Citind-o pe Teodora Vescan. Cartea „Despre vii numai de rău”

Teodora Vescan a fost la cursuri de creative writing pe când avea 15 ani, iar la 16 a urmat cursurile de scenariu/regie/producție de film susținute de scenarista și regizoarea Iulia Rugină. Autoarea este studentă la psihologie la facultatea Titu Maiorescu. Aceasta a debutat cu romanul „Despre Morți Numai de Bine”, o carte surprinzătoare prin stilul direct dar și comun generației actuale care a surprins multe arii psihologice dar și sociale. Cartea m-a răscolit cu desăvârșire, însă volumul doi mi-a depășit așteptările. „Despre vii numai de rău” a întrecut cu mult acțiunea primului volum și a reîntregit opera printr-o jonglare de evenimente total neprevăzute; dacă prima carte ne conturează viața unor adolescenți rebeli ce vor să-și găsească o definire a personalității proprii… ce ne așteaptă în „Despre vii numai de rău” e evoluția prin depășirea termenului de „normal”, de „firesc”, de cotidian. Aici realitatea se împletește cu fantasticul aducându-ne în față un text efervescent ce te face să trăiești intens orice umbră, orice apus și răsărit, orice senzație.

„Mori draga mea/ Iubita mea cu frunte de octombrie/ Cuprinsă ca-n icoane/ De nimb rotund de moarte.”

„Mori, dragul meu/ Va fi atât de bine/ Vei rămâne numai cu mine/ Tu, cel născut din cuvânt/ Vei cunoaște gust de pământ.”

Încă din primul volum aflăm cum viețile a doi tineri total opuși ca personalitate se intersectează într-un mod bizar și crează o legătură prin timp și spațiu. De la acea înmormântare bizară Mina vede în Cristi acel punct de sprijin într-o viață mult prea trasată de linii fixe. El e perfectul imperfect ce stârnește vâlvă, repulsie, ce stârnește ură … însă pentru ea, doar admirație. Ea îl vede dincolo de aparențe, de dușmănia familiei dar și teama altora, în el vede experiența, creativitatea dar și tot ce nu și-a permis ea să trăiască. Însă soarta îi joacă cum vrea ea pe tabla vieții, piesele se mută haotic ca într-un final sfârșitul să fie tulburător și să arate o nouă față a realității… însă nici aici nu se rezumă totul la un final, nici pe departe. O dată pășind în scrierea volumului doi am realizat că viața și moartea sunt efemere dar niciodată definitive. „Despre vii numai de rău” nu doar a reîntregit sensul primului volum dar i-a șlefuit înțelesurile. Acțiunea a căpătat „gustul” întunecimii însă toată această latură misterioasă doar a provocat o mai mare curiozitate de a descifra ce a dorit autoarea să ne arată prin exprimarea acestei povești unice prin originalitatea stilului.

Cartea „Despre vii numai de rău” a luat o turnură total neprevăzută, dacă primul volum a descris natura adolescentină în plină ascensiune, volumul doi m-a bulversat prin subiectele abordate. Aș menționa că a fost o scriere ce s-a înclinat spre distructiv, spre paleta morții și întunecimii în cele mai aprinse culori. Eroii nu doar au crescut în sfera gândirii dar au și direcționat faptele și cugetul în curiozitatea morbidă, acolo de unde întoarcere nu mai există. Mina nu doar că se întrece pe sine prin alegerile făcute dar se răzvrătește împotriva a tot ce a fost cândva, scoate din străfundurile sale o personalitate ce domină, ce asuprește și se place în ce se transformă. Într-o altă dimensiune Cristi e cel ce se perindă într-o anomalie a vieții, e o umbră care a reușit să joace pe degete atât viața cât și moartea. Însă nu putem nega, atunci când crezi că ești invincibil… haosul e undeva pe aproape.

„Despre vii numai de rău” a fost o lectură cu urcușuri și coborâșuri. Tema scrierii e departe de ce citesc în mod obișnuit iar textul a venit ca o provocare. Dacă primul volum mi-a definit o realitate cutremurătoare, cel de-al doilea mi-a înnorat cerul integral. Cu un subiect direct și fără ocolișuri romanul a depășit barierele normalului și mi-a pus pe tavă o poveste teribilistă, originală prin felul său dar și dură, mult prea tranșantă decât în primul volum. Aici nu mai e vorba doar despre a fi rebel și a te opune întregii lumi, în „Despre vii numai de rău” e despre a-ți anihila simțurile și a începe un parcurs de la zero doar prin propria idiologie asupra a tot ce te înconjoară. E cartea în care filosofia nu e unica metoda de a lărgi aria existențială, ea e combinată cu inexplicabilul ce reîntregește opera. Recomand cartea celor care vor să citească ceva altfel, ceva original dar și de impact. Cu siguranță această lectură va lăsa loc de introspecție!

Citind-o pe Teodora Vescan. Cartea „Despre morți numai de bine!”

Teodora Vescan a fost la cursuri de creative writing pe când avea 15 ani, iar la 16 a urmat cursurile de scenariu/regie/producție de film susținute de scenarista și regizoarea Iulia Rugină. Teodora Vescan a studiat la profil de filologie la Hyperion, acum este studentă la psihologie la facultatea Titu Maiorescu. În momentul de față scrie continuarea cărții „Despre Morți Numai de Bine” și este redactor la Underdog Station tv. Acesteia îi plac festivalurile și concertele de metal, factorul imprevizibil al vieții și cinematografia, pentru acest articol Teodora subliniază: „sper ca într-o zi să reușesc să regizez filme și seriale bazate pe propriile mele cărți.”

Autoarea menționează despre cartea „Despre morți numai de bine”: „Povestea a început de la o serie de înmormântări din Oltenia la care am participat când eram mică și m-au marcat. Mulți ani mai târziu, când aveam 15 ani și eram la un curs de creative writing ne-au pus să scriem cum s-ar cunoaște în mod interesant doi oameni. Asta a fost tema. Și atunci mi-am imaginat cum ar fi fost să cunosc pe cineva la o înmormântare, cineva cu care să pot comenta precum Beavis și Butthead cât de teatralist decurge totul încât dă în penibil.”

„Moartea e onestă. Necenzurată. Sălbatică. Nu are gratiile puse de convențiile vieții.”

Cartea unește două suflete rătăcite în cel mai lugubru mod, moartea le este aliat într-o descoperire de sine care îi aduce într-o stare de conectare adolescentină plină de curiozitate dar și zvâcnire scriitorească într-o lume a celor neînțelese. Ironia face ca aceste suflete să se strige mut chiar la o înmormântare în care banalul situației îi apropie dându-le impulși de … va urma. Astfel, timida Mina îl întâlnește pe Cristi, un „cunoscător” în ale vieții de care se prinde cu un fir invizibil al sorții într-un joc în care destinul sau cine știe ce forțe îi aduce într-un centru al evenimentelor ce se vor înșirui febril parcă din teama de a nu se lăsa ceva în urmă. Pas cu pas ni se va arăta latura sălbatică a fetei cât și cea îmblânzită a lui Cristi; două firi diferite ce vor avea aceeași pornire către nemurire, către fascinația liniei finale ale vieții. Ea cu dorința înrădăcinată în inimă de a scrie despre moarte, el cu noțiunea zilei de mâine într-o poticnire de petreceri, certuri și lume pestriță. Pas cu pas cei doi își scriu povestea, inițial timid și la văpaia unei lumânări ca apoi să se ajungă într-o dezlănțuire trupească rebelă.

Însă gustul amar nu întârzie să apară, versiuni, preconcepții și o despărțire ce are un final mult prea abrupt se întrezărește … iar viața arată că uneori bate filmul. Dur. Fulgerător. În bătaie de joc. Eroii cărții ajung să fie prinși într-o furtună de momente, stări și evenimente ce le va zdruncina soarta din temelii. Se vor maturiza văzând cu ochii, se vor mula după bătaia vântului și vor accepta înfrângerea dar și emoția unei flăcări ale iubirii. Dar și cea a sfârșitului rupt din context. Unul limitat de mintea unor oameni ce văd jocul vieții dintr-un singur unghi.

Iureșul de trăiri va fi intens ca și toată povestea, cuvintele se vor lega unele de altele într-un text plin de descrieri ce vor avea menirea să țină cititorul prins între pagini. Sumbrul cât și moartea în sine vor fi punctul în jurul căruia se va țese o pânză din care eroii vor desprinde firele experienței; și vor descoperi ziua și noaptea în toate tonurile și se vor alipi unor filosofii ce îi vor rupe de acea bulă formată din comoditate, ea va face pași în a-și redobândi libertatea, el în direcția ei – pentru că în ea vede schimbarea.

„Despre morți numai de bine” s-a dovedit a fi o carte-provocare, cu o acțiune întortocheată cât și cu o temă total diferită de ceea ce citesc, aceasta a captat curiozitatea mea anume prin originalitatea subiectului. E cartea momentului de azi și de mâine, e despre cea fost și ce va fi, și de ce nu- e filosofia actualului într-o lume în care perfectul e imperfect. E cartea ce stârnește imaginația dar și te face să te revezi dintr-o altă perspectivă, una raportată la mediul din care faci parte. Și nu numai. E scrierea ce conturează moartea într-o formă bizară, dar și viața într-o formulă de anecdotă placată cu o mască a banalului cotidian. E cartea pe care o recomand cu drag!