Citind-ul pe Ionel Rușanu. Cartea „În mintea mea încape o Galaxie. Evoluția Arconă. Volumul 1”

Ionel Rusanu lucrează ca inginer de comunicații digitale. El a scris primele sale povești SF în timpul liceului și le-a trimis la „Exploratorii de mâine”, o emisiune radio populară pentru feedback, care a fost în general pozitiv. După 40 de ani, a revenit la scris. Debut în 2018 cu romanul SF „A Galaxy in My Mind”. În 2021 a publicat la Editura Letras o colecție de povestiri „Loteria vieții – Povești cu pandemie” (ediția română – Loteria vieții – povesti din pandemie). Anul 2022 i-a adus autorului o nouă publicație, cartea „În mintea mea încape o Galaxie. Evoluția Arconă. Volumul 1” apărută la editura Cassius Books vine ca o gură de aer proaspăt pentru iubitorii de SF. Toată acțiunea e într-o alertă continuă care nu lasă cititorului nici un răgaz, se scrie sub ochii noștri nu doar povestea ci și emoția ce încarcă orice literă!

O avem ca eroină pe Ava Johnson, o tânără ce simte în ea o diferență aparte comparativ cu toată omenirea care e la cheremul Arconilor, cei care domnesc pe Pământ fără a li se opune rezistență, de ce?… pentru că aceștia au abilitatea de a controla mintea și de a supune Galaxii întregi. Ava însă, nutrește emoții amestecate combinate cu o dorință avidă de a-i înfrunta, iar această ocazie i se ivește când într-o zi oarecare își vede copia sa murind și transmițându-i cu ultima suflare niște informații importante. Pe cât e de bulversată tânăra înțelege că departe de viața iluzorie creată de Arconi oamenii pot fi și altfel, pot pune rezistență. Pot înfrunta acea zombare în folosul unei alte forme de viață. Curiozitatea însă i se transformă într-un adevăr mult prea apăsător, toate informațiile ce se revarsă peste ea doar în câteva ore ajung să-i dea de înțeles că nimic nu e ceea ce pare, nici lumea în care trăiește, nici casa în care și-a croit amintiri, nici familia… dar nici chiar ea, deja nu va mai fi la fel. Cu o rapiditate amenințătoare Ava pășește pe nisipuri mișcătoare, își crează prietenii pe care nu le-ar fi crezut posibile dar și i se pun în față niște sarcini pe alocuri mult peste puterile ei. Însă învață, pas cu pas cum să-și înfrunte temerile, cum să înainteze și să-și scrie destinul predestinat în astre.

Ionel Rușanu ne surprinde cu imagini desprinse ca dintr-un film bun, unul care își îndreaptă privitorul în zonele cele mai aprinse ale acțiunii, acolo unde inima pulsează iar dorința de a ajuta e atât de neoprită, încât, se crează o legătură cu textul într-un mod unic. Mi-am creionat în minte chipul Avei, i-am surprins iuțeala minții dar și curiozitatea, i-am văzut în gesturi dorința de a fi prezentă, dar și dăruirea în numele binelui. Stilul de scriere este total inedit, pe cât de cursiv și alert, tot pe atât de bine gândit și de explorare. Toate în ansamblu cuceresc cititorul aducând în prim plan suspansul, neprevăzutul, dar și importanța personajului Ava. E o carte ca o poveste savuroasă pe care nu poți să o lași din mână, te abandonezi textul și trăiești emoția. Aici și acum.

 „În mintea mea încape o Galaxie. Evoluția Arconă” este o lectură încântătoare, care te ține captiv între paginile sale de la prima și până la ultima filă. Orice acțiune sau labirint textual a însemnat o nouă provocare pentru mine ca cititor, am dorit să fiu acolo cu eroina cărții printre stele, să privesc prin ochii ei galaxia. Să trăiesc aventura. Să percep lumea din prisma ei. Să evadez și să mă bucur de fantezia unei realități relative. Să joc în acea cursă a inexplicabilului și să primesc elementele originale ale scriiturii ca pe niște forme intergalactice după care să merg, pas cu pas pentru a pune totul cap-coadă. Recomand cu drag acest SF plin de suspans, plin de adrenalină și mister, pot spune că o astfel de carte bine scrisă poate trezi în mine dorința de a parcurge mai mult sfera SF-urilor chiar dacă nu sunt o mare exploratoare a acestui gen literar. „În mintea mea încape o Galaxie. Evoluția Arconă” s-a dovedit a fi mult peste presupunerile mele și cu nerăbdare aștept volumul doi. Abia aștept. Vă îndemn la lectură, veți rămâne plăcut surprinși!

Citind-o pe Marina Costa. Cartea „Răzvrătiții mărilor”

Marina Costa a debutat editorial în anul 2016, la Editura Betta, cu romanul intitulat „Pribegii mărilor”. A urmat, în anul 2017, la aceeași editură, „Vieți în vâltoare”, ambele romane istorice, iar în anul 2018 romanele pentru adolescenți „Prietenii dreptății”, la Editura Astralis, și „Echipajul”, la Editura Amanda Edit. Anul 2019 a început cu apariția volumului de proză scurtă „Soarta mercenarului și alte destine”, la Editura Hoffmann, urmat de romanul istoric de aventuri „Farmecul mării”, la Amanda Edit, și de prezentul „Alte vâltori ale vieții”, la Editura Betta. De asemenea, Marina Costa a publicat poezii în antologiile „Poeți în ARENĂ”, 2018, „Sub semnul iubirii”, 2019, în antologia bilingvă româno-turcă „Din universul poeziei române actuale”, toate apărute la Editura Betta, și proză scurtă în antologiile „Sub cupola Unirii”, Editura Betta 2018, „Amprente pe cerul înstelat”, Editura Astralis 2018, „Noi am sărbătorit Centenarul Unirii – 2018”, Editura Amanda Edit 2018, „Rația de libertate”, Editura Betta 2018, precum și în revistele „Arena literară” și „Convorbiri literar-artistice”, obținând premiul I la concursul național de proză scurtă „Nicolae Velea” 2018, cu textul intitulat „Floare de foc” și premiul special „Fănuș Neagu”la concursul național de proză scurtă „Nicolae Velea” 2019, cu textul intitulat „Viață pentru viață”.

Ca într-o călătorie cu pânzele sus autoarea Marina Costa m-a purtat din nou pe spuma mărilor, acolo unde se întretaie cerul cu apele și cântecele sirenelor cu jocul seducției. Și m-a plimbat suav alături de niște personaje feerice care au reîntregit o operă fără de seamăn. Astfel, cartea „Răzvrătiții mărilor” a însemnat nu doar oda adusă exploratorilor mărilor dar și însemnătatea emoțiilor ce se țes suav și emblematic pe țărm, acolo unde soarta pecetluiește două inimi să bată la unison. „Răzvrătiții mărilor” a fost glasul chemării, a uniunii dar și a conștientizării că viața nu e făcută să fie în singurătate, ci totul merită să fie împărțit; în numele a tot ce se poate plămădi din noianul de sentimente.

Într-o scriere de douăzeci și unu de povestiri cu proză scurtă am întâlnit atâta patimă și destine încât fiecărui personaj în parte i-am făcut o cămară în inima mea. Pentru că nu poți altfel, aici printre pagini nu este erou al cărții, sunt numai eroi și eroine ce își creionează singuri mersul vieții, sunt suflete ce se lasă la voia călăuzelor nopții pentru a simți azi și mâine iubirea și tot ce deapănă noțiunea sa. Fiecare povestioară în parte ne descrie momente fanteziste care te lasă să visezi cu ochii deschiși, apreciezi detaliile pline de conținut dar și momentele captivante în care ești cu sufletul la gură. Și mergi la pas lent printre cuvinte pentru a nu tulbura valurile mării dar și istoria ce se scrie chiar sub văzul noastru. Nu o să vă redau secvențe din fiecare poveste în parte ci vă voi spune că dacă iubiți scrierile cu și despre mare vă veți abandona plutirii textuale, iar cum totul e asezonat cu aventuri diverse, cu pirați cărora le fierbe sângele în vene și marinari zvelți atunci cu siguranță nu o să lăsați cartea din mână. Aici bătăliile se dau atât pe mare și uscat cât și în suflet, pentru că celui ce îi este străină iubirea aceasta este ca o necunoscută mult prea efemeră, iar când o simte nu o poate explica, de aici și fuga, și deziluzia… dar și curiozitatea care fundează împlinirea!

Proza așează totul la un loc formând un întreg fix pe gustul meu; înaintând prin povestiri înțelegi cum totul capătă sens, cum cărările se unesc în una aducând cititorului un punct al destinației ce îl face să perceapă că această carte e comoara după care se avântă pirații. E cartea ce unește destine și lasă imaginația să vâslească ca pe o canoe în căutatea visului rătăcit. Narațiunea aduce în prim-plan personalități puternice ce te cuceresc instant, bărbați și femei desemnați să își exercite rolul de călăuză într-o aventură tipică Marina Costa, una încărcată de istorie, de documente marcante dar și de tradiție, superstiții și iubire, într-o formulă stilizată inconfundabil, așa cum doar autoarea poate mânui panelul.

  Cartea „Răzvrătiții mărilor” a fost o lectură cum alta nu voi mai găsi, marea și aventura creionată de Marina Costa parcă au un alt farmec. Iubirile sale sunt închegate iar viața este lustruită altfel, experiențele mai de epocă iar mersul lucrurilor mai incitant. Cititorul este acaparat în întregime asupra textului, e aici și acum într-o vâltoare a evenimentelor. Și simte, și trăiește conexiunea cu fiecare poveste în parte parcă din nevoia de a evada într-o acțiune îndrăzneață departe de cotidianul tipic. Autoarea are un condei unic care de-a lungul timpului doar a întărit că aceasta este ilustră în ale scrisului. Și nu de puține ori am afirmat că Marina Costa e o povestitoare care formează o unitate indisolubilă. Ea e însăși forța mărilor prin toate poveștile pe care le-a înșiruit pe foaie!

Mulțumesc draga mea scriitoare pentru călătoria pe care am parcurs-o cu mare drag. Mulțumesc editurii Cassius Books pentru exemplarul oferit!

Citind-o pe Raluca Iacob. Cartea „Păcate arse”

Sunt două motive pentru care poți citi o carte: 1. ca să te bucuri de ea, 2. ca să te lauzi că ai citit-o. – Bertrand Russell

Am ținut să încep cu acest citat deoarece eu am îmbinat atât de frumos motivele de mai sus încât bucuria și lauda s-au contopit într-o emoție vie. Iar cum m-am aflat la prima mea întâlnire cu stilul și scriitura autoarei am fost pe alocuri răvășită de entuziasmul său literar, de creionarea acțiunii și cimentarea acesteia printr-un subiect atât de puternic. Nu pot lăsa deoparte faptul că însăși locația, punctul de pornire a stârnit în mine atâtea curiozități încât abia la final am putut respira ușurată. Într-un fel…

Cartea care m-a purtat pe străzile pariziene se numește „Păcate arse”, scrisă de Raluca Iacob, editată la „Cassius Books”, o poveste înflăcărată despre trădare, dramă, frică și renaștere din cenușă; despre iubirea ce schimbă și noțiunea de speranță într-un fum al deziluziilor.

„Supravieţuitoarea incendiului devastator de la Catedrala Notre-Dame din Paris, Jo Hernandez, se luptă cu demonii trecutului pentru a putea trăi într-o lume în care nimeni nu este nevinovat. Prinsă în vârtejul nesiguranţei, având asupra ei cel mai important artifact pe care omenirea l-a cunoscut vreodată, Jo cere ajutor unchiului său, Cai. Acesta, dorind să-şi salveze nepoata preferată, se vede nevoit să apeleze la cel mai bun prieten al său, Dante, cu care împarte un secret ce i-ar putea băgă în închisoare.”

Cartea ne întâmpină furtunos, mai axact încins într-un plin dezastru  la Catedrala Notre-Dame din Paris, unde flăcările își fac zbuciumul într-o tragedie istorică de proporții. Printre dărăpănături și obiecte arse până la cenușă într-o încăpere lăuntrică se află și  Jo Hernandez, o tânără a cărei viață nu va mai fi la fel. Aceasta reușește ca prin minune să se salveze, însă grelimea celor întâmplate o va urmări peste tot, și mai ales că aceasta duce după sine un obiect de o valoare incontestabilă. Treptat evenimentele se precipită, Jo constată că nu poate avea încredere în nimeni, nici în mătușa sa meschină, nici în unchiul său ce o suspectează subtil de o eventuală implicare, în nimeni; și totuși în plină amărăciune aceasta sună la unica sa speranță, îi cere ajutor unchiului său, Cai, cel care nu a dezamăgit-o niciodată. Iar de aici pornește partea cea mai interesantă…

Cei ce au incendiat Catedrala sunt de negăsit, scopul lor este incert iar poliția încă nu are un suspect; însă realitatea e totuși alta, iar acei ce au dorit ca artefactul Coroana cu Spini a Mântuitorului să nu cadă pe mâini păcătoase își încrucișează pașii cu cei a tinerei noastre într-o manieră mult prea familiară. Soarta face să-i alinieze și să parcurgă un traseu al pericolului pentru a înțelege adevăratul preț al vieții. Sacrificiile nu vor fi puține, contrastele vor fi mari, de la luxul parizian la sărăcia din șatra de țigani, de la limbaj select la înjurături pestrițe, de la siguranță la acea teamă acerbă.

Și printre toate întâmplările primejdioase iubirea se strecoară, Jo îl va întâlni pe acel el ce-i va da definiția libertății, a naturaleții și simplității, chiar dacă drumul le va fi anevoios. Ambii se vor trata de toate relele și influențele, se vor jura credință și momente în doi, vor lupta pentru ce-i a lor și nu vor cădea în ispite înșelătoare. Vor încerca să repare totul și să se reclădească doar prin ceea ce înseamnă ei împreună.

Pânza se țese aprig, autoarea a încercat să dea fiecărui personaj o personalitate, o menire, un scop, învăluind toată cartea într-o tornadă de evenimente în plină amploare, și cu sinceritate menționez că mă rătăceam în toate acele pățanii în care intrau eroii principali, mereu mă întrebam dacă mai au pe cineva pe urmele lor. Mă lăsa fără grai atitudinea dar și alegerile făcute, și nu în ultimul rând nu înțelegeam pe deplin de unde-și luau puterea, încăpățânarea și îndârjirea de a continua un joc destul de periculos în care în orice moment ar fi ajuns înfrânți.

Ce a urmat vă îndemn să aflați, pot doar să vă spun că nimic nu e ceea ce pare, iar direcția în care se îndreaptă acțiunea cărții e destul de interesantă și tare sper ca următorul volum să mă lumineze în multe privințe. Întrebările sunt foarte multe… în special cele legate de Coroana cu Spini a Mântuitorului.

Cartea „Păcate arse” s-a dovedit a fi o scriitură destul de „aprinsă”, una care mi-a atras atenția în special prin evenimentul arderii Catedralei Notre-Dame, un moment din istorie care a lăsat mai multe întrebări fără răspuns, astfel curiozitatea mea a crescut în intensitate. Un roman ce a trecut de la tragedie la iubire, de la agonie la extaz. Am apreciat dorința autoarei de a scoate în față o întâmplare de mare importanță și de a creiona o poveste, una în care nu a lipsit pericolul și iubirea, trădarea și sacrificiul. Am rezonat cu povestea însă aș fi vrut mai multe descrieri istorice, o aprofundare mai mare asupra artefactului luat de Jo dar și a incendiului, cu siguranță sunt niște substraturi pe care le voi vedea în volumul următor și care îmi vor mulțumi curiozitatea de cititor. Recomand cu drag romanul celor ce sunt în căutarea unei acțiuni ce va trepida, celor ce caută ineditul și celor ce vor să parcurgă o carte ca o developare a unui film intens și atractiv.

Citind-o pe Irina Dumitru. Cartea „Ceața Albastră. Volumul 2”

Eu aş defini cartea ca pe o lucrare de vrăjitorie, din care ies tot soiul de imagini ce tulbură minţile şi modifică sufletele. Anatole France

Zilele trecute v-am vorbit despre o carte S.F. care pur și simplu m-a acaparat în întregime chiar dacă nu sunt mare fan cărților de acest gen, însă romanul „Ceața Albastră” mi-a demonstrat că uneori împletirea realului cu nefirescul poate fi tentantă atunci când o mână antrenată o înșiruiește pe foaie. Autoarea Irina Dumitru a făcut o „vrăjitorie” cu aceste volume în care am găsit nu doar o istorisire bine scrisă dar și acel mister ce nu te lasă până nu-l descoperi, acel miez de legendă și paradox al universalismului.

 „Privat de amintiri, David caută răspunsuri în ochii fetei care-i bântuie visele. În vremea aceasta, Maya plănuiește răzbunarea. Războiul este inevitabil și doar el mai poate schimba ceva.”

Dacă în primul volum ne sunt prezentate scenariile relatate în mare parte de David, volumul doi este împărțit, de el și ea, de Maya rebela care i-a cucerit inima, dar care acum îl crede un trădător, unul care a abandonat-o în cel mai nepotrivit moment dar și de David într-o manieră mai intimă, una care are menirea să zdruncine toată scriitura punând piesă cu piesă într-o mare de bucăți înșiruite haotic. Astfel aici îl vom găsi pe un David străin în propria-i piele, unul care are un gol ce îl sugrumă, iar unele incursiuni îi adeveresc temerile, ceva s-a întâmplat.

Pe de altă parte a baricadei Maya luptă pentru o cauză ce în speranță îi va reda libertatea mult dorită, însă totuși suferă, inima îi dictează iubire iar mintea lichidare. Simte că a fost folosită de David iar acest aspect nu-l poate trece cu vederea, însă o situație o face să-și alunge ranchiuna față de acesta ba chiar să o redirecționeze spre propria-i mamă, cea care i-a distrus visul la o iubire sinceră. Împrejurările însă sunt mult prea vitrege ca să-și plângă de milă, iar când într-un final printr-un miracol apare „el” și se simte din nou protejată de îmbrățișarea lui tot ce-a fost și ce urmează să vină i se pare mult prea așor avându-l aproape. Legătura puternică dintre David și Maya îi fac un întreg ce se caută, nici chiar serul uitării nu a putut sta în calea destinului.

O dată venit printre refugiați David află multe lucruri ce au avut lor printre ei, dar totodată este și mai înverșunat să pună punct invaziei Orionilor o dată și pentru totdeauna. Însă surprizele abia răsar iar gustul amar nu întârzie să apară. Noile descoperiri îl dezamăgesc profund pe acesta dar și constată adevăratele scopuri ale Orionilor și de ce au nevoie atât de avid de oameni. Întorsăturile apar la orice colț iar viața celor doi e mereu pusă la încercare, mai cu seamă atunci când apar personaje din umbră ce țintesc în cele mai sensibile locuri profitând la maxim de poziția avută, și totuși, aici fiecare își urmărește scopul, care și a cui este vă îndemn să aflați, eu am rămas încă cu multe întrebări, și cu tot atâtea necunoscute. Acest aspect e un lucru foarte bun atunci când citești o carte bine pusă la punct, nimic nu trebuie să se pună pe tavă, ba chiar trebuie să se lase o „ceață” albastră sau… peste text în nevoia de a mai reciti pentru a nu fi scăpat ceva.

Finalul cărții este unul trasat cu linii sângerii, un sfârșit care s-a dorit cu ardoare însă nepunând în calcul pierderile destul de însemnate. Regăsirile au avut menirea să îndulcească privirile celor doi tineri însă conștientizarea ce a venit ca un duș rece a îngreunat sufletele. Moartea și-a luat tributul dar și a marcat o filă din istorie amintind încă o dată cât de nuputincioși ne aflăm în fața unui eveniment prestabilit, fie că suntem oameni sau orioni, de pe Terra sau de pe o mică planetă din Constelația Orion.

Cartea „Ceața Albastră” s-a dovedit a fi un S.F. multilateral ce a cuprins două specii diferite și totuși asemănătoare, două entități într-o dezvoltare continuă dar și niște personalități de o complexitate universală. Ramificarea lecturii a facut din aceasta un punct vital ce s-a așeazat doar atunci când ultimul cuvânt a încheiat o pledoarie asupra a tot ce e uman și pierderile însoțite dar și iubirea. Cumva mi-am creat impresia că sacrificiul a fost punct de pornire din ambele dimensiuni, dar și armistițiu în fața noțiunii de pace. Volumul „Ceața Albastră” a fost mai mult decât o poveste ce m-a ținut captivă și pe care nu o puteam lăsa din mână, ci a fost o tornadă în care am fost prinsă alături de eroii principali, o revoltă, o furie, o dragoste și o emoție continuă. Două volume ce se completează și pe care vi le recomand din tot sufletul.

Citind-o pe Irina Dumitru. Cartea „Ceața Albastră. Volumul 1”

Ceea ce mă impresionează cu adevărat este o carte care, după ce ai terminat-o de citit, te face să-ţi doreşti ca autorul ei să fi fost un minunat prieten de-al tău, pe care să-l fi putut suna oricând îţi doreai. – J.D. Salinger

Cu acest citat am ținut să încep deoarece cartea recent citită de mine mă impulsionează să mă întâlnesc personal cu autoarea și să-i mulțumesc pentru acea lume fantastică construită cu o dibăcie aparte. Anume această poveste îmi întărește convingerea că autorii români contemporani au niște minți sclipitoare și viziuni largi ce merită descoperiți, și lăudați. Pe această notă vreau să vă prezint cartea „Ceața Albastră” de Irina Dumitru, o distopie S.F. care m-a ținut captivă printre pagini zguduindu-mi percepția mea asupra cărților fantasy.

„Într-o lume utopică, orionii, extratereștrii sosiți pe Terra din Constelația Orion, veghează la menținerea păcii. Fiecare ființă conlucrează în regimul politic numit universalism, unde oamenii sunt monitorizați în permanență prin intermediul unui cip implantat.”

Povestea ne întâmpină cu descrierea unui tânăr doctor pe nume David, un hibrid jumătate om – jumătate orion ce este între două extreme, mereu în căutarea sensului; astfel acesta când este răpit de o rebelă orbește pășește într-o lume în care se lasă purtat fără a pune rezistență. Prezența eletrizantă a tinerei Maya dar și situația în sine îl fac pe cât de curios tot pe atât de mai aproape de latura sa omenească, aceea de a pune întrebări, de a răscoli totul de la origini.

„Atunci când au venit din constelația Orion, acum patruzeci de ani, Ei au promis mântuirea. Nu existam pe vremea aceea, dar tata mi-a povestit cum privea fascinat cerul. „E prea mare Dumnezeu ca să ne fi creat doar pe noi!” tot zicea el. Inițial, a crezut că sunt arhanghelii Domnului. (…)”

Viața lui David totuși ni se prezintă destul de complex, cu un bunic înțelept și un tată despre care mai nimic nu cunoaște, cu o mamă sosită de pe Constelația Orion, o prezență impunătoare și de cercetare continuă acesta a crescut într-o confuzie totală care în ani a lăsat un gol lăuntric. Această lipsă însă începe să se umple o dată nimerit în zona oamenilor, acelor rătăciți ce fug de strictețea Orionilor, figuri parcă cunoscute dintr-o copilărie îndepărtată. Refugiul în care este adus este un loc departe de cel obișnuit de sine, unde iarba e deasă, unde se aud oile iar ecoul pașilor scutură roua de dimineață. Însă pe cât de euforică nu ar fi starea lui simplul motiv că e luat cu forța din spital și pus să opereze pe mama Mayei în condiții destul de barbare îl umplu de iritare. Indignarea și mai ales repulsia simțită de la fiecare ce îi iese în cale îl deznădăjduiesc însă atracția ce se țese în jurul lui și a tinerei rebele îl fac să scoată ce e mai bun din el, chiar și acel secret dus cu sine.

Înaintând pagină cu pagină parcă am dezvălui un mister și totuși am rămas cu senzația că …adevărul este undeva acolo, bine ascuns de ochii mei. Și chiar a lui David, deoarece el vag află de anumite lucruri în care se bagă fără a realiza consecințele, fără a palpa pericolele și persoanele ce pot lovi din umbră. Și totuși instinctele lui și mai ales ceața albastră îl direcționează, îi deschid o nouă viziune a trecutului, prezentului și viitorului.

Stranietatea lucrurilor ce se descoperă în carte fac din această lectură una destul de atractivă, iar împletirea de real și fantastic au ținut fixă privirea mea asupra acestei cărți dorind parcă să le dezleg eu misterele, redându-le o libertate mult dorită. Iar finalul s-a dovedit extrem de bine pus la punct, cu o bruscă întorsătură menită să facă trecerea de la volumul întâi la cel de-al doilea în care sper ca toate piesele să se așeze la locul lor, neașteptatul să fie potolit iar iubirea să-și găsească calea.

Cartea „Ceața Albastră” este un roman care te cucerește în mod iremediabil. O lectură magică și o abordare îndrăzneață din partea autoarei care lasă atât loc de contemplare dar și o dorință arzătoare de, „mai vreau”. Cartea m-a captivat încă de la început și a continuat să mă uimească pe măsură ce înaintam, astfel o nouă lume ni se deschide în față și trebuie neapărat descoperită și luată ca atare. Vă mai pot spune doar că am în cap un milion de scenarii de ce va urma și că stau cu sufletul la gură de cum vor decurge lucrurile, pentru că finalul nici pe departe nu e un sfârșit…

Recomand cu drag cartea!

„Pacea universală era ceva mult visat în trecut, dar pe care Ei au înfăptuit-o. Ultimul război a fost cel biologic din 2020, când panica i-a transformat pe oameni în ființe solitare. Era nevoie ca cineva să orienteze umanitatea spre a gândi ca o unitate.”

Citind-o pe Mona Issa. Cartea „Unless you”!

Ador să descopăr autori români contemporani care au un dar de a scrie original, cei care își au la ei cuvintele, poveștile și orânduirea pe pagină. Iubesc să descopăr persoane care înaintează și se cizelează văzând cu ochii, acei care se șlefuiesc și prețuiesc sfatul și îndrumarea pentru ca istorisirea să ia avânt, să bucure ochiul cititorului și să îmblânzeacă vorba criticului. Astăzi vreau să vă vorbesc despre o tânără scriitoare de-a noastră, nuștiu de ce dar o asociez cu eroina cărții, așa dulce și jucăușă. Visătoare și cu o inimă mare. Deci, autoarea Mona Issa m-a surprins plăcut cu noua sa carte, „Unless you” apărută anul acesta la editura „Cassius Books”, o romantică comedie young-adult ce a venit la momentul potrivit, desenându-mi zâmbete dar și o nostalgie asupra acelor emoții inițiale de „îndrăgosteală”.

Cartea „Unless you” este prima dintr-o serie ce a conturat un cadru „tineresc” suav dus spre dulcegării ce mi-a ridicat glicemia. Treptat ve-ți înțelege și de ce. Povestea este una care sau îți reamintește de o tinerețe plină de culoare sau te face să-ți dorești să te încarce acele emoții efervescente ce se adâncesc cu fiece cuvânt tot mai mult.

„În toată această nebunie, suntem conștienți amândoi că nu doar trupuril ni se predau, ci și că inimile noastre se contopesc.”

…când fiecare alegere te duce spre un alt deznodământ…

O avem ca eroină a cărții pe Dhalli Less o tânâră plină de culoare, care lucrează ca asistentă medicală. Chiar dacă viața ei este o catastrofă iar eșecurile personale se țin în lanț aceasta e mereu înconjurată de persoane dornice să o ajute. Când totuși toate se duc de râpă aceasta hotărăște să o înceapă de la zero, astfel se mută în New York, loc în care speră să-și găsească liniștea dar și dragostea pusă într-un sertar a fostului iubit. Își face și plan de cucerire și de ce ar putea face cu acel „el” ce încă a rămas în sufletul ei. Însă soarta are alte planuri iar ironia țese alte pânze și face ca peste ea să intre ca o furtună Vayne Moore, fiul unui cunoscut om de afaceri; un mascul alfa ce se face remarcat încă de la primele priviri aruncate pe furiș.

Scânteile ies din ei ca din artificii, totul se precipită iar replicile cu tentă sexuală sunt la ele acasă mai cu seamă că vin la pachet și cu atingeri menite să-i încingă neuronii tinerei noastre dar și să mă păstreze pe mine fixată pe poveste. Însă lipsa Dhalliei de experiență cât și dorința sa de a-și primi răspunsurile de la fostul său iubit o fac să pătreaze acea doză de distanță sigură atât pentru corpul ei cât și pentru inima sa ce se înrobește fără ca măcar să realizeze.

Karma nu le este prietenă, aceasta își spune cuvântul aducându-i împreună în cele mai ciudate moduri ațâțându-le simțurile și parcă testându-le limitele. Secretele și de cele mai multe ori lipsa comunicării bine închegate fac ca cei doi să se trezească în fața unui zid de reținere care nu îi avantajează, ba chiar îi provoacă să nu se mai vorbească. Și la pachet vine suferința, acea care le stinge sclipirea din ochi. Provocările la care sunt supuși însă îi fac să conștientizeze matur importanța unul altuia, să prețuiască ceea ce au și nu în ultimul rând să nu ia iubirea în glumă.

Cartea în ansamblu e o reunire de personaje menite să se completeze reciproc, atât prietenii eroinei noastre, cât și povestea de iubire ce înmugurește chiar sub ochii noștri dintre Dhalli și Vayne aduce dulceață peste text. Totul se condimentează cu umor încins și scene ce nu doar că mi-au făcut ochii să sclipească dar și inima să salte ca la o aducere aminte dintr-o adolescență în care totul mi se părea fără răspunsuri fixe și iubirile atât de necontrolate, atât de simfonice. Fiecare erou menționat în carte ne dovedește că viața e frumoasă și merită trăită, indiferent de obstacole. 

„Unless you” – totul e posibil când iubești…

Cartea „Unless you” este o poveste frumoasă, amuzantă cât și plină de trăiri intense ce va ține cititorul printre file. Deși face parte din categoria Young Adult, consider că această carte poate fi citită de oricine deoarece are menirea să relaxeze, să ceeze acea necesitate de frumos încât dă dependență. Această doză de „tineresc” nu strică la nimeni. Este genul de carte plăcută, aerată din care ai de învățat și din care îți dai seama cât de mult contează fiecare alegere în viață. Pentru că timpul de obicei nu poate fi dat înapoi… doar trăit aici și acum! La intensitate și din toată inima!