Nicoleta Beraru (n.1972) este absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Din 2003 trăieşte în Belgia, unde lucrează ca profesoară de limba română (Centrul de Limbi Străine asociat Universităţii KULeuven) şi ca profesoară de integrare (Agenţia de Integrare a Guvernului Flamand). Pe lângă acestea, este traducătoare freelance (Ministerul Justiţiei din Belgia) pentru limbile română, neerlandeză şi franceză. A colaborat, de asemenea, pentru subtitrări, cu televiziuni neerlandofone din Belgia (VRT, VTM).
A debutat editorial în 2018 cu volumul de eseuri şi povestiri pentru adulţi „Ardei iuti. Povestiri la imperfect”. În 2019 publică romanul „Luluţa şi Petrişor sau povestea cuiburilor părăsite”, care s-a aflat pe lista de preselecţii a Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franţa, şi pe locul 2 la concursul literar „Distincţii Cartea Anului 2019”, Dublin. (sursa: sionoeditura)
Anul 2022 îi aduce autoarei o nouă bucurie, una prin tipărirea noului său roman „Regăsirea” la editura Siono, o cartea despre care autoarea Em Sava menționează: „Un roman tulburător, introspectiv, pendulând între orășelul românesc provincial, cuib vetust al devenirii celor două, și prezentul cosmopolit.„.
Cartea „Regăsirea” s-a dovedit a fi o liană de care s-a prins sufletul meu și de care nu se va desprinde prea curând, o singură dată mi s-a întâmplat să reacționez la o carte cu o astfel de intensitate, și mai exact la opera autoarei Em Sava și minunata sa „Ana” iar acum sufletu-mi vibrează la fel. Cu o blândețe în graiul scris și cu o acuratețe fină autoarea ne creionează viața în doi timpi, trecut și prezent, acolo și aici, două femei ce se perindă prin viață acumulând experiențe pentru ca într-un final să se regăsească, ca un făcut … după vorba bunicii. Soarta a decis pentru ele ca și după mulți ani de depărtare firească dar și sufletească să își mai acorde o șansă, de a se asculta, de a se mărturisi unei alteia și de a depăna vrute și nevrute semeni acelor copile ce nu aveau grija zilei de mâine.
Cartea țese măgulitor două destine ce au prins traiul comunist, apoi căderea acestuia cu toate consecințele de după, cu înflăcărarea vârstei dar și fiorii primelor iubiri, decepții și trădări. Apoi maturitatea cu toate încâlcelile ei, cu experiența migrării și construirea unui cămin în detrimentul golului pe care l-a lăsat trecutul. Ni se aduce la cunoștință povestea Lianei și a Veronicăi, două tinere ce își jură prietenie sinceră și de neclintit, însă circumstanțele vieții pot fi destul de distrugătoare astfel acestea se aruncă în marea de oameni săpând între ele un hău ce le îndepărtează tot mai mult.
„Cotrobăi printre foile scrise. Nu găsi nimic. O luă de la capăt grăbită printre hârtiile învechite, pe la sfârșitul teancului subțire, găsi o bucată subțire de carton de culoarea ceaiului de tei. O întoarse. Pe față era imprimat un buchet de flori de câmp. Deschise felicitarea. Scrisul rotund și larg îi sări în față. „Prietenă pe viață!”, citi și simți cum cuvintele acestea o smintesc. Din nou plânsul îi sui din măruntaie, ca o bolboroseală de ceainic ce dă în clocot, și o zgudui: – Și viața cât durează? Cât, Doamne, îi mai dai? „
Revederea e ca o mângâiere cerească peste sufletele celor două, aceasta le prinde într-un moment de cotitură, iar ambele se aruncă în brațele unei alteia în disperarea de a nu se pierde cum au făcut-o cu mulți ani în urmă, din orgolii adolescentine, din tinerețea trufașă sau din lipsa maturității coapte. Astfel ambele femei parcurg un drum al amintirilor, unul depănat de la zero privit prin ochii unor femei trecute prin apele vieții; zguduite de pierderi, mâncate de reproșuri și mânate de insticte cumulate din neajunsuri. Pe această nouă pânză ce li se așterne din nou atât Liana cât și Veronica pun piesele lipsă dintr-un tablou mixt adunându-și viețile într-un cadru mixat al destinului, în toată splendoarea sa, în toată paleta de culori reîntregindu-l cum doar două prietene o pot face. Cu lacrimi, cu păreri de rău. Și căințe. Cu împăcare și noi dorințe de a nu se mai pierde una pe alta.
„Regăsirea” este acel timp de carte care e scrisă din suflet pentru suflete. Cu fiece pagină noianul de emoții te încarcă iar parcurgerea acesteia doar te adâncește tot mai mult în esența vieții. Aici printre file se va simți blândețea dar și cumsecădenia, regretele dar și vindecarea prin tot ce înseamnă om pentru om și nu în ultimul rând e recunoașterea față de noi înșine a faptului că nimic nu se întâmplă în viața asta fără un motiv anume. Această lectură demonstrează că fie și peste ani cineva acolo de sus își are propriile planuri, astfel „regăsirea” prinde pe eroine mai pregătite ca niciodată să îmbrățișeze unei alteia durerile și să le ostoiască intesitățile. Să își prețuiască prietenia dar nu în ultimul rând să se accepte așa cum sunt, fără limite și fără jumătăți de măsură.
Recomand cu drag această carte!
Vorbe pentru suflet... 