Citind-o pe Marilena Ion-Cristea. Cartea „Îngeri în colivie”!

Autoarea Marilena Ion-Cristea s-a născut în Topologu, o localitate din nordul Dobrogei, înconjurată de păduri. Pentru pagina literpress.ro la secțiunea autori scriitoarea menționează: „Frumusețea și sălbăticia naturii și-au pus amprenta pe multe din scrierile mele. Aici am copilărit și am învățat la școala din localitate până la sfârșitul clasei a opta. Tot aici, am început să scriu primele versuri girate de profesoara mea de limba română, doamna Marin Rodica. Soarele meu răsărea întotdeauna de după dealul din spatele casei, „ca un măr în pârg cules de mâna frumoasei îmbrăcată în văl argintiu„.

Anul 2020 i-a adus autoarei o colaborare cu Editura LiterPress Publishing aducând în lumina celor ce citesc poezie volumul, „Îngeri în colivie”; un pod către noianul de emoții, acolo unde sufletul ți se înalță și zboară falnic într-o uniune cu divinul. Și știm, poezia există de aproape patru mii de ani și tot parcă se mai completează, parcă se mai rescrie, și parcă se tot reinventează dintr-un zbucium nou, falnic și feeric. Poezia autoarei Marilena Ion-Cristea este scrisă pentru a împărtăși idei de o măiestrie aparte, de a exprima emoții poetie de o originalitate desăvâșită și a crea imagini vii ce rămân tapetate pe retină. Autoarea alege cuvintele pentru semnificația și acustica lor, aranjându-le pentru a crea un tempou cunoscut sub numele de trai, existență, iubire, libertate. Poeziile acesteia încorporează schema apusului de astăzi, răsăritului de mâine, și nu doar atât…


Te crezi liber și ferice …
Dar de-ai întreba ți-aș zice,
Că acesta-i libertatea:
Nașterea și apoi, moartea!
Când te naști, nu îți dai seama,
Cât de liberă e mama!
Iar când mori, e rândul tău,
Să te eliberezi de rău!

(din poezia „Libertatea”)

Ar putea fi o imagine cu carte şi interior

Au fost momente când spiritul meu, aproape că a renunțat la căutare, am plonjat în cărțile vechi semeni unei căutări neîncetate, alteori a fost mândru, triumfător aflând ceva nou absorbind cuvânt cu cuvânt într-o sete năprasnică; astăzi comoara care mi-a acaparat toată atenția a fost cartea „Îngeri în colivie”, un clopot al speranței și o unduire de doruri ce leagă suflete. Spiritul meu e priponit de un fir al rimei ce îmi dansează în fața ochilor semeni unei figuri în plină ascensiune ce va ajunge la îngeri și …nu în colivie.

M-am trezit și astăzi, ce frumoasă magie,
Inima-mi cântă de bucurie,
Aud iar printre ramuri o melodie,
Iar versul se-așterne ușor pe hârtie!
(din poezia „M-am trezit…”)

„Îngeri în colivie” a însemnat o clipă de pauză față de lumea ce ne înconjoară, un stop menit să scoată în evidență fragilitatea noastră în fața tristeții, a tăcerilor, a acelor nevăzute dureri, nimicuri și treceri. Fiecare respirație ce a urmat a fost ca ecoul unei dureri sufletești greu de ținut în frâu și pe care simți nevoia s-o împărtășești cuiva dar și o speranță ramificată către acei pregătiți.

Astăzi, poezia rămâne o parte importantă a artei și culturii, acestea vine ca o promisiune timpului că tot ce e frumos va dăinui, va fi de durată, citite și recitate de generații. Autoarea și-a lăsat o amprentă suavă a acestei arte asupra mea și țin să cred că mulți o vor citit de acum în colo. Pentru că metaforele sale vibrează, pentru că trăirea ce împletește cuvintele te trece prin diverse stări iar mesajele textuale ajung acolo și se sedimentează.

Toată lumea are propria idee despre ceea ce este un poet, percepția mea este pe aceeași undă ca a scriitorului Edmond de Goncourt, precum: „Un poet este un om care înalță o scară spre o stea și se urcă pe ea în timp ce cântă la vioară.” Astfel, scumpă autoare Marilena Ion-Cristea vă mulțumesc pentru această înălțare la stele și poleirea privirii mele cu aurul din vers… acea acoperire de idei ce-mi vor rămâne sub lumina înțelegerii proprii încă mult timp.

Am ținut primăvara în palme și azi,
și i-am spus, vezi ce faci, să nu cazi,
și din palmele mele, arzând,
s-au ridicat două păsări, cântând!
(din poezia „Primăvara din palme”)

Cartea este disponibilă la Editura LiterPress Publishing, pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Raluca Sferle. O carte e un portal spre sufletul autorului și un dar către umanitate!

Știți ce-mi place cel mai mult din literatură?… faptul că se nasc noi talente, că prind încredere și cu un curaj modest își iau avântul printre autorii români contemporani. Astfel an de an biblioteca mea se mărește cu noi titluri dar și noi scriitori ce încântă frumos, și privesc admirativ fiece titlu, poveste și copertă înscripționată cu atâta dibăcie. Astăzi vă aduc la cunoaștere un nume de care o să mai auziți încă mulți ani, deoarece tehnica și direcția scrierei autoarei Raluca Sferle e unică și electrizantă. O dată ce îi vei citit o carte vei crea dependență, deoarece autoarea are puterea de a transforma orice problemă în fantasme, iubiri fugare și tărâmuri istorice, totul cu menirea de a ne face prinși în text cu trup și suflet. Dacă v-am făcut curioși vă îndemn să o descoperiți în rândurile de mai jos, Raluca ne va relata în câteva cuvinte drumul său literar și nu numai!

****

Se spune că nimeni nu poate trăi în locul tău, dar ce faci când alții îți planifică viața? Cred că mulți tineri se lasă influențați de părerile altora despre cum ar trebui să-și trăiască viața și astfel își îngroapă talentele și se lasă în voia sorții.

În ceea ce mă privește pe mine, nu am avut nevoie de intervențiile majore ale altora pentru a ști pe ce drum aveam să merg în viață. Eu mi-am pavat singură drumul și cred în continuare că am luat cea mai bună decizie, aceea de a deveni persoana de astăzi.

Arta a fost pasiunea mea de mic copil. În adolescență s-a transformat în desen grafic, dar neavând sprijin, am abandonat acest hobby și m-am scufundat în lecțiile predate la liceu. Recunosc că nu învățam prea mult, dar eram ambițioasă, cu toate că serialele mă acaparau. Oscilam între note mari și mici. În timpul liceului mi-am dorit să-mi descopăr într-adevăr menirea și să-mi construiesc de pe atunci un viitor.

Știam cât de ambițioasă puteam fi când îmi propuneam să duc la îndeplinire ceva și mi-am imaginat că programarea urma să devină o parte din viața mea. Am muncit din greu la visul acesta, ba chiar mă vedeam undeva sus, la înălțime, ajunsă o femeie de succes (încă o fac, dar pe altă latură).

Nu m-am înșelat, fiindcă inima m-a condus exact acolo unde trebuia să ajung. Dacă ar fi să schimb trecutul din cauza greșelilor, nu l-aș schimba, fiindcă fără ele, nu aș fi ajuns în această zi.

Pe când credeam că viitorul era stabilit, apăruseră câteva variabile noi care m-au intrigat. Cineva mi-a profețit că aveam să scriu cărți, că asta avea să mă împlinească și să mă îmbucure. Prima încercare a fost simpatică, dar nepotrivită pentru publicare. Știți cum e când încerci să gătești pentru prima dată și crezi că e cea mai bună mâncare, dar de fapt e un eșec total? Dar asta nu m-a demoralizat. Am crezut cu tărie că e ceva talent în ceea ce făceam.

După orele de la liceu îmi planificam timpul pentru a putea scrie chiar și câteva idei pentru noua poveste care mi se înfiripase în minte. Nu vreau să intru în detalii, dar vreau să vă spun că eu nu aveam niciun plan de publicare pentru vreo carte, nici măcar să o arăt cuiva. Era un hobby care mă liniștea și îmi hrănea sufletul.

Când am ajuns la facultate, în primul an primul meu manuscris era finalizat, începând deja să scriu la al doilea. Scriam încontinuu, chiar dacă eram la ore, ba chiar și învățam mult. Încă mă întreb cum biruisem cu toate acele provocări, dar îmi plăcea fiindcă mă ținea în priză.

Aici am întâlnit prieteni buni, care deveniseră curioși de scrierile mele. Ei m-au încurajat să public și chiar dacă eu nu eram o persoană deschisă, am crezut în mine. Îmi mai spuse cineva care nu știa prea multe despre mine că darul meu era cel de a scrie pentru adolescenți și tineri și poate acesta a fost un pilon în decizia pe care o luasem cu privire la viitorul meu.

Mi-a fost frică de ce aveau să creadă oamenii despre mine. Eu eram fata timidă din colțul clasei pe care nimeni nu o băga în seamă. Nu mă consideram nici frumoasă, nici isteață (geniu), doar ambiția mă motiva să continui. Așa că mi-a fost greu până am prins încredere. Aveam finalizate două lucrări până m-am hotărât să trimit Tânăra războinică spre publicare. Prima dată a fost la un concurs, a doua oară la o editură, dar nu am primit niciun răspuns. Nu am renunțat, ci am căutat o editură care să mi se potrivească perspectivei mele până mi-a venit ideea de a întreba un editor freelancer și cred că asta mi-a schimbat traiectoria pentru publicare.

M-am angajat pentru a-mi strânge bani pentru publicare. Avusesem binecuvântarea de a fi aleasă de o firmă și de a rămâne o perioadă de doi ani acolo. În timpul în care mi-am terminat studiile, cartea Tânăra războinică a fost editată și editoarea mi-a propus să colaborez cu Editura Virtuală.

Pot să spun că tot ce am trăit în trecut a pus cărămizile pentru acea lansare de carte!

Am visat că voi merge la primul meu târg de carte în calitate de autoare, dar planurile se schimbaseră. Cu toate acestea, viitorul meu părea nedezechilibrat, fiindcă primisem o ultimă confirmare în a continua pe drumul scrierii.

Când primești astfel de semne în viață nu le ignora, sunt acolo să te conducă și să-ți arate pentru ce trăiești.

Părinții mei nu aflaseră decât în ultima clipă și a fost o surpriză mare pentru ei, dar acceptaseră și mă încurajaseră. Ceea ce scriu nu era pe stilul lor și nici nu înțelegeau prea bine procesul de publicare, dar avuseseră încredere în mine.

Eram cu o prietenă în parc când am desfăcut pentru prima dată coletul în care se afla bunul de tipar. Nu îmi venea să cred că manuscrisul meu la care lucrasem ani de zile se transformase într-o carte superbă.

Drumul meu spre publicare a fost cu urcușuri și coborâșuri. Chiar la final am vrut să renunț, dar ce nu m-a descurajat și m-a împins a fost munca depusă în tot acest timp. Nu voiam să cred că luptasem pentru a renunța din cauza fricii. Eu nu eram așa, și astfel am vrut să arăt lumii că dacă eu pot, oricine poate să-și ducă la îndeplinire planurile.

Imediat după publicare am dat spre editare Vânătorul nopții și am sperat că procesul de publicare va fi mai scurt, dar așteptarea are mereu roadele ei.

Povestea Vânătorului nopții a fost scrisă de pe băncile facultății. Am rescris-o de trei ori doar fiindcă ideile nu erau realiste, iar plot-ul nu se potrivea cu ce aveam în minte, era vag. Așa că am lucrat mult până s-o dau editoarei. Stilul meu de scriere se perfecționase, iar apoi am început să am tot mai mare încredere în mine.

Cât despre următoarele volume, vreau să spun că sunt în curs de scriere sau chiar finalizate și pe cale de a fi predate editoarei. Dar o nouă poveste care s-ar putea să-mi schimbe din nou cursul publicării se numește Inimă încătușată, pe care am scris-o dintr-o suflare în doar câteva săptămâni. Prin aceasta am putut să-mi dovedesc mie însămi că nu ar trebui să renunț la scris și că poveștile mele merită să fie publicate.

Poate voi ajunge să fiu publicată într-o zi de o editură care să mă promoveze, dar cred că depinde foarte mult de ceea ce vreau și de faptul că nu ar trebui să renunț niciodată.

Mulți se lamentează la o viață simplă și confortabilă, dar nu știu cât de revigorant e să trăiești o viață palpitantă și să faci ce-ți dorești. Am realizat ce mi-am dorit, dar planul meu de viitor nu se oprește aici. Mi-am propus să cuceresc lumea! – așa cum ar spune Estera dacă ar fi în locul meu.

Dragi cititori, o carte nu e o simplă poveste, e un vis de-al scriitorului devenit realitate. O carte e un portal spre sufletul autorului și un dar către umanitate. Prețuiți cărțile fiindcă fără ele sufletul ar muri. Cuvântul dă viață și ne hrănește. Citiți!

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, păr lung, îmbrăcăminte de exterior, zid de cărămidă şi copac
sursa foto: arhiva autoarei

LA O ȘUETĂ CU BLOGGERIȚA CRISTINA APOSTOL – VORBE PENTRU SUFLET

Crâmpeie de suflet

Cristina Apostol este unul dintre bloggerii extrem de dragi mie, luminoasă și dătătoare de energie creatoare. O urmăresc cu drag cam de când am trecut blogul de la Blogspot la WordPress și cred că asta m-a făcut să o și simt atât de aproape de suflet. Am descoperit-o într-unul dintre momentele acelea magice, care îți aduce aproape oameni extrem de frumoși sufletește. Blogul ei, Vorbe pentru suflet, este unul minunat, unde, așa cum îi spune și numele, găsești fărâme din sufletul Cristinei. O descoperi printre rânduri și ajungi să te îndrăgostești de modul în care pune cuvintele pe hârtie. Te bucură sufletește și îți dă o stare de bine. Dacă nu ați descoperit-o încă, vă învit să treceți într-o vizită pe la căsuța ei de suflet, apoi, să citiți interviul de mai jos pentru a descoperi omul din spatele blogului.

107009273_3110688829045481_1873148213382599057_n

  • Nume: Apostol Cristina
  • Website: Vorbe pentru suflet
  • Nișa căreia…

Vezi articolul original 1.831 de cuvinte mai mult

Citind-o pe Alina Cosma. Cartea „Aripi frânte”!

Alina Cosma, autoare originară din Oradea. Buchetul său literar numără cărțile: „O singură minune”, Seria: Ducele de Castle – vol1 „Fiica regelui”, vol2 „Tratatul de pace”, Seria: Tărâmul Mistic – volume: „Îngerului luminii ”și „Suflete pereche”, „Darul vieții”, „Atingerea destinului”, „Înger de pază”, „Darul vieții. Predestinați”, „Luna de topaz”, „Legături fatale”, și „Aripi frânte”.

Astăzi alintul meu „cititoresc” este stăvilit de cartea „Aripi frânte”, o poveste cutremurătoare ce te poartă într-o avalanșă de momente, de jumătăți de măsură pe care treptat le așezi la locul lor. Aici vom avea parte de declinuri emoționale duse în pragul nebuniei și o intensă doză de romantism diluată cu o încărcătură psihologică care până la urmă se estompează.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Cartea pornește cu un suicid misterios, care nu are temei și care atrage după el un lanț de evenimente ce răscolesc secrete marcante. Întrebarea ce plutește în aerul paginilor e de ce s-ar sinucide Flavius, un tânăr medic cardiolog aflat la început de carieră, sclipitor de inteligent și fără probleme financiare sau de sănătate? Totuși drama lui Flavius și a fratelui său Darius este încă din fragedă copilărie pe când parinții lor decid să divorțeze și să îi separe, fiecare locuind cu un părinte în țări diferite, medii diferite, doar o suferință și un gol la comun. În timp ce unul crește fără iubire maternă, celălalt crește sub severitatea și influența strictă a bunicilor.

Nici unul din ei nu face pasul mare pentru a se revedea peste ani, iar după înmormântarea lui Flavius golul e și mai mare, iar Darius încearcă să afle, să caute răspunsuri, iar ce descoperă îl înfricoșează. Angajându-se ca manager la același spital unde acesta a profesat, încearcă să construiască un tablou,.. „cine a fost” fratele său. Instictul și cercetările făcute îl va aduce față în față cu una dintre colegele lui Flavius, singura lui prietenă Lara, dar și cu multe dezvăluiri șocante din trecutul acestuia, pe care ar fi preferat să nu le cunoască… Totul îi pare atât de străin. Bizar. Nefiresc. Ai zice uneori, știi un om di-o viață și ți-a fost străin, dar ce să mai zici de un frate pe care știi că-l ai dar nu l-ai aflat și nici nu ai contribuit la al cunoaște. Și totuși, cât de pregătiți suntem să aflăm totul despre cei apropiați?

Treptat își dă seama că Lara a făcut parte în viața fratelui său într-o manieră intimă dar nu sexuală, s-au ajutat unul pe altul, și-au alungat demonii și s-au sprijinit unul pe altul profesional. În acest mod află că tânăra are și secretele ei, fiind reținută și de o naivitate drăguță aceasta îi stârnește interesul lui Darius. În toată vâltoarea de descoperiri și atribuții profesionale din partea celor doi, între Darius și Lara se aprinde o pasiune tot mai puternică, dar și de o lejeritate comodă pentru cei doi. Totuși Lara ascunde până în ultimul moment dezvăluirea ce a purat-o ca o piatră grea de-a lungul anilor, de rușine, de neînțelegere sau din angoasele și frigiditatea ce a lăsat-o abuzul asupra sa, probabil nici ei nu îi este clar motivul, însă această ușurare de a se povesti i-a apropiat mai mult, legându-i pe viață și în felul acesta i-a vindecat „aripile frânte”! Dacă doriți să aflați povestea lui Darius și Larei vă îndemn să citiți cartea autoarei Alina Cosma, „Aripi frânte” de la Editura Petale Scrise, cartea poate fi achiziționată, aici.

Notă: Cartea m-a impresionat profund, a îmbinat alura psihologică cu realitatea așa cum e, fără retușuri și jumătăți de măsură. Cu conturarea vieții într-o manieră originală prin curajul de a atașa problemele existențiale, cum ar fi: droguri, suicid, homosexualitate, frigiditate, avort, mită, depresie și multe altele. Povestea este încărcată de emoție, de scene dramatice și intense pe care le-am trăit într-o coeziune profundă!

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 6bae2b1c-eab5-4da3-823c-2e67ec4f68a3.jpeg

Critici literare:

  1. Un roman impresionant despre tarele psihologice din societatea modernă (depresie, criză de panică sau de identitate, dependență de droguri, sinucidere), despre curajul de a fi diferit, despre iubirea înfiripată în saloane de spital, sub spectrul morții, și o reflecție profundă despre ce înseamnă aparenta normalitate într-o veritabilă nebunie. Marius Andrei, Analogii – Antologii
  2. Un roman tulburător, aflat la granița dintre realitate și ficțiune, ce abordează subiecte spinoase, de actualitate, precum problemele din sistemul sanitar, lipsurile, neajunsurile, dar și tensiunile din sala de operație, totul pe fundalul unei povești de dragoste cu suișuri și coborâșuri, de o suavitate înduioșătoare. Alina Geambașu, Literatura pe tocuri

Vestitorul Primăverii!

 

Legenda ghiocelului

 după Eugen Jianu

Fiecare floare din cele care există are ceva cu care să ne bucure.
– Eu, a întrebat ghiocelul, așa mic și slab cum sunt, ce bucurie pot face omului?
Dar, iată, Iarna este în puterile ei. Peste tot e doar omăt. Într-o zi, mic, alb și plăpând, ghiocelul iși sună vesel clopoțelul.
– Cine îndrăznește să mi se împotrivească? întrebă baba Iarnă, scuturându-și cojoacele de nea și de țurțuri.
Se uită împrejur și zări ghiocelul.
– Tu erai? Am să te îngheț la noapte! exclamă Iarna.
– Nu vă mâniați, baba Iarnă și moș Omăt. Soarele mi-a trimis veste să mă arăt, răspunse ghiocelul.
Dar peste noapte, baba Iarnă și moș Omăt au chemat gerul în ajutor. A suflat și moș Crivăț.
– Unde ești, ghiocelule? N-ai înghețat? Mai cutezi să mi te împotrivești?
– Drept să vă spun, mi-a fost tare frig. Ba era să mă smulgă vântul. M-am pitit după un bulgăre de zăpadă. Dacă și la noapte va fi tot atât de frig, am să mor înghețat, spuse cu tristețe ghiocelul.
Soarele, auzind vorbele duioase ale ghiocelului, îi trimise în ajutor raze calde. Dis de dimineața, de sub plapuma de nea, au apărut o mulțime de ghiocei.
– Baba Iarnă, moș Omăt, hai să ne jucăm de-a prinselea! strigau veseli ghioceii.
Așa s-a dovedit ghiocelul mai tare decât Iarna, arătând că el este vestitorul primăverii.

Ghiocel Primăvară Semne De - Fotografie gratuită pe Pixabay

Sursa foto: pinterest.com

Ce fac când nu scriu…..(14)

 În lumea fericită a artei timpul nu mai are putere și nu mai are înțeles și cine, înălțat în sfera ei, a știut să plăsmuiască forma frumoasă, acela desigur -dar numai acela- a ajuns pe calea nemuririi. Titu Liviu Maiorescu

Din toate încercările de a desena și a mânui creionul să fac semne de carte mi-a provocat cea mai mare mulțumire, acum pot folosi aceste mici bucăți din imaginația mea pe post de amprentă în numele literaturii!

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

 Nu vreau ca viața să imite arta. Vreau ca viața să fie artă.

Ernst Fischer