Citind-o pe Marina Costa. Cartea „Răzvrătiții mărilor”

Marina Costa a debutat editorial în anul 2016, la Editura Betta, cu romanul intitulat „Pribegii mărilor”. A urmat, în anul 2017, la aceeași editură, „Vieți în vâltoare”, ambele romane istorice, iar în anul 2018 romanele pentru adolescenți „Prietenii dreptății”, la Editura Astralis, și „Echipajul”, la Editura Amanda Edit. Anul 2019 a început cu apariția volumului de proză scurtă „Soarta mercenarului și alte destine”, la Editura Hoffmann, urmat de romanul istoric de aventuri „Farmecul mării”, la Amanda Edit, și de prezentul „Alte vâltori ale vieții”, la Editura Betta. De asemenea, Marina Costa a publicat poezii în antologiile „Poeți în ARENĂ”, 2018, „Sub semnul iubirii”, 2019, în antologia bilingvă româno-turcă „Din universul poeziei române actuale”, toate apărute la Editura Betta, și proză scurtă în antologiile „Sub cupola Unirii”, Editura Betta 2018, „Amprente pe cerul înstelat”, Editura Astralis 2018, „Noi am sărbătorit Centenarul Unirii – 2018”, Editura Amanda Edit 2018, „Rația de libertate”, Editura Betta 2018, precum și în revistele „Arena literară” și „Convorbiri literar-artistice”, obținând premiul I la concursul național de proză scurtă „Nicolae Velea” 2018, cu textul intitulat „Floare de foc” și premiul special „Fănuș Neagu”la concursul național de proză scurtă „Nicolae Velea” 2019, cu textul intitulat „Viață pentru viață”.

Ca într-o călătorie cu pânzele sus autoarea Marina Costa m-a purtat din nou pe spuma mărilor, acolo unde se întretaie cerul cu apele și cântecele sirenelor cu jocul seducției. Și m-a plimbat suav alături de niște personaje feerice care au reîntregit o operă fără de seamăn. Astfel, cartea „Răzvrătiții mărilor” a însemnat nu doar oda adusă exploratorilor mărilor dar și însemnătatea emoțiilor ce se țes suav și emblematic pe țărm, acolo unde soarta pecetluiește două inimi să bată la unison. „Răzvrătiții mărilor” a fost glasul chemării, a uniunii dar și a conștientizării că viața nu e făcută să fie în singurătate, ci totul merită să fie împărțit; în numele a tot ce se poate plămădi din noianul de sentimente.

Într-o scriere de douăzeci și unu de povestiri cu proză scurtă am întâlnit atâta patimă și destine încât fiecărui personaj în parte i-am făcut o cămară în inima mea. Pentru că nu poți altfel, aici printre pagini nu este erou al cărții, sunt numai eroi și eroine ce își creionează singuri mersul vieții, sunt suflete ce se lasă la voia călăuzelor nopții pentru a simți azi și mâine iubirea și tot ce deapănă noțiunea sa. Fiecare povestioară în parte ne descrie momente fanteziste care te lasă să visezi cu ochii deschiși, apreciezi detaliile pline de conținut dar și momentele captivante în care ești cu sufletul la gură. Și mergi la pas lent printre cuvinte pentru a nu tulbura valurile mării dar și istoria ce se scrie chiar sub văzul noastru. Nu o să vă redau secvențe din fiecare poveste în parte ci vă voi spune că dacă iubiți scrierile cu și despre mare vă veți abandona plutirii textuale, iar cum totul e asezonat cu aventuri diverse, cu pirați cărora le fierbe sângele în vene și marinari zvelți atunci cu siguranță nu o să lăsați cartea din mână. Aici bătăliile se dau atât pe mare și uscat cât și în suflet, pentru că celui ce îi este străină iubirea aceasta este ca o necunoscută mult prea efemeră, iar când o simte nu o poate explica, de aici și fuga, și deziluzia… dar și curiozitatea care fundează împlinirea!

Proza așează totul la un loc formând un întreg fix pe gustul meu; înaintând prin povestiri înțelegi cum totul capătă sens, cum cărările se unesc în una aducând cititorului un punct al destinației ce îl face să perceapă că această carte e comoara după care se avântă pirații. E cartea ce unește destine și lasă imaginația să vâslească ca pe o canoe în căutatea visului rătăcit. Narațiunea aduce în prim-plan personalități puternice ce te cuceresc instant, bărbați și femei desemnați să își exercite rolul de călăuză într-o aventură tipică Marina Costa, una încărcată de istorie, de documente marcante dar și de tradiție, superstiții și iubire, într-o formulă stilizată inconfundabil, așa cum doar autoarea poate mânui panelul.

  Cartea „Răzvrătiții mărilor” a fost o lectură cum alta nu voi mai găsi, marea și aventura creionată de Marina Costa parcă au un alt farmec. Iubirile sale sunt închegate iar viața este lustruită altfel, experiențele mai de epocă iar mersul lucrurilor mai incitant. Cititorul este acaparat în întregime asupra textului, e aici și acum într-o vâltoare a evenimentelor. Și simte, și trăiește conexiunea cu fiecare poveste în parte parcă din nevoia de a evada într-o acțiune îndrăzneață departe de cotidianul tipic. Autoarea are un condei unic care de-a lungul timpului doar a întărit că aceasta este ilustră în ale scrisului. Și nu de puține ori am afirmat că Marina Costa e o povestitoare care formează o unitate indisolubilă. Ea e însăși forța mărilor prin toate poveștile pe care le-a înșiruit pe foaie!

Mulțumesc draga mea scriitoare pentru călătoria pe care am parcurs-o cu mare drag. Mulțumesc editurii Cassius Books pentru exemplarul oferit!

Citind-o pe Ana Mareș. Cartea „Sincronia unui ecou”

Din iubire și în numele ei s-au scris cele mai frumoase povești, versuri și cugetări. Pornind de la acest sentiment înălțător s-au realizat capodopere, s-au scris ani în poeme idilice și s-au creionat prin artă lumea în toată splendoarea sa. Astfel, din iubire autoarea Ana Mareș a înșirat pe foaie cuvânte dulci îmbrăcate în esențe pure, a înnobilat rima pentru a da naștere volumului „Sincronia unui ecou”, o carte vie ce freamără a viață, a dor și nu în ultimul rând a eterne sentimente.

„Întinde mâna și hai să fim,
În centrul axei să ne oprim.
Căldura ta să-mi atingă sufletul
Să pot să-ți văd mereu zâmbetul.”
(din poezia „Să-mi fii”)

Într-un dans al literelor autoarea Ana Mareș ne primește într-o lume a simțurilor, acolo unde tabloul este creionat în cele mai plăcute culori, acolo unde răsăritul e mai viu în doi, acolo unde dansul e uniunea sufletelor iar iubirea se trăiește o viață întreagă și încă o zi. Fiecare poezie în parte deschide portița către o lume a emoțiilor înșirate ca pe un portativ lăsate să fie cântate de un muzician iscusit, unul care prin intensitate provoacă inimile să vibreze. Să simtă. Să se trezească din amorțire.

Să scrii de dragoste nu-i ceva nou,
Atunci când totul arată ca un tablou.
Să-ți așterni sufletul în zeci de cuvinte,
Și să-ți asumi mii de simțăminte.

Să lași lumii întregi un cadou:
Inima ta pusă pe un platou.
Emoții, iubire și tristețe, toate,
Din al sufletului poem fac parte.

Fiecare poezie în parte a însemnat o semnătură a momentului, a clipei se s-a vrut a fi imortalizată; iar fiecare rimă a știut pe ce cărări a minții să se ducă pentru ca aceasta să rămână undeva prinsă de o amintire, de o legătură cu prezentul dar și trecutul. Pentru că o poezie mereu face tangențe cu cel ce a scris-o și cel ce a citit-o, o uniune ușor palpabilă dar care face ca cititorul să pătrundă în intimitatea scriitorului fără a deranja forma cuvintelor. Fără a deranja scrierea ci doar pentru a cinsti fiecare oscilație a textului.

„Și-am să merg să te arăt întregii lumi,
Să vadă toți, zâmbetul care face minuni.
Și am să-ți scriu și un sonet,
Să te atrag spre mine ca un magnet.”
(din poezia „Sonet”)

„Sincronia unui ecou” este un volum plin de sensibilitate și de emoție, care te face să experimentezi diferite trăiri. Cu o măiestrie aparte autoarea se exprimă atât de sufletist încât ajungi să simți cum fiecare vers se pliază pe suflet și te lași purtat de valul aducerii aminte, a dorului dar și a iubirii într-un freamăt al timpului. Simți că o dată înaintând în noianul de cuvinte nu mai ai cale de întoarcere, ci doar o convingere că la final va fi fiorul unei împliniri desăvârșite. Pentru că o carte de poezii e o lectură aparte, este un fel de călătorie inițiatică spre sufletul poetului, acolo unde doar cine știe găsește, cine cunoaște înțelege. Astfel, „Sincronia unui ecou” a trezit în mine pofta de rimă, de a despica fiecare cuvânt și de a lua din toată compoziția feerică chintesența deplină. Seninătatea unor versuri pregătite să treacă prin toată paleta de culori inima unui cititor curios. Recomand cu drag această carte, eu încă plutesc prin miile de simțăminte!

Citind Petale senzuale. Muguri de Eros!

Pe timpul recentei vacanțe mi-am propus să citesc cărți care mi-ar da o notă de romantism, senzualitate dar și cu o tematică ce ar atrage din prima. Astfel, cea mai bună decizie a fost să citesc antologia recent apărută la Editura Petale Scrise care le îmbină pe toate, și poate mai mult de atât. „Petale senzuale. Muguri de Eros” s-a dovedit a fi o carte plină de conținut, chiar dacă eroticul tronează firele descriptive îmbină viața în toată splendoarea ei, aceasta ia forme și se materializează atunci când sufletele se cheamă într-un dans trupesc de redescoperire. Și se trăiește intens clipa, momentul unei arderi a pasiunii în plină ascensiune dar și patima de a atinge punctul sexualității. „Petale senzuale. Muguri de Eros” e cartea contrastelor, a povestirilor ce se unduiesc pe foaie ca o femeie în punctul plăcerii desăvârșite, și se vrea simțită în cel mai profund mod.

” Mâinele lui nu urcă și nici nu coboară. Nu-mi atinge sânii sau fesele, dar se ocupă de toate celelalte locuri care pot da peste cap o femeie. Îmi mângâie încheieturile mâinilor și ale coatelor, îmi masează scalpul de fiecare dată când adâncește sărutul și își plimbă unghiile pe gâtul meu. Toate aceste mișcări scurte par să fie făcute simultan, chiar dacă face câte una pe rând. Am impresia că-i simt atingerea pe întregul meu trup.” (din povestea „Picături de pasiune” de Andrada Rezmuveș)

Fiecare poveste în parte a însemnat o lume aparte creionată de autorii Petale Scrise, povești de iubire dar și senzualitate, unele încărcate de mister altele cu tentă amuzantă, unele cu o pasiune electrizantă iar altele într-o avalanșă sexuală demne de un film. Fiecare în parte însă a avut acea cireașă de pe tort care a fost dulcele dar și amarul unei opere desăvârșite. Iar într-o combinație toate au reunit cele mai pătimașe gânduri cu scrierea și s-au lăsat citite într-o mângâiere a privirilor. Și pas cu pas am retrăit emoție după emoție, explorând natura dorințelor fiecărui personaj în parte. Am acaparat stări felurite dar și senzualitatea în toată paleta de culori.

„Petale senzuale. Muguri de Eros” a cuprins atât jocul prin erotism dar și cadre a unor scene pline de pulsația noului, a curiozității menite să incite, să trezească toate pornirile nestăpânite. Iar toate acestea au dus la momente neprevăzute ce s-au dezlănțuit într-o notă sexuală magică, sălbatică… iar uneori ruptă de realitate. Fiecare poveste în parte a însemnat o nouă filă ce m-a făcut să vreau să descopăr mai desfășurat unele scene, să mă las în voia viselor în altele… iar pe alocuri să îmi doresc mai mult, mai mult conținut, o mai extinsă poveste și o depănare de evenimente cu totul în plină amploare. Însă unde ar mai fi surpriza unei antologii dacă s-ar rescrie povestea? Doar așa am putut să îmi conectez imaginația și să le adaug fiecărui personaj noi cărări spre împlinirea absolută.

Poveștile volumului sunt: „Muguri de Eros” de Cătălina Pană, „Blind Date” de Nadia A. Linette, „Taina Ariadnei” de Ioana Mihaela Curaleț, „Encore une fois” de Morgan Hexner, „Goliți de prejudecăți” de Mihaela Anghel, „Fervoare” de Elena Druță, „Picături de pasiune” de Andrada Rezmuveș, „Tot ce contează” de Delia Moretti, „Calea spre Valinor” de Cătălina Pană, „Grădina regelui” de Aurelia Chircu, „Surpriza din dulap” de Maria Philip. Mă voi abține să vă las idei din fiecare poveste deoarece fiecare în parte merită citită și apreciată la justa sa valoare. Pentru că sunt convinsă că o să găsiți multe povești ce vi se vor alipi de suflet!

„Petale senzuale. Muguri de Eros” a fost o lectură ca o tornadă de senzații. Aici printre pagini chemarea sufletului prin dorințele carnale depășește orice barieră impusă de societate și îți arată că sentimentele pot izvorî mai repede decât ne putem imagina, iar atracția arde mai ceva ca o torță. E cartea care spulberă orice prejudecată și lasă armele jos atunci când sufletul tânjește după o respirație la doi. Fiecare poveste în parte a avut acel ceva care a captat toată atenția. Iar acțiunea a demonstrat că fiecare autor în parte debordează de ispirație și poate jongla cu eroticul în cel mai senzual mod. Recomand cu drag această antologie, veți rămâne plăcut surprinși de măiestria fiecărui scriitor dar și de diversitatea dimensiunilor care pot fi atinse cu puterea dorinței, a chemării dar și a instinctului sexual ascuns în fiecare din noi. După cum am mai spus, o carte perfectă din multe puncte de vedere!

Citind-o pe Olga Menai. Cartea „Chemarea sângelui”

Olga Menai s-a născut în data de 29 iulie 1990, a crescut într-un sat de lipoveni din județul Constanța. Aceasta menționează: „Am început să cochetez cu poezia pe la vârsta de 13 ani, însă, abia la 24 de ani, în 2014, am publicat primul meu volum de poezii, „Suflet dat la schimb”. De atunci, am continuat să scriu și să public poezie, dar și proză. Ceea ce mă inspiră este viața, în egală în care scrisul este metoda mea de vindecare.”

Zilele trecute am finisat de citit o carte de-a dreptul răvășitoare. Zbuciumul acestei lecturi încă îmi cântă în ecou o viață ce se vrea liniștită, ce se cere trăită … și nu doar pe bucăți, ci în întregime și la adevărata sa valoare. „Chemarea sângelui” nu e doar o poveste despre durere, încercări și poticniri, e și despre puterea refacerii, a reclădirii sufletului într-o lume în care te simți străină. E cartea strigătului dar și a chemării, e cartea suferinței dar și a reunirii prin acceptarea prezentului. Așa cum e. Cu bune și mai puțin…

O avem ca eroină pe Isabella, o mamă singură ce se luptă pentru viața copilului ei. Micuța Catrina se confruntă cu o gravă problemă la inimă, fapt ce o face pe Isabella să simtă un ghem de remușcări, păreri de rău dar și neputință în fața unei vieți ce nu i-a fost ușoară de loc, poate o dată, atunci când soțul o prețuia și familia lor a avut eticheta unei împliniri acaparatoare. Acum totul e dus de apele trecutului, iar viitorul se prevede mai sumbru ca niciodată. Însă ea crede că fiica sa va fi bine, pentru că e doar un copil care încă nu a primit de la viață esența sa, dulceața adolescenței, îndrăzneala tinereții și candoarea primei iubiri. Și speră alături de medicii clinicii la un miracol pentru a i se pune o inimă nouă, chiar dacă știe că undeva acolo un părinte va plânge. Minunea se înfăptuiește însă o dată cu ea se pornește un lanț de evenimente ce o solicită pe Isabella până o bulversează, o face să vrea să se închidă în sine ca într-o cochilie. Însă soarta are alte planuri cu ea, o plasează într-un joc în care trebuie să aleagă, un joc în care intră fără să cunoască regulile dar și consecințele. Iubirea este confundată cu recunoștința, pasiunea cu dragostea iar focul pătimaș cu sfâșietoarea natură în care un el și o ea se predau în fața forței senzualității. Iar flacăra le pârpâlește sufletele, de dor, de continuitate… de pecetea unei mărturisiri mute. Până când Isabella înțelege că nu mai poate continua jocul în care a intrat deja prea adânc, că acel triunghi amoros nu o reprezintă, că e prea mult. Că nu se simte completă atunci când minciuna îi croiește un nou chip. Deja o doare frământarea acelor jumătăți de măsură, acea dualitate, acea senzație că totul îi scapă de sub control. Zilele nu-i sunt ușoare, bucuria vine însă atunci când vede împlinirea pe chipul fiicei sale, că pericolul o ocolește, astfel știe că totul va trece… toate au un început dar și un sfârșit. Nu și chemarea sângelui.

„Chemarea sângelui” s-a dovedit a fi o carte cu o încărcătură emoțională destul de puternică. Pe lângă zbuciumul emoțional al Isabellei povestea sensibilă a Catrinei m-a răvășit, toate aceste detalii pline de conținut în care micuța domnișoară a trecut printr-o boală grea, transplant de inimă și recuperare m-au făcut să mă gândesc cât de neputincioși suntem în fața unor încercări ale vieții. Cât de firavi suntem în fața bolii. Cât de dezechilibrați atunci când deciziile ne sunt mânate de circumstanțe. Cât de slabi… și totuși luptători.

Romanul „Chemarea sângelui” este încărcat de sentimente felurite, care te trec prin toate stările posibile, de la agonie la extaz, de la nod în gât la curiozitate. De la critică la păreri de rău. Olga Menai ne pune față în față cu cele mai mari temeri ale unui părinte, ne zguduie ca mai apoi să îndulcească graiul și să ne direcționeze către cărarea dragostei. O cale a tămăduire prin împlinire sufletească și trupească. Însă nici aici fără încercări, de fapt ca în viață, nimic nu ni se dă ușor, cum nici protagonistei. Am trăit alături de Isabella toate emoțiile imposibile permițându-mi să o cunosc mai bine, să empatizez și să trăiesc alături de ea toate traumele la care a fost supusă. Nu sunt de acord cu deciziile ei, dar nici nu o condamn. Pentru că sufletul și mintea răspund diferit de la caz la caz, iar nimeni nu este fără de păcat. Fiecare dintre noi avem o haină emoțională care ne strânge și am vrea să o dăm jos de pe noi însă nu putem. Isabella încearcă, dacă îi reușește sau nu vă îndemn să aflați, cert e că fiecare poticnire, reușită sau lacrimă vor arăta că noi femeile suntem în stare să găsim soluții și atunci când nu se mai vede capătul. Ce mai pot spune, e că „Chemarea sângelui” este o carte cu un bagaj emoțional foarte mare pe care o recomand cu mare drag! 

Citind-o pe Maria Philip. Cartea „Doamna Palatului”

Din câte știți iubesc enorm poveștile descoperite la editura Petale Scrise, atât pentru toate emoțiile ce mă încarcă când le citesc cât și pentru starea de după lectură… acea mulțumire de cititor care fie oftează de romantism înflăcărat fie după o prelungire a unei istorisiri ce pur și simplu încântă. Astăzi vreau să vă vorbesc despre romanul „Doamna Palatului” scris de Maria Philip, o scriere care debodează de mister și intrigă, pasiune dar și acțiune pe muchie de cuțit.

Autoarea reunește într-un întreg genurile fantasy cu historical, cel romance cu cel erotic într-o carte ce a plăcut încă de la primele pagini. Toată acțiunea e atât de intensă încât timpul zboară iar inima tresare de la orice turnură. Și vă asigur, printre file mereu se întâmplă câte ceva. Din ce în ce mai mult. Din ce în ce mai provocator.

„- Îți voi spune pe șleau! Așa, schiloadă cum ești, nu am crezut nici eu, nici tatăl tău că vei fi în stare să te măriți vreodată. Că se va uita vreun amărât la tine. (…) Iar tu pui mâna pe un nobil atât de bogat! Cum ai reușit?”

O avem ca eroină a cărții pe Lisa, o tânără foarte înțeleaptă care luptă zi de zi cu o dezabilitate ce îi provoacă o durere cruntă. Însă, toate i se par apă de ploaie, nu și atitudinea familiei față de ea. Este privită ca o sursă de bani, nici mai mult nici mai puțin. Într-o seară însă viața ei se schimbă radical, din umbra unui colț întunecat i se ivește destinul în forma chipului Lordului Wilton Woodrow, care are planuri mari cu ea. Cu voie sau fără de voie. Astfel, Lisa se trezește într-un loc nou, departe de familia sa … într-un palat sumbru, cu oameni ciudați și cu o frică palpabilă ce o intimidează. Nu și în prezența lui. El îi trezește noi răscoliri chiar dacă recunoște că răpirea sa a fost un lucru josnic. Însă după ce adevărurile se aștern înțelege, acceptă un târg ce o va ține mai aproape de el decât și-ar fi putut imagina. Însă nu vrea să îi cedeze. Nu vrea să fie schilodită sufletește cum îi e și piciorul, dar mai ales viața. Treptat însă relația celor doi se cizelează, se erodează formând o conexiune indistructibilă, dar mai ales vitală ce îi împinge în brațele unul altuia. Și se cer, se caută… dar mai ales își tratează rănile reciproc într-o lume total nouă pentru tânăra noastră. Însă nu totul e miere și arome dulci, câteva crime noi stârnesc vâlvă la Palat iar Lordul Wilton este nevoit să se implice mai mult în a găsi făptașul, pentru că totul e mult prea macabru, totul e prea diavolesc chiar și pentru ceea ce înseamnă el ca ființă.

Șederea frumoasei Lisa îl neliniștește pe Lord dar și totodată îi amplifică simțurile, prezența ei îi face bine, ba chiar îl reîntregește într-un mod total necunoscut. Iar acest aspect îl intrigă, și vrea cu orice preț să o țină lângă el, să o protejeze… și să o iubească. Așa cum nu a făcut niciodată până la ea. Însă pericolul pândește din umbră, niște tradiții dintre masculii familiei iscă conflicte severe iar secretele se fac tot mai vizibile. Arătând că nimic nu e ceea ce pare, nici chiar Lisa, în neștirea sa. Fiecare dintre eroii cărții își fac propriile alegeri, unele țin de cum se prezintă în societate, alții cum își protejează aproapele iar alții cum să ducă după sine mirosul morții și fricii. Mai adânc. Mai sălbatic… și mai înverșunat.

Cartea „Doamna Palatului” a fost o lectură foarte incitantă. Pe lângă intriga ce înconjoară palatul Lordului și natura sa animalică cartea descrie înflăcărat pasiunea eroilor cărții într-o manieră dulce-erotică. Autoarea cu o dibăcie aparte îmbină stilurile și dă o unicitate aparte scrierii, totul capătă sens, posesivitate dar și întunecime. Cadrele încărcate de pasiune se împletesc armonios cu cele pline de mister, care ne poartă pașii spre secrete străvechi, ce transformă această lectură în una foarte acaparatoare. Citind ești prezent printre cărările pietruite ale palatului alături de tânăra noastră care pas cu pas descoperă iubirea și împlinirea prin noțiunea de doi. Apoi totul ia forma de înțelegere, consistență și chintesență. Recomand cu drag cartea, veți rămâne plăcut surprinși de firul narativ dar și de modul de scriere al autoarei, atât de unic, atât de altfel. În mod cert voi citit tot ceea ce apare sub semnătura autoarei Maria Philip.

Citind-o pe Beatrice Seres. Cartea „Sindromul Yarmilla”

Zilele trecute am finisat o carte căreia îi atribui următorul citat: „Unele cărți trebuie gustate, altele devorate, dar numai unele trebuie mestecate și digerate în întregime” (Sir Francis Bacon). De ce acest citat?… ei bine, pentru că minunatul thriller „Sindromul Yarmilla” scris de Beatrice Seres nu doar că te lasă să-l pătrunzi ci te afundă cu mintea într-un labirint al necunoscutelor, și vrei parcă să-l străbați mai rapid, și totuși, o iei pas cu pas într-un joc al circumstanțelor. Și aștepți. Și acumulezi piesele dintr-un puzzle mult prea complex.

Cartea „Sindromul Yarmilla” s-a dovedit a fi o lectură foarte complexă, natura scrierii ne-a arătat comportamentul uman în toate tonurile posibile și imposibile. Căile creionate de autoare s-au ramificat demonstrându-ne că nimic nu e ceea ce pare, nici chiar moartea.

” Yarmillei îi era teribil de greu să se acomodeze cu calitatea pe care trebuia să o îndeplinească de față cu restul. Era ca și cum fiecare trăsătură și toate abilitățile care o defineau ca ființă umană se deterioraseră, lăsându-i împovărătoarea misiune de a le mima. „

O avem ca eroină pe Yarmilla, o tânără care în urma unui incident nereușit își implantează în minte ideea morții duse până la extreme. Zi de zi aceasta întreține starea latentă a pasivității prin trecerea în neființă, se complace într-o stare de melancolie fiind desprinsă de toate emoțiile lumești. Empatia i se transformă în indiferență, moralitatea îi îngheață undeva între zi și noapte iar iubirea capătă tonurile unui gri nevrotic. Vede încetul cu încetul în familie oameni care o limitează, care o împiedică să se ambaleze în noua sa formă a morții … și mai ales, subtil îi suspectează că ar avea legătură cu propria moarte. Într-un joc al sorții aceasta își leagă viața de un om pe cât de tăcut și cumpătat tot pe atât de periculos. Așa zisul soț printr-o manipulare ușor sesizabilă o folosește drept unealtă în scopuri criminale îndreptate către cei ce nu îi convin, iar treptat totul scapă de sub control. Yarmilla Morris se pierde și se regăsește, însă pe parcursul acestui drum spre sine moartea îi bate gongul ca o amintire că azi e mai decăzută ca ieri. Iar consecințele se vor resimți ca săgețile otrăvite. Viața tuturor se complică, suferința plutește și se îndesește ca o ceață înnecăcioasă. Și aduce cu sine imaginea unei lupte căzute în fața unor fapte inexplicabile. Dure, rupe dintr-un purgatoriu sufletesc.

Autoarea este o maestră în a se juca cu mințile noastre, aceasta ne-a oferit dincolo de o explicație pentru întreg comportament haotic al Yarmillei, și o perspectivă asupra minții umane și a personalităților multiple. Ajungi să te întrebi câți oameni aparent sănătoși cunoaștem și câte gesturi sunt sau nu rezultatul traumelor sau durerilor adunate pe parcursul anilor. Picătură cu picătură. Mici stopi ce se adună cu impact în subconștientul nostru. Apoi se revarsă, fie într-o direcție bună, fie atât de toxic încât nici cele mai lucide minți nu pot aduna un cuget ce s-a rătăcit în vâltoarea vieții. Apoi, ca în citatul sus menționat, pasajele cărțile… trebuie mestecate și digerate în întregime. Pentru că profunzimea e uneori dincolo de înțelegerea proprie. Iar claritatea lucrurilor e ca un duș rece venit atunci când te aștepți mai puțin.

Cartea „Sindromul Yarmilla” a fost o lectură de impact. A fost genul acela de thriller pe care nu l-am putut lăsa din mână până când nu l-am terminat punând cap la cap toată informația revărsată peste mine. Am savurat intens răsturnările de situație și modul în care autoarea a descris toate sentimentele prin care a trecut protagonista, toate zbuciumurile ei și nălucirea nebuniei în care se cufundă. Subiectul mi-a captat atenția încă din momentul în care am descoperit cartea, cine nu ar fi interesat să citească despre sindromul Cotard și manifestările lui, încă din facultate m-au pasionat înclinațiile deviante ale psihicului uman. Deci, cartea a avut toate elementele ca să mă prindă printre pagini. Recomand cartea „Sindromul Yarmilla” celor care caută suspansul împletit cu note psihologice, dar și viața fără retușuri în care toți ne regăsim fie ca actori fie ca spectatori.