Citind „Cartea lui Dan, un fost anxios” de Dan O.

Zilele acestea am finisat o carte dureros de profundă. O scriere ce mi-a deschis o portiță către mine, cea dintr-un trecut adolescentin în care m-am confruntat cu puseuri de anxietate, variate prin intensitate însă prezente- norocul meu a fost că anturajul, cât și energia tinerească m-a făcut să trec cu brio peste ele, însă mintea nu uită, percepția că au fost cândva e acolo parcă plutește în aer. Astfel, „Cartea lui Dan, un fost anxios” mi-a reamintit de acele frici imaginabile, acele gânduri distructive care nu s-au materializat niciodată, acele temeri neîntemeiate ce m-au marcat într-un timp în care nesiguranța era haina pe care o purtam zilnic. De acele rețineri, de lipsa unor experiențe care să îmi arate și partea bună a lucrurilor – nu doar suferință într-o lume a mea, creată în mintea-mi plină de puzzle-uri neorganizate. Acum, după atâția ani privesc în spate și știu că mintea mea a țesut o sabotare a tot ce a însemnat „atunci”, acum – sunt bine, pentru că am o abordare, un scop și o menire, ceea ce încearcă să sublinieze și Dan O. în cartea sa care după mine e un ghid de a trece cu brio peste anxietate. Cu pași mici dar siguri!

„Așa cum tu nu ești gândurile tale, tu nu ești nici anxietatea ta!”

Anxietatea ta nu ești tu!

Trebuie să pornim de undeva și anume de la afirmația că „anxietatea ta nu ești tu”, nu te definește ca ființă și nu te va dirija mai mult decât îi dai tu întâietate. Și nu putem nega că tema anxietății, a depresiei e des auzită dar slab dezbătută… o dată ce dai căutare îți apar doar articole ce te îngrozesc de-a dreptul, te demoralizează uitând că dacă ești într-o perioadă în care neliniștea te apasă nu ai nevoie de o tulburare în plus ci de o mână întinsă către tine. Atunci când fobiile, anxietatea de toate felurile, atacuri de panică și fricile te paralizează nu mai poți fi motivat de articole sau chiar de mici intervenții din exterior, ai nevoie de „tine”, să fii acolo cu toți demonii tăi și să îi accepți în primul rând, apoi să le arăți unde le este locul.

„Anxietatea este inversul magnetului. Cu cât încerci s-o îndepărtezi, ea se apropie de tine. Cu cât încerci s-o apropii de tine, ea se îndepărtează.”

Din punct de vedere al Terapiei cognitiv – comportamentale, acest comportament (anxietatea) este deseori numit „de personalizare”. Trevor J. Powell precizează în The Mental Health Handbook că „personalizarea” se manifestă atunci când o persoană își asumă responsabilitatea pentru un eveniment negativ atunci când nu există nicio bază în acest sens. Persoana concluzionează în mod arbitrar că ce s-a întâmplat a fost din vina ei sau este o reflectare a comportamentului său inadecvat. Practic, totul este o reflexie a cât de „rea” crede persoana respectivă că este. Însă totul e doar în capul nostru, iar felul cum ne vedem noi raportați la tot ne face să clacăm, să cădem în plasa fricilor neexplicabile și a temerilor fără temei. Astfel, autorul încearcă prin diverse tehnici și o erarhizare proprie a teoriilor cu privire la anxietate să ne aducă la lumină, să depășim momentul de criză și să-l acceptăm așa cum vine, uneori chiar să-l chemăm. Ironic sau nu anxietatea s-au nu se va manifesta sau nu va mai avea acea „valoare” în ochii noștri. Apoi va fi doar LINIȘTE.

„Corpul tău este incredibil de puternic, chiar dacă în anxietate, acesta pare extrem de vulnerabil. Să nu uiți asta NICIODATĂ!”

„Cartea lui Dan, un fost anxios” de Dan O. este o scriere vie până la cele mai mici detalii, autorul își scrie suferința dar și pașii ce l-au scos dintr-un hău al fricilor cu o dăruire aparte. Cu un limbaj accesibil pentru toată lumea Dan O. încearcă să propună propria metodă de a trece peste… de a depăși anxietatea cu o abordare diferită, una care definitiv la scos dintr-un cerc vicios al toxicității minții. Și credeți-mă, nu e ușor să te expui trecând printr-o astfel de experiență, iar dovada că ai făcut acest lucru doar întărește convingerea cât de departe poți ajunge doar să vrei. Să vrei schimbare, să vrei să te salvezi pe tine însuți, să te educi altfel decât îți impune mediul și să mergi înainte, cu capul sus în pofida acelor cicatrici rămase pe suflet. Recomand cu drag această carte, deoarece aici veți găsi o serie de răspunsuri la multe întrebări pe alocuri nevociferate, și veți vedea că doar dorind puteți risipi acele stări ce vă pricinuiesc căderea în abis. Și nu în ultimul rând am apreciat menționarea autorului a faptului că nu sunteți singuri în această suferință, și țin să subliniez că a cere ajutor e primul pas spre vindecare.

3 gânduri despre „Citind „Cartea lui Dan, un fost anxios” de Dan O.”

  1. Uneori găsim răspunsuri la întrebările care ne preocupă (sau sperie) înainte să ajungem prea târziu la cabinetul medical. Cred că această carte este una dintre acele soluții. Mi-ar plăcea să o citesc.
    Mulțumesc pentru recomandare!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s