Citind-o pe Elena Petrea Kyrintzis. Cartea „Totul pentru Ea”

Elena Petrea Kyrintzis, s-a născut în data de 12.05.1988, Constanța, a urmat studiile la Facultatea de Științe Politice, master în Politici Europene de Dezvoltare Regională. Anul 2020 i-a adus marea bucurie prin publicarea primei sale cărți  „Anthos”, un roman ce mi s-a lipit instantaneu de suflet, apoi urmată de un prim volum „Doamna și Mafiotul” din seria Jocurile Mafiei, urmată apoi în pragul sărbătorilor de romanul „Până la Crăciun” iar anul acesta bucură cititorii cu al doilea volum din seria semnată de aceasta. Elena a jonglat atât de mult cu eroii, acțiunile și deznodământurile în fiecare carte în parte încât sunt convinsă că ce va scrie în viitorul apropiat va fi de senzație. Astfel, cartea „Totul pentru Ea” a însemnat dragostea, dezamăgirea dar și complementaritatea în toate tonurile posibile. A fost continuitatea poveștii dar și rescrierea secenariului pentru ca noi cititorii să ne încingem sufletul și să ne creăm în minte tot filmul unei iubiri periculos de înflăcărate. Una care e sare și piper, e cafea amară dar și aroma vaniliei pudrate.

„- Să nu uiți ceva, tesoro. Tu ești fiecare motiv, fiecare vis, fiecare respirație de-a mea și fiecare speranță pe care am avut-o vreodată. Și, indiferent de ceea ce se va întâmpla cu noi, vreau să știi că fiecare zi petrecută cu tine a fost cea mai frumoasă din viața mea.””

Încă din primul volum aflăm povestea marelui Capo al mafiei Lorenzo de Luca, un bărbat întunecat care cucerește inima frumoasei Scarlett Wintour, medic rezident care se afundă tot mai mult în mocirla ilegalităților. Chiar dacă trec prin diferite momente tensionate aceștia se găsesc mai puternici doar împreună. Când iubirea lor îi unește nu au cum să ignore sentimentele ce se trezesc doar dintr-o singură privire și o respirație la doi. Nu au cum să-și construiască ziduri în jurul lor atunci când pasiunea arde la propriu orice în cale. Astfel, capitulează și își spun un DA, printr-o acceptare ce formează o forță. Una invincibilă.

Volumul doi nu doar că accentuează povestea eroilor noștri ci și scoate în evidență punctele lor slabe, lacunele dar și capacitățile fiecăruia de a trece peste toate problemele, și de a nu fi înfrânți așa ușor. Cartea „Totul pentru Ea” a însemnat lupta pentru încredere, viitor dar și prezent, a fost volumul balanței care a cântărit puterea jurămintelor, a iubirii dar și a cuvintelor mute. A frământărilor dar și a tăcerii. A iluziilor și a dorințelor sincere mai presus de tot ce înseamnă pericol.

„Habar nu aveam ce urma să se petreacă, dacă voi mai avea ocazia de a-i privi frumoșii ochi. Știam doar că sunt dispus să dau totul. Totul pentru ea! (…)”

În cursa iubirii lor atât Enzo cât și Scarlett dezvoltă o obsesie de dominare, însă Lorenzo datorită traumelor sale din copilărie dar și toxicității acumulate în timp scoate la suprafață niște zbuciumuri distrugătoare ce le face ca relația să se clatine. Iar în toate aceste încercări ale sorții noi chipuri își fac prezența în întuneric, figuri puse pe tabla de șah pentru a distruge tot ce a construit Enzo cu atâta migală, și anume noțiunea de familie. Trecutul temutului Enzo îi ajunge din urmă, îi răscolește, și le scoate în față acele taine ce se cereau ascunse în cele mai tăinuite locuri, acum însă trebuie să lupte atât cu dușmani fără chip dar și cu rudenii dubioase, și nu în ultimul rând cu demonii nestăviliți ce le îngenunchează propria minte și cugetare, cei care îi sabotează, îi slăbesc într-o lume care i-au luat deja la vizor. Scarlett e cea care are cel mai mult de suferit, ea e departe de a ști în ce ape s-a scăldat în tinerețe soțul său, e departe cu gândul ce i s-a întâmplat de-a lungul anilor în așa-zisa familie, cea care ar trebuie să învețe, să povățuiască nu să rupă orice fir de inocență din inima unui copil. Acum însă cu voie și fără de voie află lucruri ce o pun la pământ, iar când cărțile se așează tot tumultul de informație o rup în mii de bucăți. Se prinde doar de firul iubirii pentru el, acel bărbat care este în stare să pună lumea la pământ pentru ea… totul pentru ea!

„- Uită-te la mine …(…). Mai ții minte ce ți-am spus? O să te găsesc. Într-o mie de ani, în o mie de lumi diferite, în orice versiune a realității, te voi găsi, tesoro. Printre miliarde de inimi, o pot repera pe a ta imediat. Știi de ce? Pentru că e singura care bate pentru mine.”

Eroii cărții sunt prinși într-un lanț de evenimente care îi dau lumea peste cap, moartea le suflă în ceafă iar durerea se citește pe chipul lor. Acum mai mult ca niciodată atât Enzo cât și Scarlett trebuie să dea dovadă de putere, înverșunare pentru dușmani și devotament pentru cei la care țin. Însă nu e ușor atunci când parcă tot universul e împotriva lor, le împiedică alegerile, pornirile sau dorințele. Totul parcă e contra timp iar cei doi soți sunt puși în fața unor fapte greu de digerat, șocul ce vine din urma unor evenimente le răstoarnă toată percepția a tot ce a fost și ce va fi. Însă nimic nu îi pregătește pentru jocul destinului ce le pune în față momente teribile, suferințe, moarte… singurătate.

„- Uită-te la mine, am spus cuprinzându-i obrazul cu cealaltă mână. Eu sunt motivul pentru care ești în pericol și tot eu voi fi cel care te va scăpa de asta.”

Romanul „Totul pentru Ea” este acel gen de carte care te farmecă și te învăluie sub influența ei încă de la prima frază citită, pentru ca, mai apoi, să te cuprindă cu totul într-un vârtej de sentimente, de trăiri și de gânduri, suficiente cât să-ți creeze un film prin fața ochilor. Orice scenă fie ea de amor sau de duritatea lumii mafiote crează o complexitate textuală de excepție, pe tot parcursul lecturii am simțit cum mă trece atât furia cât și mila, pe alocuri o revoltă fără margini, ca mai apoi să mă îndulcesc de la iubirea celor doi eroi ai cărții. Însă de cele mai multe ori am rămas cu un gust amar… și cu întrebarea, cum e posibil așa ceva? Cum poți blama un copil? Cum poți distruge inocența unui tânăr? Cum poți îngenunchia un bărbat? Răspunsul e cât de poate de simplu… să-i afli punctul slab. Iar pentru Enzo ea este slăbiciunea de care se folosesc mulți, iar dușmanii mișună nestingheriți. Însă el e în stare să facă imposibilul, totul pentru ea! Și poate mai mult de atât. Cartea este un montagne russe ce a pătruns adânc în cel mai ascuns colțișor al minții și a încercat să despice firul în patru pentru a da continuitate iubirii celor doi, ce pot să spun e că autoarea și de această dată s-a jucat cu mintea mea și a croit un final care nici pe departe nu e un sfârșit definitoriu, ci mai degrabă… un va urma încărcat de multe idei ramificate. Și un, oare ce va mai fi? Sincer, abia aștept!

Citind cartea „Petale pe zăpadă. Povestiri de iarnă”

Mereu am găsit la Editura Petale Scrise o mulțime de povești ce mi-au desenat fie zâmbete fie senzații o mie de tristeți, suferințe dar și pasiune. Toate mi-au arătat cât de atenți sunt la ce publică, la ce scrieri să dea avânt și ce note să dezvolte pentru a capta atenția cititorului de rând. Astăzi vin să vă prezint o carte ce a reunit toți scriitorii Petale Scrise într-o frumoasă antologie de iarnă, una care trezește în suflet magia, frumosul dar și purificarea prin tot ce înseamnă alb. „Petale pe zăpadă. Povestiri de iarnă” nu este doar o colecție de povestioare înșiruite ci o plămădire de trăiri intense asezonate cu miros de brad, gust de ciocolată și praf de stele într-un timp al anului ce se vrea magic.

„Pornesc armăsarii. Nămeți
de nea și de ger ne-mpresoară
Noi doi ne-alintăm ca și beți,
Sub fulgii ce-n haite coboară.
Îți sorb răsuflarea, te sorb.
Iarna tremurând se-nfioară,
Căci simte ca țipăt de corb,
Cum curge din noi primăvară…”
(„Menuet” de Marius Andrei)

Cartea „Petale pe zăpadă. Povestiri de iarnă” a plăcut încă de la primele pagini. Autorii s-au întrecut pe sine pentru a ne aduce în față povești unice cu tematică pentru a ne bucura din plin cu o stare de sărbătoare. Chiar dacă într-un număr mai mic de pagini fiecare text a pătruns la inimă prin intensitatea sa; acțiunea a curs atât de plină încât am tins să cred că văd un film în fața ochilor vrând parcă să fiu acolo și eu. Nu am simțit de loc lipsa unui conținut mai amplu, ba din contra, fiecare poveste a debordat de trăire, emoție, iubire în toate formele ei încât am privit visătoare către fulgii ce se dansau prin fața ochilor mei și am apreciat fiecare cuvânt înșiruit pe pagină.

Antologia este acel gen de carte ce trebuie savurată lent și la căldura unui cămin într-o atmosferă relaxantă. În ea găsești poveşti mai scurte, sau mai lungi… cât să îți savurezi ciocolata caldă și să admiri jocul de cuvinte. Pentru că da, fiecare autor a scris diferit, plăcut și cu întorsături surprinzătoare de la care nu ştii niciodată ce te aşteaptă mai ales că în spatele titlului frumos ticluit nu poți descoase conținutul. Astfel, te lași purtat/ă de valsul fulgilor de nea și primești desfășurarea creativă a unor minți sclipitoare ce nu doar au făcut o muncă de echipă minunată ci au și surprins cadrul unui anotimp în toate splendoarea. La sigur că complexitatea celor descoperite în carte vă va plăcea la maxim, și sunt convinsă că cel puţin una dintre aceste poveşti te va cuceri iremediabil. 

Cartea cuprinde operele: „Menuet” de Marius Andrei, „O dorință pierdută” de Diana Boitor, „Un strop de magie” de Mihaela Anghel, „Licăr de speranță” de Ruxandra Popa, „Un om special” de Alexandra Condrat, „O regăsire de poveste” de Delia Mitroi, „Minutul 85” de Cătălin Dumitrescu, „Mițoaca de Crăciun” de Cătălina Pană, „Băiatul care iubește Crăciunul” de Corina Lupu, „Un cadou păcătos” de Delia Moretti, „Miracolul meu ești tu” de Andrada Rezmuveș, „Griul unei nopți de iarnă” de Elena Druță, „Zâna corporat(r)istă” de Morgan Hexner, „Inelul de Cristes Maesse” de Alexandra Drestaru, „Dorința lui Moș Ninja” de Ioana Mihaela Curaleț, „Bușteanul de Ajun” de Aurelia Chircu, „Ciocolată caldă” de M. K. Lynn și ultima poveste ce a încununat antologia e „Prima Pecete” de Alina Cosma.

Cartea „Petale pe zăpadă. Povestiri de iarnă” a fost un drum către o lume de o sensibilitate aparte. Un traseu făcut într-o liniște deplină pentru a nu deranja magia să se înfăptuiască. Iar aceasta nu a fost puțină, tot textul a fost cuprins de o frenezie feerică în care Crăciunul, iarna, zăpada au dat tonul unei proze extrem de atractive. Fragmente fine sau mai excentrice care au prezentat fie chintesența vieții fie nodurile unor destine ce se caută prin timp și spațiu. Toate reunite într-o scriere ce a avut menirea să redea acea speranță că totul va fi bine, mai devreme sau mai târziu! Recomand cu drag această operă ce nu doar că va ajunge la sufletele voastre, ci și se va sedimenta stratificat ca mai apoi să scoată la iveală acea emoție textuală desăvârșită!

Citind-o pe Aurelia Marin. Cartea „Ombra”

Aurelia Marin s-a născut în Slănic, județul Prahova. Este absolventă a Facultății de Istorie, Universitatea București. A locuit, pentru mai mult timp, în Berlin, Bonn, Berna, Viena, Rabat și Tunis. Între 2001 și 2008 a publicat volumele de versuri Arsenalele singurătății, Călătoria, Cutia de scrisori, Pasărea cu noaptea în cap și Albul miresei care se vedea în oglindă. În 2014 a publicat antologia poetică Gibraltar blues, iar în 2016, Însoțitori de noapte. În 2018 apare romanul Carbon. Anul 2021 îi aduce scriitoarei un nou roman editat la Editura Tracus Arte intitulat „Ombra”, o carte ce zdruncină inima și ne subliniază fragilitate noastră ca oameni într-o lume mult prea defectă.

„Nu se uită pe unde merge, nu mai simte nicio durere fizică, iar ceea ce se întâmplă acum trebuie să se întâmple fără îndoială în noapte. Ombra. Și ceea ce se întâmplase de mult, de nenumărate ori, fusese tot noaptea.”

Am pornit călătoria mea alături de acestă carte fără a avea multe așteptări, gânduri sau idei preconcepute; cu liniște în suflet și cu mintea lăsată liberă am parcurs un drum greu, anevoios și plin de dezechilibre care au dat valoare acestei scriituri. Poate vă întrebați, de ce sau cum… veți înțelege pe parcurs deoarece doar savurând acele texte, acele porțiuni de emoție și furtuni sufletești privești cartea la justa sa valoare. Cert este că această carte are menirea de a purta cititorul pe tărâmuri necunoscute, acolo unde se ascunde acel copil firav și inocent în căutarea sensului vieții.

Protagonista acestui roman este Ema Monteor zisă și Oro, o fiică ce își petrece pe ultimul drum părintele agonizat, o soră instabilă, o soție ce se rupe de o căsnicie defectă și o mamă ce luptă pentru propriul copil cu toate forțele și nu în ultimul rând o femeie ce se cere iubită. Aceasta cu o viață supusă îndoielilor, cu reproșuri, indulgențe sau condamnări își cere dreptul de a simți totul și poate mai mult de atât. Cu momentul comemorării decesului mamei sale în inima ei se declanșează furtuni, amintiri pe care le credea rupte în bucăți mii, însă trecutul o vrea supusă, abandonată în propria-i dezmembrare sufletească. Însă noul pune stăpânire pe ea iar jocul sorții e pe departe în zona înțelegerii ei, însă avansează, temător însă își dă liberatate să simtă.

„Întâlnirea cu Leo Fonta la Dumbrava o trezi din somnolența sentimentală în care se afundase de câțiva ani, trimițând-o într-un soi de beție juvenilă, o inconștiență care nu se lăsa hrănită decât cu vis, planuri neîndoielnic eronate și destulă fantezie.”

 Destinul eroinei noastre parcă e o comedie de prost gust, chiar dacă e tânără această rămâne într-o necroză emoțională, una care îi stârnește provocări și îi accentuează complexitatea lumii care o privește precum o slabă verigă, o nepăsătoare, o lașă cu propra-i ființă în fața unor dezechilibre pe care le-ar putea înfrunta. Însă doar ochiul fin ar putea vedea că ea încearcă, ea luptă cu acei demoni ce-i umbresc viața și mărșăluiește zi de zi precum ar fi ultima.

Sunt mai multe feluri de a fi fericit în viața asta…

Cine este ea ? De ce este diferită? Unde îi e sortit să ajungă într-un final? Care este scopul vieții ei? … vă îndemn să aflați. Pot doar să adaug că povestea acestei eroine poate fi a ta, sau a prietenei tale, o poveste ce nu doar că răscolește emoția din toate cătunurile inimii dar și dă voie gândurilor să plutească ca niște păsări rătăcitoare în căutarea unui răsărit ce ar simboliza un nou început. Sau o dezlegare la tot ce a însemnat trecutul cu toată întunecimea lui.

„Nu există alta ca ea, nu va mai exista niciodată.”

Scriitoarea Aurelia Marin s-a dovedit a fi o maestră în a construi personaje interesante, un profund observator a psihicului uman întortocheat și ascuns. Aceasta cu o dibăcie aparte a rotunjit cuvintele într-un mod atât de firesc încât tot ce s-a așternut pe foaie a fost inegalabil. Scriitura sa a fost îmbibată cu durere și dragoste, cu abandon și neîmpărtășita sugjugare a unei ființe ce și-a dorit un loc într-o familie, într-o societate, într-un univers mult prea amplu pentru puterile sale firave.

„Ombra” s-a dovedit a fi un roman pe cât de fin în scriere și limbaj folosit pe atât de direct în acțiune și atingere psihologică. O carte care a scos în evidență importanța sincerității și în special acea cu propria persoană, a identificării individuale și a împăcării, cu trecutul, prezentul și viitorului. O scriitură în care te lași la voia hazardului ca apoi să te trezești năucit de cărările pe care te direcționează autoarea. Și speri, și ceri îndurare nu atât pentru ceea ce simți cât pentru acel suflet rănit a cărei soartă e în mâna destinului.

Mie îmi rămâne doar să mulțumesc autoarei pentru poveste și să vă recomand cu încredere cartea „Ombra”. Ve-ți fi plăcut surprinși!

Citind-o pe Issabela Cotelin. Cartea „În exil printre oameni”

Issabela Cotelin este născută pe 27 aprilie 1968, în Galați, absolventă a Colegiului Național Iulia Hașdeu și a Facultății de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea București. A debutat publicistic cu versuri în revista Restituiri nr. 16 din decembrie 2017, după care i-au apărut poezii și proză scurtă în antologiile Anotimpuri, Pandemi(c)a (Betta, 2020), Albumul poeziei (Agora artelor, volumul 1, 2020), Antologie de… pandemie (Amanda Edit, 2020), Nuanțe de piper și ciocolată (Siono literar, 2020), Toamna metaforelor (ASPRA, 2020), Vis cu Nichita (vol. XIII, Rocart, 2020), Primăvara se numără prozele (Inspirescu, 2021), Antologia prieteniei și altele.

A debutat editorial cu volumul „Macii sunt întotdeauna roșii”, roman (File de lumină, 2020), publicând apoi volumul „Ehmeya”, roman (Astralis, 2021), iar recent scriitoarea surprinde cu o nouă carte, „În exil printre oameni”, roman (Editura RAFET, 2021)

„În exil printre oameni” se trezește o fată de șaptesprezece ani peste noapte, când rămâne însărcinată din greșeală și alege să păstreze copilul, în ciuda sfaturilor primite. Urmează scandaluri, durere, oprobiul vădit sau tacit al celor două familii implicate și al cunoscuților, privirile strâmbe ale necunoscuților. Lipsită de orice suport moral și social, cu cioburile primei iubiri de nelipit, lasă dovada vie a acesteia la părinții ei și pleacă în necunoscut.”

Sunt cărți ce ți se așează pe suflet imprimând acolo emoții într-o tornadă a confuziilor, unele care sau îți răscolesc amintirile sau starea de liniște formând parcă un déjà-vu, sunt alte cărți ce își plâng cuvintele iar prin retină vezi cum suferința ia amploare. Nici nu știu în care categorie să plasez romanul „În exil printre oameni”, deoarece am simțit cum mă învăluie trăiri pe care le-am simțit atât de intense încât lacrimile nu au întârziat să apară. Fiecare direcție a acțiunii mi-a arătat că noi oamenii suntem atât de puternici încât atunci când nu mai putem mai reușim încă un pic, atunci când suferința ne împiedică și cădem ne târâm doar pentru a fi, poate o versiune mai bună. O carte ce am simțit-o prin toți porii și poate mai mult de atât.

O avem ca eroină principală pe Dana, o tânără ce dintr-o iubire adolescentină ajunge să fie mamă. Cum tatăl se face nevăzut atât vârsta cât și mediul clevetitor o îndeamnă să se izoleze de lume, să fie o fugară în propra-i stradă, să evite privirile oamenilor și bârfele asupra sa. Greutățile însă abia încep, neajunsurile și alte necazuri o fac să plece din pragul familiar în căutarea sensului vieții, a visului unui trai decent. Însă, după cum se spune, un necaz nu vine singur experiențele prin care trece o fac atât de vulnerabilă încât aceasta nu mai caută răspunsurile la întrebările ce-i sună în minte. Iar timpul trece, trece năprasnic atât peste ea cât și peste acel copil lăsat în grija mamei. Un copil din flori ce nu poartă nici o vină!

Chiar dacă reticentă în relații datorită eșecului tineresc, Dana evită pe cât posibil să se conecteze cu cineva; ce o ține să facă acest pas e înrădăcinat în subconștientul ei. Totuși un bărbat este prezent în viața ei, un Andrei calm și cumpătat, inițial un coleg săritor ce nu-i dă semnale ce ar pune-o în gardă, apoi un ajutor ce crează o punte între țara natală și o plecare peste hotare. Tânără și fără experiență Dana calcă din nou greșit, se căsătorește cu un personaj ciudat cu o viață mult prea tumultoasă, iar aceasta rupe legătura cu Andrei. Inevitabilul se petrece, drumuri străine, o nouă sarcină, o viață încâlcită și țesută pe secrete fac din tânăra noastră o fugară printre străini fiind exilată și ținută în neștire. Viața nu-i este ușoară, zi de zi se convinge de greșelile făcute, de alegerile ce au dus-o într-un punct al existenței încâlcite, într-o piesă de prost gust a unui regizor de ocazie. Și totuși, nu-și pierde speranța, aceasta crede cu înverșunare că ce e pus de-o parte va fi al ei mai devreme sau mai târziu. Iar așa-zisa ușurare vine atunci când își vede soțul mort, iar o dată cu acest fapt își recapătă libertatea după mulți ani și dorința de a o lua de la zero. Și nu în ultimul rând această eliberare o face să-și parcurgă drumul spre plaiul natal într-o agonie și așteptare ce îi arde sufletul la propiu.

Cum au primit-o cei de acasă vă îndemn să aflați, pot doar să vă spun că nu e ușor să treci peste anii de absență în fața unui fiu adolescent, nu e ușor să treci cu vederea îmbătrânirea părinților, și nu e ușor să închizi ochii la faptul că alegerile făcute au lăsat urme, unele mai adânci decât altele. Nu e ușor să apropii doi copii, frate și soră ce nu s-au văzut niciodată. Și totuși pentru Dana se deschide un nou capitol în viață, o nouă șansă a sorții ce se întrevede chiar în fața ei într-un chip cunoscut dar marcat de ani, de sigurătăți și sentimente. Cine oare e acel bărbat cunoscut și totuși lăsat într-un timp al trecutului? Cum e posibil ca soarta să se joace cu două suflete exilate printre oameni apoi aduse într-un singur loc? La toate aceste întrebări vă veți răspunde citind această carte emoționantă, eu am rămas fără grai la propiu citind povestea Danei și a călătoriei ei către sine.

Cartea „În exil printre oameni” este o poveste incredibil de tulburătoare. Romanul conturează noțiunea de familie, de curiozitate juvenilă, dragoste, de loialitate, greutăți și perspective contradictorii asupra oamenilor cu care interacționăm. Această carte pune în lumină pașii dar și salturile pe care le poate face cineva pentru a ieși la liman. Și nu în ultimul rând e despre cum ne privim noi prin ochii proprii nu prin cei critici a celorlalți. O carte despre experiențe simțite la vârste fragede, despre speranțe, iubire și relațiile dintre părinți și copii, care îmbină dorințele și frământările unor oameni marcați de timp semeni unor trecători ce merg cu capul plecat adânciți în gândurile lor. „În exil printre oameni” s-a dovedit a fi un roman scris extrem de frumos, cu imagini copleșitoare, sensibile și dureros de apropiate de viața de zi cu zi.

Recomand cu drag cartea „În exil printre oameni”, aceasta poate fi comandată de pe site-ul editurii SIONO!

Citind-o pe Veronica Gavril. Cartea „Surâsul etern al zilei de ieri”

Veronica Gavril (născută în Iași, 10 august 1988) este mamă, soție, fiică și prietenă, roluri extrem de importante în procesul ei de evoluție și identitate. Totodată Trainer în Resurse Umane, Life Coach și Blogger. Funcții care o ajută să învețe continuu și să promoveze lectura și autocunoașterea fără de care viața nu ar avea strălucire. Pasionată de cărți și literatură încă din copilărie, a început a scrie articole motivaționale despre relații, trăire și eșecuri de la vârsta de 19 ani. A participat la mai multe concursuri de creație și a colaborat cu diverse reviste de publicații online. De asemenea, a scris trei cărți de dezvoltare personală în care a adunat cugetări și reflecții asupra naturii și condiției umane. Una dintre acestea a ajuns pe mâna mea, și mai exact cartea „Surâsul etern al zilei de ieri” apărută la Iași, 2020.

Cartea s-a dovedit a fi un balsam ce m-a uns pe suflet. Prin învățăminte știute sau mai puțin, prin povești cu morale adânci aceasta pune piatră cu piatră la a clădi o personalitate echilibrată, fie că ești bărbat sau femeie scriitura șlefuiește un caracter plăcut înclinat spre bine, spre dăruire și calm.

„Iubiți fără ezitare! Și exprimați-vă din inimă!”

Cartea reîntregește zilele aducându-ne în față niște filosofii pe cât de simple pe atât de ignorate de unii dintre noi. Și nu cunosc persoane care să nu fi trecut măcar o dată prin cumpene tragice ce le-au marcat viața, astfel- povețele venite de aici vor cuprinde cu blândețea cuvintelor omul, deznădejdea lui și starea sa din care nu poate ieși pentru a-l ajuta să procreeze prin arta de a fi, aici și acum într-un timp al neclarităților.

„Sensul vieții nu este o decizie, ci o stare de conștiință care îmbrățișează universul întreg.”

Orice gând e direcționat spre a sugera că iluzia dispare când începi să trăiești cu adevărat. Când ne oprim și privim totul în ansamblu, când facem acel „stop” binevenit pentru a ne reculege din toată furtuna ce se dezlănțuie în jurul nostru. Orice cuvânt plin de învățături ne face să avem grijă ce punem în cuibul sufletului nostru, cum selectăm bunăvoința de interesele meschine, cum dăruim fără a aștepta ceva la schimb, cum credem în iubire chiar dacă rănile trecute ne trag în jos.

„Aici, acum, și chiar în această clipă trebuie să iubim minunatul dar numit „viață”. „

Autoarea prin poveștile cu pilde ne arată ce am putea îmbunătăți, unde avem scăpări și ce ar trebui să luăm de la o situație în care nu găsim soluții, porniri sau zâmbete. Cu siguranță fiecare ne vom oglindi în această carte jurnal în care s-a făcut pe zile însemnările cele mai prețioase. Veronica Gavril ne învață că scopul în viață e esența, că teama e cea ce ne determină să supraviețuim iar iubirea este Dumnezeu. Indiferent cum am parcurge textul aceasta se va sedimenta în adâncul minții creând o eternizare a înțelepciunii ca un dar venit din suflet pentru inimi ce se caută pentru a se regăsi.

„Lumea este un întreg miracol format din firimituri de minuni.”

Cartea „Surâsul etern al zilei de ieri” a fost primită încă de la primele pagini în sufletul meu ca pe o completare ce a lipsit. Ca o piesă ce trebuia așezată la locul său. Lectura a fost una fluentă, de inspirație și aspirație la ceva mai mult, la mai bine, la mai frumos. Scriitura marcată de o simbolistică aparte îndeamnă la adunarea tuturor faptelor de la… și până la, ca o introspecție a tuturor acțiunilor trecute și viitoare. Vă recomand cartea cu drag, aceste lecții de înțelepciune ce vor alina sufletul într-o nevoie de apropiere pur omenească.

„Nimeni și nimic nu este lipsit de însemnătate. „

Cartea poate fi achiziționată de aici!

Citind-o pe Daniela Marchetti. Cartea „Quarantena conquistata@ Carantina cucerită@ „

Poezia în sufletul meu mereu a răscolit emoții fel de fel. Cu fiecare poezie citită notele s-au ridicat, tonurile s-au amplificat iar inima mi-a bătut ca într-un tumult de sentimente. Poezia pentru mine nu e doar zi și noapte, e trecerea prin inexplicabil cât și revelația ce vine o dată cu ultimul punct, cu ultima rimă, cu ultima frământare.

Astăzi vreau să vă vorbesc despre un volum nou apărut la Editura Literpress Publishing intitulat „Quarantena conquistata@ Carantina cucerită@ „ semnat de Daniela Marchetti, o carte bilingvă ce pe lângă titlul sugestiv ne așterne în față o realitate de care nu ne putem ascunde.

„Daniela Marchetti, poetă româncă care are o relație privilegiată cu Italia, confirmată și de rezidența sa pe dealurile regiunii Friuli, la San Daniele, pune în titlul volumului său de poezie, după carantină, nume emblematic și semnificativ al unui itinerariu conceptual care stă la baza operei, simbolul @ care apropie condiția izolamentului datorat virusului de o oportunitate care să se regăsească în ideea unei renașteri implicite în multe poezii din această carte.” Enzo Santeze

„doar cuvintele își mai păstrează prospețimea
împotriva uitării nu lacrimile sunt leacul

traseul trenului are un viaduct un tunel amintiri
pe clina unui deal sufletul e liber
și tu scrii despre copilărie

literele compun
imaginea revărsată-n
nimbul zilei
sub forma lacrimei „

Între cuvinte și anotimpuri, între liniștea plină de subînțelesuri și portretul unor rugăciuni autoarea ne invită suav într-o lume creionată de ea ce m-a răscolit. Fiecare poezie înșiruită sau a avut morale adânci sau semne ce au atins coardele anume acolo unde doare cel mai mult. Totul a fost un dute-vino al zborului și luminei, a dăruirii și a călătoriei spre suflet. Câte nu aș încerca să înșiruiesc aici poezia autoarei Daniela Marchetti trebuie citită nu explicată, trebuie trăită în gongul nopții la lumina lămpii într-o intimitate proprie atunci când profunzimea se imprimă pe piele iar rima îți dansează în priviri ca o balerină în plin avânt artistic. O carte ce se zidește singură pe altarul amintirilor mele…

„să-ți iei fericirea pe tălpile refugiului
și să te duci văzând cu ochii
văzând cu ochii tăi
că vremea lucrurilor mărunte a sosit
într-o caleașcă de gală despre care e bine
să nu mai spui nimănui
nimic”

Recomand cartea cu cea mai mare plăcere, aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul  Editurii Literpress Publishing, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!