Citind-o pe Camelia Sima. Cartea „Proză de Pisică”

Ca într-un spectacol de culori, forme și conținuturi cartea autoarei Camelia Sima „Proză de Pisică” îmbină emoțiile într-o paletă de culori atât de vii încât îți absoarbe toată atenția îndreptând-o către frumosul textual ce se unduiește pe valul foii ca spuma pe valurile răzlețe ale mării. Fiecare poveste în parte realizează propriul tablou într-o scenă a vieții fie îmbinată cu realul existențial fie împletită povestitor cu fantasmele, cu mitologicul, liricul și poeticul semn al cuvântului imprimat pe suflet. Acolo unde vorba e miere, și unde imaginația zburdă semeni unul vânt tomnatic ce răscolește coloritul nestăpânit.

Iubire, singurătate, pasivitate și suferință, deznădejde și emoții o mie se vor evidenția pe cerneala proaspătă a acestei cărți punându-ne în față povești unice în felul lor; durere și speranță, curiozitate și foc al pasiunii într-un circuit al relatărilor ce vor scoate în față personaje unice. Puternice. Fantastice. „Proză de pisică” cuprinde o sută șapte povestiri ce vor plăcea din prima, deoarece aici nu ai cum să te saturi… pentru că sunt fix cât îți trebuie să-ți iei doza de nou, de mister și neobișnuit; cum se mai spune… atât cât îi trebuie sufletului să fie fericit.  

Sincer nu aș putea rupe din text pentru a vă reda secvențe, însă ce pot spune e că această carte debodează de sensibilitate deoarece e scrisă cu un condei bine închegat, ea rămâne acolo tipărită în minte și suflet. Și „toarce” ca o pisică când își găsește locșorul său preferat. Și mângâie auzul și se face plăcută, iar și iar. Iar și iar. Aici totul e viață, dragoste, trecere și… întrebările zilei de mâine. Toate amestecate cu o dibăcie bine gândită, o combinație ce o simți că-ți trece printre degete și vrei să le ții pe toate în mână, cuvinte, imagini, sfori ale sorții. Și acea pasiune de a scrie a autoarei ce se vede cu ochiul liber. Și parcă ai vrea ca unele istorisiri să nu se sfârșească, iar pe altele să le păstrezi pe mai târziu, ai vrea uneori ca finalurile să aibă doar început iar altele să fie cât o respirație la doi. Și totuși… tot ce e frumos se termină repede, ca și cartea „Proză de Pisică”, lectură ce mă va face de multe ori să o recitesc. Simt asta.

Mulțumesc editurii Siono pentru carte, pentru că prin intermediul ei am simțit că sunt acolo, că am parcurs ca o felină drumul întunecat, că am râs sub mustăți, și am simțit acea vibrație de poveste.

Citind-o pe Ileana Vlădușel. Cartea „Fragmente de Viață”

Sunt cărți ce se așează pe suflet într-o manieră cu adevărat unică, și sunt cărți care o dată intrate în minte nu se mai duc… se pun pe o repetare continuă developând un film al poveștilor menite să răscolescă pacea lăuntrică; și sunt alte cărți ce le au pe toate la un loc fiind de o profunzime aparte. Și strigă a emoție, a iubire vibrantă dar și a viață, în toată paleta sa de culori, cu bune și grele, cu suferințe și cotituri covârșitoare. Și mai ales cu goluri, acelea ce nu mai pot fi umplute cu nimic, poate doar cu alipirea zilei și nopții într-o uitare de memorie. Astfel, pe o notă a asprimii existenții cartea „Fragmente de viață” de Ileana Vlădușel ne îngână durerea, pierderea, boala, suferința dar și toată experiența anilor într-o serie de povestiri ce lasă în colțul ochilor lacrimi de neputință și răscolire.

„Fragmente de Viață” e povestea multor suflete ce au fost înrobite de boală, de suferința zilei de mâine, de neputința în fața a ce nu poți controla și a delăsării prin epuizare a minții și trupului. Fiecare părticică din ce am descoperit printre foi mi-a zbuciumat inima fulgerându-mi mintea să croiască un scenariu, o imagine vie a acelor tragedii menționate; tot textul s-a dovedit a fi o vibrație vie a tot ce înseamnă viață, fie pe fragmente, bucăți sau mici fărâmituri ce se strecoară printre degete. E cartea destăinurilor ce se spun cu ardoarea sfârșitului, uneori cu voce stinsă uneori cu înflăcărarea cuvântului ce își cere dreptate, e firul gândurilor ce se prelinge dintre foi și intră la sufletul cititorului, și îl copleșește, îl încarcă emoțional promițându-i parcă un sfârșit pozitiv, însă… nu toate poveștile se termină așa. Și e exact ca în viață, când te aștepți mai puțin te răvășește adevărul, realitatea sau noțiunea zilei de mâine. Cartea e drumul de cotitură pentru multe destine, e scrierea of-urilor ce curg la vale într-o avalanșă de cuvinte ce se vor înșiruite pentru a fi luate ca atare, cititorul fiind cel ce le va da valoare într-o notă a realității proprii.

„Fragmente de Viață” este una dintre cele mai frumoase cărți citite în ultimul timp deoarece abundă de sensibilități, simt că îmi va rămâne în suflet pentru totdeauna, pentru că subiectul abordat este unul care te cutremură și te face să pui viața în balanță, să îți analizezi la rece binecuvântările cât și pașii în spate, prioritățile dar și tot ce-a fost și s-a dus poate într-un noroc nu doar într-o părere de rău; a fost și va fi lectura ce mi-a deschis ochii la posibilitățile mele și la faptul că poate, și știu mai mult ca sigur sunt undeva oameni mai puțin norocoși decât mine, oameni ce se zbat în focul suferinței continue ce îi îngenunchează la propriu. E cartea ce te pune în fața unui tablou în toată paleta de culori, toate acaparând privirea până la epuizare; de aceea această scriere trebuie citită într-o lipezire sufletească, într-o calmitate pregătită să înfrunte un text care va conferi substanță și viața cu bune și rele, fără cortină și minimizarea impactului. Deoarece cuvintele dor, deoarece istorisirile tulbură iar deznădejdea face să vrei să alini o inimă zdrobită sau să încurajezi cu o atingere un suflet ce poate mâine nu va mai fi. „Fragmente de Viață” este povestea împărțită pe piese într-un puzzle numit viață, o scriere ce te face să te înalți chiar și cu aripile frânte. Povești ce trec de timp și spațiu purtând amprenta dezlănțuirii sufletești în care cuvântul scris are forță proprie. Cartea „Fragmente de Viață” s-a dovedit a fi o scriere de excepție pe care o recomand cu mare drag!

Citind Petale Scrise, povestiri cu final neașteptat!

În ultimul timp am parcă mai puțin timp pentru mine și lecturile care îmi dau o stare de bine; ajung să citesc pe fugă iar uneori din cauza epuizării citesc și recitesc fără o finalitate deplină. Mai sunt momente și din astea. Pe această notă introductivă vreau să vă prezint o cartea care s-a mulat perfect pe nevoile mele, și mai exact un volum de 14 povestiri ce au fost atât cât trebuie dar și de o profunzime extraordinară pe care rar o întâlnesc în volumele antologice. Astfel, cartea „Petale Scrise, povestiri cu final neașteptat” apărută anul trecut la Editura Petale Scrise a cuprins nu doar cuvintele printre pagini ci și o tornadă de emoții, încărcături menite să îmbine trecutul cu prezentul, durerea cu iubirea, pierderea cu împăcarea.

Volumul „Petale Scrise, povestiri cu final neașteptat” ne încântă cu 14 povestiri alese cu iscusință, printre care: „Fecioara de gheață și trandafirii sângerii” – Ioana Mihaela Curaleț, „Justiția supremă” – M. K. Lynn, „Dragoste misterioasă” – Delia Mitroi, „Cinci sute de nuanțe de gri” – Cătălina Pană, „Vicios – Începuturi” – Alexandra Condrat, „Povestea fantastică” – Laura Stanciu, „Limbaj Universal” – Marius Andrei, „Șoapte de iubire” – Delia Moretti, „Doar atunci…” – Mihaela Anghel, „Clipele trecute” – Elena Druță, „Epitaful unei iubiri” – Aurelia Chircu, „Cutia Pandorei” – Cătălin Dumitrescu, „Apel de Urgență” – Alina Cosma, „Ghicitoare în vreme de război” – Eva Anca. Toate acestea mi-au întărit convingerea că scriitorii acestei edituri sunt maturi în scriere și întotdeauna gata pregătiți să uimească cititorul de rând.

Mă voi abține să vă derulez idei din fiecare poveste în parte însă tot ce le unește pe toate e conținutul unic, plin de deznodământuri ce răscolesc sufletul dar și finalul pe care nu-l intuiești, nu-l aștepți și uneori nu-l vrei … în nevoia de a se prelungi acel fir narativ care acaparează ființa. Fiecare autor în parte a scos ce e mai bun din esența cuvântului aducându-ne nouă în față o doctorie ce a uns sufletul, fie prin iubirea ce renaște fie prin mister și voință universală. Fiecare turnură sau deznodământ a surprins iar chipul meu a fost străbătut atât de zâmbete fugare cât și de tristeți ce au șoptit ecoul unor clipe trecute. Inima mi-a săltat la redescoperirea unor personaje cunoscute dar a și deplâns memoria, trecutul și moartea, cum doar pe fundalul unui război poate vibra suferința. Am apreciat împletirea fantasticului și misticului dar și ambianța de nou cu fiecare poveste ce ne-a fost prezentată atât de pronunțat și plină de consistență. Am călătorit alături de eroi și am descompus definiția existențială pentru a percepe motivele dar și înclinațiile fiecărui scriitor în parte, dezlegările dar și parcursul dezlănțuit din voințe, roluri și influențe.

Fiecare poveste a avut ca subtext introspecțiile, unele venite până la acel deznodământ, altele după un șoc al ființei; însă morala este palpabilă ba chiar se lasă a fi înțeleasă și prețuită încă după mult timp de la citire. În ansamblu fiecare scriere a avut impact, fiecare într-o manieră proprie, unele povești le vedeam încheiate iar pe altele le-aș fi vrut detaliate, pe unele le-am cuprins cu slăbiciunea unei ființe ce ar vrea să aline iar pe altele le-am citit cu un zâmbet neobosit, pe unele le-am perceput ca pe niște basme de citit și recitit iar pe altele le-aș pune acolo la inimă pentru că au plăcut, și încă mult.

Cartea „Petale Scrise, povestiri cu final neașteptat” este o antologie de povești scrisă cu o naturalețe impresionantă, amalgamul de emoții trăite în timpul lecturii m-a făcut să îmi doresc să parcurg cartea cu o repeciziune unică chiar dacă timpul uneori nu a fost de partea mea. Poveștile au captat atenția mea iminent iar varietatea de genuri a fost o efervescentă alură a cărții, toate s-au împletit într-un covor al cuvintelor diverse, în ansamblu creând o operă de o înaltă valoare. Pe această cale vreau să felicit autorii pentru inspirația de a pune cuvânt lângă cuvânt, pagină cu pagină, umăr lângă umăr în a crea o carte unică prin felul său!

Recomand cu drag!

Citind Povestiri reunite de Tony Mott și Bogdan Hrib. Noir de Brașov!

Nu e un secret faptul că sunt fascinată de cărțile editurii Tritonic, încet încet îmi adun o adevărată bogăție în bibliotecă iar acest lucru îmi bucură ochii. Iar cu fiecare poveste citită constat faptul că literatura contemporană e bună de tot. Zilele acestea m-am delectat cu thriller-ul „Noir de Brașov”, o serie de povestiri reunite de Tony Mott și Bogdan Hrib într-o carte plină de suspans și acțiune.

„Aventura volumelor colective „Noir de…” a pornit de la o… editură americană care și-ar fi dorit un „Bucharest Noir” cu 10 povestiri, corecte politic, reprezentând geografic uniform suprafața capitalei, cu autori de toate genurile, religiile, vârstele și rasele… (…) Acum a venit, în fine, momentul pentru „Noir de Brașov”. Inițial gândit ca un uriaș volum cu titlul „Noir de Transilvania”, proiectul a fost regândit într-o formă mai concentrată, lăsând loc în viitor unor posibile dezvoltări punctuale.

Cartea „Noir de Brașov” conține zece povestiri, cu zece autori și un singur oraș, fiecare relatare e unică în felul său și atrage, eu am rămas cuprinsă de un magnetism acaparator. Aș putea spune că tot ce a curprins cartea e un adevărat buchet de scriituri și povești faine. Iar pe lângă toate mi-a întărit ideea că îmi place să citesc antologiile, deoarece sunt ușor de parcurs, în câteva pagini afli misterul și deznodământul, afli povestea dar și dedesubturile ce nu te perpelesc atât de mult cum ar face o poveste de câteva sute de pagini. De plictiseală sau texte de umplutură nici vorbă, aici a fost totul de conținut, idei solid înșiruite ce au dat acestui volum o valoare incontestabilă în ochii mei.

Toate povestirile reunite au avut un punct de pornire, Brașovul le-a adunat într-un punct ramificându-le prin diverse locuri, cu diverse persoane și intrigi ce au lăsat sau semne de întrebare sau misticul ce a planat substanțial pornind acea dorință de mai mult, parcă pe unele epistole le-aș vrea detaliate iar pe altele lăsate așa, la voia imaginației mele. După cum am menționat Brașovul e începutul tuturor începuturilor, autorii ne poartă pe Strada Sforii până la centrul vechi, de la Biserica Neagră la colțurile cele mai întunecate acolo unde „viața ți-o dă la temelie” de nu te vezi.

Astfel, într-un ritm alert „Noir de Brașov” este frământat în suspans și lăsat să crească în momente critice având menirea să mă zguduie emoțional, să mă lase fără replică ba chiar și să mă pună în ceața unor secrete pe care ar fi mai bine să le las acolo unde sunt. Mi-a plăcut ideea acestor povești una ca una înșiruite după bunul plac ce și-au atins scopul, de a plăcea, oricare dintre aceste zece pot fi citite în ordinea dorită fără a se simți că ai pierde o înșiruire, pot fi citite cum doriți însă admirate ca atare deoarece sunt unice și originale în felul lor. O carte ce nu doar că te va purta pe stradelele Brașovului dar îți va da la o parte cortina spre a-ți prezenta oamenii cu toate fricile lor, cu realizările, cu temerile venite la pachet cu viața în tot coloritul ei cât și „cum se nasc poveștile” într-un oraș viu de la poalele munților!

Recomand cartea celor ce îndrăgesc genul mystery & thriller, eu am primit o adevărată plăcere.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „MYSTERY Povestiri reunite de TONY MOTT BOGDAN HRIB Emilia toma ഷ te Lucian DragoÈ BOGDAN Fata cu rochii înflorate Lucian Dragos BOGDAN Èase Teodora MATEI Inima Castelului Teodora MATEI castel Teodora MATEI Stăpănol casielului Tony Mott DOI Snts NOIR de BRAŞOV BOGDAN HRIB reziliență BOGDAN HRIB ultima fotografie”