Citind-o pe Laura Ilinca. Cartea „Hai să ne rujăm împreună!”

Laura Ilinca s-a născut într-un orășel din Dâmbovița, absolventă a Liceului Pedagogic și a Facultății de Litere aceasta s-a dedicat foarte mult scrisului. Romanul „Hai să ne rujăm împreună” este cartea sa de debut, apărută anul acesta la editura Hermann care e o dovadă că înșiruirea de cuvinte poate ajunge la nivel de artă. Orice particulă a acestei scrieri strigă a pasiune, dragoste și frumos.

„Hai să ne rujăm împreună” e povestea dragostei fără bariere, e curiozitatea începutului și a extazului oferit de pericolul descoperirii; e cartea profundelor sentimente ce sapă adânc în suflet scoțând la iveală natura individuală în toată splendoarea sa. E cartea contrastelor dar și a curajui de a face față noilor schimbări înfruntând limitările.

„Își aminti brusc, asemeni unei făclii din mijlocul beznei groase și înspăimântătoare, versurile învățate de curând la ora de română, țâșnind acum ca o revelație, despicându-l cu forța unui fulger din cap până-n picioare:

N-a fost decât ce nu se poate spune,
Decât cu ochii-nchiși și pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune,
Pentru iertarea primului păcat. (Ion Minulescu) „

„- Hai să ne rujăm împreună, hai să fim nebuni, hai să facem o nefăcută!
Știuse atunci că el nu mai era el. Sau de abia atunci începea să devină. (…)”

Se spune că întotdeauna îți dorești ceea ce nu poți avea, că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, că ideologiile trebuie dezbătute iar ideile expuse într-o formă sau alta. Că în dragoste și război totul e permis… Astfel, într-o ciocnire de caractere se dezlănțuie și eroii cărții, un el și o ea ce adună vibrațiile momentelor petrecute împreună, ea profesoară- el elev. Ea puțin peste 25 iar el un tânăr în floarea celor 19 ani împliniți. Ea profesoara de istorie, tânără și plăcută, el un elev la liceul Seminarului Teologic, de fire tăcut, șters dar sclipitor la minte. El Mag, fiu de preot și ea Ana, ispita ce răstoarnă toată percepția despre dragoste, femei și începuturi, acelea care vin să completeze existențialul fad redând o formă a perfecțiunii pogorâte din cer.

Povestea lor se țese în cadrul orelor de studiu, priviri fugare, respirații întretăiate și o imaginație ce le alimentează un film al iubirii în care se desfată fiecare în felul lor propriu. Atât Ana cât și Mag țes focuri și pasiuni, dezgoliri sufletești dar și unduiri trupești, însă fiecare dintre ei realizează că e un vis periculos, o povară ce o vor purta fiecare departe de curioși; în tihna propriei minți. Până când inevitabilul se produce…

„Era un soi de dedublare pentru care niciunul nu se antrenase și pe care trebuia să o învețe din mers, sistematic (…) la liceu erau profesoara și elevul, iar în afara lui erau iubiți și prieteni. Se întâlniseră la mijloc de drum, ca pe o scară, el urcând, crescând și devenind bărbat, la toate nivelurile, ea coborând din toate prejudecățile trăite până atunci, redescoperind un alt suflet, tot al ei, pe care și-l renegase. „

Într-un joc al destinului două suflete sunt luate pe nepregătite și aruncate într-o mare de emoții greu de ținut în frâu. Și, mai e un pas până la obsesie. Dorințele arzătoare îi mistuie pe dinăuntru provocând adevărate calamități care îi seacă de puteri. Iubirea lor pe cât e de sinceră și juvenilă pe atât de limitativă, și nu doar ca aspect de vârstă. Totul le strigă interzis pe când ei își freamătă corpurile într-o contopire menită să-i multiplice molecular. Totul duce spre o sfidare a moralității și deontologiei, însă ei își scriu jurăminte pe piele, își strigă numele și se văd într-un viitor îndepărtat. Dar oare vor ajunge ei să se regăsească pe această peliculă într-o euforie de moment, într-o slăbiciune trupească care este… și, poate trece. El elev, ea profesoară. Cer și pământ, dorințe și chinuri sufletești greu de dus. Freamăt de, ce e corect și ce nu. Întrebări repetitive și emoții boțite în palme.

Cartea „Hai să ne rujăm împreună” s-a dovedit a fi o lectură destul de incitantă, un text copt care a plămădit o poveste interzisă dintre o profesoară și elevul ei. O iubire care a înflorit sub ochii noștri și a luat amploare redând suav vibrațiile inimilor celor doi protagoniști într-o luptă de a se păstra intacți, reîntregiți din bucățile sfărâmate ale unei iubiri nefinisate, una care s-a vrut trăită însă abandonată fără drept de apel. Cu fiecare pagină dată senzualitatea s-a simțit mai specială iar finalitatea tot mai greu de acceptat. Romanul m-a impresionat cu desăvârșire, prin personaje puternice dar și acea iubire dusă până la ideal!

„Trebuia să fie și să rămână doamna profesoară! Fruntea îi asudase aproape instantaneu, deși în clasă era destul de multă răcoare. O înnebunea gândul de a fi lângă el, dar fără el. Nici cu el, nici fără. I-ar fi fost, desigur, mai ușor dacă nu l-ar fi cunoscut, dacă ar fi putut să nu mai predea la clasa lui.”

2 gânduri despre „Citind-o pe Laura Ilinca. Cartea „Hai să ne rujăm împreună!””

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s