Citind-o pe Carola Lovering. Cartea „Obsesie”

Carola Lovering este autoarea romanelor „Tell Me Lies”, „Too Good to Be True” și „Can’t Look Away”. Ea este absolventă a Colegiului Colorado, iar munca ei a apărut în New York Magazine (The Cut), Marie Claire, W Magazine, National Geographic, Outside și Yoga Journal, printre alte publicații. Romanul ei, Tell Me Lies, a fost adaptat într-un serial de televiziune pentru Hulu. Ea locuiește în Connecticut cu soțul ei și cei doi copii mici.

Datorită Editurii Niculescu am avut ocazia să citesc noua carte a autoarei Carola Lovering „Obsesie” (Can’t Look Away), ce am avut de descoperit printre pagini a fost mult peste așteptările mele. Intriga împletită cu o dragoste profundă a dat textului un conținut complex care a prins încă de la primele pagini. Carola Lovering ne oferă atât de multe în acest roman, de la pasiune la dezlănțuirea deznădejdii, de la nopți pline de mângâieri la dezolanța singurătății ce taie din suflet, de la agonie la extaz… totul condimentat cu speranțe, vise efemere dar și incertitudinea ce a plutit deasupra acțiunii. O carte ca o furtună ce vine să-ți spulbere liniștea, acaparând timpul ca o obsesie.

„În momentul în care ochii lui Jake i-au străpuns privirea, Molly a simțit în mod subconștient, într-un cotlon ascuns al inimii, că viața ei avea să se schimbe pentru totdeauna. „

Cartea ne aduce în față povestea tinerei Molly Diamond, în vârstă de douăzeci și trei de ani, o visătoare care dorește pe ascuns să devină scriitoare. Viața ei se schimbă radical atunci când într-o noapte la un concert în East Williamsburg, ea îi întâlnește privirea solistului, Jake Danner. Dintr-o singură clipă, dintr-o singură conexiune Molly și Jake se îndrăgostesc profund fără drept de apel, fără a-și da măcar seama că uneori dragostea poate avea două fețe. Iubirea lor se consumă lent însă e departe de a fi perfectă. Trecutul lui îl urmărește din umbră, dar și acea stare de vedetă ce îl presoară cu o poleială ce-l scoate din responsabilitatea unui iubit dornic de acea care îl așteptă cuminte acasă. Și totuși, Jake o surprinde pe Molly cu un cântec pentru ea și despre dragostea lor, o baladă care îi aduce succesul, dar și un pas mai aproape de secătuirea apropierii lor. Lunile, anii trec pe lângă ei, iar Molly realizează că Jake se transformă în tatăl ei, mereu absent, mereu cu gândul departe, mereu rupt de realitate, oare ea îl poate accepta așa? Ironia face ca depărtarea și concertele lui Jake să o facă pe Molly să-și pună în balanță emoțiile, dar și alegerile viitoare iar când în viața ei apare Hunter parcă totul e mai lucid ca niciodată. Și alege, acea decizie ce îi vine din adâncul sufletului și pe care o vede ca pe o portiță din negura întunecată a zilelor petrecute în agonie proprie. Și se simte liberă și înconjurată de un calm mult râvnit!

După multe schimbări și cărări bătătorite soarta sau acea obsesie greu de controlat îi aduce în același loc pe eroii cărții după câțiva ani buni, pe o Molly mai frământată de griji, pe un Jake mai rătăcit în propriile deziluzii, pe Hunter dar și acea care s-a jucat cu emoțiile tututor, Sabrina. Molly este fericită în căsnicia sa cu Hunter, ia fiica lor de cinci ani, Stella îndulcește traiul lor. Însă o dată cu apariția noilor „vecini” viața le este dată peste cap. Din nou se răscolește trecutul, iarăși se întrevăd lacrimi dar și o dezlânțuire de evenimente ce m-au ținut cu sufletul la gură. O dată zarurile aruncate jocul devine dur; secretele sunt pe cale să iasă la iveală. Sentimentele nerezolvate sunt pe cale să se reverse iar confruntările sunt din ce în ce mai avide. Și un lucru e clar, viața nimănui nu va mai fi la fel după aflarea adevărului!

Cartea „Obsesie” de Carola Lovering a fost o călătoie plăcută pentru mine. Pe lângă răsturnările de situație am surprins un limbaj și o formulare bine conturată care a adus lecturării acestei cărți o plăcere „cititorească”. Cartea s-a dovedit a fi pe cât de dramatică și romantică tot pe atât de alertă prin intriga ascuțită și acea obsesie dusă până în pânzele albe chiar și după ani. A fost o poveste plină de suspans și cu un iz de psihologie atunci când toxicitatea atingea cote maxime. Am apreciat finalitatea cea în care Sabrina a depășit atașamentul său bolnav pentru Jake și pornirea sa violentă îndreptată către Molly dar și alegerile făcute de eroina cărții. Totul a fost o explozie de emoții, de validare a acțiunilor dar și a dorinței de a mai exista o a doua șansă. Toate în ansamblu au făcut din această lectură o operă bine închegată și pregătită să absoarbe privirea și atenția cititorului. Să uimească integral și să țină cu sufletul la gură orice privire curioasă. Recomand cu drag acest thriller de dragoste deosebit, o să primiți o adevărată plăcere citindu-l!

Citind-o pe Teodora Vescan. Cartea „Despre morți numai de bine!”

Teodora Vescan a fost la cursuri de creative writing pe când avea 15 ani, iar la 16 a urmat cursurile de scenariu/regie/producție de film susținute de scenarista și regizoarea Iulia Rugină. Teodora Vescan a studiat la profil de filologie la Hyperion, acum este studentă la psihologie la facultatea Titu Maiorescu. În momentul de față scrie continuarea cărții „Despre Morți Numai de Bine” și este redactor la Underdog Station tv. Acesteia îi plac festivalurile și concertele de metal, factorul imprevizibil al vieții și cinematografia, pentru acest articol Teodora subliniază: „sper ca într-o zi să reușesc să regizez filme și seriale bazate pe propriile mele cărți.”

Autoarea menționează despre cartea „Despre morți numai de bine”: „Povestea a început de la o serie de înmormântări din Oltenia la care am participat când eram mică și m-au marcat. Mulți ani mai târziu, când aveam 15 ani și eram la un curs de creative writing ne-au pus să scriem cum s-ar cunoaște în mod interesant doi oameni. Asta a fost tema. Și atunci mi-am imaginat cum ar fi fost să cunosc pe cineva la o înmormântare, cineva cu care să pot comenta precum Beavis și Butthead cât de teatralist decurge totul încât dă în penibil.”

„Moartea e onestă. Necenzurată. Sălbatică. Nu are gratiile puse de convențiile vieții.”

Cartea unește două suflete rătăcite în cel mai lugubru mod, moartea le este aliat într-o descoperire de sine care îi aduce într-o stare de conectare adolescentină plină de curiozitate dar și zvâcnire scriitorească într-o lume a celor neînțelese. Ironia face ca aceste suflete să se strige mut chiar la o înmormântare în care banalul situației îi apropie dându-le impulși de … va urma. Astfel, timida Mina îl întâlnește pe Cristi, un „cunoscător” în ale vieții de care se prinde cu un fir invizibil al sorții într-un joc în care destinul sau cine știe ce forțe îi aduce într-un centru al evenimentelor ce se vor înșirui febril parcă din teama de a nu se lăsa ceva în urmă. Pas cu pas ni se va arăta latura sălbatică a fetei cât și cea îmblânzită a lui Cristi; două firi diferite ce vor avea aceeași pornire către nemurire, către fascinația liniei finale ale vieții. Ea cu dorința înrădăcinată în inimă de a scrie despre moarte, el cu noțiunea zilei de mâine într-o poticnire de petreceri, certuri și lume pestriță. Pas cu pas cei doi își scriu povestea, inițial timid și la văpaia unei lumânări ca apoi să se ajungă într-o dezlănțuire trupească rebelă.

Însă gustul amar nu întârzie să apară, versiuni, preconcepții și o despărțire ce are un final mult prea abrupt se întrezărește … iar viața arată că uneori bate filmul. Dur. Fulgerător. În bătaie de joc. Eroii cărții ajung să fie prinși într-o furtună de momente, stări și evenimente ce le va zdruncina soarta din temelii. Se vor maturiza văzând cu ochii, se vor mula după bătaia vântului și vor accepta înfrângerea dar și emoția unei flăcări ale iubirii. Dar și cea a sfârșitului rupt din context. Unul limitat de mintea unor oameni ce văd jocul vieții dintr-un singur unghi.

Iureșul de trăiri va fi intens ca și toată povestea, cuvintele se vor lega unele de altele într-un text plin de descrieri ce vor avea menirea să țină cititorul prins între pagini. Sumbrul cât și moartea în sine vor fi punctul în jurul căruia se va țese o pânză din care eroii vor desprinde firele experienței; și vor descoperi ziua și noaptea în toate tonurile și se vor alipi unor filosofii ce îi vor rupe de acea bulă formată din comoditate, ea va face pași în a-și redobândi libertatea, el în direcția ei – pentru că în ea vede schimbarea.

„Despre morți numai de bine” s-a dovedit a fi o carte-provocare, cu o acțiune întortocheată cât și cu o temă total diferită de ceea ce citesc, aceasta a captat curiozitatea mea anume prin originalitatea subiectului. E cartea momentului de azi și de mâine, e despre cea fost și ce va fi, și de ce nu- e filosofia actualului într-o lume în care perfectul e imperfect. E cartea ce stârnește imaginația dar și te face să te revezi dintr-o altă perspectivă, una raportată la mediul din care faci parte. Și nu numai. E scrierea ce conturează moartea într-o formă bizară, dar și viața într-o formulă de anecdotă placată cu o mască a banalului cotidian. E cartea pe care o recomand cu drag!

Citind-o pe Issabela Cotelin. Cartea „Procesul Margaretelor”

Issabela Cotelin este născută pe 27 aprilie 1968, în Galați, absolventă a Colegiului Național Iulia Hașdeu și a Facultății de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea București.

A debutat publicistic cu versuri în revista Restituiri nr. 16 din decembrie 2017, după care i-au apărut poezii și proză scurtă în antologiile Anotimpuri, Pandemi(c)a (Betta, 2020), Albumul poeziei (Agora artelor, volumul 1, 2020), Antologie de… pandemie (Amanda Edit, 2020), Nuanțe de piper și ciocolată (Siono literar, 2020), Toamna metaforelor (ASPRA, 2020), Vis cu Nichita (vol. XIII, Rocart, 2020), Primăvara se numără prozele (Inspirescu, 2021), Antologia prieteniei și altele. A mai publicat texte în revistele Astralis, Contraste Culturale, Convorbiri literar-artistice, Agora Artelor, Arena Literară, Boema, platforma culturală Timpul Bruxelles.

A debutat editorial cu volumulMacii sunt întotdeauna roșii”, la editura File de lumină, 2020, urmat de romanul „Ehmeya”, la editura Astralis, 2021, apoi surpinde cu o nouă carte, „În exil printre oameni”, la Editura Rafet, 2021. Anul 2022 îi aduce autoarei o nouă capodoperă la Editura SIONO cu un titlu absolut sunător, „Procesul Margaretelor”, un roman ce m-a cutremurat prin profunzimea lui.

„(…) De ce căutarea iubirii e considerată moft, când ar trebui să fie cheia vieții noastre?”

Cartea ne întâmpină cu o dezvăluire către judecător, jurați și instanță a unei femei ce prinde să-și depene povestea într-un fir al narațiunii răscolitoare, una care scoate la iveală emoțiile în toată paleta de culori. E povestea Iuliei care încearcă să se regăsească pe sine într-o relație ce prinde hotarele rutinei, într-un mediu în care presiunea trasează linii fixe ce sunt mult prea apăsătoare; e povestea sufletului ce se rătăcește pe drumul cunoașterii ca apoi să se redeschidă prin noi descoperiri ce dau frâu liber acelei femei care se prețuiește și merge cot la cot cu viața. Dar până la această răbufnire firească o găsim pe Iulia Apostol într-o ipostază a femeii ce nu poate da naștere, o ea ce își poartă depresia ca pe o mantie a declinului ce o constrânge să fie o umbră a zilelor până mintea, sau sufletul… sau cine știe, destinul i-l scoate în cale pe „El”, bărbatul ce se perindă prin zilele ei semeni unei fantasme gata să o completeze, să o facă să se simtă ocrotită dar totodată o împinge în brațele soțului, omul ce a uitat că ea are nevoie avidă dă el. Astfel, cu pași mici tânăra noastră descoperă că viața ei capătă culoare iar ceea ce îi este predestinat se va înfăptui, chiar dacă mintea îi joacă scenarii, chiar dacă căutările o duc undeva unde inima strigă; chiar dacă uneori când pierde de fapt ea câștigă.

„Procesul Margaretelor” e cartea contrastelor, a realității îmbrăcată în fantasmagorie, dar și a iubirii ce se redescoperă în ani într-un context al schimbărilor venite din interior. E cartea ce se vrea citită în liniște dar și în deplină seninătate pentru a i se da acea importanță cuvenită; deoarece iubirea crează punți între cea fost și ce va fi, între ce a trecut și ce va urma să fie ca efect al unor alegeri menite să întoarcă foaia destinului. E cartea în care inima de femeie e laitmotivul ce întrunește două planuri paralele importante, două axe ce se vor intersecta într-un anumit punct ce va fi definitoriu pentru Iulia, acea tânără ce se va apleca mereu să culeagă o margaretă de jos în nevoia de a o proteja, ce se va opri să admire copii din parc dar și banca pe care se va așeza. E cartea etapelor ce se vor depune ca niște straturi de înțelepciuni, fioruri și înțelesuri nu însă fără a face jertfe în numele cunoașterii de sine.

„Procesul Margaretelor” este un roman plin de trăiri ce transmite emoţia în starea ei pură. E acel tip de lectură ce te lasă să te pierzi în propriile gânduri contemplând acele secvențe în care eroii cărții se perindă printre file în căutarea viselor de-o viaţă. În acelaşi timp, este o carte despre luptă, iubire de viaţă şi încercarea de a răzbate chiar şi dincolo de pierderea legăturii dintre realitate și închipuire. O carte pe care o recomand cu toată plăcerea!