Citind-o pe Ludmila Rain Augustin. Cartea „Fluturi Violeți”

Mereu am găsit printre strofe și rime acea liniște ce nu am putut-o descoperi niciunde. De-a lungul anilor poezia mi s-a depozitat în suflet semeni unor pietre rare și a sclipit fără rețineri, a adăugat spiritului meu o alură de contemplare ce nici o altă lectură nu mi-a putut-o da. Mi-a dăruit fără rețineri valsul emoțiilor într-o formă sculptată în timp, parcă ruptă de atemporal într-un ocean de imaginație!

Autoarea Ludmila Rain Augustin vine cu un nou volum menit să mă răvășească prin simplitatea exprimării dar și prin profunzimea cuvintelor. Astfel, cartea „Fluturi Violeți” e mai mult decât poezie, e erupere de iubire în toate tonurile ei îmbrăcate frumos în anotimpuri, în zile lungi și nopți albe, e despre mângâierea vorbelor dar și cromatica unor idealuri poetice desăvârșite.

„Să vii, să vii iubindu-mi ochii,
În dans de timp să mă cuprinzi,
S-aduci în dimineți de iarnă
Amiezi de iulie fierbinți.”
(din poezia „Cântec”)

„Viață, urmă de plăcere,
Gust cruduț de flori în miere,
Trage puțintel de timp
Să te gust și să te simt.”
(din poezia „Doină, doină…”)

Cu un titlul enigmatic volumul de versuri „Fluturi Violeți” m-a întâmpinat cu emoția unor trăiri intense; aici totul prinde contur dar și culoare în forma unor suave rime ce fac sufletul să vibreze. Titlu cu titlu, conținut cu conținut orice poezie mi s-a așezat pe inimă și a valsat experiența ce a dorit să fie împărtășită de către autoare nouă, mie. Și am absorbit orice mesaj, orice înclinație a rimei ce a erupt producând când o stare de agitație textuală, când o liniște desăvârșită, ca într-un vis mult dorit. Cu cât am înaintat prin text și conținut am simțit cum pășesc ca pe un tărâm intim, acolo unde destinul își cere tributul, acolo unde desfătarea își caută muza, acolo unde timpul parcă se oprește în loc și se joacă cu gândurile, cu viziunile și viața.

Cartea „Fluturi Violeți” a fost o lectură ce mi-a luat sufletul și l-a purtat semeni unui dans al fluturilor, am simțit desprinderea de la tot ce e lumesc pătrunzând într-o serie de imagini de o profunzime vizuală acaparatoare. M-am bucurat de fiecare vers în parte, am fost un observator fin al iubirilor fugare, a dansului în doi dar și a trecerii, a anotimpurilor ce se lasă uitate dar și a nostalgiilor ce dor. Toate într-o evoluție a sentimentelor frumos sedimentate în suflet apoi înșiruite fără rețineri pe foaie, o scriere febrilă în care puterea cuvântului are valoare, una fără început și fără sfârșit. Am descoperit stări de tristeţe dar şi de speranţă atât de vii încât aș putea spune că pot fi emoțiile mele sau ale tale, exact ca viața unui om, cu bune și rele… însă toate luate în ansamblu pot fi artă în mâinile unui mânuitor de frumos. Volumul de versuri „Fluturi Violeți” a fost mai mult decât poezie, a fost mai mult decât slovele unui om cu har scriitoresc, a fost ghem de timp lăsat să se răsfire pagină cu pagină într-o nevoie de a împrăștia povestea unui suflet!

„Bătrânul poet alb și blând,
Plecase-n ceruri mulțumind:
O, Doamne! Pruncu-Ți voi lăsa…
O, facă-se doar voia Ta… „
(din poezia „Pildă”)

Citind-o pe Ludmila Rain Augustin. Cartea „Clandestin”

Poezia, o oază de liniște și o evadare din această lume a sumbrului. Poezia, un dans al unei particule de frumos într-un univers al necuprinsului. Poezia, o tinctură ce vindecă sufletul dar și înnobilează privirea a cărei cernere de cuvinte înalță spiritul, ce face mintea să ia forme diverse iar creativitatea să-și formeze tablouri maiestuoase. Poezia, e tot ce înseamnă artă prin rime, prin jonglarea emoțiilor dar și a unei realități ceremonioase. În care poți fi și artă dar și mânuitorul pensulei, și poet dar și laitmotivul pentru care se duc toate luptele interioare.

Poezia autoarei Ludmila Rain Augustin este cu har, în cartea sa „Clandestin” aceasta încearcă să cuprindă diverse teme și totuși, aceasta reunește emoțiile în una dând întâietate dragostei, acea cochilie în care sufletul se reface, se reîntregește pentru a fi mai pregătit ca oricând să meargă înainte. Fiecare vers e vibrare, e freamătul pe care ni l-a trimis autoarea în cel mai pătrunzător mod și care atinge inima, lasă gândul să se plimbe peste grandoarea șirurilor de cuvinte. Lăsând spiritul să simtă, să trăiască alături de nestăvilitul conținut ce te prind printre pagini.

„(…)
Așteaptă-ți graba mai domoală,
Închide-te în libertate,
Atunci când ai aripi în viață-
Le ai pe toate!
(din poezia „Fii liberă!”)”

Poezia autoarei Ludmila Rain Augustin capătă intensitate cu fiecare pagină. Uneori prinde rădăcini alte ori își ia zborul, uneori e bucurie nemărginită, alte ori însă… e durere, acea de a fi om. Iar în toată frământarea de cuvinte valsul vieții decurge lin, o trecere ce se cere a fi intensă, de învățare… și nu în ultimul rând naturală, în care ești împăcat cu ce-a fost și ce va fi. Chiar dacă toamna se grăbește, chiar dacă decembrie e altfel… iar vara tânjește a rămâne în suflet. Versurile se unduiesc iar starea de contemplare nu lasă inima să se liniștească, ba din contra, ia ritmul rimei într-un dans poetic. Și vibrează.

(…)
„Din iubire cântă Cerul,
Cântă sorților menite,
Noi iubind vom fi în cântec-
Două inimi fericite!”
(din poezia Din iertare, din iubire…)

Cartea „Clandestin” de Ludmila Rain Augustin s-a dovedit a fi o călătorie pe drumul vieții. Am parcurs încet filă cu filă fără a tulbura liniștea sau durerile, iubirile ce au dorit intimitate dar și acele lacrimi ce s-au șters pe ascuns. La pas mic am urmărit ca un observator fin cărările bătătorite cu emoții diverse ca într-un noian de efervescente stări, și am apreciat dorul nestăvilit, infinitul dar și iubirea nesfârșită ce a explodat aici fără rețineri. Am luat în brațe fiecare carten și am prins aripi direcționându-mi spiritul către puterea cuvântului, apoi am mers desculț fără a deranja polenul literelor scrise și am citit, vers cu vers. Și am trăit rima, povestea dar și fiecare strângere de inimă atunci când tainele vieții se deschideau și umpleau foaia parcă cu imagini vii îndemnând imaginația să-și creeze tablouri într-o multitudine de culori. Astfel, dând putere fiecărei poezii să fie o unică într-un tot întreg și să aibă propria sa pânză pentru a se desfășura. „Clandestin” a fost mai mult decât o carte de poezii, a fost freamăt dar și o îmbrățișare de „descântece” despre tot ce înseamnă azi, mâine ….legământ!

Recomand cu drag acest volum de versuri, acesta este dedicat tuturor iubitorilor de poezie, dar și acelor care doresc să se desprindă de scrierile lungi pentru a parcurge un drum al rimei bine scrise! O să vă placă cu siguranță!

Citind-o pe Ioana Trif. Cartea „Arderea Vrăjitoarei. V-II”

Zilele acestea am terminat de citit o poveste extrem de captivantă pe care o așteptam de ceva vreme. Cum deja eram familiarizată cu primul volum din seria Saga Aradiei, „Întoarcerea vrăjitoarei. V-I” astfel că volumul doi era dorit de mine din toți porii. Noua poveste a Aradiei intitulată „Arderea Vrăjitoarei” s-a dovedit a fi de o intensitate răvășitoare. Totul în această carte a fost durere, abandon, răzvrătire sufletească și pierderi, multe și toate în favoarea răului. Fiecare cotitură textuală a însemnat alegeri dificile, curiozități întunecate dar și dezlănțuire a sentimentelor negate care au dus eroii acestei cărți în culmile plăcerilor trupești. Și nu numai…

„Aradia făcuse o mare greșeală și acum ea avea să-i pregătească un dușman pe cinste, un dușman care avea să o frângă pentru totdeauna. Toate se aliniaseră cât se putea de bine. (…)”

Dacă primul volum a fost drumul alunecos și plin de pericole pentru a întoarce vrăjitoarea și de a salva oamenii care au ajuns deja în culmile suferinții și disperării, cartea „Arderea Vrăjitoarei” e un text înaintea textelor, un început al tuturor începuturilor care ne va limpezi calea multora de a obține puterea, de a acapara sufletele într-o nevoie avidă de a fi cu un cap de-asupra tuturor. Într-un joc derulat din umbră de niște forțe malefice acțiunea se ramifică parcă creându-și o lume a sa paralelă, acolo unde cititorul se cufundă și trăiește intens învăluirea aceea de mister care se simte ca un parfum printre pagini. Cartea ne limpezește povestea de dragoste dintre vrăjitoarea Aradia și Baldur, două suflete condamnate la a se avea și a se pierde într-un timp al declinului. Încercările prin care trec cei doi nu sunt deloc ușoare, iar secretele curg cu o viteză amețitoare peste ei îmbrăcându-i în mantia doliului înainte de vreme. Iar între timp forțele răului iau diferite chipuri făcându-și planuri viclene în a domina, în a înnebuni minți într-un plan bine ticluit care prinde contur pe parcurs dar care are un mecanism năucitor. Consecințele nu întârzie să apară, gustul morții îl simt mulți, mai puțin îndrăgostita vrăjitoare care ignoră semnele, care vede în unii doar binele … iar această scăpare o costă mult. Mult prea mult.

Într-un plan al iubirii celor doi acțiunea își îndreaptă săgeata și către prințesa Cornelia, protejata Aradiei, tânăra care a fost pulberea ce a ars totul în calea sa trăgând după sine o serie de crime și blestemății a căror putere s-a resimțit prin evenimente cataclismice. Apoi am descoperit-o pe prietena și așa zisa soră, Pandora, cea care a fost cea mai apropiată de Aradia, și una dintre acele chipuri care i-a luminat calea tinerei vrăjitoare, până aceasta nu a murit cu un blestem legat de sufletul îngenuncheat la picioarele morții. Treptat fiecare își scrie povestea sub ochii noștri, alegerile pe care le fac sunt pietre de moară dar și ușa închisă ce nu lasă speranțe la …va urma. Interesele ascunse ale unora vor răbufni ca o ciumă… însă până atunci, lăsăm sufletele să-și deplângă morții, și morții să-și găsească calea. Poate și a noastră vrăjitoare, mărita Aradia se va reculege din cenușă pentru a pune capăt dezlănțuirii iadului de pe pământ. Ce s-a întâmplat cu aceasta vă îndemn să aflați, ve-ți rămâne răvășiți de poveste, vă asigur. Eu una am rămas cu acel gol care sper să se umple printr-o nouă poveste care va avea un final fericit, cel puțin asta îmi doresc!

Cartea „Arderea Vrăjitoarei” s-a dovedit a fi o poveste frumos închegată, cu imagini atât de vii încât pierdeam noțiunea timpului. Un roman atât de profund, cu situații la limită, cu foc al pasiunilor dar și cu regrete pe care le-am simțit atât de greu de pătruns. O scriere ce mi-a încântat spiritul curios încât direcțiile în care o lua acțiunea doar mi-a întețit curiozitatea făcându-mă să vreau tot mai mult. Aș fi dorit o altă întorsătură, parcă mai molcomă, însă unde ar fi farmecul?… Mai pot adăuga faptul că am îndrăgit-o pe Aradia atât de mult încât finalul mi-a fost un fel de oftat al tristeții cuprins cu privirea într-un text pe care l-aș vrea finisat în bine. Însă, cred că autoarea are alte planuri, să ne mai încânte cu istorisiri pline de lumi întunecate, cu magie cât cuprinde și dezlegare din blesteme prin iubire și în numele ei.

Recomand cu drag această carte. Aventura vă este asigurată cât și intrigile întortocheate; magia va curge printre pagini iar personajele puternice vor condimenta textul ducându-l într-o direcție al împlinirii prin lectură.

Citind-o pe Ioana Trif. Cartea „Întoarcerea vrăjitoarei. V-I”

Zilele acestea mi-au fost magice alături de o carte de excepție. M-am „rupt” de realitate și am pășit cu încredere într-o scriere plină de conținut, pe tărâmuri străjuite de vrăjitori, de regi neînfricați și prințese războinice. Minutele de lectură s-au transformat în ore iar clipele în niște efervescente stele ce mi-au dansat în fața ochilor un tablou al basmului nemărginit. Vedeam, simțeam și trăiam clipa alături de eroii cărții!

Cartea „Întoarcerea vrăjitoarei” de Ioana Trif s-a dovedit a fi o poveste cum demult nu am mai întâlnit. Volumul apărut de curând la editura Literpress Publishing mi-a deschis larg ușile pe un tărâm al descântecelor, a limbilor străvechi și a tuturor văzutelor și nevăzutelor, am descoperit binele și răul împletit cu neverosimilul dar și iubirea ce întrece vântul și gândul.

Pe niște pământuri în plin război un rege nou își face simțită prezența, unul care va pune capăt blestemelor, a curgerii de sânge și a declinului ce îi abate pe toți. Însă pentru Jargo anii de rugăciune la mănăstire și educația în credința lui Dumnezeu îl îmblânzesc iar aici trebuie sânge rece și o minte brici pentru a lupta cu o forță necunoscută care parcă răsare din umbră lăsând moarte și suferințe pe unde merge. Realitate în care nimerește o dată ce ajunge la curte îl descurajează, însă își găsește putere să înainteze; cu prieteni aproape și cu rugăciunea pe buze merge pas cu pas pe niște poteci presărate de o tainică energie ce-l sperie dar și-l fascinează totodată. Descoperă că tot ce i s-a ascuns vrea să iasă la iveală și tot ce a crezut ca fiind respins îi poate fi aliat, iar reîntoarcerea vrăjitoarei e unica soluție pentru ca viața să dăinuie, iubirea să propage lumină iar viitorul să fie peste ținuturi un izvor cu apă vie.

Trecut și prezent, azi și mâine, lumea oamenilor simpli și cea a zeităților, vrăjitoare frumoase cu suflete îngreunate și o umbră a răului ce vrea să renască în numele distrugerii, toate se reunesc pentru a crea sub ochii noștri un câmp al bătăliei în care nu vor fi câștigători deoarece prețul e mult prea mare. Vor fi iubiri fugare dar și emoții încărcate, vor fi redescoperiri și pasiuni greu de ținut în frâu, toate acestea înnodate cu un fir subțire a magiei sângelui, a posesivității și răzbunării a cărei sfârșit nu se vede. Și totuși în acest volum fiecare își primește răsplata, își găsește drumul și mai ales își dă libertate sufletului; aici am desprins printre file o poveste ca o căutare ce își ostoiește zbuciumul doar atunci când fiecare își așează piesa sa într-un puzzle mult prea complex. Doar finalul mi-a arătat că ce credeam a fi un sfârșit e doar un început…

Mai pot adăuga că aici printre cuvinte și emoții s-au format două cupluri, două iubiri nemuritoare care doar prin dragoste vor face ca pământurile lor regale să dăinuie. Cumva trădările și răutățile se așează ca un praf pus pe pământ iar ploaia îl va stinge fără a i se mai simți prezența, iar viața își va urma cursul ei. Poate spre uitare, sau poate spre ceva și mai tulburător decât le-a fost trecutul. Cine știe, cu puterea magiei e greu să te pui mai ales că întotdeauna e imprevizibilă! Cine știe…

Cartea „Întoarcerea vrăjitoarei” a fost un roman destul de pătrunzător care m-a captivat încă de la primele pagini, eroii s-au dovedit a fi ușor de îndrăgit iar firul epic destul de alert, fapt care a creat în mine o dorință de a citit și a tot citi. Mi-a plăcut lumea vrăjitoarelor, a magiei și a senzației că totul va fi bine. Am adorat iubirea ce s-a revărsat dintre file cât și dorințele celor implicați în a-și crea un … și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Volumul chiar dacă a fost presărat în tonuri întunecate ale trădărilor, urii și răzbunării, a blestemelor transmise peste veacuri așezământul textual a arătat că iubirea va trona. Azi, mâine și pe vecie!

Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură, ve-ți rămâne plăcut surprinși de această carte.

Citind-o pe Kelly Moran. Cartea „Cred în fericire”

Kelly Moran este fostă membră a Scriitorilor romantici din America, unde a fost finalistă a Premiului de Excelență. Cărțile ei au drepturi de traducere străină în Germania, Republica Cehă, România și Olanda. Printre interesele lui Kelly se numără: filme savuroase și arta în toată splendoarea ei. Kelly Moran este un autor de bestseller-uri care își ia inspirația de oriunde, aceasta este originară din Wisconsin, dar locuiește în Carolina de Sud alături de cei trei fii ai săi, câinele și pisica lor.

Dacă cu ceva timp în urmă v-am prezentat cartea „Fericirea în brațele tale apărută la LiterPress Publishing semnată de autoare, astăzi vreau să vă surprind cu al doilea volum al seriei Cattenach Ranch ce s-a dovedit „lipicios” de dulce îmbinând două povești ce s-au completat armonios. Povestea celor ce în prima carte a însemnat pierdere și regăsire în cartea „Cred în fericire” a însemnat redescoperire și prețuire, două cupluri ce și-au dat frâu liber să simtă, să trăiască și să iubească în pofida greutăților și fricilor umbroase.

Încă din primul volum aflăm mici fragmente despre eroii acestei cărți recent citite de mine; despre Nakos Hunt ce de mic copil a părăsit intimitatea tribului său nativ Arapaho în favoarea ranch-ului Cattenach, loc unde a devenit cu timpul „acasă”. Acesta a trecut prin momente grele de acomodare dar și șlefuirea unui caracter dominat de răbdare, înțelegere și istețime. Tot aici o cunoaște și pe ea, pe Amy Woods care deși nu e atât de vulcanică ca stăpâna ranch-ului prezența ei îl intrigă, îl fascinează. În ani această stare se sedimentează apărând acea împăcare și detașare fără implicații emoționale, doar o prietenie strânsă dintre cei trei, Nakos, Olivia și Amy.

Însă o situație stresantă în care nimerește Amy îl face pe Nakos conștient că emoțiile pentru aceasta sunt mult prea puternice, practic se deschide acea cutie de mult lăsată pe un raft deja prăfuit ce acum se revarsă peste ei cu o intensitate colosală. Amy trecută printr-un divorț urât dar și cu sechele după bătaia ce a primit-o de la fostul soț încearcă să se reclădească, să își readune forțele să pășească mai departe, însă realizează că se simte tot mai pierdută într-un tumult existențial în care se vede o străină, o intrusă și nu doar. Și practic când totul se limpezește trecutul își face simțită prezența, un secret ce o zguduie o amenință din nou, o face să se simtă din nou acea fetiță de 12 ani ce a căzut pradă diperării, a durerii și a mutilării sufletești și trupești. Din nou îi trece prin fața ochilor viața ei plină de alegeri proaste și de suferințe absolute.

Însă apropierea lui Amy de Nakos o face să se vindece, să creadă în fericire și în noțiunea iubirii ce i-a fost străină. Parcursul poveștii lor nu e miere, rănile adânci, fricile, temerile mereu au lăsat un gol lăuntric care i-au făcut să înainteze timid, un pas în față și doi înapoi. Însă finalul e divin, a meritat așteptarea, zbuciumul chiar și jocul acela în care pauzele dintre ei au fost binevenite.

Cartea în ansamblu a fost creată să placă de la început până la sfârșit, cu un crez al fericirii autoarea a mărșăluit convinsă fiind că tot ce ne va reda prin emoție și vibrație sexuală să fie de calitate, să se imprime pe sufletul cititorului și să îl facă dependent de această serie. Calmitatea masculină a fost completată de efervescența feminină, senzualitatea prin uniune a fost cireașa de pe tort iar însăși subtextele au format conținutul definitoriu închegând o poveste excepțional de atractivă.

Cartea „Cred în fericire” s-a dovedit a fi un roman pe cât de relaxant pe atât de complex; cu personaje frumos conturate acesta surprinde prin originalitatea construcției de cadre în care eroii cărții își trăiesc decepțiile, iubirile neîmpărtășite și dragostea într-o manieră unică, toate asezonate cu iz de rustic. Mi-a plăcut această carte de la început până la sfârșit, și cu siguranță călătoria emoțională a personajelor principale este una pe care nu vrei să o ratezi!

Recomand cu drag aceste două cărți a seriei Cattenach Ranch care m-au purtat pe aripile iubirii!

Citind-o pe Ion-Cristea Marilena. Cartea „Neînverzitele păduri”

Când simt nevoia să evadez departe de texte prelungi sau povești menite să mă facă să aștept, să mă zbat după un deznodământ -aleg poezia, doar ea și prin intermediul ei sunt flacăra ce arde cu o intensitate mare, sunt inima ce bate cu putere și ochii ce freamătă nu în căutarea a ceva ci din nevoia de a păstra totul ce a fost citit undeva pe retină, acolo unde am doar eu acces, profund și intim.

Într-o astfel de pătrundere unică ne primește și autoarea Ion-Cristea Marilena cu volumul său de versuri „Neînverzitele păduri” apărut anul trecut la editura LiterPress Publishing. Cartea în sine e apus și răsărit, iubire și sentimentalism, cer și pământ și toată gama de culori într-o splendoare ce se lipește de suflet. O să vă las mai jos câteva versuri pentru a vă convinge singuri, un pas pentru a vă stârni curiozitatea către poeziile autoarei.

Îți las cadou
neînverzitele păduri
ale sufletului meu
și-n locul meu,
să le uzi,
să le crești
și să le iubești…

Marilena Ion-Cristea

Ar putea fi o imagine cu carte şi text

Iubesc viața cu ale sale…
Și bune și rele primesc.
Și umblu prin ploaie-n picioarele goale,
căci vreau tălpile să-mi sfințesc!
Cine sunt eu?
Un om ca și tine!
Nu sunt împărat și nici zeu,
dar prin venele mele curg lacrimi divine
ce se transformă în versuri,
mereu!
(din poezia „Cine sunt eu?”)

Cartea „Neînverzitele păduri” este un volum plin de sensibilitate și de emoție, într-o varietate de teme, subînțelesuri dar cu un singur scop, să se alinieze gândurilor cititorului pentru a-i oferi acel confort textual desăvârșit. Fiecare poezie în parte are o frumusețe și un farmec special încât te îmblânzește, te face să fii acolo trup și suflet. Vei fi ceață și aripă frântă, vei fi vară și o răscruce, vei cere iubire dar și să se termine ploaia… vei avea nevoie de cuvinte și uneori de timp, iar alte ori de pauze prelungi pentru ca fiecare rimă să se sedimenteze și să lase loc de meditări prelungi.

Atâția prieteni! Sunt doar pe hârtie…
Există totuși un liant comun,
Fiindcă iubim aceeași poezie
Și lucrul ăsta este cel mai bun!
(din poezia „Lucrul cel mai bun”)

Cartea „Neînverzitele păduri” este un volum de poezie minunat care nu te solicită, dar îți lasă un zâmbet contemplativ pe buze. Un zâmbet ce îți crează acea stare de ce-ar fi fost dacă, sau alte interpretări lumești. Fiecare poezie se citește cu sufletul și doar către alinarea lui, fiecare rimă se trăiește intens ba chiar ajungi să mergi pas la pas cu poeta într-un joc al cuvintelor ce nu-ți sunt străine. Ajungi să fii o voce cu autoarea și o uniune de stări ce te încarcă o dată ce înaintezi printre pagini. O carte ce-ți intră în minte și în toate canalele inimii rămânând acolo, găsindu-și un culcuș rememorând starea și plăcerea poetică; o magie curgătoare pe care nu ai vrea să o împarți cu nimeni.