Citind „Cartea lui Dan, un fost anxios. Volumul 2” de Dan O.

Zilele trecute scriam despre primul volum al scrierii „Cartea lui Dan, un fost anxios” iar astăzi am ajuns să-i cunosc păsul și din al doilea; din ambele cărți curge pe cât de multă suferință tot pe atâta speranță, luptă și… convingerea că totul va fi bine, poate nu azi- dar cu siguranță mâine. Două cărți ce s-au completat perfect formând un tot întreg, și cel mai important au dus la acea lumină de la capătul tunelului.

„În viață nu pierzi când cazi, pierzi când renunți.”

Ca și în prima carte aici vom trece sub lupă anxietatea în toată splendoarea sa, fie că ne place sau nu, știu- nu e o temă plăcută pentru unii; din nou ni se va sublinia momentele când anxietatea ne îngenunchează iar totul scapă de sub control, acele puseuri când aceasta crește în intensitate până la nivelul de teroare sau panică extremă. Autorul ne va prezenta totul într-un limbaj accesibil tot ce însoțește acele temeri, frici neîntemeiate și alte manifestări ce le vedem ca pe un pericol imediat și real atunci când accesul de panică ne zdruncină. Ni se vor prezenta cazuri exacte cum anxietate ne deteriorează calitatea vieții și ne împiedică să ne împlinim visurile până în momentul acela când îi facem față. Aici și acum.

Deoarece autorul vorbește din propria-i experiență cartea are o valoare aparte în ochii mei. Dan O. inițial ni se prezintă ca un bărbat cu o familie, post de muncă și o stabilitate creată până în punctul X al anxietății. Această familiaritate crează o punte care ne îmblânzește parcă pregătindu-ne moral către ce va urma, spre găsirea, captarea și asimilare a acelor stări de panică de care unii fug, alții se ascund, iar cei mai mulți evită să le împărtășească, chiar și apropiaților- din păcate. Autorul nu înmoaie de loc descrierile sale, acesta ne spune clar și respicat felul, dar și filmul propriilor trăiri, primele întâlniri cu panica, primii pași spre a descoperi tehnici minune dar și experiența mai puțin plăcută cu medicațiile și specialiștii în domeniu. Acesta ne menționează și în acest volum Tehnica „HAI”, procedură foarte bine descrisă în volumul întâi, amintită și aici deoarece ea e punctul de pornire spre/către vindecare. Un pilon cheie.

Treptat înaintăm spre istorisirile unor oameni ce și-au împărtășit povestea, problemele și fricile ce i-au împins în pragul depresie și/sau anxietății toxice. Fie el Marcel, Silviu sau Maria fiecare a întâmpinat probleme severe cu/datorită acelor manifestări dezirabile ale fricilor necontrolate, a perturbărilor emoționale ce vin ca o furtună și fac dintr-o persoană echilibrată o frunză purtată de vântul deziluziilor. Fiecare poveste expusă arată că persoane ce au astfel de stări sunt foarte multe, însă fiecare stă în banca sa de frica unor reproșuri, a catalogărilor și a neînțelegerii… și nu în ultimul rând de a nu i se pune șablonul de dezechilibrat, periculos. Cu toate că nu e cazul. Astfel, cei ce au avut curajul să se povestească în mare au avut în mână cartea lui Dan, iar aceasta a venit ca un balsam acolo unde rănile au ajuns prea adânci, acolo unde speranța pierise iar singurătățile au dat târcoale. Cu siguranță că atunci când ești într-o plutire sufletească cauți de ceva să te prinzi, iar pentru cei menționați în carte această scriere de self-help a fost mai mult decât o terapie prin cuvinte. Iar pentru alții ce au citit în umbră volumul încă se regăsesc, se identifică cu unele situații și despică cuvintele pentru a înțelege că totul pornește de la „eu”, eu voi reuși, eu mă voi vindeca, eu pot!

„Cartea lui Dan, un fost anxios” de Dan O. este ca o doctorie pentru cei ce au nevoie să știe că nu sunt singuri. E punctul de pornire dar și o portiță deschisă pentru ca fiecare să se strecoare spre propriul adevăr, spre propria viziune, să se regăsească dar și să purceadă înainte spre a bătători propriul drum, mai bine, mai vindecat și mai liniștit sufletește. Am văzut această scriere ca pe un zbor spre libertatea de a fi tu însuți într-o mare de oameni ce nu te văd la adevărata valoare, ce nu-ți înțeleg tăcerea dar nici zbuciumul. Recomand cu drag această carte, pentru suflet, pentru liniștea interioară, dar mai ales pentru a ne înțelege emoțiile!

Citind „Cartea lui Dan, un fost anxios” de Dan O.

Zilele acestea am finisat o carte dureros de profundă. O scriere ce mi-a deschis o portiță către mine, cea dintr-un trecut adolescentin în care m-am confruntat cu puseuri de anxietate, variate prin intensitate însă prezente- norocul meu a fost că anturajul, cât și energia tinerească m-a făcut să trec cu brio peste ele, însă mintea nu uită, percepția că au fost cândva e acolo parcă plutește în aer. Astfel, „Cartea lui Dan, un fost anxios” mi-a reamintit de acele frici imaginabile, acele gânduri distructive care nu s-au materializat niciodată, acele temeri neîntemeiate ce m-au marcat într-un timp în care nesiguranța era haina pe care o purtam zilnic. De acele rețineri, de lipsa unor experiențe care să îmi arate și partea bună a lucrurilor – nu doar suferință într-o lume a mea, creată în mintea-mi plină de puzzle-uri neorganizate. Acum, după atâția ani privesc în spate și știu că mintea mea a țesut o sabotare a tot ce a însemnat „atunci”, acum – sunt bine, pentru că am o abordare, un scop și o menire, ceea ce încearcă să sublinieze și Dan O. în cartea sa care după mine e un ghid de a trece cu brio peste anxietate. Cu pași mici dar siguri!

„Așa cum tu nu ești gândurile tale, tu nu ești nici anxietatea ta!”

Anxietatea ta nu ești tu!

Trebuie să pornim de undeva și anume de la afirmația că „anxietatea ta nu ești tu”, nu te definește ca ființă și nu te va dirija mai mult decât îi dai tu întâietate. Și nu putem nega că tema anxietății, a depresiei e des auzită dar slab dezbătută… o dată ce dai căutare îți apar doar articole ce te îngrozesc de-a dreptul, te demoralizează uitând că dacă ești într-o perioadă în care neliniștea te apasă nu ai nevoie de o tulburare în plus ci de o mână întinsă către tine. Atunci când fobiile, anxietatea de toate felurile, atacuri de panică și fricile te paralizează nu mai poți fi motivat de articole sau chiar de mici intervenții din exterior, ai nevoie de „tine”, să fii acolo cu toți demonii tăi și să îi accepți în primul rând, apoi să le arăți unde le este locul.

„Anxietatea este inversul magnetului. Cu cât încerci s-o îndepărtezi, ea se apropie de tine. Cu cât încerci s-o apropii de tine, ea se îndepărtează.”

Din punct de vedere al Terapiei cognitiv – comportamentale, acest comportament (anxietatea) este deseori numit „de personalizare”. Trevor J. Powell precizează în The Mental Health Handbook că „personalizarea” se manifestă atunci când o persoană își asumă responsabilitatea pentru un eveniment negativ atunci când nu există nicio bază în acest sens. Persoana concluzionează în mod arbitrar că ce s-a întâmplat a fost din vina ei sau este o reflectare a comportamentului său inadecvat. Practic, totul este o reflexie a cât de „rea” crede persoana respectivă că este. Însă totul e doar în capul nostru, iar felul cum ne vedem noi raportați la tot ne face să clacăm, să cădem în plasa fricilor neexplicabile și a temerilor fără temei. Astfel, autorul încearcă prin diverse tehnici și o erarhizare proprie a teoriilor cu privire la anxietate să ne aducă la lumină, să depășim momentul de criză și să-l acceptăm așa cum vine, uneori chiar să-l chemăm. Ironic sau nu anxietatea s-au nu se va manifesta sau nu va mai avea acea „valoare” în ochii noștri. Apoi va fi doar LINIȘTE.

„Corpul tău este incredibil de puternic, chiar dacă în anxietate, acesta pare extrem de vulnerabil. Să nu uiți asta NICIODATĂ!”

„Cartea lui Dan, un fost anxios” de Dan O. este o scriere vie până la cele mai mici detalii, autorul își scrie suferința dar și pașii ce l-au scos dintr-un hău al fricilor cu o dăruire aparte. Cu un limbaj accesibil pentru toată lumea Dan O. încearcă să propună propria metodă de a trece peste… de a depăși anxietatea cu o abordare diferită, una care definitiv la scos dintr-un cerc vicios al toxicității minții. Și credeți-mă, nu e ușor să te expui trecând printr-o astfel de experiență, iar dovada că ai făcut acest lucru doar întărește convingerea cât de departe poți ajunge doar să vrei. Să vrei schimbare, să vrei să te salvezi pe tine însuți, să te educi altfel decât îți impune mediul și să mergi înainte, cu capul sus în pofida acelor cicatrici rămase pe suflet. Recomand cu drag această carte, deoarece aici veți găsi o serie de răspunsuri la multe întrebări pe alocuri nevociferate, și veți vedea că doar dorind puteți risipi acele stări ce vă pricinuiesc căderea în abis. Și nu în ultimul rând am apreciat menționarea autorului a faptului că nu sunteți singuri în această suferință, și țin să subliniez că a cere ajutor e primul pas spre vindecare.

Citind-o pe Olivia Clarke. Cartea „Destructive Love”

Astăzi vreau să vă vorbesc despre o nouă carte recent citită de mine care mi-a plăcut într-un mod aparte. Astfel, „Destructive Love” de Olivia Clarke nu doar că mi-a amintit că dragostea trasează și suferințe dar mi-a trezit în mine niște amintiri ce le credeam de mult uitate. O carte ce poate fi strigătul de neputință a multor femei care își fac drum din suferințe din cauza unei dezamăgiri tinerești. Una care se încăpățânează să treacă, să se tămăduie pentru a lăsa sufletul să-și ia avânt către ceva nou, către împăcare și liniște. Către dragoste!

Prima iubire
Un pariu…
Un pariu cu viața ta
O dragoste distructivă.

Povestea ne relatează întâmplările Juliei, o tânâră mult prea credulă ce se avântă într-o iubire ce o arde la propriu. Inițial ni se prezintă o adolescentă tocilară și departe de petreceri și tentații, un suflet fragil ce are nenorocul să cadă în ispita celui mai popular băiat, unul care o prinde în plasa sa reîntregind o listă, într-un joc al unui pariu ce o face să se zdrobească în mii de cioburi, distrusă, dezamăgită, umilă. Iar această nefericită întâmplare o schimbă, mult prea radical.

În timp Julia își promite că nu va mai iubi niciodată, că nu se va mai lăsa călcată în picioare de un bărbat. Acum fiind o femeie în toată regula, cu un statut stabil și o poziție socială prezentabilă aceasta ia de la viață totul, sexul pasager o face să fie o felină în căutarea prăzii, iar aparent se crede mulțimită de alegrile făcute. Însă, acolo de sus cineva trage sforile iar trecutul o prinde din urmă, mai dur, mai înflăcărat și mai tumultos. Conducând scenariul la și o mai distructivă iubire…

Eric cel din trecut apare pe nepusă masă din nou, chiar în acele clipe în care Julia își dă șansa să simtă altceva, în momentul când aceasta se joacă de-a dragostea cu vecinul său sexi pansându-și unul altuia rănile unui trecut mult prea dureros. Mințându-și senzațiile că e dragoste, dar oare e?

Karma e o zdreanță…

Eric răscolește o adevărată furtună cu apariția sa, Julia e cu picioarele în două bărci iar nesiguranța o face să simtă că trecutul o strânge tot mai mult ca o haină mult prea mică. Presiunea ce o apasă e că încă simte pentru el o iubire oarbă, una care o face să acopere acele înjurături, acele strigăte de ură pe care le vociferează… dar oare mai crede în ele?

Chiar dacă experiența cu Eric din adolescență a lăsat urme adânci iar gustul amar încă îl simte Julia îi dă tribut dragostei sincere în numele acelor sentimente fragile ce au încărcat-o atunci și pe care le are încă acolo în inimă în ciuda negării lor. Însă când parcă totul se reia gheața se sfărâmă iar aceasta cade din nou în negura singurătății, a dezamăgirii și a întrebărilor multe… de ce?, oare a iubit-o?, cu ce scop a apărut în viața ei din nou?

…din nou a venit și s-a dus.

Ceea ce nu știe ea e că Eric o iubește sincer și cu adevărat, secretul său totuși e altul, unul mult prea frânt și pe care vă las să-l aflați singuri. Cert e că iubirea mereu lasă loc de umplere, iar inima Juliei e un cufăr ce se va alimenta pe parcurs, chiar dacă acum totul doare, chiar dacă e nedrept pentru ea să i se curme acea fărâmă de iubire dobândită fugar. Cu ce se sfârșește povestea Juliei vă las să aflați, finalul e mult prea delicat că să vă las aici indicii. Pot doar adăuga că dramele eroilor principali nu se vor încheia aici, autoarea lăsându-ne loc de interpretare. Povestea cuprinde o dragoste distructivă care poate fi a mea sau a oricărei alte femei ce și-a imaginat prima iubire ca și pe ultima… cumva un, și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, însă viața bate filmul… iar basmele de mult nu mai alimentează imaginația fetițelor, e doar un fapt ce arată că iubirea îmbină și bune și rele, exact ceea ce trăiesc eroii acestei minunate cărți.

„Ești ploaia de vară peste câmpul uscat, ești soarele ce inundă întunericul, ești râul de munte ce-mi alină setea, ești început și sfârșit, îmi ești tot… și mai mult. Îmi umpli sufletul cu lumină, iar în aceste vremuri negre, mă hrănesc ca un bătrân cu amintiri. Amintirile în care am fost cu tine. Dacă nu aș avea pozele din telefonul meu, aș putea jura că au fost toate o himeră, o nălucire a imaginației mele bolnave de dor. Îmi e dor. O foame intensă de tine, de noi, un gol ce se-ntinde pe-ntreg pământul și dincolo de el. Nu are capăt și nici sfârșit, la fel ca dragostea mea pentru tine.”

„Destructive Love” este o carte ca o lecție de viață cu o motivație de a continua, chiar și atunci când crezi că nu se mai poate. Mereu mai este puțină speranță, încăpățânare și cineva acolo pe a cărui umăr poți plânge. Este povestea celor care fug de sentimente deoarece dezamăgirile trecute au trasat răni adânci și care acum de teamă se aruncă în brațele oamenilor nepotriviți și se îndepărtează de cei care ar putea să-i iubească necondiționat pentru totdeauna. E cartea resentimentelor, a iubirilor distructive și a impactului acestora asupra sufletului. E cartea ce îți arată că primul bărbat își are locul său în inimă fie ca erou fie ca cel mai mare bou. Din două una. Recomand cu căldură cartea nu doar pentru poveste cât și pentru toată scenografia scenelor fierbinți; am făcut o alegere potrivită citind acest minunat roman ce a avut și sare și piper, ingredientele perfecte pentru o lectură bună!

Citind-o pe Daniela Borțea. Cartea „Lanțul adicției. Să pleci sau să rămâi?” Volumul 1

Autoarea Daniela Borțea, este originară din Caracal momentan stabilită în Nottingham, Anglia. Acesteia îi place să citească aproape toate genurile literare. De cele mai multe ori, alege genul în funcție de starea sa. Adoră thriller-urile bune ce o țin cu sufletul la gură, la fel de mult cum apreciază o carte romantică care o face să trăiescă o dată cu personajele fiorii iubirii sau… dezamăgirii. Prima dată când și-a așternut gândurile pe hârtie, a fost prin intermediul unui jurnal. Iar inspirația de a scrie cărți a venit din iubirea acesteia pentru citit.

După spusele acesteia „Lanțul adicției” este backstory-ul Joannei. Acest volum a apărut ca o necesitate de a reda întâmplări din copilaria și adolescența ei. Întâmplări care îi vor forma personalitatea și vor fi baza deciziilor pe care Joanna le va lua în volumul 2. „Lanțul adicției” este la bază o poveste despre dependență. De mai multe feluri. Este o poveste despre familie, prietenie și iubire. Este o luptă a Joannei în care ne putem regăsi oricare la un moment dat în viață. Evoluție care o pune în fața unei decizii asupra căreia trebuie să reflecte. Ea trebuie să decidă dacă vrea să rămână sau să plece…

Mesajul autoarei către cititori: „Timpul fiecăruia este atât de prețios în ziua de azi. Faptul că alegem uneori să ni-l petrecem citind o carte, este și mai mult de apreciat. Și dacă cineva și-a rupt din timpul lui să citească și cartea mea, nu pot decât să fiu profund recunoscătoare. Ar trebui să apreciem mai mult oamenii și timpul pe care ni-l oferă. Mulțumesc dragi cititori. Sper să pot oferi și în viitor, cât mai multe cărți care să vă bucure.”

Pe această notă descriptivă aș vrea să încep să vă vorbesc despre povestea Joannei prinsă în lanțul adicției, cum se manifestă de-a lungul anilor, cum crește și își creionează propriul destin într-o lume mult prea dură pentru un suflet bun. Viața o învață că aparențele sunt înșelătoare dar și că nu tot ce se prezintă drept un adevăr e cu adevărat unul, drept urmare scrie, scrie într-un jurnal atunci când simte că undeva nu a înțeles dar va pricepe o dată cu înaintarea în vârstă. Scrie cu febrilitate în nevoia de a nu uita secretele ce se spun după uși închise, ca apoi toate să se alinieze, însă cumva prea tardiv, prea îngreunat de povara problemelor a căror capăt nu le mai găsește. Și învață că, viața îți pune nenumărate piedici.

,,Dependența se află în noi toți. Ea privește, se așază, ne așteaptă… Zidul pe care îl creează este atât de puternic, încât nici iubirea nu mai poate trece de el…”

Dacă la început ni se înfățișează o fetiță de zece ani, treptat o urmărim cum crește, cum află lucruri, cum învață viața prin decepții dar și se îndrăgostește. Mergând la voia sorții aceasta ajunge la concluzii care o copleșesc, mai cu seamă că a alimentat orbește relația sa de iubire, prima și în care a investit toată bunătatea și dăruirea sa. Alături de Filip află natura romantismului, a pledoariei în numele iubirii dar și latura întunecată a unui om, acea defecțiune toxică ce duce la infectarea fericirii, a echilibrului și a frumosului din tot ce înseamnă doi. Iar în tot acest scenariu se perindă și file dintr-o copilărie marcată de un tată violent, o mamă absentă și care acceptă totul cu smerenie. Și multe alte fleh-uri ce o fac să fie vulnerabilă în fața adicției. Unica care a avut puterea și curajul să se facă auzită a fost bunica Joannei, unica care le-a dat sfaturi cum să nu accepte umilința, viciul, cum să se păzească în fața nedreptăților… și totuși, destinul a fost cel care a decis încontro să le fie calea fiecăruia. Și nu le-a fost ușoară!

Mi-ar plăcea mult să vă povestesc momentele prin care trece Joanna, cum se maturizează frumos, cum vede binele și acolo unde totul e șters; aș vrea mult să vă explic cât e de curajoasă, cât de încrezută dar și totodată vulnerabilă a fost ea pe parcursul traseului său. Cum a făcut față și celor mai tensionate momente și a mers cu capul sus în pofida sufletului său îngenuncheat. Mi-ar fi drag să vă subliniez că Joanna a înflorit semeni unui nufăr, gingașă, suavă și totuși mult prea nepregătită pentru tot prin ce i-a fost dat să treacă. Însă mă rețin, deoarece tot ce se înșiruiește aici, în acest prim volum trebuie citit cu sufletul, nu povestit… deoarece îți vine greu să aduni cuvintele acolo unde sufletul parcă nu e pregătit să împărtășească nimănui acea experiență care ar putea fi povestea mea sau a oricărei alte femei. O poveste în care toxicitatea își are rădăcini împrăștiate, și care macină și mânjește și cel mai inocent suflet. Îl face împletit în suferință și abandonat într-o mare de neajunsuri. O carte în care totul e un strigăt de ajutor sub forma unor cuvinte scrise într-un jurnal intim, exprimări înșiruite pentru a forma o experiență de… până la, și după…!

„Am crezut că iubirea rezolvă toate problemele. Și mai ales că atunci când iubești, rămâi…”

Primul volum al cărții „Lanțul adicției. Să pleci sau să rămâi?” are o forță de impact extraordinară, aici totul nu e doar o poveste, ci o întreagă explozie de manifesturi aduse acelei femei cu suflet curat pregătită să ierte, să renunțe și totuși determinată să își schimbe viața. E povestea care te determină să îți pui întrebări, să așezi pe cântar firea umană cu toate acțiunile ce o definesc, e cartea ce te face să analizezi acele ecouri ce răzbat dincolo de timp și spațiu în nevoia de a te învăța lecții de viață. „Lanțul adicției. Să pleci sau să rămâi?” s-a dovedit a fi o carte sensibilă din multe puncte de vedere, și care îi va provoca pe cititori să se întrebe ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubeşti, trebuie să-ţi sacrifici propria fericire. Merită sau nu vă îndemn să aflați… cert e că finalul mi-a rămas viu în mintea mea construind diferite scenarii, astfel- abia aștept volumul doi să văd dacă coincid sau nu!

„Lanțul adicției. Să pleci sau să rămâi?” este un roman tulburător, pe care vi-l recomand cu drag.

Citindu-l pe Cosmisian. Cartea „Mariette. Muza și inspirația lui Jules Verne”

„Citeşte. – E una dintre cele mai frumoase aventuri pe care le poţi trăi.” – Lloyd Alexander

Și am citit, asemeni îndemnului de mai sus, și am trăit aventura vieții mele într-o poveste ce mi-a rourat privirea, ce mi-a pecetluit pe inimă durerea cuvântului scris într-o narațiune cutremurătoare. Și am citit, asemeni unei însetate de senzațional și am plâns neputința, fantasticul și bucuria. Acum într-o nevoie de a contempla gândesc scenariul, analizez mersul lucrurilor și mă las în voia firului narativ într-un joc al întâmplărilor fantastice ale unor personaje dornice de bine, de pace, de infinit. Astfel, „Mariette. Muza și inspirația lui Jules Verne” de Cosmisian a fost mai mult decât o incursiune de întâmplări, a fost vibrație constantă ce a luat amploare colorând cuvântul, îngroșind fiecare literă astfel menționând că aici și acum totul e mai viu decât ți-ai imagina.

„Amintirile negate locuiesc doar în pieptul copiilor a căror singurătate insinuată se zbate în inocență. „

Cuvintele zburdă în carte semeni eroinei cărții, literele își iau avânt săltate ca și cele două codițe blonde ale unei fetițe altfel, a unei copile ce cunoaște lumea imaginației într-o manieră unică. E povestea unui chip senin ce trasează zâmbete prin simpla sa prezență, e despre copila cu Sindromul Down care scrie și rescrie povești. Chiar sub ochii noștri ajutată de narator și firul narațiunii. O muză a vremii și a marelui creator Jules Verne, un vizionar care a descris și îmbinat trecutul, prezentul și viitorul într-o tornadă de cuvinte, menționând că: “De acum voi călători doar în imaginaţia mea”... și în labirintul acelei copile cu două codițe blonde, copil al soarelui ce are menirea de a fi sursă de inspirație.

Cartea menționează nașterea unei minuni, a unui suflețel ce prin simpla prezență colorează viața tuturor. Cu fiece pagină am mers alături de narator spre a-i afla povestea, a descoperi taina manuscrisului ce ni se joacă în ochi ca niște flash-uri de lumină într-o lume prea mare pentru a fi înțeleasă în totalitate și de a cuprinde necuprinsul. Astfel, pas cu pas am desprins jocul micuței, nerăbdarea ei, plăcerea de a se cufunda în povești și iubirea ei necondiționată oferită tuturor. Am admirat curajul părinților dar și dăruirea lor față de acea mogâldeață ce a fost născută din iubire pentru a fi un curcubeu în viața unui cuplu pregătit să-i ofere totul în pofida prejudecăților. Autorul ca un adevărat magician mi-a furat atenția, m-a transpus acolo printre rânduri chiar lângă firul narațiunii și am mers pas cu pas pe un drum al cunoașterii, a pierderii și regăsirii ca într-un final să am toate răspunsurile la întrebări, și totuși… parcă mai am câteva, parcă mai am curiozități. Ca și ea, domnița ce s-a îmbăiat în razele soarelui.

„Povești ca acestea sunt o încântare pentru un Narator ca mine, născut din primul strop de cerneală ce a căzut din stângăcia cu care Jules Verne a început să scrie prima dată.”

Cartea „Mariette. Muza și inspirația lui Jules Verne” este despre destin, despre puterea de a fi culoare într-o lume în care toți se regăsesc în gri. E povestea fetiței cu chip din lumină care m-a răvășit prin claritatea și puritatea ei. Mariette e mai mult decât o poveste, e avântul luat de niște aripi încă plăpânde, unele încă nepregătite pentru înaltul cerului. Și totuși e dorința de mai mult, e sublimul creionat de o peniță dornică să nu scape nici o stare, nici o culoare, și nici măcar o bătaie de inimă într-un labirint al minții hoinare. Mariette e răsărit, fragilitate și sublim!

Citind-o pe Florina Sanda Cojocaru. Cartea „Păpuși. v-3”

Câteva zile la rând m-am delectat cu operele autoarei Florina Sanda Cojocaru, o serie de cărți în care am răgăsit atâta durere, atâtea suspine și iubiri dezlânțuite încât inima mi-a luat-o la galop. Atâtea răsturnări de situație au cuprins aceste trei volume ale seriei „Păpuși” încât n-aș putea spune cine poartă vini mai multe, cine merită mai mult sau mai puțin să fie pedepsit, sau cine e curat ca lacrima. Cărți ce au răscolit sufletul meu până la suspine într-o nevoie de a ajuta, de a fi într-un pas cu eroii principali în tragedia destinului lor. Și totuși, pasivă am fost un martor al începutului și al sfârșitului, al căderilor și a regăsirilor, a pașilor rătăciți și a inimilor frânte.

„Păpuși” volumul trei este o continuitate, un nou scenariu care poartă răni vechi; unele care nici anii, nici experiența dar nici karma nu le vrea uitate. De ce? … poate ca un semn ce va purta o serie de generații în numele a ce-a fost și nu mai poate fi corectat. Nici prin modelarea anilor, nici prin potolirea lacrimilor, nici prin patima singurătăților…

„Vor rămâne păpușile. Cele trei. Purtând durerile și fericirile mele.”

Dacă cele două volume au fost jar aprins, ultimul și cel mai învolburat a fost foc ce arde și acum sub privirile mele tulburi; acțiunea cărții ne întâmpină tragic, Georgia alege să moară, vă gândiți poate că a ales calea cea mai ușoară, nici de cum- pentru că nimic din viața sa nu a fost ușor. Nici copilăria, nici tinerețea, nici experiențele și nici măcar chiar moartea. Decesul acesteia a declanșat o serie de reacții în lanț, iar cea care a avut cel mai mult de suferit a fost nimeni alta decât Claudia, fiica acesteia, tânăra care și-a descoperit prea târziu mama, și și-a pierdut-o mult prea devreme. Cu un caiet în mână a mamei sale și cu un gol în suflet Claudia încearcă să se țină pe linia de plutire, însă clachează… și azi, și mâine până se lasă în voia sorții, ca o frunză purtată de vânt. Doar Cristi, cel care a crescut cu ea în aceeași casă îi mai este alături, o apropiere bolnăvicioasă, una care o face să urască, să se urască. Tot ce vede în față tânăra noastră e doar sumbru, lipsită de mamă se aruncă orbește într-o lume străină, una care o folosește, una care o rupe în mii de bucăți, una care nu o prețuiește la justa valoare. Și totuși, se ridică din cenușă ca o pasăre phoenix și își dă voie să simtă, să trăiască, să accepte și nu în ultimul rând să ierte. Începând chiar cu sine.

Regretele nu-și mai au loc, o sarcină oprită, o iubire parcă clandestină cu Cristi, mii de întrebări… dacă ar fi fost altfel? și o promisiune acordată unei prietene, să-i crească copilul. Una care-mi sună atât de cunoscut. Și o dorință nefirească de a face ceva, de a rupe acel fir invizibil al nenorocului, al blestemului din familie și de a îmblânzi ochii păpușilor boeme, acele purtătoare de secrete ce au urmat tăcute pașii câtorva femei. Acum ale ei. Alegerile Claudiei au dus-o într-un impas dar și într-o poveste ce se va ramifica chiar sub ochii noștri, vom vedea moartea dar și dezamăgirea, cedarea în fața greutăților dar și acea mică lumină de la capătul tunelului. Și sincer, aș fi dorit mai multă culoare, mai mult bine, mai multe iubiri împlinite, însă… a fost așa cum a fost, ca în viață, o dramă continuă.

O să mă abțin să vă spun despre povestea de încheiere a Georgiei, eroină pe care am îndrăgit-o din tot sufletul, sau despre acel David lăsat în urmă stropit de necazul pierderii cât și despre Claudia, deoarece aceaste volume trebuie citite în intimitatea unei seri, nu povestite, nu împărtășite, ci doar primite în brațe în nevoia de a cunoaște viața pe filele alb negru și finalul, unul care mi-a dat speranța că totul va fi bine.

„Păpuși” volumul trei e povestea cu multe povești. E podul vieții și al destinului. E linia ce subliniază trecerea înșiruind uimitor suferința dar și scurtele momente de împlinire prin iubire și dăruire. Autoarea cu o debăcie aparte a rotunjit cuvintele pentru a ne așterne nouă în față o carte despre esența vieții fără jumătăți de măsură și fără coloritul perfecționist. Aceasta ne-a arătat că nu toate poveștile pot fi ideale, nu poate fi viața într-o continuă sărbătoare, ci sunt destine ce-și poartă pasul dureros de înnodat, de marcant, de bolnăvicios, și totuși fiecare merită un loc în lumea asta mare. Iar povestea eroilor se așează cumva, într-o sedimentare mult prea învolburată, mâna destinului parcă îi mângâie în epuizarea timpului și al necazului… de parcă a fost prea mult, prea dureros, prea de tot. Ce pot să mai spun e că finalul m-a liniștit, mi-a dat acea împăcare și calmitate care m-a părăsit pe parcursul lecturii. Parcă spre sfârșit și eu pe mine m-am regăsit… într-o mare de cuvinte șlefuite cu migală de către o autoare ce mi-a ajuns la suflet și va rămâne infinit acolo!

Vă îndemn la lectură, „Păpuși” nu sunt doar trei cărți, ci sunt trei destine- bunică, mamă și fiică. Trei suflete ce s-au împletit pentru a așeza piesele într-un puzzle al sorții. Tăcut. Dureros. Singuratic.