Citind-o pe Mihaela Motreanu. Cartea „Fata cu un singur ochi”

Zilele acestea am finisat cartea „Fata cu un singur ochi” scrisă de Mihaela Motreanu, apărută la editura Tritonic; pot spune cu exactitate că mi-au fost întrecute așteptările. Atât titlul cât și subtilitatea cuvintelor… „aproape un thriller”, mi-au întărit convingere că totul va fi într-o notă de întuneric și suferință, ei, însă aici toată acțiunea a fost îmbrăcată într-o mantie mult prea consistentă. Printre pagini nu doar că s-a desprins durerea, pierderea și nesiguranța, dar și moartea, violența, vulgaritatea unor fapte menite să mă facă să gândesc apoi să regândesc fraze, momente și desfășurările în care eroii s-au complăcut. Cartea nu doar a subliniat ideea unei morți în condiții suspecte, ci a scos în față toxicitatea în care oamenii se scaldă, a definit viața în toată paleta de culori dezvăluind un adevăr mult prea sumbru, greu de înțeles de unii iar de alții trecut cu vederea.

„Deși privisem adevărul cu un singur ochi, știusem mereu că Marc e așa. Rămânea doar să mă hotărăsc ce trebuie să fac. (…)”

O avem ca eroină pe Valentina, o tânără mult prea dornică de aventură care decide într-un impuls de moment să se mute într-un nou apartament având ca vecini doar o mână de băieți. Aceștia o văd ca pe o înlocuitoare mult prea banală a prietenei lor Nata, dorind să umple golul lăsat de ea după suicidul tragic ce i-a marcat profund. Credibilitatea acestui act este pusă la îndoială, astfel toți încearcă să adune piesele într-un puzzle destul de încurcat și să demonstreze tuturor că a fost înfăptuită de fapt o crimă. Pas cu pas cărțile se deschid, însă ce le este dat să descopere e departe de fața pe care o prezenta Nata, măștile ei sunt aruncate fățiș iar impactul ce-l au asupra celor din jur e colosal.

Chiar dacă Vali a fost cea mai în neștire de cauză cunoscând-o foarte puțin pe decedată conjunctura în care se învârte viața ei se țese anume în jurul acesteia, prin prietenii comune ba chiar și noul iubit Marc a fost un vechi iubit al acesteia. Astfel, într-o proiecție de prost gust Valentina se abandonează conștient într-o problemă ce nu o privește, se aruncă cu capul înainte într-o relație toxică și întreține scheme destul de periculoase în care o bagă amicii săi de apartament. Toate în ansamblu fac din tânăra eroină o frunză purtată pe vântul disperării și al minciunii, modelând un comportament asocial în care critică, urăște și se autocomplace într-o mlaștină a vieții infecte. Fără a acționa. Fără a lua decizii. Fără a rupe firul unor iluzii moarte. Puterea sa de a soluționa anumite situații este searbădă, voința îi este acea a unei dependente ce își caută din răul mare un rău mai mic reprezentând schematic o percepție falsă asupra a ce trăiește, a ce simte. Viața îi este ca o supraviețuire și totuși, Valentina caută să descopere un alt unghi al zilelor, să se adune însă mediul dar și cercul în care se învârte o trag în jos, mai mult decât și-ar fi putut imagina.

Cartea „Fata cu un singur ochi” a fost într-adevăr un roman cu note de thriller ce a atins cele mai sensibile teme. Natura scrierii a fost atât de profundă încât mi-a zdruncinat toate gândurile purtându-le printre toate evenimentele cărții într-o avalanșă de emoții jucate la contradictoriu. Misterul a ars ca o lumânare iar senzația că fumul trece dincolo de timp și spațiu nu m-a părăsit nici o clipă, am urmărit traiectoria cursului ce a ars și am fost plăcut surprinsă să constat că autoarea s-a jucat cu mintea mea; nu mi-a oferit răspunsuri, nu mi-a dat finaluri… ci doar o multitudine de piese adunate într-un bol numit viață. „Fata cu un singur ochi” e mai mult decât o poveste bine scrisă, e zbuciumul existențial dezlănțuit pe pânza unui pictor neconformist. Recomand cu drag această carte, pentru notele ieșite din comun, pentru adevăruri dar mai ales că reflectă glasul pe care mulți l-ar reduce în intensitate!

Citind-o pe Ada Tudor. Cartea „O noapte de pomină”

De mult aveam nevoie de o poveste de iubire că îmi va face inima să salte, ei uite că, Ada Tudor a reușit cum nimeni alta să-mi redea printre rândurile romanului său „O noapte de pomină” o aventură încărcată de dragoste, sacrificiu dar și mister ce a reîntregit o operă de toată lauda. Romanul m-a purtat în ritm de vals la cele mai dansante baluri, scoțând la iveală murmurul inimii dar și privirile fugare ce au făcut promisiuni mute întru eternitate. Fiecare unduitură a paginii a însemnat un pas mai în față către împlinirea a două destine ce au cunoscut apropierea dar și distanța, singurătatea dar și chemarea inimii. Până în punctul binecuvântat al uniunii!

„Privind în urmă, Valerie nu putea spune cu axactitate care fusese momentul care îi pecetluise soarta. Fusese nesăbuită să se urce în trăsura aceea, dar fusese mai îngrozită de cei doi indivizi care o urmăreau. Nici nu voia să se gândească la ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi prins-o și ar fi dus-o înapoi în casa unchiului ei. (…) „

O avem ca eroină pe Valerie Camden, o tânără care ajunge în mâinile viclene ale unchiului acestuia după decesul singurei persoane de încredere, acum este ținută departe de ochii lumii pentru a fi folosită în cele mai josnice scopuri. Însă Valerie nu poate lăsa lucrurile așa, trebuie să se rupă de această dominație toxică și să evadeze la propriu pentru siguranța sa. Aceasta își lasă în urmă averea moștenită de părinți, titlurile, cât și numele purtat cu demnitate pentru a se ascunde mai ales că în cruciala noapte când a fugit din ghearele urmăritorilor săi și-a legat soarta pentru întreaga viață de acel cineva care încă o bântuie în vise. Cu sufletul încărcat de un milion de frici și întrebări Valerie descoperă că începutul abia are să răsară, că soarta ei e mult prea ramificată și nicidecum nu e totul atât de simplu cum pare. Iar fuga nu e rezolvarea problemelor. Însă lasă ca timp de șase ani toată avalanșa de evenimente să se așeze pentru a se întoarce din nou acasă, și nu de una singură.

Revenirea sa îi stârnește regrete, păreri de rău dar și un iz de pericol. Acum nu mai este tânăra speriată de soarta acesteia, acum e mai mult de atât. E femeie și are în grija sa un suflet nevinovat. Acum Valerie este mai pregătită ca niciodată să facă parte din înalta societate londoneză. Însă de ce nu este pregătită tânăra noastră, e de a înfrunta trecutul, care de fapt nu întârzie să-și facă simțită prezența. Panica din nou pune stăpânire pe ea, din nou clachează și vrea să fugă… însă, realizează că acum e acum, adevărul trebuie scos la iveală. Chiar și cu prețul singurătății. Chiar și cu prețul propriei nefericiri. Ea, anume ea, Valerie Camden, văduvă a contelui DuBouillard merită să fie iubită și să iubească chiar dacă prima ciocnire emoțională a fost un joc al sorții, în pofida faptului că acel unic „El” a fost o slăbiciune pe moment, însă acum poate să îndrepte lucrurile. Pentru că au ceva comun, ceva ce îi unește departe de toate regulile scrise și nescrise.

Cartea „O noapte de pomină” de Ada Tudor a fost mai mult decât o poveste. Acțiunea a curs și a curs iar eu am privit visătoare cum lucrurile iau amploare, cum iubirea din nou se țese iar inimile se regăsesc chiar și când piedicile nu întârzie să apară. Romanului nu i-au lipsit scenele tandre, intrigante, misterele dar și tachinările delicioase dintre protagoniști. Toate în ansamblu au creat atmosfera plăcută pentru a mă bucura deplin de această lectură. Recomand cu drag cartea „O noapte de pomină”, pentru emoția ce o transmite, pentru vibrația iubirii dar mai ales pentru pașii care duc încet dar sigur spre chemarea inimii.

Citind-o pe Morgan Hexner. Cartea „Harul”

De câteva zile am finisat o carte adolescentină care a fost o adevărată provocare pentru mine. Pe lângă titlul ce te poartă instant cu gândul la ceva aparte, forțe necunoscute, sau calități speciale … cartea a surprins cea mai frumoasă perioadă, acea în care inima freamătă de emoție, de îndrăgosteală dar și curiozitate. De ce am spus provocare, ei bine, cartea a fost surprinzător de bine structurată introducându-ne pas cu pas în viața și intimitatea unei tinere ce s-a trezit peste noapte cu un „dar” aparte, iar o dată cu el fricile, frustrările dar și nesiguranțele s-au alipit de ea ca praful iar cum adolescența e însăși o perioadă mai sensibilă eroina a fost mult prea depășită de tumultul evenimentelor ce au luat-o cu asalt. Iar toată această compoziție textuală a răscolit în mine o dorință de a cunoaște și a desluși deznodământul încât nici măcar numărul mare de pagini nu mi-a stat în cale.

Astfel, cartea „Harul” de Morgan Hexner a reprezentat deschiderea unei porți către alte lumi, acolo unde vii și morții se întâlnesc, acolo unde forțele binelui și a răului se împart în două entități care își caută echilibrul, acolo unde demonii vor să domine… dar și acolo unde un suflet tineresc își caută locul.

„Acum nimic nu mai era normal și firesc. Ceea ce mi s-a întâmplat părea o nebunie. Era vina mea, poate dacă m-aș fi mulțumit cu viața mea banală, nu aș fi avut îngeri pe cap. Și ăsta era doar începutul. Urmau să apară demoni și fantome.”

O avem ca eroină pe Amy, o domnișoară care ajunge subiect de batjocoră și amuzamente ale colegilor. În fiecare zi paharul suferințelor se umple astfel că aceasta ia decizia crucială care îi va schimba viața, acea de a fugi de acasă. Bună sau mai puțin bună această hotărâre îi oferă niște învățăminte care o vor ghida pe parcurs, în pelerinajul său înțelege că fuga nu va rezolva problemele ci din contra, le va accentua și mai mult, ba chiar va aduce noi consecințe. Întoarcerea acasă se dovedește a fi domoală, cu o mamă și o bunică iubitoare aceasta se reclădește și trece încetul cu încetul peste greșelile trecute. Însă, chiar atunci când se așteaptă mai puțin un lanț de evenimente intră val vârtej în viața sa, Amy capătă niște puteri speciale care o fac să vadă oameni pe ducă, spirite încă rătăcite dar și alte lucruri inemaginabile pentru ceilalți. Astfel, Amy dintr-o fire retrasă devine o ciudată… însă soarta sa nu i-a pregătit doar coborâșuri ci și multe urcușuri, iar în toată masa de elemente aceasta nu va fi singură, mereu vor fi ceva sau cineva ce-i va fi aproape. Însă până atunci drumul e lung, iar Amy pas cu pas își dezvoltă harul, îl explorează iar cu ajutorul colegului său Andrei trece prin cele mai nebunești momente posibile.

Acțiunea se precipită atunci când Amy ajunge la liceu, acolo parcă evenimentele se produc în lanț, iar o simplă dorință de a ieși din anonimat face dintr-o tânără modestă și tăcută o adolescentă dornică de mai mult. Iar cum expresia: „ai grijă ce-ți dorești” are un sâmbure de adevăr… totul se produce mai ramificat decât și-ar fi putut imagina eroina. Fantome, gardieni, îngeri, demoni și o mulțime de întrebări care vin peste Amy ca o tornadă zguduindu-i trecutul, prezentul și viitorul într-un roman în care atât ea cât și cei ce o înconjoară vor râmâne pecetluiți de acel „har” ce are menirea să dea dar și să ia. Ce, cum și de ce?… vă îndemn să aflați!

Cartea „Harul” de Morgan Hexner a fost o călătorie în lumea curioasei adolescențe în care fiecare tânăr/ă încearcă să se evidențieze, să nu mai fie rățușca urâtă iar condimentul presărat de mistic și fantastic au creat din această operă un adevărat deliciu literar. Încă de la primele pagini am simțit acea vibrație textuală cum doar o carte bună o poate oferi, iar ce am descusut pe parcurs a întrecut cu mult imaginația mea. Împletirea realității banale în care cotidianul e același într-o măsură sau alta și cu fantasticul, două lumi care fac din Amy un ghid omenesc ce are forța și capacitatea de a direcționa sufletele rătăcite să se regăsească, au creat mie mediul propice de a mă pierde într-o poveste cu adevărat reușită. Ce aș fi dorit însă cel mai mult de la această scriitură e ca în toată această ecuație în care Harul își ocupă tot mai mult loc în viața tinerei noastre aceasta să nu-și piardă fărâme din sufletul ei, inocența suavă într-o lume în care întunericul pândește pe la colțuri iar forțele demonice veghează tăcuți dar încrezuți orice mișcare a adolescentei ce se cufundă în prea multă consistență paranormală, uneori uitând că locul său e printre cei vii. Recomand cu drag aceast roman chiar dacă se încadrează în lectură pentru adolescenți, „Harul” este pentru suflete tinere ce vor să simtă fiorul acelor timpuri în care iubirea înflorea ca pomii primăvara. Sunt convinsă că o să vă placă. Eu una am rămas încântată!