Mara Eremia. Zâmbește, trăiește și citește!

Anul acesta Editura Velvet Story și-a mărit echipa cu o nouă autoare, Mara Eremia a surprins plăcut încă de la început aducându-ne la cunoștință că vom fi ispitiți cu o poveste incitantă gata pregătită să ne încingă prin pasiune și sexualitate profundă. Însă nu putem exclude faptul că și povestea este pe măsură cu o acțiune pe muchie de cuțit subliniind intensitatea emoțiilor cât și a provocărilor înșiruite pentru a ne ține pe noi cititorii într-o agonie constantă. Cum romanul m-a cucerit instantaneu am luat inspirata decizie de a o provoca pe Mara să ne povestească câte ceva despre cum a pornit ea pe calea scrierii, ce emoții au încărcat-o și ce așteptări are la moment!

****

Mara Eremia:

„Întotdeauna am avut această înclinație pentru scris, încă de când eram pe băncile școlii. Profesorul meu de limba română mi-a sugerat să urmez studiile liceale cu profilul uman, respectiv filologie, remarcând plăcerea mea de a face compuneri. Doar că, nu de aici am prins drag de scris, ci în urmă cu trei ani când vizitând un loc drag sufletului meu, am închis ochii, imaginându-mi diferite scenarii, pe care le-am așezat pe foaie. Scriam povești scurte și înainte să mă apuc serios de treabă, când sora mea, Elena, mi-a citit poveștile, îndemnându-mă să continui. Și, exact asta am făcut, iar acum nu mă mai pot oprii.

În materie de lectură, nu am o carte preferată, ci mai multe. Cărțile lui Elisabeth Naughton, mi-au deschis apetitul pentru scris. Mult timp după ce i-am citit seria Casa Păcatelor, am rămas cu gândul la ea. Această serie va rămâne în continuare una din preferatele mele. Prima carte din seria Ispita, Ispita președintelui este una din poveștile dragi sufletului meu, în care mi-am dorit să îmi depășesc limitele, încercând o nouă abordare a vieții ascunse de la Casa Albă. Mi-am imaginat un președinte diferit, un președinte tânăr cu viziuni noi, dar cu dorințe întunecate. M-a fascinat ideea de bărbat puternic, om care are întreaga lume la picioare, dorind să cucerească o singură femeie, ducând-o pe aceasta într-o lume periculoasă de unde, odată intrată, nu mai poate ieși. Dar, direcția pe care președintele nostru a alunecat, ne face să ne dăm seama, că până și cei mai puternici oamenii se îndrăgostesc. Povestea lui David și a Darinei îmi creează chiar și acum emoții. Chiar atunci când am scris anumite scene dintre cei doi, aveam toți mușchii încordați, lăsându-ma fără respirație. Lângă cei doi am trăit emoții intense, pe care le simțeam și atunci când închideam capacul laptopului. Deseori eram atât de obosită, însă scenariile umblau nestingherite prin mintea mea, nelăsându-mă să dorm. Ispita președintelui este o poveste aparte, iar când spun asta ma refer la parcursul scenariului dintre cele două personaje principale. Darina este genul femeii care este nevoită să își dezvolte o a doua personalitate când ajunge la Casa Albă. O femeie puternică, care în ciuda conflictelor apărute rămâne aceeași, dar câștigă lupta supremă. Pe președintele Statelor Unite, David, mi l-aș dori și în România (multe cititoare chiar au cerut un președinte ca David Beck), acesta pornește la drum condus de ambiție, sedus de puterea de la Casa Albă, dar, care pe parcurs înțelege că adevărata putere este iubirea. Poți avea orice, iar lumea să îți cadă la picioare, dar dacă nu o are pe ea, toate aceste lucruri sunt inutile. Există o vorbă care mi-a rămas întipărită: „În spatele unui bărbat puternic, este o femeie și mai puternică”. Ei bine, ca să vă împărtășesc un mic secret, în viziunea mea, atunci când l-am conturat pe David Beck, m-am inspirat din personalitatea actorului Henry Cavill. El este președintele în viziunea mea. Am studiat atentă fiecare trăsătură și gest, punând accent pe fiecare emoție transmisă.

Îmi doresc ca Ispita Președintelui să fie primită cu mult drag de toți cititorii. Să le aducă bucurie, emoție și dorința de a lupta în această viață pentru ceea ce ne dorim cu adevărat. Să îndrăgească latura întunecată a președintelui nostru, David Beck, însă și aceea parte în care el aleargă după lumină, dorind să iasă din întuneric.

Pot bucura cititorii anunțând că vor fi trei cărți în seria Ispita. Așa cum am menționat ordinea cărților este următoarea: Ispita președintelui, Ispita directorului și Ispita italianului. În cea de-a doua parte a seriei Ispita, personajele secundare din Ispita președintelui, se vor transforma protagoniști în următoarea carte numită Ispita directorului. David Beck și Darina Clark vor rămâne în scenă însă povestea se va contura în jurul Șefului Serviciilor Secrete Scott Flynn și Evelin More.

Mesajul meu pentru cititori este următorul: Să nu te lași înspăimântat de Întuneric. Chiar și atunci când închizi ochii, nu este întuneric complet. Lăsați-vă conduși de fiecare poveste în parte, fiindcă ele sunt cele care ne scot din toate grijile cotidiene. Este șansa noastră unde suntem într-adevăr liberi! Liberi să ne imaginăm viața așa cum am dori noi să fie. Liberi să zâmbim, să oftăm , să ne supărăm și uneori să plângem fără să ne rușinăm de emoțiile noastre. Zâmbește, trăiește și CITEȘTE! Vreau să le mulțumesc tuturor cititorilor, care m-au încurajat să-mi public cărțile și care m-au susținut încă de la început. Vă îmbrățișez pe fiecare în parte. Mulțumesc din suflet celor din familia Velvet Story care au crezut în poveștile mele! Sunteți minunați! Mă înclin în fața familiei mele, care mi-au fost aproape, și prietenilor care atunci când le povestesc ideile mele, mă încurajează și mă ceartă atunci când greșesc. Sunt om! Deci…greșesc! Iar, ție, Bogdan, îți mulțumesc în mod deosebit că m-ai înțeles și m-ai lăsat să îmi pierd nopțile atunci când scriam. Mulțumesc că nu te-ai supărat pe mine și îți mulțumesc că exiști în viața mea. Fără tine, nu aș fi reușit!„

Sursa foto: Velvet Story

„Creatoarea de vise” de Simona Tănăsescu!

Scriitoarea Simona Tănăsescu are un bogat buchet literar, fiecare carte a sa te poartă pe cărările imaginației, te incită și îți creionează lumi noi și pline de splendoare. Autoarea scrie cu o forță pe care nu i-o bănuiești înainte de a o citi, iar o dată descoperită crează dependență. Anul acesta autoarea ne va bucura cu o nouă apariție intitulată „Creatoarea de vise”, un roman erotic menit să stârnească curiozitatea și să îți arate complexitatea trăirilor, a iubirii și a senzualismului!

În rândurile de mai jos veți afla drumul scrierii acestei cărți cât și toată explozia de sentimente ce a adunat Simona Tănăsescu pe parcursul înșiruirii gândurilor, a experienței sufletești și a sentimentelor ce s-au cerut memorate pe hârtie.

Despre Creatoarea de vise:

Îți mulțumesc Cristina pentru ocazia de a mă adresa cititorilor, de a le povesti în premieră, câteva aspecte, momente, din culisele noului meu roman, “Creatoarea de vise”.

Dumnezeule, câte trăiri, senzații și emoții!

Cred că nu ar putea exista o exprimare mai potrivită decât cea de mai sus, care să poată descrie și să însoțească povestea lui Eva-Luna și a lui Brian.

Și, poate că nimic nu este întâmplător, căci trebuie să vă spun că noul roman, „Creatoarea de vise” s-a născut din dorință. Din dorința multora care au citit „Karma-i o zdreanță!” și care și-au dorit o continuare. Am să vă dezvălui însă faptul că nu este o continuare directă a poveștii din „Karma-i o zdreanță!”; “Creatoarea de vise” vine cu o nouă intrigă, alte personaje, însă datorită tonului abordat, ea intră în ceea ce urmează să devină – seria “Karma-i o zdreanță!”.

Cu toate acestea – și am să dezvălui acum un alt mic secret, care cu siguranță nu va scăpa atenției cititorilor – există undeva și o legătură între prima carte și “Creatoarea de vise”, legătură făcută prin prezența în ambele volume a unui personaj, îndrăgit de voi și pe care am să vă las să îl descoperiți singuri.

Vă mărturisesc că lucrul la “Creatoarea de vise” a fost cu mult mai solicitant, mai incitant și absolut răscolitor. Un amalgam de emoții și sentimente pestrițe m-au purtat într-un vârtej emoțional fantastic, pe care sper ca la rândul vostru să-l puteți simți la maximă intensitate. Dragostea dintre Eva-Luna și Brian, povestea lor, nu este una searbădă, ci una cu umor pentru ca imediat să devină pasională, alertă, plină de intrigi de tot felul, de situații mai mult sau mai puțin plăcute, menite să-ți stârnească curiozitatea la maximum.

Am încercat să dau personajelor o viață cât se poate de reală, care să-i apropie de inima voastră astfel încât, atunci când veți termina de citit cartea, la un moment dat să vă doriți să reveniți la ei.

“Creatoarea de vise” este o poveste de iubire pe care eu am simțit-o și am trăit-o câtă vreme am scris-o, până în măduva oaselor. Am zâmbit, am dorit, am sperat, am iubit, l-am certat pe Brian, m-am luptat cu încăpățânarea Evei, am pătruns într-o lume existentă, tabu, i-am ținut piept magnatului Nol Wouters, mi s-a strâns inima când l-am cunoscut mai bine pe Jean Lavalier, m-am reîntors la Bruxelles și nu în ultimul rând la Waterloo, în Belgia, orașul în care chiar eu am trăit zece ani!

O să vedeți că fiecare capitol poartă denumirea unei melodii. Dacă vreți să aflați ceea ce am simțit eu în momentul în care am scris fiecare capitol, vă invit să o ascultați și voi înainte.

Sper din tot sufletul ca povestea noastră să vă placă și să o simțiți la fel de intens ca și mine, ca și ei, personajele care i-au dat naștere.

Vă mulțumesc tuturor, vă mulțumesc pentru dorința de a citi “Creatoarea de vise” și pentru că îmi sunteți alături. Dacă unii spun că romanele mele au succes, ei bine datorez totul lui Dumnezeu și vouă, cititorilor mei. Fără El și fără voi, nimic nu ar fi fost posibil!

De abia aștept ca Brian și Eva-Luna să ajungă în casele voastre și, dacă vreți, puteți și aveți timp, ar conta foarte mult pentru mine să pot afla și părerea voastră.

Mii de mulțumiri încă o dată, multă sănătate vă doresc și bineînțeles, lectură plăcută!

Iulia Nani. Mi-am dorit să transmit un mesaj serios, dar într-un mod distractiv!

De la an la an literatura română contemporană se îmbogățește nu doar cu noi titluri dar și cu autori minunați și talentați, fiecare aduce cu sine un aer proaspăt și de bun augur prin scrierea sa, scriitori care merită să fie aduși în față și să fie cunoscuți de cititorii curioși. Printre autorii recent cunoscuți de mine se numără și Iulia Nani, o scriitoare ce debordează de talent și charismă care m-a cucerit instantaneu. Cartea sa „Cine nu e gata” a fost un deliciu literar, aceasta cuprinde o combinație cameleonică dintre personal și statutul profesional, de la iubire la dezamăgire, de la implicare la starea de neputință. Astfel, mi-am propus pe lângă cunoașterea lecturii sale să o descopăr din alt unghi, dacă și voi vreți să-i cunoașteți parcursul literar vă îndemn să citiți interviul de mai jos.

****

Cum am ajuns să scriu?

Încă de când eram la şcoală mi-a plăcut să scriu – mă bucuram când aveam de făcut o compunere ca temă şi la majoritatea orelor de română ajungeam să îmi citesc creaţiile cu voce tare în faţa clasei. Cam asta era singura audienţă la care puteam ajunge, ţinând cont că internetul şi blogurile au apărut pe când am terminat facultatea. De-a lungul timpului am avut mai multe bloguri în care am scris mici povestiri şi articole de opinie. În plus, am scris şi scriu foarte mult şi datorită profesiei mele de specialist în marketing şi comunicare. Mi-a luat destul de mult să mă hotărăsc să scriu “Cine nu e gata” – m-am apucat de ea doar când am fost sigură că am un subiect “beton” şi suficientă experienţă de viaţă pe care să o transmit.

Ce s-a schimbat în viața mea odată cu publicarea cărții?

Nu s-a schimbat mare lucru, doar că am mai multă muncă de făcut – ironic, nu? Îmi văd în continuare de jobul meu full time, de familie şi îndatoririle casnice, traduc o nouă carte şi peste toate astea sunt propriul meu impresar literar şi agenţie de publicitate: solicit recenzii, trimit cărţi cu poşta şi curierul, pun reclame pe Facebook ş.a.m.d. Nu am scris o carte în ideea că viaţa mea se va schimba radical, mai ales ştiind cât de prost stăm, ca ţară, la capitolul “citit”. Am vrut doar să pun pe hârtie o poveste… iar mai departe vom vedea ce se va întâmpla (cartea este lansată doar de o lună şi ceva, deci mai e cale lungă de bătut, mai ales d.p.d.v. al promovării).

Cum au primit cititorii cartea?

Cele trei aspecte care se repetă în aproape toate recenziile sau feedbackurile primite sunt:

1. Cartea m-a prins, e foarte uşor de citit şi aproape am terminat-o într-o singură ”şedinţă”;
2. Cu toţii avem nevoie, uneori, de o Victoria care să ne împingă de la spate;
3. Trebuie să fim atenţi la burnout şi să nu ne sacrificăm viaţa personală pe altarul muncii fără sens.

Practic, este exact ceea ce mi-am dorit: să transmit un mesaj serios, dar într-un mod distractiv. Faptul că oamenii care au citit cartea au perceput asta poate doar să mă bucure şi să mă încurajeze.

sursa foto: arhiva autoarei

Hobby-urile Autorilor Români Contemporani! Partea V

„Ce este scriitorul?”, este acel șlefuitor de giuvaiere prin cuvinte, fără de care o operă literară ar fi doar o construcție șablon gata oricând să se clatine în direcția necunoscutului. Scriitorii sunt acei făuritori de sensuri, de direcții ce cu mâna pe stilou ne fac viața mai amplă, mai vie, mai efervescentă. Totuși, să nu uităm că scriitorii sunt… oameni simpli, cu vieți încărcate și care au talente aparte pe lângă scris, citit și gândit texte ce ajung pe foaia cărții. Astfel mi-am propus să-i cunosc și din alt unghi, mai privat, mai unic, decât prin scrierea acestora. Vă îndemn în rândurile de mai jos să aflați câte ceva despre scriitorii noștri dragi, ce îndeletniciri le umplu timpul și ce hobby-uri au în zilele lor libere.

• Gabriela-Mimi Boroianu autoarea unor poezii ce-ți îmblânzesc spiritul și te trezesc dintr-o amorțeală a vieții menționează pentru acest articol: „Au fost ani când timpul nu mi-a permis să am alt hobby în afara cititului. Era prea puțin… deşi, privit din alt unghi, tricotatul sau brodatul, chiar dacă erau făcute pentru casă, ar putea fi numit hobby. Tot ca hobby ar putea fi privită şi implicarea în diverse activități culturale cărora mulți nu le-ar vedea utilitatea şi le-ar numi pierdere de timp. Ce îmi mai place? Ieşitul în natură, pescuitul, drumurile lungi doar de dragul de a te plimba şi a vedea frumusețile acestei țări… Şi mai am un hobby dulce – îmi place să fac prăjituri!”
• Anca Moraru autoarea cărților, „Să ai curajul să îți dorești mai mult” și „Prodigium” susține că pe lângă scris, se relaxează citind. Îi plac cărțile romance și e o mare fană filme horror și thriller, iar când vrea să se detașeze total urmărește un serial pe Netflix, doar că nu o face prea des, pentru că o acaparează foarte tare și nu mai poate să mai facă altceva. E pasionată de supranatural, adoră filmele cu vampiri (a văzut toate sezoanele The Vampire Diaries într-o săptămână și ceva). De asemenea filmele cu fantome, spiritism sunt și ele în topul preferințelor autoarei. Cochetează cu bloggingul, și e pasionată de tot ceea ce e frumos. Adoră să facă fotografii. Scrie și poezii. Îi plac mult pisicile, a avut câteva, dar ultima i-a fost furată. Iubește natura, și i-ar plăcea să călătorească mai mult.
• Laura S. Götz… mamei dragonilor îi place să stea cu pisi și să colecționeze timbre, aceasta face cosplay medieval în locurile preferate cum ar fi castele, cetăți, păduri și munte. Oriunde este aproape de natură și „dragoni”.
• Cristina Lincu autoarea unor serii de cărți care atrag privirea ciitorilor, susține: „Primul răspuns care-mi vine în minte este „să scriu”, căci, pentru mine, scrisul este, în primul rând, pasiune. Totuși, ca să fac dreptate tuturor lucrurile care-mi plac și cărora le acord din timpul și atenția mea, ar trebui să menționez faptul că-mi place să prepar diferite tipuri de gustări și prăjituri, să încerc mereu rețete noi, inedite, cu riscul de a stârni nedumeriri – uneori justificate – în rândul celor dragi. De asemenea, mă pasionează ficușii, am câțiva de care am grijă cu mare drag. Cel mai bătrân dintre ei are aproape 15 ani și l-am primit pe vremea când locuiam la Madrid. La întoarcerea în țară, nu am putut să nu-l iau cu mine. În altă ordine de idei, îmi place matematica, deși am urmat studii umaniste, și uneori mă delectez cu probleme de logică, cot la cot cu băieții mei. De altfel, primii bani pe care i-am câștigat vreodată au fost cei pe care i-am primit drept premiu la un concurs al Gazetei Matematice, undeva în secolul trecut.”
• Natașa Alina Culea autoarea unor romane îndrăgite de mine menționează: „Deși nu am foarte mult timp pentru hobby-uri, împărțită fiind între cele trei profesii ale mele (realizator & prezentator TV – emisiunea Bookmedia, scriitor și inspector de Resurse Umane), reușesc totuși să dansez, să fac niște exerciții tibetane de Yoga și să meditez, zilnic. Îmi place să explorez bucătăria vegană, dar având timpul restrâns, mă pomenesc uitându-mă la tot felul de rețete vegane și realizând că deja mi-a expirat timpul alocat cinei, să zicem, de cele mai multe ori ajung să mănânc frunzele dintr-o salată pe care n-o mai fac, un avocado peste care nu mai pun nimic sau maimuțărindu-mă cu o banană și basta.”
• Alexa Drăgan autoarea unor povești incendiare are ca hobby-uri călătoriile, dar în locuri solitare, unde să fie doar ea și familia sa, înconjurați de natură. Îi place să citească, deși în ultima perioadă nu prea ia reușit. Iubește să facă unghii, să pună cu tipsuri, cu gel sau oja semipermanentă, și speră ca în curând să poată face o școală pentru așa ceva.
• Autoarei Teodora Elena Matei îi place să citească, să se uite la filme (dacă sunt serialele preferate privește un sezon într-o singură zi), iubește să bea cafele cu oameni dragi și să se plimbe prin locuri neaglomerate.
• Ioana Mihaela Curaleț autoarea cărții „Recviem pentru umbre” menționează că are ca hobby-uri plimbările prin pădure sau pe câmp, desenul, muzica, îi place să adune cărți interesante chiar dacă le-a mai citit; altele ar fi jocurile online, cititul, scrisul mai puțin și filmele.
• Silvia Rusen autoarea unor romane pline de iubiri la limită, cu pasiuni înfocate ne destăinuie: „De mică mi-a plăcut să pictez. Abia așteptam ora de desen să pot să-mi dau frâu liber pasiunii. Apoi, cu trecerea timpului, am descoperit cărțile, cele alese de mine, nu cele impuse. Cu cititul am rămas ca și hobby constant, deși îmi mai fac timp și pentru pictură. De asemenea, îmi place să descopăr locuri noi, să mă plimb și să fur câte puțin din magia locurilor respective. Și nu în ultimul rând, dar cel mai important pentru mine, scrisul. Acele momente când degetele ating tastatura sau când pixul atinge foaia, sunt clipele mele de liniște, bula de entuziasm și nerăbdare pentru că știu că fac ceea ce-mi place. Simplul fapt că pot spune povești mă face fericită.”
• Autoarea Roxana Neguț menționează: „Cele două mari pasiuni ale mele sunt lectura și scrisul. Ele îmi ocupa cea mai mare parte a timpului liber. În general, toate hobby-urile mele țin de creație: pictura, desen, ilustrație de carte, realizarea unor videoclipuri, coperte de carte, site-uri web. Tot ce ține de partea de creație mă relaxează foarte mult. Inclusiv gătitul, tot ca un act artistic îl văd. Recomand și eu la rândul meu, încercarea acestor activități creative ca metoda de relaxa
• Lore Lenn(Lorena Lenn) autoarea unui număr impresionant de cărți are ca hobby-uri lectura, muzica, filmele și călătoriile.
• Flavia Badic autoarea cărților „Planul atracției. Seducție” și „Planul atracției. Tentație” menționează: „Îmi place să cânt la vioară sau pian, de fiecare dată când timpul îmi permite în ceea ce privește călătoriile, m-aș întoarce oricând la Milano. Am colecționat timbre când eram mică, dar acum nu mai colecționez nimic. Nu mai am loc de fiică-mea.”
• Autoarea Iulia Ioniță relatează pentru acest articol: „Cred că mai ales în perioada asta, în care nu prea am putut vizita cine știe ce, m-am axat pe scris și citit, bineînțeles, dar și pe pictat sau doar sketch-uri, mereu mi-a plăcut sa desenez și mi se pare o formă de terapie. Și cred că asta merge mână în mână cu machiajul, care e înca o pasiune de-a mea, mă machiez chiar și când nu plec undeva, îmi place pur și simplu.”
• Andreea Pop autoarea cărții „Crinul de argint” și a unor eseuri apărute în cartea „Albă domniță cu viscol în păr” apărută în 2017, Cluj-Napoca menționează că are ca hobby-uri colecționarea de genți și a câtorva sute de cărți.
• Lucian Domșa, autorul cărții „Aneta”, o carte suprinzătoare și de o sensibilitate aparte menționează: „Din cauza dializei nu prea am timp de hobby-uri. În afară de citit, scris, mișcare în natură (când îmi permite timpul)… Am colecționat casete audio cât am fost student (am strâns câteva sute), dar ulterior le-am donat altor colecționari. Idem CD-uri audio și DVD-uri cu concerte. Acum colecționez doar cărți.”

sursa foto: pinterest.com

Hobby-urile Autorilor Români Contemporani! Partea IV

„Opera scriitorului nu este decât un fel de instrument optic pe care îl oferă cititorului pentru a-i permite să discearnă ceea ce, fără acea carte, nu ar fi văzut poate în el însuşi.” Marcel Proust

Meseria de scriitor din punctul meu de vedere e o luptă continuă cu tot ce sălăsluiește într-o minte mereu știutoare și creatoare de scenarii, această meserie exercită asupra multor cititori o vrajă aparte, prin povești menite să te poarte și să te tot poarte; dar aproape nimeni nu ştie cum este viaţa de zi cu zi a unui astfel de om-creație, nimeni nu se încumetă să caute, să afle, să descoase cine este persoana care scrie povești, povestiri, poezii, romane, nuvele cititorilor. Însă eu am dorit să aflu, am găsit îndrăzneala de a-i provoca pe scriitorii români contemporani în a povesti câte ceva din îndeletnicirile lor pe lângă scris și citit! Cu sinceritate spun că am aflat lucruri minunate în decursul a patru articole cu această tematică, am descoperit că fiecare în parte sunt atât de speciali și originali, adevărate comori ale țării! Vă îndemn să-i cunoașteți și voi!

• Andreea State, autoarea unor poezii de o sensibilitate aparte menționează că pe lângă faptul că îi place să citească și să scrie (fiind primele sale pasiuni încă din copilărie care o relaxau și o ajutau să își eliberez sentimentele și trăirile) acum e pasionată de teatru. Actoria a fost o altă pasiune descoperită în copilărie când scriitoarea se visa pe marile scene și urma cursuri de actorie. A urmat un liceu cu profil artistic, Dinu Lipatti și Facultatea de arte (actorie) Hyperion. Andreea pictează și desenează tot din pasiune, pe hârtie, pereți (wall painting- a pictat și camera băiețelului său), pe față și corp (face & body painting).
• Andreea Lichi, autoarea cărții „Suflet de porțelan” întrucât condiția fizică nu îi permite prea multe hobby-uri din sfera desen, creativitatea, sport, etc, hobby-urile sale sunt mai mult îndreptate spre scris, citit, cunoaștere, implicarea în cât mai multe proiecte, sprijinirea persoanelor vulnerabile, etc. Îi place și să pozez, și îi iese foarte bine, Andreea e divină!
• Livia Furia, autoarea unor serii de cărți superbe menționează că hobby-urile sale sunt puțin diferite; unul dintre favoritele sale este somnul, aceasta se explică;” De ce? Pentru că în anumite momente, când sunt conștientă de trecerea de la contiența la vis, pot face OBE-uri (călătorii astrale) sau pot „prevede” viitorul. Dintre hobby-urile obișnuite ar fi ascultatul obsesiv al melodiilor preferate în timp ce-mi imaginez diverse. Am perfecționat vizualizarea la rang de artă astfel încât am cinema în care rulează producții proprii aproape non-stop, deci, pot spune că hobby-rile mele sunt muzica și somnul.”
• Vero Budea autoarea unor poezii superbe menționează că pe lângă pasiunea pentru poezie se adaugă cea pentru cărți. Colecționează cărți mai multe decât are timp de citit. Vero Budea deține peste 2000 de cărți vechi și noi. Sigur, mai are multe alte pasiuni: iubește copiii, florile și gătitul. Și… revine cu drag la mare. Iubește viața, oamenii și cărțile!
• N. Marianne Autor are ca pasiuni pictura (de când era mică), ceramica (a descoperit-o mai târziu, experimentând diferite tipuri de materiale) și călătoriile pe urmele culturii și artei. Îi place să colecționeze pixuri, ceainice și bilete de intrare la diferite evenimente.
• Suzănica Tănase, autoarea unor cărți de un artistism original ne menționează pentru acest articol că lectura e hobby-ul cel mai cel, un altul e colecționarea cărților vechi, pictura, când mai are timp ceea ce e destul de rar e și călătoritul, din păcate cam tăiat pentru toți în ultimul an.
• Iulia Nani, autoarea cărții „Cine nu e gata” menționează: „Hobby-urile mele sunt, într-o ordine aleatoare: – să citesc despre psihologie, economie comportamentală şi neuroştiinţe – în general mă interesează cum iau oamenii decizii şi ce îi motivează; – mai nou, să-mi exersez talentul la grafica pe computer; să dansez- câţiva ani am practicat dansul câte 4 ore pe săptămână, ca stiluri: hip-hop, r’n’b şi dancehall (ştiu, nu par genul); din cauza bătrâneţilor, maică, m-am lăsat; – în pandemie m-am reapucat să iau lecţii de pian după – nu pot să cred că scriu asta – 37 de ani (începusem să studiez pianul în clasa I dar am avut un mic accident şi nu am continuat); acum pot din nou să cânt cu ambele mâini deodată; limbile străine – pe lângă engleză, mă descurc binişor cu franceza şi italiana şi, de când cu Netflix, mi-am îmbunătăţit şi spaniola; muzica în general, să ascult şi să cânt; bunicul şi tatăl meu au fost muzicieni, soţul meu e muzician şi câteodată mai înregistrez piese la el în studio.”
• Claudiu Liviu Onișoară autorul cărții „Pădurea” îi place pictura, limbile străine, călătoriile, și să îngrijească plante de apartament cât mai exotice. Autorul menționează că mai păstrează biletele de la cinema și de la teatru, și colectionează plante rare!
• Simona Prilogan, autoarea cărții „Visările dintre castani”, menționează: „cu toată agitația cotidianului, îmi rămâne prea puțin timp pentru hobby-uri, dar atunci când găsesc timp, îmi place să scriu, să citesc, să gătesc, să fac drumeții, să zdrăngăn la chitară.”
• Miruna Lavinia autoarea ce crează fantasticul în toate formele ne spune că cel mai mult îi place să picteze, chiar încearcă să-și facă câștigul din asta, dar mai greu. Un alt hobby pe care îl are este să realizeze benzi desenate după scurte povești care-i vin în minte. Îi place să adune suveniruri de oriunde se duce, sau dacă pleacă în drumeții lungi, să se întoarcă cu o pietricică, specifică locului. În mod repetat, singurul lucru pe care îl face e să asculte muzică.
• Corina Finta, autoarea a două volume de poezii îi place hip hop-ul, să facă fotografii (macro mai ales, e interesant să vezi lumea „mică mare”), îi plac nopțile de vară cu cântecul greierilor pe fundal. Adoră muncile brute (cosit, spart lemne, tăiat lemne -inclusiv cu drujba), e un fel de eliberare de stres. Autoarea colecționează ceasuri, șosete și îi place la nebunie marea!
• Ștefania Shaydarov autoarea cărții de copii „Timur și lăpticul” ne povestește câte ceva despre ea: „Cine sunt eu! Sunt Mamă și băiețelul meu îmi este – adevărul și visul! Sunt șoție, fiică, soră, prietenă! Și sunt și EU! Acest EU, iubește călătoriile și să călătorească. Îi place să descopăre locuri și oameni noi, oameni cu care să împărtășească experiențe și să învățe din ele. Am urcat pe Annapurna, am bătut la picior Delhi și am admirat o zi întreagă Taj Mahal, am străbătut Europa pe motor și m-am îndrăgostit iremediabil de Sankt Petersburg? De ce? Pentru că iubesc să colecționez „amintiri „… amintiri care îmi umplu mintea și sufletul de bine și frumos! Îmi place să găsesc… în fiecare călătorie o rețetă cu specific… iubesc să aduc colțurile lumii la mine în bucătărie. The last but not the least este cititul… iubesc să citesc tot ce îmi pică în mână, dar trebuie să să spun că iubesc cartea Maestrul și Margareta de M. Bulgakov.”
• Ela EH, autoarea a două cărți dragi mie, „Iartă-mă că te-am iubit” și „Permite-mi să te mai iubesc puțin”, adoră să citească, să scrie, să colecționeze monede și mai nou ceasuri de mână. Mai are și dansul și fotografia, dar destul de rar în ultimul timp. Și mai are o mare pasiune: orhideele.
• Petru Racolța, autorul unor cărți cu care mă mândresc enorm menționează: „Am învățat să joc șah, la vârsta de zece ani, și am vrut mereu să fiu printre cei mai buni. Această ambiție m-a făcut să câștig titlul de campion al județului Maramureș pe echipe, în anii ’80, și mi-a adus categoria I, la individual. Acum sunt campion al orașului Seini. O altă pasiune care necesită răbdare a fost pentru mine pescuitul, care m-a făcut să dorm multe nopți pe maluri de lac sau de râuri (Someș, Lăpușel). Am avut multe capturi frumoase, dar cele mai mari mi-au scăpat, producându-mi amărăciune până la viitoarea ieșire. Acum, nu mai practic acest sport, dar tot îmi plac peștele și povestirile despre felul cum a fost prins. Al treilea și cel mai vechi hobby este filmul, pe care l-am îndrăgit de la cinci ani, când mă furișam în cinematograful din Seini pentru a vedea a doua sau a treia oară aceeași producție. Nici astăzi nu trece vreo zi fără să văd două filme la TV sau pe Internet. Desigur că lectura e pasiunea care mi-a dat cele mai mari satisfacții, iar cărțile m-au fascinat încă dinainte de a învăța să citesc.”
• Raluca Irimie autoarei cărților „Gloanțe oarbe” și „Complicații inutile” ne spune câte ceva despre îndeletnirile sale: „O pasiune pe care am fructificat-o din plin pe plan profesional este aceea de a asculta. Am o plăcere deosebită să descopăr lumile interioare ale oamenilor cu care intru în contact. Pun întrebări, încerc să surprind cât mai multe subtilități dintr-un interes autentic, fără a judeca sau a pune la zid pe cineva. Îmi mai place să călătoresc, chiar dacă în ultima vreme n-am prea avut parte de multe ieșiri. Sper ca 2021 să fie mai blând. Pe lângă toate acestea, vă mărturisesc că îmi place să cânt. N-am să mă afișez cu asta, cel puțin nu în curând. În schimb am împărtășit cu voi câteva poze din grădina pe care o am. De câțiva ani, de când m-am mutat aici, mă îngrijesc de un mic petic de pământ unde plantez în fiecare primăvară câte ceva. Nu întotdeauna am timpul necesar pentru o grădină exemplară, dar chiar și așa, satisfacția de a vedea plăntuțele crescând e incomparabilă.”
• Ioana Trif autoarea a trei cărți ce atrag atenția ne menționează: „Trebuie să povestesc de hobby-urile mele și m-am gândit cu ce să încep… să vedem, fac reconstituire medievală de unsprezece ani și nu m-am săturat încă, acolo am învățat să trag cu arcul și fac asta acum pentru o completă relaxare, în grădină, cu căștile pe urechi. Iubesc să fac puzzle și să ascult documentare despre istorie. Și îmi place să lucrez cu coarne de animal, pe care le curăț și să le ofer un moment de nemurire.”
• Petre Nichita autorul cărții „Tata știe mai bine” îi place să colecționeze timbre pe care le cumpără din locurile prin care ajunge în vacanță. Nu are o tematică anume: adună un atlas în toate culorile şi motivele posibile. De fapt, îi place să păstreze şi biletele de pe la muzeele prin care intră. Pe multe sunt reproduse cele mai importante oprere din muzeele respective şi sunt o amintire frumoasă!
• Simona Lungu autoarea cărților „Întoarce-te la mine” Vol.1 și 2″ și „Prejudecăți. O iubire interzisă” menționază că are ca hobby, plimbările pe traseele montane și încearcă să le străbată cât mai des.

sursa foto: pinterest.com

Adriana Emilia Toma. Am convingerea că scrisul trebuie să se întâmple după ani mulți de lectură!

Adriana Emilia Toma autoarea cărții „Terapie pe salteaua de pilates” ne răspunde la întrebarea care a fost și este drumul său spre scris, spre cioplirea cuvântului adus la răsfoirea și mirosului de tipar. Astăzi am îndemnat-o să ne povestească câte puțin din traseul său literar, cum de la un birou la care lucra cu cifrele, a ajuns în sala de fitness, iar de acolo un pas mare spre editarea propriei cărți care întâlnește succese în rândurile cititoarelor. Emilia scrie cu forță, atinge acolo unde trebuie, scrie… aș spune eu convingător fără retușuri și cu cortina larg deschisă, de ce ne-am ascunde într-o lume în care e totul la vedere, mai puțin suferințele, autoarea aduce ceva proaspăt în materie de lectură prin povești menite să deschidă ochii larg și să te țină captiv între paginile cărții sale. Așadar, haideți să o cunoaștem mai bine pe autoarea Adriana Emilia Toma în cele ce urmează!

****

De fiecare dată când sunt întrebată cum am ajuns să scriu, amintirile mă propulsează undeva în clasele mici. Nu mă gândesc la cum am ajuns să scriu acum, în calitate de “om mare”, prima carte publicată sau pe cele la care lucrez în prezent, ci la toate încercările bineînțeles eșuate (nici nu se putea altcumva – nu cred în scrisul la vârste fragede) avute în timpul școlii generale, apoi în liceu și în facultate (aici să zic că s-a concretizat ceva într-un blog no name, ceva ce se dorea a fi o primă carte, o culegere de corespondență prin email, desigur, între mine și niște oameni importanți pentru mine la acel moment). Eșuate sau nu, au existat caiete de poezii și începuturi de romane pentru adolescenți, deci o dorință sau un impuls de a scrie “de când mă știu“. Într-un fel, mă felicit că m-am abținut din a și publica, pentru că sunt convinsă că azi nu mi-ar mai fi plăcut ceea ce aș fi scris mai demult. Am convingerea că scrisul trebuie să se întâmple după ani mulți de lectură, dar și de viață și că, așa cum spuneam într-un interviu, ceea ce scriem este precum tatuajele. Trebuie ales bine pentru că ne rămâne pe viață. Nu poți da înapoi peste câțiva ani, nu poți spune „nu am scris eu asta” sau „nu eram eu atunci când scriam”. Nu mi-ar plăcea să spun despre vreo carte scrisă de mine că “nu mă mai reprezintă”, ci mi-ar plăcea să spun că „m-a reprezentat la un moment dat”, deci să îmi rămână dragă și să continue să mă facă mândră, chiar dacă aș fi într-o altă etapă a vieții. Nu vreau ca peste câțiva ani să mă ascund în spatele scuzei “eram tânără când am scris-o”, “am scris-o demult”. Pe scurt, ce vreau să spun este că am ajuns să scriu după ce vreo douăzeci de ani am scris și-am șters, scris șters, scris șters. Până la șters, aruncat – asta pentru că scriam de mână, scriam în caiete și în agende. Și cu câtă plăcere le mai aruncam după câțiva ani. Poate de dragul amuzamentului mi-ar fi plăcut acum să mai am tot ce am scris, dar nu. Mai bine lăsați. Și să nu uit și faptul că în școală făceam compuneri minunate și mă pricepeam bine de tot să scriu pe teme date, talent pe care l-am păstrat și în timpul facultății când la examenele cu eseu pe o temă nu plecam până nu lăsam vreo treisprezece pagini pe catedra profesorului.

Ca să îți răspund și la întrebarea legată de ce s-a schimbat în viața mea după ce am publicat, în plan personal, absolut nimic. Ceea ce cred că este bine. În plan profesional tot nimic. Ceea ce era de așteptat, știam că nu o să devin scriitoare odată cu prima mea carte. Încă mi-am păstrat jobul de bază. Și la câte pretenții am în ceea ce privește editurile pe care mi le-aș dori se vede bine că nu scriu deloc pentru satisfacție financiară, ci pentru a liniști cititorul din mine, ăla pretențios care strâmbă din nas la editurile care țipă la tine sau care publică despre fete rele și preoți obraznici. Așadar… chiar că nimic. Personal, profesional și financiar stăm la fel. Cu toate astea, nu pot să nu mă bucur atunci când văd recenzii frumoase, nu pot să nu observ cu entuziasm faptul că am fost primită bine în rândul publicului țintă. În plus, publicarea cărții a adus în viața mea niște oameni minunați pe care îi apreciez și pe care nu cred că aș fi ajuns să îi cunosc altfel, pentru simplul fapt că am ajuns la ei pentru a le cere ajutorul. Am văzut că se mai poate în ziua de azi să primești ajutor necondiționat, unde teama mea cea mai mare era că voi fi nevoită să pun orice vis pe hold din cauza banilor. Ca să îți dau numai câteva exemple, vorbesc despre un om de PR excelent și profesionist care m-a ajutat cu lansarea fără să îmi ceară nimic, Andrada Parău, vorbesc despre Diana Lupu, o psihoterapeută specializată pe probleme de cuplu – adică fix omul de care aș fi avut nevoie să îmi fie alături la lansare și iată că l-am avut, ea dându-mi din timpul ei nu numai pe parcursul lansării, dar și întâlnindu-se în prealabil cu mine și citind cartea, vorbesc despre un om cu o comunitate acum de 10000 de oameni, Roxana Brănișteanu, care m-a primit cu brațele deschise acolo și m-a lăsat să îmi promovez cartea unde alții ar fi stabilit bugete începând cu 50 euro pachetul de bază (am cunoscut și cazuri din astea, nu vorbesc din imaginație). Sunt numai câteva exemple, dar lista mea este mai lungă și chiar țin minte oamenii ăștia – ca să vorbesc numai despre cei noi, cei care au intrat în viața mea numai odată cu publicarea cărții. Bineînțeles că au fost și oameni “vechi” care m-au surprins frumos. O fostă șefă de la redacția Ziua Online unde am lucrat în primul an de facultate mi-a cumpărat trei cărți cu 150 de lei și m-a încurajat să setez prețul actual al cărții, eu intenționând să o vând mai ieftin. De profesoara de română din liceu nu mai zic… Mi-a făcut cadou protocolul pe care l-am oferit la lansare. Au apărut pe neașteptate când aveam nevoie, pentru că așa se întâmplă când publici pe cont propriu, cam ai nevoie. Așadar, nimic notabil în general, dar multe gesturi frumoase în particular de când am publicat prima carte. M-au încurajat să îndrăznesc și pe viitor, să nu mă opresc. Nu intenționam oricum să mă opresc, însă faptul că nu am fost lăsată singură m-a ajutat. De multe ori mă gândeam că dacă o carte scrisă pe post de experiment a adus atâtea fapte bune în viața mea, cartea la care visez de câțiva ani, cea cu care am pornit de fapt pe drumul ăsta (dar de care nu am prea avut curaj până să o public pe prima) poate va aduce și mai mult, poate o editură de sine stătătoare care să mă publice pe cheltuiala ei, poate o echipă în spate așa cum se face la carte, poate o distribuție și în librăriile fizice, nu numai în două librării online cu care am negociat prin forțe proprii. Cu alte cuvinte, primii care m-au ajutat odată cu publicarea cății “Terapie pe salteaua de pilates” mi-au dat optimism și speranța că lucrurile vor merge și mai bine data viitoare.

În încheiere, aș dori să le transmit cititorilor să gândească mereu cu mintea lor, să nu se uite la trend, să nu se uite la modă. Dacă o carte este pe val să nu o evite din cauza asta până ce nu se informează și se conving cu mintea lor că nu este pentru ei. La fel, dacă o carte este uitată de lume să nu o evite numai pentru că nu au văzut-o promovată. Altfel spus, să se ferească atât de trendurile pro, cât și de cele contra, pentru a face alegerile de lectură conform cu principiile lor. Mi-a venit să le spun asta pentru că văd tot mai des în lumea cititorilor argumente goale de conținut și bazate pe trenduri – aleg să citesc asta pentru că am tot văzut-o sau aleg să nu citesc asta pentru că e prea populară și argumentele de acest tip mă întristează. Mă tot țin să postez în comunitatea mea ceva pe tema asta și nu apuc, așa că mă bucur ca mi-ai dat tu prin intermediul acestui articol ocazia să transmit ceva cititorilor. Alegeți cu mintea, nu cu moda.

sursa foto: arhiva autoarei