Citindu-l pe Horia Tecuceanu. Cartea „Căpitanul Apostolescu intervine”

Horia Tecuceanu (n. 30 mai 1929, Iași – d. 2 noiembrie 1997, București) a fost un scriitor român de romane polițiste. Este creatorul căpitanului Apostolescu, personajul principal al cărților sale. După terminarea studiilor liceale (1948) a fost angajat ca lăcătuș, urmând între anii 1950-1951 cursurile unei școli militare de aviație. În perioada 1953-1971 a lucrat ca economist.

Horia Tecuceanu a debutat ca scriitor în 1969 cu romanul Căpitanul Apostolescu anchetează, continuând să scrie în exclusivitate romane polițiste.

„„Căpitanul Apostolescu intervine“ este al doilea roman scris de Horia Tecuceanu. Imediat după apariția primei ediții, cartea a devenit bestseller național, impunându-l pe autor drept unul dintre cei mai buni scriitori de literatură polițist` ai epocii sale. Trecerea timpului n-a făcut decât să confirme faptul că Tecuceanu este unul dintre maeștrii thrillerului polițist de la noi din țară, alături de Rodica Ojog-Brașoveanu și Haralamb Zincă.
Asasinate comise astfel încât să pară sinucideri, sume uriașe de bani, combinații amoroase, afaceri pe sub mână, alibiuri greu de demontat, toate îmbinate într-o anchetă dificilă, cu un final absolut surprinzător.” sursa: aici

Cum bine știți am dat startul unor serii de cărți polițiste, a încununat lista mea cartea „Căpitanul Apostolescu anchetează” urmată de romanul „Căpitanul Apostolescu intervine”, roman ce a subliniat încă o dată iscusința autorului de a creiona personaje pe cât de veridice tot pe atât de convingătoare în ale schemelor încâlcite care mi-au dat de furcă în a anticipa acțiunile finale.

Dacă în primul volum axa este pusă pe două cazuri diferite, aici renumitul căpitan Apostolescu intervine pentru un singur caz ce se desfășoară în jurul unei sinucideri cu miros de omor bine mascat. Cum nici un detaliu nu-i scapă tânărului căpitan acesta răscolește și în cele mai întunecate locuri pentru a scoate la lumină și acele mai ciudate dovezi pentru a demasca criminalul. Cum direcția anchetei duce spre un omor bine pus la punct acele vinovăției întotdeauna se îndreaptă spre acei ce sunt în anturajul victimei, iar ironia face ca soția să fie în frunte din motiv că alte persoane nu se mai pronunță ca prieteni a defunctului, el fiind o persoană retrasă.

Chiar dacă convingerea s-a înrădăcinat în mintea lui Apostolescu cu privire la soția decedatului o nouă direcție ia ancheta atunci când aceasta este depistată spânzurată în apartament. De aici lucrurile se complică iar lipsa martorilor și a acuzaților duc anchetarea cazului într-un punct mort. Sau poate în unul în care tânărul căpitan își ascute simțurile și intuiția pentru a da de capătul firului.

Și toate confuziile se crează în jurul motivului, oare care ar fi: banii, sau gelozia, adulterul, sau poate e vorba de mult mai multe subtexte decât poate să ne ducă mintea? Cert e că direcția acțiunii ne împinge pe terene nici pe departe străine, criminalul e mai aproape decât ne imaginăm iar Apostolescu parcă îi simte mirosul, doar dovezile îi mai lipsesc până în momentul când norocul îi surâde.

Ce a urmat vă îndemn să aflați, pot doar să vă spun că criminalul chiar și în fața celor mai aprige și înverșunate dovezi înșirate își menține poziția nevinovată, însă până în punctul când cedează iar înșiruirea faptelor și detaliilor ticluite cu migală îi fac pe anchetatori martori la o planificare mânată de avarie neastâmpărată. De răutate și nepăsare asupra celor doi soți decedați. Contrar aspectului impecabil de care dă dovadă în anturajul profesional și social.

Cartea „Căpitanul Apostolescu intervine” a plăcut din prima. Familiarizată deja cu personajul principal acum am avut așteptări mari de la acesta, ce au fost mulțumite printr-un deznodământ bine așezat pe piese. În pofida descrierilor ample cu privire la decesele celor două personaje am avut parte de un traseu bine definit pe care am mers în tandem cu renumitul căpitan și care mi-a arătat și o altă traiectorie a elucidării misterului unui criminal ce s-a lăsat mult așteptat. Sau mai bine zis mult „invitat” în incinta sectorului de poliție. Ironic sau nu învinuitul s-a ținut tare, însă vicleșugul și cuvintele plasate strategic de anchetatori l-au demascat teatral creând un final bine pus la punct. Ce pot să mai spun, o carte ce merită toată atenția!

Recomand cartea cu cea mai mare plăcere, aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Publisol, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citindu-l pe Horia Tecuceanu. Cartea „Căpitanul Apostolescu anchetează”

Horia Tecuceanu (n. 30 mai 1929, Iași – d. 2 noiembrie 1997, București) a debutat ca scriitor în 1969 cu romanul Căpitanul Apostolescu anchetează, continuând să scrie în exclusivitate romane polițiste. Alături de Haralamb Zincă și Rodica Ojog-Brașoveanu, Horia Tecuceanu e un scriitor-legendă al perioadei de dinainte de 1989 și, până azi, unul dintre cei mai importanți autori români de cărți polițiste.

Cartea „Căpitanul Apostolescu anchetează” este romanul de debut al lui Horia Tecuceanu. Cum sunt o mare amatoare a cărților polițiste mi-am propus fără întârziere să descopăr pas cu pas personajul creionat de autor, astfel Căpitanul Apostolescu mi s-a înfățișat ireproșabil și cu un magnetism aparte. Un bărbat cu o alură impozantă și o intuiție ce-i întărește numele în rândul instituțiilor de stat!

Cartea „Căpitanul Apostolescu anchetează” dă startul unor crime în lanț ce ajung într-un punct încâlcit, până își face apariția Nicu Apostolescu; acesta cu un fler iscusit de a elucida misterele se avântă în descâlcirea ițelor țesute de niște minți diabolice mânate de interese meschine și dă de capăt. Cum romanul este împărțit în două părți avem parte de acțiune într-un crescendo prelung. Prima parte ne prezintă cazul unor transporturi ilicite de substanțe interzise ce stârnește multă vâlvă cât și victime în lanț. Chiar dacă acțiunea se desfășoară în Constanța de fapt miezul și punctul de început e ramificat, doar Apostolescu face legătura dintre toate punând lumină pe acest caz.

Al doilea caz e destul de complex și totuși diferit de primul. Aici impulsul asupra crimei este mânat de cu un tot alt motiv iar elucidarea e mult peste așteptările mele. Totul vine de la o triplă crimă, una care trasează multe semne de întrebare dar și scoate la iveală tot atât de multe necunoscute. Doar Apostolescu e în apele lui menținând misterul dar și strălucind în progresarea sa în anchetă.

Ce stil abordează Apostolescu în anchetele sale vă îndemn să aflați, pot doar să menționez că acesta mereu își scoate din mânecă câte o carte câștigătoare semeni unui magician ce surprinde mereu astfel dovedind iscusința sa. Lămurirea fiecărui caz mi-a accelerat pulsul și mi-a jucat în față tot felul de scenarii. Pot cu sinceritate să spun că am mers pas cu pas alături de acesta urmărind rezolvarea cazurilor, ironiile ce nu au fost puține dar și istețimea ce-l caracterizează.

Cartea „Căpitanul Apostolescu anchetează” s-a dovedit extrem de accelerată, chiar dacă s-au descris tot felul de scene sensibile cu privire la detalii morbide orice direcție a acțiunii m-a surprins. Cartea prezintă efect, ai intrigă dusă pe un fir ce prinde, ai tot ce vrei și uneori mai mult de atât, dar și un final ce a reîntregit opera într-o manieră originală. 

Recomand cartea cu cea mai mare plăcere, aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Publisol, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citind-o pe Raluca Irimie. Cartea „Emma- cicatrici”

Raluca Irimie m-a cucerit încă de la început prin cărțile sale pline de un magnetism aparte. Cartea „Complicații inutile” cât și „Gloanțe oarbe” au avut un parcurs psihologic reușit îmbinând moartea cu refugiul, și drama cu elementele de catharsis. Astăzi însă vreau să vă vorbesc despre noua sa apariție, „Emma – Cicatrici” la editura Cassius Books, o dramă ce e conturul fantomatic a unei vieți ce se marchează din rău în mai cumplit, din terifiant în contradictoriu. O poveste ce va cutremura și va lăsa dâre adânci.

„Ce-ți mai rămâne de făcut când coșmarul te urmărește pretutindeni? Ce-ți mai rămâne când simțurile te trădează și moartea devine singura scăpare?
Cum să distingi între realitate și fantasme când experiențele prin care ai trecut depășesc, prin cruzime, limitele umane?”

O avem ca eroină pe Emma, un copil cu temeri justificate de un trai la limite și o mamă absentă, apoi o tânără ce se perindă printre ani ca o piesă sfărâmată pe bucăți, apoi o femeie ce în ciuda vârstei nu se poate recompune pentru a fi un tot întreg. Experiențele, demonii trecutului și o situație parcă ruptă din cel mai sinistru scenariu îi fac viața o adevărată încurcătură de ițe, oricâte găuri nu ar petici sărmana femeie parcă totul îi trece pe alături, parcă bucuria o ocolește, parcă are menirea doar să fie posedată de nefericire și declin psihologic.

Emma punându-și toate speranțele pe forțele proprii încearcă să o ia de la zero, departe de infecta judecată a mamei și a concubinului acesteia cât și de amintirea pierderii celei mai însemnate persoane din viața ei, bunica. Însă sprijinul îi lipsește cu desăvârșire; e greu să palpezi reușitele când nu ai cu cine le împărți sau refuzi să te destăinui din nevoia de a proteja intactă și acea fărâmă de prietenie pe care încă o are față de unica ființă ce o acceptă cu toate ciudățeniile ei, Charlotte. Și totuși Emma se mulțumește cu puținul acumulat, chiar dacă locuiește într-un apartament mult prea vechi, se îmbracă în lucruri ponosite, doar dorința sa pentru lectură și frumos îi mai dă forțe să predea la școală, acolo unde își găsește cel mai des refugiu. Însă după cum s-a demonstrat, viața de multe ori e o javră, iar Emma e exemplul viu, aceasta se duce în jos și în cel mai mare hău al dezolanței, și nu că ea ar fi contribuit la ceva. Nu. Aceasta se îmbolnăvește iar gravitatea situației nu-i dă dreptul nici măcar să viseze la ceva bun. Mai ales că întâlnirea cu un bărbat misterios o pune pe gânduri,  Mark stârnindu-i sentimente contradictorii, ba de siguranță ba de abandon, ba de vaga senzație că nimic nu e ceea ce pare.

Ce s-a întâmplat cu Emma mai departe vă îndemn să aflați. Pot doar să spun că boala nu cruță pe nimeni, iar finalitatea cărții mi-a pus amar pe limbă, iar ochii și-au luat conturul unei tristeți neimaginate. Am trăit durerea ei, neînțelegerea mamei sale, limitele societății dar și angoasele ce mereu le purtăm cu noi dacă nu am făcut pace cu ele. Cu toate că romanul se axează în primul rând pe povestea Emmei fiecare personaj întâlnit își are propriul drum și furtună.

Cartea „Emma- cicatrici” este o poveste ce acaparează, care îți atinge cele mai sensibile corzi ale sufletului ținându-le într-o menghină. Este acel gen de carte pe care, odată ce o începi, cu greu o mai poți lăsa din mână, căci te face să fii acolo cot la cot cu protagonista, să asiști mută la toată drama sa, la toate încercările și finalurile ce au un sfârșit abrupt și mult prea dureros pentru cititorul sensibil. Autoarea ne poartă pașii între trecut și prezent, oferindu-ne o călătorie inițiatică spre sufletul personajului principal, care își dorește să se repare, însă viața sa e contra timp. Nu mai e răgaz. Nu mai e putere. Este doar nevoia de a încheia un capitol semeni unei ultime scrisori de rămas bun.

Vă îndemn la lectură, chiar dacă am fost succintă în detalii e doar din simplul motiv că această poveste trebuie citită nu înșiruită aici. Nu dezvăluită ci păstrat acel suspans ce alimentează curiozitatea. Mulțumesc autoarei pentru această carte ce a răscolit sufletul meu, uneori anume astfel de lecturi te trezesc și îți arată partea ascunsă a lucrurilor!

Citind-o pe Maria Philip. Cartea „Seducție și venin”

Nu o singură dată am spus precum că ador să citesc operele autorilor români contemporani. Nu o dată am menționat că am rămas plăcut surprinsă de ce mi s-a așternut în fața ochilor. De poveste și tumultul emoțional prin care m-a trecut lectura. Astăzi vreau să vă vorbesc despre o nouă apariție la editura Petale Scrise, cartea „Seducție și venin” semnată de Maria Philip. Povestea s-a dovedit a fi un basm pentru adulți ce întretaie plăcerea povestitoare cu acea euforie a plenitudinii prin iubire și scene fierbinți.

Foaie cu foaie, fraze întregi și cuvinte cu cuvânt vom parcurge un drum al misterelor, a luptelor pentru putere și a intrigilor subtile ce mereu au o doză de interes personal. Aici într-o combinație de idilic cu sfâșierea binelui, între seducție și venin vom fi martorii unor povești ce se vor scrie chiar sub ochii noștri. Istorii ce reîntregesc iubirea cu magia, pământescul cu inexplicabilul, feminitatea cu diavoleasca dorință de posedare.

Cartea ne aduce în față cărările întortocheate ale Selenei, stăpâna Tărâmului lui Venus, totul pornindu-se de la un joc de interese, de la o miză a puterii și a mâniei orgolioase. Aceasta este forțată de regele Darius să-și lase tărâmul plin de amazoane, luptătoare diafane pentru a trezi o prințesă dintr-un somn vrăjitoresc. Cum aceasta devine intrigată de toată această turnură de situație se lasă prinsă pentru a vedea unde o va purta soarta. Curiozitatea însă o costă scump, este prinsă de druidul Ianus, care o face ostatică în castelul său, departe de ochii curioșilor și de nebunia ce o poate crea aceasta în rândul bărbaților.

Ironia face ca chimia dintre cei doi să fie ceața ce le tulbură mințile concomitent, sexualitatea plutește în aer iar ei se mențin la foc mic ca apoi să explodeze în mii de stele ce le va accentua iubirea lor, însă până acolo e mult. Se refuză fățiș, se înfruntă ca apoi să lupte cot la cot alături de niște conducători lacomi, unii care nici puterea nu-i satură, nici influența. Răzbunările întunecă judecata iar luptele zguduie din temelii toată liniștea ce au dorit să o păstreze. Până la acel ultim punct am sperat ca dragostea lor și amintirile comune să-i împreuneze în a forma o forță, și nu am fost dezamăgită. Dacă vă întrebați cum într-o lume în care violența și barbaritatea e monedă de plată dragostea își mai poate găsi loc, vă pot spune că da, în pofida a tuturor încercărilor și a ororilor fără de seamăn iubirea înmugurește chiar și în inima neînfricată a druidului Ianus, mai ales că tânăra Selen e ispita care nu doar că îi trezește instinctele masculine ci și îi topește zidurile inimii.

Cum ajung să se descopere? Care le este calea până a se dărui reciproc? Cum se limpezesc apele în raport cu frații Darius și Diana vă îndemn să aflați. Cert e că povestea ia amploare cu fiece pagină dată, iar tulburarea sufletească intrigă, ba chiar stârnește imaginația într-o manieră explozivă și plină de senzualitate. Iubirea druizilor nu doar că se unduiește ca o tânără în plin amor dar și stârnește pofte ascunse de a iubi această carte semeni unui basm pe care ai vrea să-l mai recitești în nevoia de a nu pierde nici o piesă din întreaga scenă.

Cartea „Seducție și venin” e povestea contrastelor, a magiei îmbinate cu mitologic, a neînțelesului și neverosimilului cu statica viață ce uneori trece pe alături. Lectura a scos în scenă momente fierbinți pe care nu le poți trece cu vederea dar și însăși povestea, cea în care două suflete se cheamă, tânjesc după apropiere și se desfată în toată pofta trupească. Ce mai pot spune despre acest fantasy erotic e că nimic nu e ceea ce pare iar aparențele pot fi înșelătoare, doar dragostea ce se oglindește în ochi poate fi sclipirea sincerității. Că doar promisiunile mute pot avea valoare cât și enigmatica oprire a simțurilor poate produce cele mai efervescente trăiri de final care pot încununa opera, viața și eternitatea împreună.

Recomand cartea cu cea mai mare plăcere, aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Petale Scrise, iar pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citind-o pe Veronica Gavril. Cartea „Surâsul etern al zilei de ieri”

Veronica Gavril (născută în Iași, 10 august 1988) este mamă, soție, fiică și prietenă, roluri extrem de importante în procesul ei de evoluție și identitate. Totodată Trainer în Resurse Umane, Life Coach și Blogger. Funcții care o ajută să învețe continuu și să promoveze lectura și autocunoașterea fără de care viața nu ar avea strălucire. Pasionată de cărți și literatură încă din copilărie, a început a scrie articole motivaționale despre relații, trăire și eșecuri de la vârsta de 19 ani. A participat la mai multe concursuri de creație și a colaborat cu diverse reviste de publicații online. De asemenea, a scris trei cărți de dezvoltare personală în care a adunat cugetări și reflecții asupra naturii și condiției umane. Una dintre acestea a ajuns pe mâna mea, și mai exact cartea „Surâsul etern al zilei de ieri” apărută la Iași, 2020.

Cartea s-a dovedit a fi un balsam ce m-a uns pe suflet. Prin învățăminte știute sau mai puțin, prin povești cu morale adânci aceasta pune piatră cu piatră la a clădi o personalitate echilibrată, fie că ești bărbat sau femeie scriitura șlefuiește un caracter plăcut înclinat spre bine, spre dăruire și calm.

„Iubiți fără ezitare! Și exprimați-vă din inimă!”

Ar putea fi o imagine cu carte, floare şi text

Cartea reîntregește zilele aducându-ne în față niște filosofii pe cât de simple pe atât de ignorate de unii dintre noi. Și nu cunosc persoane care să nu fi trecut măcar o dată prin cumpene tragice ce le-au marcat viața, astfel- povețele venite de aici vor cuprinde cu blândețea cuvintelor omul, deznădejdea lui și starea sa din care nu poate ieși pentru a-l ajuta să procreeze prin arta de a fi, aici și acum într-un timp al neclarităților.

„Sensul vieții nu este o decizie, ci o stare de conștiință care îmbrățișează universul întreg.”

Orice gând e direcționat spre a sugera că iluzia dispare când începi să trăiești cu adevărat. Când ne oprim și privim totul în ansamblu, când facem acel „stop” binevenit pentru a ne reculege din toată furtuna ce se dezlănțuie în jurul nostru. Orice cuvânt plin de învățături ne face să avem grijă ce punem în cuibul sufletului nostru, cum selectăm bunăvoința de interesele meschine, cum dăruim fără a aștepta ceva la schimb, cum credem în iubire chiar dacă rănile trecute ne trag în jos.

„Aici, acum, și chiar în această clipă trebuie să iubim minunatul dar numit „viață”. „

Autoarea prin poveștile cu pilde ne arată ce am putea îmbunătăți, unde avem scăpări și ce ar trebui să luăm de la o situație în care nu găsim soluții, porniri sau zâmbete. Cu siguranță fiecare ne vom oglindi în această carte jurnal în care s-a făcut pe zile însemnările cele mai prețioase. Veronica Gavril ne învață că scopul în viață e esența, că teama e cea ce ne determină să supraviețuim iar iubirea este Dumnezeu. Indiferent cum am parcurge textul aceasta se va sedimenta în adâncul minții creând o eternizare a înțelepciunii ca un dar venit din suflet pentru inimi ce se caută pentru a se regăsi.

„Lumea este un întreg miracol format din firimituri de minuni.”

Cartea „Surâsul etern al zilei de ieri” a fost primită încă de la primele pagini în sufletul meu ca pe o completare ce a lipsit. Ca o piesă ce trebuia așezată la locul său. Lectura a fost una fluentă, de inspirație și aspirație la ceva mai mult, la mai bine, la mai frumos. Scriitura marcată de o simbolistică aparte îndeamnă la adunarea tuturor faptelor de la… și până la, ca o introspecție a tuturor acțiunilor trecute și viitoare. Vă recomand cartea cu drag, aceste lecții de înțelepciune ce vor alina sufletul într-o nevoie de apropiere pur omenească.

„Nimeni și nimic nu este lipsit de însemnătate. „

Cartea poate fi achiziționată de aici!

Citind-o pe Simona Mihuțiu. Cartea „Liberi să (nu) gândim”

Autoarea Simona Mihuțiu este medic oncolog. Privește în față boala și moartea în fiecare zi, ducând o luptă susținută care lasă urme în gând și în suflet. Mama ei și-a dorit ca ea să ajungă medic și, iată, dorința i s-a împlinit, tatăl acesteia o văzuse scriitoare, și aici tot autoarea s-a realizat cu succes. Brașovul e orașul copilăriei autoarei, studiile și le-a finalizat la Cluj-Napoca, în Bucovina, a fost medic de țară și, într-un final s-a stabilit în vestul țării, în Oradea. E căsătorită tot cu un medic, care a făcut din meseria lui o artă. În relația cu el se declară împlinită.

Autoarea are în palmaresul său niște cărți ce se așează pe suflet într-un mod fenomenal, acestea sunt „Fereastră spre mâine „, „Destinul, o jucărie stricată” iar anul acesta i-a adus încă două, una despre care voi vorbi chiar astăzi,
„Liberi să nu gândim – Povestiri despre trecutul din noi” apărută la editura Total Publishing, ne prezintă o lume sumbră, a cuvintelor spuse înjumătățit de frica de a nu atrage după sine ororile comuniste. Sau ghinionul unor vremuri mânate de interese, prejudecăți și constrângeri.

„Sunt liberă să nu gândesc. Mulți din jurul meu nu o fac, din ce în ce mai mulți. Ei par a o duce bine, oricum, mai bine decât mine! Sunt mai relaxați și nu adaugă atâta suferință prin analiza fiecărui lucru, prin despicarea firului în patru. Mă tem că ei sunt cei „deștepți” sau au o percepție superioară la nivel emoțional. Poate realizează că nu pot schimba lucrurile, că nu le pot îndrepta, ca evenimentele se desfășoară într-un cadru creat mai presus de persoana lor. Și eu, ca și ei, ar trebui să las istoria să treacă pe lângă mine… Dar, pot?”

Ar putea fi o imagine cu carte

Cartea „Liberi să (nu) gândim” cuprinde patru povestiri despre cum soarta se hotărăște în urma unor umbre, cum viața îți este pusă pe tavă chiar dacă ești un om știut și o personalitate; cum dictatura îți ia și acea speranță la mâine și cum și ce-i al tău poate fi a nimănui doar privind într-o direcție ce-ți este interzisă. Cartea nu doar că scoate în evidență perioada anilor în desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989, cât și atinge fix unele persoane a căror povești nu te pot lăsa rece. Povești ce pot fi a unora și a tuturor, a celor ce s-au pierdut pe sine și a celor care au mers mai departe cu mândrie și în detrimentul regimului.

Fiecare poveste în parte ne creionează secvențe contradictorii cu care ai vrea ca cititor să lupți, m-au mirat direcțiile dar și alegerile unora, necuvintele și supușenia mută. Dintr-o situație în alta am ajuns la concluzia că viața de atunci a fost vitregă iar oamenii au fost mânați de circumstanțe. Ecourile vremii au fost hilare și totodată prăpăstioase, ani în care se trăia cu frica în sân și cu privirea peste umăr în nevoia de a te proteja de ceva inexistent și totuși palpabil ca o pândă a politicii meschine ce te supraveghea din întunecimea nopții.

Povestirile se orientează pe teroarea și manipularea populației, creând haosul în rândul populației de jos acolo unde clasa muncitoare se perinda într-un sistem monitorizat rigid. Timpuri în care fiecare turna pe cel de alături fără măcar să clipească doar să-și apere familia sau postul de lucru. Iar situațiile menționate aici la fiecare povestire în parte au întrecut limite, am sperat naiv că totul va fi bine, pe când binele atunci și poate acum e doar o himeră, o nălucă cu care se îmbată visătorii.

Acțiunea cărții a fost una antrenantă, am parcurs textul cu o repeziciune alertă, doream să văd ce va fi, încotro se va îndrepta penița scriitorească. Pot doar să spun că sunt și m-am născut într-un timp în care nu sunt limitată în a-mi exprima libertatea; poate încă mai există persoane care își condiționează gândirea, sau tânjesc naiv după un regiment specific celui de atunci, însă acum e acum și sper că nu se vor ajunge la a reproduce acele vremuri ce au îngrădit vizibil desfășurarea noastră ca oameni, ca personalități unice. Sau cine știe încotro ne vom îndrepta în următorii ani…

Cartea „Liberi să (nu) gândim” m-a zdruncinat prin profunzimea ei cât și prin adevărurile ce dor. Titlul cărții e unul sugestiv ce nu are nevoie de definiție, e esența a tot ce s-a scris și compoziția unor vremuri ce au rămas ca niște răni istorice grăitoare nu doar pentru o țară, ci pentru multe alte generații. Fiecare etapă, cât și poveste în parte a subliniat rictusul societății de atunci ce a marcat desfășurarea populației din toate punctele de vedere. Cartea în ansamblu poate fi freamătul și viața oricăruia dintre noi trăită pe senzația de (ne) libertate într-un timp prezent în care totul are un preț.

(fragment)
Ei, cei în costume gri

— Noi cum ne vom mai apăra dacă nu suntem înarmați? strigase un cetățean de la Protecția Civilă. Stăm cu pieptul gol în fața gloanțelor?
— Vă înarmăm, tovarăși! Dar pe rând, în ordine.
Se scoaseră din rastel toate puștile și li se înmânară de-a valma, fără a nota ce i se dădea și cui. Cineva strigă:

— Teroristul! arătându-l cu degetul pe soțul lui Vivi. Mustăcios și cu un ten mai smead, cu păr creț și bogat, frizerul putea aduce, e drept, cu un străin. Îl bătură până ce acesta nu se mai sculă de jos, apoi cineva se gândi să-i caute prin buzunare. Îi găsiră buletinul.
— Crețu Dumitru… Ăă… Nu pare a fi terorist.
— E frizerul meu, oameni buni! Lucrează la frizeria de la gară! zise cineva din gloată.
— Hai, că mai suflă! Pune-l în mașină și du-l la spital.

Din nota autoarei: „Un lucru rămâne cert în final: indiferent cum a fost pregătită „schimbarea”, de cine și cum, indiferent de aportul „agenților de schimbare” în acest complex fenomen al Revoluției din decembrie 1989, noi, cei mulți, ne-am dorit libertate! Ne-o mai dorim încă!” (Simona Mihuțiu)