Citind-o pe Issabela Cotelin. Cartea „În exil printre oameni”

Issabela Cotelin este născută pe 27 aprilie 1968, în Galați, absolventă a Colegiului Național Iulia Hașdeu și a Facultății de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea București. A debutat publicistic cu versuri în revista Restituiri nr. 16 din decembrie 2017, după care i-au apărut poezii și proză scurtă în antologiile Anotimpuri, Pandemi(c)a (Betta, 2020), Albumul poeziei (Agora artelor, volumul 1, 2020), Antologie de… pandemie (Amanda Edit, 2020), Nuanțe de piper și ciocolată (Siono literar, 2020), Toamna metaforelor (ASPRA, 2020), Vis cu Nichita (vol. XIII, Rocart, 2020), Primăvara se numără prozele (Inspirescu, 2021), Antologia prieteniei și altele.

A debutat editorial cu volumul „Macii sunt întotdeauna roșii”, roman (File de lumină, 2020), publicând apoi volumul „Ehmeya”, roman (Astralis, 2021), iar recent scriitoarea surprinde cu o nouă carte, „În exil printre oameni”, roman (Editura RAFET, 2021)

„În exil printre oameni” se trezește o fată de șaptesprezece ani peste noapte, când rămâne însărcinată din greșeală și alege să păstreze copilul, în ciuda sfaturilor primite. Urmează scandaluri, durere, oprobiul vădit sau tacit al celor două familii implicate și al cunoscuților, privirile strâmbe ale necunoscuților. Lipsită de orice suport moral și social, cu cioburile primei iubiri de nelipit, lasă dovada vie a acesteia la părinții ei și pleacă în necunoscut.”

Sunt cărți ce ți se așează pe suflet imprimând acolo emoții într-o tornadă a confuziilor, unele care sau îți răscolesc amintirile sau starea de liniște formând parcă un déjà-vu, sunt alte cărți ce își plâng cuvintele iar prin retină vezi cum suferința ia amploare. Nici nu știu în care categorie să plasez romanul „În exil printre oameni”, deoarece am simțit cum mă învăluie trăiri pe care le-am simțit atât de intense încât lacrimile nu au întârziat să apară. Fiecare direcție a acțiunii mi-a arătat că noi oamenii suntem atât de puternici încât atunci când nu mai putem mai reușim încă un pic, atunci când suferința ne împiedică și cădem ne târâm doar pentru a fi, poate o versiune mai bună. O carte ce am simțit-o prin toți porii și poate mai mult de atât.

O avem ca eroină principală pe Dana, o tânără ce dintr-o iubire adolescentină ajunge să fie mamă. Cum tatăl se face nevăzut atât vârsta cât și mediul clevetitor o îndeamnă să se izoleze de lume, să fie o fugară în propra-i stradă, să evite privirile oamenilor și bârfele asupra sa. Greutățile însă abia încep, neajunsurile și alte necazuri o fac să plece din pragul familiar în căutarea sensului vieții, a visului unui trai decent. Însă, după cum se spune, un necaz nu vine singur experiențele prin care trece o fac atât de vulnerabilă încât aceasta nu mai caută răspunsurile la întrebările ce-i sună în minte. Iar timpul trece, trece năprasnic atât peste ea cât și peste acel copil lăsat în grija mamei. Un copil din flori ce nu poartă nici o vină!

Chiar dacă reticentă în relații datorită eșecului tineresc, Dana evită pe cât posibil să se conecteze cu cineva; ce o ține să facă acest pas e înrădăcinat în subconștientul ei. Totuși un bărbat este prezent în viața ei, un Andrei calm și cumpătat, inițial un coleg săritor ce nu-i dă semnale ce ar pune-o în gardă, apoi un ajutor ce crează o punte între țara natală și o plecare peste hotare. Tânără și fără experiență Dana calcă din nou greșit, se căsătorește cu un personaj ciudat cu o viață mult prea tumultoasă, iar aceasta rupe legătura cu Andrei. Inevitabilul se petrece, drumuri străine, o nouă sarcină, o viață încâlcită și țesută pe secrete fac din tânăra noastră o fugară printre străini fiind exilată și ținută în neștire. Viața nu-i este ușoară, zi de zi se convinge de greșelile făcute, de alegerile ce au dus-o într-un punct al existenței încâlcite, într-o piesă de prost gust a unui regizor de ocazie. Și totuși, nu-și pierde speranța, aceasta crede cu înverșunare că ce e pus de-o parte va fi al ei mai devreme sau mai târziu. Iar așa-zisa ușurare vine atunci când își vede soțul mort, iar o dată cu acest fapt își recapătă libertatea după mulți ani și dorința de a o lua de la zero. Și nu în ultimul rând această eliberare o face să-și parcurgă drumul spre plaiul natal într-o agonie și așteptare ce îi arde sufletul la propiu.

Cum au primit-o cei de acasă vă îndemn să aflați, pot doar să vă spun că nu e ușor să treci peste anii de absență în fața unui fiu adolescent, nu e ușor să treci cu vederea îmbătrânirea părinților, și nu e ușor să închizi ochii la faptul că alegerile făcute au lăsat urme, unele mai adânci decât altele. Nu e ușor să apropii doi copii, frate și soră ce nu s-au văzut niciodată. Și totuși pentru Dana se deschide un nou capitol în viață, o nouă șansă a sorții ce se întrevede chiar în fața ei într-un chip cunoscut dar marcat de ani, de sigurătăți și sentimente. Cine oare e acel bărbat cunoscut și totuși lăsat într-un timp al trecutului? Cum e posibil ca soarta să se joace cu două suflete exilate printre oameni apoi aduse într-un singur loc? La toate aceste întrebări vă veți răspunde citind această carte emoționantă, eu am rămas fără grai la propiu citind povestea Danei și a călătoriei ei către sine.

Cartea „În exil printre oameni” este o poveste incredibil de tulburătoare. Romanul conturează noțiunea de familie, de curiozitate juvenilă, dragoste, de loialitate, greutăți și perspective contradictorii asupra oamenilor cu care interacționăm. Această carte pune în lumină pașii dar și salturile pe care le poate face cineva pentru a ieși la liman. Și nu în ultimul rând e despre cum ne privim noi prin ochii proprii nu prin cei critici a celorlalți. O carte despre experiențe simțite la vârste fragede, despre speranțe, iubire și relațiile dintre părinți și copii, care îmbină dorințele și frământările unor oameni marcați de timp semeni unor trecători ce merg cu capul plecat adânciți în gândurile lor. „În exil printre oameni” s-a dovedit a fi un roman scris extrem de frumos, cu imagini copleșitoare, sensibile și dureros de apropiate de viața de zi cu zi.

Ar putea fi o imagine cu carte, brad de crăciun şi text care spune „Issabela Cotelin In exil printre oameni”

Recomand cu drag cartea „În exil printre oameni”, aceasta poate fi comandată de pe site-ul editurii SIONO!

Citind-o pe Veronica Gavril. Cartea „Surâsul etern al zilei de ieri”

Veronica Gavril (născută în Iași, 10 august 1988) este mamă, soție, fiică și prietenă, roluri extrem de importante în procesul ei de evoluție și identitate. Totodată Trainer în Resurse Umane, Life Coach și Blogger. Funcții care o ajută să învețe continuu și să promoveze lectura și autocunoașterea fără de care viața nu ar avea strălucire. Pasionată de cărți și literatură încă din copilărie, a început a scrie articole motivaționale despre relații, trăire și eșecuri de la vârsta de 19 ani. A participat la mai multe concursuri de creație și a colaborat cu diverse reviste de publicații online. De asemenea, a scris trei cărți de dezvoltare personală în care a adunat cugetări și reflecții asupra naturii și condiției umane. Una dintre acestea a ajuns pe mâna mea, și mai exact cartea „Surâsul etern al zilei de ieri” apărută la Iași, 2020.

Cartea s-a dovedit a fi un balsam ce m-a uns pe suflet. Prin învățăminte știute sau mai puțin, prin povești cu morale adânci aceasta pune piatră cu piatră la a clădi o personalitate echilibrată, fie că ești bărbat sau femeie scriitura șlefuiește un caracter plăcut înclinat spre bine, spre dăruire și calm.

„Iubiți fără ezitare! Și exprimați-vă din inimă!”

Ar putea fi o imagine cu carte, floare şi text

Cartea reîntregește zilele aducându-ne în față niște filosofii pe cât de simple pe atât de ignorate de unii dintre noi. Și nu cunosc persoane care să nu fi trecut măcar o dată prin cumpene tragice ce le-au marcat viața, astfel- povețele venite de aici vor cuprinde cu blândețea cuvintelor omul, deznădejdea lui și starea sa din care nu poate ieși pentru a-l ajuta să procreeze prin arta de a fi, aici și acum într-un timp al neclarităților.

„Sensul vieții nu este o decizie, ci o stare de conștiință care îmbrățișează universul întreg.”

Orice gând e direcționat spre a sugera că iluzia dispare când începi să trăiești cu adevărat. Când ne oprim și privim totul în ansamblu, când facem acel „stop” binevenit pentru a ne reculege din toată furtuna ce se dezlănțuie în jurul nostru. Orice cuvânt plin de învățături ne face să avem grijă ce punem în cuibul sufletului nostru, cum selectăm bunăvoința de interesele meschine, cum dăruim fără a aștepta ceva la schimb, cum credem în iubire chiar dacă rănile trecute ne trag în jos.

„Aici, acum, și chiar în această clipă trebuie să iubim minunatul dar numit „viață”. „

Autoarea prin poveștile cu pilde ne arată ce am putea îmbunătăți, unde avem scăpări și ce ar trebui să luăm de la o situație în care nu găsim soluții, porniri sau zâmbete. Cu siguranță fiecare ne vom oglindi în această carte jurnal în care s-a făcut pe zile însemnările cele mai prețioase. Veronica Gavril ne învață că scopul în viață e esența, că teama e cea ce ne determină să supraviețuim iar iubirea este Dumnezeu. Indiferent cum am parcurge textul aceasta se va sedimenta în adâncul minții creând o eternizare a înțelepciunii ca un dar venit din suflet pentru inimi ce se caută pentru a se regăsi.

„Lumea este un întreg miracol format din firimituri de minuni.”

Cartea „Surâsul etern al zilei de ieri” a fost primită încă de la primele pagini în sufletul meu ca pe o completare ce a lipsit. Ca o piesă ce trebuia așezată la locul său. Lectura a fost una fluentă, de inspirație și aspirație la ceva mai mult, la mai bine, la mai frumos. Scriitura marcată de o simbolistică aparte îndeamnă la adunarea tuturor faptelor de la… și până la, ca o introspecție a tuturor acțiunilor trecute și viitoare. Vă recomand cartea cu drag, aceste lecții de înțelepciune ce vor alina sufletul într-o nevoie de apropiere pur omenească.

„Nimeni și nimic nu este lipsit de însemnătate. „

Cartea poate fi achiziționată de aici!

Citind-o pe Daniela Marchetti. Cartea „Quarantena conquistata@ Carantina cucerită@ „

Poezia în sufletul meu mereu a răscolit emoții fel de fel. Cu fiecare poezie citită notele s-au ridicat, tonurile s-au amplificat iar inima mi-a bătut ca într-un tumult de sentimente. Poezia pentru mine nu e doar zi și noapte, e trecerea prin inexplicabil cât și revelația ce vine o dată cu ultimul punct, cu ultima rimă, cu ultima frământare.

Astăzi vreau să vă vorbesc despre un volum nou apărut la Editura Literpress Publishing intitulat „Quarantena conquistata@ Carantina cucerită@ „ semnat de Daniela Marchetti, o carte bilingvă ce pe lângă titlul sugestiv ne așterne în față o realitate de care nu ne putem ascunde.

„Daniela Marchetti, poetă româncă care are o relație privilegiată cu Italia, confirmată și de rezidența sa pe dealurile regiunii Friuli, la San Daniele, pune în titlul volumului său de poezie, după carantină, nume emblematic și semnificativ al unui itinerariu conceptual care stă la baza operei, simbolul @ care apropie condiția izolamentului datorat virusului de o oportunitate care să se regăsească în ideea unei renașteri implicite în multe poezii din această carte.” Enzo Santeze

„doar cuvintele își mai păstrează prospețimea
împotriva uitării nu lacrimile sunt leacul

traseul trenului are un viaduct un tunel amintiri
pe clina unui deal sufletul e liber
și tu scrii despre copilărie

literele compun
imaginea revărsată-n
nimbul zilei
sub forma lacrimei „

Între cuvinte și anotimpuri, între liniștea plină de subînțelesuri și portretul unor rugăciuni autoarea ne invită suav într-o lume creionată de ea ce m-a răscolit. Fiecare poezie înșiruită sau a avut morale adânci sau semne ce au atins coardele anume acolo unde doare cel mai mult. Totul a fost un dute-vino al zborului și luminei, a dăruirii și a călătoriei spre suflet. Câte nu aș încerca să înșiruiesc aici poezia autoarei Daniela Marchetti trebuie citită nu explicată, trebuie trăită în gongul nopții la lumina lămpii într-o intimitate proprie atunci când profunzimea se imprimă pe piele iar rima îți dansează în priviri ca o balerină în plin avânt artistic. O carte ce se zidește singură pe altarul amintirilor mele…

„să-ți iei fericirea pe tălpile refugiului
și să te duci văzând cu ochii
văzând cu ochii tăi
că vremea lucrurilor mărunte a sosit
într-o caleașcă de gală despre care e bine
să nu mai spui nimănui
nimic”

Recomand cartea cu cea mai mare plăcere, aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul  Editurii Literpress Publishing, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citind-o pe Olga Menai. Cartea „Poarta iadului”

Olga Menai s-a născut în data de 29 iulie 1990, a crescut într-un sat de lipoveni din județul Constanța. Aceasta menționează: „Am început să cochetez cu poezia pe la vârsta de 13 ani, însă, abia la 24 de ani, în 2014, am publicat primul meu volum de poezii, „Suflet dat la schimb”. De atunci, am continuat să scriu și să public poezie, dar și proză. Ceea ce mă inspiră este viața, în egală în care scrisul este metoda mea de vindecare.”

Recent am citit cartea „Copilul cu buză de iepure” semnată de Olga Menai, o carte ce m-a răscolit până în adâncurile sufletului meu, o poveste ce mi-a arătat durerile nemărginite dar și viziunile noastre limitative într-o societate care ar trebui să ne fie prietenă. Astăzi însă vreau să vă vorbesc despre cartea „Poarta iadului” tot de această autoare cu un har aparte ce mi-a conturat un alt gen literar cât și o altfel de orânduire sciitorească. Pe lângă faptul că s-a dovedit a fi un urban-fantasy destul de accelerat această carte a fost de un suspans acaparator menit să mă fiarbă la foc mic.

O poveste în care nimic nu este așa cum pare...

Ar putea fi o imagine cu carte

Avem ca eroine pe două surori ce trec printr-o tragică pierdere, acestea își deplâng moartea accidentală a părinților săi. Tess și Marisya încearcă să țină totul sub control însă durerea pune stăpânire pe ele, mai ales că Tess în nefericitul accident și-a pierdut și logodnicul. Cum o nenorocire nu vine niciodată singură una peste alta fiecare dintre surori încearcă fie să-și țină în frâu puterile vrăjitorești dezicându-se de ele, fie exploatându-le neîncetat fără acel iz al pericolului, însă soarta are planuri pentru fiecare mai ales că în casa familiei Bosco se instalează mătușile din linia mamei care sunt din Clanul Vulturului, adepții magiei binelui. Acestea vin atât pentru a deplânge tragedia dar totodată pentru a avea grijă de Marisya, Aleasa care s-a născut în familia lor pentru a fi acea care poate folosi piatra vieții și a morții. Două forțe care dacă nimeresc pe mâini străine ajung să fie nimicitoare.

Pe cât e de Tess cu picioarele pe pământ pe atât e Marisya de înverșunată pe lume, pe soartă și pe faptul că mereu cineva le ascunde ceva, iar secretele întradevăr nu sunt puține pe linia familiei lor. Părinții au încercat să le țină departe de lumea vrăjitoarelor și a magiei însă curiozitatea mereu a trasat semne de întrebare, și doar cei isteți au prins firul corectitudinii, și nu a fost tânăra noastră rebelă. Cu o atititudine tipic adolescentină Marisya ajunge să fie manipulată, iar direcția în care merge nu este nici pe departe una corectă, doar realizând sub ochii proprii pierderea ce era s-o săvârșească aceasta își face alegerea. Însă gustul amar persistă. Și înțelege într-un final, ce e mort, mort trebuie să rămână.

Dacă a fost cu adevărat un accident moartea părinților. Dacă au putut aceștia să le ferească pe fetele lor de nenorocirea de a deschide porțile iadului, sau dacă le-au pregătit suficient să țină piept altor clanuri vrăjitorești ce s-au păstrat de-a lungul anilor vă îndemn să aflați, pot doar să vă spun că răul i-a chipul binelui și binele înbracă straiele inocenței doar pentru a-și atinge scopul. Și fie ea magie neagră sau albă totul în această lume supranaturală are un preț, care va fi cel pe care-l vor plăti fetele familiei Bosco vă provoc să lecturați această fantastică poveste în care sacrificiul e scris în sânge, în care pierderile se întretaie cu regăsirile iar după vuietul întunecimii vine cea mai călăuzitoare zi.

Cartea „Poarta iadului” a fost o lectură accelerată la propriu care nu mi-a dat nici un pic de respiro. Am plonjat într-o acțiune ce a fost într-un crescendo cutremurător, am palpat suferința fetelor dar am și trăit aventura lor cot la cot, le-am admirat curajul dar și încăpățânarea venită din sângele lor fierbinte de vrăjitoare. Povestea am ales-o special pentru această perioadă din apropierea Halloween-ului pentru a reîntregi tabloul de fantasy cu cel al goticului ambiental. Și nu am dat greș, am primit o adevărată plăcere iar pentru asta un mare mulțumesc autoarei.

Recomand cu căldură cartea!