Citind-o pe Andrada Rezmuveș. Cartea „În brațe străine. Volumul I”

Îmi place extrem de mult atunci când găsesc la editura Petale Scrise romane noi, de ce?… deoarece mereu merg la sigur, știind că vor fi de excepție. Astfel, noua carte apărută semnată de Andrada Rezmuveș mi-a luminat clipa și mi-a încins sângele în vene, și nu doar prin coperta ce te duce cu gândul la pasiuni nestăvilite dar și la titlul incendiar. „În brațe străine”, primul volum din Seria Destine Încătușate mi-a captat atenția încă de la primele pagini, povestea a curs sub ochii mei relatând cursul unor destine împinse de incertitudini, de frici și de un trecut mult prea complex care îi trage în jos pe eroii cărții, ca într-un cerc vicios al amintirilor înlănțuitoare. Unele care nu le permit să ia prezentul și viitorul ca o normalitate, ca un pas înainte spre împlinirea proprie. O carte ce pe lângă pasiunea ce ia amploare ne descrie cum o femeie poate renaște din propria cenușă mai puternică, mai hotărâtă și mult mai înflăcărată, dornică să-și descopere sexualitatea într-o nouă ipostază, acea a femeii independente!

„Amintirile sunt cele care dor cu adevărat.”

,,Dragostea te răneşte în feluri pe care nu le poţi descrie în cuvinte, dar tot ea vindecă rănile pe care le credeai imposibil de vindecat.”

O avem ca eroină principală pe Audra, o tânără femeie ce rămâne în voia sorții cu un copil pe brațe de doar câteva luni după ce soțul acesteia alege pe o alta. Rănile sângerează abundent iar gustul dezamăgirii o face pe Audra să dea un milion de pași în spate și să-și analizeze relația cu soțul acesteia, pardon, fostul soț. Dacă pentru început totul a fost lapte și miere, treptat aceasta realizeză că Arden, bărbatul în care și-a investit tinerețea, fidelitatea și credința oarbă nu e nici de cum un familist dedicat, ba din contra… privind în ansamblu realizează că mereu au fost umbre ale infidelității lui, însă din prea multă dragoste ea le-a ignorat. Acum e mai hotărâtă ca oricând să-și îndrepte toate emoțiile către mogândeața de fetiță ce îi amintește că pe lângă faptul că e femeie a fi mamă e mai primordial. Însă durerea pierderii o sapă din interior, iar senzația propriului abandon o înrobește parcă arătându-o cu degetul, semnalându-i că s-a pierdut într-o mare de oameni. Că nu mai e ea, o tânără senzuală ce ar trebui să se reclădească pe zi ce trece pentru a fi artă în ochiul privitorului. Până își ia viața în mâini, se pune pe ea pe primul loc pentru o noapte, una care o va da pe spate… la propriu și la figurat.

„Acesta este drumul tău, Audra. Drumul tău separat de al lui, de trecut, de voi. Trebuie să-l uiți cu orice preț, iar, uneori, sexul este un afrodiziac mai puternic decât alcoolul. Ai nevoie de eliberare, de amintirea orgasmului. Felul în care corpul tău tremură când ajunge la împlinire, zburând undeva mai sus de nori. Ai nevoie să îți amintești că încă ești frumoasă, atractivă… Că încă ești femeie! Poți fi și pradă și vânător!”

Aventura unei nopți se topește pe pielea ei iar Audra vrea să nu uite acea privire în care s-a oglindit ea, goală de rețineri și plină de flăcări arzând în interior. Acum însă își îmbracă haina de mamă și plonjează ca pe gheață atunci când fostul soț încearcă să-și reînceapă viața cu o alta ba să îi trimită semnale pe care ea le îndepărtează rapid; refuză să mai simtă dezamăgirea tăioasă, refuză să se pună pe ultimul loc pentru că acum știe cum e să fii în brațe străine. Și i-a plăcut.

Ironia face ca o noapte să se transforme în nopți înfocate alături de misteriosul bărbat întâlnit într-un club, Reed se dovedește a fi balsamul de care are nevoie. Fără obligații, fără întrebări și alte complicații. O relație cu multe beneficii pentru ambii. O înțelegere făcută în plin act al pasiunii ce îi va consuma pe ambii, însă până atunci emoția se trăiește iar experiența focului în doi fac din Audra o nouă „Ea”, una mai hotărâtă să înfrunte realitatea. Și totuși, uneori ce e bun pare feeric, tot ce e înălțător pare desprins dintr-o vrajă, iar tot ce ni se înfățișează magic… se evaporă ca într-un vis, departe de a fi împlinit definitiv. Iar gustul unei noi dezamăgiri plutește, din nou înlănțuie ecoul unui suflet și așa rănit. Chiar dacă și-a promis că nu se va îndrăgosti niciodată, chiar dacă și-a zis că inima îi va rămâne ferecată pentru un nou „El”. Acum simte. Emoții încărcate. Trăiri confuze. Explozii de culori.

„Singura lumină care ar putea schimba felul în care te văd este cea a minciunii și ascunzișului, Reed. Sunt îndrăgostită de tine, nebunește, atât de îndrăgostită încât rămân fără aer când te văd.”

Cartea „În brațe străine” s-a dovedit a fi un romance erotic plin de răsturnări de situație, dacă de la început ni s-a conturat tabloul unei familii rupte de o infidelitate supărătoare treptat am putut vedea evoluția. Textul a prins conturul unduitor ca a unei femei îndreptându-ne atenția către erotismul dar și povestea în sine, una care poate fi a multor femei. Unele poate o să se și regăsească printre pagini, mame singure, femei care au uitat că feminitatea e cea mai bună haină, că sexualitatea e cel mai strălucitor machiaj iar zâmbetul cea mai letală armă. „În brațe străine” e cartea vindecării prin regăsirea de sine, e povestea unui începtul care înnoadă trecutul cu prezentul formulând un conținut vieții, dându-i sens și un țel, acela de a fi azi mai mult ca ieri. E cartea în care o ea se scutură de suferință ca de cenușă și își dă voie din nou să simtă, să trăiască aventura unei nopți și gustul renașterii prin sensibilitatea emoțională. Chiar dacă finalul mi-a lăsat un gust amar … sper ca volumul doi să aducă lumină, și acel mult așteptat sfârșit de, „… și au trăit fericiți împreună până la adânci bătrâneți”. Da, recunosc, sunt o romantică incurabilă!

Vă recomand romanul cu drag, va fi o carte pe care o ve-ți devora la propriu și nu doar pentru poveste ci și pentru scenele erotice ce vor fi delicioase. Vă asigur!

Citind-o pe Cătălina Pană. Cartea „Fata cu umbrelă galbenă”

Cred că autoarea e adepta senzaționalului, de ce… deoarece mereu aduce în față un punct de culoare care se întinde până la cer și înapoi dând întregului text o alură de extaz pictat în toate nuanțele. Dacă primul volum, „A ta, Mia” din seria Zodia Ispitei mi-a plăcut într-un mod aparte, prin gingășia eroinei și povestea însăși tumultoasă, volumul doi „Fata cu umbrelă galbenă” a fost vibrație vie. Încă de la primele pagini ni se înșiruiesc o serie de evenimente menite să acapareze toată atenția, iar drumul ne este indicat de o umbrelă galbenă, una care e un punct de culoare într-o lume anostă, un obiect neînsufețit care este catalizatorul unui început tumultos. Începutul unei iubiri ce va fi atât de intensă încât emoția va pulsa cu un erotism senzual purtat pe culmile înaltului; o poveste dintre două sufelete rănite ce vor fi într-un neastâmpăr constant, să se caute, să se accepte, și nu în ultimul rând să își dea voie să simtă acea fluturare a iubirii la cel mai ridicat ton.

„Ceva ieșit din tiparul sumbru îmi atrage atenția în colțul ochiului drept. În marea de umbrele negre, își face apariția, pe lângă colțul clădirii cinematografului, o umbrelă galbenă. Un contrast interesant de privit, cum o singură persoană merge în direcția opusă puhoiului de lume.
O FEMEIE.
Îi pot desluși cizmele lungi și albastre, trase peste o pereche de pantaloni negri. Restul este acoperit de umbrelă, dar ce văd e de-ajuns cât să-mi aprindă imaginația.”

Ce face momentul/clipa din om? Ce poate stârni o pată de culoare în sufletul unui bărbat? Păi vă spun eu, emoție sau mai bine spus furtună care are o direcție, „Ea”. Sursa. Descoperirea. Dorința. Ea ispita ce-l va scoate pe El din amorțeala unei pierderi, a unei eroziuni sufletești acerbe. În acest dans al ploii umbrela galbenă scoate în evidență tot ce doi oameni au înfundat în suflet într-o nevoie de a se complace într-o tristețe ce macină, însă soarta, sau fie ce-o fi îi vrea vindecați de trecut, goi de secrete și pregătiți pentru … și va urma!

Îl avem ca erou principal pe Emanuel Fota zis și Manu, un văduv ce încă e îmbrăcat în mantia doliului ce se complace în această stare a singurătății, a furiei și a ignoranței față de sine de mai bine de patru ani. Nimic nu are gust pentru el, totul e cenușă și toate nuanțele de gri îi pictează zilele până din marea de sumbru un galben timid își face simțită prezența. Manu privește ca hipnotizat nuanța intensă până curiozitatea îl împinge să o caute pe cea ce se ascunde de privirea sa. Chemarea sorții este aproape iar Manu este pus pe o scenă a vieții ce îl va face atât erou cât și o persoană ce se ascunde după emoția pierderii, însă eroina noastră îl scoate din acea cochilie ajutându-se recipros să-și condimenteze zilele. Și ce mai deliciu…

Și Anna la rândul său este o purtătoare a unei suferințe greu de ținut în frâu, cu o familie influentă și care o vrea supusă aceasta iese din tiparele bine stabilite de „tatăl anului”. Iar acest fapt îl supără teribil pe acesta, provocându-i Annei suferințe sub orice formă, oroare de părinte zic eu, cum zice regina din Alice în Țara Minunilor: „să i se taie capul„. Și totuși, Anna demonstrează o maturitate ieșită din comun, iar pas cu pas alături de Manu se completează, își sorb cuvintele de pe buze și își fac nopțile zile. Până… necazurile îi iau pe nepregătite. Din nou.

Însă tot ce le-a fost scris nu s-a lăsat așteptat, iar voia sorții s-a împlinit în direcția în care cei doi s-au completat mai bine decât își imaginau. Fricile le-au fost șterse iar experiențele prin care au trecut le-a demonstrat încă o dată tăria lor în a porni pe drumul dragostei, un drum de care au fost ambii limitați. Acum au realizat că jumătățile de măsură nu le sunt suficiente, ci toate o împlinire comună, el pentru ea, ea pentru el!

Cartea „Fata cu umbrelă galbenă” s-a dovedit a fi un roman erotic destul de intens. Pasiunea s-a strecurat printre acțiunea propriu zisă atât de senzual încât oricâte dureri nu s-ar striga în text iubirea celor doi se avântă tot mai sus, în aria plăcerilor. Povestea Annei și a lui Manu a fost un deliciu, și știți expresia, „aici și acum”, păi în acest moment încă simt efectul lecturii care a răscolit imaginația mea, dar și a lăsat în urma sa un val de nuanțe vii ce mă vor înclina în zona viselor, a plăcerilor, și nu în ultimul rând a zâmbetului. „Fata cu umbrela galbenă” a fost cartea ce a venit la fix, romantismul ei, fulgerarea acțiunii cât și suspansul îmbrăcat cu umor a făcut din această poveste elexirul perfect pentru serile lungi de toamnă. O lectură pe care o recomand cu mare drag! 

Citind-o pe Maria Philip. Cartea „Conacul Roselor”

Sunt cărți pe care le iei în mână și nu te lași până nu finisezi și ultima foaie într-o încântare desăvârșită. Și stai și analizezi povestea în sine dar și emoția de după… o înlănțuire de stări în care te induce mersul narațiunii, și plutești în plăcerea furtunoasă a pasiunilor, a intrigii și a senzualității textuale. Astfel, cartea „Conacul Roselor” întrunește aceste calități, toate într-un buchet al momentelor de tensiune, de flăcări ale noilor descoperiri dar și a înfloririi dragostei într-un moment de cumpănă.

Într-o vreme a balurilor, a cavalerilor și a tinerelor domnițe îmbrăcate în cele mai boeme ținute la Conacul Roselor se produc schimbări radicale; loc în care a fost sanctuarul dar și colivia unei femei cu fiica acesteia un Conte zdruncină liniștea și pacea întreținută în timp. Contele William Carter este pus să fie tutorele tinerei a cărui spirit liber cutreiere ținutul Roselor în urma absenței unuia dintre părinți; mama decedată de ceva timp și tatăl care a fost o umbră ce le-a înnegurat amintirea, mort și acesta, înstrăinat de tot ce a însemnat familie, departe de emoția de ai fi alături unicei sale moștenitoare. Acum însă totul se întoarce, trecutul își scutură cele mai prăfuite haine încețoșându-i tinerei Gladys tinerețea exploratoare. Chiar dacă Gladys a fost educată și strunită de restul lumii, mintea sa ascuțită și spiritul de observație îi arată că lumea din afara Conacului nu-i este pe plac; iar o dată cu apariția și tentațiile ce i le oferă frumosul Conte William îi întărește convingerea că locul său e în inima sălbatică a Conacului Roselor, loc în care mama sa și-a dedicat toată atenția și tinerețea. Însă soarta a hotărât cu câțiva pași înainte, astfel tânăra noastră ajunge să-i fie soție contelui în cele mai întortocheate împrejurări ce-i fac să fie ba războinici ba modele de lut în mâini pricepute.

Însă încercările abia își iau avânt, curiozitatea sexuală a lui Gladys se ridică pe culmi iar William realizează că nu-i poate rezista pe cât și-a închipuit. Secretele abia acum se răsuflă iar adevărul e mai șocant decât și-ar fi putea imagina fiecare personaj. Gladys privește totul ca pe o binecuvântare cu toate că reținerile ei sunt departe de a fi înțelese, își vede tatăl adevărat ca pe un înger venit la momentul potrivit iar pe ceilalți ca pe niște susținători de care a fost privată toată viața sa. Însă trauma la care a fost supusă e încă acolo, parcă o trage în jos din umbră, parcă fugar, parcă îndărătnic zădărnicindu-i prezentul cu spinii trecutului. Însă toate au un început și un sfârșit, chiar și suferința.

Jocul seducției condimentează textul răscolind imaginația cititorului, iar povestea în sine încheagă o carte ce place de la început până la sfârșit. Eroina e ca un curcubeu, mereu în toate tonurile, într-o complexitate de emoții răvășitoare încât ba o apreciezi pentru istețime, ba o cerți pentru naivitate. Aici nimic nu este alb-negru, sau zi ori noapte… nu, narațiunea cu mult depășește așteptările iar povestea te face să vizualizezi un film boem în care dragostea nu e ceea ce pare, nici viața, nici dansul în doi, nici prima noapte de dragoste. Pasiunea aici se citește cu subtitre iar unduirile mărturiilor îndreaptă privirea către niște scene erotice desfășurate suav, într-o lentoare incitantă. Ce arde. Ce excită.

Cartea „Conacul Roselor” este o poveste de iubire încântătoare, cu mister, cu durerea pierderii dar și cu multe imagini încărcate de sezualitate; o scriere ce întrunește o paletă largă ce te face să visezi cu ochii deschiși și să crezi în puterea dragostei, a iertării și a acceptării celui de lângă tine așa cum este el, cu toate bagajele pe care viața i le-a pus în spate, cu secrete dure dar și noul cu care intră în relație. E cartea ce a creionat trecutul, prezentul și viitorul într-o narațiune de care te îndrăgostești imediat. Un roman pe care îl recomand cu drag!

Citind-o pe Maria Philip. Cartea „Pasiuni interzise”

Am câteva zile de când am terminat cartea „Pasiuni interzise” de Maria Philip apărută recent la Editura Petale Scrise și încă sunt într-o stare de euforie plăcută ca reacție a unei povești încântător de efervescentă, una care m-a răscolit printr-o manifestare incitantă de-a dreptul. O carte ce a plăcut încă de la primele pagini printr-o depănare a unei povești ce a atras prin patimă și mister, prin jocul nebun al pasiunii împletit cu erotism fulgerător de fierbinte.

„- Dacă tot m-ați trezit în miez de noapte ca să îmi aflați opinia despre asta, o voi spune pe față. Isus a prețuit femeile mai mult decât bărbații. Femeile au fost singurele care i-au rămas fidele și nu au fugit, nici când era pe cruce. Pentru că o femeie care simte că e apreciată și iubită, niciodată nu va frânge inima care o primește în sălașul ei.

Marchizul rămâne fără suflare pentru câteva clipe. (…)”

Pe notele unor timpuri al nobilimii și a balurilor pretențioase Marchizul de Winter este în căutarea unei consoarte după ce a rămas văduv în urma unor circumstanțe ce îl urmează ca o umbră de-a lungul anilor. Dintr-un impuls venit în urma unei minți aburite de alcool acesta ia totuși decizia de a-și cumpăra o nouă soție, una neatinsă și educată chiar într-o mănăstire. Aleasa ajunge să fie practic aruncată în gura lupului în plină noapte, așa că Cristine își acceptă soarta și părăsește mănăstirea alături de un necunoscut care îi va schimba viața, la propriu și la figurat.

Ironia face ca cele două suflete întâlnite parcă se atrag reciproc în ciuda diferențelor; el un rătăcit prin lume din cauza meseriei dar și a adulterului din partea fostei soții, iar ea- o ființă a nimănui abandonată dubios la o vârstă fragedă la ușa mănăstirii. Marchizul în ciuda naturii relației lor încearcă să o protejeze, să o lase neatinsă de păcat, însă tentația e mare mai ales că el e un bărbat priceput în a oferi plăceri trupești… iar ispita e prea aproape de el, la o ușă distanță. Cristine încearcă să nu-l ademenească, însă fiind o fire naivă nu realizează că frumuțea și fragilitatea ei anume îl încântă și-l face să se îndrăgostească de ea fără rețineri.

Confruntările dintre cei doi e un deliciu al textului iar curajul Cristinei e de invidiat, și totuși, ajunge să fie o bucată de lut în mâinile dibaci ale focosului Marchiz de Winter, cel mai râvnit burlac. Însă trecutul îi ajunge din urmă, astfel aflăm că de fapt fetița cea fără de un titul Cristine e de fapt o temută nobilă pentru rege fără ca aceasta măcar să conștientizeze, iar acest aspect e foarte periculos pentru cei doi; un necaz ce poate aduce după sine furtuni nemărginite. Acțiunile următoare sunt la cote înalte, pe lângă toată avalanșa de întâmplări, tentative de omor și baluri înțesate de ținute alese și serate dansante iubirea celor doi prinde culoare, chiar dacă pe alocuri aceasta e soră cu nebunia. Poate din nevoia de mai mult, poate din necesitatea de a fi o respirație la doi, sau ambii o substanță prin esență. Cine știe?… cert e că până nu-și vor încheia capitolele din trecut, până nu vor prioretiza deciziile ambii nu se vor putea implica lucid în această relație plină de erotism irezistibil.

Cartea „Pasiuni interzise” a fost un deliciu. Secenele erotice au fost incendiare iar povestea în sine destul de plină cu detalii încât am fost prinsă printre pagini fără să realizez că finalul e aproape iar eu parcă mai vreau. Dincolo de încadrarea în categoria erotic, romanul are un mister ce m-a surprins, iar timpul anilor de nobilime, marchizi, regi și cavaleri m-a purtat ca într-un dans într-o poveste frumoasă în care mi-am oglindit visul. Iubirea și jocul celor doi eroi principali a fost sarea și piperul întregii scrieri ce s-a aprofundat într-o legătură foarte strânsă; am trecut alături de personaje de la agonie la extaz, de la uimire la dezlănțuire. „Pasiuni interzise” s-a dovedit a fi o lectură extrem de plăcută, care a avut în prim plan sentimentele puternice de iubire, ce s-au nascut în cele mai vitrege condiții cu putință depășind orice barieră impusă de societate, cât și de pecetele trecutului. O carte a sentimentelor dar și a pasiunilor interzise care nu are cum să nu placă. Ba chiar vă va răscoli dorind mai mult și mai mult…

Citind-o pe Flavia Bădic. Cartea „Papi”

Autoarea Flavia Bădic s-a născut în Călărași, s-a mutat de 16 ani în Brașov. Aceasta a terminat liceul cu profil Jurnalistic și Facultatea de Drept. A lucrat 11 ani în turism, iar în ultimii 3 ani și-a schimbat domeniul radical și lucrează într-o firmă de software. Pentru acest articol autoarea menționează câteva detalii despre cartea „Papi” apărută anul acesta la Editura Stylished: „Totul a început de la un serial mexican de pe Netflix, în care capul mafiei era numit Papi. Mi-am zis că ar fi un nume tare interesant pentru o carte și a fost suficient. Papi a apărut ca o imensă provocare pentreu mine și recunosc că mi-a fost tare greu să îl conturez, mai ales pentru că a trebuit să îi împart atenția între 2 femei. Triunghiurile amoroase, deși există peste tot în lume, încă sunt un subiect tabu la noi în țară, iar mie îmi place să scriu despre ceea ce alții nu au curaj.”

Cu fiecare nou roman pe care Flavia Bădic îl creionează acțiunea e tot mai intensă iar intriga tot mai pronunțată; astfel romanul nou apărut „Papi” e culmea apogeului. Autoarea reușesc să surprindă printr-un stil cameleonic toate ipostazele vieții, să se joace cu destinul personajelor dar și cu imaginația noastră într-un film al iubirilor și dezamăgirilor, al pierderilor și regăsirilor, ajungând la acea chintesență a perfecțiunii!

„Papi” este un roman care aduce la viață o lume a păcatelor, a răscolirii sufletești dar și a tuturor simțurilor ce îți fac inima să bată mai tare. E acel gen de carte ce te primește ca într-o furtună, și te învârți acolo printre toate scenele, știind că te va arde dar nu-i poți rezista tentației. Așa s-a întâmplat și cu eroina acestei cărți, aparent o femeie stabilă atât profesional cât și în plan personal – aceasta ajunge să fie o piesă într-un puzzle mult prea complex într-un joc ce o va face să fie de o vulnerabilitate ce doare. Astfel, o cunoaștem pe Rina, o femeie de patruzeci de ani ce știe ce vrea de la viața sa până apare „EL”, de un tupeu bine antrenat și o alură de cunoscător Papi o face să vrea să-și încalce limitele, să testeze noi porniri dar și să-și dea frâu liber imaginației. Cunoscătoare în citirea cărților Tarot aceasta palpează pericolul însă se lasă purtată de valul tentațiilor iar ceea ce descoperă doar o intrigă și mai mult, până în punctul când conștientizează că de ea s-au folosit, că nu a fost specială după cum se imagina ci doar o femeie bine aleasă pentru un plan pus la punct de Papi, moștenitorul Familiei Cortea, unii dintre cei mai influenți din sfera plăcerilor trupești, unde fiecare vis sau fantezie se poate înfăptui aevea prin oameni, atât femei cât și bărbați special antrenați pentru asta. Ironia face ca de la Papi, în ciuda vârtei sale tinerești să i se ceară un moștenitor, iar cum soția acestuia e infertilă frumoasa Rina merge ca candidata ideală, o femeie puternică, sănătoasă, fără familie și persoane ce i-ar simți avid dispariția, căci da, aceasta ajunge să fie ținută departe de ochii lumii într-o casă din care nu are scăpare, doar ea și zumzetul vorbelor bine alese de o soție dusă în culmile nebuniei.

”Încă nu îmi pot da seama care dintre noi doi este mai nebun – el pentru că insistă sau eu pentru că, deși nu vreau, ajung să îi permit să mă manipuleze…”

Atmosfera este apăsătoare însă singurătatea Rinei este întreținută de acel suflet ce-i crește sub inimă, care devine un punct de pornire către ceva… nici ea nu știe, până când în avansul anilor își dă seama; însă e prea târziu, prea dureros, prea multe goluri ce nu vor fi niciodată umplute. Conștientizează că deși trăiește într-o lume în care dorința și pasiunea sunt prezente, acestea nu pot atinge niciodată apogeul simțirii celui ce iubește. Și că toate acele flăcări și-au găsit stingerea pe acel drum alunecos al minciunilor, manipulărilor și a orgoliilor! 

”A apărut în viața mea perfect ordonată ca să creeze haos” și ”m-am trezit într-o realitate pe care nu mi-aș fi dorit-o pentru nimic în lume”.

Cartea „Papi” este un roman scris cu o forță surprinzătoare, fiecare cotitură sau unduire a pasiunii a fost șlefuită cu o acuratețe uluitoare lăsând mintea să-și joace rolul într-o scenă a patimii dezlănțuite. Iar povestea, aceasta a întrecut orice limită… aceasta s-a dezvoltat parcă singură urcând la cotele cele mai înalte, ba chiar atingând culmile sau a plăcerilor sau a deznădejdei, ba căzând într-un abis al misterului înscripționat pe cărțile de Tarot. Cu personaje „feroce” cartea „Papi” a fost cu mult peste așteptările mele, s-a dovedit cu adevărat o lectură care te prinde sub vraja sa iremediabil și nu te mai lasă, nici chiar după.

Vă invit să citiți această poveste incendiară, care fascinează și captivează până la ultima pagină…