțiile ducându-mă cu gândul la cât poate rezista un suflet de femeie…

„Aura iși încredințează trăirile jurnalelor, după care iese la iveală cu un verb decis, provocator. ,,Mai am momente cand plâng, scriind. Dar, de cele mai multe ori, e de bucurie. Că pot manifesta ceea ce simt. Că pot impărtăși ceea ce gandesc. Și, mai ales, că pot exprima ceea ce sunt: Eu. Și atât.””

O avem ca eroină pe Alisa, o tânără care se complace într-o relație toxică, după bătăi repetate aceasta își adună tot curajul pentru a divorța. Această decizie însă o duce într-o altă extremă, lipsurile o fac vulnerabilă în fața societății defecte. Având doi copii și un fost soț ce nu-și ia în serios contribuția legală față de copii Alisa ajunge la limita puterilor iar o propunere venită de a pleca peste hotare îi unge sufletul dar îi accelerează totuși mintea. Foarte nesigură dar cu vise mărețe la bani mulți aceasta se învoiește într-o călătorie spre noi posibilități, însă ce descoperă e mult peste puterile ei. Și totuși, ca o războinică își apără demnitatea.

„Cotidianul poate fi extrem de dur. Ce faci dacă omul iubit te transformă în sac de box, viața e o lămâie acră și nu ai doar grija ta? Plecarea la muncă în străinătate pare a fi unica soluție. Dar dacă munca promisă se demonstrează a fi o capcană?”

De multe ori mi-a repetat și mie mama, „fii atentă că cel apropiat te poate da în gât”, inițial nu am înțeles aluziile ei, însă cu timpul da- la această concluzie ajunge și eroina principală atunci când de propria sa prietenă este trădată spre a fi de vânzare într-o țară străină ei. Tocmelile s-au făcut pe la spate, iar miza a fost una deja știută, însă ce nu au pus ceilalți în calcul e puterea de rezistență a Alisei, aceasta se adună din mocirla în care este și chiar dacă e la capătul puterilor nu vrea să se piardă pe sine, tot ce-a mai rămas stâns după o căsnicie de coșmar.

Situațiile în care nimerește eroina, cât și întorsăturile ce o călesc fac din ea o fire și mai puternică, o zdruncină bine dar și cred că îi dau acel avânt și motivație de a fi „ea” mai presus de tot. Și atât. I-am fost alături Alisei și am plâns la unison durerea ei, depărtarea ce a ținut-o înstrăinată de copii și neputința ei de a o lua de la capăt. Cum s-au întors toate cărările sau ce a înfruntat Alisa vă îndemn să aflați, sincer… această carte nu se rezumă, ea trebuie citită și, atât!

Cartea „Eu. Și atât” este o poveste ce te răscolește. Nu poți fi impasiv la toate cele înșiruite aici. O carte plină de emoție ce vine ca un duș rece arătând și partea cealaltă a monedei, acolo unde nu totul e roz și nu tot ce se vede plăcut la exterior e și curat la interior. Povestea s-a dovedit a fi una a contrastelor, a luptei și a dezrădăcinării forțate în nevoia de a fi, de a proteja și oferi. Recomand cartea cu drag, eu am rămas cu o vagă întrebare… ce-ar fi fost dacă?

6 gânduri despre „Citind-o pe Aura B. Lupu. Cartea „Eu. Și atât”!”

  1. Pingback: Aura B. Lupu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s