Citind-o pe Emma Pascal Claos. Cartea „Brățara de argint a Ecaterinei”

Pentru nimeni nu e un secret că mă pasionează perioada războiului mondial, am adunat în biblioteca mea o mulțime de titluri ba chiar aici pe blog ve-ți găsi liste cu cele mai sunătoare romane și bibliografii menite să te înfioare de-a dreptul. Cărți cu o încărcătură aparte ce nu te lasă impasibil, ba chiar te face să nu-ți dorești să știi, poate puțin din acele timpuri vitrege pentru omenire. Astfel, pe această notă vreau să vă prezint noua mea carte citită ce ne conturează o poveste ce a avut predestinarea să mă cuprindă într-un text febril de frumos dar totodată zguduitor de suferind.

Romanul „Brățara de argint a Ecaterinei” a fost mai mult decât o poveste, a fost patimă, iubire, soartă și război adunate într-o călimară în mâna autoarei Emma Pascal Claos ce a întins cerneala ca să creeze traiectoria dintre aici și atunci, între ce este și ce-a fost într-un timp ce a făcut zbucium cu viețile oamenilor.

Ar putea fi o imagine cu carte

Încă de la primele pagini, se poate observa că romanul păstrează o doză de mister și încă acel ceva. Treptat ni se definesc personaje, caractere și războiul ce bate la ușă ca un oaspete nedorit. Într-un astfel de colorit se perindă viețile unor oameni aparent simpli dar cu talente dăruite de la cel de sus. Oameni ce vor descoperi iubirea, trădarea, reproșurile, teama și nedreptatea ca un gust amar a unor ani întorși împotriva a tot ce e frumos și sfânt.

Într-un gri al anilor ’40, când totul ia o turnură tulbure războiul își face simțită prezența în România, fiecare supraviețuiește cum poate iar cel mai rău e că sacrificiile sunt colosale iar pierderile de vieți omenește tot mai devastatoare. Toate acestea se resimt și în familia unui muzician renumit pe nume Tudor Pascal, acesta împreună cu familia sa trec prin grele transformări în special fiica cea mare Ecaterina, cea care își pecetluiește soarta de o brățară unică, dăruită din generație în generație, eroină ce nu doar va fi un personaj plin de muzicalitate dar va fi cea care va întreține o iubire și dincolo de tot ce înseamnă lumesc.

Însă războiul nu cruță, iar atunci când aceasta se îndrăgostește de Matei, un aviator ce-i împărtășă aceleași sentimente totul se precipită dar și se duce spre o notă mai puțin plăcută. Iubirea lor nu poate opri comenzile de sus, sentimentele lor nu pot întoarce mânia unui fanatic mânat de gustul puterii, puritatea intențiilor lor nu pot anula uneltirea unui conflict armat devastator. Și totuși Ecaterina luptă, în pofida firii sale sensibile și fragile ea scapă mulți evrei datorită profesiei sale contribuind cu medicamente la salvarea acestora. Însă nu își poate salva iubirea, soarta, karma face în așa fel ca tot ce a păstrat intact să se împrăștie în mii de cioburi ce fac din ea o umbră a unui timp și așa tenebros. Iar urmările nu întârzie să apară…

Cum s-a așezat viața tinerei Ecaterina și ce legătură specială are ea cu brățara vă îndemn să aflați, ce mai pot adăuga e că această linie firavă se menține peste ani ca într-o peliculă alb-negru a unor timpuri rememorate de legământul sacru a unei familii încărcate de muzică și pasiune, iubire și sacrificiu. Dăruire și statornicie.

Cartea „Brățara de argint a Ecaterinei” pe lângă haosul evenimentelor politice ale celui de-al Doilea Război Mondial ne prezintă diferite forme de iubire, din acele sincere și devotate până la cele de prietenie și camaraderie. Vom parcurge întristați un drum al armelor şi apoi al refugiului încercând parcă să ne apărăm sufletul de toate suferințele lumii ce s-au adunat în aceste pagini sângerii dar și totodată încărcate de partiturile lui Beethoven cântate la patru mâini de două suflete, tată și fiică. Trecut și prezent. Azi și mâine. Noapte și zi. O carte în care bucuria păcii a fost doar o boare de ploaie pe un pământ secătuit ani la rând. Această poveste a fost o operă ce a intrat în tot spaţiul inimii mele şi al spiritului, prin visare, întuneric, lumină, dor, melancolie şi, uneori, bucurie.

“- Promite-mi că vei dărui și tu la rândul tău această brățară unei femei din familia noastră care va ști să aprecieze viața, dragostea și tot ce-i frumos în ea.” 

Cartea poate fi găsită pe site-ul editurii Hermann!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s