Citind-o pe Dianna Ell. Cartea „Ruinele Bucureștiului”

Cărțile bune nu-și arată toate secretele din prima. – Stephen King

Cu acest mesaj al motto-ului aș vrea să încep acest articol deoarece i se potrivește fix în fix cărții recent citite de mine. Și anume faptul că secretele, misterele se întretaie înșiruindu-ne în față o poveste neverosimilă, una care m-a ținut cu sufletul la gură și care s-a oprit atunci când parcă îl apucam pe criminal de mână într-un gong întunecat sufletul fiindu-mi cât un purice. Deci, cartea care m-a răvășit se intitulează „Ruinele Bucureștiului” scrisă de Dianna Ell apărută la Librarus Publishing anul trecut, ironia face ca aceasta să fie primul volum astfel curiozitatea mea crescând și mai mult în intensitate.

Sunt două lucruri esențiale care te vor face prins în lectură încă de la început, și acestea ar fi: direcția acțiuni ce e într-o alertă continuă dar și scenariul bine realizat care te aruncă într-o peliculă ce o poți vizualiza mintal. În câteva cuvinte a fost o lectură pe gustul meu, și poate mai mult de atât…

„Toată rațiunea unei națiuni este doborâtă în momentul în care un criminal, ale cărui motive sunt necunoscute, condamnă la moarte patru femei. Legătura dintre ele și sistemul României îngrozesc opinia publică și obligă autoritățile să ia acțiuni urgente.”

Ruinele Bucureștiului- suspans cât cuprinde

Într-un București ploios și înfrigurat o primă victimă dă startul a unor serii de răpiri menite să pună pe urechi toate departamentele; situația scapă de sub control iar multe capete sunt ținta presei, a ministerului dar și oamenilor de rând care ajung să le fie teamă pentru viața lor. Într-un birou întunecat o găsim pe Rania, detectiv în cadrul Serviciului Omoruri din București, o tânără cu o minte brici dar cu prea puține posibilități într-o lume în care mita, supunerea prin frică e la ordinea zilei. Aceasta ajunge să ancheteze dispariția primei victime alături de colegii săi, însă birocrația dar și nepăsarea își spune cuvântul în jocul celor superiori iar aceasta este nevoită să ia totul în mâinile ei. Ajutată de Achim Baltoșa și de Codrin, Rania merge pas cu pas spre a indentifica cine e, însă întrebările rămân fără răspuns parcă sfidându-le competențele.

Goana e la limită, dispariție după dispariție, suspans încărcat cu o eletricitate de frică dar și o neputință ce o face pe Rania să acționeze diferit ca până la momentul în care șeful acesteia este demis, puterea celor de sus o irită iar nereușita de a nu putea schimba ceva o demoralizează, însă știe, Achim nu va ceda, îi va fi aproape chiar dacă nu-i mai este superior. E convinsă că poate oricând apela la el.

Iar în timp ce ei își reclădesc puterile și se luptă cu propriul stat găunos undeva din umbră cineva atacă, acel cineva ce ia viața ca pe o joacă iar sufletul unui om ca pe o neînsemnată piesă într-un plan pe care abia aștept să-l aflu în volumul următor. Pot doar spune că misterul mi-a zdruncinat confortul propriu adâncindu-mă într-o pâclă a unor evenimente tenebroase ce m-au răscolit. Încă și acum îmi sună în minte cuvintele ce i-au fost adresate primei victime la întrebarea: „de ce eu?”… „-Mai bine mori, românule-n pace,/ Să nu rămâi pentru a te complace,/ La situația denaturată,/ A lumii democrată.”. Oare la ce să ne așteptăm, la dreptate și justiție, la masacru în numele la ceva, sau pur și simplu la o haotică alegere de victime de o minte mult prea încâlcită pentru a se aduna din lumea demenței, la ce?

Și totuși, ce unește o tânără adolescentă, o cântăreață de muzică populară, o orfană a nimănui ce se luptă pentru existență și o bătrână, la prima vedere femei alese la întâmplare însă sunt începutul unui plan bine pus la punct de un personaj diabolic, unul care vrea cu tot dinadinsul să atenționeze lipsa de implicare a forțelor de ordine. Să bată un semn de alarmă direcționat către ceva sau cineva, oare către cine? Mie încă îmi vuiește în urechi râsul lui sinistru într-o pădure cu miros de umezeală, îmi joacă în ochi prefăcătoria lui dar și minuțiozitatea de care a dat dovadă criminalul pe parcurs. Totul pare a fi bine orchestrat cu un scop bine definit. Dar care să fie acesta?

Cartea „Ruinele Bucureștiului” s-a dovedit a fi o lectură atât de captivantă încât nu am putut să o las din mână, un volum exact pe gustul meu pe care l-aș recomanda neîncetat. Subiectul mi s-a părut unul inedit și matur dezvoltat, iar stilul de scris m-a încântat enorm. Autoarea a reușit să creeze niște răsturnări de situație extraordinare care m-au făcut să stau cu sufletul la gură în nevoia de a afla ce va urma. O carte ca un adevărat montagne russe al tulburărilor, al emoțiilor ce se luptă în propriul corp cu starea de neputință de a schimba ceva. Și sincer sper ca volumul următor să-mi dea satisfacția ca acel meschin criminal să-și primească pedeapsa. Una pe măsura faptelor sale!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s