Citind-o pe Ana Mareș. Cartea „Sincronia unui ecou”

Din iubire și în numele ei s-au scris cele mai frumoase povești, versuri și cugetări. Pornind de la acest sentiment înălțător s-au realizat capodopere, s-au scris ani în poeme idilice și s-au creionat prin artă lumea în toată splendoarea sa. Astfel, din iubire autoarea Ana Mareș a înșirat pe foaie cuvânte dulci îmbrăcate în esențe pure, a înnobilat rima pentru a da naștere volumului „Sincronia unui ecou”, o carte vie ce freamără a viață, a dor și nu în ultimul rând a eterne sentimente.

„Întinde mâna și hai să fim,
În centrul axei să ne oprim.
Căldura ta să-mi atingă sufletul
Să pot să-ți văd mereu zâmbetul.”
(din poezia „Să-mi fii”)

Într-un dans al literelor autoarea Ana Mareș ne primește într-o lume a simțurilor, acolo unde tabloul este creionat în cele mai plăcute culori, acolo unde răsăritul e mai viu în doi, acolo unde dansul e uniunea sufletelor iar iubirea se trăiește o viață întreagă și încă o zi. Fiecare poezie în parte deschide portița către o lume a emoțiilor înșirate ca pe un portativ lăsate să fie cântate de un muzician iscusit, unul care prin intensitate provoacă inimile să vibreze. Să simtă. Să se trezească din amorțire.

Să scrii de dragoste nu-i ceva nou,
Atunci când totul arată ca un tablou.
Să-ți așterni sufletul în zeci de cuvinte,
Și să-ți asumi mii de simțăminte.

Să lași lumii întregi un cadou:
Inima ta pusă pe un platou.
Emoții, iubire și tristețe, toate,
Din al sufletului poem fac parte.

Fiecare poezie în parte a însemnat o semnătură a momentului, a clipei se s-a vrut a fi imortalizată; iar fiecare rimă a știut pe ce cărări a minții să se ducă pentru ca aceasta să rămână undeva prinsă de o amintire, de o legătură cu prezentul dar și trecutul. Pentru că o poezie mereu face tangențe cu cel ce a scris-o și cel ce a citit-o, o uniune ușor palpabilă dar care face ca cititorul să pătrundă în intimitatea scriitorului fără a deranja forma cuvintelor. Fără a deranja scrierea ci doar pentru a cinsti fiecare oscilație a textului.

„Și-am să merg să te arăt întregii lumi,
Să vadă toți, zâmbetul care face minuni.
Și am să-ți scriu și un sonet,
Să te atrag spre mine ca un magnet.”
(din poezia „Sonet”)

„Sincronia unui ecou” este un volum plin de sensibilitate și de emoție, care te face să experimentezi diferite trăiri. Cu o măiestrie aparte autoarea se exprimă atât de sufletist încât ajungi să simți cum fiecare vers se pliază pe suflet și te lași purtat de valul aducerii aminte, a dorului dar și a iubirii într-un freamăt al timpului. Simți că o dată înaintând în noianul de cuvinte nu mai ai cale de întoarcere, ci doar o convingere că la final va fi fiorul unei împliniri desăvârșite. Pentru că o carte de poezii e o lectură aparte, este un fel de călătorie inițiatică spre sufletul poetului, acolo unde doar cine știe găsește, cine cunoaște înțelege. Astfel, „Sincronia unui ecou” a trezit în mine pofta de rimă, de a despica fiecare cuvânt și de a lua din toată compoziția feerică chintesența deplină. Seninătatea unor versuri pregătite să treacă prin toată paleta de culori inima unui cititor curios. Recomand cu drag această carte, eu încă plutesc prin miile de simțăminte!

Citind-o pe Ludmila Rain. Cartea „Zbor desculț”

Poezia pentru mine întotdeauna a avut un colț aparte în inimă. Fiecare vers în parte mereu a atins mai sensibil coardele subconștientului răscolind acel gong al plăcerii ce doar rima o poate redescoperi la mine. Valeriu Butulescu spune despre poezie că ea este…„un testament în versuri, fără timbre fiscale”, iar eu îi dau dreptate, doar înșiruind emoția prin poezie poți lăsa în urma ta idealul din sufletul unui poet.

Astăzi vreau să vă vorbesc despre noua carte citită de mine, un volum de versuri ce mi-au clădit cuvânt cu cuvânt o emoție ce încă mai vibrează în inima mea. Cartea „Zbor desculț” de Ludmila Rain nu a fost doar o carte și atât, a fost pasiunea unor anotimpuri, a fost iluzii și refugii, a fost visarea înălțătoare dar și pierderea zborului, a fost lacrimi dar și îmbărbătarea prin iubire. A fost idealul realității îngânat pe foaie de o inimă de poet.

„Eu n-am cerut să-mi placă poezia,
Pe mine poezia m-a ales,
M-a miruit cu câteva cuvinte
Din care pot să-mi fac un Univers.”

„M-am ridicat zburând în cercuri,
Te-am tot pândit să văd ce faci…
Venisei doar c-o haină veche,
Târziu în iarnă să mă-mbraci.”

Valeria Mahok menționa că „poeziile sunt florile câmpului sufletesc parfumate de intensitatea simțiri emotive”, și cât adevăr are, cu o astfel de încărcătură parfumată m-a întâmpinat și cartea Ludmilei, aroma ce mi-a îmbătat simțirea este și va rămâne, tamponată pe piele și înscripționată pe retină. În cartea ei albastru parcă nu e doar o culoare, parcă toamna nu e o trecere și parcă iubirea e mai delicată. Fiecare revărsare de sentimente nu mi-au fost străină însă totuși a păstrat acel gust al noului.

Cartea „Zbor desculț” a fost o muzică a sufletului înșirată ca o salbă de mărgele printre degetele mele spre ai atinge rafinarea. Fiecare cuvânt s-a strecurat prin gândurile mele creând un gong al umplerii, a descoperirilor într-un noian al profunzimilor. Poezia autoarei Ludmila Rain este și va rămâne însușirea unică peste iubire, durere, dezamăgire și suferință într-o mare a universului.

„Am văzut și-am auzit
Cum o cântă psalții,
Dragostea și-atunci când moare
Vindecă pe alții.”

Recomand cartea cu cea mai mare plăcere, aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul  Editurii Literpress Publishing, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!