Citind-ul pe Ionel Rușanu. Cartea „În mintea mea încape o Galaxie. Evoluția Arconă. Volumul 1”

Ionel Rusanu lucrează ca inginer de comunicații digitale. El a scris primele sale povești SF în timpul liceului și le-a trimis la „Exploratorii de mâine”, o emisiune radio populară pentru feedback, care a fost în general pozitiv. După 40 de ani, a revenit la scris. Debut în 2018 cu romanul SF „A Galaxy in My Mind”. În 2021 a publicat la Editura Letras o colecție de povestiri „Loteria vieții – Povești cu pandemie” (ediția română – Loteria vieții – povesti din pandemie). Anul 2022 i-a adus autorului o nouă publicație, cartea „În mintea mea încape o Galaxie. Evoluția Arconă. Volumul 1” apărută la editura Cassius Books vine ca o gură de aer proaspăt pentru iubitorii de SF. Toată acțiunea e într-o alertă continuă care nu lasă cititorului nici un răgaz, se scrie sub ochii noștri nu doar povestea ci și emoția ce încarcă orice literă!

O avem ca eroină pe Ava Johnson, o tânără ce simte în ea o diferență aparte comparativ cu toată omenirea care e la cheremul Arconilor, cei care domnesc pe Pământ fără a li se opune rezistență, de ce?… pentru că aceștia au abilitatea de a controla mintea și de a supune Galaxii întregi. Ava însă, nutrește emoții amestecate combinate cu o dorință avidă de a-i înfrunta, iar această ocazie i se ivește când într-o zi oarecare își vede copia sa murind și transmițându-i cu ultima suflare niște informații importante. Pe cât e de bulversată tânăra înțelege că departe de viața iluzorie creată de Arconi oamenii pot fi și altfel, pot pune rezistență. Pot înfrunta acea zombare în folosul unei alte forme de viață. Curiozitatea însă i se transformă într-un adevăr mult prea apăsător, toate informațiile ce se revarsă peste ea doar în câteva ore ajung să-i dea de înțeles că nimic nu e ceea ce pare, nici lumea în care trăiește, nici casa în care și-a croit amintiri, nici familia… dar nici chiar ea, deja nu va mai fi la fel. Cu o rapiditate amenințătoare Ava pășește pe nisipuri mișcătoare, își crează prietenii pe care nu le-ar fi crezut posibile dar și i se pun în față niște sarcini pe alocuri mult peste puterile ei. Însă învață, pas cu pas cum să-și înfrunte temerile, cum să înainteze și să-și scrie destinul predestinat în astre.

Ionel Rușanu ne surprinde cu imagini desprinse ca dintr-un film bun, unul care își îndreaptă privitorul în zonele cele mai aprinse ale acțiunii, acolo unde inima pulsează iar dorința de a ajuta e atât de neoprită, încât, se crează o legătură cu textul într-un mod unic. Mi-am creionat în minte chipul Avei, i-am surprins iuțeala minții dar și curiozitatea, i-am văzut în gesturi dorința de a fi prezentă, dar și dăruirea în numele binelui. Stilul de scriere este total inedit, pe cât de cursiv și alert, tot pe atât de bine gândit și de explorare. Toate în ansamblu cuceresc cititorul aducând în prim plan suspansul, neprevăzutul, dar și importanța personajului Ava. E o carte ca o poveste savuroasă pe care nu poți să o lași din mână, te abandonezi textul și trăiești emoția. Aici și acum.

 „În mintea mea încape o Galaxie. Evoluția Arconă” este o lectură încântătoare, care te ține captiv între paginile sale de la prima și până la ultima filă. Orice acțiune sau labirint textual a însemnat o nouă provocare pentru mine ca cititor, am dorit să fiu acolo cu eroina cărții printre stele, să privesc prin ochii ei galaxia. Să trăiesc aventura. Să percep lumea din prisma ei. Să evadez și să mă bucur de fantezia unei realități relative. Să joc în acea cursă a inexplicabilului și să primesc elementele originale ale scriiturii ca pe niște forme intergalactice după care să merg, pas cu pas pentru a pune totul cap-coadă. Recomand cu drag acest SF plin de suspans, plin de adrenalină și mister, pot spune că o astfel de carte bine scrisă poate trezi în mine dorința de a parcurge mai mult sfera SF-urilor chiar dacă nu sunt o mare exploratoare a acestui gen literar. „În mintea mea încape o Galaxie. Evoluția Arconă” s-a dovedit a fi mult peste presupunerile mele și cu nerăbdare aștept volumul doi. Abia aștept. Vă îndemn la lectură, veți rămâne plăcut surprinși!

Citind-o pe Marina Costa. Cartea „Răzvrătiții mărilor”

Marina Costa a debutat editorial în anul 2016, la Editura Betta, cu romanul intitulat „Pribegii mărilor”. A urmat, în anul 2017, la aceeași editură, „Vieți în vâltoare”, ambele romane istorice, iar în anul 2018 romanele pentru adolescenți „Prietenii dreptății”, la Editura Astralis, și „Echipajul”, la Editura Amanda Edit. Anul 2019 a început cu apariția volumului de proză scurtă „Soarta mercenarului și alte destine”, la Editura Hoffmann, urmat de romanul istoric de aventuri „Farmecul mării”, la Amanda Edit, și de prezentul „Alte vâltori ale vieții”, la Editura Betta. De asemenea, Marina Costa a publicat poezii în antologiile „Poeți în ARENĂ”, 2018, „Sub semnul iubirii”, 2019, în antologia bilingvă româno-turcă „Din universul poeziei române actuale”, toate apărute la Editura Betta, și proză scurtă în antologiile „Sub cupola Unirii”, Editura Betta 2018, „Amprente pe cerul înstelat”, Editura Astralis 2018, „Noi am sărbătorit Centenarul Unirii – 2018”, Editura Amanda Edit 2018, „Rația de libertate”, Editura Betta 2018, precum și în revistele „Arena literară” și „Convorbiri literar-artistice”, obținând premiul I la concursul național de proză scurtă „Nicolae Velea” 2018, cu textul intitulat „Floare de foc” și premiul special „Fănuș Neagu”la concursul național de proză scurtă „Nicolae Velea” 2019, cu textul intitulat „Viață pentru viață”.

Ca într-o călătorie cu pânzele sus autoarea Marina Costa m-a purtat din nou pe spuma mărilor, acolo unde se întretaie cerul cu apele și cântecele sirenelor cu jocul seducției. Și m-a plimbat suav alături de niște personaje feerice care au reîntregit o operă fără de seamăn. Astfel, cartea „Răzvrătiții mărilor” a însemnat nu doar oda adusă exploratorilor mărilor dar și însemnătatea emoțiilor ce se țes suav și emblematic pe țărm, acolo unde soarta pecetluiește două inimi să bată la unison. „Răzvrătiții mărilor” a fost glasul chemării, a uniunii dar și a conștientizării că viața nu e făcută să fie în singurătate, ci totul merită să fie împărțit; în numele a tot ce se poate plămădi din noianul de sentimente.

Într-o scriere de douăzeci și unu de povestiri cu proză scurtă am întâlnit atâta patimă și destine încât fiecărui personaj în parte i-am făcut o cămară în inima mea. Pentru că nu poți altfel, aici printre pagini nu este erou al cărții, sunt numai eroi și eroine ce își creionează singuri mersul vieții, sunt suflete ce se lasă la voia călăuzelor nopții pentru a simți azi și mâine iubirea și tot ce deapănă noțiunea sa. Fiecare povestioară în parte ne descrie momente fanteziste care te lasă să visezi cu ochii deschiși, apreciezi detaliile pline de conținut dar și momentele captivante în care ești cu sufletul la gură. Și mergi la pas lent printre cuvinte pentru a nu tulbura valurile mării dar și istoria ce se scrie chiar sub văzul noastru. Nu o să vă redau secvențe din fiecare poveste în parte ci vă voi spune că dacă iubiți scrierile cu și despre mare vă veți abandona plutirii textuale, iar cum totul e asezonat cu aventuri diverse, cu pirați cărora le fierbe sângele în vene și marinari zvelți atunci cu siguranță nu o să lăsați cartea din mână. Aici bătăliile se dau atât pe mare și uscat cât și în suflet, pentru că celui ce îi este străină iubirea aceasta este ca o necunoscută mult prea efemeră, iar când o simte nu o poate explica, de aici și fuga, și deziluzia… dar și curiozitatea care fundează împlinirea!

Proza așează totul la un loc formând un întreg fix pe gustul meu; înaintând prin povestiri înțelegi cum totul capătă sens, cum cărările se unesc în una aducând cititorului un punct al destinației ce îl face să perceapă că această carte e comoara după care se avântă pirații. E cartea ce unește destine și lasă imaginația să vâslească ca pe o canoe în căutatea visului rătăcit. Narațiunea aduce în prim-plan personalități puternice ce te cuceresc instant, bărbați și femei desemnați să își exercite rolul de călăuză într-o aventură tipică Marina Costa, una încărcată de istorie, de documente marcante dar și de tradiție, superstiții și iubire, într-o formulă stilizată inconfundabil, așa cum doar autoarea poate mânui panelul.

  Cartea „Răzvrătiții mărilor” a fost o lectură cum alta nu voi mai găsi, marea și aventura creionată de Marina Costa parcă au un alt farmec. Iubirile sale sunt închegate iar viața este lustruită altfel, experiențele mai de epocă iar mersul lucrurilor mai incitant. Cititorul este acaparat în întregime asupra textului, e aici și acum într-o vâltoare a evenimentelor. Și simte, și trăiește conexiunea cu fiecare poveste în parte parcă din nevoia de a evada într-o acțiune îndrăzneață departe de cotidianul tipic. Autoarea are un condei unic care de-a lungul timpului doar a întărit că aceasta este ilustră în ale scrisului. Și nu de puține ori am afirmat că Marina Costa e o povestitoare care formează o unitate indisolubilă. Ea e însăși forța mărilor prin toate poveștile pe care le-a înșiruit pe foaie!

Mulțumesc draga mea scriitoare pentru călătoria pe care am parcurs-o cu mare drag. Mulțumesc editurii Cassius Books pentru exemplarul oferit!