Citind-o pe Florina Sanda Cojocaru. Cartea „Păpuși. V-1”

Am citit din buchetul literar al autoarei Florina Sanda Cojocaru două cărți extraordinare, prima e „Elsa” iar a doua e „Zăpezile care dor”, cărți ce m-au răvășit din multe puncte de vedere, povești ce au zguduit sufletul meu și finaluri ce m-au lăsat cu gust amar. Cărți ce mi-au arătat iscusința autoarei de a așterne pe foi albe viața în tot zbuciumul ei; iubiri năprasnice și suferințe ce nu te lasă indiferent/ă. Acum însă pas cu pas pășesc în lumea unor noi cărți semnate de Florina Sanda Cojocaru, trei volume cu un impact surprinzător, cărți pe care le strângi la piept în nevoia de a alina durerea celor ce-și duc destinele ca pe niște frunze purtate de vânt. Astfel, cele trei cărți cu același titlu „Păpuși” ne întâmpină cu o poveste ce-ți ajunge nu doar în inimă, ci și în adâncurile minții, apoi îți lăcrimează ochiul și îți opresc toate cuvintele ce ai vrea să le mai spui… pentru că uneori e prea mult, durere, chin, nevoie de ceva ce nu poți oferi.

Astăzi este despre primul volum al seriei cu titulul „Păpuși”, o carte ce a răscolit în mine niște emoții pe care nu credeam că le am, toată scrierea a fost furtună și stare de neliniște sufletească, un joc creat sub ochii mei de către autoare ce a lăsat în mine amprenta unei exprimări de o înaltă valoare din partea acesteia. O piesă dintr-o operă ce te zdruncină și te face să nu te desprinzi de acea desfășurare ce-ți este pusă în față.

„Dintr-un colț întunecat, o privesc păpușile de porțelan. Au întipărite pe fețele palide durerea, ea, una, așa vede.”

Pe fundalul unui tablou alb negru ni se derulează povestea eroinei principale Georgia și a familiei acesteia, cu o mamă subjugată de tirania tatălui și cu o soră vitregă ce i se perindă prin fața ochilor ca o umbră aceasta supraviețuiește unei educații severe. Sub privirile păpușilor de pe geam copila devine o tânără frumoasă, însă nimic nu o pregătește pentru tot la ce va fi supusă; chiar dacă a văzut frânturi, a înțeles jumătățile pe care le-a prins din mers și a tras cu urechea atunci când luminile s-au stins ororile nu o pășesc. Viața nici de cum nu i-a fost miere, cu un tată „perfect” pentru toți mai puțin pentru familia lui Georgia a bătătorit cărări pietroase, nici măcar huzurul cu care le îndestula tatăl nu a putut șterge acel hău lăsat în inima unui copil. Ce bine poate să vadă un copil într-un cadru de viol, într-un film al bătăilor continui, a maltratării și a beției? Ce viitor mai poate avea o fetiță crescută într-un mediu toxic, acolo unde femeia e un obiect sexual, un manechin al aparențelor și atât? Ce viață mai poate construi o femeie cu un exemplu nociv al relației dintre o femeie și un bărbat? Ce să mai vrea de la ziua de mâine când tot ce o încarcă e umbrele trecutului?

Într-un traseu prezent- trecut și ce-ar fi fost dacă… eroina principală ne conduce lent și bolnăvicios pe o cărăruie pentru a-i cunoaște povestea; între destăinuiri și of-uri, între dezamăgiri și dorințe aceasta ne va relata secvențe care vor lasă loc de interpretare iar altele loc de repaos … pentru că dor. Și încă tare. Greutățile sufletești ale Georgiei nu vor trece neobservate, ba chiar se vor auzi prin gânduri ca un gong iar neajunsurile sale vor aminti încă o dată că aparențele sunt înșelătoare, că perfectul ce a fost creat ca o iluzie de cei ai casei au făcut din ea o epavă, acum bolnavă, rasă pe cap și cu milioane de dorințe făcute scrum. Toate au modelat un om cu zbuciumuri și cu zile cusute noduros, pentru că nu a fost învățată altfel. O mamă care nu și-a apropiat copilul din teama de a nu greși ca el, o femeie care nu și-a permis să iubească pentru că nu i s-a arătat ce înseamnă dragostea. Niciodată. Iar acum e între două cărări, să își dea frâu liber acestei stări sau să se adâncească în angoasa dezamăgirilor din nou, să accepte iar și iar că ce a fost s-a dus, că viața ei trece pe alături și atât. Fără o expunere în numele frumosului cusut din ce ar fi putut fi diferit.

Timpul, boala, distanța face din inima Georgiei o cutie a acumulărilor; cunoaște oameni, își destâinuie foile mâzgălite ale vieții și își permite să se simtă femeie, iubită, prețuită și nu în ultimul rând frumoasă în ochii celui ce se dăruie. Însă. Consecințele se simt, iar fuga devine unica decizie rezonabilă. Aș fi întrebat eroina, pentru cine? … dar ce drept am eu. Finalul s-a dovedit a fi cu adevărat zguduitor, iar inima mea a rămas rătăcită printre cuvintele ce s-au lăsat greu pe retină. Însă eu simt că nu e totul pierdut, sper ca următorul volum să-mi astâmpere bătăile inimii și să-mi arate și curcubeul colorat după o ploaie deasă. Sper… cred.

Primul volum „Păpuși” s-a dovedit a fi o carte dureros de frumoasă, sensibil de emoționantă și care mi-a arătat că viața e tare întortocheată. O carte ca o dedicație sorții, ca o subliniere a tot ce nu s-a realizat într-o viață de om. Povestea a fost vie sub ochii mei, am văzut privirile tăcute ale păpușilor dar și dorința unei fetițe de a simți iubirea, acea simplă, sinceră și lumească- însă nu a fost să fie. O scriere sângerie ce a purtat stigmatul violenței, a jumătăților de măsură și a cuvintelor mute. A gândurilor ce urlă și a viselor făcute țăndări. Un volum pe care îl recomand cu drag, pentru că o altă lectură ca aceasta nu ve-ți găsi, profunzimea poveștii nu o ve-ți întâlni într-o altă carte pentru că Florina Sanda Cojocaru are un fler sciitoresc inegalabil.

Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură. Mă opresc aici pentru că volumul doi „strigă” să-l citesc!

Un gând despre „Citind-o pe Florina Sanda Cojocaru. Cartea „Păpuși. V-1””

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s