Citind-o pe Issabela Cotelin. Cartea „În exil printre oameni”

Issabela Cotelin este născută pe 27 aprilie 1968, în Galați, absolventă a Colegiului Național Iulia Hașdeu și a Facultății de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea București. A debutat publicistic cu versuri în revista Restituiri nr. 16 din decembrie 2017, după care i-au apărut poezii și proză scurtă în antologiile Anotimpuri, Pandemi(c)a (Betta, 2020), Albumul poeziei (Agora artelor, volumul 1, 2020), Antologie de… pandemie (Amanda Edit, 2020), Nuanțe de piper și ciocolată (Siono literar, 2020), Toamna metaforelor (ASPRA, 2020), Vis cu Nichita (vol. XIII, Rocart, 2020), Primăvara se numără prozele (Inspirescu, 2021), Antologia prieteniei și altele.

A debutat editorial cu volumul „Macii sunt întotdeauna roșii”, roman (File de lumină, 2020), publicând apoi volumul „Ehmeya”, roman (Astralis, 2021), iar recent scriitoarea surprinde cu o nouă carte, „În exil printre oameni”, roman (Editura RAFET, 2021)

„În exil printre oameni” se trezește o fată de șaptesprezece ani peste noapte, când rămâne însărcinată din greșeală și alege să păstreze copilul, în ciuda sfaturilor primite. Urmează scandaluri, durere, oprobiul vădit sau tacit al celor două familii implicate și al cunoscuților, privirile strâmbe ale necunoscuților. Lipsită de orice suport moral și social, cu cioburile primei iubiri de nelipit, lasă dovada vie a acesteia la părinții ei și pleacă în necunoscut.”

Sunt cărți ce ți se așează pe suflet imprimând acolo emoții într-o tornadă a confuziilor, unele care sau îți răscolesc amintirile sau starea de liniște formând parcă un déjà-vu, sunt alte cărți ce își plâng cuvintele iar prin retină vezi cum suferința ia amploare. Nici nu știu în care categorie să plasez romanul „În exil printre oameni”, deoarece am simțit cum mă învăluie trăiri pe care le-am simțit atât de intense încât lacrimile nu au întârziat să apară. Fiecare direcție a acțiunii mi-a arătat că noi oamenii suntem atât de puternici încât atunci când nu mai putem mai reușim încă un pic, atunci când suferința ne împiedică și cădem ne târâm doar pentru a fi, poate o versiune mai bună. O carte ce am simțit-o prin toți porii și poate mai mult de atât.

O avem ca eroină principală pe Dana, o tânără ce dintr-o iubire adolescentină ajunge să fie mamă. Cum tatăl se face nevăzut atât vârsta cât și mediul clevetitor o îndeamnă să se izoleze de lume, să fie o fugară în propra-i stradă, să evite privirile oamenilor și bârfele asupra sa. Greutățile însă abia încep, neajunsurile și alte necazuri o fac să plece din pragul familiar în căutarea sensului vieții, a visului unui trai decent. Însă, după cum se spune, un necaz nu vine singur experiențele prin care trece o fac atât de vulnerabilă încât aceasta nu mai caută răspunsurile la întrebările ce-i sună în minte. Iar timpul trece, trece năprasnic atât peste ea cât și peste acel copil lăsat în grija mamei. Un copil din flori ce nu poartă nici o vină!

Chiar dacă reticentă în relații datorită eșecului tineresc, Dana evită pe cât posibil să se conecteze cu cineva; ce o ține să facă acest pas e înrădăcinat în subconștientul ei. Totuși un bărbat este prezent în viața ei, un Andrei calm și cumpătat, inițial un coleg săritor ce nu-i dă semnale ce ar pune-o în gardă, apoi un ajutor ce crează o punte între țara natală și o plecare peste hotare. Tânără și fără experiență Dana calcă din nou greșit, se căsătorește cu un personaj ciudat cu o viață mult prea tumultoasă, iar aceasta rupe legătura cu Andrei. Inevitabilul se petrece, drumuri străine, o nouă sarcină, o viață încâlcită și țesută pe secrete fac din tânăra noastră o fugară printre străini fiind exilată și ținută în neștire. Viața nu-i este ușoară, zi de zi se convinge de greșelile făcute, de alegerile ce au dus-o într-un punct al existenței încâlcite, într-o piesă de prost gust a unui regizor de ocazie. Și totuși, nu-și pierde speranța, aceasta crede cu înverșunare că ce e pus de-o parte va fi al ei mai devreme sau mai târziu. Iar așa-zisa ușurare vine atunci când își vede soțul mort, iar o dată cu acest fapt își recapătă libertatea după mulți ani și dorința de a o lua de la zero. Și nu în ultimul rând această eliberare o face să-și parcurgă drumul spre plaiul natal într-o agonie și așteptare ce îi arde sufletul la propiu.

Cum au primit-o cei de acasă vă îndemn să aflați, pot doar să vă spun că nu e ușor să treci peste anii de absență în fața unui fiu adolescent, nu e ușor să treci cu vederea îmbătrânirea părinților, și nu e ușor să închizi ochii la faptul că alegerile făcute au lăsat urme, unele mai adânci decât altele. Nu e ușor să apropii doi copii, frate și soră ce nu s-au văzut niciodată. Și totuși pentru Dana se deschide un nou capitol în viață, o nouă șansă a sorții ce se întrevede chiar în fața ei într-un chip cunoscut dar marcat de ani, de sigurătăți și sentimente. Cine oare e acel bărbat cunoscut și totuși lăsat într-un timp al trecutului? Cum e posibil ca soarta să se joace cu două suflete exilate printre oameni apoi aduse într-un singur loc? La toate aceste întrebări vă veți răspunde citind această carte emoționantă, eu am rămas fără grai la propiu citind povestea Danei și a călătoriei ei către sine.

Cartea „În exil printre oameni” este o poveste incredibil de tulburătoare. Romanul conturează noțiunea de familie, de curiozitate juvenilă, dragoste, de loialitate, greutăți și perspective contradictorii asupra oamenilor cu care interacționăm. Această carte pune în lumină pașii dar și salturile pe care le poate face cineva pentru a ieși la liman. Și nu în ultimul rând e despre cum ne privim noi prin ochii proprii nu prin cei critici a celorlalți. O carte despre experiențe simțite la vârste fragede, despre speranțe, iubire și relațiile dintre părinți și copii, care îmbină dorințele și frământările unor oameni marcați de timp semeni unor trecători ce merg cu capul plecat adânciți în gândurile lor. „În exil printre oameni” s-a dovedit a fi un roman scris extrem de frumos, cu imagini copleșitoare, sensibile și dureros de apropiate de viața de zi cu zi.