Citind-o pe Maria Philip. Cartea „Pasiuni interzise”

Am câteva zile de când am terminat cartea „Pasiuni interzise” de Maria Philip apărută recent la Editura Petale Scrise și încă sunt într-o stare de euforie plăcută ca reacție a unei povești încântător de efervescentă, una care m-a răscolit printr-o manifestare incitantă de-a dreptul. O carte ce a plăcut încă de la primele pagini printr-o depănare a unei povești ce a atras prin patimă și mister, prin jocul nebun al pasiunii împletit cu erotism fulgerător de fierbinte.

„- Dacă tot m-ați trezit în miez de noapte ca să îmi aflați opinia despre asta, o voi spune pe față. Isus a prețuit femeile mai mult decât bărbații. Femeile au fost singurele care i-au rămas fidele și nu au fugit, nici când era pe cruce. Pentru că o femeie care simte că e apreciată și iubită, niciodată nu va frânge inima care o primește în sălașul ei.

Marchizul rămâne fără suflare pentru câteva clipe. (…)”

Pe notele unor timpuri al nobilimii și a balurilor pretențioase Marchizul de Winter este în căutarea unei consoarte după ce a rămas văduv în urma unor circumstanțe ce îl urmează ca o umbră de-a lungul anilor. Dintr-un impuls venit în urma unei minți aburite de alcool acesta ia totuși decizia de a-și cumpăra o nouă soție, una neatinsă și educată chiar într-o mănăstire. Aleasa ajunge să fie practic aruncată în gura lupului în plină noapte, așa că Cristine își acceptă soarta și părăsește mănăstirea alături de un necunoscut care îi va schimba viața, la propriu și la figurat.

Ironia face ca cele două suflete întâlnite parcă se atrag reciproc în ciuda diferențelor; el un rătăcit prin lume din cauza meseriei dar și a adulterului din partea fostei soții, iar ea- o ființă a nimănui abandonată dubios la o vârstă fragedă la ușa mănăstirii. Marchizul în ciuda naturii relației lor încearcă să o protejeze, să o lase neatinsă de păcat, însă tentația e mare mai ales că el e un bărbat priceput în a oferi plăceri trupești… iar ispita e prea aproape de el, la o ușă distanță. Cristine încearcă să nu-l ademenească, însă fiind o fire naivă nu realizează că frumuțea și fragilitatea ei anume îl încântă și-l face să se îndrăgostească de ea fără rețineri.

Confruntările dintre cei doi e un deliciu al textului iar curajul Cristinei e de invidiat, și totuși, ajunge să fie o bucată de lut în mâinile dibaci ale focosului Marchiz de Winter, cel mai râvnit burlac. Însă trecutul îi ajunge din urmă, astfel aflăm că de fapt fetița cea fără de un titul Cristine e de fapt o temută nobilă pentru rege fără ca aceasta măcar să conștientizeze, iar acest aspect e foarte periculos pentru cei doi; un necaz ce poate aduce după sine furtuni nemărginite. Acțiunile următoare sunt la cote înalte, pe lângă toată avalanșa de întâmplări, tentative de omor și baluri înțesate de ținute alese și serate dansante iubirea celor doi prinde culoare, chiar dacă pe alocuri aceasta e soră cu nebunia. Poate din nevoia de mai mult, poate din necesitatea de a fi o respirație la doi, sau ambii o substanță prin esență. Cine știe?… cert e că până nu-și vor încheia capitolele din trecut, până nu vor prioretiza deciziile ambii nu se vor putea implica lucid în această relație plină de erotism irezistibil.

Cartea „Pasiuni interzise” a fost un deliciu. Secenele erotice au fost incendiare iar povestea în sine destul de plină cu detalii încât am fost prinsă printre pagini fără să realizez că finalul e aproape iar eu parcă mai vreau. Dincolo de încadrarea în categoria erotic, romanul are un mister ce m-a surprins, iar timpul anilor de nobilime, marchizi, regi și cavaleri m-a purtat ca într-un dans într-o poveste frumoasă în care mi-am oglindit visul. Iubirea și jocul celor doi eroi principali a fost sarea și piperul întregii scrieri ce s-a aprofundat într-o legătură foarte strânsă; am trecut alături de personaje de la agonie la extaz, de la uimire la dezlănțuire. „Pasiuni interzise” s-a dovedit a fi o lectură extrem de plăcută, care a avut în prim plan sentimentele puternice de iubire, ce s-au nascut în cele mai vitrege condiții cu putință depășind orice barieră impusă de societate, cât și de pecetele trecutului. O carte a sentimentelor dar și a pasiunilor interzise care nu are cum să nu placă. Ba chiar vă va răscoli dorind mai mult și mai mult…

Citind-o pe Ileana Vlădușel. Cartea „Fragmente de Viață”

Sunt cărți ce se așează pe suflet într-o manieră cu adevărat unică, și sunt cărți care o dată intrate în minte nu se mai duc… se pun pe o repetare continuă developând un film al poveștilor menite să răscolescă pacea lăuntrică; și sunt alte cărți ce le au pe toate la un loc fiind de o profunzime aparte. Și strigă a emoție, a iubire vibrantă dar și a viață, în toată paleta sa de culori, cu bune și grele, cu suferințe și cotituri covârșitoare. Și mai ales cu goluri, acelea ce nu mai pot fi umplute cu nimic, poate doar cu alipirea zilei și nopții într-o uitare de memorie. Astfel, pe o notă a asprimii existenții cartea „Fragmente de viață” de Ileana Vlădușel ne îngână durerea, pierderea, boala, suferința dar și toată experiența anilor într-o serie de povestiri ce lasă în colțul ochilor lacrimi de neputință și răscolire.

„Fragmente de Viață” e povestea multor suflete ce au fost înrobite de boală, de suferința zilei de mâine, de neputința în fața a ce nu poți controla și a delăsării prin epuizare a minții și trupului. Fiecare părticică din ce am descoperit printre foi mi-a zbuciumat inima fulgerându-mi mintea să croiască un scenariu, o imagine vie a acelor tragedii menționate; tot textul s-a dovedit a fi o vibrație vie a tot ce înseamnă viață, fie pe fragmente, bucăți sau mici fărâmituri ce se strecoară printre degete. E cartea destăinurilor ce se spun cu ardoarea sfârșitului, uneori cu voce stinsă uneori cu înflăcărarea cuvântului ce își cere dreptate, e firul gândurilor ce se prelinge dintre foi și intră la sufletul cititorului, și îl copleșește, îl încarcă emoțional promițându-i parcă un sfârșit pozitiv, însă… nu toate poveștile se termină așa. Și e exact ca în viață, când te aștepți mai puțin te răvășește adevărul, realitatea sau noțiunea zilei de mâine. Cartea e drumul de cotitură pentru multe destine, e scrierea of-urilor ce curg la vale într-o avalanșă de cuvinte ce se vor înșiruite pentru a fi luate ca atare, cititorul fiind cel ce le va da valoare într-o notă a realității proprii.

„Fragmente de Viață” este una dintre cele mai frumoase cărți citite în ultimul timp deoarece abundă de sensibilități, simt că îmi va rămâne în suflet pentru totdeauna, pentru că subiectul abordat este unul care te cutremură și te face să pui viața în balanță, să îți analizezi la rece binecuvântările cât și pașii în spate, prioritățile dar și tot ce-a fost și s-a dus poate într-un noroc nu doar într-o părere de rău; a fost și va fi lectura ce mi-a deschis ochii la posibilitățile mele și la faptul că poate, și știu mai mult ca sigur sunt undeva oameni mai puțin norocoși decât mine, oameni ce se zbat în focul suferinței continue ce îi îngenunchează la propriu. E cartea ce te pune în fața unui tablou în toată paleta de culori, toate acaparând privirea până la epuizare; de aceea această scriere trebuie citită într-o lipezire sufletească, într-o calmitate pregătită să înfrunte un text care va conferi substanță și viața cu bune și rele, fără cortină și minimizarea impactului. Deoarece cuvintele dor, deoarece istorisirile tulbură iar deznădejdea face să vrei să alini o inimă zdrobită sau să încurajezi cu o atingere un suflet ce poate mâine nu va mai fi. „Fragmente de Viață” este povestea împărțită pe piese într-un puzzle numit viață, o scriere ce te face să te înalți chiar și cu aripile frânte. Povești ce trec de timp și spațiu purtând amprenta dezlănțuirii sufletești în care cuvântul scris are forță proprie. Cartea „Fragmente de Viață” s-a dovedit a fi o scriere de excepție pe care o recomand cu mare drag!

Citind-o pe Issabela Cotelin. Cartea „Procesul Margaretelor”

Issabela Cotelin este născută pe 27 aprilie 1968, în Galați, absolventă a Colegiului Național Iulia Hașdeu și a Facultății de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea București.

A debutat publicistic cu versuri în revista Restituiri nr. 16 din decembrie 2017, după care i-au apărut poezii și proză scurtă în antologiile Anotimpuri, Pandemi(c)a (Betta, 2020), Albumul poeziei (Agora artelor, volumul 1, 2020), Antologie de… pandemie (Amanda Edit, 2020), Nuanțe de piper și ciocolată (Siono literar, 2020), Toamna metaforelor (ASPRA, 2020), Vis cu Nichita (vol. XIII, Rocart, 2020), Primăvara se numără prozele (Inspirescu, 2021), Antologia prieteniei și altele. A mai publicat texte în revistele Astralis, Contraste Culturale, Convorbiri literar-artistice, Agora Artelor, Arena Literară, Boema, platforma culturală Timpul Bruxelles.

A debutat editorial cu volumul „Macii sunt întotdeauna roșii”, la editura File de lumină, 2020, urmat de romanul „Ehmeya”, la editura Astralis, 2021, apoi surpinde cu o nouă carte, „În exil printre oameni”, la Editura Rafet, 2021. Anul 2022 îi aduce autoarei o nouă capodoperă la Editura SIONO cu un titlu absolut sunător, „Procesul Margaretelor”, un roman ce m-a cutremurat prin profunzimea lui.

„(…) De ce căutarea iubirii e considerată moft, când ar trebui să fie cheia vieții noastre?”

Cartea ne întâmpină cu o dezvăluire către judecător, jurați și instanță a unei femei ce prinde să-și depene povestea într-un fir al narațiunii răscolitoare, una care scoate la iveală emoțiile în toată paleta de culori. E povestea Iuliei care încearcă să se regăsească pe sine într-o relație ce prinde hotarele rutinei, într-un mediu în care presiunea trasează linii fixe ce sunt mult prea apăsătoare; e povestea sufletului ce se rătăcește pe drumul cunoașterii ca apoi să se redeschidă prin noi descoperiri ce dau frâu liber acelei femei care se prețuiește și merge cot la cot cu viața. Dar până la această răbufnire firească o găsim pe Iulia Apostol într-o ipostază a femeii ce nu poate da naștere, o ea ce își poartă depresia ca pe o mantie a declinului ce o constrânge să fie o umbră a zilelor până mintea, sau sufletul… sau cine știe, destinul i-l scoate în cale pe „El”, bărbatul ce se perindă prin zilele ei semeni unei fantasme gata să o completeze, să o facă să se simtă ocrotită dar totodată o împinge în brațele soțului, omul ce a uitat că ea are nevoie avidă dă el. Astfel, cu pași mici tânăra noastră descoperă că viața ei capătă culoare iar ceea ce îi este predestinat se va înfăptui, chiar dacă mintea îi joacă scenarii, chiar dacă căutările o duc undeva unde inima strigă; chiar dacă uneori când pierde de fapt ea câștigă.

„Procesul Margaretelor” e cartea contrastelor, a realității îmbrăcată în fantasmagorie, dar și a iubirii ce se redescoperă în ani într-un context al schimbărilor venite din interior. E cartea ce se vrea citită în liniște dar și în deplină seninătate pentru a i se da acea importanță cuvenită; deoarece iubirea crează punți între cea fost și ce va fi, între ce a trecut și ce va urma să fie ca efect al unor alegeri menite să întoarcă foaia destinului. E cartea în care inima de femeie e laitmotivul ce întrunește două planuri paralele importante, două axe ce se vor intersecta într-un anumit punct ce va fi definitoriu pentru Iulia, acea tânără ce se va apleca mereu să culeagă o margaretă de jos în nevoia de a o proteja, ce se va opri să admire copii din parc dar și banca pe care se va așeza. E cartea etapelor ce se vor depune ca niște straturi de înțelepciuni, fioruri și înțelesuri nu însă fără a face jertfe în numele cunoașterii de sine.

„Procesul Margaretelor” este un roman plin de trăiri ce transmite emoţia în starea ei pură. E acel tip de lectură ce te lasă să te pierzi în propriile gânduri contemplând acele secvențe în care eroii cărții se perindă printre file în căutarea viselor de-o viaţă. În acelaşi timp, este o carte despre luptă, iubire de viaţă şi încercarea de a răzbate chiar şi dincolo de pierderea legăturii dintre realitate și închipuire. O carte pe care o recomand cu toată plăcerea!

Citind-o pe Flavia Bădic. Cartea „Papi”

Autoarea Flavia Bădic s-a născut în Călărași, s-a mutat de 16 ani în Brașov. Aceasta a terminat liceul cu profil Jurnalistic și Facultatea de Drept. A lucrat 11 ani în turism, iar în ultimii 3 ani și-a schimbat domeniul radical și lucrează într-o firmă de software. Pentru acest articol autoarea menționează câteva detalii despre cartea „Papi” apărută anul acesta la Editura Stylished: „Totul a început de la un serial mexican de pe Netflix, în care capul mafiei era numit Papi. Mi-am zis că ar fi un nume tare interesant pentru o carte și a fost suficient. Papi a apărut ca o imensă provocare pentreu mine și recunosc că mi-a fost tare greu să îl conturez, mai ales pentru că a trebuit să îi împart atenția între 2 femei. Triunghiurile amoroase, deși există peste tot în lume, încă sunt un subiect tabu la noi în țară, iar mie îmi place să scriu despre ceea ce alții nu au curaj.”

Cu fiecare nou roman pe care Flavia Bădic îl creionează acțiunea e tot mai intensă iar intriga tot mai pronunțată; astfel romanul nou apărut „Papi” e culmea apogeului. Autoarea reușesc să surprindă printr-un stil cameleonic toate ipostazele vieții, să se joace cu destinul personajelor dar și cu imaginația noastră într-un film al iubirilor și dezamăgirilor, al pierderilor și regăsirilor, ajungând la acea chintesență a perfecțiunii!

„Papi” este un roman care aduce la viață o lume a păcatelor, a răscolirii sufletești dar și a tuturor simțurilor ce îți fac inima să bată mai tare. E acel gen de carte ce te primește ca într-o furtună, și te învârți acolo printre toate scenele, știind că te va arde dar nu-i poți rezista tentației. Așa s-a întâmplat și cu eroina acestei cărți, aparent o femeie stabilă atât profesional cât și în plan personal – aceasta ajunge să fie o piesă într-un puzzle mult prea complex într-un joc ce o va face să fie de o vulnerabilitate ce doare. Astfel, o cunoaștem pe Rina, o femeie de patruzeci de ani ce știe ce vrea de la viața sa până apare „EL”, de un tupeu bine antrenat și o alură de cunoscător Papi o face să vrea să-și încalce limitele, să testeze noi porniri dar și să-și dea frâu liber imaginației. Cunoscătoare în citirea cărților Tarot aceasta palpează pericolul însă se lasă purtată de valul tentațiilor iar ceea ce descoperă doar o intrigă și mai mult, până în punctul când conștientizează că de ea s-au folosit, că nu a fost specială după cum se imagina ci doar o femeie bine aleasă pentru un plan pus la punct de Papi, moștenitorul Familiei Cortea, unii dintre cei mai influenți din sfera plăcerilor trupești, unde fiecare vis sau fantezie se poate înfăptui aevea prin oameni, atât femei cât și bărbați special antrenați pentru asta. Ironia face ca de la Papi, în ciuda vârtei sale tinerești să i se ceară un moștenitor, iar cum soția acestuia e infertilă frumoasa Rina merge ca candidata ideală, o femeie puternică, sănătoasă, fără familie și persoane ce i-ar simți avid dispariția, căci da, aceasta ajunge să fie ținută departe de ochii lumii într-o casă din care nu are scăpare, doar ea și zumzetul vorbelor bine alese de o soție dusă în culmile nebuniei.

”Încă nu îmi pot da seama care dintre noi doi este mai nebun – el pentru că insistă sau eu pentru că, deși nu vreau, ajung să îi permit să mă manipuleze…”

Atmosfera este apăsătoare însă singurătatea Rinei este întreținută de acel suflet ce-i crește sub inimă, care devine un punct de pornire către ceva… nici ea nu știe, până când în avansul anilor își dă seama; însă e prea târziu, prea dureros, prea multe goluri ce nu vor fi niciodată umplute. Conștientizează că deși trăiește într-o lume în care dorința și pasiunea sunt prezente, acestea nu pot atinge niciodată apogeul simțirii celui ce iubește. Și că toate acele flăcări și-au găsit stingerea pe acel drum alunecos al minciunilor, manipulărilor și a orgoliilor! 

”A apărut în viața mea perfect ordonată ca să creeze haos” și ”m-am trezit într-o realitate pe care nu mi-aș fi dorit-o pentru nimic în lume”.

Cartea „Papi” este un roman scris cu o forță surprinzătoare, fiecare cotitură sau unduire a pasiunii a fost șlefuită cu o acuratețe uluitoare lăsând mintea să-și joace rolul într-o scenă a patimii dezlănțuite. Iar povestea, aceasta a întrecut orice limită… aceasta s-a dezvoltat parcă singură urcând la cotele cele mai înalte, ba chiar atingând culmile sau a plăcerilor sau a deznădejdei, ba căzând într-un abis al misterului înscripționat pe cărțile de Tarot. Cu personaje „feroce” cartea „Papi” a fost cu mult peste așteptările mele, s-a dovedit cu adevărat o lectură care te prinde sub vraja sa iremediabil și nu te mai lasă, nici chiar după.

Vă invit să citiți această poveste incendiară, care fascinează și captivează până la ultima pagină…

Citindu-l pe Mihai Preda. Cartea „Chemarea lui Kalangu”

Mihai Preda s-a născut în anul 1971, în București. În prezent locuiește în Marea Britanie, într-un orășel din Țara Galilor, situat pe țărmul pitoresc al Mării Irlandei. Debutul literar a avut loc în anul 2021, în antologia de proză scurtă „Urme în timp”, publicată la Editura Betta iar anul acesta se mândrește cu o nouă apariție la Editura Hoffman, și anume cartea „Chemarea lui Kalangu”, o scriere cu trei povești menită să te țină acolo prins printre foi în nevoia de a absorbi cuvintele, acțiunile și deznodământurile. O carte de excepție pe care aș reciti-o oricând, oriunde.

„Chemarea lui Kalangu” cuprinde trei nuvele minunate, diferite ca conținut dar cu un fir epic ce prinde instant atenția cititorului ducându-te sau în sălbatica Africă sau în grațioasa Chină, sau în tumultoasa Rusie, acolo unde pădurile din Taiga îți deapănă mistic o fantasmă a minții într-o pădure de tungsten. Toate acestea împletite frumos și redate cu o dibăcie scriitorească deosebită.

Cartea ne întâmpină furtunos cu o poveste despre răscoala băștinașilor din Congo, reprezentând exotismul Africii cu nuanțele de dominare ale regelui belgian Leopold al II-lea. Am desprins o poveste despre sacrificiu dar și putere, despre subjugare dar și lupta de a reuni totul într-un punct pentru a redobândi colțul de pământ natal. O poveste ce m-a răscolit prin forța acțiunilor ce s-au desfășurat chiar sub ochii mei. Treptat autorul ne conduce spre o altă poveste, una în care vom găsi o altă perspectivă, alte colțuri ale lumii dar și o notă de senzual. China ne va primi cu înverșunarea unui război care printr-o forță strategică ajunge să se sfârșească fără mari pierderi; o strategie elaborată de un muncitor de rând care ajunge să fie cineva, un el ce s-a jucat cu forța hazardului și a ajuns printre primele figuri de stat. Prin ce minune vă îndemn să aflați… Cea de-a treia nuvelă este cât se poate de intensă păstrând un mistic acaparator; eroul scrierii ajunge printr-o întretăiere de întâmplări să fie arestat de forțele ruse chiar la aeroportul din Moscova și trimis la închisoare în Siberia. Motivul este cât se poate de ciudat dar și suspect. Și totul are lăgătură cu scurta vizită a personajului principal în Pădurea de tungsten, acolo unde a fost începutul tuturor începuturilor. Răscolirea misterelor dar și a lucrurilor ce nu ar fi trebuit să iasă la vedere. Dacă ar fi știut… dacă!

Cartea „Chemarea lui Kalangu” s-a dovedit a fi o carte extrem de bine scrisă, Mihai Preda a jonglat cu poveștile semeni unui păpușar, sau a unui om însetat de cuvinte… deoarece detaliile au fost atât de elocvente, atât de minuțios creionate încât te lași pradă textului uitând de noțiunea timpului. Chiar dacă anii dar și locurile nu au o tangență sau un punct de pornire fiecare poveste surprinde anume prin acest aspect dorind parcă o prelungire a textului; parcă ai găsi un alt scenariu, sau poate un alt final doar pentru a păstra acea magie a contextului. Cu siguranță fiecare sucire a textului va fi de neegalat surprinzând privirea cititorului cu personaje puternice dar și cu modul în care se petrec lucrurile. Autorul este cu adevărat un maestru al personajelor, iar cititorii sunt pur și simplu răsplătiți cu o lectură extrem de interesantă și incitantă.

Recomand cu drag cartea „Chemarea lui Kalangu”!