Citind-o pe Mara Eremia. Cartea „Ispita Directorului”

Autoarea Mara Eremia s-a născut în data de 8 martie 1990. Studiile și le-a urmat la Facultatea de Psihologie, iar Masterul în Psihologie Judiciară. Actualmente profesează ca psiholog. Aceasta m-a surpins de sărbători cu o minunată carte cu tematică „crăciunistică” iar zilele acestea am fost dată peste cap cu volumul doi al seriei Ispita. Cartea „Ispita Directorului” s-a dovedit a fi o emoție vie încă de la primele pagini ca mai apoi să ia în intensitate și să mă zguduie din temelii; aici printre pagini am simțit durerea, furia, pierderea, trădarea, dezamăgirea, frica dar și iubirea, în toate formele ei mai senzuale. Autoarea a creionat fiecare scenă în cel mai pătrunzător mod, ne-a arătat partea întunecată a unor oameni dar și cum iubirea poate fisura toate barierile inimii în cel mai pasional mod.

„Lasă frica și iubește! Iubirea te poate ucide, dacă nu o ai, și te poate învia, atunci când o ai! … îndrăznește!”

„Nu cred că întunericul este atât de negru, cum spun oamenii. În orice întuneric se poate face lumină, dacă știi să apeși butorul corect. De multe ori, am crezut că viața este grea. Nu este adevărat! Noi o facem să pară așa. Nu știm ce vrem și nici pe cine vrem.”

Dacă în primul volum aflăm povestea Președintelui David Beck și a Darinei Clark, o înșiruire de momente la limită dar și descărcări senzuale duse la nivel de artă, volumul doi ne pune pe tavă istoria prietenei Primei Doamne, Evelin More dar și a lui Scott Flynn, directorul Serviciilor Secrete de la Casa Albă, om de încredere dar și un titan în a-și stăpâni orice emoție, orice pornire într-o lume în care pericolul pândește la orice colț. Lanțul evenimentelor se precipită atunci când Evelin află că soțul o înșeală iar ea urmărește mută spectacolul infidelității acestuia, acum realizează că viața ia trecut pe alături iar ea practic a luat mici fărâmituri de la existența proprie. Într-un moment de slăbiciune combinată cu alcool aceasta sare la pieptul enigmaticului Scott, îl dorește, îl cere însă… este refuzată și simte încă o dată că nimeni o vrea. Dezamăgirea îi intră în sânge, convingerea că nu este bună ca femeie i se așează pe umeri iar ea alege să păstreze o distanță sigură de toți bărbații, mai ales de el. Însă focul din inimă o arde, curiozitatea de a fi măcar o noapte cu el o împinge în brațele lui intrând fără să vrea în cel mai delicios joc al seducției.

Pe cât de dornică nu ar fi să-și înceapă o nouă viață, Evelin clachează atunci când trecutul o ajunge din urmă, pierderile proprii o coboară iar coșmarurile prind să o acapareze în totalitate atât când luminile se sting dar și atunci când pornește la pas ușor dar sigur în viața lui Scott. Acesta este mânat de dorința de a o proteja îndepărtând-o de el, dar și a o ține aproape, deoarece simte că o vrea prin orice por, în pofida pericolelor la care o supune. Ajung ambii să fie doi orbi ce se plimbă prin întuneric neconștientizând faptul că oricând ar putea să se rătăcească în propria întunecime, ea- cu un trecut nesigur, el- cu un trecut umbrit de secrete, conspirații și moarte. Prezentul lor e pecetluit de poziția pe care o are fiecare, însă pe cât de încinsă nu ar fi lumea serviciilor secrete puterea celor doi parcă ia amploare unindu-i într-o poveste comună plină de pasiune îmbinată cu pericol. Combinația fatală pentru ca două inimi să se alipească într-o alianță invincibilă și de lungă durată.

„Sunt secrete pe care mai bine le-aș lua cu mine în mormânt, însă din ce mă străduiesc să le ascund, din aceea, acestea vor să iasă la iveală. Și totul începe de când apare ea în viața mea, Evelin More.”

Cartea „Ispita Directorului” a fost o lectură seducătoare, cu scene pasionale, dar din care nu lipsește acțiunea, suspansul și, desigur neprevăzut care pândește la orice colț. Mara Eremia a creionat personaje interesante, cu personalități intense și curaj, care au stârnit curiozitatea încă de la primele fraze și nu au dat răgaz cititorului de rând să-și liniștească sufletul. Printre emoțiile vii, patosul și dramele au creat un parcurs al cărții neașteptat de incitant, am iubit iubirea personajelor principale dar și am admirat din umbră acea maturitate de a lua decizii. De a accepta într-un final că viața se trăiește aici și acum. Ce pot să mai spun e că ispita Directorului a avut părul roșu și o fire mult prea hotărâtă în a lua în mâini puterea prezentului încât nici un avertisment nu a mai contat atunci când două inimi au zis da, atunci când limbajul trupului a avut același vocabular, și atunci când sclipirea din ochi a fost confirmarea la mai mult. Și textul a curs, arătând că ea este lumină, iar el întuneric, că ea este zi… iar el noaptea ce o va învălui în grijă, seducție, iubire infinită. Și toate acestea asezonate cu taine de stat, cu momente de amenințare dar și cu gustul amar al morții într-un cadru al Scenii Politice ale Statelor Unite. Romanul „Ispita Directorului” este o carte cu o acțiune la limită ce îți taie respirația, cu prestații fierbinți creionate cu dibăcie dar și cu personaje pe care le îndrăgești instantaneu. E o carte pe care o recomand cu mare drag! Vai, atât de mult îmi place!

Citind-o pe Luiza Rădulescu. Cartea „Particule de univers”

Spunea cineva… „când dragoste nu e, nimic nu e…” și câtă dreptate a avut. Dacă iubirea nu te umple ai trăit doar pe jumătate, sau mai bine spus ai supraviețuit ca o umbră departe de acea desfătare deplină. Dacă nu ai reușit să prinzi acea particulă din acel suflet predestinat ai pierdut chintesența vieții. Ai ratat sublimul elementelor naturii ce se cheamă pentru uniunea veșnică. Și da, dragostea cheamă, dragostea vindecă și apropie două suflete rătăcite. Le aduce împreună pentru a însuși magia absolutului.

Pe această notă introductivă vreau să vă prezint romanul „Particule de univers” de Luiza Rădulescu, o carte ce a fost o emoție vie. Chiar de la început textul pulsează a imagini triste adunate într-un loc în care se vrea a fi o cochilie; însă nu e nici pe departe… mai bine spus e un ghem ce prinde să se depene încetul cu încetul în pofida nodurilor dureroase, în pofida smuciturilor repezite și în ciuda a tot ce se ivește în cale. Pentru că viața nu poate fi pusă pe pauză, timpul nu poate fi oprit … nici chiar acele sentimente ce iau avânt doar după un schimb de priviri.

„Obișnuiam să cred că nu merit. Dar, universul a avut alte planuri cu mine. Sunt Daria iar povestea mea a început, ei bine, în punctul acesta… (…). „

O avem ca eroină principală pe Daria, o tânără temătoare ce parcă ar fugi de viață; aceasta zi de zi se complace într-o relație anostă, acceptă doar jumătăți de măsură și se învinuiește pentru „toate păcatele lumii” doar pentru că e ea, un copil trecut prin traume netratate, pentru că e ea, o femeie nevalorificată și nedescoperită de acel „el”, pentru că nimeni nu încearcă să îi întindă o mână de ajutor. Iar acestea toate o doboară. Zi de zi. Picătură cu picătură. Până când soarta îl scoate în cale pe Adrian în cel mai incitant mod, iar ea își permite să vadă dincolo de orizonturi și limitele trasate mult prea adânc. Abia acum simte, trăiește… iubește!

„Pierdută complet în corpul lui îmi dau seama că ceea ce am făcut până acum a fost să supraviețuiesc. Adrian m-a învățat cum să trăiesc…”

Însă încercările vieții nu se opresc aici, fostul iubit își cere drepturile în cel mai josnic mod, prietena cea mai bună e între două punți ale dragostei iar cel în care și-a lăsat încrederea toată existența o dezamăgește la maxim; acum nu știe pe ce potecă să pornească pentru a nu se pierde pe sine definitiv. Unicul umăr care îi oferă alinare e chiar lângă ea, însă e temătoare să se apropie din frica unui refuz fățiș, pentru că mereu doare. Pentru că toată copilăria sa a fost ținta abuzului emoțional, pentru că a fi într-un mediu se egalează cu o anxietate greu de ținut în frâu. Însă Adrian e deschis să facă pași către ea, către inima ei dornică de iubire și protecție, și nu doar pentru a o avea fizic, ci pentru că și el simte, după mult timp în care s-a baricadat în propria sa suferință și a construit o fortăreață a singurătății. Acum își permite ca o femeie să îl aibă integral, fără rețineri și fără bucăți lipsă. Doar să-l accepte așa cum e el, frânt în două de un trecut mult prea dezolant.

„În momentul în care Daria a venit în viața mea, am trecut la un alt nivel al emoțiilor. Am învățat ce înseamnă să îmi fie prietenă, am învățat ce înseamnă să mă iubească și să o iubesc, dar am învățat și ce înseamnă să cred că am pierdut-o pentru totdeauna.”

Pe cât de tumultoasă e întâlnirea lor tot pe atât de incitantă e și apropierea, iubirea prinde aripi acoperind acele răni sângerii vindecându-se unul pe altul. Dar, oricât de mare și sinceră nu ar fi dragostea dacă aceasta este croită din secrete și minciuni se fisurează, încet dar sigur, în fiecare zi tot mai mult… până adevărul rupe ce a mai rămas, dărâmă încrederea, distruge conceptul de doi, lăsând un gust amar al dezamăgirii veșnice. Astfel, Daria vede în Adrian doar un bărbat ce a folosit-o ca pion într-un joc pentru a-și atinge scopul personal. Iar acum această suferință o marchează, îi arată din nou că ea e ea, nimic mai mult, nimic deosebit în marea de oameni invizibili. E din nou Daria, femeia cu anxietăți, cu atacuri de panică și dezamăgită de sine. Acum e fără el dar, îl simte prin orice por, e departe de el, dar încă îl are impregnat pe piele, fuge de el, însă destinul îi vrea împreună, poate nu azi dar la sigur mâine.

Cartea „Particule de univers” s-a dovedit a fi acel tip de lectură care m-a farmecat încă de la primele ciocniri textuale, pentru ca, mai apoi, să mă cuprindă cu totul într-un vârtej de sentimente, de trăiri și de gânduri, suficiente cât să îmi acapareze tot timpul fugind de prezentul actual și adâncindu-mă tot mai mult în povestea Dariei și a lui Adrian. Și pot spune cu sinceritate, romanul acesta mi-a ajuns direct în suflet pentru că are o suavitate și o gingășie aparte, în ciuda subiectelor delicate ce au fost înșiruite fără rețineri printre paginile cărții. Totul aici pulsează a viață, a dezamăgire … dar și a iubire, în toate formele ei. Autoarea reușește să surprindă lumea fiecărui personaj în parte redându-i fiecăruia o părticică de sine pentru a surprinde cititorul de rând. Astfel, povestea ajunge să debordeze de emoție, reușind pas cu pas să prezinte puterea dragostei adevărate, acea unică particulă de iubire care reușește să treacă dincolo de timp și de spațiu pentru a uni două suflete menite să fie împreună. „Particule de univers” este o narațiune tulburătoare pe care o recomand cu mare drag!

Citind-o pe Raluca Sferle. Cartea „Tânărul Prinț.” V-II din Seria Profeția

Raluca Sferle s-a născut la Oradea, din liceu fiind pasionată de informatică, astfel că mai târziu a dat la facultatea de inginerie, profil TI, finalizând masterul de Management în Tehnologia Informației. În timpul anilor de facultate a scris romanul de „Tânăra războinică„, debutând în anul 2020 la editura Virtuală. În primăvara anului 2021 a lansat un nou roman fantasy, intitulat „Vânătorul nopții„. Tot în același an, a lansat „Inimă încătușată„, iar în 2022 a publicat al doilea volum din „Tânăra războinică” intitulat: „Tânărul prinț„.

Pentru acest articol autoarea Raluca Sferle menționează: ” Duologia „Tânăra războinică” și „Tânărul prinț” a fost schițată pe când încă eram la liceu. Știam cum urma să se termine încă de când am început să scriu la ea. Aveam idei noi aproape în fiecare zi, iar aventura protagoniștilor mei începea să prindă un contur clar. Sentimentele Esterei curgeau și se legau frumos de evenimentele prin care trecea. Atât de prinsă am fost în poveste încât nu am putut abandona scrisul nici măcar în timpul cursurilor. Scriam fără oprire în pauze, cursuri, sesiuni și vacanțe. Îmi amintesc că am început la al doilea volum iarna și am scris-o cap coadă în aproximativ patru luni. Încă nu publicasem primul volum, așa că-mi era ușor să modific dacă ceva nu părea să se lege, dar din fericire istorisirea a curs lin. Poate nu știați, dar am fost tentată să dau un altfel de final, unul nu prea fericit. Dar am crezut că ei merită o șansă. În ciuda provocărilor, nu am vrut ca în final relația celor doi să ajungă una cu pământul. Cum nu aveam în plan să continui duologia, am zis că finalul poveștii e unul potrivit. Nu m-am înșelat, dar am greșit când am spus că povestea lor se termină în acel punct. Din contră, abia din acel moment începea aventura lor. Ah, pe când scriam nu aveam în plan să public, deoarece pasiunea mea pentru scris era un secret pe care nu voiam să-l dezvălui lumii. Editoarea mea și prietenii apropiați mi-au schimbat părerea. Cu fiecare carte pe care am terminat-o, am învățat ceva nou. De la acest volum, am învățat să am mai multă încredere în munca mea și aprecierile celor apropiați.”

Volumul „Tânărul Prinț” din Seria Profeția reunește istoria, trecutul cu prezentul într-o poveste foarte bine scrisă; printre pagini se strigă gloria dar și sacrificiul, se formează viața cu bune și rele dar se descoperă și acele sentimente ce vor reîntregi o operă a unei autoare ce mi-a devenit dragă prin scrierile sale. Cartea a surprins nu doar prin povestea eroinei cărții ci și printr-o construcție textuală total diferită de alte cărți citite de mine, aici și acum am văzut imaginile cum luau viață chiar sub ochii mei pulsând a acțiune, a dorințe înflăcărate și aspirații către o îndeplinire definitivă a unei preziceri finale ce s-au va aduce pace sau va provoca iadul pe pământ. Iar toate acestea reunite într-o luptă interioară în care protagonista cărții va avea cu sine, cu visele sale destrămate dar și sentimentele profunde ascunse adânc în suflet. Tăinuite de curioși. Ferită de ochii tuturor. Singură. Pustie. Dornică de liniște. De pace. De împlinire…

„Privesc apa liniștindu-mă. Mi-am găsit un moment de pace și mă bucur de el. Inspir cu nesaț aerul proaspăt și hrănitor cât mai pot. (…)”

Din nou și din nou Estera Merini este prinsă în legământul Profeției; visele parcă i se adună în unul iar emoțiile o țin ca într-o menghină. Dacă în primul volum a scăpat ca prin urechile acului de nimiloșii asasini dar și temutele capcane ale unor regi nebuni de această dată ea se avântă cu o mai mare râvnă într-un război ce va zgudui istoria și va rescrie totul de la ea și după aceasta. Acum însă e timpul ei, momentul care prinde contur o dată ce tânăra noastră își ia soarta în mâini și luptă împotriva curenților pentru ca pacea să dăinuie. Însă nimic nu e ceea ce pare, războinicul Iosua o săgetează cu privirea, prințesa o repede cu replici acide iar colegii de la Academie văd în ea o intrusă, una care nu are sânge de luptătoare; și totuși, Estera e departe de a se simți inferioară. Luptă singură pentru statului ei, pentru creditul care i la dat regele atunci când a ales-o pe „Ea”, unica.

„Plângi, dar apoi ridică-te și luptă.”

 Tânărul prinț Iosua încearcă în fel și chip să-și mențină poziția dar și să ducă la bun sfârșit sarcina defunctului său tată, însă nu-i este ușor, comploturile se țes ca o pânză de păianjen în care oricând poți cădea. Iar relația sa cu prințesa regatului nu îl avantajează în nici un fel, secretele parcă strâng de gât iar ignorarea emoțiilor fac din acesta o furtună gata să doboare totul în cale. Iar într-un plan secund Estera trebuie să-și înfrunte temerile pentru ca națiunea să dăinuie, ca moartea să se potolească și să nu se mai răsfrângă asupra celor nevinovați. Însă până atunci e cale lungă, acum și aici eroina noastră trebuie să-și adune forța și să-și clădească caracterul pentru a înfrunta toate obstacolele ce i-au fost pregătite de soartă. Și vă asigur, nu au fost puține. Ba chiar unele cu mult peste puterile ei, însă sclipirea aceea din sufletul Esterei a făcut-o să vadă în ansamblu problemele, să le înfrunte cu mâinile goale și cu spreranța unei reînoirii prin dăruire proprie.

„Îmi șterg cu podul palmei lacrimile care-mi cad pe obraz. Voi supraviețui.”

Volumul „Tânărul Prinț” mi-a intrat sub piele la propriu, de această dată mizele au fost mult mai mari iar sacrificiile mai dureroase. Natura acestei povești a fost de o intensitate răvășitoare ca și determinarea eroilor de a trece peste obstacole plătind prețul cel mai mare. Dacă prima carte am citit-o dintr-o suflare, pe aceasta am prins-o chiar pe nerăsuflate, dorind cu ardoare să văd partea de finalitate, un sfârșit pe care mi l-am creionat în minte ca fiind liniștit, ca o ploaie răcoroasă într-un anotimp secetos. Avem parte de numeroase răsturnări de situație, conspirații, trădări dureroase, alianțe neașteptate, planuri mișelești făcute pe la colțuri, evenimente terifiante, dar și momente în care inima face o pauză de respiro căutând acea luminiță de la capătul tunelului. Și o găsim pe ea, Estera, tânăra care va fi salvare pentru mulți, va fi alinare pentru alții și jumătate din inimă pentru acel „El”. Însă toate la timpul potrivit. Mie îmi revine sarcina de a vă îndemna la lectură, o să rămâneți profund impresionați de această scriere. De ce? Deoarece prin suspans, aventuri, pasiuni, mistere dureroase și revelații răvășitoare, Seria Profeția, mi-a demonstrat că are toate atributele celei mai reușite duologii fantasy citite de mine.  Cum se desfășoară totul și cine iese învingător, te invit să citești singur/ă. Nu vei regreta, garantat!

Citind-o pe Raluca Sferle. Cartea „Un Crăciun compromis”

Raluca Sferle s-a născut la Oradea, din liceu fiind pasionată de informatică, astfel că mai târziu a dat la facultatea de inginerie, profil TI, finalizând masterul de Management în Tehnologia Informației. În timpul anilor de facultate a scris romanul de Tânăra războinică, debutând în anul 2020 la editura Virtuală. În primăvara anului 2021 a lansat un nou roman fantasy, intitulat Vânătorul nopții. Tot în același an, a lansat Inimă încătușată, iar în 2022 a publicat al doilea volum din Tânăra războinică intitulat: Tânărul prinț.

Pentru acest articol autoarea Raluca Sferle menționează: „Un Crăciun compromis e o poveste cu tematică de Crăciun, pe care am scris-o special pentru cititorii mei. Motivația de a scrie o astfel de poveste a venit de la o idee jucăușă. M-a provocat o cerere de la o editură care dorea să trimitem povești cu specific de Crăciun și chiar am fost tentată să o dau mai departe. M-am răzgândit, publicând-o pe wattpad, unde cititorii au fost fascinați. Timp de un an de zile nu am mai amintit de ea. Acum m-am hotărât să o scot și să o vând ca ebook. Nu plănuiesc în viitorul apropiat să o public fizic, dar nu se știe niciodată ce se va întâmpla cu ea. Cât despre ce m-a inspirat ca să scriu tematica poveștii a fost din propria mea provocare. Am vrut să combin ideea de hoț și enemies-to-lovers și apoi doar am răspuns la întrebările cele mai elementare: De ce sunt inamici? De ce vrea Leo să fure Spiritul Crăciunului? De ce Talia vrea să-L protejeze? Ce-i motivează să nu renunțe? Astfel am creat baza la o poveste care conține suspans, acțiune, iubire și magie. Dacă v-am stârnit interesul, nu ezitați să o citiți. E o poveste scrisă din dragoste și pasiune pentru scris și aventură.

Într-un moment al sărbătorilor de Crăciun Leo se trezește prins într-un joc periculos. Stăpânul său îl terorizează cu sarcini grele pentru a-și aduna în colecția proprie tot felul de obiecte de artă, transformând numele lui Leo într-o Fantomă, un hoț fără identitate care își face treaba strălucit. Însă o situație de criză, în care o tânără moare face din Leo o victimă colaterală, iar în această luptă sora acestuia îi este furată, iar de aici se pornește o adevărată avalanșă de evenimente menite să schimbe cursul vieții pentru mulți. Durerea curge fără să fie oprită, iar Spiritul Crăciunului se vrea mai puternic ca oricând provocând acele două suflete menite să-i fie Gardieni să se caute și să se găsească în ciuda circumstanțelor sorții!

„Cuprins în întuneric, mă duc la patul în care doarme liniștită sora mea mai mică, Lia. Se bazează pe mine să-i salvez viața, dar în loc să am grijă, am fost prins în colț de soartă. Banii pe care-i câștig din furturi, îi strâng pentru operația ei. Viața sa depinde de libertatea mea de mișcare.”

Povestea își ia avânt când în cursa salvării surorii lui intră jumătatea de inimii ce ar trebuie să-l completeze pe Leo; Talia e cea care are partea sa din puterea Spiritului, cel ce ia ales pe cei doi copii fiind să ducă povara lumii, a echilibrului ce nu trebuie tulburat. O sarcină mult prea grea pe umerii a doi copii orfani, iar toată această putere nici de cum nu a venit cu instrucțiuni, ci doar cu responsabilități și cu previziunea unui eșec. Prin dezastre, pericole și tulburări într-o lume care e străină de această forță a Sărbătorii. Leo și Talia sunt două jumătăți care sunt puși la grea încercare, fiecare e manevrat din umbră de doi capi ai unor puteri mari ce țin frâiele unui oraș creat din iluzia perfecțiunii. Acum când anii dezamăgirii s-au adunat, iar modelarea lor prin interese meschine i-a făcut să se urască …. cei doi nu-și pot crede ochilor cât de multe au trecut pe lângă ei, iar impactul emoțional e mult mai mare decât și-au fi putut imagina. Au crezut că se vor respinge ca două extremități, însă inimile lor bat la unison, iar pericolul parcă îi face să se apropie, să se lasă dezbrăcați de secrete și să meargă în același tempou de dans într-un vals al sorții.

„În acel moment nu am înțeles pe deplin, dar acum știu. Viitorul prosper și pacifist depinde de acceptarea sentimentelor pe care le am în legătură cu Leo. Mă întreb dacă acestea au fost plantate ca o asigurare pentru Spirit ca eu să nu mă rătăcesc și să pornesc pe căi proprii în timp ce ar trebui să-L păzesc. Este o mare probabilitate să fie adevărat pentru că astfel nu am voie să renunț cu niciun chip la niciunul. Dar de ce Leo? (…)”

Cartea „Un Crăciun compromis” de Raluca Sferle a fost o încântare. Pe lângă atmosfera creată în jurul Sărbătorii Crăciunului textul a fost plin de substanță, tradiția a pulsat printre pagini, colindele au fost sunătoare iar mirosul de turtă dulce a prezentat partea frumoasă a acestei feerii… în rest, totul a fost acțiune și adrenalină. Foc și pară. Minciună și intrigă. Iubire și suferință. Sacrificiu și speranță, o slabă flacără a dorinței unui viitor prosper. Cartea s-a dovedit a fi ca o cutie a Pandorei, din ea au curs poveste după poveste, iar toate secretele s-au răsfirat până la ultimul cuvânt reîntregind textul în unul producând emoții vii, dorințe pure de a așeza totul la locul lui îndemnând firul într-un cadru liniștit și adevărat, exact ca în inima unei sărbători luminate a Crăciunului. Am apreciat enorm finalul, deoarece m-a lăsat să plutesc pe o latură romantică cu toate că parcursul a fost o agitație continuă; am iubit emoția personajelor principale dar și drumul inimilor lor. Totul presărat cu încercări menite să le întărească credința de a fi în doi, de a fi Gardiani pe drept al Spiritului Sărbătorii Crăciunului. El și Ea, predestinați să conducă mersul vieții unei ere. Să fie rege și regină.

Raluca Sferle a reușit să creeze un roman surprinzător, cu o acțiune extraordinar de alertă, plină de suspans și de emoție. O poveste ce merită toată atenția și pe care sper să o transpună într-o carte fizică, pentru că mi-aș dori să o găzduiesc în biblioteca mea!

Citind-o pe Aurelia Chircu. Cartea „Sâmbătă seara, în Cișmigiu”

De obicei în perioada sărbătorilor de iarnă adun tot mai multe titluri/subiecte tematice, astfel când am citit descrierea cărții „Sâmbătă seara, în Cișmigiu” scrisă de Aurelia Chircu, nu am ezitat să o am pe noptiera mea. Așteptările mele au fost întreținute și de coperta destul de boemă ce mi-a înclinat imaginația în zona timpurilor în care se organizau baluri, se citeau poezii sub clar de lună și se prețuia perioada de curtare într-o formă delicată. Însă surpriza a venit pe parcurs, cu pași mici am pătruns într-o lume a misterului, a supranaturalului și a uneltirilor făcute cu multă viclenie toate asezonate cu perioada Crăciunului și a Anului Nou.

„Sâmbătă seara, în Cișmigiu” s-a dovedit a fi o poveste cu mult diferită de ce mi-am închipuit, aceasta mi-a încins sângele în vene și nu că ar fi romantică ci prin misterul ce s-a împletit cu situațiile neprevăzute, momentele de intrigă ce s-au aliniat alături de personajele puternic vizualizate cât și iubirea, în forma sa unică. Inegalabilă!

„Se apropiau Sărbătorile, dar ele nu veneau cu bucurie, ci cu temeri. (…)”

În perioada Sărbătorilor când se visează ursitul după ce se pune busuiocul sub pernă trei colege află că treptat bărbații sortiți dispar în circumstanțe dubioase ca apoi să fie găsiți morți. Natura crimelor rămâne un mister până se leagă ațele într-un tot întreg care scoate la iveală lucruri bizare. Anemona e cea în jurul căreia se țes tot felul de scenarii, ea sau mai bine spus familia ei e punctul de unde se trag toate pornirile unei vrăjitoare ce vrea să-și răzbune originea, numele, demnitatea. Pe un traseu lunecos eroii cărții se redescoperă, își acceptă esența felului lor dar și faptul că o dată deschisă cutia tainelor nimic nu va mai fi la fel. Că lumea răului e printre oameni iar răutatea poate crea punți cu iadul și demonii din adâncuri. Toate acestea într-un București ce se pregătește de Carnavalul Sărbătorilor de Crăciun unde unii sunt departe de a ști că forțele necurate se plimbă nestingherite pe străzi. Că dragostea poate avea două fețe iar sacrificiile de obicei se încheie cu cele mai aprige drame. Astfel, într-o tornadă de cuvinte povestea se înșiruiește parcă fără a cruța privirea cititorului completând orice gol cu o desfășurare energetică plină de fantasmagorii. Toate condimentate cu plimbări prelungi prin târgul din Cișmigiu acolo unde tinerii își ochesc sufletele pereche sau își desfată privirea cu cele mai enigmatice chipuri feminine.

Cartea „Sâmbătă seara, în Cișmigiu” s-a dovedit a fi un historical romance plin de conținut. Pe lângă imaginea unui București al anului 1912 ce se pregătește de Carnavalul Sărbătorilor de Iarnă povestea ne conturează o înșiruire de evenimente pline de suspans. Moartea pândește la orice colț iar dragostea pe cât ar fi ea de înfloritoare aici în text e peste puterile multora, uneori prea puțină iar în lipsa ei se pot ticlui planuri meschine, de-a dreptul diabolice. Și toate într-un tablou în care răul își caută gazdă pentru a se înfăptui slova blestemelor. Chiar și în cele mai ciudate împrejurări. Pentru că umbrele se strecoară în suflet când ești mai vulnerabil și te rod pe înăuntru, cu fiecare zi tot mai mult. Iar această poveste ne accentuează acest aspect. Romanul „Sâmbătă seara, în Cișmigiu” s-a dovedit a fi o lectură antrenantă, care mi-a dat fiori reci pe șira spinării atunci când mă așteptam mai puțin. Cartea a cuprins o poveste bine ticluită, imprevizibilă, care m-a prins printre file încă de la început conducându-mă pe un drum al nebănuitelor întorsături ce mi-au captat toată atenția. Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură, vă asigur că povestea merită toată atenția și că nu o veți lăsa din mână o dată ce o să pășiți pe drumul acestei scrieri.

Citind-o pe Diana Fanea. Cartea „Cercul de foc”

Departe de activitatea zilnică o carte bună mereu mă poartă pe culmile celor mai înalte emoții. Așa s-a întâmplat și cu romanul autoarei Diana Fanea „Cercul de foc”, acesta m-a învolburat într-o mare de evenimente ce s-au jucat cu mintea mea. Toate întorsăturile de situație au condus ochii mei pe o traiectorie a misterului, a secretelor dar și a suspansului care a tronat în această scriere. Iar ca la final să mă lase cu un gust al sfârșitului neterminat, sau creionat într-o formă pe care nu am anticipat-o. O carte cu un parcurs plin de conținut, unul care face ca sângele să fiarbă și inima să bată de două ori mai mult. Am apreciat înclinația psihologică a operei, acest aspect a atins nota mea profesională analizând altfel traiectoria poveștii.

O avem ca eroină pe Ece, o tânără plină de suferință, de dorința aprtenenței și a iubirii. Aceasta se învârte într-un cerc al sorții căutându-și alinarea sufletească, însă nimic nu prevestește o pauză în goana sa după liniște, tot ce o înconjoară e furtună, zbucium și negare. Și nu în ultimul rând e rupere de realitate, o clătinare între real și imaginar; o iluzorie viziune asupra a tot ce înseamnă azi, ce înseamnă oamenii de alături și emoția unei dorințe. Chiar dacă Ece are o viață asigurată, chiar dacă are bucuria de a scrie… ea e în căutarea unul „El”, o amintire, sau o nălucă. O închipuire sau o rătăcire a propriei minți? Cert e că starea sa o face să ajungă pe scaunul terapeutului, iar o dată pornită ședința acele ceasornicului ticăie și fac din trecerea zilelor o nesfârșită accelerare de evenimente parcă desprinse dintr-un film tulburător. Eroina cărții crează un aranjament ordonat al unui ansamblu de elemente ce o acaparează secătuind-o de puteri. Negativismul ei dar și felul cum privește totul în jurul ei lasă semne de întrebare, interacțiunea sa cu prietenii dar și familia se vede ca într-o pânză veche, parcă lipsită de o claritate cuvenită unei vieți tinere. Ea Ece, e departe de a fi o tânără cu gust de ași trăi viața deplin, e mai mult o frunză purtată de vântul unor regrete, unor vedenii ce-i tulbură liniștea. O macină, o distabilizează emoțional provocându-i un traseu ca pe un cerc de foc într-o matrice a minții și a spiritului neîmblânzit. Și după cum spunea Buddha, „Care este cel mai mare duşman al omului, dacă nu propria sa minte?”, astfel o necruțătoare e și mintea eroinei acestei cărți; totul presărat cu jumătăți de adevăruri păstrate toate până la final, un sfârșit menit să-mi răstoarne toate ipotezele mele legate de tot ce a însemnat viața lui Ece, a lui Kerem, Can și Hande.

Cartea „Cercul de foc” este o poveste încărcată de emoție, sensibilitate, dar și despre pierderi enorme. În special a rătăcirii spiritului într-un noian de inexplicabile întrebări venite să încâlcească mintea, să tulbure viziunile și să lase un gust amar al neînsemnatului nimic. Cartea nu are un tipar al iubirii, a regăsirii sau al tămăduirii, ea evoluează și se exprimă prin durerea ce se revarsă din trăirile eroinei cărții. Prin ea și datorită ei povestea capătă contur ducându-ne pe cărări confuze ce stărnesc curiozitatea. Treptat devii una cu cartea citită și uiți de tot ceea ce te înconjoară lăsând textul să-ți intre prin vene inițial timid, apoi din ce în ce mai nebunesc dorind să ajuți eroina cărții, să-i fii aproape în sălbatica sa rătăcire. Și apoi să o învelești cu uitare, sau cu credință… poate cu speranța unui nou început, și să închizi jurnalul durerii și să reiei viața ca de pe o foaie albă, și să scrii, cuvânt cu cuvânt din nou și din nou; pentru că viața e mai mult decât aici și acum, e mai mult decât un cerc de foc ce înconjoară mintea, e mai mult decât o închipuire. E necuprinsul doar văzut prin lentile diferite. Ce pot să mai spun, o carte răvășitoare, iar dacă încă nu ați citit acest roman, eu vă îndemn la lectură. Citiți-l și apoi spuneți-mi și mie cum vi s-a părut! Sunt foarte curioasă!