Citind-o pe Stella O’Malley. Cartea „Copii mai puternici decât Bullyngul”

Stella O’Malley este psihoterapeut, autoare de best-seller, vorbitor public și un părinte cu mulți ani de experiență în consiliere și psihoterapie. Născută în Dublin, Stella numește acum Birr, Co. Offaly acasă, unde locuiește cu soțul ei și cei doi copii și își conduce cabinetul privat. Stella deține un B.A. în Consiliere și Psihoterapie, M.A. în Terapie Cognitiv Comportamentală și diplome în Studii pentru Tineret, Testare Psihometrică și Consiliere pentru Identitate de Gen. O mare parte din activitatea de consiliere și predare a Stelei este cu părinți și tineri, aport care a culminat cu publicarea celor două cărți de succes „Cotton Wool Kids” în 2015 și „Bully-Proof Kids” în 2017. Cea mai recentă carte a Stella Fragile, a fost lansată în 2019 și se concentrează pe depășirea anxietății și a stresului. Toate cele trei cărți sunt pe lista celor mai bine vândute în Irlanda.

În cartea „Copii mai puternici decât bullyingul. Cum să crești un copil încrezător, echilibrat și puternic” autoarea Stella O’Malley descrie efectul de bullying dar și cum acesta se manifestă în mediu de zi cu zi. De asemenea cum acesta poate face dintr-un copil sau o victimă, un spectator sau un bătăuș sub influența unor dogme sau a unor impulsuri personale. Această lectură a cărții oferă strategii concrete care să vă ajute să vă împuterniciți copiii să fie competenți din punct de vedere socio-emoțional să facă față agresiunii atât online, cât și la școală.

Fenomenul de bullying este foarte răspândit atât în școlile din România, cât și la nivel mondial. Acesta se referă la agresiunea sau hărțuirea fizică sau verbală, care se repetă pe o anumită perioadă și care implică un dezechilibru al puterii între două persoane, cel mai adesea copii. Din păcate, bullying-ul poate avea urmări periculoase asupra dezvoltării normale a unei persoane și se manifestă pe o lungă perioadă de timp. Astfel, cartea vine în ajutor părinților prin exemple fixe prin care ar putea urmări purtarea copilului său, fie că prezintă starea de victimă sau de agresor putând astfel să-l ajute printr-un mod sau altul. Și nu doar pe copil, însăși părintele poate sustrage învățăminte pentru a-i ieși în întâmpinare copilului fără a-l blama sau judeca, fără a-l ignora sau mai rău a-i induce starea de nepuțință prin ascultare pasivă.

Și să recunoaștem, dacă am da câțiva ani în spate și ne-am aminti perioada de copilărie, preadolescență sau adolescență, scena socială a fost dificil de gestionat deoarece au existant mereu copii dornici să se afirme altfel, unii să domine iar alții i-am observat ca pe niște figuri ce erau acolo pe lângă. În așa fel am putea să ne ajutăm copii din experiența propriilor trăiri, să empatizăm cu ei sau pur și simplu să le fim aproape, uneori însăși prezența și starea de siguranță alături de părinte face ca copilul să se tămăduiască emoțional mai ușor. Noi adulți fiind putem realiza că unii copii nu și-au dezvoltat încă abilitățile sociale pentru a putea face față cu încredere acestei lumi toxice în care bătăușii nu se lasă, victimelor îngrijorate le este rușine să spună sau sunt atât de intimidați încât frica îi face vulnerabili, iar cei din jur nu acționează pentru a ajuta situația. Iar termenul „a închide ochii” este luat ca o școală a vieții, chiar dacă urmările nici decum nu călesc copii ci îi deformează psiho-emoțional. Cartea „Copii mai puternici decât Bullyngul” oferă părinților – și copiilor – instrumentele pentru a rupe ciclul, examinând factorii care contribuie la agresiune: mediul școlar, personalitățile celor implicați, și rolul adesea trecut cu vederea al oamenilor, deoarece mulți nu iau agresivitatea copiilor în serios, astfel încurajând pasiv această acțiune.

Cartea oferă soluții și modelări de situații care merg dincolo de definițiile fixe, se vede experiența strălucită a autoarei, aplicabilitatea metodelor fiind binevenite, iar studiile de caz chiar utile. Lecturarea acesteia neapărat am făcut-o cu pixul în mână deoarece mi-am notat diverse informații utile, ca de exemplu: cum să fii un observator fin al comportamentul copilului, cum să-l instruim să fie înțelept în mediul școlar, și cum să facă diferența dintre o tachinare și un bullying activ. Și nu în ultimul rând, cum noi ca părinți am putea ajuta persoana care este hărțuită să analizeze dinamica situației de bullying, și găsirea unor metode/modalități de a schimba direcția actului propriu zis, fie individual, fie cu ajutorul școlii sau consilierului/psihologului.

Cartea „Copii mai puternici decât bullyingul. Cum să crești un copil încrezător, echilibrat și puternic” este acel tip de lectură care nu doar te face să înțelegi în ce ape se scaldă noua generație ci și te face să privești în retrospectivă cum ai fost cândva, cum au trecut anii adolescenții, și să privești ca un adult deja format conexiunea cu alți copii, felul de a crea legături dar și micile incidente care au dus la agresiuni. Cum ele s-au depozitat în memorie și ce impact au avut pe parcurs. Dacă ele au modelat adultul de acum sau au trecut pe alături. Astfel, aceste remărci pot crea o punte către copilul nostru, de a-l ajuta să depășească micile/mari incidente care sunt supărătoare pentru el. Rolul nostru este să îi ajutăm pe copii să înțeleagă că bullyingul este un fenomen răspândit și că nu este normal să fie făcuți să se simtă inferiori sau lipsiți de calități, și nici ei la rândul lor nu au dreptul de a îi face pe alți copii să se simtă astfel. Iar această carte vine ca un ghid ajutător pentru a ne organiza ca părinți pentru a fi acolo lângă copii noștri, modelând cot la cot comportamente, înclinații și dorințele de a fi în fruntea grupului în pofida unor persoane, sau mergând peste normele bunul simț prin jigniri și alte forme de răutăți. Copii trebuie să înțeleagă efectele bullyingul–ului fie că e victimă sau agresor, să i se înșiruiască cauzele și efectele, și nu în ultimul rând consecințele din ambele părți. Oricând se pot inversa rolurile.

Recomand cu drag această carte, poate fi pe alocuri dură, dar foarte utilă. Orice părinte ar trebui să ia la cunoștință informațiile din ea!

Citind-o pe Mihaela Anghel. Cartea „Tainele timpului. Țara Zeilor”

Când am văzut că a apărut volum doi al Seriei Tainele timpului am dorit cât mai curând să am cartea. Dacă primul volum „Lumi pierdute” mi-a întărit convingerea că povestea e de excepție, noua carte „Tainele timpului. Țara Zeilor” mi-a dat toată lumea peste cap cu o împletire a realității cu mitul, a legendelor cu mioriticul din misteriosul ținut al Varanhei, loc al pogorârii Îngerilor. Astfel, pas cu pas am pătruns mai adânc în noua provocare a eroului principal, ales pentru a-și tămădui suferința karmică dar și a cunoaște iubirea, într-o formă avansată a plenitudinii prin curățare energetică.

Dacă primul volum este dedicat în totalitate cunoașterii de sine și a curiozității unui copil, apoi adult … formarea unor impresii și a descoperirilor total desprinse de banalul existențial, volumul doi e acceptarea sorții. E mersul către ceva nou, către poteca credinței și a destinului; e împăcarea eroului și beatitudinea prin noțiunea de doi. Iar toate acestea îmbrăcate în mantia luptei pentru o cauză proprie, pentru vindecarea sufletului.

Din primul volum ne este destăinuit destinul tulbure a profesorului Vasile Toma, cu o copilărie plină de magie în jurul pietrelor numite și trovanți, acesta cunoaște o lume total neînțeleasă pentru alții mai puțin pentru el. Adult fiind parcă simte că destinul său stagnează, parcă ar trăi azi cu gândul la ce ar fi fost dacă. Până în momentul în care întâmplarea face să purceadă într-o călătorie ce îi va face lămurire în multe puncte de vedere, dar și îi va aduce în față niște adevăruri la care nu se aștepta. Unul dintre acestea e faptul că karma lui e presărată de multă suferință, că tot ce a trăit în alte vieți îl urmărește în timp și spațiu dezechilibrându-i spiritul și sabotându-i alegerile. Acum, profesorul Vasile Toma e hotărât mai mult ca oricând să-și ia viața în mâini, iar alături de Lydia simte că va avea acea împlinire pe care a simțit-o întotdeauna aproape însă nu s-a bucurat niciodată de ea. Acum e acum… însă încercările nu întârzie să apară. Ultima sa sarcină este de a călători în timp și de a așeza piesele la locul lor pentru a se împlini acea căsătorie cu aleasa inimii. Atât Lydia cât și profesorul Vasile se resemnează în fața hotărârii luate de Vraci, astfel călătoria în Dacia pare o umplere de cunoștințe, profesorului revenindu-i sarcina de a fi un observator fin a tot ce se întâmplă.

Profesorul este transportat printr-un portal în Petrodava chiar în inima unei sărbători, astfel îl cunoaște pe Brasus, căpetenia caucoensilor. Ospitalier din fire acesta îl îndeamnă pe profesor să îl însoțească acasă la el, menționând că și fata lui cea mare vrea să prindă îndeletniciri înțelepte prin popie, și l-ar putea duce pe acesta unde-i e voia. Prima întâlnire cu Zora îl tulbură pe Vasile, parcă vede în ochii fetei acea sclipire a alesii lui, iar acest fapt îl face să se încreadă în ea dezvăluindu-i tot adevărul. Nu-i este ușor să vrea să-i fie aproape și totuși să o țină la distanță, însă fiecare își face propriile alegeri, iar unele îi costă mult prea scump.

Timpul are alte treceri atunci când profesorul pășește pe tărâmul dacic, parcă natura e mai vie iar oamenii mai vânjoși, parcă viața trece mai cu înțelepciune iar basmul împletit cu realitatea e din ce în ce mai proeminent. Tot ce i se perindă prin fața ochilor îl vlăguiește la propriu pe Vasile Toma, zis Te’oma pentru a se strecura în vremea actuală fără a atrage priviri curioase. Uneori simte că cedează iar alte ori că ar vrea mai multe, parcă prins într-o chemare a străbunilor. Acesta începe să-și urmeze adevăratul destin conștient că finalul trebuie să-i fie favorabil, însă implicarea sa totuși se lasă simțită, iar el se teme că portalul nu se va mai deschide pentru el, pentru că îndoiala i se strânge în jur ca o haină mult prea mică. Și suferă, și își cere sieși putere să înfrunte, să aparțină unui loc… fie el trecut, prezent sau viitor.

„Ce s-a întâmplat, Doamne, cu noi, de nu mai știm să apreciem răsăritul, picătura de ploaie, adierea de vânt? Și cum am reușit să adormim Soarele Înțelepciunii din inimile noastre? Când nimic nu te înrădăcinează mai mult decât contactul cu natura, nimic nu te înalță mai sus decât cel cu aerul și nimic nu te ține mai conectat cu propriul simț al ființei decât inima ta?”

Cartea „Tainele timpului. Țara Zeilor” e povestea poveștilor, în ea s-au adunat cântările ielelor, mirosul ierbii cosite și tradițiile de Dochia, printre pagini vom desprinde tradiția călușarilor dar și legarea cununiei, alegerea ursitului prin visare și multe altele ce vă vor încânta… doar citind. Pe lângă povestea cu o încărcătură aparte a profesorului Vasile Toma vom afla detalii ale Țării Zeilor, o Sarmizegetusă nouă și înfloritoare, o Dacie în plină desfășurare de foță și vigoare. Toate înșiruite cu o măiestrie aparte de către autoare ceând un suspans plăcut, un mister asezonat cu vibrația iubirii și a descoperirii. O carte despre vindecarea sufletului și a karmei, și nu în ultimul rând a acceptării de sine pentru a putea primi dezlegarea de trecut în favoarea unui viitor energetic prielnic. O punte către două suflete dornice să se dăruiască acelor sentimente unice, de apartenență și fericire deplină. Două aspecte care în timp nu au avut finalitate, iar acum e momentul- mai mult ca niciodată!

Romanul „Tainele timpului. Țara Zeilor” a scos la iveală mai multe aspecte ale tradiției noastre, a legăturilor străvechi ce mi-au fascinat privirea. Am parcurs textul cu o rapiditate impresionantă în dorința de a afla dacă până la urmă eroii cărții își leagă destinele în unul. Și am rămas încântată de finalul cărții. Sincer, atât de simplu și atât de delicat. Recomand cartea cu mare drag, eu am primit o adevărată plăcere.

Citind-o pe Ioana Mihaela Curaleț. Cartea „Moștenirea: Făuritoarea de Vise”

Zilele trecute am finisat o carte de excepție. Toată acțiunea a pulsat a mister, a secrete dar și a întrebări, totul condimentat cu lumi nemaiîntâlnite, cu personaje ce întrec orice imaginație cât și o poveste ce te ademenește într-o incursiune plină de adrenalină. Cartea „Moștenirea: Făuritoarea de Vise” scrisă de Ioana Mihaela Curaleț a fost o surpriză plăcută pentru mine, toată narațiunea a fost foc viu ce mi-a încălzit privirea rulând textul în așa fel încât curiozitatea a ros din mine îndemnându-mă să iau cartea și să nu o mai las. Să citesc și să citesc. Să parcurg filă cu filă în nevoia de a așeza piesele la locul lor, de a elucida misterul unei fete și a originilor sale. De a da putere magiei dar și a visării într-o lume a fantasticului.

„De ce mă urăsc părinții? De ce m-au dat, în primul rând, în grija ei? Mama nu e supărată doar pe mine, ci și pe bunica. Dar din ce motiv? O fi vorba de o ceartă? Una suficient de gravă încât să rupă legăturile de familie? Dacă mi-aș aminti măcar o parte din discuțiile lor…”

O avem ca eroină pe Ela, o tânără ce nu-și poate găsi liniștea sufletească după decesul singurei persoane ce a înțeles-o. O dată ce bunica sa a decedat lumea ei a luat o altă turnură, cu o familie care o urăște aceasta își propune pe timpul vacanței să se adăpostească de toți și toate în singura casă în care a fost binevenită; acolo, la țară, într-un loc al păcii și liniștii, singurul bun rămas de la un suflet curat ce i-a luminat copilăria. Un colț de rai la un început de pădure, acolo unde i s-au completat cei mai frumoși ani, acolo unde a auzit povești spuse înainte de somn, și acolo unde a învățat să aparțină. Însă venirea sa pare desprinsă dintr-un film în care fuga e unica soluție… însă din păcate, nici aici nu-și găsește liniștea. Simte în casa bunicii o energie apăsătoare, o plăsmuire de stranietăți care o fac vulnerabilă. Însă toate evenimentele din ultimul timp o secătuiec la propriu de puteri scăldând-o într-un somn, unul care vine peste ea cu premoniția unor evenimente, parcă neverosimile, și totuși, parcă mult prea reale pentru a fi efemere.

Soarta i se deschide în fața ochilor o dată ce conștientizează că este urmărită chiar în casa bunicii, frica i se instalează în suflet însă parcă curiozitatea tronează și înfruntă realitatea. Ce îi este dat să vadă o dă peste cap, și totuși, parcă o viață a fost pregătită să accepte toate acele schimbări ce survin peste ea. Și le ia ca atare. Uitând prezentul anost acceptând faptul că dincolo de limitele mintale impuse este o portiță către ceva inexplicabil, către forțe nemaiîntâlnite și lumi desprinse din basm. Însă această deschidere vine și cu consecințe majore, forțele răului îi sunt pe urme dar și acea mamă care o vrea mai degrabă moartă decât vie. O legătură total toxică care o trimite la propriu pe Ela în lumea zânelor și a creaturilor mistice. Un loc în care ea aparține și în care se regăsește, pe zi ce trece tot mai mult. Însă nimic nu e simplu acum, ba chiar devine totul mai complex iar Ela încearcă să facă față tumultului de evenimente ce o asaltează.

O dată pătrunsă în lumea acelor lucruri neverosimile pentru un muritor de rând, Ela simte că adevăratul pericol abia își face simțită prezența… că undeva se ascunde o forță ce o va sugruma, ce o va converti să facă ceva împotriva voinței sale. Pe parcursul călătoriei sale i se dezvăluie o multitudine de adevăruri, de interpretări ce o fac mai conștiincioasă față de tot ce i se arată … însă e confuză, cine e ea de fapt? Cui îi aparține? De ce se leagă visarea sa de o realitate în care ea merge ca pe nisipuri mișcătoare? Cine e Făuritoarea de Vise? Care îi este menirea?

Cartea „Moștenirea: Făuritoarea de Vise” s-a dovedit a fi o lectură incitantă cu o încărcătură de basm ce a plăcut pe măsură ce înaintam pe poteca cuvintelor. Traseul plin de conținut al cărții m-a lăsat într-o plutire degajată rupându-mă de toată gălăgia existențială și teleportându-mă într-o cromatică luminoasă a unei povești misterioase. Fascinația s-a amplificat o dată ce am descoperit pas cu pas lumi noi, personaje diverse dar și ce se ascunde în spatele unei moșteniri, cum o clipă îți poate schimba viața și cum alegerile îți pot modifica traiectoria destinului. Și toate într-o singură carte, una care nu s-a lăsat cu una cu două până nu a obținut de la mine toată atenția și adorația. Pot menționa că am citit cu o forță aparte acest fantasy pentru a afla despre soarta Elei, despre rădăcinile sale și care e misterul în jurul căreia se învârt toate consecințele unor alegeri făcute cu mulți ani în urmă, de ce a fost crescută de bunica sa și urâtă la propriu de mamă. Și nu în ultimul rând, de ce acum magia și-a făcut apariția în viața ei? De ce nu a fost inițată în arta acelor cutume supranaturale pentru a face față unor forțe de-a dreptul devastatoare? Toate, și mai mult de atât veți parcurge în carte, pot doar menționa că unele întrebări își vor găsi răspunsurile iar altele se vor lăsa intuite… sau mânate de făuritoarea de vise într-o lume paralelă, acolo unde sfârșitul nu are final. Iar imaginația nu-și are începuturi.

Recomand cu drag cartea „Moștenirea: Făuritoarea de Vise”, pentru poveste, pentru mister și intriga ce a fost creată cu măiestrie. O lectură cu adevărat captivantă ce nu a lasat loc de pauze, ci doar de o curiozitate continuă ce a fost ca un glas lăuntric ce îngâna… oare ce va fi după pagina următoare?

Citind-o pe Andrada Rezmuveș. Cartea „În brațe străine. Volumul I”

Îmi place extrem de mult atunci când găsesc la editura Petale Scrise romane noi, de ce?… deoarece mereu merg la sigur, știind că vor fi de excepție. Astfel, noua carte apărută semnată de Andrada Rezmuveș mi-a luminat clipa și mi-a încins sângele în vene, și nu doar prin coperta ce te duce cu gândul la pasiuni nestăvilite dar și la titlul incendiar. „În brațe străine”, primul volum din Seria Destine Încătușate mi-a captat atenția încă de la primele pagini, povestea a curs sub ochii mei relatând cursul unor destine împinse de incertitudini, de frici și de un trecut mult prea complex care îi trage în jos pe eroii cărții, ca într-un cerc vicios al amintirilor înlănțuitoare. Unele care nu le permit să ia prezentul și viitorul ca o normalitate, ca un pas înainte spre împlinirea proprie. O carte ce pe lângă pasiunea ce ia amploare ne descrie cum o femeie poate renaște din propria cenușă mai puternică, mai hotărâtă și mult mai înflăcărată, dornică să-și descopere sexualitatea într-o nouă ipostază, acea a femeii independente!

„Amintirile sunt cele care dor cu adevărat.”

,,Dragostea te răneşte în feluri pe care nu le poţi descrie în cuvinte, dar tot ea vindecă rănile pe care le credeai imposibil de vindecat.”

O avem ca eroină principală pe Audra, o tânără femeie ce rămâne în voia sorții cu un copil pe brațe de doar câteva luni după ce soțul acesteia alege pe o alta. Rănile sângerează abundent iar gustul dezamăgirii o face pe Audra să dea un milion de pași în spate și să-și analizeze relația cu soțul acesteia, pardon, fostul soț. Dacă pentru început totul a fost lapte și miere, treptat aceasta realizeză că Arden, bărbatul în care și-a investit tinerețea, fidelitatea și credința oarbă nu e nici de cum un familist dedicat, ba din contra… privind în ansamblu realizează că mereu au fost umbre ale infidelității lui, însă din prea multă dragoste ea le-a ignorat. Acum e mai hotărâtă ca oricând să-și îndrepte toate emoțiile către mogândeața de fetiță ce îi amintește că pe lângă faptul că e femeie a fi mamă e mai primordial. Însă durerea pierderii o sapă din interior, iar senzația propriului abandon o înrobește parcă arătându-o cu degetul, semnalându-i că s-a pierdut într-o mare de oameni. Că nu mai e ea, o tânără senzuală ce ar trebui să se reclădească pe zi ce trece pentru a fi artă în ochiul privitorului. Până își ia viața în mâini, se pune pe ea pe primul loc pentru o noapte, una care o va da pe spate… la propriu și la figurat.

„Acesta este drumul tău, Audra. Drumul tău separat de al lui, de trecut, de voi. Trebuie să-l uiți cu orice preț, iar, uneori, sexul este un afrodiziac mai puternic decât alcoolul. Ai nevoie de eliberare, de amintirea orgasmului. Felul în care corpul tău tremură când ajunge la împlinire, zburând undeva mai sus de nori. Ai nevoie să îți amintești că încă ești frumoasă, atractivă… Că încă ești femeie! Poți fi și pradă și vânător!”

Aventura unei nopți se topește pe pielea ei iar Audra vrea să nu uite acea privire în care s-a oglindit ea, goală de rețineri și plină de flăcări arzând în interior. Acum însă își îmbracă haina de mamă și plonjează ca pe gheață atunci când fostul soț încearcă să-și reînceapă viața cu o alta ba să îi trimită semnale pe care ea le îndepărtează rapid; refuză să mai simtă dezamăgirea tăioasă, refuză să se pună pe ultimul loc pentru că acum știe cum e să fii în brațe străine. Și i-a plăcut.

Ironia face ca o noapte să se transforme în nopți înfocate alături de misteriosul bărbat întâlnit într-un club, Reed se dovedește a fi balsamul de care are nevoie. Fără obligații, fără întrebări și alte complicații. O relație cu multe beneficii pentru ambii. O înțelegere făcută în plin act al pasiunii ce îi va consuma pe ambii, însă până atunci emoția se trăiește iar experiența focului în doi fac din Audra o nouă „Ea”, una mai hotărâtă să înfrunte realitatea. Și totuși, uneori ce e bun pare feeric, tot ce e înălțător pare desprins dintr-o vrajă, iar tot ce ni se înfățișează magic… se evaporă ca într-un vis, departe de a fi împlinit definitiv. Iar gustul unei noi dezamăgiri plutește, din nou înlănțuie ecoul unui suflet și așa rănit. Chiar dacă și-a promis că nu se va îndrăgosti niciodată, chiar dacă și-a zis că inima îi va rămâne ferecată pentru un nou „El”. Acum simte. Emoții încărcate. Trăiri confuze. Explozii de culori.

„Singura lumină care ar putea schimba felul în care te văd este cea a minciunii și ascunzișului, Reed. Sunt îndrăgostită de tine, nebunește, atât de îndrăgostită încât rămân fără aer când te văd.”

Cartea „În brațe străine” s-a dovedit a fi un romance erotic plin de răsturnări de situație, dacă de la început ni s-a conturat tabloul unei familii rupte de o infidelitate supărătoare treptat am putut vedea evoluția. Textul a prins conturul unduitor ca a unei femei îndreptându-ne atenția către erotismul dar și povestea în sine, una care poate fi a multor femei. Unele poate o să se și regăsească printre pagini, mame singure, femei care au uitat că feminitatea e cea mai bună haină, că sexualitatea e cel mai strălucitor machiaj iar zâmbetul cea mai letală armă. „În brațe străine” e cartea vindecării prin regăsirea de sine, e povestea unui începtul care înnoadă trecutul cu prezentul formulând un conținut vieții, dându-i sens și un țel, acela de a fi azi mai mult ca ieri. E cartea în care o ea se scutură de suferință ca de cenușă și își dă voie din nou să simtă, să trăiască aventura unei nopți și gustul renașterii prin sensibilitatea emoțională. Chiar dacă finalul mi-a lăsat un gust amar … sper ca volumul doi să aducă lumină, și acel mult așteptat sfârșit de, „… și au trăit fericiți împreună până la adânci bătrâneți”. Da, recunosc, sunt o romantică incurabilă!

Vă recomand romanul cu drag, va fi o carte pe care o ve-ți devora la propriu și nu doar pentru poveste ci și pentru scenele erotice ce vor fi delicioase. Vă asigur!

Citind-o pe Elena Druță. Cartea „Străjerul Nopții de Mangan”

Elena Druță a debutat cu volumul de eseuri „Fiind imagine. Eseuri din adolescență” (2017) și este autoarea romanului „Împărăția ultimului cerb”, publicat în anul 2021 la Editura Petale Scrise. Roman fantasy „Străjerul Nopții de Mangan” este cea de-a doua carte a autoarei apărută la aceeași editură, o lectură ce îmbină neverosimilul cu puterea de a îndrepta lucrurile; totul îmbrăcată într-o mantie a vremii și a întunericului. Tot ce am descoperit în carte a fost de o profunzime aparte, și chiar dacă nu sunt eu o înrăită cititoare de fantasy această carte chiar mi-a derulat în față imagini vii fără a mă încurca în personaje sau dezlănțuiri întortocheate. Acțiunea a fost foarte fluentă ducându-mă cu gândul la cât de minunată e lumea autoarei prin simplul fapt că-și poate înnoda gândurile producând atâtea flash-uri încărcate de mister și fantezie.

„”Fii blestemat și fie ca pământul să te poarte în cele mai groaznice locuri”, a șoptit Mira în spatele buzelor închise, dar niciun cuvânt nu i-a părăsit gura. Îi era frică”

O avem ca eroină pe Mira, o slujnică la casa unor oameni avuți; acum însă este o fugară după ce stăpâna și prietena sa nu mai este. Acesteia ca și prin vis încă îi sună ultima dorință a celei ce cu ultima suflare ia cerut o ultimă dorință, o ultimă încercare de a schimba mersul lucrurilor sau mai bine spus a dezlega un blestem ce a produs un lanț de greșeli menite să schimbe destine. Acum, ca o pecete pe suflet Mira încearcă să își retragă blestemul adus unui bărbat aruncat într-o neștire, acolo unde ea pornește orbește chiar dacă își dă seama că prețul plătit va fi mult prea mare. Cărările sale sunt mult prea periculoase însă o rază de speranță se întrevede atunci când în cale îi apare Străjerul Nopții de Turmalină, iar aceasta nu ezită să-i ceară o favoare în schimbul sufletului ei știind că acesta nu poate să o refuze. O dată ce pactul este înfăptuit fiecare realizează că a fost o greșeală, însă faptul e împlinit iar ce are să se întâmple se va înfăptui mai devreme sau mai târziu. Străjerul o invită în lumea lui, o plimbă pe cărările lui, o pregăteșt pentru o lume încărcată de magie… însă nu o învață să accepte sfârșitul, ba chiar atingerile lui cât și ezitările îi întâresc pornirile Mirei de a nutri sentimente, acele emoții de care se simte stingherită, pentru că își știe sfârșitul. Pentru că dorințele și visele ei se vor rupe subit.

„Blestemele nu vin niciodată singure, pui de om. Uneori, vin în cele mai neobișnuite chipuri. Uneori, sunt adevărate binecuvântări. Timpul le va arăta pe toate. Aceasta va fi plata.”

Într-un morman de frământări lăuntrice acțiunea se perindă printre pagini ca într-un vârtej, forțele răului nu întârzie să se desfășoare în lumea oamenilor iar Străjerul ca un păzitor al tuturor încearcă să țină balanța sub control. Însă viclenia creaturilor Întunericului e mare iar Mira se avântă într-o luptă a cărei energie nu o cunoaște, însă impulsul de moment o face victorioasă. Simte. Crede. Acționează. Fantomele trecutului o bântuie, blestemele sale devin pietre de moară iar greutatea lor o îngenunchează în nopțile lungi. Și totuși promisiunea se apropie de final iar o dată cu înfăptuirea acesteia realizează că-i este aproape și sfârșitul. Și nu îl vrea. S-ar prinde de viață ca o liană. Însă nu are încotro, doar să spere ca întunericul să fie mai puțin dur cu ea.

Cartea „Străjerul Nopții de Mangan” s-a dovedit a fi un roman ca o adevărată călătorie spre cunoașterea de sine și spre măruntaiele unei lumi ce se va ramifica sub ochii noștri, fiecare cărare ne va dezvălui secrete de mult uitate; ni se vor prezenta personaje mirifice cu personalități bine creionate. Pe unele le vei aprecia, iar pe altele vei avea tendința să le critici. Însă cât demult nu am fost răvășită de întorsăturile în care nimeresc eroii acestei cărți am apreciat intensitatea care m-a prins în text amplificând orice senzație. Mi-a plăcut teribil ideea cărți cât și spiritul războinic al eroinei, chiar dacă darul său e mai mult o piază rea ce i-a pereclitat viața acum în noua sa lume alături de Străjer e un dar, unul de care nu întârzie să se folosească. Și totuși viața ei e numărată pe zile, cât va mai trăi, cum îi va fi sfârșitul?… vă îndemn să aflați. Vă pot menționa că finalul a încununat opera aducându-mi în față un tablou total diferit de ce am vizualizat în propria-mi imaginație. Astfel, mă declar cititor împlinit. Mulțumesc dragă Elena Druță pentru poveste!

Citind-o pe M.K. Lynn. Cartea „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris. Cazul inimii furate”

Autoarea M. K. Lynn (pseudonimul tinerei scriitoare Maria Buboc) m-a uimit într-un mod surprinzător. M.K.Lynn (n. 1996) este o scriitoare originară din Republica Moldova, Caușeni, ce abordează în principal genurile fantasy, dark fantasy și SF. Romanul de debut, „Pene, morminte și flori”, primul dintr-o trilogie, este pe buzele multor bloggeri de carte deoarece a uimit prin profunzimea sa dar și creionarea personajelor și a răsturnărilor de situație. Zilele trecute am avut plăcerea de a-i descoperi o nouă carte apărută curând la Editura Petale Scrise, o operă ce m-a încântat până la maxim. „Cazul inimii furate”, primul volum al Seriei „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris” are un titlu destul de sugestiv și care a intrat în sufletul meu imediat provocând o nerăbdare necaracteristică mie. Doream cu ardoare să caut răspunsurile, să aflu natura eroilor principali și ce ascund în spatele etichetelor, a cuvintelor de complezență și a manierelor într-un timp al balurilor dar și a jocului de-a supranaturalul. O carte a răsturnărilor de situație dar și a unor descoperiri departe de chemarea vocației; e un drum al balanțelor dintre bine și rău, dintre adevăr și provocare!

„Bine ați venit la Cabinetul de Investigații Supranaturale al Micului Paris, unde demonii sunt capturați și exorcizați, iar oamenii – disecați și analizați!”

Pe străzile unui București sumbru forțele demonice se plimbă nestingherite. Nimeni nu le poate da de capăt iar oamenii sunt într-o teroare continuă. Însă din nevoia de a ține totul în frâu văduva Lisette Grant-Anghelescu, menține cu toate forțele sale Cabinetul de Investigații Supranaturale, ajutată de asistentul acesteia, Leopold Vernescu, un chimist tăcut și dedicat cercetărilor sale. Decesurile inexplicabile cât și multe mistere presărate în calea celor doi îi provoacă să investigheze multe piste, să se afunde noaptea pe străzile slab luminate ale Micului Paris în căutarea de indicii. Știți expresia ceea ” a căuta cu lumânarea”, ei bine ei caută cu ajutorul unei pietre necazurile, iar acestea nu întârzie să apară. O cauți- o găsești, astfel tânăra văduvă acompaniată de asistentul său pornesc într-un joc periculos în care răul își cere tributul într-o manieră copleșitoare. Chiar sub ochii lor un cârciumar este găsit ucis, iar cauza fiind a ingerării cu acid demonic, apoi, slujnica Cabinetului de Investigații Supranaturale constată că gustul prăjiturilor trimise de la Capșa nu mai sunt cum au fost. De ce oare? Iar dintr-o pură coincidență cei doi se fac martori unei scene ce îi convinge încă o dată că nimic nu e ceea ce pare, iar pericolul poate pândi de oriunde. Din partea oricui.

Chiar dacă aparent lucrurile sunt ținute sub control și observație tânăra văduvă Lisette se confruntă cu viziunea multora asupra femeilor în societate sau la conducere, mereu este privită pieziș doar pentru că e femeie; același lucru îl poate spune și Leopold însă din punct de vedere a statutului de om fără titlu și avere, acesta este privit ca un nimeni, un rătăcit într-o lume în care nu se regăsește. Și totuși, ambii ca două stele sclipind una pentru alta se luptă pentru o lume mai bună în detrimentul reproșurilor, a privirilor aruncate peste umăr sau a dizgrației mediului în care se află. Piedicile îi fac mai puternici și mai îndârjiți să-și urmeze calea. Fiecare dintre ei are un atuu, ea are înclinație spre magie și Panglica Talazurilor, o armă împotriva demonilor, iar el scliprea inteligenței în materie de chimie. Cu o astfel de forță la comun nimic nu le mai poate sta în cale, poate doar… propriile lor emoții ce și le ascund de ochii curioșilor dar și de ei înșiși.

Volumul „Cazul inimii furate” a fost un deliciu și fără mare efort mi-am dat seama încă de la început că acesta va fi doar o mică ferestruică către o lume mai mare, deoarece presimt că Seria „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris” va fi de o complexitate mult mai desfășurată. Se va ramifica, și sper că ne va da toată imaginația peste cap cu o lustruire unică a textului demonstrată deja de autoarea M.K. Lynn. Pot menționa că mi-a plăcut fantasticul situațiilor dar și legătura emoțională creată între personajele cărții. Misterul ce a planat asupra poveștii a intrigat iar peripețiile îmbrăcate cu umor au fost un adevărat deliciu. Abia aștept să aflu continuitatea aventurilor celor doi eroi ai cărții. Sunt sigură că volumul doi va fi unul peste așteptările mele!

Notă: Recomand cartea cu mare drag!