Citindu-l pe Horia Tecuceanu. Cartea „Căpitanul Apostolescu intervine”

Horia Tecuceanu (n. 30 mai 1929, Iași – d. 2 noiembrie 1997, București) a fost un scriitor român de romane polițiste. Este creatorul căpitanului Apostolescu, personajul principal al cărților sale. După terminarea studiilor liceale (1948) a fost angajat ca lăcătuș, urmând între anii 1950-1951 cursurile unei școli militare de aviație. În perioada 1953-1971 a lucrat ca economist.

Horia Tecuceanu a debutat ca scriitor în 1969 cu romanul Căpitanul Apostolescu anchetează, continuând să scrie în exclusivitate romane polițiste.

„„Căpitanul Apostolescu intervine“ este al doilea roman scris de Horia Tecuceanu. Imediat după apariția primei ediții, cartea a devenit bestseller național, impunându-l pe autor drept unul dintre cei mai buni scriitori de literatură polițist` ai epocii sale. Trecerea timpului n-a făcut decât să confirme faptul că Tecuceanu este unul dintre maeștrii thrillerului polițist de la noi din țară, alături de Rodica Ojog-Brașoveanu și Haralamb Zincă.
Asasinate comise astfel încât să pară sinucideri, sume uriașe de bani, combinații amoroase, afaceri pe sub mână, alibiuri greu de demontat, toate îmbinate într-o anchetă dificilă, cu un final absolut surprinzător.” sursa: aici

Cum bine știți am dat startul unor serii de cărți polițiste, a încununat lista mea cartea „Căpitanul Apostolescu anchetează” urmată de romanul „Căpitanul Apostolescu intervine”, roman ce a subliniat încă o dată iscusința autorului de a creiona personaje pe cât de veridice tot pe atât de convingătoare în ale schemelor încâlcite care mi-au dat de furcă în a anticipa acțiunile finale.

Dacă în primul volum axa este pusă pe două cazuri diferite, aici renumitul căpitan Apostolescu intervine pentru un singur caz ce se desfășoară în jurul unei sinucideri cu miros de omor bine mascat. Cum nici un detaliu nu-i scapă tânărului căpitan acesta răscolește și în cele mai întunecate locuri pentru a scoate la lumină și acele mai ciudate dovezi pentru a demasca criminalul. Cum direcția anchetei duce spre un omor bine pus la punct acele vinovăției întotdeauna se îndreaptă spre acei ce sunt în anturajul victimei, iar ironia face ca soția să fie în frunte din motiv că alte persoane nu se mai pronunță ca prieteni a defunctului, el fiind o persoană retrasă.

Chiar dacă convingerea s-a înrădăcinat în mintea lui Apostolescu cu privire la soția decedatului o nouă direcție ia ancheta atunci când aceasta este depistată spânzurată în apartament. De aici lucrurile se complică iar lipsa martorilor și a acuzaților duc anchetarea cazului într-un punct mort. Sau poate în unul în care tânărul căpitan își ascute simțurile și intuiția pentru a da de capătul firului.

Și toate confuziile se crează în jurul motivului, oare care ar fi: banii, sau gelozia, adulterul, sau poate e vorba de mult mai multe subtexte decât poate să ne ducă mintea? Cert e că direcția acțiunii ne împinge pe terene nici pe departe străine, criminalul e mai aproape decât ne imaginăm iar Apostolescu parcă îi simte mirosul, doar dovezile îi mai lipsesc până în momentul când norocul îi surâde.

Ce a urmat vă îndemn să aflați, pot doar să vă spun că criminalul chiar și în fața celor mai aprige și înverșunate dovezi înșirate își menține poziția nevinovată, însă până în punctul când cedează iar înșiruirea faptelor și detaliilor ticluite cu migală îi fac pe anchetatori martori la o planificare mânată de avarie neastâmpărată. De răutate și nepăsare asupra celor doi soți decedați. Contrar aspectului impecabil de care dă dovadă în anturajul profesional și social.

Cartea „Căpitanul Apostolescu intervine” a plăcut din prima. Familiarizată deja cu personajul principal acum am avut așteptări mari de la acesta, ce au fost mulțumite printr-un deznodământ bine așezat pe piese. În pofida descrierilor ample cu privire la decesele celor două personaje am avut parte de un traseu bine definit pe care am mers în tandem cu renumitul căpitan și care mi-a arătat și o altă traiectorie a elucidării misterului unui criminal ce s-a lăsat mult așteptat. Sau mai bine zis mult „invitat” în incinta sectorului de poliție. Ironic sau nu învinuitul s-a ținut tare, însă vicleșugul și cuvintele plasate strategic de anchetatori l-au demascat teatral creând un final bine pus la punct. Ce pot să mai spun, o carte ce merită toată atenția!

Recomand cartea cu cea mai mare plăcere, aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Publisol, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s