Citindu-l pe Vlad Țolan. Cartea „Personal Demons”

Este întotdeauna o mare bucurie să descopăr autori români contemporani care au un dar de a scrie ce te lasă fără cuvinte, astfel, Vlad Țolea a fost o surpriză plăcută uimindu-mă încă de la primele pagini. Pentru acest articol scriitorul menționează: „Mi-am publicat primul roman, „Cavalerul Leu”, la 18 ani, în 2017. Totuși, din cauza unor problema cu editurile, carte a ieșit în 3 ediții, a treia și ultima în 2021. Mai apoi, în același an, am publicat două volume de texte – poeme și proze scurte, respectiv „Șase și Cinci sute de kilometri”. Cea mai nouă apariție este „Personal demons”, cartea de față. În ceea ce privește alte cărți terminate, ne uităm la continuarea primului meu roman, intitulat „Lud”, a doua parte din acea serie fantasy. Mai am gata două proze scurte: „Haos”, cu texte scrise în principiu la persoana I, care surprind un POV al eului creator și o antologie de short story-uri horror și creepypasta-uri, pentru care momentan nu am un titlu. Ultimele două cărți pe care le-am terminat sunt „The Wolf must stay inside” și „Metastaze”; a doua conține poeme fără semne de punctuație, fiind, cred eu, prima mea carte cu poezii propriu-zise. Cu toate acestea, urmatoarea carte pe care aș vrea să o public este „Hooman”, un scurt roman despre cățelușa mea; momentan este în lucru, va fi o carte destul de cute, despre experiențele mele cele mai frumoase sau amuzante alături de ea. Va fi și prima carte în care vor exista poze. Cât despre alte proiecte în curs, există o gramadă, de la proze scurte la fantasy și horror sau thriller. Cu privire la întrebarea: ce m-a provocat să scriu „Personal demons”… ei bine, îmi este destul de greu să spun exact despre ce este personal demons, întrucât între paginile acestei cărți se regăsesc o grămadă de situații, o mulțime de oameni și tot atâtea idei și lecții. Aș putea spune, cred că, este vorba despre mine de atunci, despre eul meu care scria acele rânduri, își punea gândurile pe foaie și dădea viață fiecărei experiențe. Este, în aceeași măsură, despre felul în care acest eu resimțea și reacționa cu lumea din jurul lui. Also, o mare parte din self-ul de atunci se regăsește și în prezent, sunt sigur, pentru că la fiecare editare și recitire a cărții aveam un sentiment de deja vu, o familiaritate pe cât de toxică, pe atât de comforting.”

Când sufletul dă pe dinafară ce face un scriitor?… își scoate cuvintele din tatuajul inimii și se dezlănțuie ca o furtună și scrie, erupe ca un vulcan într-o nebunie de litere și se lasă purtat de valul euforiei prin slove și nu face nici măcar un respiro până nu se lasă cu acel punct final. Și totuși, încă mai vrea să scrie, să rescrie, să corecteze și să retușeze ca un artist opera sa… și nu pentru mine sau tine, ci pentru ca muza să-i fie împăcată. Pentru că eu, tu și alții pleacă…se fac uitați, însă cu ea, muza rămâne alături în cele mai singuratice zile, dar mai ales nopți. Astfel, ca un căutător de liniște și mai ales de radicalitate autorul Vlad Țolan îmbină toată stările lăuntrice într-un volum altfel care reîntregește toate forțele naturii pentru a zgudui privirea cititorului de rând, pentru a-l face să-și analizele viața … dar și proprii demoni.

„Îmi era frică de ei, inițial. Eram terifiat. My personal demons. Ai mei, doar ai mei. Până la acea întâlnire, până la prima discuție cu ei. Discuție, nu ceartă. Discuție, nu dezbatere. Discuție, nu monolog. Unde am ascultat ca să înțeleg, nu ca să-mi aștept rândul. Nu știu ce m-aș face fără ei. Și ei n-ar exista fără mine. (…)”

Într-o formă de proză care se metamorfozează într-o poezie, o unduitură de vers care ia conturul unei exprimări pierdute parcă pe gânduri, o scriere care parcă ia amploarea unei trăiri lăuntrice cartea, „Personal Demons” a însemnat trăirea unei clipe. Dacă unele cărți se lasă parcurse ușor și jucăuș, scrierea lui Vlad e o introspecție ce nu se lasă citită fără ca textul să se așeze, fără ca cuvintele să nu pătrundă acolo unde doar voia lor o cere, e lucrarea care se strigă uneori cât te ține vocea iar alte ori lasă loc de contemplare. Și vă spun cu sinceritate, nu e ușor să pătrunzi în universul intim al unui autor fără să-i tulburui liniștea, nu e pe alocuri comod să-i surprinzi intimitatea ca apoi să ieși nevăzut dintr-o lume pe care acel scriitor visător o vrea doar pentru el… sau poate pentru o mână de oameni care îi împărtășă viziunea. Și totuși, eu cu timiditate am luat de la întreg text toată chintesența care a fost compusă din glasul puternic al unui suflet ce se vrea înțeles, și nu de mine sau de alții, ci de sine într-un dialog cu proprii demoni într-o viață în care fiecare e o umbră într-o mare de oameni. Și am preluat mesaj după mesaj, semnificație după semnificație și când am râs timid, când am dat din cap a înțelegere iar alte ori parcă textul suna a ecou dintr-un déjà-vu întârziat.

„Îi era dor să se simtă ascultat, să simtă că ideile lui trec de barierele de ignoranța ale oamenilor.
Îi era dor de el însuși. Se pierduse.
Iar astfel, pierduse tot.”

Cartea „Personal Demons” a fost o luptă continuă, fie cu propria ființă fie cu fantasmele trimise să încețoșeze mintea. Autorul m-a făcut o fină observatoare a tot ce mi s-a înșirat în rânduri scrise cu râvnă, și am prins acel oftat al unor cuvinte de dor, cu critică fluidă, dar și cu iubire. Natura scrierii lui Vlad Țolan este una furtunoasă, dacă unele mici frânturi te liniștesc, altele te zdruncină, te bulversează ba chiar unele îți stârnesc revolte. Unele te fac să privește peste toate momentele proprii iar altele se lasă cu întrebări… a fi sau a nu fi? Confuzie sau privirea largă a unei vieți fără cortină? E negură sau doar lipsa noastră de introspecție? E viața grea sau doar e greu să trecem prin ea? Astfel, într-un tempou agale am parcurs o scriere altfel, nu e roman dar nici proză, parcă e proză dar se lasă cu poezie, nu e nici poezie ci mai mult o erupere a unui suflet încărcat de cuvinte ce vrea să scrie. Poate pentru a fi citit, sau poate pentru eliberare… cert e că, parcursul acestei cărți mi-a plăcut, revolta prin cuvinte parcă și acum îmi vuiește prin minte ca o voce ce mi s-a instalat acolo. „Personal Demons” este asemeni unei convorbiri, o scriere ce se axează pe o apropiere din punct de vedere sufletesc pentru autor de proprii demoni; e despre curajul de a discuta mult, interminabil, până te prinde dimineață și totuși încă vorbești, îți eliberezi sufletul de temeri și angoase, de frustrăile trecerii dar și de viziunile unui viitor mult prea îndepărtat. E o carte ca un exercițiu, sau un jurnal în care pas cu pas figurile prind contur, iar pacea lăuntrică se sedimentează pentru a da naștere unei noi palete de culori! Recomand cu drag cartea, eu am rămas încântată de profunzimea sa.

Citind-o pe Ludmila Rain Augustin. Cartea „Fluturi Violeți”

Mereu am găsit printre strofe și rime acea liniște ce nu am putut-o descoperi niciunde. De-a lungul anilor poezia mi s-a depozitat în suflet semeni unor pietre rare și a sclipit fără rețineri, a adăugat spiritului meu o alură de contemplare ce nici o altă lectură nu mi-a putut-o da. Mi-a dăruit fără rețineri valsul emoțiilor într-o formă sculptată în timp, parcă ruptă de atemporal într-un ocean de imaginație!

Autoarea Ludmila Rain Augustin vine cu un nou volum menit să mă răvășească prin simplitatea exprimării dar și prin profunzimea cuvintelor. Astfel, cartea „Fluturi Violeți” e mai mult decât poezie, e erupere de iubire în toate tonurile ei îmbrăcate frumos în anotimpuri, în zile lungi și nopți albe, e despre mângâierea vorbelor dar și cromatica unor idealuri poetice desăvârșite.

„Să vii, să vii iubindu-mi ochii,
În dans de timp să mă cuprinzi,
S-aduci în dimineți de iarnă
Amiezi de iulie fierbinți.”
(din poezia „Cântec”)

„Viață, urmă de plăcere,
Gust cruduț de flori în miere,
Trage puțintel de timp
Să te gust și să te simt.”
(din poezia „Doină, doină…”)

Cu un titlul enigmatic volumul de versuri „Fluturi Violeți” m-a întâmpinat cu emoția unor trăiri intense; aici totul prinde contur dar și culoare în forma unor suave rime ce fac sufletul să vibreze. Titlu cu titlu, conținut cu conținut orice poezie mi s-a așezat pe inimă și a valsat experiența ce a dorit să fie împărtășită de către autoare nouă, mie. Și am absorbit orice mesaj, orice înclinație a rimei ce a erupt producând când o stare de agitație textuală, când o liniște desăvârșită, ca într-un vis mult dorit. Cu cât am înaintat prin text și conținut am simțit cum pășesc ca pe un tărâm intim, acolo unde destinul își cere tributul, acolo unde desfătarea își caută muza, acolo unde timpul parcă se oprește în loc și se joacă cu gândurile, cu viziunile și viața.

Cartea „Fluturi Violeți” a fost o lectură ce mi-a luat sufletul și l-a purtat semeni unui dans al fluturilor, am simțit desprinderea de la tot ce e lumesc pătrunzând într-o serie de imagini de o profunzime vizuală acaparatoare. M-am bucurat de fiecare vers în parte, am fost un observator fin al iubirilor fugare, a dansului în doi dar și a trecerii, a anotimpurilor ce se lasă uitate dar și a nostalgiilor ce dor. Toate într-o evoluție a sentimentelor frumos sedimentate în suflet apoi înșiruite fără rețineri pe foaie, o scriere febrilă în care puterea cuvântului are valoare, una fără început și fără sfârșit. Am descoperit stări de tristeţe dar şi de speranţă atât de vii încât aș putea spune că pot fi emoțiile mele sau ale tale, exact ca viața unui om, cu bune și rele… însă toate luate în ansamblu pot fi artă în mâinile unui mânuitor de frumos. Volumul de versuri „Fluturi Violeți” a fost mai mult decât poezie, a fost mai mult decât slovele unui om cu har scriitoresc, a fost ghem de timp lăsat să se răsfire pagină cu pagină într-o nevoie de a împrăștia povestea unui suflet!

„Bătrânul poet alb și blând,
Plecase-n ceruri mulțumind:
O, Doamne! Pruncu-Ți voi lăsa…
O, facă-se doar voia Ta… „
(din poezia „Pildă”)

Citind-o pe Ludmila Rain Augustin. Cartea „Clandestin”

Poezia, o oază de liniște și o evadare din această lume a sumbrului. Poezia, un dans al unei particule de frumos într-un univers al necuprinsului. Poezia, o tinctură ce vindecă sufletul dar și înnobilează privirea a cărei cernere de cuvinte înalță spiritul, ce face mintea să ia forme diverse iar creativitatea să-și formeze tablouri maiestuoase. Poezia, e tot ce înseamnă artă prin rime, prin jonglarea emoțiilor dar și a unei realități ceremonioase. În care poți fi și artă dar și mânuitorul pensulei, și poet dar și laitmotivul pentru care se duc toate luptele interioare.

Poezia autoarei Ludmila Rain Augustin este cu har, în cartea sa „Clandestin” aceasta încearcă să cuprindă diverse teme și totuși, aceasta reunește emoțiile în una dând întâietate dragostei, acea cochilie în care sufletul se reface, se reîntregește pentru a fi mai pregătit ca oricând să meargă înainte. Fiecare vers e vibrare, e freamătul pe care ni l-a trimis autoarea în cel mai pătrunzător mod și care atinge inima, lasă gândul să se plimbe peste grandoarea șirurilor de cuvinte. Lăsând spiritul să simtă, să trăiască alături de nestăvilitul conținut ce te prind printre pagini.

„(…)
Așteaptă-ți graba mai domoală,
Închide-te în libertate,
Atunci când ai aripi în viață-
Le ai pe toate!
(din poezia „Fii liberă!”)”

Poezia autoarei Ludmila Rain Augustin capătă intensitate cu fiecare pagină. Uneori prinde rădăcini alte ori își ia zborul, uneori e bucurie nemărginită, alte ori însă… e durere, acea de a fi om. Iar în toată frământarea de cuvinte valsul vieții decurge lin, o trecere ce se cere a fi intensă, de învățare… și nu în ultimul rând naturală, în care ești împăcat cu ce-a fost și ce va fi. Chiar dacă toamna se grăbește, chiar dacă decembrie e altfel… iar vara tânjește a rămâne în suflet. Versurile se unduiesc iar starea de contemplare nu lasă inima să se liniștească, ba din contra, ia ritmul rimei într-un dans poetic. Și vibrează.

(…)
„Din iubire cântă Cerul,
Cântă sorților menite,
Noi iubind vom fi în cântec-
Două inimi fericite!”
(din poezia Din iertare, din iubire…)

Cartea „Clandestin” de Ludmila Rain Augustin s-a dovedit a fi o călătorie pe drumul vieții. Am parcurs încet filă cu filă fără a tulbura liniștea sau durerile, iubirile ce au dorit intimitate dar și acele lacrimi ce s-au șters pe ascuns. La pas mic am urmărit ca un observator fin cărările bătătorite cu emoții diverse ca într-un noian de efervescente stări, și am apreciat dorul nestăvilit, infinitul dar și iubirea nesfârșită ce a explodat aici fără rețineri. Am luat în brațe fiecare carten și am prins aripi direcționându-mi spiritul către puterea cuvântului, apoi am mers desculț fără a deranja polenul literelor scrise și am citit, vers cu vers. Și am trăit rima, povestea dar și fiecare strângere de inimă atunci când tainele vieții se deschideau și umpleau foaia parcă cu imagini vii îndemnând imaginația să-și creeze tablouri într-o multitudine de culori. Astfel, dând putere fiecărei poezii să fie o unică într-un tot întreg și să aibă propria sa pânză pentru a se desfășura. „Clandestin” a fost mai mult decât o carte de poezii, a fost freamăt dar și o îmbrățișare de „descântece” despre tot ce înseamnă azi, mâine ….legământ!

Recomand cu drag acest volum de versuri, acesta este dedicat tuturor iubitorilor de poezie, dar și acelor care doresc să se desprindă de scrierile lungi pentru a parcurge un drum al rimei bine scrise! O să vă placă cu siguranță!

Citind-o pe Cristina Pop. Cartea „Dincolo de cuvinte”

Anamaria Cristina Pop (născută Coman, 10.04.1988, Vișeu de Jos, Maramureș, România) locuiește în Bruxelles din 2010. Anul 2022 îi aduce autoarei o surpriză prin publicarea volumui de poezie intitual „Dincolo de cuvinte” la Editura Siono; o carte sensibilă despre viață în toată paleta sa de culori.

Cu un conținut plin de adevăruri și răscoliri cartea „Dincolo de cuvinte” ajunge la suflet încă de la primele rime. Unduirea peniței se face cu zgomot pentru a atinge și cele mai sensibile coarde ce vor intra în mintea cititorului îndemnându-l să facă o pauză de la zbuciumul existențial, pentru a contempla puterea cuvântului scris și nu numai. E cartea contrastelor, aici timpul nu are definiție cum nici omul nu are început și sfârșit, doar o stare ce devine muză într-un joc de cuvinte. E opera în care dincolo de cuvinte e invocarea sufletului, a minții și a umbrelor!

„Savurez limonada inimii mele
și gândesc la cum sculptează
gândul tău gândul meu gândul său”

Poezia mereu a ajuns mai adânc ca mesaj în sufletul meu. Aceasta a sădit emoții cu mult mai apăsate încât am simțit după fiecare poezie că am nevoie de un respiro, o închinare acelui dans liric unic. Astfel, cartea Cristinei Pop a fost o gură de aer proaspăt, o epopee adusă emoției dincolo de cuvinte, dincolo de rațiune și limitări. A fost o uniune ce a cuprins detalii, clepsidra vieții, acolo unde dincolo de ieri e alegoria lui mâine într-un joc al imaginației. Poeziile au o tematică diversă și sunt scrise într-un stil ireproșabil, unele mai simple altele mai zdruncinate de zbiciumul existențial, unele într-o melancolie a zilelor iar altele parcă într-un suflu al energiilor sufletești puternice. Unele poezii se vor plia pe suflet altele vor răscoli ceva de mult uitat, unele vor îmblânzi spiritul altele îl vor revolta. Astfel, consider că Cristina Pop și-a atins țelul său scriitoresc, acela de a crea o punte între suflete și creație transpunându-ne ușor ușor în lumea sa!

„Accelerez în cuvânt
Schimb viteza în gând
Și noianul de frică
În fum se ridică (…)”

Cartea „Dincolo de cuvinte” a fost o simțire vie pentru mine, un licăr de revoltă, pentru fericire, pentru azi și pentru mâine, o luptă continuă cu timpul și trecerea, un noian de emoții ce m-au învăluit și pe mine o dată ce am pătruns în substanța cuvântului bine rotunjit de autoarea Cristina Pop. Volumul a fost nu doar poezie, ci și amprenta trăirilor experimentate cu putere de poetă dăruite nouă cu atâta bunăvoință în forma unor versuri energice. Plăcute. Dacă sunteți pasionați de poezie ca și mine această carte vă va lua de mână și o să vă conducă într-o lume nuanțată de transformări… și toate, dincolo de cuvinte!

Citindu-l pe Șerban Foarță. Cartea „Aquarelă sau Aquariu.”

Șerban Foarță este poet, prozator, dramaturg și traducător. Director al Teatrului Naţional din Timişoara (1990-1991); profesor, din 1992, la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, secţia Jurnalism. Studii universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii Timişoara, secţia română-germană. Doctoratul la Universitatea Timişoara, 1978, cu o teză asupra poeziei lui Ion Barbu.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1970); membru ASPRO (din 2000). Beneficiar (între 15 octombrie 1991-15 ianuarie 1992) al unei burse de studii la Paris, oferită de Ministerul francez al Culturii. (sursa: sionoeditura)

„Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.”
Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei

Pe această notă vreau să vă prezint cartea „Aquarelă sau Aquariu” scrisă de Șerban Foarță, ce include o serie de poezii menite să se joace cu mintea mea, să îmi provoace imaginația și să mă ducă departe de orizonturi. Acolo unde se unesc cerul și pământul, zarea și cu marea…

Nu știu, copii, cum să vă spun,
că-mi scapă printre dește:
într-o bucată de săpun
am modelat un pește.
(din poezia „Peștișorul solubil”)

Cartea „Aquarelă sau Aquariu” e total diferită de alte cărți de poezie, aici versurile te duc în adâncimea mării, te cuprind într-o moliciune de cuvinte a căror înțelesuri pe alocuri le pierzi ca mai apoi să le cuprinzi în căușul mâinii în dorința de a le îmblânzi și a le da noi sensuri. Cartea cuprinde o serie de poezii ce metamorfozează stările înfățișând finalurile în niște fantasme ce te ademenesc să le parcurgi, din nou și din nou. Pot spune că îndrăzneala autorului de a da formă și conținut cuvântului prin apă și solzi, pești și necuprinsul mării mi-a întărit convingerea că acesta nu e străin cu jonglarea rimelor, a cuvintelor ce pot trece barierele timpului și a spațiului. Ei, și cum poezia se citește într-o pace a sufletului și nu se povestește- vă îndemn să descoperiți scăldarea de imagini într-un volum de excepție, unul care mi-a împăcat dorul de a citi poezie. Și m-a purtat ca o adiere răcoroasă departe de tot ce e trevial, într-o notă de metaforă vibrantă. Într-o lume a spovedirii sufletești alături de ființe marine. Demonstrând că …„Poezia este cheia de descifrare a hieroglifelor naturii.” după cum susține Augustus William Hare și Julius Charles Hare.

Vă îndemn la lectură, deoarece după cum spunea David Boia, „Poezia este ambasadorul artelor frumoase.[..]” … și poate mai mult de atât!

O carte strigă după ajutor,
o parte n-are niciun autor,
o altă parte, doar coautor
a treia, duce lipsă de cotor,
a patra parte nu are motor,
având, în loc, o rablă de rotor
din foarte alte vremuri…
AJUTOR!
(din poezia Ping & Pong)

Citind-o pe Ion-Cristea Marilena. Cartea „Neînverzitele păduri”

Când simt nevoia să evadez departe de texte prelungi sau povești menite să mă facă să aștept, să mă zbat după un deznodământ -aleg poezia, doar ea și prin intermediul ei sunt flacăra ce arde cu o intensitate mare, sunt inima ce bate cu putere și ochii ce freamătă nu în căutarea a ceva ci din nevoia de a păstra totul ce a fost citit undeva pe retină, acolo unde am doar eu acces, profund și intim.

Într-o astfel de pătrundere unică ne primește și autoarea Ion-Cristea Marilena cu volumul său de versuri „Neînverzitele păduri” apărut anul trecut la editura LiterPress Publishing. Cartea în sine e apus și răsărit, iubire și sentimentalism, cer și pământ și toată gama de culori într-o splendoare ce se lipește de suflet. O să vă las mai jos câteva versuri pentru a vă convinge singuri, un pas pentru a vă stârni curiozitatea către poeziile autoarei.

Îți las cadou
neînverzitele păduri
ale sufletului meu
și-n locul meu,
să le uzi,
să le crești
și să le iubești…

Marilena Ion-Cristea

Iubesc viața cu ale sale…
Și bune și rele primesc.
Și umblu prin ploaie-n picioarele goale,
căci vreau tălpile să-mi sfințesc!
Cine sunt eu?
Un om ca și tine!
Nu sunt împărat și nici zeu,
dar prin venele mele curg lacrimi divine
ce se transformă în versuri,
mereu!
(din poezia „Cine sunt eu?”)

Cartea „Neînverzitele păduri” este un volum plin de sensibilitate și de emoție, într-o varietate de teme, subînțelesuri dar cu un singur scop, să se alinieze gândurilor cititorului pentru a-i oferi acel confort textual desăvârșit. Fiecare poezie în parte are o frumusețe și un farmec special încât te îmblânzește, te face să fii acolo trup și suflet. Vei fi ceață și aripă frântă, vei fi vară și o răscruce, vei cere iubire dar și să se termine ploaia… vei avea nevoie de cuvinte și uneori de timp, iar alte ori de pauze prelungi pentru ca fiecare rimă să se sedimenteze și să lase loc de meditări prelungi.

Atâția prieteni! Sunt doar pe hârtie…
Există totuși un liant comun,
Fiindcă iubim aceeași poezie
Și lucrul ăsta este cel mai bun!
(din poezia „Lucrul cel mai bun”)

Cartea „Neînverzitele păduri” este un volum de poezie minunat care nu te solicită, dar îți lasă un zâmbet contemplativ pe buze. Un zâmbet ce îți crează acea stare de ce-ar fi fost dacă, sau alte interpretări lumești. Fiecare poezie se citește cu sufletul și doar către alinarea lui, fiecare rimă se trăiește intens ba chiar ajungi să mergi pas la pas cu poeta într-un joc al cuvintelor ce nu-ți sunt străine. Ajungi să fii o voce cu autoarea și o uniune de stări ce te încarcă o dată ce înaintezi printre pagini. O carte ce-ți intră în minte și în toate canalele inimii rămânând acolo, găsindu-și un culcuș rememorând starea și plăcerea poetică; o magie curgătoare pe care nu ai vrea să o împarți cu nimeni.