Citindu-l pe Robert Littell. Cartea „Tovarășul Koba”

Robert Littell s-a nascut în Brooklyn, New York, la 8 ianuarie 1938. După absolvirea facultății, s-a înrolat pentru patru ani în Marina SUA. În timpul Războiului Rece a lucrat pentru publicația Newsweek. Robert Littell este specializat în romane de spionaj având ca teme predilecte CIA sau Uniunea Sovietică. Nu de puține ori, a fost comparat cu Graham Greene și John Le Carré, maeștrii literaturii de gen. Prima carte a sa, The Defection of A.J. Lewinter (1973), este considerată o lucrare clasică a literaturii de spionaj. Bine primite de critică au fost și The October Circle (1975), Mother Russia (1978), The Debriefi ng (1979), The Sisters (1986), The Revolutionist (1988), The Once and Future Spy (1990), An Agent in Place (1991) și The Visiting Professor (1994). O altă carte a sa, The Company (2002), bestseller New York Times, a fost adaptată ca minserie pentru rețeaua de televiziune TNT, iar Legends (2005) a primit premiul ziarului Los Angeles Times pentru cel mai bun thriller. 
În prezent, Robert Littell trăiește în Franța. Este tatăl scriitorului Jonathan Littell, distins în Hexagon cu Premiul Goncourt și Premiul Academiei Franceze pentru literatură.

Anul 2022 îi aduce autorului o traducere la Editura Publisol a cărții sale „Tovarășul Koba”, o operă care mi-a arătat și o altă latură a istoriei, mult mai intimă și văzută prin ochii unui copil ce se aruncă spre maturitate cu o forță de nedescris. Tot ce am descoperit printre aceste pagini a stârnit o curiozitate neastâmpărată dornică fiind să aflu cine e acel Koba?, ce legătura are el cu Stalin? …sau poate sunt una și aceeași persoană? Cine știe…

Pentru început aflăm tragedia din familia unui copil pe nume Leon Rozental, cu un tată mort cunoscut ca un fizician atomist strălucit, și mama acestuia, medic apreciat la spitalul Kremlinului arestată pentru un presupus complot împotriva țarului; acesta încearcă să supraviețuiască noilor schimbări. Nu-i este ușor, ce poate ști un copil de zece ani, însă adaptarea vine o dată ce înțelege că totul e pe umerii săi, ajutori fiindu-i alți copii lăsați fără părinți; astfel ca o echipă de orfani aceștia mărșăluiesc prin camere secrete, tuneluri sinistre în căutarea hranei, hainelor dar și a supraviețuirii. Însă totul se schimbă atunci când Leon îl întâlnește pe Koba, un bătrân răpciugos care susține că îl ajută pe Stalin să conducă țara. Conexiune dintre cei doi se instalează fără mari dificiențe, comunicarea este cursivă iar poveștile și mărturisirile se deapănă ca din ghemul numit viață adunându-se smoc în mâinile unui copil isteț ce se vrea mare.

Lui Koba îi face bine prezența copilului, împărtășindu-i șmecherii legate de curtarea fetelor și sex, dar și despre motanii din jurul lui Stalin, despre Revoluția bolșevică, Lenin, Trotki chiar și despre evrei și deportările în Siberia. Bătrânul nu se sinchisește de vârsta copilului decretându-i fără limite despre executări în masă dar și despre moartea prin infometare a milioane de țărani. Nu se ascunde după degete când se deschide spunând că însăși el a fost acel catalizator sau mărșăluitor al ordinelor, astfel planează întrebarea, cine e totuși acel Koba?

Cartea „Tovarășul Koba” este o privire în ansamblu asupra a ceea ce a făcut Rusia din copii săi, o țară de orfani și nu doar. Într-un fel fascinant autorul a descris timpul de la revoluție până la conducerea lui Stalin prin așezarea pieselor dintr-un timp greu de digerat într-o incursiune de amintiri destăinuite unui copil aparent fragil însă destul de pragmatic pentru vârsta sa. Este, de asemenea, o poveste de supraviețuire, deoarece copiii se trezesc fără protecția sau îndrumarea părinților lor. Ce mai pot spune despre această carte e că tot ce se scrie îți dă un sentiment profund al realității disperate încât ești ca în balanță, sau să citești totul ca un însetat de istorie sau să lași cartea din mână fără a răscoli tristeți, copilării distorsionate și inocențe furate. Recomand cu drag cartea celor ce apreciază bibliografiile celor mai sunătoare nume din istorie, celor ce doresc să afle și să despice firul în a poziționa în propriile gânduri unele secvențe ce au fost tăinuite până acum sau pur și simplu omise din lipsă de interes!

„- Adevărul e că nu-mi place lumea. Și nici lumii nu îi place de mine. Ceea ce mie îmi convine. Să vrei să te placă lumea sau să ai nevoie să fii pe placul lumii e un handicap fatal pentru cine încearcă să contribuie la conducerea unei țări. (Koba către Leon)”

Citindu-l pe Yoann Iacono. Cartea „Un Stradivarius de la Goebbels”

Născut la 30 decembrie 1980 la Bordeaux, Yoann IACONO este absolvent de studii superioare la Institutul de Studii Politice din Toulouse și Institutul Național de Studii Teritoriale din Strasbourg. Înalt funcționar public și consilier politic, a lucrat pentru foști miniștri din Franța. Pe lângă toate atributele sale acesta își cultivă latura scriitorească redând viață unei povești inedite, acea a unui destin împletit cu muzicalitate într-un timp al ororilor de pe urma războiului mondial, și mai exact povestea lui Nejiko Suwa, o talentată violonistă japoneză, care își pune sufletul în interiorul instrumentului său, în acel Stradivarius care își poartă propriul secret îmbibat în lemnul fin și unduiturile perfect poziționate. O poveste ce m-a răscolit, dar și mi-a întărit convingerea că în timpuri tulburi nici măcar arta nu scapă, nu e lăsată să înflorească, ba chiar e orientată acolo unde „cântă” demnitarii. Trist dar adevărat!

Se spune că și viorile au suflet…

Cartea „Un Stradivarius de la Goebbels” ne spune povestea lui Nejiko Suwa, o tânără violonistă din Japonia ce primește în dar de la Joseph Goebbels un înalt funcționar al statului German un Stradivarius în anul 1943, devenind astfel un simbol al legăturilor între Germania și Japonia în timpuri tulburi. Această legătură înrădăcinează viziunile, concepțiile asupra lumii dar și a mersului istoriei. În această luptă de putere, de intrigă și măreție statală Nejiko supraviețuiește legându-se spiritual de această vioară cu o istorie în spate pe care ea încearcă să o afle. Astfel aflăm pas cu pas cum se crează acea conexiune cu instrumentul, cum Nejiko se „luptă” cu acesta pentru a crea muzica, pentru a-și potrivi caracterul cu însăși vibrația coardelor care la început i-au dat atâtea bătăi de cap. Iar în mersul lucrurilor războiul e din ce în ce mai avan, circumstanțele mai fumurii iar direcțiile tot mai încâlcite.

Realitatea este un întreg fără detaliu, dar un întreg care se lasă prins doar de o acumulare de detalii, astfel încât a omite unul singur înseamnă deja a-l deforma.

Și totuși povestea acestei cărți începe de la un căutător, un el care a investigat anume dispariția acelui Stradivarius luat cu forța de Goebbels, și care ajunge pe mâinile muncite în ore de antrenament a tinerei Nejiko; acel el care ajunge să dețină caietele intime ale violonistă japonez pentru a le da glas, o dorință venită însăși de la emerita cântăreață ce vrea să pună un mare punct acolo unde întrebările au planat ani la rând. Astfel ca între două focuri merge scriera plonjând de la cel ce cu înflăcărare a mers pe urmele violonistei dar și a gândurilor ei scrise cu înfrigurare în propriile caiete; sensibilități de viață, frici nestăvilite și emoții greu de definit.

Departe de a se concentra doar pe aspectul muzical, cartea „Un Stradivarius de la Goebbels” duce o simfonie a unei epoci crude și al realităților sale politice mârșave în care muzica devine un instrument de propagandă. Acolo unde nu se vrea se intimidează, acolo unde se cere se pleacă capul. Umilința și înghenuncherea e punct fix în fața artei, a tot ce înseamnă ilustru și creație. În concluzie nimic nu va mai fi la fel. Nici chiar viața tinerei violoniste din Japonia, Nejiko Suwa.

Cartea „Un Stradivarius de la Goebbels” a tratat tema războiului totuși focusul a fost spre viața și desfășurarea carierei lui Nejiko Suwa, violonista ce a creat puntea dintre Japonia și Germania, două țări ce au împărtășit aceleași idealuri ca să ajungă praf și pulbere, nu înainte ca să îngenuncheze orașe întregi. Aflăm un traseu greu pe care Nejiko l-a parcurs ca fire artistică dar și zbuciumul prin care a trecut atât în timpul celui de-al doilea război dar mai ales atunci când acesta s-a terminat; atunci s-a simțit inutilă, fără iubire și admirație, și nu în ultimul rând „vânată” pentru ceea ce a protejat cel mai mult, anume acel Stradivarius. Chiar dacă acțiunea e înrolată în jurul violonistei japoneze citirea cărții s-a dovedit a fi destul de antrenantă și pe gustul meu; am aflat detalii noi și din alt unghi al acelui război ce a zguduit o lume întreagă.

Recomand cu drag cartea!

Citindu-l pe Horia Tecuceanu. Cartea „Căpitanul Apostolescu intervine”

Horia Tecuceanu (n. 30 mai 1929, Iași – d. 2 noiembrie 1997, București) a fost un scriitor român de romane polițiste. Este creatorul căpitanului Apostolescu, personajul principal al cărților sale. După terminarea studiilor liceale (1948) a fost angajat ca lăcătuș, urmând între anii 1950-1951 cursurile unei școli militare de aviație. În perioada 1953-1971 a lucrat ca economist.

Horia Tecuceanu a debutat ca scriitor în 1969 cu romanul Căpitanul Apostolescu anchetează, continuând să scrie în exclusivitate romane polițiste.

„„Căpitanul Apostolescu intervine“ este al doilea roman scris de Horia Tecuceanu. Imediat după apariția primei ediții, cartea a devenit bestseller național, impunându-l pe autor drept unul dintre cei mai buni scriitori de literatură polițist` ai epocii sale. Trecerea timpului n-a făcut decât să confirme faptul că Tecuceanu este unul dintre maeștrii thrillerului polițist de la noi din țară, alături de Rodica Ojog-Brașoveanu și Haralamb Zincă.
Asasinate comise astfel încât să pară sinucideri, sume uriașe de bani, combinații amoroase, afaceri pe sub mână, alibiuri greu de demontat, toate îmbinate într-o anchetă dificilă, cu un final absolut surprinzător.” sursa: aici

Cum bine știți am dat startul unor serii de cărți polițiste, a încununat lista mea cartea „Căpitanul Apostolescu anchetează” urmată de romanul „Căpitanul Apostolescu intervine”, roman ce a subliniat încă o dată iscusința autorului de a creiona personaje pe cât de veridice tot pe atât de convingătoare în ale schemelor încâlcite care mi-au dat de furcă în a anticipa acțiunile finale.

Dacă în primul volum axa este pusă pe două cazuri diferite, aici renumitul căpitan Apostolescu intervine pentru un singur caz ce se desfășoară în jurul unei sinucideri cu miros de omor bine mascat. Cum nici un detaliu nu-i scapă tânărului căpitan acesta răscolește și în cele mai întunecate locuri pentru a scoate la lumină și acele mai ciudate dovezi pentru a demasca criminalul. Cum direcția anchetei duce spre un omor bine pus la punct acele vinovăției întotdeauna se îndreaptă spre acei ce sunt în anturajul victimei, iar ironia face ca soția să fie în frunte din motiv că alte persoane nu se mai pronunță ca prieteni a defunctului, el fiind o persoană retrasă.

Chiar dacă convingerea s-a înrădăcinat în mintea lui Apostolescu cu privire la soția decedatului o nouă direcție ia ancheta atunci când aceasta este depistată spânzurată în apartament. De aici lucrurile se complică iar lipsa martorilor și a acuzaților duc anchetarea cazului într-un punct mort. Sau poate în unul în care tânărul căpitan își ascute simțurile și intuiția pentru a da de capătul firului.

Și toate confuziile se crează în jurul motivului, oare care ar fi: banii, sau gelozia, adulterul, sau poate e vorba de mult mai multe subtexte decât poate să ne ducă mintea? Cert e că direcția acțiunii ne împinge pe terene nici pe departe străine, criminalul e mai aproape decât ne imaginăm iar Apostolescu parcă îi simte mirosul, doar dovezile îi mai lipsesc până în momentul când norocul îi surâde.

Ce a urmat vă îndemn să aflați, pot doar să vă spun că criminalul chiar și în fața celor mai aprige și înverșunate dovezi înșirate își menține poziția nevinovată, însă până în punctul când cedează iar înșiruirea faptelor și detaliilor ticluite cu migală îi fac pe anchetatori martori la o planificare mânată de avarie neastâmpărată. De răutate și nepăsare asupra celor doi soți decedați. Contrar aspectului impecabil de care dă dovadă în anturajul profesional și social.

Cartea „Căpitanul Apostolescu intervine” a plăcut din prima. Familiarizată deja cu personajul principal acum am avut așteptări mari de la acesta, ce au fost mulțumite printr-un deznodământ bine așezat pe piese. În pofida descrierilor ample cu privire la decesele celor două personaje am avut parte de un traseu bine definit pe care am mers în tandem cu renumitul căpitan și care mi-a arătat și o altă traiectorie a elucidării misterului unui criminal ce s-a lăsat mult așteptat. Sau mai bine zis mult „invitat” în incinta sectorului de poliție. Ironic sau nu învinuitul s-a ținut tare, însă vicleșugul și cuvintele plasate strategic de anchetatori l-au demascat teatral creând un final bine pus la punct. Ce pot să mai spun, o carte ce merită toată atenția!

Recomand cartea cu cea mai mare plăcere, aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Publisol, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citindu-l pe Horia Tecuceanu. Cartea „Căpitanul Apostolescu anchetează”

Horia Tecuceanu (n. 30 mai 1929, Iași – d. 2 noiembrie 1997, București) a debutat ca scriitor în 1969 cu romanul Căpitanul Apostolescu anchetează, continuând să scrie în exclusivitate romane polițiste. Alături de Haralamb Zincă și Rodica Ojog-Brașoveanu, Horia Tecuceanu e un scriitor-legendă al perioadei de dinainte de 1989 și, până azi, unul dintre cei mai importanți autori români de cărți polițiste.

Cartea „Căpitanul Apostolescu anchetează” este romanul de debut al lui Horia Tecuceanu. Cum sunt o mare amatoare a cărților polițiste mi-am propus fără întârziere să descopăr pas cu pas personajul creionat de autor, astfel Căpitanul Apostolescu mi s-a înfățișat ireproșabil și cu un magnetism aparte. Un bărbat cu o alură impozantă și o intuiție ce-i întărește numele în rândul instituțiilor de stat!

Cartea „Căpitanul Apostolescu anchetează” dă startul unor crime în lanț ce ajung într-un punct încâlcit, până își face apariția Nicu Apostolescu; acesta cu un fler iscusit de a elucida misterele se avântă în descâlcirea ițelor țesute de niște minți diabolice mânate de interese meschine și dă de capăt. Cum romanul este împărțit în două părți avem parte de acțiune într-un crescendo prelung. Prima parte ne prezintă cazul unor transporturi ilicite de substanțe interzise ce stârnește multă vâlvă cât și victime în lanț. Chiar dacă acțiunea se desfășoară în Constanța de fapt miezul și punctul de început e ramificat, doar Apostolescu face legătura dintre toate punând lumină pe acest caz.

Al doilea caz e destul de complex și totuși diferit de primul. Aici impulsul asupra crimei este mânat de cu un tot alt motiv iar elucidarea e mult peste așteptările mele. Totul vine de la o triplă crimă, una care trasează multe semne de întrebare dar și scoate la iveală tot atât de multe necunoscute. Doar Apostolescu e în apele lui menținând misterul dar și strălucind în progresarea sa în anchetă.

Ce stil abordează Apostolescu în anchetele sale vă îndemn să aflați, pot doar să menționez că acesta mereu își scoate din mânecă câte o carte câștigătoare semeni unui magician ce surprinde mereu astfel dovedind iscusința sa. Lămurirea fiecărui caz mi-a accelerat pulsul și mi-a jucat în față tot felul de scenarii. Pot cu sinceritate să spun că am mers pas cu pas alături de acesta urmărind rezolvarea cazurilor, ironiile ce nu au fost puține dar și istețimea ce-l caracterizează.

Cartea „Căpitanul Apostolescu anchetează” s-a dovedit extrem de accelerată, chiar dacă s-au descris tot felul de scene sensibile cu privire la detalii morbide orice direcție a acțiunii m-a surprins. Cartea prezintă efect, ai intrigă dusă pe un fir ce prinde, ai tot ce vrei și uneori mai mult de atât, dar și un final ce a reîntregit opera într-o manieră originală. 

Recomand cartea cu cea mai mare plăcere, aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Publisol, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citind-ul pe Leonida Neamțu. Cartea „Acolo unde vântul rostogolește norii. Chirie pentru speranță”

Leonida Neamțu s-a născut în 1934, la Soroca, Republica Moldova. În 1940, odată cu ocuparea Basarabiei, familia se refugiază în Maramureș, locuind în Viseu, apoi în Sighet. După studiile liceale, urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității Clujene. Debutează cu poezie ca student în 1952 la revista „Almanahul Literar”, condusă de poetul A.E. Baconsky. Primele volume apărute sunt volume de poezii: „Cântecul constelației și Ochii” (1960 și 1962), iar din 1964 publică doar romane: „Toporul de argint”, „Aventura și contraaventura”, „Febra de origine necunoscută”, „Chirie pentru speranță”, „Speranță pentru Marele Vis”, „Înotătorul rănit”, „Legenda cavalerilor absenți”etc .

Astăzi vreau să vă vorbesc despre cartea „Acolo unde vântul rostogolește norii. Chirie pentru speranță” semnată de Leonida Neamțu, volum reeditat la Editura Publisol, în anul 2021. Cartea e începutul unei serii ce are la bază descrierile celui de-al doilea Războiul Mondial cât și noțiunile de spionaj, urmăriri din umbră și viața ce atârnă pe un fir de ață. Pe cât de ciudată este scrierea prin repetițiile care nu au nici o logică uneori presărând în mintea mea cele mai sumbre scenarii pe atât de misterioasă și plină de suspans.

Îl avem ca personaj principal pe Blondul, un agent cu o mie de fețe, unul care vede moartea cu ochii și totuși e încrezut că finalu-i este mult prea departe. Într-un cadru al celui de-al doilea Război Mondial cartea ne pune în față planuri greu de înțeles, comploturi, tentative de omor și multe scheme puse în funcțiune de niște minți diabolice. Într-un haos al timpului Blondul e cel care sau e în centrul tornadei sau e cel ce o provoacă direcționând-o acolo unde-i trebuie.

Într-un circuit activ povestea ia amploare cu fiece pagină, Blondul este descris ca fiind un bărbat bine cu trecere la femei, însă poate fi iubire atunci când umbli prin lume ca o umbră, poate fi acea legătură dacă umpli acel gol al conținutului cu jocuri periculoase? Și totuși, o figură feminină vom întâlni, una care va pune o amprentă considerabilă pe istoricului agentului nostru, enigmatica Em – femeia spioană v-a fi o apariție aparte care va da culoare volumului. Și nu ultima, vă asigur…

Descrierile sunt perfecte, transpunându-te într-o clipită în centrul acțiunii, vom fi martorii unei pelicule alb-negru ce ni se va derula în fața ochilor. Una care nu ne va lasă indiferenți, una care va sublinia aventura în toate formele ei, spionajul și contraspionajul, descrise într-o manieră originală, totul presărat cu ironii și umor negru tipice timpurilor de atunci.

Cartea „Acolo unde vântul rostogolește norii. Chirie pentru speranță” s-a dovedit a fi un roman care surprinde și atrage, fiind altceva decât celelalte cărți despre război și efectele acestuia. Și asta în primul rând datorită personajelor memorabile cărora autorul le-a dat o personalitate inedită. O carte venită ca un vânt ce rostogolește norii…

Recomand cartea celor ce iubesc misterul împletit cu acțiunea celui de-al doilea Război Mondial, romanul poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Publisol, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!