Citind-o pe Elena Petrea Kyrintzis. Cartea „Până la Crăciun”

Elena Petrea Kyrintzis, s-a născut în data de 12.05.1988, Constanța, a urmat studiile la Facultatea de Științe Politice, master în Politici Europene de Dezvoltare Regională. Anul 2020 i-a adus marea bucurie prin publicarea primei sale cărți la Editura Velvet Story, romanul „Anthos”, iar anul acesta își ia avântul cu o nouă carte incendiară intitulată „Doamna și Mafiotul” urmată apoi în pragul sărbătorilor de romanul „Până la Crăciun”

Cartea „Până la Crăciun” s-a dovedit a fi de un romantism feeric, iar eu cum sunt o mare amatoare și iubitoare de tot ce înseamnă Crăciun și magia lui m-am abandonat plăcerii de a citi acest roman „lipicios” de plăcut și asezonat cu miros de scorțișoară. Și nu în ultimul rând cu dragostea și peripețiile unor suflete menite să fie împreună.

„De Crăciunul acesta, provocarea nu este cine reușește să facă toate cumpărăturile de sărbători, ci cine se îndrăgostește primul. Amuzantă, încântătoare, pasională și sensibilă, această comedie romantică scrisă de Elena Petrea Kyrintzis vă va face să pariați pe iubirea cu năbădăi.”

Și povestea începe așa…

Cu o eroină pe nume Ashlin Sutton, o tânără creatoare de lenjerie intimă care este super îndrăgostită de șeful ei. Ironia face ca acesta să o ignore complet, sau poate nu- cine știe? Acum însă mintea ei e ocupată cu o nouă provocare, cu creionarea unei noi colecții speciale de sărbători ce trebuie să se desfășoare la Viena. Inspirația o pune la grele încercări iar când aceasta apare într-un articol de scandal potrivit colecției sale în desfășurare răbdarea îi crapă; înfuriată merge la șeful redacției. Iar de aici acțiunea se leagă într-un lanț de evenimente menite să-i schimbe viața tinerei eroine dar și să o învețe ce e cu adevărat dragostea, cum se manifestă și ce învățăminte îi poate da.

Și povestea continuă așa…

Întâlnirea cu cel mai dorit burlac din New York, Ethan James, cel ce a dat aprobarea pentru articolul buclucaș o face să îi fiarbă sângele în vene, reacțiile tinerei sunt din cele mai explozive iar ironiile curg în lanț. Și totuși rezultatul acestei intrevederi pline de nebunie se soldează cu faptul că Ashlin rămâne fără pantof, cu mândria lezată dar și cu un impact asupra focosului bărbat.

Cum prezentarea este la câteva zile distanță Ashlin este nevoită să-și pună toată concentrarea pe ce are de făcut, nu vrea ca prestigioasa companie Plaisir să aibă de suferit, astfel că din cauza surmenajului întârzie la avionul cu direcție spre Viena. Însă karma-i o zdreanță, iar Ash din nou se ciocnește la propriu de Ethan însă de această dată panica e mult mai mare, alt avion nu mai reușește să prindă iar excentricului bărbat îi e la îndemână să o ademenească într-o cursa proprie pentru a o descoase. Atracția dintre ei e inevitabilă, iar emoțiile ce îi încarcă le dau bătăi de cap, ba chiar îi împing să accepte un pariu, unul care mi-a trezit zâmbete și care i-a ademenit în plasa sorții pe eroii acestei cărți. Ce fel de înțelegere au făcut vă îndemn să aflați, cert e că pulsul mi-a luat-o razna urmărind ca o derulare a unei pelicule pornirile celor doi, glumele presărate cu ironii subtile dar și necuvintele ce doar privirile lor le-au putut descifra.

„— Punem pariu? m-a întrebat ridicând o sprânceană și întinzându-mi palma.
— Punem! am acceptat, dând mâna cu el.
— Până la Crăciun?
— Până la Crăciun!”

Și povestea se încinge așa…

Cu fiecare pagină descoperim atât punctul eroinei cât și a lui Ethan, fiecare dintre ei își deapănă emoțiile dar și fricile, fiecare dintre ei poartă un bagaj întreg de emoții amestecate care îi împiedică să-și de-a frâul într-o relație dorită, una care a înmugurit dintr-o simplă privire, dintr-o atingere fugară și din câteva cuvinte condimentate împrăștiate de domnișoara Ashlin. Însă piedicile nu au fost puține, iar jocul de-a pisica cu șoarecele a dat tonul dar și curiozitate, a dar amuzament dar și mierea descoperirii atunci când așternuturile au împărțit un parfum iar cei doi și-au spus mai multe iubind și descoperind punctul intim decât și-ar fi putut imagina.

Și povestea vibrează așa…

Iată chiar aici vă îndemn să aflați. Pot doar să vă spun doar că emoțiile noi descoperite i-au bulversat pe ambii, însă cu iubirea nu te joci. Iar când în aer plutește spiritul Crăciunului totul e posibil. Vibrațiile firești îi fac să se redescopere, din nou și din nou. Să primească ceea ce au construit ca atare, să trăiască clipa și să se țină de șotii cum doar ei doi o pot face.

Cartea „Până la Crăciun” mi-a fost bucuria unor zile libere, datorită acestei cărți m-am relaxat și am primit povestea în toată splendoarea sa. Pe fundalul unor piese de sărbătoare am parcurs pagină cu pagină căutând și găsind romantismul, nebunia aceea când iubirea pune stăpânire pe rațiune și face ca totul să fie efervescent. Mie îmi rămâne sarcina să vă îndemn la lectură, eu am primit o adevărată plăcere citind această poveste dantelată!

Cartea se poate comanda de pe site-ul editurii Velvet Story

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s