Citind-o pe M.K. Lynn. Cartea „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris. Cazul inimii furate”

Autoarea M. K. Lynn (pseudonimul tinerei scriitoare Maria Buboc) m-a uimit într-un mod surprinzător. M.K.Lynn (n. 1996) este o scriitoare originară din Republica Moldova, Caușeni, ce abordează în principal genurile fantasy, dark fantasy și SF. Romanul de debut, „Pene, morminte și flori”, primul dintr-o trilogie, este pe buzele multor bloggeri de carte deoarece a uimit prin profunzimea sa dar și creionarea personajelor și a răsturnărilor de situație. Zilele trecute am avut plăcerea de a-i descoperi o nouă carte apărută curând la Editura Petale Scrise, o operă ce m-a încântat până la maxim. „Cazul inimii furate”, primul volum al Seriei „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris” are un titlu destul de sugestiv și care a intrat în sufletul meu imediat provocând o nerăbdare necaracteristică mie. Doream cu ardoare să caut răspunsurile, să aflu natura eroilor principali și ce ascund în spatele etichetelor, a cuvintelor de complezență și a manierelor într-un timp al balurilor dar și a jocului de-a supranaturalul. O carte a răsturnărilor de situație dar și a unor descoperiri departe de chemarea vocației; e un drum al balanțelor dintre bine și rău, dintre adevăr și provocare!

„Bine ați venit la Cabinetul de Investigații Supranaturale al Micului Paris, unde demonii sunt capturați și exorcizați, iar oamenii – disecați și analizați!”

Pe străzile unui București sumbru forțele demonice se plimbă nestingherite. Nimeni nu le poate da de capăt iar oamenii sunt într-o teroare continuă. Însă din nevoia de a ține totul în frâu văduva Lisette Grant-Anghelescu, menține cu toate forțele sale Cabinetul de Investigații Supranaturale, ajutată de asistentul acesteia, Leopold Vernescu, un chimist tăcut și dedicat cercetărilor sale. Decesurile inexplicabile cât și multe mistere presărate în calea celor doi îi provoacă să investigheze multe piste, să se afunde noaptea pe străzile slab luminate ale Micului Paris în căutarea de indicii. Știți expresia ceea ” a căuta cu lumânarea”, ei bine ei caută cu ajutorul unei pietre necazurile, iar acestea nu întârzie să apară. O cauți- o găsești, astfel tânăra văduvă acompaniată de asistentul său pornesc într-un joc periculos în care răul își cere tributul într-o manieră copleșitoare. Chiar sub ochii lor un cârciumar este găsit ucis, iar cauza fiind a ingerării cu acid demonic, apoi, slujnica Cabinetului de Investigații Supranaturale constată că gustul prăjiturilor trimise de la Capșa nu mai sunt cum au fost. De ce oare? Iar dintr-o pură coincidență cei doi se fac martori unei scene ce îi convinge încă o dată că nimic nu e ceea ce pare, iar pericolul poate pândi de oriunde. Din partea oricui.

Chiar dacă aparent lucrurile sunt ținute sub control și observație tânăra văduvă Lisette se confruntă cu viziunea multora asupra femeilor în societate sau la conducere, mereu este privită pieziș doar pentru că e femeie; același lucru îl poate spune și Leopold însă din punct de vedere a statutului de om fără titlu și avere, acesta este privit ca un nimeni, un rătăcit într-o lume în care nu se regăsește. Și totuși, ambii ca două stele sclipind una pentru alta se luptă pentru o lume mai bună în detrimentul reproșurilor, a privirilor aruncate peste umăr sau a dizgrației mediului în care se află. Piedicile îi fac mai puternici și mai îndârjiți să-și urmeze calea. Fiecare dintre ei are un atuu, ea are înclinație spre magie și Panglica Talazurilor, o armă împotriva demonilor, iar el scliprea inteligenței în materie de chimie. Cu o astfel de forță la comun nimic nu le mai poate sta în cale, poate doar… propriile lor emoții ce și le ascund de ochii curioșilor dar și de ei înșiși.

Volumul „Cazul inimii furate” a fost un deliciu și fără mare efort mi-am dat seama încă de la început că acesta va fi doar o mică ferestruică către o lume mai mare, deoarece presimt că Seria „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris” va fi de o complexitate mult mai desfășurată. Se va ramifica, și sper că ne va da toată imaginația peste cap cu o lustruire unică a textului demonstrată deja de autoarea M.K. Lynn. Pot menționa că mi-a plăcut fantasticul situațiilor dar și legătura emoțională creată între personajele cărții. Misterul ce a planat asupra poveștii a intrigat iar peripețiile îmbrăcate cu umor au fost un adevărat deliciu. Abia aștept să aflu continuitatea aventurilor celor doi eroi ai cărții. Sunt sigură că volumul doi va fi unul peste așteptările mele!

Notă: Recomand cartea cu mare drag!

Citind-o pe Cătălina Pană. Cartea „Fata cu umbrelă galbenă”

Cred că autoarea e adepta senzaționalului, de ce… deoarece mereu aduce în față un punct de culoare care se întinde până la cer și înapoi dând întregului text o alură de extaz pictat în toate nuanțele. Dacă primul volum, „A ta, Mia” din seria Zodia Ispitei mi-a plăcut într-un mod aparte, prin gingășia eroinei și povestea însăși tumultoasă, volumul doi „Fata cu umbrelă galbenă” a fost vibrație vie. Încă de la primele pagini ni se înșiruiesc o serie de evenimente menite să acapareze toată atenția, iar drumul ne este indicat de o umbrelă galbenă, una care e un punct de culoare într-o lume anostă, un obiect neînsufețit care este catalizatorul unui început tumultos. Începutul unei iubiri ce va fi atât de intensă încât emoția va pulsa cu un erotism senzual purtat pe culmile înaltului; o poveste dintre două sufelete rănite ce vor fi într-un neastâmpăr constant, să se caute, să se accepte, și nu în ultimul rând să își dea voie să simtă acea fluturare a iubirii la cel mai ridicat ton.

„Ceva ieșit din tiparul sumbru îmi atrage atenția în colțul ochiului drept. În marea de umbrele negre, își face apariția, pe lângă colțul clădirii cinematografului, o umbrelă galbenă. Un contrast interesant de privit, cum o singură persoană merge în direcția opusă puhoiului de lume.
O FEMEIE.
Îi pot desluși cizmele lungi și albastre, trase peste o pereche de pantaloni negri. Restul este acoperit de umbrelă, dar ce văd e de-ajuns cât să-mi aprindă imaginația.”

Ce face momentul/clipa din om? Ce poate stârni o pată de culoare în sufletul unui bărbat? Păi vă spun eu, emoție sau mai bine spus furtună care are o direcție, „Ea”. Sursa. Descoperirea. Dorința. Ea ispita ce-l va scoate pe El din amorțeala unei pierderi, a unei eroziuni sufletești acerbe. În acest dans al ploii umbrela galbenă scoate în evidență tot ce doi oameni au înfundat în suflet într-o nevoie de a se complace într-o tristețe ce macină, însă soarta, sau fie ce-o fi îi vrea vindecați de trecut, goi de secrete și pregătiți pentru … și va urma!

Îl avem ca erou principal pe Emanuel Fota zis și Manu, un văduv ce încă e îmbrăcat în mantia doliului ce se complace în această stare a singurătății, a furiei și a ignoranței față de sine de mai bine de patru ani. Nimic nu are gust pentru el, totul e cenușă și toate nuanțele de gri îi pictează zilele până din marea de sumbru un galben timid își face simțită prezența. Manu privește ca hipnotizat nuanța intensă până curiozitatea îl împinge să o caute pe cea ce se ascunde de privirea sa. Chemarea sorții este aproape iar Manu este pus pe o scenă a vieții ce îl va face atât erou cât și o persoană ce se ascunde după emoția pierderii, însă eroina noastră îl scoate din acea cochilie ajutându-se recipros să-și condimenteze zilele. Și ce mai deliciu…

Și Anna la rândul său este o purtătoare a unei suferințe greu de ținut în frâu, cu o familie influentă și care o vrea supusă aceasta iese din tiparele bine stabilite de „tatăl anului”. Iar acest fapt îl supără teribil pe acesta, provocându-i Annei suferințe sub orice formă, oroare de părinte zic eu, cum zice regina din Alice în Țara Minunilor: „să i se taie capul„. Și totuși, Anna demonstrează o maturitate ieșită din comun, iar pas cu pas alături de Manu se completează, își sorb cuvintele de pe buze și își fac nopțile zile. Până… necazurile îi iau pe nepregătite. Din nou.

Însă tot ce le-a fost scris nu s-a lăsat așteptat, iar voia sorții s-a împlinit în direcția în care cei doi s-au completat mai bine decât își imaginau. Fricile le-au fost șterse iar experiențele prin care au trecut le-a demonstrat încă o dată tăria lor în a porni pe drumul dragostei, un drum de care au fost ambii limitați. Acum au realizat că jumătățile de măsură nu le sunt suficiente, ci toate o împlinire comună, el pentru ea, ea pentru el!

Cartea „Fata cu umbrelă galbenă” s-a dovedit a fi un roman erotic destul de intens. Pasiunea s-a strecurat printre acțiunea propriu zisă atât de senzual încât oricâte dureri nu s-ar striga în text iubirea celor doi se avântă tot mai sus, în aria plăcerilor. Povestea Annei și a lui Manu a fost un deliciu, și știți expresia, „aici și acum”, păi în acest moment încă simt efectul lecturii care a răscolit imaginația mea, dar și a lăsat în urma sa un val de nuanțe vii ce mă vor înclina în zona viselor, a plăcerilor, și nu în ultimul rând a zâmbetului. „Fata cu umbrela galbenă” a fost cartea ce a venit la fix, romantismul ei, fulgerarea acțiunii cât și suspansul îmbrăcat cu umor a făcut din această poveste elexirul perfect pentru serile lungi de toamnă. O lectură pe care o recomand cu mare drag! 

Citind-o pe Ioana Trif. Cartea „Arderea Vrăjitoarei. V-II”

Zilele acestea am terminat de citit o poveste extrem de captivantă pe care o așteptam de ceva vreme. Cum deja eram familiarizată cu primul volum din seria Saga Aradiei, „Întoarcerea vrăjitoarei. V-I” astfel că volumul doi era dorit de mine din toți porii. Noua poveste a Aradiei intitulată „Arderea Vrăjitoarei” s-a dovedit a fi de o intensitate răvășitoare. Totul în această carte a fost durere, abandon, răzvrătire sufletească și pierderi, multe și toate în favoarea răului. Fiecare cotitură textuală a însemnat alegeri dificile, curiozități întunecate dar și dezlănțuire a sentimentelor negate care au dus eroii acestei cărți în culmile plăcerilor trupești. Și nu numai…

„Aradia făcuse o mare greșeală și acum ea avea să-i pregătească un dușman pe cinste, un dușman care avea să o frângă pentru totdeauna. Toate se aliniaseră cât se putea de bine. (…)”

Dacă primul volum a fost drumul alunecos și plin de pericole pentru a întoarce vrăjitoarea și de a salva oamenii care au ajuns deja în culmile suferinții și disperării, cartea „Arderea Vrăjitoarei” e un text înaintea textelor, un început al tuturor începuturilor care ne va limpezi calea multora de a obține puterea, de a acapara sufletele într-o nevoie avidă de a fi cu un cap de-asupra tuturor. Într-un joc derulat din umbră de niște forțe malefice acțiunea se ramifică parcă creându-și o lume a sa paralelă, acolo unde cititorul se cufundă și trăiește intens învăluirea aceea de mister care se simte ca un parfum printre pagini. Cartea ne limpezește povestea de dragoste dintre vrăjitoarea Aradia și Baldur, două suflete condamnate la a se avea și a se pierde într-un timp al declinului. Încercările prin care trec cei doi nu sunt deloc ușoare, iar secretele curg cu o viteză amețitoare peste ei îmbrăcându-i în mantia doliului înainte de vreme. Iar între timp forțele răului iau diferite chipuri făcându-și planuri viclene în a domina, în a înnebuni minți într-un plan bine ticluit care prinde contur pe parcurs dar care are un mecanism năucitor. Consecințele nu întârzie să apară, gustul morții îl simt mulți, mai puțin îndrăgostita vrăjitoare care ignoră semnele, care vede în unii doar binele … iar această scăpare o costă mult. Mult prea mult.

Într-un plan al iubirii celor doi acțiunea își îndreaptă săgeata și către prințesa Cornelia, protejata Aradiei, tânăra care a fost pulberea ce a ars totul în calea sa trăgând după sine o serie de crime și blestemății a căror putere s-a resimțit prin evenimente cataclismice. Apoi am descoperit-o pe prietena și așa zisa soră, Pandora, cea care a fost cea mai apropiată de Aradia, și una dintre acele chipuri care i-a luminat calea tinerei vrăjitoare, până aceasta nu a murit cu un blestem legat de sufletul îngenuncheat la picioarele morții. Treptat fiecare își scrie povestea sub ochii noștri, alegerile pe care le fac sunt pietre de moară dar și ușa închisă ce nu lasă speranțe la …va urma. Interesele ascunse ale unora vor răbufni ca o ciumă… însă până atunci, lăsăm sufletele să-și deplângă morții, și morții să-și găsească calea. Poate și a noastră vrăjitoare, mărita Aradia se va reculege din cenușă pentru a pune capăt dezlănțuirii iadului de pe pământ. Ce s-a întâmplat cu aceasta vă îndemn să aflați, ve-ți rămâne răvășiți de poveste, vă asigur. Eu una am rămas cu acel gol care sper să se umple printr-o nouă poveste care va avea un final fericit, cel puțin asta îmi doresc!

Cartea „Arderea Vrăjitoarei” s-a dovedit a fi o poveste frumos închegată, cu imagini atât de vii încât pierdeam noțiunea timpului. Un roman atât de profund, cu situații la limită, cu foc al pasiunilor dar și cu regrete pe care le-am simțit atât de greu de pătruns. O scriere ce mi-a încântat spiritul curios încât direcțiile în care o lua acțiunea doar mi-a întețit curiozitatea făcându-mă să vreau tot mai mult. Aș fi dorit o altă întorsătură, parcă mai molcomă, însă unde ar fi farmecul?… Mai pot adăuga faptul că am îndrăgit-o pe Aradia atât de mult încât finalul mi-a fost un fel de oftat al tristeții cuprins cu privirea într-un text pe care l-aș vrea finisat în bine. Însă, cred că autoarea are alte planuri, să ne mai încânte cu istorisiri pline de lumi întunecate, cu magie cât cuprinde și dezlegare din blesteme prin iubire și în numele ei.

Recomand cu drag această carte. Aventura vă este asigurată cât și intrigile întortocheate; magia va curge printre pagini iar personajele puternice vor condimenta textul ducându-l într-o direcție al împlinirii prin lectură.

Citind-o pe Nova Riley. Cartea „Decizii Scandaloase”

Când găsesc o carte bună de tot parcă toate forțele mă țin legată de ea, cu gândul la ea, cu dorința îndreptată către ea. Sunt sigură că vă regăsiți, mereu este o carte ce atrage ca un magnet iar timpl parcă se oprește în loc atunci când o citiți. Așai că am dreptate? Cum a apărut cartea „Decizii Scandaloase” de Nova Riley la Editura Literpress Publishing am simțit o chimie între noi, ei bine, dragoste la prima vedere. Nici nu puteți să vă închipuiți emoția mea când i-am deschis paginile și am descoperit în ea o poveste delicioasă fix pentru starea mea de spirit și natura mea romantică.

Cartea „Decizii Scandaloase” a fost o descoperire minunată cu toate că intuiam dezlănțuirea acesteia fapt vizualizat de coperta perfectă. Destul de pronunțat, titlul cât și imaginea ne vorbește fără prea multe cuvinte, însă… totul e mult mai complex o dată ce te duci în labiritul textual. Totul capătă culoare dar și un foc al patimii întreținut de două inimi ce se caută, până se găsesc!

Povestea ne relatează aventura tinerei Emma Sallinger, o femeie ce nu este de acord cu cutumele societății în care s-a născut; orfană de părinți aceasta locuiește la mătușa Violet, o femeie dură ce o repezește cu răceală. La cei douăzeci de ani ai săi Emma este văzută ca o fată bătrână, iar lipsa unei averi o face o partidă foarte slabă în înalta societate. Însă soarta are alte planuri pentru ea, mai ales că aceasta este o înflăcărată inimă în căutarea adevăratelor sentimente de dragoste nici de cum o vânătoare de averi pentru o stabilitate. Aceasta preferă singurătatea în detrimentul unui mariaj de formă, însă încurcate sunt căile Domnului atunci când il scoate în cale pe arogantul duce Lancaster. Chimia dintre ei îi pârjolește, replicile sunt atât de delicioase și încărcate cu conținut încât tot jocul dintre ei e scandalos de frumos.

Pe tabloul relației celor doi într-un colț neatins de culori se perindă o întunecime aparte, o serie de crime odioase cutremură orașul în lung și în lat, femeile se simt cele mai vulnerabile deoarece sunt ținta unui fel de ritual nemaîntâlnit. Toate aceste cazuri încâlcite îl îngenunchează pe detectivul O’Donell, mai ales că își dă seama că are de a face cu un criminal în serie, unul înrăit și însetat de sânge. Conștietizarea acestui fapt îi răscolește trecutul, îl face să fie vigilent și bănuitor. Și nici măcar nu realizează că criminalul ar putea trece pe lângă el nestingherit.

Într-un alt colț de oraș Emma Sallinger ajunge să simtă vibrații sufletești ce o depășesc; excentricul duce James Brighton o joacă cum vrea el, ba de-a iubirea, ba de-a nu te știu, sau… vreau să rămânem prieteni. Această confuzie o face pe Emma să nu-l creadă și să se aventureze în ieșiri prelungi cu Lordul William Drake. Însă fiecare interpretează diferit aceste escapade, Emma ca pe o compensare pentru nefericirea și ardoarea cu care o tratează ducele, William ca pe o portiță spre schimbare prin dragoste. Însă ambii se amăgesc, iar consecințele nu întârzie să apară. Totul se întretaie, iubirea, dezamăgirea, abandonul … dar și crima. Treptat acțiunea se limpezește ca o ploaie rece, însă gustul amar al disperării îi înconjoară pe toți eroii acestei cărți provocându-le coșmaruri, deznădejdi dar și o vagă senzație de pericol. Că acesta pândește acolo undeva. Că așteaptă momentul propice. Că încă își va cere tributul. Când? Sub ce formă? Rămâne de văzut… cert e că totul are un început, însă oare va avea și sfârșit?

Cartea „Decizii Scandaloase” de Nova Riley a fost un deliciu. Povestea de iubire dintre Emma şi James Brighton – duce de Lancaster a evoluat extrem de frumos spre mulțumirea mea, iar jocul seducţiei a fost cel care mi-a încântat privirile în acea înșiruire de cuvinte parcă plantate acolo să mă captiveze. Nu mai vorbesc de aspectul acțiunii îndreptate spre elucidarea misterului crimelor; toate în ansamblu au făcut din cartea „Decizii Scandaloase” un historical profund. Toate acestea cu siguranţa vă vor încânta şi prinde în mrejele poveştii, în care pierderile și regăsirile vor fi cu patos, unde iubirea va trona în pofida gustului rânced al pericolului iar răsturnările de situaţie vor crea un dramatism absolut pentru un astfel de stil de lectură. În ansamblu o carte perfectă din toate punctele de vedere! Recomand cu drag!

Citind-o pe Cristina Pop. Cartea „Dincolo de cuvinte”

Anamaria Cristina Pop (născută Coman, 10.04.1988, Vișeu de Jos, Maramureș, România) locuiește în Bruxelles din 2010. Anul 2022 îi aduce autoarei o surpriză prin publicarea volumui de poezie intitual „Dincolo de cuvinte” la Editura Siono; o carte sensibilă despre viață în toată paleta sa de culori.

Cu un conținut plin de adevăruri și răscoliri cartea „Dincolo de cuvinte” ajunge la suflet încă de la primele rime. Unduirea peniței se face cu zgomot pentru a atinge și cele mai sensibile coarde ce vor intra în mintea cititorului îndemnându-l să facă o pauză de la zbuciumul existențial, pentru a contempla puterea cuvântului scris și nu numai. E cartea contrastelor, aici timpul nu are definiție cum nici omul nu are început și sfârșit, doar o stare ce devine muză într-un joc de cuvinte. E opera în care dincolo de cuvinte e invocarea sufletului, a minții și a umbrelor!

„Savurez limonada inimii mele
și gândesc la cum sculptează
gândul tău gândul meu gândul său”

Poezia mereu a ajuns mai adânc ca mesaj în sufletul meu. Aceasta a sădit emoții cu mult mai apăsate încât am simțit după fiecare poezie că am nevoie de un respiro, o închinare acelui dans liric unic. Astfel, cartea Cristinei Pop a fost o gură de aer proaspăt, o epopee adusă emoției dincolo de cuvinte, dincolo de rațiune și limitări. A fost o uniune ce a cuprins detalii, clepsidra vieții, acolo unde dincolo de ieri e alegoria lui mâine într-un joc al imaginației. Poeziile au o tematică diversă și sunt scrise într-un stil ireproșabil, unele mai simple altele mai zdruncinate de zbiciumul existențial, unele într-o melancolie a zilelor iar altele parcă într-un suflu al energiilor sufletești puternice. Unele poezii se vor plia pe suflet altele vor răscoli ceva de mult uitat, unele vor îmblânzi spiritul altele îl vor revolta. Astfel, consider că Cristina Pop și-a atins țelul său scriitoresc, acela de a crea o punte între suflete și creație transpunându-ne ușor ușor în lumea sa!

„Accelerez în cuvânt
Schimb viteza în gând
Și noianul de frică
În fum se ridică (…)”

Cartea „Dincolo de cuvinte” a fost o simțire vie pentru mine, un licăr de revoltă, pentru fericire, pentru azi și pentru mâine, o luptă continuă cu timpul și trecerea, un noian de emoții ce m-au învăluit și pe mine o dată ce am pătruns în substanța cuvântului bine rotunjit de autoarea Cristina Pop. Volumul a fost nu doar poezie, ci și amprenta trăirilor experimentate cu putere de poetă dăruite nouă cu atâta bunăvoință în forma unor versuri energice. Plăcute. Dacă sunteți pasionați de poezie ca și mine această carte vă va lua de mână și o să vă conducă într-o lume nuanțată de transformări… și toate, dincolo de cuvinte!

Citind-o pe Ioana S. Bogorodea. Cartea „Răzbunarea Sarei”

Ioana S. Bogorodea (născută în 1979, Tulcea), este licențiată a Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie. Ioana S. Bogorodea a publicat proză scurtă în revistele „Vatra”, „Steaua Dobrogei” și „”Aspirații”, ultima fiind revista Colegiului Dobrogean „Spiru C. Haret” din Tulcea. A debutat cu volumul „Răzbunarea Sarei”, pentru care a primit premiul Editurii Rafet din Râmnicu Sărat în cadrul Festivalului Internațional „Titel Constantinescu”, ediția a 15-a, 2022. A primit premiul 3 pentru miniaturi narative la concursul de proză „Valentin Șerbu”, organizat de Centrul Cultural „Jean Bart”, Tulcea.

Zilele acestea am finisat minunata carte „Răzbunarea Sarei”, o scriere ce include două povestiri ce au avut menirea de a mă ține acolo printre pagini. Cu o acțiune accelerată cartea a plăcut încă de la primele pagini; misticul îmbrăcat în haina necunoscutului și al pericolului m-a făcut să fiu acolo ochi și urechi ca un observator fin al unei narațiuni demne de un film.

Cartea „Răzbunarea Sarei” ne întâmpină dureros cu decesul unei adolescente, moartea acesteia e nicidecum una simplă, e una încărcată de realism ce a sucit povestea într-o direcție în care mi-am dat seama că autoarea s-a jucat cu mintea mea. Și nu doar ea. Treptat am înțeles că Sara nu e nici pe departe cine îmi imaginam eu că este, cum nici însăși înșiruirea de întâmplări nu sunt ce mi se prezenta în față; totul a fost o piesă bine regizată ca eu – cititoarea, să mă scufund ca pe nisipuri mișcătoare ca mai apoi să cer mai mult, în nevoia de a limpezi lucrurile. De a da adevărului putere și claritate ceții ce mi se perinda în fața ochilor.

Cum încet m-am familiarizat cu povestea Sarei cea de-a doua intitulată „Țipătul lebedei” mi-a stârnit și mai mult curiozitatea. Aici moartea parcă evită pe unii iar altora le dă elexirul tinereții. Aici eroina principală își duce anii ca și cum nu ar avea trecere, tinerețea sa e uluitoare chiar dacă numeric îi indică altceva. Ar putea fi curiozitatea cuiva, experimentul dar și prototipul ideal ce a învins îmbătrânirea. Însă aceasta preferă să stea în umbră până când soarta sau un ceas rău îl scoate în cale pe acel bărbat care o face să fie curioasă de natura existenței sale. Iar o dată pornit mecanismul totul e împotriva cronometrului.

Ce s-a întâmplat cu eroinele acestei cărți vă îndemn să aflați, veți savura din plin aventura acestor tinere ce viața le încearcă în fel și chip conducându-le pe un drum al experiențelor. Bune sau mai puțin citind o să vă convingeți singuri, pot doar adăuga că nimic nu e ceea ce pare, iar orice foaie dată poate să-ți schimbe perspectiva asupra întregului text.

Am citit cartea Ioanei S. Bogorodea cu sufletul la gură și, recunosc, cu greu am putut să o las din mână. Autoarea a reușit să creeze niște răsturnări de situație extraordinare și să te facă să stai într-o pauză să regândești scenariul pus în față. Suspansul și misterele bine ascunse printre pagini, personajele defecte și întorsăturile de situație m-au făcut să vreau de la această carte mai mult, poate pentru fiecare poveste o mai mare desfășurare, în special pentru protagonista celei de-a doua povești, de la ea vreau răspunsuri. Și nu doar. Această carte oferă posibilitatea de a vedea adevărul din mai multe perspective, cât și percepția trecutului, prezentului și viitorului, dar nu în ultimul rând cea a trecerii, evaluată din ochii privitorului. „Răzbunarea Sarei” este o lectură încântătoare, care te ține captiv între paginile sale de la prima și până la ultima pagină. O carte pe care o recomand cu drag!