Citind-o pe Delia Mitroi. Cartea „Iubito, te-am jucat la Poker! Revanșa”

Delia Mitroi s-a născut la data de 18 iunie 1991, în orașul Craiova. În 2010, după ce a absolvit prestigiosul colegiu craiovean „Elena Cuza”, a intrat la Facultatea de Litere, Secția Studii Europene din cadrul Universității București. A urmat imediat cursurile Masteratului Cultură și Politică în Context European și Internațional, din cadrul aceleiași facultăți, iar în anul 2015, a fost admisă la Școala Doctorală a Facultății de Litere a Universității București. În studenție, a cochetat cu scrisul iar de curând, Delia Mitroi și-a redescoperit dragostea pentru propria creație literară, lăsându-se purtată pe aripile inspirației într-un mod în care nu o mai făcuse anterior. A debutat cu romanul „Rivali în fotbal și în dragoste” apărută la editura Coresi Publishing House, iar drumul său literar nu s-a oprit aici, după foarte puțin timp a publicat la Editura Petale Scrise cartea „Iubito, te-am jucat la Poker”, un roman incendiar care m-a ținut în priză de la început până la sfârșit. Recent a bucurat cititorii cu volumul doi al acestuia, astfel povesta cărții „Iubito, te-am jucat la Poker! Revanșa” a luat amploare chiar sub ochii mei provocându-mi un iureș de emoții împingându-mă într-un joc seducător al iubirii și trădării, al pericolului și puterii. Combinații atât de tentante de cuvinte și stări încât toată avalanșa textuală a trecut peste mine ca o furtună!

„Frumoasa jucată la poker și revendicată de liderul clanului Salamandra se desprinde de trecut, de zbucium și de conștiință cu o viteză amețitoare. Uită de tot când vede în ochii lui scânteile euforiei.”

Dacă primul volum m-a lăsat cu multe întrebări și pe alocuri cu gust amar în urma alegerilor făcute de către personajele cel de-al doilea mi-a zdruncinat și mai mult echilibrul printr-o avalanșă de evenimente ce au venit peste mine într-o nevoie avidă de a le așeza pe rafturi, de a le descâlci ca pe niște fire invizibile ale vieții. Astfel, pas cu pas alături de eroii cărții am pășit pe nisipurile mișcătoare ale unor relații defecte într-o nebunie de iubire clandestină, una care are mirosul de scrum al morții ce planează asupra fiecăruia implicat într-un joc de Poker; acolo unde începutul și sfârșitul se vor dezlănțui din nou. Pe alocuri mai periculos decât s-ar scrie în scenariul minții, mai stăpânit de instincte criminale și dorințe meschine. O carte ce își va developa imaginile alb-negru al unui film de acțiune ce va marca privirea fugară a oricărui cititor.

„Am fost victimele orgoliilor, ale greșelilor, ale necazurilor, ale sărăciei, ale viciilor, ale trădării. Sau, mai bine zis, am fost victimele destinului.”

Triunghi amoros format din gangsterul Tony Salamandra, Clara și Gabriel Pavel revine în forță în noul volum „Iubito, te-am jucat la Poker! Revanșa”, carte menită să scoată în evidență emoțiile în toată paleta de culori. Dacă începutul a fost șocant și chiar răvășitor, „cum e posibil să-ți joci soția la Poker și să o dai pe mâna unui mafiot?”, ce a urmat, cum ar fi alegerile ce le-au schimbat viața protagoniștilor au fost pe cât de întortocheate tot pe atât de pline de răzbunări, orgolii și suferințe mute. Parcă ai spune că toată lumea a primit după „bunul plac” însă de fapt aparențele sunt înșelătoare, poleiala de aur se erodează iar în față iese rugina bine mascată de bani și influență; toate până în punctul în care se caută răspunsuri, se cerșește alinare nu doar sex, se caută iubire nu doar pasiuni arzătoare. Clara simte că totul a fost o mascaradă, începută de soțul acesteia și alimentată chiar de ea însăși, totul într-un joc din care ar fi putut ieși, însă tentația a fost prea mare cât și curiozitatea proprie într-o lume în care toate ușile ți se deschid. Iar cu fiecare zi aceasta conștientizează gravitatea situației în care se află, simte că a clacat în special în fața inimii ei care tânjește după soțul acesteia. Ironia face ca ambii să se iubească din priviri însă în două țări diferite, ambii să ducă dorul a ce a fost într-un cămin străin lor, lângă oameni multe prea influenți într-o lume extrem de periculoasă.

Totuși soarta, destinul sau karma… fie ci-o fi îi vrea din nou împreună, iar pe lângă toată croiala unui nou început visat se perindă istoriile altor personaje la fel de încercate personal. Totul pe alocuri ni se prezintă la limită ca apoi din fărâma de speranță să se clădească noi direcții și decizii. Pericolul pândește la orice colț iar trecutul îi ajunge din urmă pe fiecare din nevoia de a se încheia un capitol deja epuizat și de a da naștere unei noi porniri către ceva dorit din tot adâncul inimii. Drumul nu va fi ușor de acceptat pentru nimeni, fiecare va fi ars de focul răutăților, orgoliilor, patimilor, minciunilor ca apoi să se rupă foaia și să se scrie din nou planul vieții într-o zăpăceală de cuvinte parcă înșiruite pe fugă din nevoia de a nu se scăpa esențialul. Și nu în ultimul rând de a le oferi fiecăruia un final, în ce manieră și cu ce preț vă îndemn să aflați, cert e că eu am văzut sfârșitul acestei cărți perfect realizat iar povestea în toată avalanșa sa de evenimente extrem de bine pusă la punct.

„Iubito, te-am jucat la Poker! Revanșa” este un roman minunat care te scoate din zona liniștii și te aruncă într-o tornadă de emoții pe care greu le ții în frâu. Întreg romanul este o aventură continuă în care nu poți găsi personaje secundare, aici toți au o personalitatea cât și o suferință ce-i urmează prin viață ca o umbră. Este o carte pe care o recomand cu căldură și care va acapara tot timpul și spațiul în mintea cititorului teleportându-l ca într-o viziune acolo unde pericolul stârnește frică cât și atrage într-o plasă a pasiunilor sălbatice. Și ceri, mai mult și tot mai mult. Mulțumesc autoarei pentru poveste!

Citind-o pe Maria Philip. Cartea „Pasiuni interzise”

Am câteva zile de când am terminat cartea „Pasiuni interzise” de Maria Philip apărută recent la Editura Petale Scrise și încă sunt într-o stare de euforie plăcută ca reacție a unei povești încântător de efervescentă, una care m-a răscolit printr-o manifestare incitantă de-a dreptul. O carte ce a plăcut încă de la primele pagini printr-o depănare a unei povești ce a atras prin patimă și mister, prin jocul nebun al pasiunii împletit cu erotism fulgerător de fierbinte.

„- Dacă tot m-ați trezit în miez de noapte ca să îmi aflați opinia despre asta, o voi spune pe față. Isus a prețuit femeile mai mult decât bărbații. Femeile au fost singurele care i-au rămas fidele și nu au fugit, nici când era pe cruce. Pentru că o femeie care simte că e apreciată și iubită, niciodată nu va frânge inima care o primește în sălașul ei.

Marchizul rămâne fără suflare pentru câteva clipe. (…)”

Pe notele unor timpuri al nobilimii și a balurilor pretențioase Marchizul de Winter este în căutarea unei consoarte după ce a rămas văduv în urma unor circumstanțe ce îl urmează ca o umbră de-a lungul anilor. Dintr-un impuls venit în urma unei minți aburite de alcool acesta ia totuși decizia de a-și cumpăra o nouă soție, una neatinsă și educată chiar într-o mănăstire. Aleasa ajunge să fie practic aruncată în gura lupului în plină noapte, așa că Cristine își acceptă soarta și părăsește mănăstirea alături de un necunoscut care îi va schimba viața, la propriu și la figurat.

Ironia face ca cele două suflete întâlnite parcă se atrag reciproc în ciuda diferențelor; el un rătăcit prin lume din cauza meseriei dar și a adulterului din partea fostei soții, iar ea- o ființă a nimănui abandonată dubios la o vârstă fragedă la ușa mănăstirii. Marchizul în ciuda naturii relației lor încearcă să o protejeze, să o lase neatinsă de păcat, însă tentația e mare mai ales că el e un bărbat priceput în a oferi plăceri trupești… iar ispita e prea aproape de el, la o ușă distanță. Cristine încearcă să nu-l ademenească, însă fiind o fire naivă nu realizează că frumuțea și fragilitatea ei anume îl încântă și-l face să se îndrăgostească de ea fără rețineri.

Confruntările dintre cei doi e un deliciu al textului iar curajul Cristinei e de invidiat, și totuși, ajunge să fie o bucată de lut în mâinile dibaci ale focosului Marchiz de Winter, cel mai râvnit burlac. Însă trecutul îi ajunge din urmă, astfel aflăm că de fapt fetița cea fără de un titul Cristine e de fapt o temută nobilă pentru rege fără ca aceasta măcar să conștientizeze, iar acest aspect e foarte periculos pentru cei doi; un necaz ce poate aduce după sine furtuni nemărginite. Acțiunile următoare sunt la cote înalte, pe lângă toată avalanșa de întâmplări, tentative de omor și baluri înțesate de ținute alese și serate dansante iubirea celor doi prinde culoare, chiar dacă pe alocuri aceasta e soră cu nebunia. Poate din nevoia de mai mult, poate din necesitatea de a fi o respirație la doi, sau ambii o substanță prin esență. Cine știe?… cert e că până nu-și vor încheia capitolele din trecut, până nu vor prioretiza deciziile ambii nu se vor putea implica lucid în această relație plină de erotism irezistibil.

Cartea „Pasiuni interzise” a fost un deliciu. Secenele erotice au fost incendiare iar povestea în sine destul de plină cu detalii încât am fost prinsă printre pagini fără să realizez că finalul e aproape iar eu parcă mai vreau. Dincolo de încadrarea în categoria erotic, romanul are un mister ce m-a surprins, iar timpul anilor de nobilime, marchizi, regi și cavaleri m-a purtat ca într-un dans într-o poveste frumoasă în care mi-am oglindit visul. Iubirea și jocul celor doi eroi principali a fost sarea și piperul întregii scrieri ce s-a aprofundat într-o legătură foarte strânsă; am trecut alături de personaje de la agonie la extaz, de la uimire la dezlănțuire. „Pasiuni interzise” s-a dovedit a fi o lectură extrem de plăcută, care a avut în prim plan sentimentele puternice de iubire, ce s-au nascut în cele mai vitrege condiții cu putință depășind orice barieră impusă de societate, cât și de pecetele trecutului. O carte a sentimentelor dar și a pasiunilor interzise care nu are cum să nu placă. Ba chiar vă va răscoli dorind mai mult și mai mult…

Citindu-l pe Brunno Livadaru. Cartea „Profetul Tenebrelor”

Zilele trecute am finisat o carte absolut diferită de ce am citit eu până acum. Dacă eram obișnuită cu anumite scenarii și deznodământuri aici autorul a fost destul de creativ încât să mă zăpăcească de-a dreptul; astfel, după citirea cărții mi-am spus – uite că se putea și așa. Genial!

Cred că v-am dus și mai mult în ceață, revin deci în a vă elucida misterul cărții „Profetul Tenebrelor” scrisă de Brunno Livadaru un autor care s-a făcut remarcat prin diverse postări și o interacțiune plăcută cu cititorii. Inițial timidă dar și sceptică cu privire la subiectul cărții, care e destul de diferit am pășit totuși în lumea creionată de acesta cu gândul că … fie ci-o fi. Poate o să râdeți sau nu însă simplul gând de a citit o carte despre râme îmi provocase inițial pe cât de multă curiozitate tot atât și abstinență. Nu mă întrebați de ce. Și totuși, am citit și am rămas surprinsă să descopăr ceva ce s-ar putea atribui oamenilor, puterea, gândurile mișelești, manipularea dar și cineva ce se face văzut în pofida formei, culorii sau potențialului. Deoarece soarta decide pentru el și în favoarea lui.

” „Profetul Tenebrelor” este o epopee fantastică ce descrie aventurile unor râme dintr-o comunitate subterană stranie, autointitulată pompos „Inelaţii”. Romanul va fi o provocare pentru oricine îl deschide. Îţi va fi greu să povesteşti apoi cu entuziasm că ai citit o carte despre nişte râme, fără să fi luat drept puțin ţicnit, dar, în acelaşi timp, vei arde de nerăbdare să împărtăşeşti tuturor un pic din incredibila şi nebuneasca lume a unor Inelaţi care te-au cucerit. Atenție, deci, la Inelați!”

Autorul formează un tablou subteran, unul în care o râmă bătrână zisă și Profetul încearcă să strunească o colonie de inelați, râme diferite prin formă și personalitate. Se dovedește că manipularea e cea care reîntregește totul iar direcția în care se ramifică acțiunea îmi arată cât de asemănătoare e gruparea târâtoarelor cu cea din societatea actuală, oricât de amuzant nu ar părea. Profetul încearcă să sperie pe toți cu temuta Cârtiță, cea care tranșează râmele fără pic de reținere, însă nu e totul cum pare, ci din complicat în extrem de dezastruos. Acțiunea se precipită o dată ce vin în colonie două râme dinafară, doi străini ce îi dă peste cap Profetului planurile bine realizate. Cap-Turtit și Cur-Retezat sunt pe cât de rezervați pe atât de curioși să afle adevăratele scopuri ale râmei divinizate de toți. Totul li se pare suspect, Sala Fortăreață, panica cu Cârtița, praful alb… Marelui Vierme Mitic, cât și dogmele pe care le vociferează Profetul.

Evoluția evenimentelor arată că nimic nu e sigur în viața asta, nici măcar pentru râme, stabilitatea și siguranța promisă e de fapt o capcană iar conspirațiile devin pe alocuri macabre; însă totuși cineva iese din tipar, iar acel cineva deschide ochii multora prin sinceritatea debordantă care devine o amenințare pentru marele Profet, un viclean fără de seamă.

„„Un semn divin din partea Marelui Vierme Mitic, nimic mai mult; răbdare și credință, atâta tot, răbdare și credință!” își repetă în fiecare zi Profetul, cuprins de febra visului său.”

Însă adevărul iese la iveală mai dureros decât și-ar fi putut imagina orice inelat, consecințele îi biciuiesc în față arătând cine e cine; privesc moartea cu ochii într-o neputință atroce fără a avea drept de apel. Puțini ajung să se salveze, iar cei ce totuși au norocul conștientizează că totul a fost un scenariu bine realizat de o minte bolnavă de putere. Curios e faptul că oriunde este o ierarhie, o poziționare fizică… chiar și la râme. Cine s-ar fi gândit?

„Profetul Tenebrelor” de Brunno Livadaru este o carte total diferită dar cărei îi prinzi gustul doar citind, pagină cu pagină. Autorul a dat fiecărui personaj-râmă o personalitate, calități umane cumva, astfel am putut să-mi croiesc o imagine a unei societăți defecte care nu e departe de cea văzută în fiecare zi; unde critica, bârfa, minciuna și manipularea sunt aici și acum. Aspectul descriptiv a fost dus la nivel de artă, nu mi-aș fi putut imagina vreodată că un autor ar putea despica firul în patru redându-mi flash-uri de imagini în care apar inelați mai lungi, mai grași, mai deformați, mai deștepți și mai puțin, visători și săpători cu sentimente și dorințe. Uneori îmi ziceam, doamne- ce imaginație. Pe cuvânt că mă uimea ineditul și aspectul de proiecție a textului pe pagină. „Profetul Tenebrelor” poate se va dovedi o carte nu pentru oricine dar pentru toți cei care ar putea ieși din zona de confort pentru a descoperi o comunitate subterană tenebră, oricând pregătită să mișune prin labirinturile pământului. Cartea o văd ca pe o provocare, iar punând și aspectul final pe cântar am ajuns la concluzia că de fapt nu suntem cu mult prea departe, pentru că unii încă se mai târăsc prin viață, mai rătăcesc prin întuneric și mai merg orbește fără o țintă anume doar mărșăluind după o voce ce le promite marea și sarea. Vă spun, cartea atrage prin unicitatea ei. Doar trebuie descoperită, cu răbdare, pe alocuri cu zâmbete și luată ca atare!

Citind-o pe Cătălina Pană. Cartea „A ta, Mia”!

Zilele trecute am finisat o minunată carte ce cuprinde o poveste incitant de colorată. Autoarea cu o dibăcie a folosit toată paleta de culori pentru a ne duce vizual într-o galerie a iubirii și a patimii, a zbuciumului dar și a regăsirilor, a emoțiilor scăpate din frâu dar și a erotismului efervescent care a fost atât de unduitor ca o pensulă pe pânza goală ce prinde contur chiar sub ochii noștri.

Cartea „A ta, Mia” de autoarea Cătălina Pană a apărut anul acesta la Editura Petale Scrise și este prima carte din seria Zodia Ispitei, o poveste ce va aduce la un loc iubirea cu ura, pierderea cu regăsirea, lacrimile cu bucuria într-un cadru menit să se lipească de suflet. Să placă și să nu plece de acolo în nevoia de a aștepta cuminte și următoarele povești ce vor reîntregi acest film al forței atracției ce ni se prezintă atât de frumos.

Printre pagini aflăm povestea Mariei zisă și Mia, o tânără suavă crescută în inima unei mănăstiri; aceasta se dedică în totalitate picturii, îndeletnicire care o scoate din anonimat într-o mare de oameni necunoscuți. Însă povestea ei începe nicidecum în direcția culorilor, ci în cea a inimii, poveste ce va zgudui atât lumea ei cât și a celui pe care îl alege pentru întâia experiență sexuală. Acel necunoscut totuși e legat de ea print-un fir invizibil demonstrând faptul că soarta ne râde de la spate atunci când ne credem deasupra tuturor, că le știm pe toate sau că fuga e sănătoasă.

Dar să încep cu începutul… noaptea ce e aliata celor ce se caută îi găsește pe Mia și pe Toni într-un club de noapte, un loc în care amândoi nu ar vrea să se afle, ironia face ca pictorița să fie „salvată” de el, și colac peste pupăză să îl aleagă pe el pentru a i se dărui fără rețineri. Însă noaptea furtunoasă se încheie cu o fugă, Mia alege să nu privească în spate și își începe un nou capitol din viață dar fără acel care îi va fi imprimat pe suflet. Ei, dar karma-i o mare șmecheră, astfel după numai câteva săptămâni i-l scoate în față mai periculos de sexy ca oricând pe Toni, în calitate de șef. Frustrarea, furia chiar și dezolarea i se citesc pe chipul Miei, vrea să rupă orice legătură însă situația în care se află nu îi dă de ales, mai ales că ecourile din trecut își fac simțită prezența într-un mod tăios.

Povestea lor ia amploare cu fiecare pagină dată, tachinările sunt la ordinea zilei dar și emoțiile ce îi încarcă pe fiecare în parte; atât el cât și ea își poartă fricile, frustrările și pierderile ca pe o haină ce le lasă umerii plecați nepermițându-le să ia de la viață totul ce li se cuvine. Iar pe această notă fiecare ba fuge în întâmpinarea unul altuia ba fug în direcții opuse fără a realiza că ei se completează, că doar în doi pot fi o forță de neînvins. Până cedează, în fața sorții, a zilei, a nopții și a brațelor în care se dăruiesc. Din nou și din nou.

Însă totuși pericolul pândește, trecutul urlă iar secretele doar îngreunează claritatea zilei de mâine. Toate aceste amenințări doar încing atmosfera călind spiritul celor doi protagoniști iar momentele de intimitate îi fac să se cunoască la nivel de substanță sedimentând îi ei acea convingere că sunt făcuți unul pentru altul. Cum și în ce manieră vă îndemn să aflați, cert e că nu veți fi scutiți de scene fierbinți dar și de dezvăluiri ce vă vor zgudui inima. Veți înțelege până unde te poate duce frica, până la ce acțiuni te poate împinge nebunia și cât de înălțător poate fi zborul iubirii. O carte ce te va face să iubești iubirea ce-ți va fi frumos schițată…

Cartea „A ta, Mia” este o poveste ce subliniază încercările de supraviețuire într-o lume în care cineva te vrea slab. O carte despre pierderi și regăsiri dar și despre vindecarea traumelor prin intermediul iubirii, forța acesteia prin care te reculegi, te ridici sus, tot mai sus. Cătălina Pană a scris cu o forță uluitoare fiecare punct de vedere, a dat fiecărui personaj posibilitatea să se afirme dar și focalizare pe senzație, trăire și urcuș. O carte ce te determină să îți acorzi acea pauză și să te bucuri de o lectură ce îți trezește imaginația, ce te face să visezi și nu în ultimul rând îți arată evoluția unei relații ce a început fulgerător. Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură, eu am primit o adevărată plăcere, și cu sinceritate vă spun că abia aștept și celelalte volume pentru că leoaica din mine a fost ispitită rău de tot.

Citind-o pe Mihaela Anghel. Cartea „Tainele Timpului. Lumi pierdute”

Chiar de dimineață am încheiat ultimul capitol al unei minunate cărți ce mi-a deschis în timpul lecturii secretele lumii, a civilizației ce a fost făcută din lumină pentru stabilitatea divinății, și iubirea în forma unei curățenii purificatoare. Și spre deliciul meu și mai mult de atât.

Apărută de curând la Editura Petale Scrise cartea „Tainele Timpului. Lumi pierdute” scrisă de Mihaela Anghel m-a incitat încă de la primele pagini. Cu o narațiune alertă și o temă aleasă ce lasă loc de mister și intrigă povestea se așterne nici pe departe cum te aștepți, ba chiar ajungi să îți dezvolți acea stare de curiozitate pe parcurs de nu o mai poți ține în frâu. Fiecare stare prin care te trece lectura îți întărește convingerea că romanul este prevăzut să te facă dependent/ă de el, să te ațâțe și să îți cânte în ecouri acele superstiții și necunoscute care se dovedesc a fi o incursiunea în timp și spațiu departe de orizontul viziunilor noastre.

„Pietrele vii de pe teritoriul țării noastre veghează cu strășnicie la păstrarea intactă a spiritualității și credințelor strămoșești, facilitând, totodată, accesul către un spațiu neobișnuit și un timp… mai altfel.”

Îl avem ca erou principal pe Vasile Toma, inițial un copil rătăcit într-un sătuc pitoresc care e gazda unor pietre vii numite și trovanți. Acesta petrece zi de zi alături de ele într-un dialog telepatic pe care micul copil inițial îl privește ca pe o joacă, una neînțeleasă de cei adulți ca mai apoi să treacă drept un imbold de a studia mai departe această latură a ecosistemei devenind geolog. Viața sa e profund marcată de impactul pietrelor, toate intervențiile dar și ultima sa călătorie avută sub îndemnul lor pe când avea șapte ani face ca să se simtă străin în propria piele, parcă ar trăi pe alături neînțeles fiind de nimeni. Întrebările rămân fără răspuns iar nelămuririle îl fac tot mai înverșunat să caute. Toate însă se schimbă când se reîntoarce în satul lăsat în urmă, din nou simte chemarea, acea voce lăuntrică care îl îndeamnă să meargă să mai vadă pietrele. Revederea îl bulversează iar ce îi e dat să afle îl cutremură și mai mult, practic îl transpune într-o nouă viață, una care va răscoli începutul tuturor începuturilor.

O dată pătruns în lumea celor ce știu răspunsurile i se derulează ca într-un film o nouă formă de viață, una care se găsea în Lemuria și Altantida, două lumi ce se hrăneau energetic din lumină și pura noțiune de iubire până când forța și puterea a făcut diferența dintre cele două iar unele suflete s-au intersectat întratât de mult încând chemarea lor a trecut dincolo de toate legile universale pentru a împlini voia karmei de a așeza lucrurile într-o orânduire potrivită. Una care are motivarea de a împăca zbuciumul, de a calma spiritele trecute și a da continuitate prin regăsire.

Iar această regăsire poartă o grelime de neimaginat, una de a derula soarta unei mari Preotese pe nume Saray, mesagerul Iubirii Divine care poartă pe umeri o sarcină mare, acea de a păstra tainele nemuririi, cât și acele învățături sacre care nu trebuie să ajungă pe mâinele unor neinițiați. Agonia, noul dar și trădările se înfiripă parcă absorbind spațiul din jurul acesteia îndemnând-o să fie mai vigilentă, însă sfârșitul e iminent iar opțiunile prea puține. Însă ce știe aceasta e că un sfârșit nu e un final, iar o boare de speranță poate din nou reclădi iubirea, creația divină și slova Dumnezeiască.

Ce are în comun un om care nu se regăsește pe sine dintr-un timp prezent și o preoteasă dintr-o altă lume de mult dispărută auzită din legende vă îndemn să aflați; cert e că și eu am auzit cuvinte spuse pe jumătate de voce despre bolovani ce cresc, sau care își schimbă forma, despre oameni care au o energie aparte care îi îndeamnă să le vorbească, adevăr sau minciune nu am aflat adevărul nici până astăzi, însă cartea cumva mi-a amintit de acest aspect. Și am zâmbit contemplativ…

Cartea „Tainele Timpului. Lumi pierdute” s-a dovedit a fi o lectură de o energie plină de vitalitate. Tot misterul, pericolul, intriga dar și vibrațiile iubirii mi-au desenat un tablou în plină culoare. Am străbătut tărâmuri legendare și am palpat nefirescul ca fiind parte din tot ce s-a înfățișat în fața ochilor. Am îmbrățișat această lectură abandonându-mă în totalitate unei povești nu doar scrise bine dar și de o profunzime textuală irezistibilă. Recomand cartea acelor împătimiți de a se rupe de „acum” și de a pluti dincolo de timp și spațiu într-un loc al dinamismului sedimentat cu o acuratețe lăudabilă. Acolo unde spiritul e liber iar mintea deschisă să perceapă arhaicul!

Citind Petale Scrise, povestiri cu final neașteptat!

În ultimul timp am parcă mai puțin timp pentru mine și lecturile care îmi dau o stare de bine; ajung să citesc pe fugă iar uneori din cauza epuizării citesc și recitesc fără o finalitate deplină. Mai sunt momente și din astea. Pe această notă introductivă vreau să vă prezint o cartea care s-a mulat perfect pe nevoile mele, și mai exact un volum de 14 povestiri ce au fost atât cât trebuie dar și de o profunzime extraordinară pe care rar o întâlnesc în volumele antologice. Astfel, cartea „Petale Scrise, povestiri cu final neașteptat” apărută anul trecut la Editura Petale Scrise a cuprins nu doar cuvintele printre pagini ci și o tornadă de emoții, încărcături menite să îmbine trecutul cu prezentul, durerea cu iubirea, pierderea cu împăcarea.

Volumul „Petale Scrise, povestiri cu final neașteptat” ne încântă cu 14 povestiri alese cu iscusință, printre care: „Fecioara de gheață și trandafirii sângerii” – Ioana Mihaela Curaleț, „Justiția supremă” – M. K. Lynn, „Dragoste misterioasă” – Delia Mitroi, „Cinci sute de nuanțe de gri” – Cătălina Pană, „Vicios – Începuturi” – Alexandra Condrat, „Povestea fantastică” – Laura Stanciu, „Limbaj Universal” – Marius Andrei, „Șoapte de iubire” – Delia Moretti, „Doar atunci…” – Mihaela Anghel, „Clipele trecute” – Elena Druță, „Epitaful unei iubiri” – Aurelia Chircu, „Cutia Pandorei” – Cătălin Dumitrescu, „Apel de Urgență” – Alina Cosma, „Ghicitoare în vreme de război” – Eva Anca. Toate acestea mi-au întărit convingerea că scriitorii acestei edituri sunt maturi în scriere și întotdeauna gata pregătiți să uimească cititorul de rând.

Mă voi abține să vă derulez idei din fiecare poveste în parte însă tot ce le unește pe toate e conținutul unic, plin de deznodământuri ce răscolesc sufletul dar și finalul pe care nu-l intuiești, nu-l aștepți și uneori nu-l vrei … în nevoia de a se prelungi acel fir narativ care acaparează ființa. Fiecare autor în parte a scos ce e mai bun din esența cuvântului aducându-ne nouă în față o doctorie ce a uns sufletul, fie prin iubirea ce renaște fie prin mister și voință universală. Fiecare turnură sau deznodământ a surprins iar chipul meu a fost străbătut atât de zâmbete fugare cât și de tristeți ce au șoptit ecoul unor clipe trecute. Inima mi-a săltat la redescoperirea unor personaje cunoscute dar a și deplâns memoria, trecutul și moartea, cum doar pe fundalul unui război poate vibra suferința. Am apreciat împletirea fantasticului și misticului dar și ambianța de nou cu fiecare poveste ce ne-a fost prezentată atât de pronunțat și plină de consistență. Am călătorit alături de eroi și am descompus definiția existențială pentru a percepe motivele dar și înclinațiile fiecărui scriitor în parte, dezlegările dar și parcursul dezlănțuit din voințe, roluri și influențe.

Fiecare poveste a avut ca subtext introspecțiile, unele venite până la acel deznodământ, altele după un șoc al ființei; însă morala este palpabilă ba chiar se lasă a fi înțeleasă și prețuită încă după mult timp de la citire. În ansamblu fiecare scriere a avut impact, fiecare într-o manieră proprie, unele povești le vedeam încheiate iar pe altele le-aș fi vrut detaliate, pe unele le-am cuprins cu slăbiciunea unei ființe ce ar vrea să aline iar pe altele le-am citit cu un zâmbet neobosit, pe unele le-am perceput ca pe niște basme de citit și recitit iar pe altele le-aș pune acolo la inimă pentru că au plăcut, și încă mult.

Cartea „Petale Scrise, povestiri cu final neașteptat” este o antologie de povești scrisă cu o naturalețe impresionantă, amalgamul de emoții trăite în timpul lecturii m-a făcut să îmi doresc să parcurg cartea cu o repeciziune unică chiar dacă timpul uneori nu a fost de partea mea. Poveștile au captat atenția mea iminent iar varietatea de genuri a fost o efervescentă alură a cărții, toate s-au împletit într-un covor al cuvintelor diverse, în ansamblu creând o operă de o înaltă valoare. Pe această cale vreau să felicit autorii pentru inspirația de a pune cuvânt lângă cuvânt, pagină cu pagină, umăr lângă umăr în a crea o carte unică prin felul său!

Recomand cu drag!