Citind-o pe Ruxandra Popa. Cartea „Paznicii Întunericului”

Anul acesta mi-am propus să descopăr cât mai mulți autori români contemporani, iar cum editura Petale Scrise are o listă întreagă de autori a căror povești m-au încântat peste măsură, și de această dată am mers la sigur. Lectura curentă a fost tot din portofoliul acestora, o carte nouă apărută intitulată „Paznicii Întunericului”, un fantasy destul de proeminent scris de Ruxandra Popa. Acțiunea acestei cărți a fost explozie vie de evenimente dar și întorsături ce au lăsat semne de întrebare. Totul asezonat cu iubiri ce se caută prin timp și spațiu sfidând legile magiei pentru a se reuni mai puternici ca niciodată. E cartea în care viața ia diverse forme doar pentru a prelungi suflul celor cinci Paznici a Întunericului dar și a Preoteselor lor. Pentru că destinul lor nu se încheie aici…

„(…) Împreună, vor descoperi că salvarea unei lumi nu este deloc ușoară, prețul plătit putând fi chiar propria viață…”

Povestea ne-o înfățișează pe Anisia, o orfană ce este nevoită să îndure umilința părinților adoptivi care printr-o conjunctură stranie au ajuns să aibă grijă de ea. Acum e mare, o tânără în floarea vârstei ce are vise mărețe, însă umbra ce o apasă peste chip îi stopează orice strop de pornire, pentru că se crede un nimeni, pentru că ura celor din jur deja ia ajuns până la oase. Până în ziua când descoperă ceva ciudat, un inel în formă de șarpe pe care îl ia cu sine acasă. Mare îi este mirarea când aceasta constată că salvând această bijuterie viața ei va prinde pentru prima dată sens, conturul unei aventuri ce o va face să-și găsească un scop dar și o valoare. Bijuteria vine însoțită de un protector al acesteia, iar Anisia este pusă în fața faptului că trebuie să-i fie Preoteasă lui Wess, unul dintre cei cinci paznici ai Întunericului. Treptat și celelalte bijuterii făurite de conducătorul Vultur își găsesc gazdele, pandantivul cu corb, cerceii păianjeni, brățara vulpe și bentița cu bufniță, toți se reunesc, protector și protejată pentru a scăpa tărâmul magic de o femeie malefică care are în plan de a-l trezi din morți pe Vultur și a-și răzbuna soarta. Furia acesteia este neîntrecută, forma sa de manifestare este extrem de disctructivă, și practic, în timp toți au avut de pătimit de pe seama ei… acum însă e vremea ca soarta să se rescrie în favoarea Paznicilor și ca lumina să dăinuie în inimile lor. Acum și pentru totdeauna!

Acțiunea se amplifică cu fiecare pagină, uneori am rămas fără aer de atâta emoție iar alte ori am privit visătoare cum iubirea se strecoară și cucerește fără drept de apel. Vine și cuprinde sufletul protector și îl hrănește cu speranță. Pentru fiecare Paznic dragostea a găsit ac de cojoc, și le-a arătat că doar iubind te poți transforma în cea mai bună versiune a ta. Iar la pas încet dar sigur viața fiecărui personaj principal se rescrie într-un scenariu mai înflăcărat decât și-ar fi putut dori. Însă până se așează piesele într-un puzzle final totul e o cursă contra-cronometru, pericolul plutește în aer, magia întunecată străpunge inimile iar planurile diabolice arată că unii se pierde pe sine într-o mare de venin. Iar moartea vine ca o finalitate dar nicidecum ca un sfârșit!

Cartea „Paznicii Întunericului” a fost un fantasy mult peste așteptările mele, Ruxandra Popa mi-a purtat pașii în lumea Reokosos, acolo unde magia dăinuie și acolo unde realitatea se va creiona diferit de data aceasta. Pentru că Paznicii sunt mai pregătiți ca niciodată să-și deschidă inima pentru iubire și în numele ei. Emoțiile lor, sentimentele, trăirile, toate au propria culoare alături de noile Preotese, iar aceste aspecte îi fac să vrea să descifreze și să observe mai bine viața până la ele. Să le valorifice și să-și dorească pe zi ce trece o veșnicie împreună în pofida pericolelor. Cum se desfășoară totul și cine iese învingător, vă invit să citiți, o să râmâneți foarte încântați de plenitudinea textuală. Și cu sinceritate spun că m-am pierdut în alte lumi închipuite lăsându-mă acaparată de fiorii plăcerii dar și a noului cum doar o carte fantasy bună mă poate transpune. Mulțumesc dragă autoare pentru poveste, pentru vibrarea inimii dar și pentru emoția de după lectură!

 

Citind cartea „Petale pe zăpadă. Povestiri de iarnă”

Mereu am găsit la Editura Petale Scrise o mulțime de povești ce mi-au desenat fie zâmbete fie senzații o mie de tristeți, suferințe dar și pasiune. Toate mi-au arătat cât de atenți sunt la ce publică, la ce scrieri să dea avânt și ce note să dezvolte pentru a capta atenția cititorului de rând. Astăzi vin să vă prezint o carte ce a reunit toți scriitorii Petale Scrise într-o frumoasă antologie de iarnă, una care trezește în suflet magia, frumosul dar și purificarea prin tot ce înseamnă alb. „Petale pe zăpadă. Povestiri de iarnă” nu este doar o colecție de povestioare înșiruite ci o plămădire de trăiri intense asezonate cu miros de brad, gust de ciocolată și praf de stele într-un timp al anului ce se vrea magic.

„Pornesc armăsarii. Nămeți
de nea și de ger ne-mpresoară
Noi doi ne-alintăm ca și beți,
Sub fulgii ce-n haite coboară.
Îți sorb răsuflarea, te sorb.
Iarna tremurând se-nfioară,
Căci simte ca țipăt de corb,
Cum curge din noi primăvară…”
(„Menuet” de Marius Andrei)

Cartea „Petale pe zăpadă. Povestiri de iarnă” a plăcut încă de la primele pagini. Autorii s-au întrecut pe sine pentru a ne aduce în față povești unice cu tematică pentru a ne bucura din plin cu o stare de sărbătoare. Chiar dacă într-un număr mai mic de pagini fiecare text a pătruns la inimă prin intensitatea sa; acțiunea a curs atât de plină încât am tins să cred că văd un film în fața ochilor vrând parcă să fiu acolo și eu. Nu am simțit de loc lipsa unui conținut mai amplu, ba din contra, fiecare poveste a debordat de trăire, emoție, iubire în toate formele ei încât am privit visătoare către fulgii ce se dansau prin fața ochilor mei și am apreciat fiecare cuvânt înșiruit pe pagină.

Antologia este acel gen de carte ce trebuie savurată lent și la căldura unui cămin într-o atmosferă relaxantă. În ea găsești poveşti mai scurte, sau mai lungi… cât să îți savurezi ciocolata caldă și să admiri jocul de cuvinte. Pentru că da, fiecare autor a scris diferit, plăcut și cu întorsături surprinzătoare de la care nu ştii niciodată ce te aşteaptă mai ales că în spatele titlului frumos ticluit nu poți descoase conținutul. Astfel, te lași purtat/ă de valsul fulgilor de nea și primești desfășurarea creativă a unor minți sclipitoare ce nu doar au făcut o muncă de echipă minunată ci au și surprins cadrul unui anotimp în toate splendoarea. La sigur că complexitatea celor descoperite în carte vă va plăcea la maxim, și sunt convinsă că cel puţin una dintre aceste poveşti te va cuceri iremediabil. 

Cartea cuprinde operele: „Menuet” de Marius Andrei, „O dorință pierdută” de Diana Boitor, „Un strop de magie” de Mihaela Anghel, „Licăr de speranță” de Ruxandra Popa, „Un om special” de Alexandra Condrat, „O regăsire de poveste” de Delia Mitroi, „Minutul 85” de Cătălin Dumitrescu, „Mițoaca de Crăciun” de Cătălina Pană, „Băiatul care iubește Crăciunul” de Corina Lupu, „Un cadou păcătos” de Delia Moretti, „Miracolul meu ești tu” de Andrada Rezmuveș, „Griul unei nopți de iarnă” de Elena Druță, „Zâna corporat(r)istă” de Morgan Hexner, „Inelul de Cristes Maesse” de Alexandra Drestaru, „Dorința lui Moș Ninja” de Ioana Mihaela Curaleț, „Bușteanul de Ajun” de Aurelia Chircu, „Ciocolată caldă” de M. K. Lynn și ultima poveste ce a încununat antologia e „Prima Pecete” de Alina Cosma.

Cartea „Petale pe zăpadă. Povestiri de iarnă” a fost un drum către o lume de o sensibilitate aparte. Un traseu făcut într-o liniște deplină pentru a nu deranja magia să se înfăptuiască. Iar aceasta nu a fost puțină, tot textul a fost cuprins de o frenezie feerică în care Crăciunul, iarna, zăpada au dat tonul unei proze extrem de atractive. Fragmente fine sau mai excentrice care au prezentat fie chintesența vieții fie nodurile unor destine ce se caută prin timp și spațiu. Toate reunite într-o scriere ce a avut menirea să redea acea speranță că totul va fi bine, mai devreme sau mai târziu! Recomand cu drag această operă ce nu doar că va ajunge la sufletele voastre, ci și se va sedimenta stratificat ca mai apoi să scoată la iveală acea emoție textuală desăvârșită!

Citind-o pe Delia Mitroi. Cartea „Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev”

Am dat startul noului an cu un roman extraordinar de bine scris, pe lângă povestea marcantă acesta te zdruncină din temelii arătând puterea lui azi și valorificând ziua de mâine. „Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev” de Delia Mitroi este cartea contrastelor, în care azi e o binecuvântare iar ieri un chin și poate mâine o speranță… de a rămâne în viață. Sincer, aici printre pagini nimic nu este simplu, fiecare cuvânt parcă sângerează, parcă orice eveniment te răcește în spate amintind că oricând totul se poate întoarce împotriva noastră. Că nu ești scutit de prăpăd fie că ești tânăr sau bătrân, fie că ai averi sau nu. Că ești străin sau un refugiat luat de valul disperării… în negura nopții.

„Iubirea noastră-i binecuvântare și blestem, desfătare și tortură, paradis și infern, în timpuri negre, de restriște și de nevoi.”

Într-o vreme tulbure a războiului ruso-ucrainean, izbucnit în 24 februarie 2022 două suflete se întâlnesc în circumstanțe dificile ce îi apropie mai mult decât își dau frâu liber să simtă. Atracția dintre ei îi face nesiguri, curioși dar și vulnerabili mai ales că ea, Oksana Kravets este ucraineancă dar și căsătorită … iar el, Serghei Mirov, este un militar rus venit să distrugă după comanda unui cotropitor. Acum însă ai zice că nu este loc de iubire într-un loc al haosului, unde bombardamentele distrug tot ce înseamnă frumos iar emoțiile vii sunt alungate ca muștele când praful incendiilor se ridică în aer iar moartea pândește la orice colț. Însă inimii nu-i poți ordona. Nici chiar atunci când totul se transformă în dabandadă, în râncedul scrum al unui război ce aduce după sine doar drumuri de cadavre. Iar în aceste timpuri furtunoase triunghiul amoros format de Oksana, soțul acesteia Taras și Serghei încearcă să supraviețuiască, să se accepte așa cum sunt și să treacă peste gelozii și aversiuni pentru a avea dreptul la încă o zi. În viață.

Supraviețuirea lor este o adevărată încercare iar succesul acestei realizări e că cei trei se țin împreună, fiecare înfrânându-și pornirile, domoblindu-și bătătile inimii pentru a da șansa unei noi zile. Chiar dacă cuvintele se spun cu jumătate de gură, chiar dacă ura se instalează ca o liană în jurul sufletului strângând dușmănii, priviri înciudate dar și nenumărate frici, mai ceva ca un ecou din infern. Și toate astea într-o Ucraină care nu va mai fi la fel, o țară care își deplânge morții, copii nevinovați, bătrânii costelivi, femeile pângărite și bărbații ce și-au pierdut speranța că se vor reuni într-un tot întreg atât ca familie cât și ca nație.

„Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev” s-a dovedit a fi o carte atât de profundă, atât de dureroasă încât am făcut nenumărate pauze pentru a-mi liniști și îmblânzi tabloul ce mi-l crea imaginația. Povestea Oksanei și a lui Taras mi-a arătat cum din bine totul se poate întoarce împotriva ta, iar Serghei a fost acea verigă ce a reîntregit cumva acest tablou în tonuri violente îmblânzind pensula cu emoția sa unică de iubire și devotament către Oksana. Acea unică femeie ce i-a cucerit inima fără drept de apel, într-o Ucraină în plin război și ocupație. Destinele celor trei protagoniști se perindă într-un joc al sorții, fie într-o nevoie de protecție, fie într-o fugă de emoțiile ce i-ar putea îngenunchea, și totuși… ce e scris acolo sus se va înfăptui. Mai devreme sau mai târziu. Însă drumul lor e presărat de pericol la orice colț, războiul nu cruță pe nimeni, cum nici încrederea nu o poți dărui în stânga și în dreapta. Pentru că oricine poate avea masca răului pe chip producând cele mai grele orori, fără început și fără sfârșit. „Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev” e mai mult decât o carte, e o vibrare ce zguduie sufletul din adâncuri, empatizezi cu oricine se află în jocul murdar al unei minți criminale și parcă ai vrea să strângi cartea la piept în nevoia de a alina suferința celor ce se pierdă într-o mare de nenorociri. O carte ce va lăsa urme umede pe pleoape și va cere pauze pentru a privi în ansamblu viața, aici și acum în nevoia de a face o retrospectivă și a înțelege cât de norocoși suntem să fim bine, pur și simplu bine.

Recomand cu drag această carte, chiar dacă ne descrie ororile unui război ce se află la doar câțiva kilometri iar descrierile sunt atât de vii povestea de iubire dintre Oksana și Serghei ne alină suferința arătând și o altă monedă a unor timpuri vitregi. Am iubit finalul celor doi chiar dacă a avut un parcurs mult prea înfiorător… îmi rămâne sarcina să vă îndemn la lectură, veți avea parte de un thriller romantic cu o încărcătură aparte, una care vă va ține cu sufletul la gură!

Citind-o pe Aurelia Chircu. Cartea „Sâmbătă seara, în Cișmigiu”

De obicei în perioada sărbătorilor de iarnă adun tot mai multe titluri/subiecte tematice, astfel când am citit descrierea cărții „Sâmbătă seara, în Cișmigiu” scrisă de Aurelia Chircu, nu am ezitat să o am pe noptiera mea. Așteptările mele au fost întreținute și de coperta destul de boemă ce mi-a înclinat imaginația în zona timpurilor în care se organizau baluri, se citeau poezii sub clar de lună și se prețuia perioada de curtare într-o formă delicată. Însă surpriza a venit pe parcurs, cu pași mici am pătruns într-o lume a misterului, a supranaturalului și a uneltirilor făcute cu multă viclenie toate asezonate cu perioada Crăciunului și a Anului Nou.

„Sâmbătă seara, în Cișmigiu” s-a dovedit a fi o poveste cu mult diferită de ce mi-am închipuit, aceasta mi-a încins sângele în vene și nu că ar fi romantică ci prin misterul ce s-a împletit cu situațiile neprevăzute, momentele de intrigă ce s-au aliniat alături de personajele puternic vizualizate cât și iubirea, în forma sa unică. Inegalabilă!

„Se apropiau Sărbătorile, dar ele nu veneau cu bucurie, ci cu temeri. (…)”

În perioada Sărbătorilor când se visează ursitul după ce se pune busuiocul sub pernă trei colege află că treptat bărbații sortiți dispar în circumstanțe dubioase ca apoi să fie găsiți morți. Natura crimelor rămâne un mister până se leagă ațele într-un tot întreg care scoate la iveală lucruri bizare. Anemona e cea în jurul căreia se țes tot felul de scenarii, ea sau mai bine spus familia ei e punctul de unde se trag toate pornirile unei vrăjitoare ce vrea să-și răzbune originea, numele, demnitatea. Pe un traseu lunecos eroii cărții se redescoperă, își acceptă esența felului lor dar și faptul că o dată deschisă cutia tainelor nimic nu va mai fi la fel. Că lumea răului e printre oameni iar răutatea poate crea punți cu iadul și demonii din adâncuri. Toate acestea într-un București ce se pregătește de Carnavalul Sărbătorilor de Crăciun unde unii sunt departe de a ști că forțele necurate se plimbă nestingherite pe străzi. Că dragostea poate avea două fețe iar sacrificiile de obicei se încheie cu cele mai aprige drame. Astfel, într-o tornadă de cuvinte povestea se înșiruiește parcă fără a cruța privirea cititorului completând orice gol cu o desfășurare energetică plină de fantasmagorii. Toate condimentate cu plimbări prelungi prin târgul din Cișmigiu acolo unde tinerii își ochesc sufletele pereche sau își desfată privirea cu cele mai enigmatice chipuri feminine.

Cartea „Sâmbătă seara, în Cișmigiu” s-a dovedit a fi un historical romance plin de conținut. Pe lângă imaginea unui București al anului 1912 ce se pregătește de Carnavalul Sărbătorilor de Iarnă povestea ne conturează o înșiruire de evenimente pline de suspans. Moartea pândește la orice colț iar dragostea pe cât ar fi ea de înfloritoare aici în text e peste puterile multora, uneori prea puțină iar în lipsa ei se pot ticlui planuri meschine, de-a dreptul diabolice. Și toate într-un tablou în care răul își caută gazdă pentru a se înfăptui slova blestemelor. Chiar și în cele mai ciudate împrejurări. Pentru că umbrele se strecoară în suflet când ești mai vulnerabil și te rod pe înăuntru, cu fiecare zi tot mai mult. Iar această poveste ne accentuează acest aspect. Romanul „Sâmbătă seara, în Cișmigiu” s-a dovedit a fi o lectură antrenantă, care mi-a dat fiori reci pe șira spinării atunci când mă așteptam mai puțin. Cartea a cuprins o poveste bine ticluită, imprevizibilă, care m-a prins printre file încă de la început conducându-mă pe un drum al nebănuitelor întorsături ce mi-au captat toată atenția. Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură, vă asigur că povestea merită toată atenția și că nu o veți lăsa din mână o dată ce o să pășiți pe drumul acestei scrieri.

Citind-o pe Corina Lupu. Cartea „Destinul meu ești tu”

Am terminat zilele acestea o carte ce mi-a trezit atâtea emoții. Și pot spune cu mâna pe inimă că în această perioadă a sărbătorilor de iarnă devin sensibilă, în exces romantică și pe alocuri mult prea visătoare. Astfel, cu un iz de Crăciun și acțiune intensă romanul „Destinul meu ești tu” mi-a rămas întipărit pe retină. Autoarea Corina Lupu a fost o șlefuitoare iscusită de personaje, de întorsături încât am fost acaparată de întreaga poveste fără a realiza trecerea timpului. Și după cum spunea Augusta E. Rundel, „Crăciunul este pătura magică care ne acoperă, acel ceva atât de intangibil de parcă este un parfum. Poate să țeasă un val de nostalgii în jurul nostru. Crăciunul poate fi o zi de sărbătoare sau de rugăciune, dar va fi întotdeauna și o zi de aducere aminte în care ne gândim la tot ce am iubit vreodată.” Astfel, făcând tangență cu acest citat cartea în sine e o căutare, un dor dar și o speranță, că magia există, că toate cărările vor duce către cele două inimi ce se cer, ce își doresc dragostea aici și acum în ciuda trecereii, a schimbărilor și a fricilor umbrite de trecut.

„A fost odată ca niciodată, o frumoasă prințesă ce trăia într-un palat de cleștar, în îndepărtații munți din Azaleea, pe nume, Mina. Pasiunea ei era să citească. Un cufăr mare, plin cu povești și desene multicolore era hrana sufletului ei. (…)”

Destinul se joacă cu noi, e cel ce scrie vrute și nevrute și ne aruncă într-un circuit numit viață. Destinul e acela ce fie te mângâie fie te zguduie însă după toate aceste încercări și provocări înveți lecții neprețuite. Viața într-un orfelinat le arată unor copii toată paleta de culori în cele mai întunecate nuanțe; fără prea multe bucurii aceștia încearcă se se țină unuii de alții ca într-un lanț al ajutorului reciproc. Doi copii însă se evidențiază, ei trec barajele durității din orfelinat prin bunătatea lor, prin felul lor unic de a vedea acea urâțenie de conduită dintr-un loc al dezbinării sufletești. S-au ținut alipiți pentru a înfrunta nedreptatea faptelor directoarei, pentru a bifa încă o zi și încă o zi în purgatoriul inechității. Însă provocările abia încep. Își fac promisiuni însă soarta îi vrea departe până se fac pregătiți din nou să se regăsească, să se reclădească din acele piese lipsă dintr-un trecut îndepărtat pentru a oferi acceptării aripi să zboare în căutarea liniștii sufletești.

Povestea ne relatează soarta a doi copii rămași singuri pe lume, Mina și Nicholas; zilele în orfelinat le sunt umbrite de sarcini grele, de strigăte stridente dar și pedepse nemotivate. Însă în toată această nedreptate ce-i înconjoară se au unul pe celălalt și le este suficient. Până când vine o zi în care își iau rămas bun dar cu promisiunea de a se căuta indiferent de ce li se va întâmpla. Însă timpul trece schimbându-le destinurile, creionând chipuri noi, momente de creștere personală dar și regrete, multe, toate adunate într-un culcuș al sufletului, unul care tânjește după împlinire. Iar timpul trece, neîmplinirile se împletesc cu noile încercări și merg în pas lent parcă sfidând dorințele, parcă amintind că undeva în timp o promisiune se cerea împlinită… însă realizarea ei pare mult peste ce poate face o zi, o clipă. Însă cine știe, poate magia Crăciunului va fi în stare să înfăptuiască miracolul iubirii. Poate…

Cartea „Destinul meu ești tu” de Corina Lupu s-a dovedit a fi o scriere profundă ce a răscolit toată inima mea. Am apreciat magia ce a înconjurat perioada Crăciunului care a fost de o blândețe aparte dându-mi speranța că totul va fi bine, că eroii vor avea o finalitate exaltantă după toate dorințele inimii lor dar și a imaginii vizualizate de ochii mei. Un tablou de film în care fulgii valsează peste două chipuri ce se caută sfidând spațiul și timpul în căutarea iubirii, a vibrației ce vine din inimile lor pentru ași lua zborul către infinit. „Destinul meu ești tu” este despre pierdere și regăsire, e despre spiritul Crăciunui ce dă conținut și consistență poveștii; e despre reînvățarea acceptării, iertării și a începutului chiar dacă într-o nouă formulă. Cartea îndrumă cum să-ți croiești un drum chiar dacă ai stigmatul de „abandonat”, chiar dacă zidurile reci ale orfelinatului încă le dă ecou eroilor cărții, și chiar dacă ei simt că nu vor mai fi la fel. Niciodată. Totuși, ce este Crăciunul? Este nostalgie pentru trecut, curaj pentru prezent, speranţă pentru viitor… un acel viitor în care Mina și Nicholas se vor reclădi din nou și din nou în numele împlinirii acelei promisiuni făcute pe pragul unui orfelinat rece, pustiu de emoție, înfricoșant. E acel Crăciun care va scrie pe zăpadă notele iubirii lor, a cuvintelor citite din priviri. Și se va cerne în lume pledoaria dragostei lor, a drumului croit prin veritabilele lecții de viață ce îi va uni într-un tot întreg.

Recomand cu drag cartea „Destinul meu ești tu”, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Petale Scrise

Citind-o pe Mihaela Anghel. Cartea „Tainele timpului. Țara Zeilor”

Când am văzut că a apărut volum doi al Seriei Tainele timpului am dorit cât mai curând să am cartea. Dacă primul volum Lumi pierdute” mi-a întărit convingerea că povestea e de excepție, noua carte „Tainele timpului. Țara Zeilor” mi-a dat toată lumea peste cap cu o împletire a realității cu mitul, a legendelor cu mioriticul din misteriosul ținut al Varanhei, loc al pogorârii Îngerilor. Astfel, pas cu pas am pătruns mai adânc în noua provocare a eroului principal, ales pentru a-și tămădui suferința karmică dar și a cunoaște iubirea, într-o formă avansată a plenitudinii prin curățare energetică.

Dacă primul volum este dedicat în totalitate cunoașterii de sine și a curiozității unui copil, apoi adult … formarea unor impresii și a descoperirilor total desprinse de banalul existențial, volumul doi e acceptarea sorții. E mersul către ceva nou, către poteca credinței și a destinului; e împăcarea eroului și beatitudinea prin noțiunea de doi. Iar toate acestea îmbrăcate în mantia luptei pentru o cauză proprie, pentru vindecarea sufletului.

Din primul volum ne este destăinuit destinul tulbure a profesorului Vasile Toma, cu o copilărie plină de magie în jurul pietrelor numite și trovanți, acesta cunoaște o lume total neînțeleasă pentru alții mai puțin pentru el. Adult fiind parcă simte că destinul său stagnează, parcă ar trăi azi cu gândul la ce ar fi fost dacă. Până în momentul în care întâmplarea face să purceadă într-o călătorie ce îi va face lămurire în multe puncte de vedere, dar și îi va aduce în față niște adevăruri la care nu se aștepta. Unul dintre acestea e faptul că karma lui e presărată de multă suferință, că tot ce a trăit în alte vieți îl urmărește în timp și spațiu dezechilibrându-i spiritul și sabotându-i alegerile. Acum, profesorul Vasile Toma e hotărât mai mult ca oricând să-și ia viața în mâini, iar alături de Lydia simte că va avea acea împlinire pe care a simțit-o întotdeauna aproape însă nu s-a bucurat niciodată de ea. Acum e acum… însă încercările nu întârzie să apară. Ultima sa sarcină este de a călători în timp și de a așeza piesele la locul lor pentru a se împlini acea căsătorie cu aleasa inimii. Atât Lydia cât și profesorul Vasile se resemnează în fața hotărârii luate de Vraci, astfel călătoria în Dacia pare o umplere de cunoștințe, profesorului revenindu-i sarcina de a fi un observator fin a tot ce se întâmplă.

Profesorul este transportat printr-un portal în Petrodava chiar în inima unei sărbători, astfel îl cunoaște pe Brasus, căpetenia caucoensilor. Ospitalier din fire acesta îl îndeamnă pe profesor să îl însoțească acasă la el, menționând că și fata lui cea mare vrea să prindă îndeletniciri înțelepte prin popie, și l-ar putea duce pe acesta unde-i e voia. Prima întâlnire cu Zora îl tulbură pe Vasile, parcă vede în ochii fetei acea sclipire a alesii lui, iar acest fapt îl face să se încreadă în ea dezvăluindu-i tot adevărul. Nu-i este ușor să vrea să-i fie aproape și totuși să o țină la distanță, însă fiecare își face propriile alegeri, iar unele îi costă mult prea scump.

Timpul are alte treceri atunci când profesorul pășește pe tărâmul dacic, parcă natura e mai vie iar oamenii mai vânjoși, parcă viața trece mai cu înțelepciune iar basmul împletit cu realitatea e din ce în ce mai proeminent. Tot ce i se perindă prin fața ochilor îl vlăguiește la propriu pe Vasile Toma, zis Te’oma pentru a se strecura în vremea actuală fără a atrage priviri curioase. Uneori simte că cedează iar alte ori că ar vrea mai multe, parcă prins într-o chemare a străbunilor. Acesta începe să-și urmeze adevăratul destin conștient că finalul trebuie să-i fie favorabil, însă implicarea sa totuși se lasă simțită, iar el se teme că portalul nu se va mai deschide pentru el, pentru că îndoiala i se strânge în jur ca o haină mult prea mică. Și suferă, și își cere sieși putere să înfrunte, să aparțină unui loc… fie el trecut, prezent sau viitor.

„Ce s-a întâmplat, Doamne, cu noi, de nu mai știm să apreciem răsăritul, picătura de ploaie, adierea de vânt? Și cum am reușit să adormim Soarele Înțelepciunii din inimile noastre? Când nimic nu te înrădăcinează mai mult decât contactul cu natura, nimic nu te înalță mai sus decât cel cu aerul și nimic nu te ține mai conectat cu propriul simț al ființei decât inima ta?”

Cartea „Tainele timpului. Țara Zeilor” e povestea poveștilor, în ea s-au adunat cântările ielelor, mirosul ierbii cosite și tradițiile de Dochia, printre pagini vom desprinde tradiția călușarilor dar și legarea cununiei, alegerea ursitului prin visare și multe altele ce vă vor încânta… doar citind. Pe lângă povestea cu o încărcătură aparte a profesorului Vasile Toma vom afla detalii ale Țării Zeilor, o Sarmizegetusă nouă și înfloritoare, o Dacie în plină desfășurare de foță și vigoare. Toate înșiruite cu o măiestrie aparte de către autoare ceând un suspans plăcut, un mister asezonat cu vibrația iubirii și a descoperirii. O carte despre vindecarea sufletului și a karmei, și nu în ultimul rând a acceptării de sine pentru a putea primi dezlegarea de trecut în favoarea unui viitor energetic prielnic. O punte către două suflete dornice să se dăruiască acelor sentimente unice, de apartenență și fericire deplină. Două aspecte care în timp nu au avut finalitate, iar acum e momentul- mai mult ca niciodată!

Romanul „Tainele timpului. Țara Zeilor” a scos la iveală mai multe aspecte ale tradiției noastre, a legăturilor străvechi ce mi-au fascinat privirea. Am parcurs textul cu o rapiditate impresionantă în dorința de a afla dacă până la urmă eroii cărții își leagă destinele în unul. Și am rămas încântată de finalul cărții. Sincer, atât de simplu și atât de delicat. Recomand cartea cu mare drag, eu am primit o adevărată plăcere.