Citind-o pe Andrada Rezmuveș. Cartea „În brațe străine. Volumul I”

Îmi place extrem de mult atunci când găsesc la editura Petale Scrise romane noi, de ce?… deoarece mereu merg la sigur, știind că vor fi de excepție. Astfel, noua carte apărută semnată de Andrada Rezmuveș mi-a luminat clipa și mi-a încins sângele în vene, și nu doar prin coperta ce te duce cu gândul la pasiuni nestăvilite dar și la titlul incendiar. „În brațe străine”, primul volum din Seria Destine Încătușate mi-a captat atenția încă de la primele pagini, povestea a curs sub ochii mei relatând cursul unor destine împinse de incertitudini, de frici și de un trecut mult prea complex care îi trage în jos pe eroii cărții, ca într-un cerc vicios al amintirilor înlănțuitoare. Unele care nu le permit să ia prezentul și viitorul ca o normalitate, ca un pas înainte spre împlinirea proprie. O carte ce pe lângă pasiunea ce ia amploare ne descrie cum o femeie poate renaște din propria cenușă mai puternică, mai hotărâtă și mult mai înflăcărată, dornică să-și descopere sexualitatea într-o nouă ipostază, acea a femeii independente!

„Amintirile sunt cele care dor cu adevărat.”

,,Dragostea te răneşte în feluri pe care nu le poţi descrie în cuvinte, dar tot ea vindecă rănile pe care le credeai imposibil de vindecat.”

O avem ca eroină principală pe Audra, o tânără femeie ce rămâne în voia sorții cu un copil pe brațe de doar câteva luni după ce soțul acesteia alege pe o alta. Rănile sângerează abundent iar gustul dezamăgirii o face pe Audra să dea un milion de pași în spate și să-și analizeze relația cu soțul acesteia, pardon, fostul soț. Dacă pentru început totul a fost lapte și miere, treptat aceasta realizeză că Arden, bărbatul în care și-a investit tinerețea, fidelitatea și credința oarbă nu e nici de cum un familist dedicat, ba din contra… privind în ansamblu realizează că mereu au fost umbre ale infidelității lui, însă din prea multă dragoste ea le-a ignorat. Acum e mai hotărâtă ca oricând să-și îndrepte toate emoțiile către mogândeața de fetiță ce îi amintește că pe lângă faptul că e femeie a fi mamă e mai primordial. Însă durerea pierderii o sapă din interior, iar senzația propriului abandon o înrobește parcă arătându-o cu degetul, semnalându-i că s-a pierdut într-o mare de oameni. Că nu mai e ea, o tânără senzuală ce ar trebui să se reclădească pe zi ce trece pentru a fi artă în ochiul privitorului. Până își ia viața în mâini, se pune pe ea pe primul loc pentru o noapte, una care o va da pe spate… la propriu și la figurat.

„Acesta este drumul tău, Audra. Drumul tău separat de al lui, de trecut, de voi. Trebuie să-l uiți cu orice preț, iar, uneori, sexul este un afrodiziac mai puternic decât alcoolul. Ai nevoie de eliberare, de amintirea orgasmului. Felul în care corpul tău tremură când ajunge la împlinire, zburând undeva mai sus de nori. Ai nevoie să îți amintești că încă ești frumoasă, atractivă… Că încă ești femeie! Poți fi și pradă și vânător!”

Aventura unei nopți se topește pe pielea ei iar Audra vrea să nu uite acea privire în care s-a oglindit ea, goală de rețineri și plină de flăcări arzând în interior. Acum însă își îmbracă haina de mamă și plonjează ca pe gheață atunci când fostul soț încearcă să-și reînceapă viața cu o alta ba să îi trimită semnale pe care ea le îndepărtează rapid; refuză să mai simtă dezamăgirea tăioasă, refuză să se pună pe ultimul loc pentru că acum știe cum e să fii în brațe străine. Și i-a plăcut.

Ironia face ca o noapte să se transforme în nopți înfocate alături de misteriosul bărbat întâlnit într-un club, Reed se dovedește a fi balsamul de care are nevoie. Fără obligații, fără întrebări și alte complicații. O relație cu multe beneficii pentru ambii. O înțelegere făcută în plin act al pasiunii ce îi va consuma pe ambii, însă până atunci emoția se trăiește iar experiența focului în doi fac din Audra o nouă „Ea”, una mai hotărâtă să înfrunte realitatea. Și totuși, uneori ce e bun pare feeric, tot ce e înălțător pare desprins dintr-o vrajă, iar tot ce ni se înfățișează magic… se evaporă ca într-un vis, departe de a fi împlinit definitiv. Iar gustul unei noi dezamăgiri plutește, din nou înlănțuie ecoul unui suflet și așa rănit. Chiar dacă și-a promis că nu se va îndrăgosti niciodată, chiar dacă și-a zis că inima îi va rămâne ferecată pentru un nou „El”. Acum simte. Emoții încărcate. Trăiri confuze. Explozii de culori.

„Singura lumină care ar putea schimba felul în care te văd este cea a minciunii și ascunzișului, Reed. Sunt îndrăgostită de tine, nebunește, atât de îndrăgostită încât rămân fără aer când te văd.”

Cartea „În brațe străine” s-a dovedit a fi un romance erotic plin de răsturnări de situație, dacă de la început ni s-a conturat tabloul unei familii rupte de o infidelitate supărătoare treptat am putut vedea evoluția. Textul a prins conturul unduitor ca a unei femei îndreptându-ne atenția către erotismul dar și povestea în sine, una care poate fi a multor femei. Unele poate o să se și regăsească printre pagini, mame singure, femei care au uitat că feminitatea e cea mai bună haină, că sexualitatea e cel mai strălucitor machiaj iar zâmbetul cea mai letală armă. „În brațe străine” e cartea vindecării prin regăsirea de sine, e povestea unui începtul care înnoadă trecutul cu prezentul formulând un conținut vieții, dându-i sens și un țel, acela de a fi azi mai mult ca ieri. E cartea în care o ea se scutură de suferință ca de cenușă și își dă voie din nou să simtă, să trăiască aventura unei nopți și gustul renașterii prin sensibilitatea emoțională. Chiar dacă finalul mi-a lăsat un gust amar … sper ca volumul doi să aducă lumină, și acel mult așteptat sfârșit de, „… și au trăit fericiți împreună până la adânci bătrâneți”. Da, recunosc, sunt o romantică incurabilă!

Vă recomand romanul cu drag, va fi o carte pe care o ve-ți devora la propriu și nu doar pentru poveste ci și pentru scenele erotice ce vor fi delicioase. Vă asigur!

Citind-o pe Cătălina Pană. Cartea „Fata cu umbrelă galbenă”

Cred că autoarea e adepta senzaționalului, de ce… deoarece mereu aduce în față un punct de culoare care se întinde până la cer și înapoi dând întregului text o alură de extaz pictat în toate nuanțele. Dacă primul volum, „A ta, Mia” din seria Zodia Ispitei mi-a plăcut într-un mod aparte, prin gingășia eroinei și povestea însăși tumultoasă, volumul doi „Fata cu umbrelă galbenă” a fost vibrație vie. Încă de la primele pagini ni se înșiruiesc o serie de evenimente menite să acapareze toată atenția, iar drumul ne este indicat de o umbrelă galbenă, una care e un punct de culoare într-o lume anostă, un obiect neînsufețit care este catalizatorul unui început tumultos. Începutul unei iubiri ce va fi atât de intensă încât emoția va pulsa cu un erotism senzual purtat pe culmile înaltului; o poveste dintre două sufelete rănite ce vor fi într-un neastâmpăr constant, să se caute, să se accepte, și nu în ultimul rând să își dea voie să simtă acea fluturare a iubirii la cel mai ridicat ton.

„Ceva ieșit din tiparul sumbru îmi atrage atenția în colțul ochiului drept. În marea de umbrele negre, își face apariția, pe lângă colțul clădirii cinematografului, o umbrelă galbenă. Un contrast interesant de privit, cum o singură persoană merge în direcția opusă puhoiului de lume.
O FEMEIE.
Îi pot desluși cizmele lungi și albastre, trase peste o pereche de pantaloni negri. Restul este acoperit de umbrelă, dar ce văd e de-ajuns cât să-mi aprindă imaginația.”

Ce face momentul/clipa din om? Ce poate stârni o pată de culoare în sufletul unui bărbat? Păi vă spun eu, emoție sau mai bine spus furtună care are o direcție, „Ea”. Sursa. Descoperirea. Dorința. Ea ispita ce-l va scoate pe El din amorțeala unei pierderi, a unei eroziuni sufletești acerbe. În acest dans al ploii umbrela galbenă scoate în evidență tot ce doi oameni au înfundat în suflet într-o nevoie de a se complace într-o tristețe ce macină, însă soarta, sau fie ce-o fi îi vrea vindecați de trecut, goi de secrete și pregătiți pentru … și va urma!

Îl avem ca erou principal pe Emanuel Fota zis și Manu, un văduv ce încă e îmbrăcat în mantia doliului ce se complace în această stare a singurătății, a furiei și a ignoranței față de sine de mai bine de patru ani. Nimic nu are gust pentru el, totul e cenușă și toate nuanțele de gri îi pictează zilele până din marea de sumbru un galben timid își face simțită prezența. Manu privește ca hipnotizat nuanța intensă până curiozitatea îl împinge să o caute pe cea ce se ascunde de privirea sa. Chemarea sorții este aproape iar Manu este pus pe o scenă a vieții ce îl va face atât erou cât și o persoană ce se ascunde după emoția pierderii, însă eroina noastră îl scoate din acea cochilie ajutându-se recipros să-și condimenteze zilele. Și ce mai deliciu…

Și Anna la rândul său este o purtătoare a unei suferințe greu de ținut în frâu, cu o familie influentă și care o vrea supusă aceasta iese din tiparele bine stabilite de „tatăl anului”. Iar acest fapt îl supără teribil pe acesta, provocându-i Annei suferințe sub orice formă, oroare de părinte zic eu, cum zice regina din Alice în Țara Minunilor: „să i se taie capul„. Și totuși, Anna demonstrează o maturitate ieșită din comun, iar pas cu pas alături de Manu se completează, își sorb cuvintele de pe buze și își fac nopțile zile. Până… necazurile îi iau pe nepregătite. Din nou.

Însă tot ce le-a fost scris nu s-a lăsat așteptat, iar voia sorții s-a împlinit în direcția în care cei doi s-au completat mai bine decât își imaginau. Fricile le-au fost șterse iar experiențele prin care au trecut le-a demonstrat încă o dată tăria lor în a porni pe drumul dragostei, un drum de care au fost ambii limitați. Acum au realizat că jumătățile de măsură nu le sunt suficiente, ci toate o împlinire comună, el pentru ea, ea pentru el!

Cartea „Fata cu umbrelă galbenă” s-a dovedit a fi un roman erotic destul de intens. Pasiunea s-a strecurat printre acțiunea propriu zisă atât de senzual încât oricâte dureri nu s-ar striga în text iubirea celor doi se avântă tot mai sus, în aria plăcerilor. Povestea Annei și a lui Manu a fost un deliciu, și știți expresia, „aici și acum”, păi în acest moment încă simt efectul lecturii care a răscolit imaginația mea, dar și a lăsat în urma sa un val de nuanțe vii ce mă vor înclina în zona viselor, a plăcerilor, și nu în ultimul rând a zâmbetului. „Fata cu umbrela galbenă” a fost cartea ce a venit la fix, romantismul ei, fulgerarea acțiunii cât și suspansul îmbrăcat cu umor a făcut din această poveste elexirul perfect pentru serile lungi de toamnă. O lectură pe care o recomand cu mare drag! 

Citind-o pe Ioana Trif. Cartea „Arderea Vrăjitoarei. V-II”

Zilele acestea am terminat de citit o poveste extrem de captivantă pe care o așteptam de ceva vreme. Cum deja eram familiarizată cu primul volum din seria Saga Aradiei, „Întoarcerea vrăjitoarei. V-I” astfel că volumul doi era dorit de mine din toți porii. Noua poveste a Aradiei intitulată „Arderea Vrăjitoarei” s-a dovedit a fi de o intensitate răvășitoare. Totul în această carte a fost durere, abandon, răzvrătire sufletească și pierderi, multe și toate în favoarea răului. Fiecare cotitură textuală a însemnat alegeri dificile, curiozități întunecate dar și dezlănțuire a sentimentelor negate care au dus eroii acestei cărți în culmile plăcerilor trupești. Și nu numai…

„Aradia făcuse o mare greșeală și acum ea avea să-i pregătească un dușman pe cinste, un dușman care avea să o frângă pentru totdeauna. Toate se aliniaseră cât se putea de bine. (…)”

Dacă primul volum a fost drumul alunecos și plin de pericole pentru a întoarce vrăjitoarea și de a salva oamenii care au ajuns deja în culmile suferinții și disperării, cartea „Arderea Vrăjitoarei” e un text înaintea textelor, un început al tuturor începuturilor care ne va limpezi calea multora de a obține puterea, de a acapara sufletele într-o nevoie avidă de a fi cu un cap de-asupra tuturor. Într-un joc derulat din umbră de niște forțe malefice acțiunea se ramifică parcă creându-și o lume a sa paralelă, acolo unde cititorul se cufundă și trăiește intens învăluirea aceea de mister care se simte ca un parfum printre pagini. Cartea ne limpezește povestea de dragoste dintre vrăjitoarea Aradia și Baldur, două suflete condamnate la a se avea și a se pierde într-un timp al declinului. Încercările prin care trec cei doi nu sunt deloc ușoare, iar secretele curg cu o viteză amețitoare peste ei îmbrăcându-i în mantia doliului înainte de vreme. Iar între timp forțele răului iau diferite chipuri făcându-și planuri viclene în a domina, în a înnebuni minți într-un plan bine ticluit care prinde contur pe parcurs dar care are un mecanism năucitor. Consecințele nu întârzie să apară, gustul morții îl simt mulți, mai puțin îndrăgostita vrăjitoare care ignoră semnele, care vede în unii doar binele … iar această scăpare o costă mult. Mult prea mult.

Într-un plan al iubirii celor doi acțiunea își îndreaptă săgeata și către prințesa Cornelia, protejata Aradiei, tânăra care a fost pulberea ce a ars totul în calea sa trăgând după sine o serie de crime și blestemății a căror putere s-a resimțit prin evenimente cataclismice. Apoi am descoperit-o pe prietena și așa zisa soră, Pandora, cea care a fost cea mai apropiată de Aradia, și una dintre acele chipuri care i-a luminat calea tinerei vrăjitoare, până aceasta nu a murit cu un blestem legat de sufletul îngenuncheat la picioarele morții. Treptat fiecare își scrie povestea sub ochii noștri, alegerile pe care le fac sunt pietre de moară dar și ușa închisă ce nu lasă speranțe la …va urma. Interesele ascunse ale unora vor răbufni ca o ciumă… însă până atunci, lăsăm sufletele să-și deplângă morții, și morții să-și găsească calea. Poate și a noastră vrăjitoare, mărita Aradia se va reculege din cenușă pentru a pune capăt dezlănțuirii iadului de pe pământ. Ce s-a întâmplat cu aceasta vă îndemn să aflați, ve-ți rămâne răvășiți de poveste, vă asigur. Eu una am rămas cu acel gol care sper să se umple printr-o nouă poveste care va avea un final fericit, cel puțin asta îmi doresc!

Cartea „Arderea Vrăjitoarei” s-a dovedit a fi o poveste frumos închegată, cu imagini atât de vii încât pierdeam noțiunea timpului. Un roman atât de profund, cu situații la limită, cu foc al pasiunilor dar și cu regrete pe care le-am simțit atât de greu de pătruns. O scriere ce mi-a încântat spiritul curios încât direcțiile în care o lua acțiunea doar mi-a întețit curiozitatea făcându-mă să vreau tot mai mult. Aș fi dorit o altă întorsătură, parcă mai molcomă, însă unde ar fi farmecul?… Mai pot adăuga faptul că am îndrăgit-o pe Aradia atât de mult încât finalul mi-a fost un fel de oftat al tristeții cuprins cu privirea într-un text pe care l-aș vrea finisat în bine. Însă, cred că autoarea are alte planuri, să ne mai încânte cu istorisiri pline de lumi întunecate, cu magie cât cuprinde și dezlegare din blesteme prin iubire și în numele ei.

Recomand cu drag această carte. Aventura vă este asigurată cât și intrigile întortocheate; magia va curge printre pagini iar personajele puternice vor condimenta textul ducându-l într-o direcție al împlinirii prin lectură.

Citind-o pe Cristina Pop. Cartea „Dincolo de cuvinte”

Anamaria Cristina Pop (născută Coman, 10.04.1988, Vișeu de Jos, Maramureș, România) locuiește în Bruxelles din 2010. Anul 2022 îi aduce autoarei o surpriză prin publicarea volumui de poezie intitual „Dincolo de cuvinte” la Editura Siono; o carte sensibilă despre viață în toată paleta sa de culori.

Cu un conținut plin de adevăruri și răscoliri cartea „Dincolo de cuvinte” ajunge la suflet încă de la primele rime. Unduirea peniței se face cu zgomot pentru a atinge și cele mai sensibile coarde ce vor intra în mintea cititorului îndemnându-l să facă o pauză de la zbuciumul existențial, pentru a contempla puterea cuvântului scris și nu numai. E cartea contrastelor, aici timpul nu are definiție cum nici omul nu are început și sfârșit, doar o stare ce devine muză într-un joc de cuvinte. E opera în care dincolo de cuvinte e invocarea sufletului, a minții și a umbrelor!

„Savurez limonada inimii mele
și gândesc la cum sculptează
gândul tău gândul meu gândul său”

Poezia mereu a ajuns mai adânc ca mesaj în sufletul meu. Aceasta a sădit emoții cu mult mai apăsate încât am simțit după fiecare poezie că am nevoie de un respiro, o închinare acelui dans liric unic. Astfel, cartea Cristinei Pop a fost o gură de aer proaspăt, o epopee adusă emoției dincolo de cuvinte, dincolo de rațiune și limitări. A fost o uniune ce a cuprins detalii, clepsidra vieții, acolo unde dincolo de ieri e alegoria lui mâine într-un joc al imaginației. Poeziile au o tematică diversă și sunt scrise într-un stil ireproșabil, unele mai simple altele mai zdruncinate de zbiciumul existențial, unele într-o melancolie a zilelor iar altele parcă într-un suflu al energiilor sufletești puternice. Unele poezii se vor plia pe suflet altele vor răscoli ceva de mult uitat, unele vor îmblânzi spiritul altele îl vor revolta. Astfel, consider că Cristina Pop și-a atins țelul său scriitoresc, acela de a crea o punte între suflete și creație transpunându-ne ușor ușor în lumea sa!

„Accelerez în cuvânt
Schimb viteza în gând
Și noianul de frică
În fum se ridică (…)”

Cartea „Dincolo de cuvinte” a fost o simțire vie pentru mine, un licăr de revoltă, pentru fericire, pentru azi și pentru mâine, o luptă continuă cu timpul și trecerea, un noian de emoții ce m-au învăluit și pe mine o dată ce am pătruns în substanța cuvântului bine rotunjit de autoarea Cristina Pop. Volumul a fost nu doar poezie, ci și amprenta trăirilor experimentate cu putere de poetă dăruite nouă cu atâta bunăvoință în forma unor versuri energice. Plăcute. Dacă sunteți pasionați de poezie ca și mine această carte vă va lua de mână și o să vă conducă într-o lume nuanțată de transformări… și toate, dincolo de cuvinte!

Citind-o pe Ioana S. Bogorodea. Cartea „Răzbunarea Sarei”

Ioana S. Bogorodea (născută în 1979, Tulcea), este licențiată a Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie. Ioana S. Bogorodea a publicat proză scurtă în revistele „Vatra”, „Steaua Dobrogei” și „”Aspirații”, ultima fiind revista Colegiului Dobrogean „Spiru C. Haret” din Tulcea. A debutat cu volumul „Răzbunarea Sarei”, pentru care a primit premiul Editurii Rafet din Râmnicu Sărat în cadrul Festivalului Internațional „Titel Constantinescu”, ediția a 15-a, 2022. A primit premiul 3 pentru miniaturi narative la concursul de proză „Valentin Șerbu”, organizat de Centrul Cultural „Jean Bart”, Tulcea.

Zilele acestea am finisat minunata carte „Răzbunarea Sarei”, o scriere ce include două povestiri ce au avut menirea de a mă ține acolo printre pagini. Cu o acțiune accelerată cartea a plăcut încă de la primele pagini; misticul îmbrăcat în haina necunoscutului și al pericolului m-a făcut să fiu acolo ochi și urechi ca un observator fin al unei narațiuni demne de un film.

Cartea „Răzbunarea Sarei” ne întâmpină dureros cu decesul unei adolescente, moartea acesteia e nicidecum una simplă, e una încărcată de realism ce a sucit povestea într-o direcție în care mi-am dat seama că autoarea s-a jucat cu mintea mea. Și nu doar ea. Treptat am înțeles că Sara nu e nici pe departe cine îmi imaginam eu că este, cum nici însăși înșiruirea de întâmplări nu sunt ce mi se prezenta în față; totul a fost o piesă bine regizată ca eu – cititoarea, să mă scufund ca pe nisipuri mișcătoare ca mai apoi să cer mai mult, în nevoia de a limpezi lucrurile. De a da adevărului putere și claritate ceții ce mi se perinda în fața ochilor.

Cum încet m-am familiarizat cu povestea Sarei cea de-a doua intitulată „Țipătul lebedei” mi-a stârnit și mai mult curiozitatea. Aici moartea parcă evită pe unii iar altora le dă elexirul tinereții. Aici eroina principală își duce anii ca și cum nu ar avea trecere, tinerețea sa e uluitoare chiar dacă numeric îi indică altceva. Ar putea fi curiozitatea cuiva, experimentul dar și prototipul ideal ce a învins îmbătrânirea. Însă aceasta preferă să stea în umbră până când soarta sau un ceas rău îl scoate în cale pe acel bărbat care o face să fie curioasă de natura existenței sale. Iar o dată pornit mecanismul totul e împotriva cronometrului.

Ce s-a întâmplat cu eroinele acestei cărți vă îndemn să aflați, veți savura din plin aventura acestor tinere ce viața le încearcă în fel și chip conducându-le pe un drum al experiențelor. Bune sau mai puțin citind o să vă convingeți singuri, pot doar adăuga că nimic nu e ceea ce pare, iar orice foaie dată poate să-ți schimbe perspectiva asupra întregului text.

Am citit cartea Ioanei S. Bogorodea cu sufletul la gură și, recunosc, cu greu am putut să o las din mână. Autoarea a reușit să creeze niște răsturnări de situație extraordinare și să te facă să stai într-o pauză să regândești scenariul pus în față. Suspansul și misterele bine ascunse printre pagini, personajele defecte și întorsăturile de situație m-au făcut să vreau de la această carte mai mult, poate pentru fiecare poveste o mai mare desfășurare, în special pentru protagonista celei de-a doua povești, de la ea vreau răspunsuri. Și nu doar. Această carte oferă posibilitatea de a vedea adevărul din mai multe perspective, cât și percepția trecutului, prezentului și viitorului, dar nu în ultimul rând cea a trecerii, evaluată din ochii privitorului. „Răzbunarea Sarei” este o lectură încântătoare, care te ține captiv între paginile sale de la prima și până la ultima pagină. O carte pe care o recomand cu drag!

Citind-o pe Ela E.H. Cartea „Partener în crima dragostei. Spionul din viața mea”

Mi-am dorit să citesc „Partener în crima dragostei” de Ela E.H. încă de când i-a fost anunțată apariția, la Editura Bookzone. Având celelealte cărți ale autoarei cât și cunoscându-i stilul am fost sigură că mă voi lăsa purtată de un scenariu intens care va avea un mesaj la fel de profund ca și în celelalte cărți. M-a atras foarte mult coperta și titul sugestiv, dar și subiectul, care m-a dus cu gândul la cărțile de spionaj în care dragostea nu-și are rostul dar se prinde ca o liană de sufletul unui „El” și a unei „Ea” cu scopul de ai dezbrăca de haina durității și rigidității lăsându-i la voia karmei într-un joc nemilos al sentimentelor.

„Tresări când ochii ei poposiră pe buzele lui! Fiorul acela jucăuș îi străbătu iar întreaga ființă. Își aminti de iubire. În mintea ei se perindau acum femeile din romanele de dragoste citite care erau atrase de bărbați ca el. Poate că nu era doar o pură creație a minții umane. Poate că iubirea, erotismul frumos îmbrăcat în cuvinte și sentimentele descoperite între paginile cărților chiar avea un fundament real. Își scutură capul de câteva ori rapid, dorindu-și cu ardoare să scape de gândurile care îi provocau acel fior. La ce folos să visezi, când realitatea ți-a demonstrat deja că nimic nu e ceea ce pare, iar propria minte devine uneori un străin instruit să te învingă prin amăgiri?”

O avem ca eroină pe Elia, o tânără ce a cunoscut viața de orfană după ce părinții ei au murit într-un mod misterios. Aceasta ajunge încă de la o vârstă fragedă să se refugieze în lectură, să evite cercurile de copii dubioși dar și să viseze cu ochii deschiși la o iubire desprinsă din cărți. Însă soarta îi zdruncină tinerețea și inocența când il scoate în cale pe fiul directorului de orfelinat. De atunci nimic nu a mai fost la fel, nici lectura lectură, nici trecerea o trecere … Directorul, zis și Nea Petrache își are un rol de păpușar în educarea micilor copii orfani, scopul lui să-i vândă cât mai scump într-o tranzacție ce-i surâde a bănet, însă totul se transformă în scrum atunci când doi bărbați misterioși vin cu o țintă fixă, de a o lua cu ei pe favorita lui, pe Elia. Oare de ce?

„Te uiți la străinul din fața ta și ești uimit să constați că inima ta bate acum într-un ritm care-i aparține? Ai grijă! Tocmai ce-ai sărăcit! Străinul a pus stăpânire pe ce ai mai de preț: sufletul!”

Drumul spre necunoscut o face pe Elia foarte vulnerabilă, mai ales că își dă seama că orfelinatul în care a crescut este un punct de sfârșit, nici de cum o portiță deschisă spre o altă lume mai bună. Ba din contra. Însă sufletul îi este ca și îngenuncheat deoarece unul din bărbații veniți după ea îi face inima să simtă altfel, semeni unei eroine din cărțile ce i-au bucurat adolescența inocentă. Cu un aer misterios și cu o alură de mascul alfa gata să-și devoreze prada acel ”El” a cucerit-o cu primele cuvinte suflate în lobul urechii. Atunci când șoapta lui a sunat ca promisiune.

Ajunși la destinație fiecare își ia propria direcție, însă grăuntele încolțește iar privirile lor se caută iar inimile se strigă. Elia constată că va fi piesa dintr-un joc al spionajului secret, acolo unde el Patrick o va modela după bunul plac, sau cine știe. Cert e că oricâte lupte nu ar da ei cu mintea lor inima își cere dreptul să simtă, să-și trăiască povestea transpunând în privirea lor viața, în toată paleta sa de culori.

Cartea „Partener în crima dragostei. Spionul din viața mea” de Ela E.H. s-a dovedit a fi o poveste inteligent construită ce m-a prins încă de la primele pagini. Partea întunecată a lecturii m-a tulburat dar și a plăcut în egală măsură, aceasta dând textului o unicitate acaparând toată atenția, îndemnându-ne să gustăm din dulceața iubirii celor doi, să le trăim frustrările și excitațiile, să le parcurgem povestea ca un însetat și să le anticipăm pașii ce îi vor face. Cartea a avut toate notele ca dansul dintre autor și cititor să se potrivească, ca la final ambii să se încline unul în fața altuia mulțumind pentru actul artistic. O lectură fascinantă pe care o recomand cu mare drag!