Citind-o pe Florina Sanda Cojocaru. Cartea „Păpuși. V-1”

Am citit din buchetul literar al autoarei Florina Sanda Cojocaru două cărți extraordinare, prima e „Elsa” iar a doua e „Zăpezile care dor”, cărți ce m-au răvășit din multe puncte de vedere, povești ce au zguduit sufletul meu și finaluri ce m-au lăsat cu gust amar. Cărți ce mi-au arătat iscusința autoarei de a așterne pe foi albe viața în tot zbuciumul ei; iubiri năprasnice și suferințe ce nu te lasă indiferent/ă. Acum însă pas cu pas pășesc în lumea unor noi cărți semnate de Florina Sanda Cojocaru, trei volume cu un impact surprinzător, cărți pe care le strângi la piept în nevoia de a alina durerea celor ce-și duc destinele ca pe niște frunze purtate de vânt. Astfel, cele trei cărți cu același titlu „Păpuși” ne întâmpină cu o poveste ce-ți ajunge nu doar în inimă, ci și în adâncurile minții, apoi îți lăcrimează ochiul și îți opresc toate cuvintele ce ai vrea să le mai spui… pentru că uneori e prea mult, durere, chin, nevoie de ceva ce nu poți oferi.

Astăzi este despre primul volum al seriei cu titulul „Păpuși”, o carte ce a răscolit în mine niște emoții pe care nu credeam că le am, toată scrierea a fost furtună și stare de neliniște sufletească, un joc creat sub ochii mei de către autoare ce a lăsat în mine amprenta unei exprimări de o înaltă valoare din partea acesteia. O piesă dintr-o operă ce te zdruncină și te face să nu te desprinzi de acea desfășurare ce-ți este pusă în față.

„Dintr-un colț întunecat, o privesc păpușile de porțelan. Au întipărite pe fețele palide durerea, ea, una, așa vede.”

Pe fundalul unui tablou alb negru ni se derulează povestea eroinei principale Georgia și a familiei acesteia, cu o mamă subjugată de tirania tatălui și cu o soră vitregă ce i se perindă prin fața ochilor ca o umbră aceasta supraviețuiește unei educații severe. Sub privirile păpușilor de pe geam copila devine o tânără frumoasă, însă nimic nu o pregătește pentru tot la ce va fi supusă; chiar dacă a văzut frânturi, a înțeles jumătățile pe care le-a prins din mers și a tras cu urechea atunci când luminile s-au stins ororile nu o pășesc. Viața nici de cum nu i-a fost miere, cu un tată „perfect” pentru toți mai puțin pentru familia lui Georgia a bătătorit cărări pietroase, nici măcar huzurul cu care le îndestula tatăl nu a putut șterge acel hău lăsat în inima unui copil. Ce bine poate să vadă un copil într-un cadru de viol, într-un film al bătăilor continui, a maltratării și a beției? Ce viitor mai poate avea o fetiță crescută într-un mediu toxic, acolo unde femeia e un obiect sexual, un manechin al aparențelor și atât? Ce viață mai poate construi o femeie cu un exemplu nociv al relației dintre o femeie și un bărbat? Ce să mai vrea de la ziua de mâine când tot ce o încarcă e umbrele trecutului?

Într-un traseu prezent- trecut și ce-ar fi fost dacă… eroina principală ne conduce lent și bolnăvicios pe o cărăruie pentru a-i cunoaște povestea; între destăinuiri și of-uri, între dezamăgiri și dorințe aceasta ne va relata secvențe care vor lasă loc de interpretare iar altele loc de repaos … pentru că dor. Și încă tare. Greutățile sufletești ale Georgiei nu vor trece neobservate, ba chiar se vor auzi prin gânduri ca un gong iar neajunsurile sale vor aminti încă o dată că aparențele sunt înșelătoare, că perfectul ce a fost creat ca o iluzie de cei ai casei au făcut din ea o epavă, acum bolnavă, rasă pe cap și cu milioane de dorințe făcute scrum. Toate au modelat un om cu zbuciumuri și cu zile cusute noduros, pentru că nu a fost învățată altfel. O mamă care nu și-a apropiat copilul din teama de a nu greși ca el, o femeie care nu și-a permis să iubească pentru că nu i s-a arătat ce înseamnă dragostea. Niciodată. Iar acum e între două cărări, să își dea frâu liber acestei stări sau să se adâncească în angoasa dezamăgirilor din nou, să accepte iar și iar că ce a fost s-a dus, că viața ei trece pe alături și atât. Fără o expunere în numele frumosului cusut din ce ar fi putut fi diferit.

Timpul, boala, distanța face din inima Georgiei o cutie a acumulărilor; cunoaște oameni, își destâinuie foile mâzgălite ale vieții și își permite să se simtă femeie, iubită, prețuită și nu în ultimul rând frumoasă în ochii celui ce se dăruie. Însă. Consecințele se simt, iar fuga devine unica decizie rezonabilă. Aș fi întrebat eroina, pentru cine? … dar ce drept am eu. Finalul s-a dovedit a fi cu adevărat zguduitor, iar inima mea a rămas rătăcită printre cuvintele ce s-au lăsat greu pe retină. Însă eu simt că nu e totul pierdut, sper ca următorul volum să-mi astâmpere bătăile inimii și să-mi arate și curcubeul colorat după o ploaie deasă. Sper… cred.

Primul volum „Păpuși” s-a dovedit a fi o carte dureros de frumoasă, sensibil de emoționantă și care mi-a arătat că viața e tare întortocheată. O carte ca o dedicație sorții, ca o subliniere a tot ce nu s-a realizat într-o viață de om. Povestea a fost vie sub ochii mei, am văzut privirile tăcute ale păpușilor dar și dorința unei fetițe de a simți iubirea, acea simplă, sinceră și lumească- însă nu a fost să fie. O scriere sângerie ce a purtat stigmatul violenței, a jumătăților de măsură și a cuvintelor mute. A gândurilor ce urlă și a viselor făcute țăndări. Un volum pe care îl recomand cu drag, pentru că o altă lectură ca aceasta nu ve-ți găsi, profunzimea poveștii nu o ve-ți întâlni într-o altă carte pentru că Florina Sanda Cojocaru are un fler sciitoresc inegalabil.

Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură. Mă opresc aici pentru că volumul doi „strigă” să-l citesc!

Citind-o pe Nicoleta Beraru. Cartea „Regăsirea”

Nicoleta Beraru (n.1972) este absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Din 2003 trăieşte în Belgia, unde lucrează ca profesoară de limba română (Centrul de Limbi Străine asociat Universităţii KULeuven) şi ca profesoară de integrare (Agenţia de Integrare a Guvernului Flamand). Pe lângă acestea, este traducătoare freelance (Ministerul Justiţiei din Belgia) pentru limbile română, neerlandeză şi franceză. A colaborat, de asemenea, pentru subtitrări, cu televiziuni neerlandofone din Belgia (VRT, VTM).

A debutat editorial în 2018 cu volumul de eseuri şi povestiri pentru adulţi „Ardei iuti. Povestiri la imperfect”. În 2019 publică romanul „Luluţa şi Petrişor sau povestea cuiburilor părăsite”, care s-a aflat pe lista de preselecţii a Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franţa, şi pe locul 2 la concursul literar „Distincţii Cartea Anului 2019”, Dublin. (sursa: sionoeditura)

Anul 2022 îi aduce autoarei o nouă bucurie, una prin tipărirea noului său roman „Regăsirea” la editura Siono, o cartea despre care autoarea Em Sava menționează: „Un roman tulburător, introspectiv, pendulând între orășelul românesc provincial, cuib vetust al devenirii celor două, și prezentul cosmopolit.„.

Cartea „Regăsirea” s-a dovedit a fi o liană de care s-a prins sufletul meu și de care nu se va desprinde prea curând, o singură dată mi s-a întâmplat să reacționez la o carte cu o astfel de intensitate, și mai exact la opera autoarei Em Sava și minunata sa „Ana” iar acum sufletu-mi vibrează la fel. Cu o blândețe în graiul scris și cu o acuratețe fină autoarea ne creionează viața în doi timpi, trecut și prezent, acolo și aici, două femei ce se perindă prin viață acumulând experiențe pentru ca într-un final să se regăsească, ca un făcut … după vorba bunicii. Soarta a decis pentru ele ca și după mulți ani de depărtare firească dar și sufletească să își mai acorde o șansă, de a se asculta, de a se mărturisi unei alteia și de a depăna vrute și nevrute semeni acelor copile ce nu aveau grija zilei de mâine.

Cartea țese măgulitor două destine ce au prins traiul comunist, apoi căderea acestuia cu toate consecințele de după, cu înflăcărarea vârstei dar și fiorii primelor iubiri, decepții și trădări. Apoi maturitatea cu toate încâlcelile ei, cu experiența migrării și construirea unui cămin în detrimentul golului pe care l-a lăsat trecutul. Ni se aduce la cunoștință povestea Lianei și a Veronicăi, două tinere ce își jură prietenie sinceră și de neclintit, însă circumstanțele vieții pot fi destul de distrugătoare astfel acestea se aruncă în marea de oameni săpând între ele un hău ce le îndepărtează tot mai mult.  

„Cotrobăi printre foile scrise. Nu găsi nimic. O luă de la capăt grăbită printre hârtiile învechite, pe la sfârșitul teancului subțire, găsi o bucată subțire de carton de culoarea ceaiului de tei. O întoarse. Pe față era imprimat un buchet de flori de câmp. Deschise felicitarea. Scrisul rotund și larg îi sări în față. „Prietenă pe viață!”, citi și simți cum cuvintele acestea o smintesc. Din nou plânsul îi sui din măruntaie, ca o bolboroseală de ceainic ce dă în clocot, și o zgudui: – Și viața cât durează? Cât, Doamne, îi mai dai? „

Revederea e ca o mângâiere cerească peste sufletele celor două, aceasta le prinde într-un moment de cotitură, iar ambele se aruncă în brațele unei alteia în disperarea de a nu se pierde cum au făcut-o cu mulți ani în urmă, din orgolii adolescentine, din tinerețea trufașă sau din lipsa maturității coapte. Astfel ambele femei parcurg un drum al amintirilor, unul depănat de la zero privit prin ochii unor femei trecute prin apele vieții; zguduite de pierderi, mâncate de reproșuri și mânate de insticte cumulate din neajunsuri. Pe această nouă pânză ce li se așterne din nou atât Liana cât și Veronica pun piesele lipsă dintr-un tablou mixt adunându-și viețile într-un cadru mixat al destinului, în toată splendoarea sa, în toată paleta de culori reîntregindu-l cum doar două prietene o pot face. Cu lacrimi, cu păreri de rău. Și căințe. Cu împăcare și noi dorințe de a nu se mai pierde una pe alta.

„Regăsirea” este acel timp de carte care e scrisă din suflet pentru suflete. Cu fiece pagină noianul de emoții te încarcă iar parcurgerea acesteia doar te adâncește tot mai mult în esența vieții. Aici printre file se va simți blândețea dar și cumsecădenia, regretele dar și vindecarea prin tot ce înseamnă om pentru om și nu în ultimul rând e recunoașterea față de noi înșine a faptului că nimic nu se întâmplă în viața asta fără un motiv anume. Această lectură demonstrează că fie și peste ani cineva acolo de sus își are propriile planuri, astfel „regăsirea” prinde pe eroine mai pregătite ca niciodată să îmbrățișeze unei alteia durerile și să le ostoiască intesitățile. Să își prețuiască prietenia dar nu în ultimul rând să se accepte așa cum sunt, fără limite și fără jumătăți de măsură.

Recomand cu drag această carte!

Citindu-l pe Petru Racolța. Cartea „Pe urmele tatălui”!

Petru Racolța s-a născut (a. 1956) în comuna (pe atunci, acum e un orășel cochet) Seini, județul Maramureș. Poate că ar fi devenit zidar, – spune Petru, – ca tatăl și bunicul lui, așa cum a devenit și fratele lui mai mare, dar destinul a avut alte planuri pentru el. Astfel că, la numai șase luni de la naștere, a fost lovit de o poliomelită nemiloasă care l-a marcat pe viață lăsându-l cu sechele serioase la ambele picioare. Din cauză că nu se mai putea deplasa, nu a fost acceptat la școala din localitate, decât în clasa întâi. „Mama a fost cea care s-a zbătut ca o leoaică să mă înscrie la o școală specială, din Jucu de Sus, ”ca să ajung om între oameni” îmi zicea ea.” Petru Racolța a început să scrie cu povestiri scurte și nuvele, publicate în două volume sub titlul ”Povestirile unui maramureșean” (editura Eurotip Baia Mare – 2015 -, respectiv Waldpress Timișoara – 2017), dar a scris între timp și romanul ”Planeta Paradis” – editura Excelsior. Timișoara. A urmat prima lui carte de versuri, ”Versuri pentru suflet și cuget” (poezii, epigrame, catrene, haiku) – 2019 editura Pavcon, București -, precum și un volum cu patru povestiri fantastice: ”Metamorfoza”, la aceeași editură și în același an. (sursa: sionoeditura)

Anul acesta îi aduce autorului o nouă carte la Editura Siono, o provocare pentru cititori prin faptul că încă de la primele pagini vom fi surprinși de o acțiune accelerată împletită cu un fir epic destul de bine realizat. Astfel, cartea „Pe urmele tatălui” a fost mai mult decât mă așteptam, o lectură pe care aș vrea să o văd pe marile ecrane deoarece tot ce mi s-a desfășurat în fața ochilor mi-a reîntregit un scenariu demn de a i se da șansa unei ecranizări.

Cartea ne întâmpină furtunos, câteva sarcini ale unor fete virgine stârnesc controverse în rândul unei secții de poliție. Rumoarea pe chipul multora lasă loc de întrebare, credibilitatea cazului este pusă la grea încercare până dosarul îi este plasat Deliei, o tânără polițistă care trebuie să rezolve misterul acestor gravide nedreptățite de un „violator” fără chip. Metoda înseminării e absolut inovativă ba chiar controversată după spusele unora iar toate aceste mici fărâme de indicii duc ancheta într-un punct al dezechilibrului, acolo unde începe să se bată adevărul cu minciuna. Jocul soții face ca tânăra anchetatoare să fie și ea victimă al acestui experiment de sarcină, acest fapt dându-i un motiv în plus pentru a pune capăt șirului de femei cu moralul la pământ și adolescente ce își pun capăt zilelor din frica morală față de familia acestora.

Cel din umbră își duce jocul periculos însă acesta îi dă o semnificație aparte ca individ- ca cel ce crează; dosarele cu femei gravide se adună pe zi ce trece, iar un asasinat al colegului Deliei face ca ancheta să ia o nouă turnură. Ochiul fin al acesteia descoperă niște indicii ce o aduc cu un pas înaintea tututor dar și o pun în pericol de moarte. Și totuși, aceasta cu sânge rece își adună forțele pentru a lupta cu cel pe care îl credea coleg, omul care nu îi este nici pe departe un străin. Apoi totul capătă lumină chiar dacă în niște presupuneri care prind contur o dată ce se înaintează în lectură. Delia e mai convinsă ca niciodată că adevărul se ascunde chiar mai aproape decât își imaginează, că acel „tată” al tuturor pruncilor ce se vor naște o veghează, se simte spionată, căutată și privită, instinctual intuiește cine e, doar dovezile încă nu înclină balanța către el. Și totuși, acestea nu întârzie să apară… de unde și în ce manieră vă îndemn să aflați, cert e că niciodată nu m-aș fi gândit că acel tată e chiar el, oricine dar nu el. Însă faptele vorbesc de la sine…

O serie de dosare cu femei gravide care au ajuns la mâna unui maniac al înseminării, un omor al unui colaborator la poliției, un furt al unei mașini dubios de dotată, un cadavru furat din morga secției de poliție și multe alte urcușiri și coborâșuri m-au ținut în priza lecturii de la început până la sfârșit într-o singură respirație. Orice detaliu ce se aduna pe parcurs mă făcea să gândesc următorii pași atât a tinerei anchetatoare Delia cât și a făptașilor ce vă asigur, nu au fost puțini, fiecare având ceva de urmărit. Partea cea mai interesantă e că acțiunea a fost într-un du-te vino constant, de la o intrigă la alta, de la un cap de mafie la un polițist corupt, de la o minciună la o adevărată cutie a pandorei; autorul nu a lăsat nimic la voia întâmplării, ba chiar a avut grijă să ne provoace tot felul de stări fiind alături de eroii cărții în goana lor pentru adevăr și dreptate.

Cartea „Pe urmele tatălui” este un roman polițist învăluit în mister, cu o intrigă incitantă și bine închegată. Intensitatea evenimentelor pe alocuri te ia pe nepregătite iar impactul lor te fac să treci printr-o multitudine de stări însă dai toate aplauzele deoarce orice frământare îți este răsplătită. Iar de final nici nu mai zic, acesta te ia în totalitate prin surprindere demonstrând încă o dată flerul scriitoresc al autorului Petru Racolța. Recomand cartea cu căldură.  

Citind-o pe Cătălina Pană. Cartea „A ta, Mia”!

Zilele trecute am finisat o minunată carte ce cuprinde o poveste incitant de colorată. Autoarea cu o dibăcie a folosit toată paleta de culori pentru a ne duce vizual într-o galerie a iubirii și a patimii, a zbuciumului dar și a regăsirilor, a emoțiilor scăpate din frâu dar și a erotismului efervescent care a fost atât de unduitor ca o pensulă pe pânza goală ce prinde contur chiar sub ochii noștri.

Cartea „A ta, Mia” de autoarea Cătălina Pană a apărut anul acesta la Editura Petale Scrise și este prima carte din seria Zodia Ispitei, o poveste ce va aduce la un loc iubirea cu ura, pierderea cu regăsirea, lacrimile cu bucuria într-un cadru menit să se lipească de suflet. Să placă și să nu plece de acolo în nevoia de a aștepta cuminte și următoarele povești ce vor reîntregi acest film al forței atracției ce ni se prezintă atât de frumos.

Printre pagini aflăm povestea Mariei zisă și Mia, o tânără suavă crescută în inima unei mănăstiri; aceasta se dedică în totalitate picturii, îndeletnicire care o scoate din anonimat într-o mare de oameni necunoscuți. Însă povestea ei începe nicidecum în direcția culorilor, ci în cea a inimii, poveste ce va zgudui atât lumea ei cât și a celui pe care îl alege pentru întâia experiență sexuală. Acel necunoscut totuși e legat de ea print-un fir invizibil demonstrând faptul că soarta ne râde de la spate atunci când ne credem deasupra tuturor, că le știm pe toate sau că fuga e sănătoasă.

Dar să încep cu începutul… noaptea ce e aliata celor ce se caută îi găsește pe Mia și pe Toni într-un club de noapte, un loc în care amândoi nu ar vrea să se afle, ironia face ca pictorița să fie „salvată” de el, și colac peste pupăză să îl aleagă pe el pentru a i se dărui fără rețineri. Însă noaptea furtunoasă se încheie cu o fugă, Mia alege să nu privească în spate și își începe un nou capitol din viață dar fără acel care îi va fi imprimat pe suflet. Ei, dar karma-i o mare șmecheră, astfel după numai câteva săptămâni i-l scoate în față mai periculos de sexy ca oricând pe Toni, în calitate de șef. Frustrarea, furia chiar și dezolarea i se citesc pe chipul Miei, vrea să rupă orice legătură însă situația în care se află nu îi dă de ales, mai ales că ecourile din trecut își fac simțită prezența într-un mod tăios.

Povestea lor ia amploare cu fiecare pagină dată, tachinările sunt la ordinea zilei dar și emoțiile ce îi încarcă pe fiecare în parte; atât el cât și ea își poartă fricile, frustrările și pierderile ca pe o haină ce le lasă umerii plecați nepermițându-le să ia de la viață totul ce li se cuvine. Iar pe această notă fiecare ba fuge în întâmpinarea unul altuia ba fug în direcții opuse fără a realiza că ei se completează, că doar în doi pot fi o forță de neînvins. Până cedează, în fața sorții, a zilei, a nopții și a brațelor în care se dăruiesc. Din nou și din nou.

Însă totuși pericolul pândește, trecutul urlă iar secretele doar îngreunează claritatea zilei de mâine. Toate aceste amenințări doar încing atmosfera călind spiritul celor doi protagoniști iar momentele de intimitate îi fac să se cunoască la nivel de substanță sedimentând îi ei acea convingere că sunt făcuți unul pentru altul. Cum și în ce manieră vă îndemn să aflați, cert e că nu veți fi scutiți de scene fierbinți dar și de dezvăluiri ce vă vor zgudui inima. Veți înțelege până unde te poate duce frica, până la ce acțiuni te poate împinge nebunia și cât de înălțător poate fi zborul iubirii. O carte ce te va face să iubești iubirea ce-ți va fi frumos schițată…

Cartea „A ta, Mia” este o poveste ce subliniază încercările de supraviețuire într-o lume în care cineva te vrea slab. O carte despre pierderi și regăsiri dar și despre vindecarea traumelor prin intermediul iubirii, forța acesteia prin care te reculegi, te ridici sus, tot mai sus. Cătălina Pană a scris cu o forță uluitoare fiecare punct de vedere, a dat fiecărui personaj posibilitatea să se afirme dar și focalizare pe senzație, trăire și urcuș. O carte ce te determină să îți acorzi acea pauză și să te bucuri de o lectură ce îți trezește imaginația, ce te face să visezi și nu în ultimul rând îți arată evoluția unei relații ce a început fulgerător. Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură, eu am primit o adevărată plăcere, și cu sinceritate vă spun că abia aștept și celelalte volume pentru că leoaica din mine a fost ispitită rău de tot.

Citind cartea „Curajul de a nu fi pe placul celorlalți” de Ichiro Kishimi. Fumitake Koga

Ichiro Kishimi s-a născut la Kyoto, unde încă locuiește, în anul 1956. Încă din liceu și-a dorit să devină filosof. După 1989, pe când studia filosofia clasică occidentală, cu accent pe folosofia lui Platon, a început să studieze lucrările de psihologie ale lui Adler; acum scrie și susține conferințe pe acest subiect și oferă consiliere tinerilor din clinicile psihiatrice în calitate de consilier acreditat și consultant în cadrul Societății Japoneze de Psihologie Adleriană. A tradus în japoneză mai multe dintre lucrările lui Alfred Adler, printre care Sensul vieții și Caracterul nevrotic, și este autorul volumului Introducere în psihologia adleriană, pe lângă numeroase alte cărți. 

Fumitake Koga, scriitor profesionist și autor deținător al multor premii, s-a născut în 1973. A publicat numeroase lucrări non-ficțiune, în general foarte apreciate de către cititori. A descoperit psihologia adleriană înainte să împlinească 30 de ani și a fost profund impresionat de modul în care aceasta sfiedează ideile convenționale despre înțelepciune. Ulterior, Koga l-a vizitt în multe rânduri pe Ichiro Kishimi în Koyoto, aflând de la acesta informații esențiale legate de psihologia lui Adler și de metoda clasică a fialogului din filosofia greacă, folosită în această carte. 

Cartea „Curajul de a nu fi pe placul celorlalți” este o carte îndrăzneață care pune punctul pe „i” acolo unde am vrea să fim mințiți sau să ni se dea pe porții, e lectura care ne deschide larg ochii către o realitate pe care am mascat-o bine cu mici sclipiri de social, cu prietenii de umplutură sau vicii. O carte ce se citește cu stiloul în mână și cu mintea deschisă către schimbare!

„Pornind de la teoriile lui Alfred Adler, una dintre figurile marcante ale psihologiei secolului XX, cartea, construită sub forma dialogului socratic, ne arată că fiecare dintre noi își poate controla propria viață, fără a se lăsa influențat de traumele trecutului sau de îndoielile și așteptările celor din jur. Acest mod de gândire profund eliberatoare, susține psihologia adleriană, ne ajută să ne dezvoltăm curajul de a ne schimba și să renunțăm la limitările impuse atât de noi înșine, cât și de cei din jurul nostru. O carte care ne va schimba viața și ne va ajuta să ne eliberăm mintea de gânduri și atitudini negative, făcând în același timp o schimbare durabilă, să atingem fericirea adevărată și să avem succes în orice domeniu al vieții noastre.”

,,Trăieșteți propria viață, nu pe-a altora. Nu-ți trăi viața în funcție de valorile celorlalți.”

Cartea este construită sub forma unui dialog de consiliere dintre un filosof și un tânăr care e atât în căutarea de răspunsuri cât și a unor lămuriri proprii care sunt ascunse în el; stări și zbuciumuri ce ni se vor dezvălui pe parcurs. De la un discurs la altul se vor limpezi apele tulburi a unei vieții menite să se țină scai de alte păreri, de alte modelări și nu în ultimul rând de alte viziuni pe alocuri distorsionate. Tânărul se vede în multe ipostaze, iar de cele mai multe ori chiar este gata să dărâme orice argument al filosofului însă acesta cu o răbdare și cu o tărie convingătoare îl direcționează pe drumul cel drept.

,,Fii tu însuți! Nu-ți face griji cu privire la ce cred ceilalți despre tine, asta e problema lor, nu a ta.”

Prin dialogul celor doi descoperim un mod de gândire eliberator, iar contradicțiile ce se perindă prin text autorul ne arată cum voința de sine și felul nostru unic de a vedea lumea ne poate schimba complet viața. Prin exemple concrete asezonate cu teroriile lui Adler subiectele cărții devin treptat tot mai pline de adevăruri, de subînțelesuri dar și de cimentarea unor concepte ce au fost creionate într-o manieră corectă, una care e în favoarea celui ce vrea schimbarea. Acesta fiind și motivul meu personal care a fost la baza alegerii acestei cărți.

Chiar dacă teoriile filosofului se bazează pe ideile lui Alfred Adler, un mare psiholog al secolului XX, putem transpune aceste idei ilustre și în prezentul nostru plin de conținut divers, unul care ne poate fi alinare dar și sabotor într-o viață mult prea aglomerată. Pas cu pas pășim îndrăzneț către idei ce mi s-au părut absolut geniale chiar dacă definirea lor e la îndemâna oricui, anume formularea filosofului mi-a arătat că noi ne complicăm mai mult decât ne-am putea imagina. Acesta a încercat cu un limbaj accesibil să atenueze flacăra aprigă a tânărului explicându-i răbdător mersul teoriei adleriene dar și a noțiunilor de bază a psihologiei/dezvoltării personale. Toate s-au împletit frumos aducând în prim plan noțiunea de fericire, a echilibrului dintre personal și social, între minte și suflet.

Cartea „Curajul de a nu fi pe placul celorlalți” e o lectură ce inevitabil își pune amprenta pe cel ce o citește. Toată scrierea orientează mintea și simțurile către responsabilizare, către ștergerea îndoielilor, către dizolvarea așteptărilor față de alții și nu în ultimul rând orientează către calea fericirii, a împăcării și a modului de a fi mai presus de toate limitele puse de familie, prieteni și societate din egoismul de a ne face un prototip identic cu alți semeni ai noștri. E cartea ce va stoarce sucul din psihologia adleriană și va puncta acolo unde noi de obicei trecem cu vederea, astfel punând sub lumina reflectoarelor curajul de a nu fi ca alții, ci de a ne identifica pe sine într-o mare de oameni. Aici și acum. În numele fericirii proprii!

Recomand cu drag cartea celor ce încă nu s-au găsit, celor ce se simt pierduți sau celor ce pur și simplu nu au trasat un obiectiv concret…

Citind-o pe Johana Gustawsson. Cartea „Mör”

Johana Gustawsson, născută în 1978 la Marsilia, este un romancier francez, autor de thriller și povești istorice de detectivi. A publicat împreună cu editorul Lilas Seewald în 2015 Block 46, primul ei roman de detectivi, care le are ca eroine pe profilerul Emily Roy și Alexis Castells, scriitoare de romane polițiste. Al doilea titlu al investigațiilor lui Emily Roy și Alexis Castells, Mör, este publicat în martie 2017 iar în anul 2021 apare tradus la Editura Tritonic pentru cititorii din România.

După cartea Block 46 care cu adevărat m-a uluit, nu am putut amâna mult citirea acestui al doilea roman al autoarei Johanei Gustawsson, o poveste independentă de cea a primului volum dar… totuși păstrând acea notă de trecut ce a planat pe parcursul scrierii. Autoarea cu o genialitate aparte a inundat textul care a lăsat acea doză de … „nu pot să cred” în urma sa, acea privire pierdută după citire care a strigat un wow – ce minte sclipitoare să ai să poți scrie o întorsătură fără a da cititorului măcar un miez al adevărului- nu, autoarea nu a strecurat nimic, a lăsat ca finalul să încununeze opera, să arate că o carte poate fi mult mai bună decât îți poți imagina. Dusă chiar la perfecțiune…

„Nu e nimic mai trist decât să fii pionul propriului tău trecut.”

Acțiunea se țese la Falkenberg, unde pe malul unui lac, este găsit un cadavru al unei femei, corpul acesteia este mutilat, sânii, fesele, coapsele și șoldurile i-au fost amputate iar oroarea celor ce se afișează în fața anchetatorilor îi fac să-și pună multe semne de întrebare. Într-o altă ordine de circumstanțe la Londra, chiar a doua zi profilera Emily Roy este chemată la locul unei dispariții: o renumită actriță pe nume Julianne Bell a fost răpită, detaliile sunt necunoscute până la apariția lui Emily care descoperă chiar lângă casa dispărutei o pungă de congelare în care găsește pantofii victimei. Cu aceste câteva mici fărâmituri se pornește ancheta, dar și cu dorința de a descoperi cât mai curând victima. Tic-tac. Tic-tac.

Nu trece mult timp până Emily Roy face legătura acestui dosar cu un trecut nu foarte îndepărtat, și mai exact aceste două crime poartă semnătura lui Richard Hemfield, „ucigașul din Tower Hamlets”, închis pe viață în spitalul de psihiatrie de înaltă securitate din Broadmoor. Cu zece ani în urmă, el a fost găsit vinovat de uciderea a șase femei cu același scenariu și a iubitului scriitoarei Alexis Castells. Orori care au creat acea legătură dintre cele două femei. Iar acum aceste omoruri au revenit, neschimbate, dar tot cu un impact colosal asupra celor ce le investighează; oripilarea multora face ca să se întrebe- cum se explică că crimele lui Richard Hemfield au început din nou? Oare a avut un ucenic, sau un profesor ce l-a instruit? Ce a declanșat reînceperea lor? De ce după zece ani?

La toate aceste întrebări… și încă la multe altele trebuie să răspundă cei ce anchetează cazul dispariției deoarece sunt împotriva timpului, orice oră e în defavoarea acelei ce își așteaptă sfârșitul încarcerată într-o liniște a morții. Într-un purgatoriu al deziluziilor. Acolo unde pereții se strâng iar viața pleacă din suflet.

Și totuși pot să vă spun că cel ce ar trebui să poarte arma dreptății o mărșăluiește pe cea a călăului, cel ce ar trebui să apere seamănă distrugeri, cel ce ar trebui să judece pentru adevăr taie în carne vie într-un dezechilibru psihologic halucinant. Și doar datorită încăpățânării scriitoarei Alexis și a minții sclipitoare a lui Emily piesele se așează într-un mod surprinzător care și pe mine m-au dezarmat, mi-au arătat că nimic nu e ceea ce pare, nici chiar chipurile unor forțe de ordine. Nici fratele, nici soțul, nici soția… nici viața. O carte în care viciile au trasat semne adânci, în care disfuncționalitatea a marcat iar viitorul a fost împletit cu un trecut bine așezonat cu dezumanizarea și canibalismul. O carte în care groaza te cuprinde dar și curiozitatea, acea care te împinge să afli, să descompui cuvântul pentru a afla adevărul, chiar dacă e suferind, sau atroce.

Povestea cărții „Mör” se desfășoară revoltător de superb, chiar dacă notele de negru și umbrele morții plutesc în aer scrierea s-a dovedit a fi de excelență. În ceea ce privește premisa romanului, este o lectură cu adevărat intrigantă, explorând încă o dată partea întunecată a naturii umane. O carte care greu se va lăsa uitată, una care a uimit de-a dreptul și pe care o recomand iubitorilor de thriller & mystery și nu în ultimul rând celor ce apreciază o lectură electrizant de profundă în nebunia ei. Un roman bine închegat ce va atrage atenția fără prea multă dificultate!