Citind-o pe Elena Druță. Cartea „Străjerul Nopții de Mangan”

Elena Druță a debutat cu volumul de eseuri „Fiind imagine. Eseuri din adolescență” (2017) și este autoarea romanului „Împărăția ultimului cerb”, publicat în anul 2021 la Editura Petale Scrise. Roman fantasy „Străjerul Nopții de Mangan” este cea de-a doua carte a autoarei apărută la aceeași editură, o lectură ce îmbină neverosimilul cu puterea de a îndrepta lucrurile; totul îmbrăcată într-o mantie a vremii și a întunericului. Tot ce am descoperit în carte a fost de o profunzime aparte, și chiar dacă nu sunt eu o înrăită cititoare de fantasy această carte chiar mi-a derulat în față imagini vii fără a mă încurca în personaje sau dezlănțuiri întortocheate. Acțiunea a fost foarte fluentă ducându-mă cu gândul la cât de minunată e lumea autoarei prin simplul fapt că-și poate înnoda gândurile producând atâtea flash-uri încărcate de mister și fantezie.

„”Fii blestemat și fie ca pământul să te poarte în cele mai groaznice locuri”, a șoptit Mira în spatele buzelor închise, dar niciun cuvânt nu i-a părăsit gura. Îi era frică”

O avem ca eroină pe Mira, o slujnică la casa unor oameni avuți; acum însă este o fugară după ce stăpâna și prietena sa nu mai este. Acesteia ca și prin vis încă îi sună ultima dorință a celei ce cu ultima suflare ia cerut o ultimă dorință, o ultimă încercare de a schimba mersul lucrurilor sau mai bine spus a dezlega un blestem ce a produs un lanț de greșeli menite să schimbe destine. Acum, ca o pecete pe suflet Mira încearcă să își retragă blestemul adus unui bărbat aruncat într-o neștire, acolo unde ea pornește orbește chiar dacă își dă seama că prețul plătit va fi mult prea mare. Cărările sale sunt mult prea periculoase însă o rază de speranță se întrevede atunci când în cale îi apare Străjerul Nopții de Turmalină, iar aceasta nu ezită să-i ceară o favoare în schimbul sufletului ei știind că acesta nu poate să o refuze. O dată ce pactul este înfăptuit fiecare realizează că a fost o greșeală, însă faptul e împlinit iar ce are să se întâmple se va înfăptui mai devreme sau mai târziu. Străjerul o invită în lumea lui, o plimbă pe cărările lui, o pregăteșt pentru o lume încărcată de magie… însă nu o învață să accepte sfârșitul, ba chiar atingerile lui cât și ezitările îi întâresc pornirile Mirei de a nutri sentimente, acele emoții de care se simte stingherită, pentru că își știe sfârșitul. Pentru că dorințele și visele ei se vor rupe subit.

„Blestemele nu vin niciodată singure, pui de om. Uneori, vin în cele mai neobișnuite chipuri. Uneori, sunt adevărate binecuvântări. Timpul le va arăta pe toate. Aceasta va fi plata.”

Într-un morman de frământări lăuntrice acțiunea se perindă printre pagini ca într-un vârtej, forțele răului nu întârzie să se desfășoare în lumea oamenilor iar Străjerul ca un păzitor al tuturor încearcă să țină balanța sub control. Însă viclenia creaturilor Întunericului e mare iar Mira se avântă într-o luptă a cărei energie nu o cunoaște, însă impulsul de moment o face victorioasă. Simte. Crede. Acționează. Fantomele trecutului o bântuie, blestemele sale devin pietre de moară iar greutatea lor o îngenunchează în nopțile lungi. Și totuși promisiunea se apropie de final iar o dată cu înfăptuirea acesteia realizează că-i este aproape și sfârșitul. Și nu îl vrea. S-ar prinde de viață ca o liană. Însă nu are încotro, doar să spere ca întunericul să fie mai puțin dur cu ea.

Cartea „Străjerul Nopții de Mangan” s-a dovedit a fi un roman ca o adevărată călătorie spre cunoașterea de sine și spre măruntaiele unei lumi ce se va ramifica sub ochii noștri, fiecare cărare ne va dezvălui secrete de mult uitate; ni se vor prezenta personaje mirifice cu personalități bine creionate. Pe unele le vei aprecia, iar pe altele vei avea tendința să le critici. Însă cât demult nu am fost răvășită de întorsăturile în care nimeresc eroii acestei cărți am apreciat intensitatea care m-a prins în text amplificând orice senzație. Mi-a plăcut teribil ideea cărți cât și spiritul războinic al eroinei, chiar dacă darul său e mai mult o piază rea ce i-a pereclitat viața acum în noua sa lume alături de Străjer e un dar, unul de care nu întârzie să se folosească. Și totuși viața ei e numărată pe zile, cât va mai trăi, cum îi va fi sfârșitul?… vă îndemn să aflați. Vă pot menționa că finalul a încununat opera aducându-mi în față un tablou total diferit de ce am vizualizat în propria-mi imaginație. Astfel, mă declar cititor împlinit. Mulțumesc dragă Elena Druță pentru poveste!

Citindu-l pe Brunno Livadaru. Cartea „Profetul Tenebrelor”

Zilele trecute am finisat o carte absolut diferită de ce am citit eu până acum. Dacă eram obișnuită cu anumite scenarii și deznodământuri aici autorul a fost destul de creativ încât să mă zăpăcească de-a dreptul; astfel, după citirea cărții mi-am spus – uite că se putea și așa. Genial!

Cred că v-am dus și mai mult în ceață, revin deci în a vă elucida misterul cărții „Profetul Tenebrelor” scrisă de Brunno Livadaru un autor care s-a făcut remarcat prin diverse postări și o interacțiune plăcută cu cititorii. Inițial timidă dar și sceptică cu privire la subiectul cărții, care e destul de diferit am pășit totuși în lumea creionată de acesta cu gândul că … fie ci-o fi. Poate o să râdeți sau nu însă simplul gând de a citit o carte despre râme îmi provocase inițial pe cât de multă curiozitate tot atât și abstinență. Nu mă întrebați de ce. Și totuși, am citit și am rămas surprinsă să descopăr ceva ce s-ar putea atribui oamenilor, puterea, gândurile mișelești, manipularea dar și cineva ce se face văzut în pofida formei, culorii sau potențialului. Deoarece soarta decide pentru el și în favoarea lui.

” „Profetul Tenebrelor” este o epopee fantastică ce descrie aventurile unor râme dintr-o comunitate subterană stranie, autointitulată pompos „Inelaţii”. Romanul va fi o provocare pentru oricine îl deschide. Îţi va fi greu să povesteşti apoi cu entuziasm că ai citit o carte despre nişte râme, fără să fi luat drept puțin ţicnit, dar, în acelaşi timp, vei arde de nerăbdare să împărtăşeşti tuturor un pic din incredibila şi nebuneasca lume a unor Inelaţi care te-au cucerit. Atenție, deci, la Inelați!”

Autorul formează un tablou subteran, unul în care o râmă bătrână zisă și Profetul încearcă să strunească o colonie de inelați, râme diferite prin formă și personalitate. Se dovedește că manipularea e cea care reîntregește totul iar direcția în care se ramifică acțiunea îmi arată cât de asemănătoare e gruparea târâtoarelor cu cea din societatea actuală, oricât de amuzant nu ar părea. Profetul încearcă să sperie pe toți cu temuta Cârtiță, cea care tranșează râmele fără pic de reținere, însă nu e totul cum pare, ci din complicat în extrem de dezastruos. Acțiunea se precipită o dată ce vin în colonie două râme dinafară, doi străini ce îi dă peste cap Profetului planurile bine realizate. Cap-Turtit și Cur-Retezat sunt pe cât de rezervați pe atât de curioși să afle adevăratele scopuri ale râmei divinizate de toți. Totul li se pare suspect, Sala Fortăreață, panica cu Cârtița, praful alb… Marelui Vierme Mitic, cât și dogmele pe care le vociferează Profetul.

Evoluția evenimentelor arată că nimic nu e sigur în viața asta, nici măcar pentru râme, stabilitatea și siguranța promisă e de fapt o capcană iar conspirațiile devin pe alocuri macabre; însă totuși cineva iese din tipar, iar acel cineva deschide ochii multora prin sinceritatea debordantă care devine o amenințare pentru marele Profet, un viclean fără de seamă.

„„Un semn divin din partea Marelui Vierme Mitic, nimic mai mult; răbdare și credință, atâta tot, răbdare și credință!” își repetă în fiecare zi Profetul, cuprins de febra visului său.”

Însă adevărul iese la iveală mai dureros decât și-ar fi putut imagina orice inelat, consecințele îi biciuiesc în față arătând cine e cine; privesc moartea cu ochii într-o neputință atroce fără a avea drept de apel. Puțini ajung să se salveze, iar cei ce totuși au norocul conștientizează că totul a fost un scenariu bine realizat de o minte bolnavă de putere. Curios e faptul că oriunde este o ierarhie, o poziționare fizică… chiar și la râme. Cine s-ar fi gândit?

„Profetul Tenebrelor” de Brunno Livadaru este o carte total diferită dar cărei îi prinzi gustul doar citind, pagină cu pagină. Autorul a dat fiecărui personaj-râmă o personalitate, calități umane cumva, astfel am putut să-mi croiesc o imagine a unei societăți defecte care nu e departe de cea văzută în fiecare zi; unde critica, bârfa, minciuna și manipularea sunt aici și acum. Aspectul descriptiv a fost dus la nivel de artă, nu mi-aș fi putut imagina vreodată că un autor ar putea despica firul în patru redându-mi flash-uri de imagini în care apar inelați mai lungi, mai grași, mai deformați, mai deștepți și mai puțin, visători și săpători cu sentimente și dorințe. Uneori îmi ziceam, doamne- ce imaginație. Pe cuvânt că mă uimea ineditul și aspectul de proiecție a textului pe pagină. „Profetul Tenebrelor” poate se va dovedi o carte nu pentru oricine dar pentru toți cei care ar putea ieși din zona de confort pentru a descoperi o comunitate subterană tenebră, oricând pregătită să mișune prin labirinturile pământului. Cartea o văd ca pe o provocare, iar punând și aspectul final pe cântar am ajuns la concluzia că de fapt nu suntem cu mult prea departe, pentru că unii încă se mai târăsc prin viață, mai rătăcesc prin întuneric și mai merg orbește fără o țintă anume doar mărșăluind după o voce ce le promite marea și sarea. Vă spun, cartea atrage prin unicitatea ei. Doar trebuie descoperită, cu răbdare, pe alocuri cu zâmbete și luată ca atare!

Citind-ul pe Leonida Neamțu. Cartea „Acolo unde vântul rostogolește norii. Chirie pentru speranță”

Leonida Neamțu s-a născut în 1934, la Soroca, Republica Moldova. În 1940, odată cu ocuparea Basarabiei, familia se refugiază în Maramureș, locuind în Viseu, apoi în Sighet. După studiile liceale, urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității Clujene. Debutează cu poezie ca student în 1952 la revista „Almanahul Literar”, condusă de poetul A.E. Baconsky. Primele volume apărute sunt volume de poezii: „Cântecul constelației și Ochii” (1960 și 1962), iar din 1964 publică doar romane: „Toporul de argint”, „Aventura și contraaventura”, „Febra de origine necunoscută”, „Chirie pentru speranță”, „Speranță pentru Marele Vis”, „Înotătorul rănit”, „Legenda cavalerilor absenți”etc .

Astăzi vreau să vă vorbesc despre cartea „Acolo unde vântul rostogolește norii. Chirie pentru speranță” semnată de Leonida Neamțu, volum reeditat la Editura Publisol, în anul 2021. Cartea e începutul unei serii ce are la bază descrierile celui de-al doilea Războiul Mondial cât și noțiunile de spionaj, urmăriri din umbră și viața ce atârnă pe un fir de ață. Pe cât de ciudată este scrierea prin repetițiile care nu au nici o logică uneori presărând în mintea mea cele mai sumbre scenarii pe atât de misterioasă și plină de suspans.

Îl avem ca personaj principal pe Blondul, un agent cu o mie de fețe, unul care vede moartea cu ochii și totuși e încrezut că finalu-i este mult prea departe. Într-un cadru al celui de-al doilea Război Mondial cartea ne pune în față planuri greu de înțeles, comploturi, tentative de omor și multe scheme puse în funcțiune de niște minți diabolice. Într-un haos al timpului Blondul e cel care sau e în centrul tornadei sau e cel ce o provoacă direcționând-o acolo unde-i trebuie.

Într-un circuit activ povestea ia amploare cu fiece pagină, Blondul este descris ca fiind un bărbat bine cu trecere la femei, însă poate fi iubire atunci când umbli prin lume ca o umbră, poate fi acea legătură dacă umpli acel gol al conținutului cu jocuri periculoase? Și totuși, o figură feminină vom întâlni, una care va pune o amprentă considerabilă pe istoricului agentului nostru, enigmatica Em – femeia spioană v-a fi o apariție aparte care va da culoare volumului. Și nu ultima, vă asigur…

Descrierile sunt perfecte, transpunându-te într-o clipită în centrul acțiunii, vom fi martorii unei pelicule alb-negru ce ni se va derula în fața ochilor. Una care nu ne va lasă indiferenți, una care va sublinia aventura în toate formele ei, spionajul și contraspionajul, descrise într-o manieră originală, totul presărat cu ironii și umor negru tipice timpurilor de atunci.

Cartea „Acolo unde vântul rostogolește norii. Chirie pentru speranță” s-a dovedit a fi un roman care surprinde și atrage, fiind altceva decât celelalte cărți despre război și efectele acestuia. Și asta în primul rând datorită personajelor memorabile cărora autorul le-a dat o personalitate inedită. O carte venită ca un vânt ce rostogolește norii…

Recomand cartea celor ce iubesc misterul împletit cu acțiunea celui de-al doilea Război Mondial, romanul poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Publisol, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!