Citind-o pe Flavia Bădic. Cartea „Aventură de Crăciun”

Autoarea Flavia Bădic s-a născut în Călărași, s-a mutat de 16 ani în Brașov. Aceasta a terminat liceul cu profil Jurnalistic și Facultatea de Drept. A lucrat 11 ani în turism, iar în ultimii 3 ani și-a schimbat domeniul radical și lucrează într-o firmă de software. Aceasta are un buchet impresionant de opere ce mi-au atras atenția prin subiectele abordate dar și povestea în sine ce a curs bucurând curiozitatea mea de cititor. Ultima carte apărută a autoarei include sărbătoarea mea preferată, Crăciunul. Și da, Flavia Bădic a descris cum nimeni alta această magie cu miros de scorțișoară și a dat frâu liber acestei feerii într-o manieră atât de creativă încât am absorbit orice descriere, orice a însemnat iarnă prin datalii pline de culoare.

Cartea „Aventură de Crăciun” a fost un deliciu literar, și cum sunt o mare iubitoare a poveștilor Crăciunistice am apreciat tot ce am găsit printre file. Povestea a fost o explozie de emoție, de întâmplări pe cât de amuzante tot pe atât de … ca în viața de zi cu zi. Și totuși, însăși felul descriptiv al momentelor a fost sarea și piperul, pardon … vanilia și scorțișoara întregului roman. O plăcere desăvârșită, vă asigur!

„(…) Dorințele se îndeplinesc…”

Cartea ne relatează poveste a două suflete ce se caută în multe chipuri, două inimi ce bat la unison și totuși se resping… pentru a nu pierde acea fărâmă de prietenie. Pentru a fi aproape și a se ajuta într-o lume în care ei doi sunt unul pentru altul, momentan ca asociați la cel mai aromat local, o cofetărie cochetă. Toată aventura lor pornește atunci când Natalia dă întâmplător peste scrisoarea pentru Moș Crăciun a lui Sebastian, o tradiție ținută de cofetărie pentru ca toată lumea să își scrie dorințele pentru ca una să fie trimisă către ziarul local pentru a fi postată și îndeplinită. Ironia face ca aceasta să afle multe lucruri tăinuite de prietenul și colegul său, iar acest aspect o face să facă un pas în spate, să își reseteze gândurile și să îl privească altfel. Suspiciunile cresc ca și tensiunea dintre cei doi, ea poartă vina pentru invadarea spațiului, el pentru emoția ce i-o poartă Nataliei în secret încă de mult mult timp. Iar în acest context Crăciunul e tot mai aproape iar magia se cere înfăptuită…

„(…) nu mă observă, așa cum sunt convins că nu a observat nici că m-am înscris la cursul de cofetari, acolo unde ne-am întâlnit chipurile întâmplător, după ce s-a înscris ea. (…)”

Și totuși reținerile parcă îi țin pe loc, însă nu și îmbulzeala ce se organizează în incinta cofetăriei, aici totul e zumzet, plăcerea muncii dar și a rezultatului final… toate asezonate și îndulcite la maxim. Iar prin toată aroma împrăștiată prin aer iubirea planează pe deasupra, își caută gazda și inima cea care va fi deschisă să accepte sentimentele și apartenența în doi. Urcușurile și coborâșurile îi fac pe cei doi eroi mai pregătiți parcă să-și accepte pornirile, el pe cele care le-a ascuns un amar de vreme, ea pe acelea care le-a tăinuit chiar și de ea însăși într-o revelație a primului sărut. Acum însă a venit timpul lor, dorința lor… Crăciunul destinat lor. Pentru că soarta are planurile ei.

„Poate că de acest Crăciun vom da cărțile pe față. Poate că acesta va fi, în sfârșit, cadoul meu. Cel mai frumos și cel mai dorit cadou. (…)”

„Aventură de Crăciun” s-a dovedit a fi o poveste plină de culoare și arome, o scriere suavă despre emoții trăite în toată paleta de culori, iubire și nu în ultimul rând despre schimbare. Aventura Nataliei și a lui Sebastian mi s-a derulat în fața ochilor semeni unor secvențe dintr-un film în care iubirea e începutul tuturor începuturilor. E glasul muzicienilor, e muza pictorilor și freamătul lăuntric al poeților. Iar în cazul celor doi e modelarea aluatului și iubirea ce iese în forma turtelor dulci, a cozonacului aromat și a torturilor mult lăudate. Toate unite ca într-un puzzle ce ia forma unui final exact pe gustul meu. Un sfârșit ce e un nou început pentru eroii cărții, două inimi ce bat la unison într-un dans al sorții ce a plămădit un aluat numai bun pentru ca cei doi să-și coacă noi forme ale vieții prin împlinirea dorințelor. „Aventură de Crăciun” este un roman pe care îl recomand cu drag, o carte în care jumătățile de măsură nu sunt suficiente, aici ai totul sau nimic. O scriere în care speranța este mereu prezentă prin prisma sentimentelor puternice ce iau naștere din inimă prin sinceritate și într-un cadru în care sărbătorile se apropie iar atmosfera Crăciunului asezonează totul cu miresme diverse!

Citind-o pe Mara Eremia. Cartea „Căsătoriți de Crăciun”

Autoarea Mara Eremia s-a născut în data de 8 martie 1990. Studiile și le-a urmat la Facultatea de Psihologie, iar Masterul în Psihologie Judiciară. Actualmente profesează ca psiholog. Aceasta în ultimul timp a devenit un izvor de creativitate dând „naștere” multor opere incitante și pe care abia aștept să le citesc. Acum însă m-am oprit la o carte tematică care din start mi-a sărit în ochi, „Căsătoriți de Crăciun” fiind romanul care nu trebuia să-l ratez sub nici o formă. O să înțelegeți pe parcurs de ce.

Cărțile cu și despre Crăciun mereu mi-au plăcut, fiind o romantică cu literă mare am apreciat această magie ce întruchipează sărbătoarea adunând toatele elementele la un loc provocând inimile să bată la unison. Iubirea să curgă lin iar toate neînțelegerile să se atenueze dând tuturor o pace lăuntrică mult dorită. Și toate asezonate cu miros de turtă dulce, vin fiert și multă multă pasiune. Cartea „Căsătoriți de Crăciun” a avut toate acestea și mai mult de atât pentru a mă ține printre pagini și a-mi oferi acea feerie de care aveam nevoie. Mi-a dat iubirea în toate tonurile, mi-a oferit amuzamentul în cele mai neprevăzute ipostaze dar și acel zvâc al spontanietății care mi-a încins sângele în vene. Și mi-a colorat imaginația la propriu.

Cartea ne relatează povestea tinerei Iliada, o femeie plină de secrete dar și temeri, o ea ce renunță la sine pentru a fi guvernanta lui Antonio Sante, un copil neînțeles de nimeni care se razvrătește în cele mai comice situații. Iliada muncește extrem de mult alături de micul năzdrăvan care are o nevoie avidă de cineva aproape, atât din cauza sănătății cât și a golurilor lăsate de familia sa defectă, cu o mamă „moartă” și un tată absent acesta nu se poate apropia de nimeni. Până la apariția Iliadei lui Homer. Însă totul se schimbă atunci când din cauza absenței îndelungate ale tatălui lui Antonio Asistența Socială se sesizează venind cu un ultimatum, sau îi ofere copilului o familie completă formată din doi părinți sau acesta va ajunge la orfelinat.

Javier Sante este luat prea repede de aceste întorsături ale sorții, lunga sa absență nici de cum nu a fost trecută cu vederea într-un orășel în care toată lumea se cunoaște, iar acesta riscă să rămână fără fiul său, unica ancoră într-o lume a bogaților. Începutul iernii nu s-a dovedit a fi cum se aștepta, casa îi este invadată de o străină cu haine de bătrânică, o tânără ce îl sfidează din priviri, dar și o situație din care nu vede ieșire, unica soluție care i se intrevede e să îl trimită pe Antonio în Londra. Chiar dacă simte că feciorul îl va urî pentru toată viața. Însă chipul feminin ce ia fost aproape de când se știe îi dă un sfat, un îndemn care îi va schimba destinul. Javier Sante se lasă în voia sorții și face un pact cu Iliada, să fie Căsătoriți de Crăciun, ambii dorindu-i binele copilului, totul pentru ca acesta să aibă mai puține traume de îndurat într-o lume care îl vede ca pe un intrus, unii chiar ca o „creatură”. Ironia face ca două extremități să se atragă iar regulile jocului să se schimbe pe parcurs într-o fugă de sine ce îi aduce pe eroii cărții în așternuturile moi al unor flash-uri de amintiri parcă dintr-o altă viață. Aici și acum povestea ia amploare, secretele ce ies la iveală îi apropie într-un mod atât de profund încât conștientizarea emoțiilor vine ca un duș rece, însă obligațiile îi strâng de spate ca o haină mică, provocând neplăcerea de a fi purtată. Iar ei cedează problemelor, fug pentru a se reuni mai încrezători ca niciodată. Soarta chiar dacă se joacă cu inimile lor îi cheamă într-o dezlănțuire de emoție plină de pasiune, toate asezonate cu scorțișoară, prăjituri și iubire într-o poveste de Crăciun deosebită. Una dirijată chiar de Moșul buclucaș.

Cartea „Căsătoriți de Crăciun” de Mara Eremia a fost un deliciu pentru ochii mei. Cum sunt o romantică încurabilă am primit povestea cu o deosebită plăcere, iar faptul că descrie perfect perioada aceasta din an mi-a întărit convingerea că voi avea parte de o lectură fix pe gustul meu. Și nu am dat greș. Pe lângă acea feerie de Crăciun am adorat și personajul Iliadei, tânăra citită care a rezonat cu felul meu de a fi, iar tot ce mi s-a înșirat, cuvânt cu cuvânt mi-a întipărit pe retină scenele unui film cu generic romantic, ce m-a făcut să fiu tot mai visătoare și desprinsă de lumea exterioară. Ce pot să mai adaug e că acest roman mi-a alungat plictiseala și m-a primit într-o lume a tămăduirii prin iubire, a liniștii finale trecute prin cele mai mari furtuni … dar și a împlinirii doar prin conștientizarea pierderii. O carte ce s-a dorit citită într-o liniște deplină într-o seară în care focul a trosnit în vatră iar fulgii de nea au rătăcit pe geamul fumuriu. Și totul s-a transformat în magie…

Citind-o pe Raluca Sferle. Cartea „Un Crăciun compromis”

Raluca Sferle s-a născut la Oradea, din liceu fiind pasionată de informatică, astfel că mai târziu a dat la facultatea de inginerie, profil TI, finalizând masterul de Management în Tehnologia Informației. În timpul anilor de facultate a scris romanul de Tânăra războinică, debutând în anul 2020 la editura Virtuală. În primăvara anului 2021 a lansat un nou roman fantasy, intitulat Vânătorul nopții. Tot în același an, a lansat Inimă încătușată, iar în 2022 a publicat al doilea volum din Tânăra războinică intitulat: Tânărul prinț.

Pentru acest articol autoarea Raluca Sferle menționează: „Un Crăciun compromis e o poveste cu tematică de Crăciun, pe care am scris-o special pentru cititorii mei. Motivația de a scrie o astfel de poveste a venit de la o idee jucăușă. M-a provocat o cerere de la o editură care dorea să trimitem povești cu specific de Crăciun și chiar am fost tentată să o dau mai departe. M-am răzgândit, publicând-o pe wattpad, unde cititorii au fost fascinați. Timp de un an de zile nu am mai amintit de ea. Acum m-am hotărât să o scot și să o vând ca ebook. Nu plănuiesc în viitorul apropiat să o public fizic, dar nu se știe niciodată ce se va întâmpla cu ea. Cât despre ce m-a inspirat ca să scriu tematica poveștii a fost din propria mea provocare. Am vrut să combin ideea de hoț și enemies-to-lovers și apoi doar am răspuns la întrebările cele mai elementare: De ce sunt inamici? De ce vrea Leo să fure Spiritul Crăciunului? De ce Talia vrea să-L protejeze? Ce-i motivează să nu renunțe? Astfel am creat baza la o poveste care conține suspans, acțiune, iubire și magie. Dacă v-am stârnit interesul, nu ezitați să o citiți. E o poveste scrisă din dragoste și pasiune pentru scris și aventură.„

Într-un moment al sărbătorilor de Crăciun Leo se trezește prins într-un joc periculos. Stăpânul său îl terorizează cu sarcini grele pentru a-și aduna în colecția proprie tot felul de obiecte de artă, transformând numele lui Leo într-o Fantomă, un hoț fără identitate care își face treaba strălucit. Însă o situație de criză, în care o tânără moare face din Leo o victimă colaterală, iar în această luptă sora acestuia îi este furată, iar de aici se pornește o adevărată avalanșă de evenimente menite să schimbe cursul vieții pentru mulți. Durerea curge fără să fie oprită, iar Spiritul Crăciunului se vrea mai puternic ca oricând provocând acele două suflete menite să-i fie Gardieni să se caute și să se găsească în ciuda circumstanțelor sorții!

„Cuprins în întuneric, mă duc la patul în care doarme liniștită sora mea mai mică, Lia. Se bazează pe mine să-i salvez viața, dar în loc să am grijă, am fost prins în colț de soartă. Banii pe care-i câștig din furturi, îi strâng pentru operația ei. Viața sa depinde de libertatea mea de mișcare.”

Povestea își ia avânt când în cursa salvării surorii lui intră jumătatea de inimii ce ar trebuie să-l completeze pe Leo; Talia e cea care are partea sa din puterea Spiritului, cel ce ia ales pe cei doi copii fiind să ducă povara lumii, a echilibrului ce nu trebuie tulburat. O sarcină mult prea grea pe umerii a doi copii orfani, iar toată această putere nici de cum nu a venit cu instrucțiuni, ci doar cu responsabilități și cu previziunea unui eșec. Prin dezastre, pericole și tulburări într-o lume care e străină de această forță a Sărbătorii. Leo și Talia sunt două jumătăți care sunt puși la grea încercare, fiecare e manevrat din umbră de doi capi ai unor puteri mari ce țin frâiele unui oraș creat din iluzia perfecțiunii. Acum când anii dezamăgirii s-au adunat, iar modelarea lor prin interese meschine i-a făcut să se urască …. cei doi nu-și pot crede ochilor cât de multe au trecut pe lângă ei, iar impactul emoțional e mult mai mare decât și-au fi putut imagina. Au crezut că se vor respinge ca două extremități, însă inimile lor bat la unison, iar pericolul parcă îi face să se apropie, să se lasă dezbrăcați de secrete și să meargă în același tempou de dans într-un vals al sorții.

„În acel moment nu am înțeles pe deplin, dar acum știu. Viitorul prosper și pacifist depinde de acceptarea sentimentelor pe care le am în legătură cu Leo. Mă întreb dacă acestea au fost plantate ca o asigurare pentru Spirit ca eu să nu mă rătăcesc și să pornesc pe căi proprii în timp ce ar trebui să-L păzesc. Este o mare probabilitate să fie adevărat pentru că astfel nu am voie să renunț cu niciun chip la niciunul. Dar de ce Leo? (…)”

Cartea „Un Crăciun compromis” de Raluca Sferle a fost o încântare. Pe lângă atmosfera creată în jurul Sărbătorii Crăciunului textul a fost plin de substanță, tradiția a pulsat printre pagini, colindele au fost sunătoare iar mirosul de turtă dulce a prezentat partea frumoasă a acestei feerii… în rest, totul a fost acțiune și adrenalină. Foc și pară. Minciună și intrigă. Iubire și suferință. Sacrificiu și speranță, o slabă flacără a dorinței unui viitor prosper. Cartea s-a dovedit a fi ca o cutie a Pandorei, din ea au curs poveste după poveste, iar toate secretele s-au răsfirat până la ultimul cuvânt reîntregind textul în unul producând emoții vii, dorințe pure de a așeza totul la locul lui îndemnând firul într-un cadru liniștit și adevărat, exact ca în inima unei sărbători luminate a Crăciunului. Am apreciat enorm finalul, deoarece m-a lăsat să plutesc pe o latură romantică cu toate că parcursul a fost o agitație continuă; am iubit emoția personajelor principale dar și drumul inimilor lor. Totul presărat cu încercări menite să le întărească credința de a fi în doi, de a fi Gardiani pe drept al Spiritului Sărbătorii Crăciunului. El și Ea, predestinați să conducă mersul vieții unei ere. Să fie rege și regină.

Raluca Sferle a reușit să creeze un roman surprinzător, cu o acțiune extraordinar de alertă, plină de suspans și de emoție. O poveste ce merită toată atenția și pe care sper să o transpună într-o carte fizică, pentru că mi-aș dori să o găzduiesc în biblioteca mea!

Citind-o pe Aurelia Chircu. Cartea „Sâmbătă seara, în Cișmigiu”

De obicei în perioada sărbătorilor de iarnă adun tot mai multe titluri/subiecte tematice, astfel când am citit descrierea cărții „Sâmbătă seara, în Cișmigiu” scrisă de Aurelia Chircu, nu am ezitat să o am pe noptiera mea. Așteptările mele au fost întreținute și de coperta destul de boemă ce mi-a înclinat imaginația în zona timpurilor în care se organizau baluri, se citeau poezii sub clar de lună și se prețuia perioada de curtare într-o formă delicată. Însă surpriza a venit pe parcurs, cu pași mici am pătruns într-o lume a misterului, a supranaturalului și a uneltirilor făcute cu multă viclenie toate asezonate cu perioada Crăciunului și a Anului Nou.

„Sâmbătă seara, în Cișmigiu” s-a dovedit a fi o poveste cu mult diferită de ce mi-am închipuit, aceasta mi-a încins sângele în vene și nu că ar fi romantică ci prin misterul ce s-a împletit cu situațiile neprevăzute, momentele de intrigă ce s-au aliniat alături de personajele puternic vizualizate cât și iubirea, în forma sa unică. Inegalabilă!

„Se apropiau Sărbătorile, dar ele nu veneau cu bucurie, ci cu temeri. (…)”

În perioada Sărbătorilor când se visează ursitul după ce se pune busuiocul sub pernă trei colege află că treptat bărbații sortiți dispar în circumstanțe dubioase ca apoi să fie găsiți morți. Natura crimelor rămâne un mister până se leagă ațele într-un tot întreg care scoate la iveală lucruri bizare. Anemona e cea în jurul căreia se țes tot felul de scenarii, ea sau mai bine spus familia ei e punctul de unde se trag toate pornirile unei vrăjitoare ce vrea să-și răzbune originea, numele, demnitatea. Pe un traseu lunecos eroii cărții se redescoperă, își acceptă esența felului lor dar și faptul că o dată deschisă cutia tainelor nimic nu va mai fi la fel. Că lumea răului e printre oameni iar răutatea poate crea punți cu iadul și demonii din adâncuri. Toate acestea într-un București ce se pregătește de Carnavalul Sărbătorilor de Crăciun unde unii sunt departe de a ști că forțele necurate se plimbă nestingherite pe străzi. Că dragostea poate avea două fețe iar sacrificiile de obicei se încheie cu cele mai aprige drame. Astfel, într-o tornadă de cuvinte povestea se înșiruiește parcă fără a cruța privirea cititorului completând orice gol cu o desfășurare energetică plină de fantasmagorii. Toate condimentate cu plimbări prelungi prin târgul din Cișmigiu acolo unde tinerii își ochesc sufletele pereche sau își desfată privirea cu cele mai enigmatice chipuri feminine.

Cartea „Sâmbătă seara, în Cișmigiu” s-a dovedit a fi un historical romance plin de conținut. Pe lângă imaginea unui București al anului 1912 ce se pregătește de Carnavalul Sărbătorilor de Iarnă povestea ne conturează o înșiruire de evenimente pline de suspans. Moartea pândește la orice colț iar dragostea pe cât ar fi ea de înfloritoare aici în text e peste puterile multora, uneori prea puțină iar în lipsa ei se pot ticlui planuri meschine, de-a dreptul diabolice. Și toate într-un tablou în care răul își caută gazdă pentru a se înfăptui slova blestemelor. Chiar și în cele mai ciudate împrejurări. Pentru că umbrele se strecoară în suflet când ești mai vulnerabil și te rod pe înăuntru, cu fiecare zi tot mai mult. Iar această poveste ne accentuează acest aspect. Romanul „Sâmbătă seara, în Cișmigiu” s-a dovedit a fi o lectură antrenantă, care mi-a dat fiori reci pe șira spinării atunci când mă așteptam mai puțin. Cartea a cuprins o poveste bine ticluită, imprevizibilă, care m-a prins printre file încă de la început conducându-mă pe un drum al nebănuitelor întorsături ce mi-au captat toată atenția. Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură, vă asigur că povestea merită toată atenția și că nu o veți lăsa din mână o dată ce o să pășiți pe drumul acestei scrieri.

Citind-o pe Corina Lupu. Cartea „Destinul meu ești tu”

Am terminat zilele acestea o carte ce mi-a trezit atâtea emoții. Și pot spune cu mâna pe inimă că în această perioadă a sărbătorilor de iarnă devin sensibilă, în exces romantică și pe alocuri mult prea visătoare. Astfel, cu un iz de Crăciun și acțiune intensă romanul „Destinul meu ești tu” mi-a rămas întipărit pe retină. Autoarea Corina Lupu a fost o șlefuitoare iscusită de personaje, de întorsături încât am fost acaparată de întreaga poveste fără a realiza trecerea timpului. Și după cum spunea Augusta E. Rundel, „Crăciunul este pătura magică care ne acoperă, acel ceva atât de intangibil de parcă este un parfum. Poate să țeasă un val de nostalgii în jurul nostru. Crăciunul poate fi o zi de sărbătoare sau de rugăciune, dar va fi întotdeauna și o zi de aducere aminte în care ne gândim la tot ce am iubit vreodată.” Astfel, făcând tangență cu acest citat cartea în sine e o căutare, un dor dar și o speranță, că magia există, că toate cărările vor duce către cele două inimi ce se cer, ce își doresc dragostea aici și acum în ciuda trecereii, a schimbărilor și a fricilor umbrite de trecut.

„A fost odată ca niciodată, o frumoasă prințesă ce trăia într-un palat de cleștar, în îndepărtații munți din Azaleea, pe nume, Mina. Pasiunea ei era să citească. Un cufăr mare, plin cu povești și desene multicolore era hrana sufletului ei. (…)”

Destinul se joacă cu noi, e cel ce scrie vrute și nevrute și ne aruncă într-un circuit numit viață. Destinul e acela ce fie te mângâie fie te zguduie însă după toate aceste încercări și provocări înveți lecții neprețuite. Viața într-un orfelinat le arată unor copii toată paleta de culori în cele mai întunecate nuanțe; fără prea multe bucurii aceștia încearcă se se țină unuii de alții ca într-un lanț al ajutorului reciproc. Doi copii însă se evidențiază, ei trec barajele durității din orfelinat prin bunătatea lor, prin felul lor unic de a vedea acea urâțenie de conduită dintr-un loc al dezbinării sufletești. S-au ținut alipiți pentru a înfrunta nedreptatea faptelor directoarei, pentru a bifa încă o zi și încă o zi în purgatoriul inechității. Însă provocările abia încep. Își fac promisiuni însă soarta îi vrea departe până se fac pregătiți din nou să se regăsească, să se reclădească din acele piese lipsă dintr-un trecut îndepărtat pentru a oferi acceptării aripi să zboare în căutarea liniștii sufletești.

Povestea ne relatează soarta a doi copii rămași singuri pe lume, Mina și Nicholas; zilele în orfelinat le sunt umbrite de sarcini grele, de strigăte stridente dar și pedepse nemotivate. Însă în toată această nedreptate ce-i înconjoară se au unul pe celălalt și le este suficient. Până când vine o zi în care își iau rămas bun dar cu promisiunea de a se căuta indiferent de ce li se va întâmpla. Însă timpul trece schimbându-le destinurile, creionând chipuri noi, momente de creștere personală dar și regrete, multe, toate adunate într-un culcuș al sufletului, unul care tânjește după împlinire. Iar timpul trece, neîmplinirile se împletesc cu noile încercări și merg în pas lent parcă sfidând dorințele, parcă amintind că undeva în timp o promisiune se cerea împlinită… însă realizarea ei pare mult peste ce poate face o zi, o clipă. Însă cine știe, poate magia Crăciunului va fi în stare să înfăptuiască miracolul iubirii. Poate…

Cartea „Destinul meu ești tu” de Corina Lupu s-a dovedit a fi o scriere profundă ce a răscolit toată inima mea. Am apreciat magia ce a înconjurat perioada Crăciunului care a fost de o blândețe aparte dându-mi speranța că totul va fi bine, că eroii vor avea o finalitate exaltantă după toate dorințele inimii lor dar și a imaginii vizualizate de ochii mei. Un tablou de film în care fulgii valsează peste două chipuri ce se caută sfidând spațiul și timpul în căutarea iubirii, a vibrației ce vine din inimile lor pentru ași lua zborul către infinit. „Destinul meu ești tu” este despre pierdere și regăsire, e despre spiritul Crăciunui ce dă conținut și consistență poveștii; e despre reînvățarea acceptării, iertării și a începutului chiar dacă într-o nouă formulă. Cartea îndrumă cum să-ți croiești un drum chiar dacă ai stigmatul de „abandonat”, chiar dacă zidurile reci ale orfelinatului încă le dă ecou eroilor cărții, și chiar dacă ei simt că nu vor mai fi la fel. Niciodată. Totuși, ce este Crăciunul? Este nostalgie pentru trecut, curaj pentru prezent, speranţă pentru viitor… un acel viitor în care Mina și Nicholas se vor reclădi din nou și din nou în numele împlinirii acelei promisiuni făcute pe pragul unui orfelinat rece, pustiu de emoție, înfricoșant. E acel Crăciun care va scrie pe zăpadă notele iubirii lor, a cuvintelor citite din priviri. Și se va cerne în lume pledoaria dragostei lor, a drumului croit prin veritabilele lecții de viață ce îi va uni într-un tot întreg.

Recomand cu drag cartea „Destinul meu ești tu”, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Petale Scrise…

Citind-o pe Diana Fanea. Cartea „Cercul de foc”

Departe de activitatea zilnică o carte bună mereu mă poartă pe culmile celor mai înalte emoții. Așa s-a întâmplat și cu romanul autoarei Diana Fanea „Cercul de foc”, acesta m-a învolburat într-o mare de evenimente ce s-au jucat cu mintea mea. Toate întorsăturile de situație au condus ochii mei pe o traiectorie a misterului, a secretelor dar și a suspansului care a tronat în această scriere. Iar ca la final să mă lase cu un gust al sfârșitului neterminat, sau creionat într-o formă pe care nu am anticipat-o. O carte cu un parcurs plin de conținut, unul care face ca sângele să fiarbă și inima să bată de două ori mai mult. Am apreciat înclinația psihologică a operei, acest aspect a atins nota mea profesională analizând altfel traiectoria poveștii.

O avem ca eroină pe Ece, o tânără plină de suferință, de dorința aprtenenței și a iubirii. Aceasta se învârte într-un cerc al sorții căutându-și alinarea sufletească, însă nimic nu prevestește o pauză în goana sa după liniște, tot ce o înconjoară e furtună, zbucium și negare. Și nu în ultimul rând e rupere de realitate, o clătinare între real și imaginar; o iluzorie viziune asupra a tot ce înseamnă azi, ce înseamnă oamenii de alături și emoția unei dorințe. Chiar dacă Ece are o viață asigurată, chiar dacă are bucuria de a scrie… ea e în căutarea unul „El”, o amintire, sau o nălucă. O închipuire sau o rătăcire a propriei minți? Cert e că starea sa o face să ajungă pe scaunul terapeutului, iar o dată pornită ședința acele ceasornicului ticăie și fac din trecerea zilelor o nesfârșită accelerare de evenimente parcă desprinse dintr-un film tulburător. Eroina cărții crează un aranjament ordonat al unui ansamblu de elemente ce o acaparează secătuind-o de puteri. Negativismul ei dar și felul cum privește totul în jurul ei lasă semne de întrebare, interacțiunea sa cu prietenii dar și familia se vede ca într-o pânză veche, parcă lipsită de o claritate cuvenită unei vieți tinere. Ea Ece, e departe de a fi o tânără cu gust de ași trăi viața deplin, e mai mult o frunză purtată de vântul unor regrete, unor vedenii ce-i tulbură liniștea. O macină, o distabilizează emoțional provocându-i un traseu ca pe un cerc de foc într-o matrice a minții și a spiritului neîmblânzit. Și după cum spunea Buddha, „Care este cel mai mare duşman al omului, dacă nu propria sa minte?”, astfel o necruțătoare e și mintea eroinei acestei cărți; totul presărat cu jumătăți de adevăruri păstrate toate până la final, un sfârșit menit să-mi răstoarne toate ipotezele mele legate de tot ce a însemnat viața lui Ece, a lui Kerem, Can și Hande.

Cartea „Cercul de foc” este o poveste încărcată de emoție, sensibilitate, dar și despre pierderi enorme. În special a rătăcirii spiritului într-un noian de inexplicabile întrebări venite să încâlcească mintea, să tulbure viziunile și să lase un gust amar al neînsemnatului nimic. Cartea nu are un tipar al iubirii, a regăsirii sau al tămăduirii, ea evoluează și se exprimă prin durerea ce se revarsă din trăirile eroinei cărții. Prin ea și datorită ei povestea capătă contur ducându-ne pe cărări confuze ce stărnesc curiozitatea. Treptat devii una cu cartea citită și uiți de tot ceea ce te înconjoară lăsând textul să-ți intre prin vene inițial timid, apoi din ce în ce mai nebunesc dorind să ajuți eroina cărții, să-i fii aproape în sălbatica sa rătăcire. Și apoi să o învelești cu uitare, sau cu credință… poate cu speranța unui nou început, și să închizi jurnalul durerii și să reiei viața ca de pe o foaie albă, și să scrii, cuvânt cu cuvânt din nou și din nou; pentru că viața e mai mult decât aici și acum, e mai mult decât un cerc de foc ce înconjoară mintea, e mai mult decât o închipuire. E necuprinsul doar văzut prin lentile diferite. Ce pot să mai spun, o carte răvășitoare, iar dacă încă nu ați citit acest roman, eu vă îndemn la lectură. Citiți-l și apoi spuneți-mi și mie cum vi s-a părut! Sunt foarte curioasă!