Citind-o pe M.K. Lynn. Cartea „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris. Cazul inimii furate”

Autoarea M. K. Lynn (pseudonimul tinerei scriitoare Maria Buboc) m-a uimit într-un mod surprinzător. M.K.Lynn (n. 1996) este o scriitoare originară din Republica Moldova, Caușeni, ce abordează în principal genurile fantasy, dark fantasy și SF. Romanul de debut, „Pene, morminte și flori”, primul dintr-o trilogie, este pe buzele multor bloggeri de carte deoarece a uimit prin profunzimea sa dar și creionarea personajelor și a răsturnărilor de situație. Zilele trecute am avut plăcerea de a-i descoperi o nouă carte apărută curând la Editura Petale Scrise, o operă ce m-a încântat până la maxim. „Cazul inimii furate”, primul volum al Seriei „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris” are un titlu destul de sugestiv și care a intrat în sufletul meu imediat provocând o nerăbdare necaracteristică mie. Doream cu ardoare să caut răspunsurile, să aflu natura eroilor principali și ce ascund în spatele etichetelor, a cuvintelor de complezență și a manierelor într-un timp al balurilor dar și a jocului de-a supranaturalul. O carte a răsturnărilor de situație dar și a unor descoperiri departe de chemarea vocației; e un drum al balanțelor dintre bine și rău, dintre adevăr și provocare!

„Bine ați venit la Cabinetul de Investigații Supranaturale al Micului Paris, unde demonii sunt capturați și exorcizați, iar oamenii – disecați și analizați!”

Pe străzile unui București sumbru forțele demonice se plimbă nestingherite. Nimeni nu le poate da de capăt iar oamenii sunt într-o teroare continuă. Însă din nevoia de a ține totul în frâu văduva Lisette Grant-Anghelescu, menține cu toate forțele sale Cabinetul de Investigații Supranaturale, ajutată de asistentul acesteia, Leopold Vernescu, un chimist tăcut și dedicat cercetărilor sale. Decesurile inexplicabile cât și multe mistere presărate în calea celor doi îi provoacă să investigheze multe piste, să se afunde noaptea pe străzile slab luminate ale Micului Paris în căutarea de indicii. Știți expresia ceea ” a căuta cu lumânarea”, ei bine ei caută cu ajutorul unei pietre necazurile, iar acestea nu întârzie să apară. O cauți- o găsești, astfel tânăra văduvă acompaniată de asistentul său pornesc într-un joc periculos în care răul își cere tributul într-o manieră copleșitoare. Chiar sub ochii lor un cârciumar este găsit ucis, iar cauza fiind a ingerării cu acid demonic, apoi, slujnica Cabinetului de Investigații Supranaturale constată că gustul prăjiturilor trimise de la Capșa nu mai sunt cum au fost. De ce oare? Iar dintr-o pură coincidență cei doi se fac martori unei scene ce îi convinge încă o dată că nimic nu e ceea ce pare, iar pericolul poate pândi de oriunde. Din partea oricui.

Chiar dacă aparent lucrurile sunt ținute sub control și observație tânăra văduvă Lisette se confruntă cu viziunea multora asupra femeilor în societate sau la conducere, mereu este privită pieziș doar pentru că e femeie; același lucru îl poate spune și Leopold însă din punct de vedere a statutului de om fără titlu și avere, acesta este privit ca un nimeni, un rătăcit într-o lume în care nu se regăsește. Și totuși, ambii ca două stele sclipind una pentru alta se luptă pentru o lume mai bună în detrimentul reproșurilor, a privirilor aruncate peste umăr sau a dizgrației mediului în care se află. Piedicile îi fac mai puternici și mai îndârjiți să-și urmeze calea. Fiecare dintre ei are un atuu, ea are înclinație spre magie și Panglica Talazurilor, o armă împotriva demonilor, iar el scliprea inteligenței în materie de chimie. Cu o astfel de forță la comun nimic nu le mai poate sta în cale, poate doar… propriile lor emoții ce și le ascund de ochii curioșilor dar și de ei înșiși.

Volumul „Cazul inimii furate” a fost un deliciu și fără mare efort mi-am dat seama încă de la început că acesta va fi doar o mică ferestruică către o lume mai mare, deoarece presimt că Seria „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris” va fi de o complexitate mult mai desfășurată. Se va ramifica, și sper că ne va da toată imaginația peste cap cu o lustruire unică a textului demonstrată deja de autoarea M.K. Lynn. Pot menționa că mi-a plăcut fantasticul situațiilor dar și legătura emoțională creată între personajele cărții. Misterul ce a planat asupra poveștii a intrigat iar peripețiile îmbrăcate cu umor au fost un adevărat deliciu. Abia aștept să aflu continuitatea aventurilor celor doi eroi ai cărții. Sunt sigură că volumul doi va fi unul peste așteptările mele!

Notă: Recomand cartea cu mare drag!

Citind-o pe Dianna Ell. Cartea „Ruinele Bucureștiului”

Cărțile bune nu-și arată toate secretele din prima. – Stephen King

Cu acest mesaj al motto-ului aș vrea să încep acest articol deoarece i se potrivește fix în fix cărții recent citite de mine. Și anume faptul că secretele, misterele se întretaie înșiruindu-ne în față o poveste neverosimilă, una care m-a ținut cu sufletul la gură și care s-a oprit atunci când parcă îl apucam pe criminal de mână într-un gong întunecat sufletul fiindu-mi cât un purice. Deci, cartea care m-a răvășit se intitulează „Ruinele Bucureștiului” scrisă de Dianna Ell apărută la Librarus Publishing anul trecut, ironia face ca aceasta să fie primul volum astfel curiozitatea mea crescând și mai mult în intensitate.

Sunt două lucruri esențiale care te vor face prins în lectură încă de la început, și acestea ar fi: direcția acțiuni ce e într-o alertă continuă dar și scenariul bine realizat care te aruncă într-o peliculă ce o poți vizualiza mintal. În câteva cuvinte a fost o lectură pe gustul meu, și poate mai mult de atât…

„Toată rațiunea unei națiuni este doborâtă în momentul în care un criminal, ale cărui motive sunt necunoscute, condamnă la moarte patru femei. Legătura dintre ele și sistemul României îngrozesc opinia publică și obligă autoritățile să ia acțiuni urgente.”

Ruinele Bucureștiului- suspans cât cuprinde

Într-un București ploios și înfrigurat o primă victimă dă startul a unor serii de răpiri menite să pună pe urechi toate departamentele; situația scapă de sub control iar multe capete sunt ținta presei, a ministerului dar și oamenilor de rând care ajung să le fie teamă pentru viața lor. Într-un birou întunecat o găsim pe Rania, detectiv în cadrul Serviciului Omoruri din București, o tânără cu o minte brici dar cu prea puține posibilități într-o lume în care mita, supunerea prin frică e la ordinea zilei. Aceasta ajunge să ancheteze dispariția primei victime alături de colegii săi, însă birocrația dar și nepăsarea își spune cuvântul în jocul celor superiori iar aceasta este nevoită să ia totul în mâinile ei. Ajutată de Achim Baltoșa și de Codrin, Rania merge pas cu pas spre a indentifica cine e, însă întrebările rămân fără răspuns parcă sfidându-le competențele.

Goana e la limită, dispariție după dispariție, suspans încărcat cu o eletricitate de frică dar și o neputință ce o face pe Rania să acționeze diferit ca până la momentul în care șeful acesteia este demis, puterea celor de sus o irită iar nereușita de a nu putea schimba ceva o demoralizează, însă știe, Achim nu va ceda, îi va fi aproape chiar dacă nu-i mai este superior. E convinsă că poate oricând apela la el.

Iar în timp ce ei își reclădesc puterile și se luptă cu propriul stat găunos undeva din umbră cineva atacă, acel cineva ce ia viața ca pe o joacă iar sufletul unui om ca pe o neînsemnată piesă într-un plan pe care abia aștept să-l aflu în volumul următor. Pot doar spune că misterul mi-a zdruncinat confortul propriu adâncindu-mă într-o pâclă a unor evenimente tenebroase ce m-au răscolit. Încă și acum îmi sună în minte cuvintele ce i-au fost adresate primei victime la întrebarea: „de ce eu?”… „-Mai bine mori, românule-n pace,/ Să nu rămâi pentru a te complace,/ La situația denaturată,/ A lumii democrată.”. Oare la ce să ne așteptăm, la dreptate și justiție, la masacru în numele la ceva, sau pur și simplu la o haotică alegere de victime de o minte mult prea încâlcită pentru a se aduna din lumea demenței, la ce?

Și totuși, ce unește o tânără adolescentă, o cântăreață de muzică populară, o orfană a nimănui ce se luptă pentru existență și o bătrână, la prima vedere femei alese la întâmplare însă sunt începutul unui plan bine pus la punct de un personaj diabolic, unul care vrea cu tot dinadinsul să atenționeze lipsa de implicare a forțelor de ordine. Să bată un semn de alarmă direcționat către ceva sau cineva, oare către cine? Mie încă îmi vuiește în urechi râsul lui sinistru într-o pădure cu miros de umezeală, îmi joacă în ochi prefăcătoria lui dar și minuțiozitatea de care a dat dovadă criminalul pe parcurs. Totul pare a fi bine orchestrat cu un scop bine definit. Dar care să fie acesta?

Cartea „Ruinele Bucureștiului” s-a dovedit a fi o lectură atât de captivantă încât nu am putut să o las din mână, un volum exact pe gustul meu pe care l-aș recomanda neîncetat. Subiectul mi s-a părut unul inedit și matur dezvoltat, iar stilul de scris m-a încântat enorm. Autoarea a reușit să creeze niște răsturnări de situație extraordinare care m-au făcut să stau cu sufletul la gură în nevoia de a afla ce va urma. O carte ca un adevărat montagne russe al tulburărilor, al emoțiilor ce se luptă în propriul corp cu starea de neputință de a schimba ceva. Și sincer sper ca volumul următor să-mi dea satisfacția ca acel meschin criminal să-și primească pedeapsa. Una pe măsura faptelor sale!