Citind-o pe Ileana Vlădușel. Cartea „Fragmente de Viață”

Sunt cărți ce se așează pe suflet într-o manieră cu adevărat unică, și sunt cărți care o dată intrate în minte nu se mai duc… se pun pe o repetare continuă developând un film al poveștilor menite să răscolescă pacea lăuntrică; și sunt alte cărți ce le au pe toate la un loc fiind de o profunzime aparte. Și strigă a emoție, a iubire vibrantă dar și a viață, în toată paleta sa de culori, cu bune și grele, cu suferințe și cotituri covârșitoare. Și mai ales cu goluri, acelea ce nu mai pot fi umplute cu nimic, poate doar cu alipirea zilei și nopții într-o uitare de memorie. Astfel, pe o notă a asprimii existenții cartea „Fragmente de viață” de Ileana Vlădușel ne îngână durerea, pierderea, boala, suferința dar și toată experiența anilor într-o serie de povestiri ce lasă în colțul ochilor lacrimi de neputință și răscolire.

„Fragmente de Viață” e povestea multor suflete ce au fost înrobite de boală, de suferința zilei de mâine, de neputința în fața a ce nu poți controla și a delăsării prin epuizare a minții și trupului. Fiecare părticică din ce am descoperit printre foi mi-a zbuciumat inima fulgerându-mi mintea să croiască un scenariu, o imagine vie a acelor tragedii menționate; tot textul s-a dovedit a fi o vibrație vie a tot ce înseamnă viață, fie pe fragmente, bucăți sau mici fărâmituri ce se strecoară printre degete. E cartea destăinurilor ce se spun cu ardoarea sfârșitului, uneori cu voce stinsă uneori cu înflăcărarea cuvântului ce își cere dreptate, e firul gândurilor ce se prelinge dintre foi și intră la sufletul cititorului, și îl copleșește, îl încarcă emoțional promițându-i parcă un sfârșit pozitiv, însă… nu toate poveștile se termină așa. Și e exact ca în viață, când te aștepți mai puțin te răvășește adevărul, realitatea sau noțiunea zilei de mâine. Cartea e drumul de cotitură pentru multe destine, e scrierea of-urilor ce curg la vale într-o avalanșă de cuvinte ce se vor înșiruite pentru a fi luate ca atare, cititorul fiind cel ce le va da valoare într-o notă a realității proprii.

„Fragmente de Viață” este una dintre cele mai frumoase cărți citite în ultimul timp deoarece abundă de sensibilități, simt că îmi va rămâne în suflet pentru totdeauna, pentru că subiectul abordat este unul care te cutremură și te face să pui viața în balanță, să îți analizezi la rece binecuvântările cât și pașii în spate, prioritățile dar și tot ce-a fost și s-a dus poate într-un noroc nu doar într-o părere de rău; a fost și va fi lectura ce mi-a deschis ochii la posibilitățile mele și la faptul că poate, și știu mai mult ca sigur sunt undeva oameni mai puțin norocoși decât mine, oameni ce se zbat în focul suferinței continue ce îi îngenunchează la propriu. E cartea ce te pune în fața unui tablou în toată paleta de culori, toate acaparând privirea până la epuizare; de aceea această scriere trebuie citită într-o lipezire sufletească, într-o calmitate pregătită să înfrunte un text care va conferi substanță și viața cu bune și rele, fără cortină și minimizarea impactului. Deoarece cuvintele dor, deoarece istorisirile tulbură iar deznădejdea face să vrei să alini o inimă zdrobită sau să încurajezi cu o atingere un suflet ce poate mâine nu va mai fi. „Fragmente de Viață” este povestea împărțită pe piese într-un puzzle numit viață, o scriere ce te face să te înalți chiar și cu aripile frânte. Povești ce trec de timp și spațiu purtând amprenta dezlănțuirii sufletești în care cuvântul scris are forță proprie. Cartea „Fragmente de Viață” s-a dovedit a fi o scriere de excepție pe care o recomand cu mare drag!

4 gânduri despre „Citind-o pe Ileana Vlădușel. Cartea „Fragmente de Viață””

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s