Citind-o pe Morgan Hexner. Cartea „Harul”

De câteva zile am finisat o carte adolescentină care a fost o adevărată provocare pentru mine. Pe lângă titlul ce te poartă instant cu gândul la ceva aparte, forțe necunoscute, sau calități speciale … cartea a surprins cea mai frumoasă perioadă, acea în care inima freamătă de emoție, de îndrăgosteală dar și curiozitate. De ce am spus provocare, ei bine, cartea a fost surprinzător de bine structurată introducându-ne pas cu pas în viața și intimitatea unei tinere ce s-a trezit peste noapte cu un „dar” aparte, iar o dată cu el fricile, frustrările dar și nesiguranțele s-au alipit de ea ca praful iar cum adolescența e însăși o perioadă mai sensibilă eroina a fost mult prea depășită de tumultul evenimentelor ce au luat-o cu asalt. Iar toată această compoziție textuală a răscolit în mine o dorință de a cunoaște și a desluși deznodământul încât nici măcar numărul mare de pagini nu mi-a stat în cale.

Astfel, cartea „Harul” de Morgan Hexner a reprezentat deschiderea unei porți către alte lumi, acolo unde vii și morții se întâlnesc, acolo unde forțele binelui și a răului se împart în două entități care își caută echilibrul, acolo unde demonii vor să domine… dar și acolo unde un suflet tineresc își caută locul.

„Acum nimic nu mai era normal și firesc. Ceea ce mi s-a întâmplat părea o nebunie. Era vina mea, poate dacă m-aș fi mulțumit cu viața mea banală, nu aș fi avut îngeri pe cap. Și ăsta era doar începutul. Urmau să apară demoni și fantome.”

O avem ca eroină pe Amy, o domnișoară care ajunge subiect de batjocoră și amuzamente ale colegilor. În fiecare zi paharul suferințelor se umple astfel că aceasta ia decizia crucială care îi va schimba viața, acea de a fugi de acasă. Bună sau mai puțin bună această hotărâre îi oferă niște învățăminte care o vor ghida pe parcurs, în pelerinajul său înțelege că fuga nu va rezolva problemele ci din contra, le va accentua și mai mult, ba chiar va aduce noi consecințe. Întoarcerea acasă se dovedește a fi domoală, cu o mamă și o bunică iubitoare aceasta se reclădește și trece încetul cu încetul peste greșelile trecute. Însă, chiar atunci când se așteaptă mai puțin un lanț de evenimente intră val vârtej în viața sa, Amy capătă niște puteri speciale care o fac să vadă oameni pe ducă, spirite încă rătăcite dar și alte lucruri inemaginabile pentru ceilalți. Astfel, Amy dintr-o fire retrasă devine o ciudată… însă soarta sa nu i-a pregătit doar coborâșuri ci și multe urcușuri, iar în toată masa de elemente aceasta nu va fi singură, mereu vor fi ceva sau cineva ce-i va fi aproape. Însă până atunci drumul e lung, iar Amy pas cu pas își dezvoltă harul, îl explorează iar cu ajutorul colegului său Andrei trece prin cele mai nebunești momente posibile.

Acțiunea se precipită atunci când Amy ajunge la liceu, acolo parcă evenimentele se produc în lanț, iar o simplă dorință de a ieși din anonimat face dintr-o tânără modestă și tăcută o adolescentă dornică de mai mult. Iar cum expresia: „ai grijă ce-ți dorești” are un sâmbure de adevăr… totul se produce mai ramificat decât și-ar fi putut imagina eroina. Fantome, gardieni, îngeri, demoni și o mulțime de întrebări care vin peste Amy ca o tornadă zguduindu-i trecutul, prezentul și viitorul într-un roman în care atât ea cât și cei ce o înconjoară vor râmâne pecetluiți de acel „har” ce are menirea să dea dar și să ia. Ce, cum și de ce?… vă îndemn să aflați!

Cartea „Harul” de Morgan Hexner a fost o călătorie în lumea curioasei adolescențe în care fiecare tânăr/ă încearcă să se evidențieze, să nu mai fie rățușca urâtă iar condimentul presărat de mistic și fantastic au creat din această operă un adevărat deliciu literar. Încă de la primele pagini am simțit acea vibrație textuală cum doar o carte bună o poate oferi, iar ce am descusut pe parcurs a întrecut cu mult imaginația mea. Împletirea realității banale în care cotidianul e același într-o măsură sau alta și cu fantasticul, două lumi care fac din Amy un ghid omenesc ce are forța și capacitatea de a direcționa sufletele rătăcite să se regăsească, au creat mie mediul propice de a mă pierde într-o poveste cu adevărat reușită. Ce aș fi dorit însă cel mai mult de la această scriitură e ca în toată această ecuație în care Harul își ocupă tot mai mult loc în viața tinerei noastre aceasta să nu-și piardă fărâme din sufletul ei, inocența suavă într-o lume în care întunericul pândește pe la colțuri iar forțele demonice veghează tăcuți dar încrezuți orice mișcare a adolescentei ce se cufundă în prea multă consistență paranormală, uneori uitând că locul său e printre cei vii. Recomand cu drag aceast roman chiar dacă se încadrează în lectură pentru adolescenți, „Harul” este pentru suflete tinere ce vor să simtă fiorul acelor timpuri în care iubirea înflorea ca pomii primăvara. Sunt convinsă că o să vă placă. Eu una am rămas încântată!

Citind-o pe Ruxandra Popa. Cartea „Paznicii Întunericului”

Anul acesta mi-am propus să descopăr cât mai mulți autori români contemporani, iar cum editura Petale Scrise are o listă întreagă de autori a căror povești m-au încântat peste măsură, și de această dată am mers la sigur. Lectura curentă a fost tot din portofoliul acestora, o carte nouă apărută intitulată „Paznicii Întunericului”, un fantasy destul de proeminent scris de Ruxandra Popa. Acțiunea acestei cărți a fost explozie vie de evenimente dar și întorsături ce au lăsat semne de întrebare. Totul asezonat cu iubiri ce se caută prin timp și spațiu sfidând legile magiei pentru a se reuni mai puternici ca niciodată. E cartea în care viața ia diverse forme doar pentru a prelungi suflul celor cinci Paznici a Întunericului dar și a Preoteselor lor. Pentru că destinul lor nu se încheie aici…

„(…) Împreună, vor descoperi că salvarea unei lumi nu este deloc ușoară, prețul plătit putând fi chiar propria viață…”

Povestea ne-o înfățișează pe Anisia, o orfană ce este nevoită să îndure umilința părinților adoptivi care printr-o conjunctură stranie au ajuns să aibă grijă de ea. Acum e mare, o tânără în floarea vârstei ce are vise mărețe, însă umbra ce o apasă peste chip îi stopează orice strop de pornire, pentru că se crede un nimeni, pentru că ura celor din jur deja ia ajuns până la oase. Până în ziua când descoperă ceva ciudat, un inel în formă de șarpe pe care îl ia cu sine acasă. Mare îi este mirarea când aceasta constată că salvând această bijuterie viața ei va prinde pentru prima dată sens, conturul unei aventuri ce o va face să-și găsească un scop dar și o valoare. Bijuteria vine însoțită de un protector al acesteia, iar Anisia este pusă în fața faptului că trebuie să-i fie Preoteasă lui Wess, unul dintre cei cinci paznici ai Întunericului. Treptat și celelalte bijuterii făurite de conducătorul Vultur își găsesc gazdele, pandantivul cu corb, cerceii păianjeni, brățara vulpe și bentița cu bufniță, toți se reunesc, protector și protejată pentru a scăpa tărâmul magic de o femeie malefică care are în plan de a-l trezi din morți pe Vultur și a-și răzbuna soarta. Furia acesteia este neîntrecută, forma sa de manifestare este extrem de disctructivă, și practic, în timp toți au avut de pătimit de pe seama ei… acum însă e vremea ca soarta să se rescrie în favoarea Paznicilor și ca lumina să dăinuie în inimile lor. Acum și pentru totdeauna!

Acțiunea se amplifică cu fiecare pagină, uneori am rămas fără aer de atâta emoție iar alte ori am privit visătoare cum iubirea se strecoară și cucerește fără drept de apel. Vine și cuprinde sufletul protector și îl hrănește cu speranță. Pentru fiecare Paznic dragostea a găsit ac de cojoc, și le-a arătat că doar iubind te poți transforma în cea mai bună versiune a ta. Iar la pas încet dar sigur viața fiecărui personaj principal se rescrie într-un scenariu mai înflăcărat decât și-ar fi putut dori. Însă până se așează piesele într-un puzzle final totul e o cursă contra-cronometru, pericolul plutește în aer, magia întunecată străpunge inimile iar planurile diabolice arată că unii se pierde pe sine într-o mare de venin. Iar moartea vine ca o finalitate dar nicidecum ca un sfârșit!

Cartea „Paznicii Întunericului” a fost un fantasy mult peste așteptările mele, Ruxandra Popa mi-a purtat pașii în lumea Reokosos, acolo unde magia dăinuie și acolo unde realitatea se va creiona diferit de data aceasta. Pentru că Paznicii sunt mai pregătiți ca niciodată să-și deschidă inima pentru iubire și în numele ei. Emoțiile lor, sentimentele, trăirile, toate au propria culoare alături de noile Preotese, iar aceste aspecte îi fac să vrea să descifreze și să observe mai bine viața până la ele. Să le valorifice și să-și dorească pe zi ce trece o veșnicie împreună în pofida pericolelor. Cum se desfășoară totul și cine iese învingător, vă invit să citiți, o să râmâneți foarte încântați de plenitudinea textuală. Și cu sinceritate spun că m-am pierdut în alte lumi închipuite lăsându-mă acaparată de fiorii plăcerii dar și a noului cum doar o carte fantasy bună mă poate transpune. Mulțumesc dragă autoare pentru poveste, pentru vibrarea inimii dar și pentru emoția de după lectură!

 

Citind-o pe Raluca Sferle. Cartea „Tânărul Prinț.” V-II din Seria Profeția

Raluca Sferle s-a născut la Oradea, din liceu fiind pasionată de informatică, astfel că mai târziu a dat la facultatea de inginerie, profil TI, finalizând masterul de Management în Tehnologia Informației. În timpul anilor de facultate a scris romanul de „Tânăra războinică„, debutând în anul 2020 la editura Virtuală. În primăvara anului 2021 a lansat un nou roman fantasy, intitulat „Vânătorul nopții„. Tot în același an, a lansat „Inimă încătușată„, iar în 2022 a publicat al doilea volum din „Tânăra războinică” intitulat: „Tânărul prinț„.

Pentru acest articol autoarea Raluca Sferle menționează: ” Duologia „Tânăra războinică” și „Tânărul prinț” a fost schițată pe când încă eram la liceu. Știam cum urma să se termine încă de când am început să scriu la ea. Aveam idei noi aproape în fiecare zi, iar aventura protagoniștilor mei începea să prindă un contur clar. Sentimentele Esterei curgeau și se legau frumos de evenimentele prin care trecea. Atât de prinsă am fost în poveste încât nu am putut abandona scrisul nici măcar în timpul cursurilor. Scriam fără oprire în pauze, cursuri, sesiuni și vacanțe. Îmi amintesc că am început la al doilea volum iarna și am scris-o cap coadă în aproximativ patru luni. Încă nu publicasem primul volum, așa că-mi era ușor să modific dacă ceva nu părea să se lege, dar din fericire istorisirea a curs lin. Poate nu știați, dar am fost tentată să dau un altfel de final, unul nu prea fericit. Dar am crezut că ei merită o șansă. În ciuda provocărilor, nu am vrut ca în final relația celor doi să ajungă una cu pământul. Cum nu aveam în plan să continui duologia, am zis că finalul poveștii e unul potrivit. Nu m-am înșelat, dar am greșit când am spus că povestea lor se termină în acel punct. Din contră, abia din acel moment începea aventura lor. Ah, pe când scriam nu aveam în plan să public, deoarece pasiunea mea pentru scris era un secret pe care nu voiam să-l dezvălui lumii. Editoarea mea și prietenii apropiați mi-au schimbat părerea. Cu fiecare carte pe care am terminat-o, am învățat ceva nou. De la acest volum, am învățat să am mai multă încredere în munca mea și aprecierile celor apropiați.”

Volumul „Tânărul Prinț” din Seria Profeția reunește istoria, trecutul cu prezentul într-o poveste foarte bine scrisă; printre pagini se strigă gloria dar și sacrificiul, se formează viața cu bune și rele dar se descoperă și acele sentimente ce vor reîntregi o operă a unei autoare ce mi-a devenit dragă prin scrierile sale. Cartea a surprins nu doar prin povestea eroinei cărții ci și printr-o construcție textuală total diferită de alte cărți citite de mine, aici și acum am văzut imaginile cum luau viață chiar sub ochii mei pulsând a acțiune, a dorințe înflăcărate și aspirații către o îndeplinire definitivă a unei preziceri finale ce s-au va aduce pace sau va provoca iadul pe pământ. Iar toate acestea reunite într-o luptă interioară în care protagonista cărții va avea cu sine, cu visele sale destrămate dar și sentimentele profunde ascunse adânc în suflet. Tăinuite de curioși. Ferită de ochii tuturor. Singură. Pustie. Dornică de liniște. De pace. De împlinire…

„Privesc apa liniștindu-mă. Mi-am găsit un moment de pace și mă bucur de el. Inspir cu nesaț aerul proaspăt și hrănitor cât mai pot. (…)”

Din nou și din nou Estera Merini este prinsă în legământul Profeției; visele parcă i se adună în unul iar emoțiile o țin ca într-o menghină. Dacă în primul volum a scăpat ca prin urechile acului de nimiloșii asasini dar și temutele capcane ale unor regi nebuni de această dată ea se avântă cu o mai mare râvnă într-un război ce va zgudui istoria și va rescrie totul de la ea și după aceasta. Acum însă e timpul ei, momentul care prinde contur o dată ce tânăra noastră își ia soarta în mâini și luptă împotriva curenților pentru ca pacea să dăinuie. Însă nimic nu e ceea ce pare, războinicul Iosua o săgetează cu privirea, prințesa o repede cu replici acide iar colegii de la Academie văd în ea o intrusă, una care nu are sânge de luptătoare; și totuși, Estera e departe de a se simți inferioară. Luptă singură pentru statului ei, pentru creditul care i la dat regele atunci când a ales-o pe „Ea”, unica.

„Plângi, dar apoi ridică-te și luptă.”

 Tânărul prinț Iosua încearcă în fel și chip să-și mențină poziția dar și să ducă la bun sfârșit sarcina defunctului său tată, însă nu-i este ușor, comploturile se țes ca o pânză de păianjen în care oricând poți cădea. Iar relația sa cu prințesa regatului nu îl avantajează în nici un fel, secretele parcă strâng de gât iar ignorarea emoțiilor fac din acesta o furtună gata să doboare totul în cale. Iar într-un plan secund Estera trebuie să-și înfrunte temerile pentru ca națiunea să dăinuie, ca moartea să se potolească și să nu se mai răsfrângă asupra celor nevinovați. Însă până atunci e cale lungă, acum și aici eroina noastră trebuie să-și adune forța și să-și clădească caracterul pentru a înfrunta toate obstacolele ce i-au fost pregătite de soartă. Și vă asigur, nu au fost puține. Ba chiar unele cu mult peste puterile ei, însă sclipirea aceea din sufletul Esterei a făcut-o să vadă în ansamblu problemele, să le înfrunte cu mâinile goale și cu spreranța unei reînoirii prin dăruire proprie.

„Îmi șterg cu podul palmei lacrimile care-mi cad pe obraz. Voi supraviețui.”

Volumul „Tânărul Prinț” mi-a intrat sub piele la propriu, de această dată mizele au fost mult mai mari iar sacrificiile mai dureroase. Natura acestei povești a fost de o intensitate răvășitoare ca și determinarea eroilor de a trece peste obstacole plătind prețul cel mai mare. Dacă prima carte am citit-o dintr-o suflare, pe aceasta am prins-o chiar pe nerăsuflate, dorind cu ardoare să văd partea de finalitate, un sfârșit pe care mi l-am creionat în minte ca fiind liniștit, ca o ploaie răcoroasă într-un anotimp secetos. Avem parte de numeroase răsturnări de situație, conspirații, trădări dureroase, alianțe neașteptate, planuri mișelești făcute pe la colțuri, evenimente terifiante, dar și momente în care inima face o pauză de respiro căutând acea luminiță de la capătul tunelului. Și o găsim pe ea, Estera, tânăra care va fi salvare pentru mulți, va fi alinare pentru alții și jumătate din inimă pentru acel „El”. Însă toate la timpul potrivit. Mie îmi revine sarcina de a vă îndemna la lectură, o să rămâneți profund impresionați de această scriere. De ce? Deoarece prin suspans, aventuri, pasiuni, mistere dureroase și revelații răvășitoare, Seria Profeția, mi-a demonstrat că are toate atributele celei mai reușite duologii fantasy citite de mine.  Cum se desfășoară totul și cine iese învingător, te invit să citești singur/ă. Nu vei regreta, garantat!

Citind-o pe Mihaela Anghel. Cartea „Tainele timpului. Țara Zeilor”

Când am văzut că a apărut volum doi al Seriei Tainele timpului am dorit cât mai curând să am cartea. Dacă primul volum „Lumi pierdute” mi-a întărit convingerea că povestea e de excepție, noua carte „Tainele timpului. Țara Zeilor” mi-a dat toată lumea peste cap cu o împletire a realității cu mitul, a legendelor cu mioriticul din misteriosul ținut al Varanhei, loc al pogorârii Îngerilor. Astfel, pas cu pas am pătruns mai adânc în noua provocare a eroului principal, ales pentru a-și tămădui suferința karmică dar și a cunoaște iubirea, într-o formă avansată a plenitudinii prin curățare energetică.

Dacă primul volum este dedicat în totalitate cunoașterii de sine și a curiozității unui copil, apoi adult … formarea unor impresii și a descoperirilor total desprinse de banalul existențial, volumul doi e acceptarea sorții. E mersul către ceva nou, către poteca credinței și a destinului; e împăcarea eroului și beatitudinea prin noțiunea de doi. Iar toate acestea îmbrăcate în mantia luptei pentru o cauză proprie, pentru vindecarea sufletului.

Din primul volum ne este destăinuit destinul tulbure a profesorului Vasile Toma, cu o copilărie plină de magie în jurul pietrelor numite și trovanți, acesta cunoaște o lume total neînțeleasă pentru alții mai puțin pentru el. Adult fiind parcă simte că destinul său stagnează, parcă ar trăi azi cu gândul la ce ar fi fost dacă. Până în momentul în care întâmplarea face să purceadă într-o călătorie ce îi va face lămurire în multe puncte de vedere, dar și îi va aduce în față niște adevăruri la care nu se aștepta. Unul dintre acestea e faptul că karma lui e presărată de multă suferință, că tot ce a trăit în alte vieți îl urmărește în timp și spațiu dezechilibrându-i spiritul și sabotându-i alegerile. Acum, profesorul Vasile Toma e hotărât mai mult ca oricând să-și ia viața în mâini, iar alături de Lydia simte că va avea acea împlinire pe care a simțit-o întotdeauna aproape însă nu s-a bucurat niciodată de ea. Acum e acum… însă încercările nu întârzie să apară. Ultima sa sarcină este de a călători în timp și de a așeza piesele la locul lor pentru a se împlini acea căsătorie cu aleasa inimii. Atât Lydia cât și profesorul Vasile se resemnează în fața hotărârii luate de Vraci, astfel călătoria în Dacia pare o umplere de cunoștințe, profesorului revenindu-i sarcina de a fi un observator fin a tot ce se întâmplă.

Profesorul este transportat printr-un portal în Petrodava chiar în inima unei sărbători, astfel îl cunoaște pe Brasus, căpetenia caucoensilor. Ospitalier din fire acesta îl îndeamnă pe profesor să îl însoțească acasă la el, menționând că și fata lui cea mare vrea să prindă îndeletniciri înțelepte prin popie, și l-ar putea duce pe acesta unde-i e voia. Prima întâlnire cu Zora îl tulbură pe Vasile, parcă vede în ochii fetei acea sclipire a alesii lui, iar acest fapt îl face să se încreadă în ea dezvăluindu-i tot adevărul. Nu-i este ușor să vrea să-i fie aproape și totuși să o țină la distanță, însă fiecare își face propriile alegeri, iar unele îi costă mult prea scump.

Timpul are alte treceri atunci când profesorul pășește pe tărâmul dacic, parcă natura e mai vie iar oamenii mai vânjoși, parcă viața trece mai cu înțelepciune iar basmul împletit cu realitatea e din ce în ce mai proeminent. Tot ce i se perindă prin fața ochilor îl vlăguiește la propriu pe Vasile Toma, zis Te’oma pentru a se strecura în vremea actuală fără a atrage priviri curioase. Uneori simte că cedează iar alte ori că ar vrea mai multe, parcă prins într-o chemare a străbunilor. Acesta începe să-și urmeze adevăratul destin conștient că finalul trebuie să-i fie favorabil, însă implicarea sa totuși se lasă simțită, iar el se teme că portalul nu se va mai deschide pentru el, pentru că îndoiala i se strânge în jur ca o haină mult prea mică. Și suferă, și își cere sieși putere să înfrunte, să aparțină unui loc… fie el trecut, prezent sau viitor.

„Ce s-a întâmplat, Doamne, cu noi, de nu mai știm să apreciem răsăritul, picătura de ploaie, adierea de vânt? Și cum am reușit să adormim Soarele Înțelepciunii din inimile noastre? Când nimic nu te înrădăcinează mai mult decât contactul cu natura, nimic nu te înalță mai sus decât cel cu aerul și nimic nu te ține mai conectat cu propriul simț al ființei decât inima ta?”

Cartea „Tainele timpului. Țara Zeilor” e povestea poveștilor, în ea s-au adunat cântările ielelor, mirosul ierbii cosite și tradițiile de Dochia, printre pagini vom desprinde tradiția călușarilor dar și legarea cununiei, alegerea ursitului prin visare și multe altele ce vă vor încânta… doar citind. Pe lângă povestea cu o încărcătură aparte a profesorului Vasile Toma vom afla detalii ale Țării Zeilor, o Sarmizegetusă nouă și înfloritoare, o Dacie în plină desfășurare de foță și vigoare. Toate înșiruite cu o măiestrie aparte de către autoare ceând un suspans plăcut, un mister asezonat cu vibrația iubirii și a descoperirii. O carte despre vindecarea sufletului și a karmei, și nu în ultimul rând a acceptării de sine pentru a putea primi dezlegarea de trecut în favoarea unui viitor energetic prielnic. O punte către două suflete dornice să se dăruiască acelor sentimente unice, de apartenență și fericire deplină. Două aspecte care în timp nu au avut finalitate, iar acum e momentul- mai mult ca niciodată!

Romanul „Tainele timpului. Țara Zeilor” a scos la iveală mai multe aspecte ale tradiției noastre, a legăturilor străvechi ce mi-au fascinat privirea. Am parcurs textul cu o rapiditate impresionantă în dorința de a afla dacă până la urmă eroii cărții își leagă destinele în unul. Și am rămas încântată de finalul cărții. Sincer, atât de simplu și atât de delicat. Recomand cartea cu mare drag, eu am primit o adevărată plăcere.

Citind-o pe Ioana Mihaela Curaleț. Cartea „Moștenirea: Făuritoarea de Vise”

Zilele trecute am finisat o carte de excepție. Toată acțiunea a pulsat a mister, a secrete dar și a întrebări, totul condimentat cu lumi nemaiîntâlnite, cu personaje ce întrec orice imaginație cât și o poveste ce te ademenește într-o incursiune plină de adrenalină. Cartea „Moștenirea: Făuritoarea de Vise” scrisă de Ioana Mihaela Curaleț a fost o surpriză plăcută pentru mine, toată narațiunea a fost foc viu ce mi-a încălzit privirea rulând textul în așa fel încât curiozitatea a ros din mine îndemnându-mă să iau cartea și să nu o mai las. Să citesc și să citesc. Să parcurg filă cu filă în nevoia de a așeza piesele la locul lor, de a elucida misterul unei fete și a originilor sale. De a da putere magiei dar și a visării într-o lume a fantasticului.

„De ce mă urăsc părinții? De ce m-au dat, în primul rând, în grija ei? Mama nu e supărată doar pe mine, ci și pe bunica. Dar din ce motiv? O fi vorba de o ceartă? Una suficient de gravă încât să rupă legăturile de familie? Dacă mi-aș aminti măcar o parte din discuțiile lor…”

O avem ca eroină pe Ela, o tânără ce nu-și poate găsi liniștea sufletească după decesul singurei persoane ce a înțeles-o. O dată ce bunica sa a decedat lumea ei a luat o altă turnură, cu o familie care o urăște aceasta își propune pe timpul vacanței să se adăpostească de toți și toate în singura casă în care a fost binevenită; acolo, la țară, într-un loc al păcii și liniștii, singurul bun rămas de la un suflet curat ce i-a luminat copilăria. Un colț de rai la un început de pădure, acolo unde i s-au completat cei mai frumoși ani, acolo unde a auzit povești spuse înainte de somn, și acolo unde a învățat să aparțină. Însă venirea sa pare desprinsă dintr-un film în care fuga e unica soluție… însă din păcate, nici aici nu-și găsește liniștea. Simte în casa bunicii o energie apăsătoare, o plăsmuire de stranietăți care o fac vulnerabilă. Însă toate evenimentele din ultimul timp o secătuiec la propriu de puteri scăldând-o într-un somn, unul care vine peste ea cu premoniția unor evenimente, parcă neverosimile, și totuși, parcă mult prea reale pentru a fi efemere.

Soarta i se deschide în fața ochilor o dată ce conștientizează că este urmărită chiar în casa bunicii, frica i se instalează în suflet însă parcă curiozitatea tronează și înfruntă realitatea. Ce îi este dat să vadă o dă peste cap, și totuși, parcă o viață a fost pregătită să accepte toate acele schimbări ce survin peste ea. Și le ia ca atare. Uitând prezentul anost acceptând faptul că dincolo de limitele mintale impuse este o portiță către ceva inexplicabil, către forțe nemaiîntâlnite și lumi desprinse din basm. Însă această deschidere vine și cu consecințe majore, forțele răului îi sunt pe urme dar și acea mamă care o vrea mai degrabă moartă decât vie. O legătură total toxică care o trimite la propriu pe Ela în lumea zânelor și a creaturilor mistice. Un loc în care ea aparține și în care se regăsește, pe zi ce trece tot mai mult. Însă nimic nu e simplu acum, ba chiar devine totul mai complex iar Ela încearcă să facă față tumultului de evenimente ce o asaltează.

O dată pătrunsă în lumea acelor lucruri neverosimile pentru un muritor de rând, Ela simte că adevăratul pericol abia își face simțită prezența… că undeva se ascunde o forță ce o va sugruma, ce o va converti să facă ceva împotriva voinței sale. Pe parcursul călătoriei sale i se dezvăluie o multitudine de adevăruri, de interpretări ce o fac mai conștiincioasă față de tot ce i se arată … însă e confuză, cine e ea de fapt? Cui îi aparține? De ce se leagă visarea sa de o realitate în care ea merge ca pe nisipuri mișcătoare? Cine e Făuritoarea de Vise? Care îi este menirea?

Cartea „Moștenirea: Făuritoarea de Vise” s-a dovedit a fi o lectură incitantă cu o încărcătură de basm ce a plăcut pe măsură ce înaintam pe poteca cuvintelor. Traseul plin de conținut al cărții m-a lăsat într-o plutire degajată rupându-mă de toată gălăgia existențială și teleportându-mă într-o cromatică luminoasă a unei povești misterioase. Fascinația s-a amplificat o dată ce am descoperit pas cu pas lumi noi, personaje diverse dar și ce se ascunde în spatele unei moșteniri, cum o clipă îți poate schimba viața și cum alegerile îți pot modifica traiectoria destinului. Și toate într-o singură carte, una care nu s-a lăsat cu una cu două până nu a obținut de la mine toată atenția și adorația. Pot menționa că am citit cu o forță aparte acest fantasy pentru a afla despre soarta Elei, despre rădăcinile sale și care e misterul în jurul căreia se învârt toate consecințele unor alegeri făcute cu mulți ani în urmă, de ce a fost crescută de bunica sa și urâtă la propriu de mamă. Și nu în ultimul rând, de ce acum magia și-a făcut apariția în viața ei? De ce nu a fost inițată în arta acelor cutume supranaturale pentru a face față unor forțe de-a dreptul devastatoare? Toate, și mai mult de atât veți parcurge în carte, pot doar menționa că unele întrebări își vor găsi răspunsurile iar altele se vor lăsa intuite… sau mânate de făuritoarea de vise într-o lume paralelă, acolo unde sfârșitul nu are final. Iar imaginația nu-și are începuturi.

Recomand cu drag cartea „Moștenirea: Făuritoarea de Vise”, pentru poveste, pentru mister și intriga ce a fost creată cu măiestrie. O lectură cu adevărat captivantă ce nu a lasat loc de pauze, ci doar de o curiozitate continuă ce a fost ca un glas lăuntric ce îngâna… oare ce va fi după pagina următoare?

Citind-o pe Elena Druță. Cartea „Străjerul Nopții de Mangan”

Elena Druță a debutat cu volumul de eseuri „Fiind imagine. Eseuri din adolescență” (2017) și este autoarea romanului „Împărăția ultimului cerb”, publicat în anul 2021 la Editura Petale Scrise. Roman fantasy „Străjerul Nopții de Mangan” este cea de-a doua carte a autoarei apărută la aceeași editură, o lectură ce îmbină neverosimilul cu puterea de a îndrepta lucrurile; totul îmbrăcată într-o mantie a vremii și a întunericului. Tot ce am descoperit în carte a fost de o profunzime aparte, și chiar dacă nu sunt eu o înrăită cititoare de fantasy această carte chiar mi-a derulat în față imagini vii fără a mă încurca în personaje sau dezlănțuiri întortocheate. Acțiunea a fost foarte fluentă ducându-mă cu gândul la cât de minunată e lumea autoarei prin simplul fapt că-și poate înnoda gândurile producând atâtea flash-uri încărcate de mister și fantezie.

„”Fii blestemat și fie ca pământul să te poarte în cele mai groaznice locuri”, a șoptit Mira în spatele buzelor închise, dar niciun cuvânt nu i-a părăsit gura. Îi era frică”

O avem ca eroină pe Mira, o slujnică la casa unor oameni avuți; acum însă este o fugară după ce stăpâna și prietena sa nu mai este. Acesteia ca și prin vis încă îi sună ultima dorință a celei ce cu ultima suflare ia cerut o ultimă dorință, o ultimă încercare de a schimba mersul lucrurilor sau mai bine spus a dezlega un blestem ce a produs un lanț de greșeli menite să schimbe destine. Acum, ca o pecete pe suflet Mira încearcă să își retragă blestemul adus unui bărbat aruncat într-o neștire, acolo unde ea pornește orbește chiar dacă își dă seama că prețul plătit va fi mult prea mare. Cărările sale sunt mult prea periculoase însă o rază de speranță se întrevede atunci când în cale îi apare Străjerul Nopții de Turmalină, iar aceasta nu ezită să-i ceară o favoare în schimbul sufletului ei știind că acesta nu poate să o refuze. O dată ce pactul este înfăptuit fiecare realizează că a fost o greșeală, însă faptul e împlinit iar ce are să se întâmple se va înfăptui mai devreme sau mai târziu. Străjerul o invită în lumea lui, o plimbă pe cărările lui, o pregăteșt pentru o lume încărcată de magie… însă nu o învață să accepte sfârșitul, ba chiar atingerile lui cât și ezitările îi întâresc pornirile Mirei de a nutri sentimente, acele emoții de care se simte stingherită, pentru că își știe sfârșitul. Pentru că dorințele și visele ei se vor rupe subit.

„Blestemele nu vin niciodată singure, pui de om. Uneori, vin în cele mai neobișnuite chipuri. Uneori, sunt adevărate binecuvântări. Timpul le va arăta pe toate. Aceasta va fi plata.”

Într-un morman de frământări lăuntrice acțiunea se perindă printre pagini ca într-un vârtej, forțele răului nu întârzie să se desfășoare în lumea oamenilor iar Străjerul ca un păzitor al tuturor încearcă să țină balanța sub control. Însă viclenia creaturilor Întunericului e mare iar Mira se avântă într-o luptă a cărei energie nu o cunoaște, însă impulsul de moment o face victorioasă. Simte. Crede. Acționează. Fantomele trecutului o bântuie, blestemele sale devin pietre de moară iar greutatea lor o îngenunchează în nopțile lungi. Și totuși promisiunea se apropie de final iar o dată cu înfăptuirea acesteia realizează că-i este aproape și sfârșitul. Și nu îl vrea. S-ar prinde de viață ca o liană. Însă nu are încotro, doar să spere ca întunericul să fie mai puțin dur cu ea.

Cartea „Străjerul Nopții de Mangan” s-a dovedit a fi un roman ca o adevărată călătorie spre cunoașterea de sine și spre măruntaiele unei lumi ce se va ramifica sub ochii noștri, fiecare cărare ne va dezvălui secrete de mult uitate; ni se vor prezenta personaje mirifice cu personalități bine creionate. Pe unele le vei aprecia, iar pe altele vei avea tendința să le critici. Însă cât demult nu am fost răvășită de întorsăturile în care nimeresc eroii acestei cărți am apreciat intensitatea care m-a prins în text amplificând orice senzație. Mi-a plăcut teribil ideea cărți cât și spiritul războinic al eroinei, chiar dacă darul său e mai mult o piază rea ce i-a pereclitat viața acum în noua sa lume alături de Străjer e un dar, unul de care nu întârzie să se folosească. Și totuși viața ei e numărată pe zile, cât va mai trăi, cum îi va fi sfârșitul?… vă îndemn să aflați. Vă pot menționa că finalul a încununat opera aducându-mi în față un tablou total diferit de ce am vizualizat în propria-mi imaginație. Astfel, mă declar cititor împlinit. Mulțumesc dragă Elena Druță pentru poveste!