Citind-o pe Oana David. Cartea „Între două fronturi”

Oana David s-a născut în 1985 la Ploiești și a locuit în Suceava, Cluj, București și Brașov, unde trăiește și astăzi. A studiat Limbile Străine și Jurnalismul, iar acum, la 35 de ani, pentru că iubește literatura, a devenit din nou studentă, la Litere. Este un mic antreprenor, copywriter, scriitoare și cititoare avidă. Este căsătorită, are o fetiță, un cățel și foarte multe cărți. Și-a făcut debutul cu romanul „Între două fronturi”, scris și documentat în mai bine de trei ani.

Cartea în ansamblu e o bijuterie literară cum rar găsești în literatura contemporană, iar acest fapt o întărește și subiectul abordat dar și limbajul specific timpurilor de atunci. Orice înclinație a balanței face să te simți acaparat de unicitatea felului manifestat pe hârtie, de combinația între război și dragoste, moarte și naștere, suferință dar și speranță. Toată încărcătura textuală a fost cu intenția să mă răscolească până în adâncul inimii ca la final într-un enunț să cedez oglindindu-mi în ochi sclipiri de lacrimi ca apoi să realizez că în pofida tuturor încercărilor dragostea este, a fost și va fi de neclintit oricâte clădiri nu ar fi dărâmate în neștire.

„Cu inima împărțită între loialitatea față de țară și iubirea pentru un ofițer german, Lulli Leonida-Lăzărescu, soție-trofeu și o femeie înaintea epocii sale, trăiește o aventură pasionantă, ce o duce din Bucureștiul boem al Athénée Palace-ului şi Capșei, mișunând de spioni și informatori, de ofițeri și diplomați nemți și soțiile lor, până în Berlinul bombardat de după război, odată cu schimbarea hărţii Europei.”

Romanul ne creionează conturul eroinei Lulli Leonida-Lăzărescu, o tânără pianistă angajată într-un mariaj defect cu o înțelegere tacită de prezentare în societate, una în care ținutele trebuie să corespundă ca și locul femeii într-o lume a bărbaților. Mai ales avându-l soț pe el, un impersonal întotdeauna gata să o umilească public. Singurătățile însă o ajung din urmă până apare în vizorul ei un tânăr la fel de dezinvolt ca și ea, la fel de libertin și cu idei inovative total diferite de a multora. Chimia dintre ei e palpabilă, Lulli nici măcar nu realizează că treptat se îndrăgostește de Heinrich von Reinhardt, acesta fiind de fapt nepotul soțului ei, care nu este așa de prost să nu observe toate afinitățile relației celor doi.

„Mai târziu, aveam să înțeleg de ce persoana lui îmi atrăsese atât de magnetic atenția de la bun început; instinctual, ca și cum mi se ascuțiseră deodată toate simțurile, percepusem imediat că nu mai eram doar eu intrusa, cea care nu-și găsea locul nicăieri, niciodată, mereu singură și pierdută în forfota celorlalți, ci mai apăruse și altcineva, la fel de străini și rătăcit ca și mine.”

Războiul își face simțită prezența tot mai mult iar pilotul Heinrich este tot mai mult în anturajul celor doi soți, meseria îl face să parcurgă aceleași seri de curtoazie, să fie la dineuri organizate de persoane sus puse la care inevitabil o găsește pe Lulli; prezența ei îl tulbură dar totodată îl ademenește să-i fie prin preajmă, undeva în umbră… dar să fie. Situația se schimbă atunci când ambii își dau voie să simtă, atunci când se dezlănțuie și acceptă simplul fapt că se iubesc. Negarea dar și întorsăturile istoriei însă din nou le pune piedici, toate încercările lor de a fi mai mult ca niciodată mânuitorii propriilor decizii eșuează, cineva parcă din umbră manevrândule cărările, și orientându-i spre nefiresc, spre înstrăinarea sufletului într-o lume a armelor ridicate sus.

Lulli iubește cu pasiune, dăruirea sa e nemărginită însă cum am menționat cineva așteaptă după colț să atace, astfel transformând dragostea sa în slăbiciune înrolând-o la un act de spionaj, un pion în jocurile unora care au ca țintă pe nimeni altul decât pe Heinrich. Distrusă moral, cu un soț prea plin de sine și o situație statală inceartă Lulli acceptă fără ca să realizeze la ce se înhăitează, sau poate înțelege dar din apatia sa se lasă purtată pe valul disperării cu o nouă speranță la iubire, fie ea și sub imboldul unor spioni bine instruiți. Astfel pe lângă bombele ce zbuduie lumea inima eroinei noastre bubuie la fiecare verificare amănunțită a iubitului ei, sub asaltul avioanelor și sub asediul diferitor țări tânăra noastră se lasă moale în mâinile pricepute ale neamțului ei ce e în stare să întoarcă lumea cu susul în jos pentru ea și în numele ei.

„Nu m-a sărutat, a fost numai promisiunea unui sărut, dar eu, mai mult din instinct, fără să conștientizez cu adevărat ceea ce făceam, mi-am așezat palmele peste ale lui și am rămas așa alte câteva secunde, atât de aproape încât îi simțeam inima bătând lângă a mea; exact ca în noaptea aceea albastră și senină, puzderie de stele, din Orient Express-ul ce se întorcea la București, când stătusem tot așa, unul lângă altul, pe aceeași pernă, față în față, nemișcați, cu frunțile atingându-ni-se și răsuflările amestecate, și când eu știusem, fără nici cea mai mică urmă de îndoială, că mă îndrăgostisem de el.”

Și totuși, nemilosul război dezumanizează, frânge și acea mică fărâmă de om din fiecare împrăștiind frici, angoase și disperare. Chipuri șterse se pierd în umbre iar lumea constată că nimic nu va mai fi la fel. Chiar și Lulli, ajunsă divorțată, singură trăind cu ziua de azi într-o lume a ei, care i se strânge tot mai tare ca un fular ce se înnoadă tot mai mult la gât oprind și fărâma cea de aer pe care încerci cu disperare să ți-o aduni în tine. Constată că adevărurile ies la iveală iar impactul lor e devastator și rade mai ceva ca un război, iar înstrăinarea o face să fie și mai departe de acea tânără jovială și plină de viață.

„(…) Ești o femeie teribil de neobișnuită, Lulli.
-Mi s-a mai spus, da. Niciodată într-un sens pozitiv, din păcate.
-Niciodată, până acum.”

Evenimentele se precipită mai ales când printr-un joc al circumstanțelor Heinrich recunoaște că a știut de trădarea iubitei sale, a trăit cu asta, a cerut-o în căsătorie și i-a încredințat viața nu o dată. Trăind cu poate… sau dar dacă. După acea dezvăluire viața Leonidei este ca o simfonie tulburătoare menită să-i oprească pulsul sau să o facă să vrea să părăsească sala. Însă aceasta nu poate, România e ocupată deja de ruși iar fuga nu este atât de ușoară. Însă chiar dacă necazul e prea mare cineva se ocupă ca ea și cel ce încă nu s-a născut dintr-o iubire fără de moarte să ajungă în siguranță, acolo unde totul se reclădește. Unde speranța încă este s-au se reface ca după o boală lungă…

Povestea celor doi protagoniști este perfect înrămată în adevărul istoric al acelor timpuri, cadrele armate sau cele statale pe care le găsim în diferite cărți dar și gentilețele m-au cucerit și mi-au îmblânzit spiritul. Tema primordială a cărții, dar și substraturile iubirii celor doi au făcut ca să lipesc cartea de inimă și să o alin, să-i dau din calmul meu în nădejdea de a domoli suferințele, de a stăvili lacrimile și suspinele ce au zguduit nații întregi. Și nu în ultimul rând au zădărnicit o iubire a cărei intenții a fost de a se trăi, de a se simți, de a i se da continuitate.

Romanul „Între două fronturi” s-a dovedit a fi o carte cu impact. Fiind o avidă cititoare a lecturilor despre al Doilea Război Mondial scrierea de debut a autoarei Oana David mi-a demonstrat încă de la prima parte că voi rămâne profund impresionată nu doar de poveste în sine dar și de personajele cărții care fiecare prin unicitatea sa au pus piesă cu piesă în conturarea unei imagini complexe, diversificate, incendiare și de o profunzime șlefuită cu migală. O lectură intensă, ce s-a jucat cu emoțiile mele și a scos multe alte sensibilități din inima mea, o carte pe care o recomand cu drag.