Citind-o pe Nadia A. Linette. Cartea „Gustul seducției”

Am descoperit scrierea determinată pe simțurile cele mai incitante a autoarei Nadia A. Linette prin intermediul cărții „Terapie senzuală”, iar recent când i-a apărut noua sa carte am știut că tot ce voi găsi printre file va fi incendiar. Astfel, romanul „Gustul seducției” s-a dovedit a fi o carte a genului erotic care a îmbinat scenele fierbinți cu o poveste menită să răvășească. Am fost surprinsă de închegarea acțiunii și a incursiunilor care m-au scos din zona de confort însă am apreciat enorm faptul că totul s-a terminat cu bine, chiar dacă începutul m-a zguduit. O să vă dați seama de ce pe parcurs.

Povestea începe într-un mod extraordinar, Cristina este răpită din campusul universitar și este dusă într-un loc străin; presiunea este mare, iar întrebările sună mai ceva ca niște gonguri menite să străbată fiecare cotlon al inimii. Este lăsată acolo, dezgolită și expusă într-o manieră total străină ei, ea fiind o fire retrasă, înspre extrema fetei eminente ce nu iese sub nici o formă în evidență. O fire gri într-o lume plină de culoare aceasta are un scop fix, să dețină o diplomă pe cunoștințe și merite pentru a dobândi un alt statut decât cel avut la zi. Aceasta totuși nu înțelege de ce sau de către cine este sechestrată și ținută în neștire. Până într-o zi în care îl vede pe el, acel ce îi va da răspunsurile dar care o va face părtașă într-un plan bine pus la punct. Prețul e ca ea să-și finiseze facultatea cu brio, apoi se vor alătura cot la cot pentru un vis, un scop și o redobândire a „libertății”. Poate vă întrebați cum a fost ea în stare să accepte în pofida faptului că a fost răpită… ei, aici dilemă, doar citind ve-ți afla, eu mă voi abține să vă spun.

Victor, cel ce a răpit-o o instruiește pe Cristina într-un mod al seducției și al păcatului, el este acel personaj ce vrea să iasă de sub influența propriilor părinți. Proprietari a unui imperiu imobiliar părinții au un plan de a face din el un pion în propriilor jocuri de afaceri, acesta însă este sugrumat de acest mod de viață impunându-și un plan pentru a fi el singur împotriva tuturor, însă nu fără ajutorul ei.

După multe încercări, lacrimi și luni de „fierbere” Cristina își execută partea sa de înțelegere, însă soarta face ca aceasta să se îndrăgostească chiar de propriul său răpitor, o situație des întâlnită chiar și în psihologie; însă am preferat să văd partea bună a lucrurilor, în speacial a conexiunii dintre cei doi care a fost incendiară și cu replici încărcate de o sexualitate palpabilă dar și a faptului că aici sentimentele vin din ambele părți. Chemarea vine de la el spre ea și invers până se abandonează și trăiesc aici și acum.

Încercările prin care trec cei doi vor avea menirea doar să-i apropie și mai mult iar evenimentele finale vor fi cireașa de pe tort îndulcindu-mi părerea asupra acestei relații, care poate avea și consecințe ale acelor săptămâni în care Cristina a fost captivă, răpită de el. Pentru că știu, nimic nu trece, iar un șoc poate crea mai multe lacune decât ne-am putea imagina. Însă m-am abandonat poveștii și convingerii că iubirea va trona. Azi mai mult ca ieri.

Cartea „Gustul seducției” a fost o poveste foarte bine realizată și captivantă deopotrivă. Ritmul alert mi-a accelerat pulsul iar însăși creionarea scenariilor mi-a acaparat toată atenția. Jocul pasional mi-a desenat zâmbete iar unduirile erotice au dat tonul acestei povești. Pot să spun că acest roman a doborât toate zidurile și a permis resimțirea gustului seducției fără limite. Recomand cu drag romanul celor ce apreciază o cartea ce îmbină eroticul sensibil cu developarea unor scene de viață cu o încărcătură firească (mai puțin răpirea). O lectură ușoară, relaxantă, care îți transmite o multitudine de sentimente contradictorii.