Citind-o pe Maria Philip. Cartea „Seducție și venin”

Nu o singură dată am spus precum că ador să citesc operele autorilor români contemporani. Nu o dată am menționat că am rămas plăcut surprinsă de ce mi s-a așternut în fața ochilor. De poveste și tumultul emoțional prin care m-a trecut lectura. Astăzi vreau să vă vorbesc despre o nouă apariție la editura Petale Scrise, cartea „Seducție și venin” semnată de Maria Philip. Povestea s-a dovedit a fi un basm pentru adulți ce întretaie plăcerea povestitoare cu acea euforie a plenitudinii prin iubire și scene fierbinți.

Foaie cu foaie, fraze întregi și cuvinte cu cuvânt vom parcurge un drum al misterelor, a luptelor pentru putere și a intrigilor subtile ce mereu au o doză de interes personal. Aici într-o combinație de idilic cu sfâșierea binelui, între seducție și venin vom fi martorii unor povești ce se vor scrie chiar sub ochii noștri. Istorii ce reîntregesc iubirea cu magia, pământescul cu inexplicabilul, feminitatea cu diavoleasca dorință de posedare.

Cartea ne aduce în față cărările întortocheate ale Selenei, stăpâna Tărâmului lui Venus, totul pornindu-se de la un joc de interese, de la o miză a puterii și a mâniei orgolioase. Aceasta este forțată de regele Darius să-și lase tărâmul plin de amazoane, luptătoare diafane pentru a trezi o prințesă dintr-un somn vrăjitoresc. Cum aceasta devine intrigată de toată această turnură de situație se lasă prinsă pentru a vedea unde o va purta soarta. Curiozitatea însă o costă scump, este prinsă de druidul Ianus, care o face ostatică în castelul său, departe de ochii curioșilor și de nebunia ce o poate crea aceasta în rândul bărbaților.

Ironia face ca chimia dintre cei doi să fie ceața ce le tulbură mințile concomitent, sexualitatea plutește în aer iar ei se mențin la foc mic ca apoi să explodeze în mii de stele ce le va accentua iubirea lor, însă până acolo e mult. Se refuză fățiș, se înfruntă ca apoi să lupte cot la cot alături de niște conducători lacomi, unii care nici puterea nu-i satură, nici influența. Răzbunările întunecă judecata iar luptele zguduie din temelii toată liniștea ce au dorit să o păstreze. Până la acel ultim punct am sperat ca dragostea lor și amintirile comune să-i împreuneze în a forma o forță, și nu am fost dezamăgită. Dacă vă întrebați cum într-o lume în care violența și barbaritatea e monedă de plată dragostea își mai poate găsi loc, vă pot spune că da, în pofida a tuturor încercărilor și a ororilor fără de seamăn iubirea înmugurește chiar și în inima neînfricată a druidului Ianus, mai ales că tânăra Selen e ispita care nu doar că îi trezește instinctele masculine ci și îi topește zidurile inimii.

Cum ajung să se descopere? Care le este calea până a se dărui reciproc? Cum se limpezesc apele în raport cu frații Darius și Diana vă îndemn să aflați. Cert e că povestea ia amploare cu fiece pagină dată, iar tulburarea sufletească intrigă, ba chiar stârnește imaginația într-o manieră explozivă și plină de senzualitate. Iubirea druizilor nu doar că se unduiește ca o tânără în plin amor dar și stârnește pofte ascunse de a iubi această carte semeni unui basm pe care ai vrea să-l mai recitești în nevoia de a nu pierde nici o piesă din întreaga scenă.

Cartea „Seducție și venin” e povestea contrastelor, a magiei îmbinate cu mitologic, a neînțelesului și neverosimilului cu statica viață ce uneori trece pe alături. Lectura a scos în scenă momente fierbinți pe care nu le poți trece cu vederea dar și însăși povestea, cea în care două suflete se cheamă, tânjesc după apropiere și se desfată în toată pofta trupească. Ce mai pot spune despre acest fantasy erotic e că nimic nu e ceea ce pare iar aparențele pot fi înșelătoare, doar dragostea ce se oglindește în ochi poate fi sclipirea sincerității. Că doar promisiunile mute pot avea valoare cât și enigmatica oprire a simțurilor poate produce cele mai efervescente trăiri de final care pot încununa opera, viața și eternitatea împreună.

Recomand cartea cu cea mai mare plăcere, aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Petale Scrise, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citind-o pe Veronica Gavril. Cartea „Surâsul etern al zilei de ieri”

Veronica Gavril (născută în Iași, 10 august 1988) este mamă, soție, fiică și prietenă, roluri extrem de importante în procesul ei de evoluție și identitate. Totodată Trainer în Resurse Umane, Life Coach și Blogger. Funcții care o ajută să învețe continuu și să promoveze lectura și autocunoașterea fără de care viața nu ar avea strălucire. Pasionată de cărți și literatură încă din copilărie, a început a scrie articole motivaționale despre relații, trăire și eșecuri de la vârsta de 19 ani. A participat la mai multe concursuri de creație și a colaborat cu diverse reviste de publicații online. De asemenea, a scris trei cărți de dezvoltare personală în care a adunat cugetări și reflecții asupra naturii și condiției umane. Una dintre acestea a ajuns pe mâna mea, și mai exact cartea „Surâsul etern al zilei de ieri” apărută la Iași, 2020.

Cartea s-a dovedit a fi un balsam ce m-a uns pe suflet. Prin învățăminte știute sau mai puțin, prin povești cu morale adânci aceasta pune piatră cu piatră la a clădi o personalitate echilibrată, fie că ești bărbat sau femeie scriitura șlefuiește un caracter plăcut înclinat spre bine, spre dăruire și calm.

„Iubiți fără ezitare! Și exprimați-vă din inimă!”

Ar putea fi o imagine cu carte, floare şi text

Cartea reîntregește zilele aducându-ne în față niște filosofii pe cât de simple pe atât de ignorate de unii dintre noi. Și nu cunosc persoane care să nu fi trecut măcar o dată prin cumpene tragice ce le-au marcat viața, astfel- povețele venite de aici vor cuprinde cu blândețea cuvintelor omul, deznădejdea lui și starea sa din care nu poate ieși pentru a-l ajuta să procreeze prin arta de a fi, aici și acum într-un timp al neclarităților.

„Sensul vieții nu este o decizie, ci o stare de conștiință care îmbrățișează universul întreg.”

Orice gând e direcționat spre a sugera că iluzia dispare când începi să trăiești cu adevărat. Când ne oprim și privim totul în ansamblu, când facem acel „stop” binevenit pentru a ne reculege din toată furtuna ce se dezlănțuie în jurul nostru. Orice cuvânt plin de învățături ne face să avem grijă ce punem în cuibul sufletului nostru, cum selectăm bunăvoința de interesele meschine, cum dăruim fără a aștepta ceva la schimb, cum credem în iubire chiar dacă rănile trecute ne trag în jos.

„Aici, acum, și chiar în această clipă trebuie să iubim minunatul dar numit „viață”. „

Autoarea prin poveștile cu pilde ne arată ce am putea îmbunătăți, unde avem scăpări și ce ar trebui să luăm de la o situație în care nu găsim soluții, porniri sau zâmbete. Cu siguranță fiecare ne vom oglindi în această carte jurnal în care s-a făcut pe zile însemnările cele mai prețioase. Veronica Gavril ne învață că scopul în viață e esența, că teama e cea ce ne determină să supraviețuim iar iubirea este Dumnezeu. Indiferent cum am parcurge textul aceasta se va sedimenta în adâncul minții creând o eternizare a înțelepciunii ca un dar venit din suflet pentru inimi ce se caută pentru a se regăsi.

„Lumea este un întreg miracol format din firimituri de minuni.”

Cartea „Surâsul etern al zilei de ieri” a fost primită încă de la primele pagini în sufletul meu ca pe o completare ce a lipsit. Ca o piesă ce trebuia așezată la locul său. Lectura a fost una fluentă, de inspirație și aspirație la ceva mai mult, la mai bine, la mai frumos. Scriitura marcată de o simbolistică aparte îndeamnă la adunarea tuturor faptelor de la… și până la, ca o introspecție a tuturor acțiunilor trecute și viitoare. Vă recomand cartea cu drag, aceste lecții de înțelepciune ce vor alina sufletul într-o nevoie de apropiere pur omenească.

„Nimeni și nimic nu este lipsit de însemnătate. „

Cartea poate fi achiziționată de aici!

Citindu-le pe Natașa Alina Culea și Gabriela Presadă. Cartea „Te-a sedus și s-a dus”

Natașa Alina Culea este o scriitoare româncă de origine ucraineană, născută la Tulcea. Aceasta are un buchet literar impresionant la care se mai adaugă și ultima sa apariție „Te-a sedus și s-a dus”, carte scrisă în colaborare cu psihologul Gabriela Presadă. Dacă prin celelalte cărți autoarea Natașa Alina Culea ne obișnuise să ne treacă prin diferite stări cu poveștile unor personaje concrete aici nimic nu mai e fictiv, aici realitatea bate filmul transpunându-se într-o trăire intensă pe care o poate simți fiecare într-o manieră sau alta. „Te-a sedus și s-a dus” mi-a fost mai mult decât o carte, a fost glasul meu cât și ghidul perfect ce a scos la iveală unele temeri, unele câștiguri și nu în ultimul rând feminitatea, acea asumare de a fi femeie nu doar ca gen ci și ca personalitate integră.

„Femeile întreabă despre relații. Bărbații răspund.
S-au pus cele mai arzătoare întrebări ale femeilor privind relațiile de iubire, iar 15 bărbați, cu profesii diverse și aflați în diferite etape de viață, au răspuns conform propriilor concepții și păreri sincere.
Tocmai datorită răspunsurilor lor, unii au dorit să rămână anonimi.”

Fiecare femeie până își descoperă/dezvoltă potențialul ajunge să săvârșească greșeli, fie în a alege ceva/cineva, fie a urma ceva/cineva ce pune greu amprente pe felul ei de a fi. Iar an de an dacă se adună tot mai multe frustrări și goluri neumplute se ajunge la un cerc vicios, fie că vorbim de aspectele profesionale fie cele personale. Profesional dacă ajungi să nu te regăsești te poți orienta foarte ușor cu mici imbolduri din afară, însă ce faci cu zbuciumul personal? Cu alegerea unui partener cu care să rezonezi. Cu calmul unui cămin prielnic. Cu însăși noțiunea de căsnicie și familie. Astfel, autoarele ne-au ieșit în întâmpinare cu o carte ce are menirea să ne deschidă ochii ba chiar să ne dea acea zdruncinare din temelii pentru a vedea dincolo de aparențe, dincolo de cuvintele plasate strategic de unii bărbați ce se văd mari jucători și cuceritori.

Însoțită de mulți termeni de specialitate dar și teorii în ale relațiilor cartea „Te-a sedus și s-a dus. Cum schimbi povestea” vine ca un ajutor la timpul potrivit pentru femeile ce nu se regăsesc, acele suflete ce s-au pierdut în marea dezamăgire. Și sunt sigură, multe dintre noi purtăm după sine bagaje întregi de frici ce încă s-au sedimentat în copilărie, multe dintre noi sunt frustrate de ceea ce au ales și le-au făcut să fie acum și aici; multe încă speră la schimbare dar nu acționează, lasă timpul să treacă în naivitatea că toate se vor rezolva de la sine. Și mai multe sunt care încă cred că iubirea schimbă tot, nu ea schimbă, ci noi datorită ei, cu ajutorul ei, prin dăruirea față de cineva anume. Noi suntem și forța și unealta.

Cartea în sine e despre fiecare femeie ce a dorit iubire, a dorit să simtă, să cunoască fiorul dar i s-au stins luminile încă de la începutul zborului. Scrierea e despre cum să te înalți, cum să îți creezi propriile lumini din negura celor întâmplate și să lupți, și în primul rând să nu te pierzi e tine în această goană existențială după fanatismul sentimental creat ca o mască a socialului perfect. Pentru că e incorect să credem în perfecțiune, da în original, unic, specific unuia sau a altuia, însă perfect -nu. Nu trebuie să punem pe nimeni pe tron, altfel ajungem să fim o umbră a relației, a sentimentelor ce se vor rătăci pe drum.

„Te-a sedus și s-a dus. Cum schimbi povestea” e cartea cu și despre femei în solidaritatea de a ajuta. De a ne ține aproape una pe alta și de a încuraja schimbarea poveștii în care te simți străină, în care nu-ți găsești locul, în care ești doar o piesă de schimb într-o viață vitregă. E cartea în care expresia „de ce” mi se pare moneda de schimb, de ce eu… de ce mi se întâmplă mie asta? Și sunt doar unele exemple, deoarece aici ve-ți găsi exerciții fixe ce vă vor direcționa acolo unde sufletul încearcă să se mintă, iar mintea refuză să de-a luciditate. Ce pot să vă spun mai mult de atât e că lectura nu va fi cursivă și de o plonjare înspre o poveste fixă- nu, ceea ce o să întâlniți aici pot fi blocajele cu care te confrunți chiar acum, poate fi situați în care ești și de care ți-e frică într-o manieră naivă de nepregătire, poți regăsi aici sau glasul tău lăuntric ce-ți strigă din ani să ieși dintr-o relație defectă sau îndemnul la ceva mai bun, la ceea ce meriți de fapt fără modestie, ci cu bună dreptate.

Dintr-un adevăr în altul, dintr-o situație în alta și mai încâlcită autoarele ne pun pe tavă păreri, abandonuri, frici, constrângeri și complacerea într-un mod direct încât ajunge până la inimă și se dizolvă producând o reacție în lanț al trezirii bruște. Constați cu regret citind că ai fost sau poate ești încă o ea care suferă, care speră sau care e oarbă într-o relație în care nu ești în câștig, ba nici măcat nu ești ca personalitate, ca componentă. Și trebuie să știm un lucru, suntem puternice doar atunci când suntem conștiente de noi, de puterea zâmbetului nostru, de tăria cuvintelor noastre și nu în ultimul rând de forța acțiunilor noastre. Mie îmi rămâne să vă îndemn la lectură și să mulțumesc autoarelor pentru acest ghid ce mi-a luminat orizonturile și mi-a conturat segmentul de cum am putea schimba povestea, cum am putea ieși învingătoare dintr-o luptă pierdută dar cu capul sus fără a ni se îngenunchea felul de a fi sau feminitatea. Cum am putea dobândi încrederea și demnitatea prin a nu renunța la noi înșine. La noi ca femei, parte a unui tot întreg!

Recomand cartea cu drag, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Bookzone, alături de celelalte cărți semnate de Natașa Alina Culea.

Citind-o pe Vali Șerban. Cartea „Iartă, crede în tine și mergi mai departe.”

De multe ori simțim că suntem cu moralul la pământ, că orice nu am face parcă nu se leagă, însă sunt și momente în care iei o carte din bibliotecă, o răsfoiești și parcă toate se adună în una, anume în acea lectură ce te învălui într-o mantie protectoare pregătită să-ți dea învățămintele lumii într-un limbaj simplist însă unul care să te facă să înțelegi profunzimea dar și calea cea dreaptă. O astfel de alegere literară am făcut și eu atunci când am hotărât să citesc cartea „Iartă, crede în tine și mergi mai departe” scrisă de Vali Șerban, editată la editura Berg, 2021. Cartea în ansamblu mi-a oferit o doză sănătoasă de pace lăuntrică, o liniște purificatoare și mi-a reamintit care sunt adevăratele motive pentru care merită să mă bucur de viață, pe ce să pun accentele și să nu uit să mă prețuiesc în primul rând pe mine, să nu pierd acel unic fel de a fi.

„Cândva, i‑am spus unui pescăruș să‑mi dea o pereche de aripi. Voiam să zbor. Așa, ca el. Deasupra mării.
– Tu n‑ai nevoie de aripi! mi‑a răspuns, căutându‑și un loc pe nisipul mării… Cât timp suflă viața în tine, ai aripi! Doar trebuie să le simți, să le întinzi și să te înalți…”

Ar putea fi o imagine cu carte şi floare

o carte ca o alinare…

Deși a fost o cartea ce putea fi citită într-o singură zi am simțit nevoia să lungesc lecturarea ei, din motivul profunzimii ei și a cuvintelor ce îmi sunau atât de cunoscute, a stărilor ce nu-mi erau străine. În toată paleta de emoții și situații cartea a fost de o blândețe aparte chiar și atunci când a subliniat adevăruri mai puțin plăcute. Cuvintele înmuiate în mierea autoarei au fost ca un pansament sau ca o lămurire la ce a fost, ce suntem și ce-am pierdut în neștire. Combinată cu citate celebre și filosofii proprii cartea a plăcut din prima și cred că va fi un bun prieten pentru oricine o va alege.

 Cartea ne trece prin mai multe situații pe care fiecare le-am simțit într-o manieră sau alta, unele de extaz și plăcere, iar altele de dezamăgiri profunde. Cum fiecare capitol a fost cu o reprezentare a ceva anume ordinea se poate alege în măsură a cât de bună îți e ziua, sau ce ai vrea să tratezi cu leacul cuvântului. Însă vă asigur că mesajul transmis face cât o mie de cuvinte, din fiecare mică bucată de text ajungi să legi inima de acele gânduri răzlețe ale autoarei Vali Șerban și să faci un pact tăcut cu impresiile acesteia.

Autoarea și-a sedimentat gândurile și concepțiile despre viață și le-a expus în această carte. O lectură pe cât de obișnuită pe atât de plină de speranță, credibilitate și esență. În urma lecturii rămâi cu nădejdea și bucuria din lucruri mici, rămâi cu împăcarea și cu noțiunea de a trăi azi, aici și acum. În câteva cuvinte cartea relatează perfectul imperfect care ne face să fim unici prin definiție. O carte extraordinară. Nu vreau să vă povestesc prea mult, pentru că trebuie să o descoperiți singuri. Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură, și vă las câteva citate ce mi s-au lipit de suflet…

Citate din carte ce m-au impresionat:

  • De-a lungul vremii, viața m-a învățat că cel mai important cont este cel pe care mi-l deschid în suflet. Nu la bancă.
  • Aș spune că ieri stă de cele mai multe ori în spatele lui azi, iar mâine caută să ne sară în brațe…
  • Aș spune că acum suntem plânsul de ieri și zâmbetul de mâine…
  • Am înțeles că valorez atât cât sunt, nu cât spui tu, singurul evaluator corect rămânând întotdeauna Dumnezeu.
  • Iubirea este inefabilă. Vine pe furiș, intră-n suflet și nu mai pleacă niciodată.
  • Vreau să țipi, timpule! Să zbieri cât mai tare în frigul din noi…
  • Mâna neîntinsă, în sufletul căreia stau scrise povești tăcute, n-are nevoie de pomană! Are nevoie de iubire. Atât!
  • Oamenii oferă doar ceea ce sunt.
  • Dacă timpul mi-ar da tălpile lui, m-aș opri. Și aș fi.
  • … iartă-te, iartă-i, crede în tine și mergi mai departe!
  • Tu să fii bine. Noi nu ne-am născut ca să fim pe placul oricui. Oricui e oriunde. Tot e doar în tine.
  • E mare lucru să știm să fim!

Recomand cartea cu cea mai mare plăcere, aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Berg, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citind-o pe Ludmila Rain. Cartea „Dimineață cu iubire”

Tot ce se face în numele iubirii are un rezultat frumos. Tot ce se înclină spre dragoste nu are cum să nu te treacă printr-un amalgam de stări având menirea să aline, să alinte privirea. Și să placă. Astfel, cartea de astăzi a cuprins toată paleta de emoții ce definesc acei fluturi în stomac, acel dor îndreptat spre acel el, acea feerică plăcere și acel tremur trupesc împlinit doar într-o respirație la doi. O carte în care mi-am scăldat ochii și am ieșit de acolo mai ușoară decât aș fi crezut.

Cartea „Dimineață cu iubire” de Ludmila Rain apărută anul acesta la editura LiterPress Publishing a venit ca o toamnă în toată splendoarea sa, de ce toamnă și nu alt anotimp… deoarece a fost atât de colorată prin metafore, prin enumerări visătoare încât am plonjat semeni unei frunze purtate de vânt într-o simfonie neprețuită, una care mi s-a alipit de suflet dându-mi acel dans al nemuriri ce doar poezia ți-o poate dărui.

„Dimineața a fost dulce,
Două cești, cafea cu soare
Și ca nimeni să nu știe
Ai adăugat candoare.”

Ar putea fi o imagine cu carte

„Iubirea mea cu ochi din mare
Și gura de sălbatic mac,
Sărută-mă tăcut pe umeri
Când de cămașă mă dezbrac.”

După cum bine știți pentru mine poezia e acea gură de aer care îmi oferă mai multe decât orice scriere. Dar e și acea care nu mă lasă să o înșiruiesc aici spre a nu-i știrbi din profunzime. Astfel o recenzie la o carte de poezii îmi este de o mie de ori mai greu să o realizez, sincer, îmi vin greu cuvintele deoarece ele rămân captive acolo printre strofe, printre legămintele făcute de autoare și mine, între zbuciumul ce se produce prin rimă și ceea ce mi se sedimentează pe propriul suflet. Și totuși, din nevoia de a vă surprinde pot spune că autoarea Ludmila Rain a plăcut de la primele unduiri ale strofelor, cu o maturitate controlată aceasta păstrunde sub piele îndemnând cititorul spre ai fi martor la toate iluziile și dorurile, la toate diminețile fugare dar și acelea încărcate cu iubire, la toate nopțile străine și la zorii parfumați de cafea.

Cartea abundă de căutări și răspunsuri, de iubire plăpândă dar și de acea melancolie de „îndrăgosteală”, o nevoie venită să completeze firea noastră, să ne inunde simțurile și să trezească în noi tot ce-i mai viu. S-a dovedit a fi un volum plin de înțelesuri, unele cunoscute de noi până la lacrimi iar altele ce ni se vor înlănțui în jurul gândurilor noastre producând acele reacții de copleșeală prin absolut.

Și cum am menționat la început că fac asociere dintre toamnă și acest volum, uite că fiecare poezie din el a fost un tablou individual ce a completat o galerie în plină desfășurare. Tablouri ce au marcat creionarea iubiri, atât trăite din plin cât și lăsate să se așeze în noianul anilor. Lectura s-a dovedit a fi suavă și într-o complezență familiară. Parcă și acum îmi răsună în gânduri versurile, de iubire, de așteptare, de dor.

„Mai toarnă-mi o cafea amară,
Căci dulce-mi ești, nectar de primăvară.
Să se învârte Soarele- îl las…
Tu ești aici! Ce bine c-ai rămas!”

Cartea „Dimineață cu iubire” a dat startul unor emoții copleșitoare. Volumul de versuri m-a cucerit și îl recomand cu drag, pentru că fiecare dintre noi are nevoie de o pauză de la tot pentru a se alinta cu o poezie de suflet pentru inimi înstrăinate, deoarece versul vindecă, doar el are puterea în câteva cuvinte să răscolească furtuni dar și să unească cerul cu pământul într-un dans al trăirilor intense. Cartea te înalță până la cele mai pure și desăvârșite trepte ale iubirii dându-ți aripi și dorințe către și în numele sensibilității.

Vă îndemn la lectură, poezia e mai mult decât niște versuri, e hrană pentru suflet!

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul  Editurii Literpress Publishing, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citind-o pe Olga Menai. Cartea „Copilul cu buză de iepure”!

Îmi place foarte mult să citesc și să descopăr autori români contemporani; cei a căror cărți le-am lecturat deja și-au pus amprenta asupra mea, unii prin iubirile lor de poveste, alții cu o imaginație debordantă croindu-mi lumi fantastice care m-au dat peste cap, iar unii prin file rupte dintr-o realitate cutremurătoare având menirea să îmi pună în față scrieri ce nu au fost doar pe foaie ci s-au imprimat o dată citite pe inimă, acolo unde sângerează compătimirea, regretul și părerea de rău; acolo unde îți pasă, și strigi mut pentru o dreptate ce s-a pierdut în timp neînțelegând… cum e posibil așa ceva. Pe acestă notă ruptă dintr-o societate defectă ne întâmpină și povestea scrisă de Olga Menai, „Copilul cu buză de iepure„, apărută la Editura Bifrost la București, 2021; un roman ce se citește printre suspine și nevoia de a întinde o mână către acea Evă, care poate fi oricine, cu cicatrici atât sufletești cât și trupești, o ea ce renaște pentru a ne arăta fața distorsionată a lumii care ar fi trebuit să o apropie nu să sape în ea frici, abandonuri și neiubiri.

Din nota autoarei: „Născută în anul 1990 și crescută într-un sat de lipoveni din județul Constanța. Am început să cochetez cu poezia pe la vârsta de 13 ani, însă, abia la 24 de ani, în 2014, am publicat primul meu volum de poezii, „Suflet dat la schimb”. De atunci, am continuat să scriu și să public poezie, dar și proză. Ceea ce mă inspiră este viața, în egală în care scrisul este metoda mea de vindecare.”

„Pentru acest roman, am considerat că trebuie să scriu despre ceea ce știu, despre ceea ce am simțit pe propria piele, pentru a reda totul cât mai bine, iar Copilul cu buză de iepure este o poveste inspirată din fapte reale. Buza de iepure există și se simte exact așa cum se aude.” – AUTOAREA

„Am preferat să sufăr în tăcere. Am învățat să sufăr în tăcere.”

Cartea „Copilul cu buză de iepure” este povestea Evei, o tânără născută cu o malformație congenitală care i-a blamat viața, existența și sufletul sensibil. Copil fiind i s-au trasat limite, i s-au impus distanțe și i-au tăiat din bucuria de a copilări, de a fi unică în felul ei și a simți primii fluturi a îndrăgostirii într-o manieră sinceră nu doar într-o frică de a nu fi acceptată. Cu o familie înțelegătoare însă totuși răvășită de situația în care sunt, Eva renaște din propria cenușă mai încrezută, mai înverșunată chiar … și mai femeie. Însă parcursul nu-i este ușor de loc, viața o învață să nu renunțe pe când oamenii îi taie creanga de sub picioare, soarta o vede o învingătoare pe când societatea o pune la zid fără a avea remușcări, zilele o întăresc și o fac să înțeleagă partea lucidă dintre bine și rău pe când nopțile îi sunt adevărate provocări încărcate de lacrimi și regrete. Și totuși, ce îi este dat omului trăiește, ce are de tas trage iar pe lângă ploile reci răsare și soarele mult așteptat; în această ordine de idei eroina își cimentează un caracter, o personalitate și percepție asupra a tot ce o înconjoară. Nu îi este ușor, renunță la multe, face alegeri greșite și înlătură cu brutalitate și gramul de speranță care uneori apare, poate din lipsă de experiență, poate din nevoia de a i se mai da liniște și pace, care pentru Eva e o binecuvântare, astfel ajunge unde este, simte și supraviețuiește departe de bula creată de familie. Adolescența a fost o adevărată încercare iar dezamăgirile au curs în lanț, dorințele au ajuns pietre de moară iar lacrimile stop-cadru într-o viață în care se vede străină.

„Comportamentul meu a fost cumva, condiționat de comportamentul celor din jurul meu, iar eu deveneam rezultatul acțiunilor lor. Cu cât erau ei mai răi cu mine, cu atât aveam eu mai înrădăcinată convingerea că oamenii sunt răi.”

Și totuși, nu toate au fost gri, părți bune s-au regăsit printre cele pline de greu … însă spun eu de cele mai multe ori: „ce nu ne omoară ne face mai puternici”, iar Eva e exemplul viu că se poate, că trebuie să depășim chiar dacă doare, chiar dacă sângerează sufletul și te descompui în mii de emoții și nu știi de unde să începi. Eva din această poveste e glasul multora care au trecut prin această experiență, care au fost marginalizați, celor ce au primit doar etichete și au privit înstrăinați spatele unor oameni care au fost călăi indirect izgonind zâmbetul unui copil, ce au estompat fericirea unui suflet și au condamnat pe nedrept. Uneori din lipsă de interes, alteori din teama de necunoscut.

„Datorită cărților aveam o ocupație și nu eram nevoită să mă rog de nimeni să se joace cu mine, dar mai mult de atât, datorită lor, aveam o viață de basm. Eram prințesă, eram eroină, eram populară, eram iubită, eram aristocrată sau domniță din vremurile demult apuse.”

Nu știu cum să-mi adun cuvintele însă îmi e greu să scriu despre durerea ei, starea că poți schimba sau ajuta ar trebui să fie prioritară nouă ca oameni, însă aici am găsit altceva; am palpat deznădejdea unei mame și lipsa unui loc în lumea asta mare a unui copil care de fapt are o menire, pur și simplu să fie, nimic mai mult, un drept ce i s-a dat prin naștere, cu ce scop e judecată, cu ce drept e lăsată să se autoizoleze în speranța de a nu „încurca”; doamne, probabil că mai este o astfel de mentalitate și în timpurile noastre pe undeva. Și e trist.

Cartea „Copilul cu buză de iepure” este o poveste vie, poate fi a mea, a ta și a multora, o istorisire dezolantă și pe alocuri apăsătoare sufletului, care reușește să surprindă într-un mod foarte realist viața cu bune și rele. O lectură care vorbește despre stigmatizarea societății și a limitării gândirii într-un mediu în care dacă ești diferit nu aparții. Un roman ce descrie locurile și personajele într-o manieră expresivă, și care nu are cum să nu te răscolească, astfel nu realizezi când te afunzi pe neașteptate în poveste dorind parcă să ștergi o lacrimă, să cerți și să întinzi o mână tremurândă către acel copil ce pleacă privirea ori de câte ori este criticat. Recomand cu drag cartea, autoarea Olga Menai te provoacă să privești lumea cu alți ochi greu trecând de factorul emoțional care zguduie inima.

„Luam zilele exact așa cum veneau ele, fără să mă străduiesc să demonstrez nimic nimănui, nici măcar mie. Poate nu mai eram urmărită de coșmaruri și porecle, dar nici nu eram regina balului. Eram doar o tânără cu vise mărețe și dorința de a fi plăcută.”

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, carte şi text care spune „Olga ΜΕΝΑΙ copilul cu buză de iepure olga M ena adului editura BE BETTA”