Citind-o pe Ion-Cristea Marilena. Cartea „Neînverzitele păduri”

Când simt nevoia să evadez departe de texte prelungi sau povești menite să mă facă să aștept, să mă zbat după un deznodământ -aleg poezia, doar ea și prin intermediul ei sunt flacăra ce arde cu o intensitate mare, sunt inima ce bate cu putere și ochii ce freamătă nu în căutarea a ceva ci din nevoia de a păstra totul ce a fost citit undeva pe retină, acolo unde am doar eu acces, profund și intim.

Într-o astfel de pătrundere unică ne primește și autoarea Ion-Cristea Marilena cu volumul său de versuri „Neînverzitele păduri” apărut anul trecut la editura LiterPress Publishing. Cartea în sine e apus și răsărit, iubire și sentimentalism, cer și pământ și toată gama de culori într-o splendoare ce se lipește de suflet. O să vă las mai jos câteva versuri pentru a vă convinge singuri, un pas pentru a vă stârni curiozitatea către poeziile autoarei.

Îți las cadou
neînverzitele păduri
ale sufletului meu
și-n locul meu,
să le uzi,
să le crești
și să le iubești…

Marilena Ion-Cristea

Ar putea fi o imagine cu carte şi text

Iubesc viața cu ale sale…
Și bune și rele primesc.
Și umblu prin ploaie-n picioarele goale,
căci vreau tălpile să-mi sfințesc!
Cine sunt eu?
Un om ca și tine!
Nu sunt împărat și nici zeu,
dar prin venele mele curg lacrimi divine
ce se transformă în versuri,
mereu!
(din poezia „Cine sunt eu?”)

Cartea „Neînverzitele păduri” este un volum plin de sensibilitate și de emoție, într-o varietate de teme, subînțelesuri dar cu un singur scop, să se alinieze gândurilor cititorului pentru a-i oferi acel confort textual desăvârșit. Fiecare poezie în parte are o frumusețe și un farmec special încât te îmblânzește, te face să fii acolo trup și suflet. Vei fi ceață și aripă frântă, vei fi vară și o răscruce, vei cere iubire dar și să se termine ploaia… vei avea nevoie de cuvinte și uneori de timp, iar alte ori de pauze prelungi pentru ca fiecare rimă să se sedimenteze și să lase loc de meditări prelungi.

Atâția prieteni! Sunt doar pe hârtie…
Există totuși un liant comun,
Fiindcă iubim aceeași poezie
Și lucrul ăsta este cel mai bun!
(din poezia „Lucrul cel mai bun”)

Cartea „Neînverzitele păduri” este un volum de poezie minunat care nu te solicită, dar îți lasă un zâmbet contemplativ pe buze. Un zâmbet ce îți crează acea stare de ce-ar fi fost dacă, sau alte interpretări lumești. Fiecare poezie se citește cu sufletul și doar către alinarea lui, fiecare rimă se trăiește intens ba chiar ajungi să mergi pas la pas cu poeta într-un joc al cuvintelor ce nu-ți sunt străine. Ajungi să fii o voce cu autoarea și o uniune de stări ce te încarcă o dată ce înaintezi printre pagini. O carte ce-ți intră în minte și în toate canalele inimii rămânând acolo, găsindu-și un culcuș rememorând starea și plăcerea poetică; o magie curgătoare pe care nu ai vrea să o împarți cu nimeni.

Citindu-l pe Gabriel Dinu. Cartea „De la un capăt la altul”

Poetul Gabriel Dinu a debutat în revista Viața Românească, în 1997. Colaborează cu poezie la o serie de reviste literare și este, de asemenea, coautor la următoarele antologii literare: Prietenii poetice și Așii cuvântului (2017), Antologie poetică a Cenaclului Poetic Schenk-Dyonisos și Tramvaiul poeziei (2018), Desprimăvărarea cuvântului (2019), WORT VERGESSEN (în limba germană) și Roua din cuvinte (2020). În 2019 a publicat volumul de versuri Câinele cu ochii albaștri, cu versiunea în limba franceză: Le chien aux yeux bleus, apărută la Paris cu un an mai târziu. (sursa: sionoeditura)

Anul 2021 îi aduce poetului o nouă carte apărută la editura Siono, volumul „De la un capăt la altul” este o înșiruire de poezii pe care le citești dar refuzi să le uiți având un impact considerabil deoarece predomină moartea și tot ce o cuprinde, dezolanța dar și noțiunea de viață fără a i se retușa conținutul, ba din contra, ni se aștern cuvintele și trăirile într-o paloare evidentă, una cu care ne obișnuiește prezentul existențial în fiecare zi.

(…)
Vine o moarte când viața
înseamnă tot ce
știai pe de rost
și vine o moarte
când viața este, va fi,
a fost.
(din poezia Variante)

Cum bine știți sunt o mare fană a poeziilor, de multe ori îmi vine să le dedic tot timpul meu iar alte ori prefer să le citesc cu migală parcă descâlcindu-le conținutul, uneori prefer să le citesc acompaniată de o simfonie a lui Mozart iar alte ori le contemplu parcă încercând să le dau o continuitate chiar dacă nu e cazul. Și totuși poezia are un loc aparte în inima mea, indiferent de ce cărări o străbate și ce suferințe o încarcă. Astăzi însă o să vă vorbesc despre o serie de poezii ce m-au dezarmat, autorul ca într-o luptă a sa cu sinele ne-a pus în față o furtună de cuvinte, de stări și reflecții ce au lăsat un loc de completare din partea celor ce îi vor citi opera. Parcurgând fiecare poezie în parte am realizat că golul se adâncește, senzația sfârșitului este aproape dar și a cea subtilă întrebare dacă am făcut totul, dacă am simțit cu adevărat gustul vieții în toată plenitudinea sa.

(…)
Destul de des eram fericiți
și ne zâmbeam unii altora.
Și da, eram atât de ignoranți și primitivi,
încât nu cunoșteam cuvântul nefericire.
(din poezia Nefericire)

La primul contact cu poeziile scriitorului Gabriel Dinu am fost răvășită ba chiar contrariată însă datorită ironiilor subtile dar și a umorului am parcurs fiecare cuvânt într-o repeziciune nefirească. Curiozitatea fiindu-mi stârnită minutele s-au oprit în loc creându-mi imagini fel de fel plasându-mă într-un joc al unei minți sclipitoare.

Cartea „De la un capăt la altul” s-a făcut plăcută anume prin prezentarea directă, prin subiectele abordate dar și datorită pachetului emoțional ce a uimit. Toate mesajele au avut o claritate neegalabilă și o profunzime plecată de la chintesența vieții într-un timp al furtunilor lumești. Volumul de versuri e ploaia rece ce vine să trezească spiritul dar și ochiul adormit al privitorului/cititorului aici și acum în nădejdea de a nu fi prea târziu.

Aceasta e ultima plecare
pe care v-am promis-o
mai demult.
Adio!
De-acum vă voi visa
în șoaptă.
(din poezia The end)

Citind-o pe Daniela Marchetti. Cartea „Quarantena conquistata@ Carantina cucerită@ „

Poezia în sufletul meu mereu a răscolit emoții fel de fel. Cu fiecare poezie citită notele s-au ridicat, tonurile s-au amplificat iar inima mi-a bătut ca într-un tumult de sentimente. Poezia pentru mine nu e doar zi și noapte, e trecerea prin inexplicabil cât și revelația ce vine o dată cu ultimul punct, cu ultima rimă, cu ultima frământare.

Astăzi vreau să vă vorbesc despre un volum nou apărut la Editura Literpress Publishing intitulat „Quarantena conquistata@ Carantina cucerită@ „ semnat de Daniela Marchetti, o carte bilingvă ce pe lângă titlul sugestiv ne așterne în față o realitate de care nu ne putem ascunde.

„Daniela Marchetti, poetă româncă care are o relație privilegiată cu Italia, confirmată și de rezidența sa pe dealurile regiunii Friuli, la San Daniele, pune în titlul volumului său de poezie, după carantină, nume emblematic și semnificativ al unui itinerariu conceptual care stă la baza operei, simbolul @ care apropie condiția izolamentului datorat virusului de o oportunitate care să se regăsească în ideea unei renașteri implicite în multe poezii din această carte.” Enzo Santeze

„doar cuvintele își mai păstrează prospețimea
împotriva uitării nu lacrimile sunt leacul

traseul trenului are un viaduct un tunel amintiri
pe clina unui deal sufletul e liber
și tu scrii despre copilărie

literele compun
imaginea revărsată-n
nimbul zilei
sub forma lacrimei „

Între cuvinte și anotimpuri, între liniștea plină de subînțelesuri și portretul unor rugăciuni autoarea ne invită suav într-o lume creionată de ea ce m-a răscolit. Fiecare poezie înșiruită sau a avut morale adânci sau semne ce au atins coardele anume acolo unde doare cel mai mult. Totul a fost un dute-vino al zborului și luminei, a dăruirii și a călătoriei spre suflet. Câte nu aș încerca să înșiruiesc aici poezia autoarei Daniela Marchetti trebuie citită nu explicată, trebuie trăită în gongul nopții la lumina lămpii într-o intimitate proprie atunci când profunzimea se imprimă pe piele iar rima îți dansează în priviri ca o balerină în plin avânt artistic. O carte ce se zidește singură pe altarul amintirilor mele…

„să-ți iei fericirea pe tălpile refugiului
și să te duci văzând cu ochii
văzând cu ochii tăi
că vremea lucrurilor mărunte a sosit
într-o caleașcă de gală despre care e bine
să nu mai spui nimănui
nimic”

Recomand cartea cu cea mai mare plăcere, aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul  Editurii Literpress Publishing, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citind-o pe Ludmila Rain. Cartea „Dimineață cu iubire”

Tot ce se face în numele iubirii are un rezultat frumos. Tot ce se înclină spre dragoste nu are cum să nu te treacă printr-un amalgam de stări având menirea să aline, să alinte privirea. Și să placă. Astfel, cartea de astăzi a cuprins toată paleta de emoții ce definesc acei fluturi în stomac, acel dor îndreptat spre acel el, acea feerică plăcere și acel tremur trupesc împlinit doar într-o respirație la doi. O carte în care mi-am scăldat ochii și am ieșit de acolo mai ușoară decât aș fi crezut.

Cartea „Dimineață cu iubire” de Ludmila Rain apărută anul acesta la editura LiterPress Publishing a venit ca o toamnă în toată splendoarea sa, de ce toamnă și nu alt anotimp… deoarece a fost atât de colorată prin metafore, prin enumerări visătoare încât am plonjat semeni unei frunze purtate de vânt într-o simfonie neprețuită, una care mi s-a alipit de suflet dându-mi acel dans al nemuriri ce doar poezia ți-o poate dărui.

„Dimineața a fost dulce,
Două cești, cafea cu soare
Și ca nimeni să nu știe
Ai adăugat candoare.”

Ar putea fi o imagine cu carte

„Iubirea mea cu ochi din mare
Și gura de sălbatic mac,
Sărută-mă tăcut pe umeri
Când de cămașă mă dezbrac.”

După cum bine știți pentru mine poezia e acea gură de aer care îmi oferă mai multe decât orice scriere. Dar e și acea care nu mă lasă să o înșiruiesc aici spre a nu-i știrbi din profunzime. Astfel o recenzie la o carte de poezii îmi este de o mie de ori mai greu să o realizez, sincer, îmi vin greu cuvintele deoarece ele rămân captive acolo printre strofe, printre legămintele făcute de autoare și mine, între zbuciumul ce se produce prin rimă și ceea ce mi se sedimentează pe propriul suflet. Și totuși, din nevoia de a vă surprinde pot spune că autoarea Ludmila Rain a plăcut de la primele unduiri ale strofelor, cu o maturitate controlată aceasta păstrunde sub piele îndemnând cititorul spre ai fi martor la toate iluziile și dorurile, la toate diminețile fugare dar și acelea încărcate cu iubire, la toate nopțile străine și la zorii parfumați de cafea.

Cartea abundă de căutări și răspunsuri, de iubire plăpândă dar și de acea melancolie de „îndrăgosteală”, o nevoie venită să completeze firea noastră, să ne inunde simțurile și să trezească în noi tot ce-i mai viu. S-a dovedit a fi un volum plin de înțelesuri, unele cunoscute de noi până la lacrimi iar altele ce ni se vor înlănțui în jurul gândurilor noastre producând acele reacții de copleșeală prin absolut.

Și cum am menționat la început că fac asociere dintre toamnă și acest volum, uite că fiecare poezie din el a fost un tablou individual ce a completat o galerie în plină desfășurare. Tablouri ce au marcat creionarea iubiri, atât trăite din plin cât și lăsate să se așeze în noianul anilor. Lectura s-a dovedit a fi suavă și într-o complezență familiară. Parcă și acum îmi răsună în gânduri versurile, de iubire, de așteptare, de dor.

„Mai toarnă-mi o cafea amară,
Căci dulce-mi ești, nectar de primăvară.
Să se învârte Soarele- îl las…
Tu ești aici! Ce bine c-ai rămas!”

Cartea „Dimineață cu iubire” a dat startul unor emoții copleșitoare. Volumul de versuri m-a cucerit și îl recomand cu drag, pentru că fiecare dintre noi are nevoie de o pauză de la tot pentru a se alinta cu o poezie de suflet pentru inimi înstrăinate, deoarece versul vindecă, doar el are puterea în câteva cuvinte să răscolească furtuni dar și să unească cerul cu pământul într-un dans al trăirilor intense. Cartea te înalță până la cele mai pure și desăvârșite trepte ale iubirii dându-ți aripi și dorințe către și în numele sensibilității.

Vă îndemn la lectură, poezia e mai mult decât niște versuri, e hrană pentru suflet!

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul  Editurii Literpress Publishing, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citind-o pe Marilena Ion-Cristea. Cartea „Îngeri în colivie”!

Autoarea Marilena Ion-Cristea s-a născut în Topologu, o localitate din nordul Dobrogei, înconjurată de păduri. Pentru pagina literpress.ro la secțiunea autori scriitoarea menționează: „Frumusețea și sălbăticia naturii și-au pus amprenta pe multe din scrierile mele. Aici am copilărit și am învățat la școala din localitate până la sfârșitul clasei a opta. Tot aici, am început să scriu primele versuri girate de profesoara mea de limba română, doamna Marin Rodica. Soarele meu răsărea întotdeauna de după dealul din spatele casei, „ca un măr în pârg cules de mâna frumoasei îmbrăcată în văl argintiu„.

Anul 2020 i-a adus autoarei o colaborare cu Editura LiterPress Publishing aducând în lumina celor ce citesc poezie volumul, „Îngeri în colivie”; un pod către noianul de emoții, acolo unde sufletul ți se înalță și zboară falnic într-o uniune cu divinul. Și știm, poezia există de aproape patru mii de ani și tot parcă se mai completează, parcă se mai rescrie, și parcă se tot reinventează dintr-un zbucium nou, falnic și feeric. Poezia autoarei Marilena Ion-Cristea este scrisă pentru a împărtăși idei de o măiestrie aparte, de a exprima emoții poetie de o originalitate desăvâșită și a crea imagini vii ce rămân tapetate pe retină. Autoarea alege cuvintele pentru semnificația și acustica lor, aranjându-le pentru a crea un tempou cunoscut sub numele de trai, existență, iubire, libertate. Poeziile acesteia încorporează schema apusului de astăzi, răsăritului de mâine, și nu doar atât…


Te crezi liber și ferice …
Dar de-ai întreba ți-aș zice,
Că acesta-i libertatea:
Nașterea și apoi, moartea!
Când te naști, nu îți dai seama,
Cât de liberă e mama!
Iar când mori, e rândul tău,
Să te eliberezi de rău!

(din poezia „Libertatea”)

Ar putea fi o imagine cu carte şi interior

Au fost momente când spiritul meu, aproape că a renunțat la căutare, am plonjat în cărțile vechi semeni unei căutări neîncetate, alteori a fost mândru, triumfător aflând ceva nou absorbind cuvânt cu cuvânt într-o sete năprasnică; astăzi comoara care mi-a acaparat toată atenția a fost cartea „Îngeri în colivie”, un clopot al speranței și o unduire de doruri ce leagă suflete. Spiritul meu e priponit de un fir al rimei ce îmi dansează în fața ochilor semeni unei figuri în plină ascensiune ce va ajunge la îngeri și …nu în colivie.

M-am trezit și astăzi, ce frumoasă magie,
Inima-mi cântă de bucurie,
Aud iar printre ramuri o melodie,
Iar versul se-așterne ușor pe hârtie!
(din poezia „M-am trezit…”)

„Îngeri în colivie” a însemnat o clipă de pauză față de lumea ce ne înconjoară, un stop menit să scoată în evidență fragilitatea noastră în fața tristeții, a tăcerilor, a acelor nevăzute dureri, nimicuri și treceri. Fiecare respirație ce a urmat a fost ca ecoul unei dureri sufletești greu de ținut în frâu și pe care simți nevoia s-o împărtășești cuiva dar și o speranță ramificată către acei pregătiți.

Astăzi, poezia rămâne o parte importantă a artei și culturii, acestea vine ca o promisiune timpului că tot ce e frumos va dăinui, va fi de durată, citite și recitate de generații. Autoarea și-a lăsat o amprentă suavă a acestei arte asupra mea și țin să cred că mulți o vor citit de acum în colo. Pentru că metaforele sale vibrează, pentru că trăirea ce împletește cuvintele te trece prin diverse stări iar mesajele textuale ajung acolo și se sedimentează.

Toată lumea are propria idee despre ceea ce este un poet, percepția mea este pe aceeași undă ca a scriitorului Edmond de Goncourt, precum: „Un poet este un om care înalță o scară spre o stea și se urcă pe ea în timp ce cântă la vioară.” Astfel, scumpă autoare Marilena Ion-Cristea vă mulțumesc pentru această înălțare la stele și poleirea privirii mele cu aurul din vers… acea acoperire de idei ce-mi vor rămâne sub lumina înțelegerii proprii încă mult timp.

Am ținut primăvara în palme și azi,
și i-am spus, vezi ce faci, să nu cazi,
și din palmele mele, arzând,
s-au ridicat două păsări, cântând!
(din poezia „Primăvara din palme”)

Cartea este disponibilă la Editura LiterPress Publishing, pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!