Citind-o pe Simona Mihuțiu. Cartea „Liberi să (nu) gândim”

Autoarea Simona Mihuțiu este medic oncolog. Privește în față boala și moartea în fiecare zi, ducând o luptă susținută care lasă urme în gând și în suflet. Mama ei și-a dorit ca ea să ajungă medic și, iată, dorința i s-a împlinit, tatăl acesteia o văzuse scriitoare, și aici tot autoarea s-a realizat cu succes. Brașovul e orașul copilăriei autoarei, studiile și le-a finalizat la Cluj-Napoca, în Bucovina, a fost medic de țară și, într-un final s-a stabilit în vestul țării, în Oradea. E căsătorită tot cu un medic, care a făcut din meseria lui o artă. În relația cu el se declară împlinită.

Autoarea are în palmaresul său niște cărți ce se așează pe suflet într-un mod fenomenal, acestea sunt „Fereastră spre mâine „, „Destinul, o jucărie stricată” iar anul acesta i-a adus încă două, una despre care voi vorbi chiar astăzi,
„Liberi să nu gândim – Povestiri despre trecutul din noi” apărută la editura Total Publishing, ne prezintă o lume sumbră, a cuvintelor spuse înjumătățit de frica de a nu atrage după sine ororile comuniste. Sau ghinionul unor vremuri mânate de interese, prejudecăți și constrângeri.

„Sunt liberă să nu gândesc. Mulți din jurul meu nu o fac, din ce în ce mai mulți. Ei par a o duce bine, oricum, mai bine decât mine! Sunt mai relaxați și nu adaugă atâta suferință prin analiza fiecărui lucru, prin despicarea firului în patru. Mă tem că ei sunt cei „deștepți” sau au o percepție superioară la nivel emoțional. Poate realizează că nu pot schimba lucrurile, că nu le pot îndrepta, ca evenimentele se desfășoară într-un cadru creat mai presus de persoana lor. Și eu, ca și ei, ar trebui să las istoria să treacă pe lângă mine… Dar, pot?”

Ar putea fi o imagine cu carte

Cartea „Liberi să (nu) gândim” cuprinde patru povestiri despre cum soarta se hotărăște în urma unor umbre, cum viața îți este pusă pe tavă chiar dacă ești un om știut și o personalitate; cum dictatura îți ia și acea speranță la mâine și cum și ce-i al tău poate fi a nimănui doar privind într-o direcție ce-ți este interzisă. Cartea nu doar că scoate în evidență perioada anilor în desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989, cât și atinge fix unele persoane a căror povești nu te pot lăsa rece. Povești ce pot fi a unora și a tuturor, a celor ce s-au pierdut pe sine și a celor care au mers mai departe cu mândrie și în detrimentul regimului.

Fiecare poveste în parte ne creionează secvențe contradictorii cu care ai vrea ca cititor să lupți, m-au mirat direcțiile dar și alegerile unora, necuvintele și supușenia mută. Dintr-o situație în alta am ajuns la concluzia că viața de atunci a fost vitregă iar oamenii au fost mânați de circumstanțe. Ecourile vremii au fost hilare și totodată prăpăstioase, ani în care se trăia cu frica în sân și cu privirea peste umăr în nevoia de a te proteja de ceva inexistent și totuși palpabil ca o pândă a politicii meschine ce te supraveghea din întunecimea nopții.

Povestirile se orientează pe teroarea și manipularea populației, creând haosul în rândul populației de jos acolo unde clasa muncitoare se perinda într-un sistem monitorizat rigid. Timpuri în care fiecare turna pe cel de alături fără măcar să clipească doar să-și apere familia sau postul de lucru. Iar situațiile menționate aici la fiecare povestire în parte au întrecut limite, am sperat naiv că totul va fi bine, pe când binele atunci și poate acum e doar o himeră, o nălucă cu care se îmbată visătorii.

Acțiunea cărții a fost una antrenantă, am parcurs textul cu o repeziciune alertă, doream să văd ce va fi, încotro se va îndrepta penița scriitorească. Pot doar să spun că sunt și m-am născut într-un timp în care nu sunt limitată în a-mi exprima libertatea; poate încă mai există persoane care își condiționează gândirea, sau tânjesc naiv după un regiment specific celui de atunci, însă acum e acum și sper că nu se vor ajunge la a reproduce acele vremuri ce au îngrădit vizibil desfășurarea noastră ca oameni, ca personalități unice. Sau cine știe încotro ne vom îndrepta în următorii ani…

Cartea „Liberi să (nu) gândim” m-a zdruncinat prin profunzimea ei cât și prin adevărurile ce dor. Titlul cărții e unul sugestiv ce nu are nevoie de definiție, e esența a tot ce s-a scris și compoziția unor vremuri ce au rămas ca niște răni istorice grăitoare nu doar pentru o țară, ci pentru multe alte generații. Fiecare etapă, cât și poveste în parte a subliniat rictusul societății de atunci ce a marcat desfășurarea populației din toate punctele de vedere. Cartea în ansamblu poate fi freamătul și viața oricăruia dintre noi trăită pe senzația de (ne) libertate într-un timp prezent în care totul are un preț.

(fragment)
Ei, cei în costume gri

— Noi cum ne vom mai apăra dacă nu suntem înarmați? strigase un cetățean de la Protecția Civilă. Stăm cu pieptul gol în fața gloanțelor?
— Vă înarmăm, tovarăși! Dar pe rând, în ordine.
Se scoaseră din rastel toate puștile și li se înmânară de-a valma, fără a nota ce i se dădea și cui. Cineva strigă:

— Teroristul! arătându-l cu degetul pe soțul lui Vivi. Mustăcios și cu un ten mai smead, cu păr creț și bogat, frizerul putea aduce, e drept, cu un străin. Îl bătură până ce acesta nu se mai sculă de jos, apoi cineva se gândi să-i caute prin buzunare. Îi găsiră buletinul.
— Crețu Dumitru… Ăă… Nu pare a fi terorist.
— E frizerul meu, oameni buni! Lucrează la frizeria de la gară! zise cineva din gloată.
— Hai, că mai suflă! Pune-l în mașină și du-l la spital.

Din nota autoarei: „Un lucru rămâne cert în final: indiferent cum a fost pregătită „schimbarea”, de cine și cum, indiferent de aportul „agenților de schimbare” în acest complex fenomen al Revoluției din decembrie 1989, noi, cei mulți, ne-am dorit libertate! Ne-o mai dorim încă!” (Simona Mihuțiu)

Citindu-le pe Natașa Alina Culea și Gabriela Presadă. Cartea „Te-a sedus și s-a dus”

Natașa Alina Culea este o scriitoare româncă de origine ucraineană, născută la Tulcea. Aceasta are un buchet literar impresionant la care se mai adaugă și ultima sa apariție „Te-a sedus și s-a dus”, carte scrisă în colaborare cu psihologul Gabriela Presadă. Dacă prin celelalte cărți autoarea Natașa Alina Culea ne obișnuise să ne treacă prin diferite stări cu poveștile unor personaje concrete aici nimic nu mai e fictiv, aici realitatea bate filmul transpunându-se într-o trăire intensă pe care o poate simți fiecare într-o manieră sau alta. „Te-a sedus și s-a dus” mi-a fost mai mult decât o carte, a fost glasul meu cât și ghidul perfect ce a scos la iveală unele temeri, unele câștiguri și nu în ultimul rând feminitatea, acea asumare de a fi femeie nu doar ca gen ci și ca personalitate integră.

„Femeile întreabă despre relații. Bărbații răspund.
S-au pus cele mai arzătoare întrebări ale femeilor privind relațiile de iubire, iar 15 bărbați, cu profesii diverse și aflați în diferite etape de viață, au răspuns conform propriilor concepții și păreri sincere.
Tocmai datorită răspunsurilor lor, unii au dorit să rămână anonimi.”

Fiecare femeie până își descoperă/dezvoltă potențialul ajunge să săvârșească greșeli, fie în a alege ceva/cineva, fie a urma ceva/cineva ce pune greu amprente pe felul ei de a fi. Iar an de an dacă se adună tot mai multe frustrări și goluri neumplute se ajunge la un cerc vicios, fie că vorbim de aspectele profesionale fie cele personale. Profesional dacă ajungi să nu te regăsești te poți orienta foarte ușor cu mici imbolduri din afară, însă ce faci cu zbuciumul personal? Cu alegerea unui partener cu care să rezonezi. Cu calmul unui cămin prielnic. Cu însăși noțiunea de căsnicie și familie. Astfel, autoarele ne-au ieșit în întâmpinare cu o carte ce are menirea să ne deschidă ochii ba chiar să ne dea acea zdruncinare din temelii pentru a vedea dincolo de aparențe, dincolo de cuvintele plasate strategic de unii bărbați ce se văd mari jucători și cuceritori.

Însoțită de mulți termeni de specialitate dar și teorii în ale relațiilor cartea „Te-a sedus și s-a dus. Cum schimbi povestea” vine ca un ajutor la timpul potrivit pentru femeile ce nu se regăsesc, acele suflete ce s-au pierdut în marea dezamăgire. Și sunt sigură, multe dintre noi purtăm după sine bagaje întregi de frici ce încă s-au sedimentat în copilărie, multe dintre noi sunt frustrate de ceea ce au ales și le-au făcut să fie acum și aici; multe încă speră la schimbare dar nu acționează, lasă timpul să treacă în naivitatea că toate se vor rezolva de la sine. Și mai multe sunt care încă cred că iubirea schimbă tot, nu ea schimbă, ci noi datorită ei, cu ajutorul ei, prin dăruirea față de cineva anume. Noi suntem și forța și unealta.

Cartea în sine e despre fiecare femeie ce a dorit iubire, a dorit să simtă, să cunoască fiorul dar i s-au stins luminile încă de la începutul zborului. Scrierea e despre cum să te înalți, cum să îți creezi propriile lumini din negura celor întâmplate și să lupți, și în primul rând să nu te pierzi e tine în această goană existențială după fanatismul sentimental creat ca o mască a socialului perfect. Pentru că e incorect să credem în perfecțiune, da în original, unic, specific unuia sau a altuia, însă perfect -nu. Nu trebuie să punem pe nimeni pe tron, altfel ajungem să fim o umbră a relației, a sentimentelor ce se vor rătăci pe drum.

„Te-a sedus și s-a dus. Cum schimbi povestea” e cartea cu și despre femei în solidaritatea de a ajuta. De a ne ține aproape una pe alta și de a încuraja schimbarea poveștii în care te simți străină, în care nu-ți găsești locul, în care ești doar o piesă de schimb într-o viață vitregă. E cartea în care expresia „de ce” mi se pare moneda de schimb, de ce eu… de ce mi se întâmplă mie asta? Și sunt doar unele exemple, deoarece aici ve-ți găsi exerciții fixe ce vă vor direcționa acolo unde sufletul încearcă să se mintă, iar mintea refuză să de-a luciditate. Ce pot să vă spun mai mult de atât e că lectura nu va fi cursivă și de o plonjare înspre o poveste fixă- nu, ceea ce o să întâlniți aici pot fi blocajele cu care te confrunți chiar acum, poate fi situați în care ești și de care ți-e frică într-o manieră naivă de nepregătire, poți regăsi aici sau glasul tău lăuntric ce-ți strigă din ani să ieși dintr-o relație defectă sau îndemnul la ceva mai bun, la ceea ce meriți de fapt fără modestie, ci cu bună dreptate.

Dintr-un adevăr în altul, dintr-o situație în alta și mai încâlcită autoarele ne pun pe tavă păreri, abandonuri, frici, constrângeri și complacerea într-un mod direct încât ajunge până la inimă și se dizolvă producând o reacție în lanț al trezirii bruște. Constați cu regret citind că ai fost sau poate ești încă o ea care suferă, care speră sau care e oarbă într-o relație în care nu ești în câștig, ba nici măcat nu ești ca personalitate, ca componentă. Și trebuie să știm un lucru, suntem puternice doar atunci când suntem conștiente de noi, de puterea zâmbetului nostru, de tăria cuvintelor noastre și nu în ultimul rând de forța acțiunilor noastre. Mie îmi rămâne să vă îndemn la lectură și să mulțumesc autoarelor pentru acest ghid ce mi-a luminat orizonturile și mi-a conturat segmentul de cum am putea schimba povestea, cum am putea ieși învingătoare dintr-o luptă pierdută dar cu capul sus fără a ni se îngenunchea felul de a fi sau feminitatea. Cum am putea dobândi încrederea și demnitatea prin a nu renunța la noi înșine. La noi ca femei, parte a unui tot întreg!

Recomand cartea cu drag, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Bookzone, alături de celelalte cărți semnate de Natașa Alina Culea.

Citindu-l pe Bogdan Teodorescu. Cartea „Călătorii prin izolare- Mâncăruri din continente”

Bogdan Teodorescu s-a născut în 1963 într-o familie de intelectuali români – tatăl său, eminent profesor de limbă și literatură română probabil cel care i-a deschis gustul pentru literatură și pentru actul scrierii. Deși îndreptat mai mult către aplicații științifice, scrie poezie și este laureat, în 1982, al premiului de debut oferit de Editura Albatros. Dar volumele sale nu apar până după 1989.

A fost membru al cenaclului Universitas precum și redactor-șef al revistei Tinerama.
Din 2004 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cărți publicate: Inofensivii Beatlesi (1984); Copiii teribili nu învață istoria (1991); Cea mai bună dintre lumile posibile – Marketingul politic în România (1990 – 2005); Dacic Parc (2005); 12/XII: Revoluția portocalie în România (2006); Cinci milenii de manipulare (2007) și multe altele.

Anul 2020 îi aduce o nouă publicație la editura Tritonic, o carte menită să pună punctele pe „i”, „Călătorii prin izolare- Mâncăruri din continente” subliniază atât situația actuală condimentată cu exotismul bucatelor cât și călătoriile menite să lase amprente, fie plăcute sau mai puțin. „Călătorii prin izolare. Mâncăruri din continente” este a treia carte din serie (dedicată mai ales mâncărurilor din lumea largă), dar pornită din alte motivații și scrisă în alte condiții. Cele pe care le cunoaștem cu toții sub numele de Pandemia covid.

„Dacă tot stau în casă, dacă tot mă pierd în vocile din spațiul public care în diverse tonalități îmi anunță Apocalipsa sau, măcar, probabilitatea ei, de ce să nu fac ce face orice copil închis în casă. Să-mi amintesc lucruri frumoase și să visez la timpuri mai bune.”

Autorul ca un colecționar adună cu fiece călătorie amintiri, experiențe și filosofii culturale din fiecare colț al lumii trecut pe lista de vizitat. Într-o notă a situației pandemice viața nu se oprește aici, iar autorul ne îndeamnă să-i urmăm pașii prin Mexic, Vietnam, Scoția, Slovacia sau China, și nu doar, locuri care i-au trezit pupilele gustative sau i-au marcat viziunea asupra a tot ce la înconjurat. Locuri în care orice, oriunde, oricând poate să fie sau spectator, piesă într-un joc străin sau poate fi acel ce absoarbe fără rețineri sucul din viață într-un spectru gastronomic de invidiat.

Dintr-o zi la alta, dintr-o situație în alta totul trece prin stomac. Astfel autorul combină delicatesele culinare cu povești fără retușuri. Ironiile picante nu au absentat nici acel umor care a dat un tonus activ lecturii, ce mi-a plăcut cel mai mult au fost poveștile adunate piesă cu pise și puse pe tavă într-o modalitate originală, raportate la prezentul care nu e nici pe departe unul înbucurător.

Cartea „Călătorii prin izolare- Mâncăruri din continente” a fost o lectură ce mi-a trezit pofta de a călători, de a experimenta culinar și de a privi altfel ceea ce ni se impune limitativ de societate și mediu la zi. Am parcurs cu seninătate pasajele descriptive din fiecare locație și am încercat să nu cad tentației de a privi pe internet felurile de bucate prezentate. Și nu au fost puține, vă asigur. Am pătruns prin solidificarea textuală și am luat doar partea pozitivă, și în special plăcerea de a absorbi tradiții în orice zonă menționată dând cumva la o parte aspectele legate de covid, boală și unele paranteze politice. Per ansamblu cartea a fost un drum presărat cu povești ce au ținut isonul către noi descoperiri exotice.

Recomand cartea cu drag, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Tritonic, alături de celelalte cărți semnate de Bogdan Teodorescu.

Citind-o pe Tony Mott. Cartea „Nu dați cu pietre în Julieta”

Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) s-a născut în 1970 la Brașov. Debutează în 2008 cu ”Roșu”, editura Pastel, Brașov, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010 apare la aceeși editură volumul de poezii ”Hohote&Clocote”.

Seria Julieta este un thriller care se petrece în lumea medicală, miza fiind întâietatea pe piață a unor cercetări inovatoare. Primul roman al seriei apare în 2014, ”Julieta avea un pistol”, editura Tritonic, București, și cel de al doilea, ”Un glonț pentru Julieta” în 2016. Odată cu seria Julieta, avem de-a face cu spionaj industrial și crime violente, în numele unor cercetări menite să prelungească viața. ”Nu dați cu pietre în Julieta” încheie seria. 

”Aș fi vrut să pot spune despre ce e romanul. E un thriller, e răspunsul cel mai simplu. E despre alegeri. E despre mine și despre tine, despre Julieta din fiecare femeie și nevoia permanentă de iubire. E despre proiecții și despre a fi captiv în mecanisme întărite de timpuriu. E despre iubire și adevăr. ” (Tony Mott)

După cum vă amintiți primul volum „Julieta avea un pistol” ne creionează o acțiune în urma unui suicid înscenat ce duce la aflarea unor fapte complicate din domeniul medical, ramificarea ne direcționează pe pistele polițiste active ce se ocupă cu anchetarea morții Anei Stancu, un cardiolog de succes. Dintr-un scenariu în altul plonjăm spre cel de-al doilea volum „Un glonț pentru Julieta” , aici autoarea ne descrie amplu firea Anei din acel catalizator al pierderii și constrângerii, a limitelor și a singurătății ce doare. Cel de-al treilea volum „Nu dați cu pietre în Julieta” în schimb reîntregește poveștile aducându-ne eroi noi și vechi, chipuri cunoscute și mai puțin care ne oferă un sfârșit însă nu un final definitiv. Sau cine știe…

Cartea ne întâmpină furtunos, o moarte bizară duce din nou la răscolirea unor „substanțe” de mult sedimentate, însă acum totul se tulbură iar ce urmează îmi arată că o dată ramificat răul de el nu te mai scapi. După cum menționam decesul soției noului proprietar al clinicii Provita aduce după sine secrete din trecut; acuzatul e grădinarul de etnie romă care se nimerește la îndemână doar prin simplul fapt că e țigan. Ironia face ca să fie reprezentat de o avocată de aceeași etnie care încearcă să afle detalii ascunse și motivele care au dus la decesul patroanei, însă ce are de descoperit nu doar că stârnește vâlvă în jurul unor persoane influente dar și face ca grădinarul să moară subit. Brusc, suspect și lăsând multe semne de întrebare.

Treptat se află că suspectul i-a fost cândva pacient Anei Stancu, renumitul cardiolog și cercetător în jurul căreia s-au țesut intrigi și crime pline de oroare. Astfel aceasta este chemată la București pentru a scoate la iveală detalii tăinuite din lumea medicală, a distribuției de medicamente și nu numai. Ancheta ia amploare chiar sub ochii noștri, descoperim capuri de spionaj ce au multe taine ce „grăiesc” chiar și după ani, ni se arată spațiul găunos al sistemului medical și cel farmaceutic. Și nu numai, aflăm secrete de familie și caractere distorsionate în urma unor șocuri emoționale severe.

Chiar dacă o avem din nou pe Ana Stancu aceasta nu mai este punctul de pornire și nici cea care are întâietate. Autoarea a dat posibilitatea altor personaje să se dezvolte arătând și alte personalități, unele au avut o vulnerabilitate inocentă iar altele niște caractere definitorii pline de secrete. Ana de această dată pare mai căzută, mai departe de tot ce a fost și ce va fi, însă cu chibzuință ajută la anchetarea tuturor ba chiar și participă activ la găsirea înfractorilor, însă depărtarea îi este sortită, iar singurătatea o husă proprie cu care se învelește încă de la pierderea iubirii sale.

Acțiunea e din ce în ce mai pronunțată, pe lângă decesul soției proprietarului clinicii Provita aflăm și tainele unei familii, relații de rudenie rupte din timp ce se vor lămurite, cât și o dreptate ce își cere tribut. Cartea „Nu dați cu pietre în Julieta” s-a dovedit a fi un volum complex ce a reunit toate piesele aducându-mi în față o poveste destul de răsfirată care s-a împletit iscusit chiar în ochii mei producând o plăcere literară desăvârșită. Pot doar să mă bucur că am asistat la o anchetă în desfășurare ce a pătruns tacit în mintea mea creând scenarii fel de fel într-un magnetism polițist alert. Intriga și misterul au fost atât de bine gândite încât am fost ținută pe jar de la început până la sfârșit, iar acest aspect e de laudă pentru munca autoarei. Spre final pot adăuga că întreaga serie Ana Stancu a plăcut cu desăvârșire, toată în ansamblu a captivat atenția, oferindu-mi povești inedite ce mi-au pus mintea la contribuție.

Recomand cartea cu drag, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Tritonic, alături de celelalte cărți din serie ale autoarei Tony Mott.

Citind-o pe Tony Mott. Cartea „Un glonț pentru Julieta”

Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) s-a născut în 1970 la Brașov. Debutează în 2008 cu ”Roșu”, editura Pastel, Brașov, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010 apare la aceeși editură volumul de poezii ”Hohote&Clocote”.

Seria Julieta este un thriller care se petrece în lumea medicală, miza fiind întâietatea pe piață a unor cercetări inovatoare. Primul roman al seriei apare în 2014, ”Julieta avea un pistol”, editura Tritonic, București, și cel de al doilea, ”Un glonț pentru Julieta” în 2016. Odată cu seria Julieta, avem de-a face cu spionaj industrial și crime violente, în numele unor cercetări menite să prelungească viața. ”Nu dați cu pietre în Julieta” încheie seria. 

Dacă pe primul volum  „Julieta avea un pistol” l-am terminat în câteva zile al doilea volum din serie a mers cu mult mai repede, și anume prin faptul că prima cartea a implantat în mintea mea o curiozitate amplificată de acțiunea în care se învârt personajele. „Un glonț pentru Julieta” continuă povestea eroilor din „Julieta avea un pistol”, însă adâncimea textuală scoate la iveală frici, necuvinte și un trecut răscolitor ce dă un alt ton cărții. 

„Un glonț pentru Julieta” păstrează acel scenariu în care cercetările în domeniul medical sunt punctul de pornire iar Ana Stancu e cea în jurul căreia se țes scenarii criminale. Proaspăt revenită dintr-un deces simulat aceasta își ia avânt în teoriile sale alături de iubitul său, însă ironia face ca în pasul său de glorie ea să primească un glonte iar David să fie ucis. Durerea atât de mult o îngenunchează încât practic se lasă în brațele muțeniei, a ignoranței și a negrului văduv.

Însă soarta și provocările ei nu se opresc aici, chiar dacă cu emoții vitregi, cu strădanii asupra pierderii proprii și a deziluziilor lăsate de o singurătate ce taie din ea, Ana alături de Nathan, un consilier psihologic încearcă să se reclădească, să adune cioburile sfărâmate din propria-i personalitate și să depășească tot și toate. Nu-i este ușor, o dată ajunsă pe mâna unei persoane experimentate aceasta răscolește trecutul însă îi e frică de a nu cădea din zborul viitorului. Își înțelege și acceptă prăpastia emoțională și ajunge să lupte la propriu cu ceea ce-a fost și ce urmează să devină, să renască din propria-i cenușă ca o pasăre Phoenix.

Pe lângă toată acțiunea propriu zisă pe Ana o descoperim din alt unghi, dacă în primul volum am preluat și am modelat-o din părerile altora aici vom vedea cu adevărat cine e Ana, cum e construită și ce scopuri o direcționează în viața și activitatea sa. Am apreciat îndârjirea sa de a merge la o locație de pregătire unde s-a întrecut pe sine, unde și-a lăsat inhibițiile și tristețile, acolo unde l-a cunoscut și pe Oscar, cel ce i-a devenit antrenor și om de suflet, acel bărbat care i-a fost umbră și mângâiere.

De cum își reia Ana lucrul totul ia amploare, parcă și pereții au urechi și parcă nici un secret nu poate fi sigilat. Moartea este prezentă peste tot, iar pericolul pândește de oriunde, iar Ana simte că nu este în siguranță. Senzația că este vânată îi aduce spaime mai ales că în inima ei simte răspunderea pentru fiecare omor în parte. Nu-i este ușor, însă încearcă să facă față presiunii, să nu pună la îndoială scopul său și direcția în care merge. Însă cât de complex nu ar gândi cei implicați cel ce lovește din umbră are scopuri mult mai personale. Cum se mai spune, cele mai mari războaie au fost făcute în numele banilor/puterii și a iubirii. Care au fost motivele din această carte vă îndemn să aflați, cert e că ceea ce uneori ni se pare banal în unele cazuri pentru alții pot fi catalizatorul în cele mai umbroase gesturi și porniri.

„Un glonț pentru Julieta” s-a dovedit a fi o carte a contrastelor, pe lângă intriga și misterul în jurul a celui ce pândește din umbră s-a conturat profilul emoțional al eroinei noastre. Finalul a fost unul neașteptat, ba chiar unul ce m-a lăsat fără cuvinte, doar cu mai multe frustrări și dorințe de a plonja la ultimul volum din serie. O carte ce m-a captivat din prima, aceasta a reușit să mă fascineze prin puterea cu care autoarea și-a construit personajele, personalități puternice ce au închegat o poveste extrem de credibilă, și cu elemente psihologice subtil presărate creând o atașare față de tot ce am descoperit printre file.

Recomand cartea cu drag, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Tritonic, alături de celelalte cărți din serie ale autoarei Tony Mott.

Citind-o pe Tony Mott. Cartea „Julieta avea un pistol”

Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) s-a născut în 1970 la Brașov. Debutează în 2008 cu ”Roșu”, editura Pastel, Brașov, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010 apare la aceeși editură volumul de poezii ”Hohote&Clocote”.

Seria Julieta este un thriller care se petrece în lumea medicală, miza fiind întâietatea pe piață a unor cercetări inovatoare. Primul roman al seriei apare în 2014, ”Julieta avea un pistol”, editura Tritonic, București, și cel de al doilea, ”Un glonț pentru Julieta” în 2016. Odată cu seria Julieta, avem de-a face cu spionaj industrial și crime violente, în numele unor cercetări menite să prelungească viața. ”Nu dați cu pietre în Julieta” încheie seria. 

Julieta avea un pistol” este primul roman din seria Julieta care o are ca eroină pe Ana Stancu, scrisă de Tony Mott. O carte în care moartea iese în față și aduce după ea câțiva suspecți ce au întradevăr ce ascunde. Fiecare mânat după goana de senzațional își deapănă povestea în măsură ce înaintăm iar ce ne este dat să află e pur și simplu fenomenal.

Doru – ”Nu am omorât-o eu, îi datoram viața”
Akmal – ”Nu am omorât-o eu. Am iubit-o mai presus decât orice”
Carla – ”Nu am omorât-o eu, mi-as fi dorit să fiu ca ea”
Alina – ”Nu am omorât-o eu, chiar dacă mi-aș fi dorit asta”
Gabriel – ”Nu am omorât-o eu, mai bine mor eu.”
Monica – ”Nu am omorât-o eu, oricât de mult o uram”
Marius – ”Nu am omorât-o eu, depășisem situația”
David – ”Nu am omorât-o eu, era viața mea”

După cum am menționat o avem ca personaj principal pe Ana Stancu, un medic cardiolog român implicat într-o cercetare ce trezește interes internațional. Povestea ne întâmpină din start tumultos aducându-ne în față decesul subit al acesteia într-o manieră suspectă, aparent un suicid, însă cu prea multe necunoscute ce trezește suspiciuni poliției. Astfel, este anchetată fiecare persoană ce a avut contact direct sau indirect cu această, numele limitându-se la opt, opt suflete ce sau au iubit-o cu desăvârșire sau au urât-o cu înverșunare. Ironia face ca treptat pe lângă elucidarea morții Anei să aflăm ce impact a avut aceasta în viața fiecăruia pe rând, iar de aici formulându-ne propriile concluzii.

Cine ar avea vreun motiv să o ucidă pe Ana și de ce?

Într-o ramificare de ipoteze construite în baza lecturii ajungi parcă-parcă să arăți cu degetul vinovatul, însă nimic nu e ceea ce pare, nici chiar moartea sângeroasă a Anei. De la frământările fiecărui personaj în parte aflăm că Ana a fost o fire destul de puternică, una care nici în ruptul capului nu s-ar fi sinucis, și totuși, decesul este declarat, moartea planează în familia acesteia, și la toți pe care i-a cunoscut. Dintr-o agonie în alta cercetarea la care a lucrat defuncta parcă iese în evidență într-un mod calculat, parcă regizat în direcția de a ne atrage atenția. Un gong de pornire pentru o minte detectivistă. Însă misterul este dezvăluit la final, unul care mi-a lăsat impresia că încă nu toate cărțile au fost puse pe masă și că dozajul în a ni se devălui anumite detalii e cheie ce pleacă în celelalte volume.

Sinucidere sau crimă, aceasta e întrebarea definitorie, una la care ve-ți avea răspunsul; pot doar să vă spun că elementul surpriză vă v-a încurca ițele astfel că fie ve-ți fi mulțumiți de întorsăturile luate fie ve-ți fi răvășiți de direcția ce ni se indică spre final.

Și cu siguranță ați observat că nu am luat vorba de nici o Julieta, mai ales una cu pistol, ei- aici e o întreagă poveste țesută în jurul unei arome ce doar Ana o purta cu sine. Una care ia fost punct de pornire pentru autoare de a creiona un thriller accelerat mânat de imperfecțiunile unor vieți ce merg împotriva curentului. Un parfum ce a aromatizat o serie criminal de frumoasă.

Cartea „Julieta avea un pistol” a fost un roman cu tentă polițistă ce a cuprins în filmul său diverse caractere umane ce au pornit lupte cu sine însuși. Nu pot să trec cu vederea aspectele psihologice subtile ce au ieșit în evidență dar și granița dintre bine și rău, între iubire și ură, între corectitudine și incoerență. Ingeniozitatea regizării întregului scenariu este de lăudat, multe aspecte nici măcar nu le-am intuit, iar altele pe care le ghiceam au ieșit complet contrariu, ce a dat nota maximă pentru toată plăcerea mea de cititoare. Cartea m-a surprins cu desăvârșire, tot amestecul dintre mister, secrete, spionaj, anchete, oameni ce și-au spus povestea corelând cu Ana au dus lectura la un nivel ridicat de adorație. Abia aștept să citesc celelalte două volume din această serie.

„Julieta avea un pistol” s-a dovedit a fi o lectură plină de suspans și acțiune dirijată emoțional ce a plăcut încă de la primele pagini. Cartea poate fi găsită pe site-ul editurii Tritonic, alături de celelalte cărți din serie ale autoarei Tony Mott.