Citind-o pe Issabela Cotelin. Cartea „Procesul Margaretelor”

Issabela Cotelin este născută pe 27 aprilie 1968, în Galați, absolventă a Colegiului Național Iulia Hașdeu și a Facultății de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea București.

A debutat publicistic cu versuri în revista Restituiri nr. 16 din decembrie 2017, după care i-au apărut poezii și proză scurtă în antologiile Anotimpuri, Pandemi(c)a (Betta, 2020), Albumul poeziei (Agora artelor, volumul 1, 2020), Antologie de… pandemie (Amanda Edit, 2020), Nuanțe de piper și ciocolată (Siono literar, 2020), Toamna metaforelor (ASPRA, 2020), Vis cu Nichita (vol. XIII, Rocart, 2020), Primăvara se numără prozele (Inspirescu, 2021), Antologia prieteniei și altele. A mai publicat texte în revistele Astralis, Contraste Culturale, Convorbiri literar-artistice, Agora Artelor, Arena Literară, Boema, platforma culturală Timpul Bruxelles.

A debutat editorial cu volumulMacii sunt întotdeauna roșii”, la editura File de lumină, 2020, urmat de romanul „Ehmeya”, la editura Astralis, 2021, apoi surpinde cu o nouă carte, „În exil printre oameni”, la Editura Rafet, 2021. Anul 2022 îi aduce autoarei o nouă capodoperă la Editura SIONO cu un titlu absolut sunător, „Procesul Margaretelor”, un roman ce m-a cutremurat prin profunzimea lui.

„(…) De ce căutarea iubirii e considerată moft, când ar trebui să fie cheia vieții noastre?”

Cartea ne întâmpină cu o dezvăluire către judecător, jurați și instanță a unei femei ce prinde să-și depene povestea într-un fir al narațiunii răscolitoare, una care scoate la iveală emoțiile în toată paleta de culori. E povestea Iuliei care încearcă să se regăsească pe sine într-o relație ce prinde hotarele rutinei, într-un mediu în care presiunea trasează linii fixe ce sunt mult prea apăsătoare; e povestea sufletului ce se rătăcește pe drumul cunoașterii ca apoi să se redeschidă prin noi descoperiri ce dau frâu liber acelei femei care se prețuiește și merge cot la cot cu viața. Dar până la această răbufnire firească o găsim pe Iulia Apostol într-o ipostază a femeii ce nu poate da naștere, o ea ce își poartă depresia ca pe o mantie a declinului ce o constrânge să fie o umbră a zilelor până mintea, sau sufletul… sau cine știe, destinul i-l scoate în cale pe „El”, bărbatul ce se perindă prin zilele ei semeni unei fantasme gata să o completeze, să o facă să se simtă ocrotită dar totodată o împinge în brațele soțului, omul ce a uitat că ea are nevoie avidă dă el. Astfel, cu pași mici tânăra noastră descoperă că viața ei capătă culoare iar ceea ce îi este predestinat se va înfăptui, chiar dacă mintea îi joacă scenarii, chiar dacă căutările o duc undeva unde inima strigă; chiar dacă uneori când pierde de fapt ea câștigă.

„Procesul Margaretelor” e cartea contrastelor, a realității îmbrăcată în fantasmagorie, dar și a iubirii ce se redescoperă în ani într-un context al schimbărilor venite din interior. E cartea ce se vrea citită în liniște dar și în deplină seninătate pentru a i se da acea importanță cuvenită; deoarece iubirea crează punți între cea fost și ce va fi, între ce a trecut și ce va urma să fie ca efect al unor alegeri menite să întoarcă foaia destinului. E cartea în care inima de femeie e laitmotivul ce întrunește două planuri paralele importante, două axe ce se vor intersecta într-un anumit punct ce va fi definitoriu pentru Iulia, acea tânără ce se va apleca mereu să culeagă o margaretă de jos în nevoia de a o proteja, ce se va opri să admire copii din parc dar și banca pe care se va așeza. E cartea etapelor ce se vor depune ca niște straturi de înțelepciuni, fioruri și înțelesuri nu însă fără a face jertfe în numele cunoașterii de sine.

„Procesul Margaretelor” este un roman plin de trăiri ce transmite emoţia în starea ei pură. E acel tip de lectură ce te lasă să te pierzi în propriile gânduri contemplând acele secvențe în care eroii cărții se perindă printre file în căutarea viselor de-o viaţă. În acelaşi timp, este o carte despre luptă, iubire de viaţă şi încercarea de a răzbate chiar şi dincolo de pierderea legăturii dintre realitate și închipuire. O carte pe care o recomand cu toată plăcerea!

Citind-o pe Luiza Rădulescu. Cartea „Rătăcind în trecut. Aequilibrium”

Atunci când totul se-ntâmpla firesc/ Ne-mpotriveam ca soarele și luna,/ și-abia acum încep să te iubesc/ Când simt că te-am pierdut pe totdeauna. – Adrian Păunescu

Am ținut neapărat să încep cu aceste cuvinte doarece autoarea Luiza Rădulescu ne trece prin zi și noapte, lumină și întuneric într-un roman ce mi-a creionat o iubire cu bune și rele. Astfel, cartea „Rătăcind în trecut. Aequilibrium” apărută anul trecut la Editura Creator ne primește fără rețineri în intimitatea unei vieți ce va trage după sine o multitudine de evenimente pe cât de contradictorii pe atât de efervescente adâncindu-mi dorința de a afla până unde se va ajunge. Încotro o va lua drumul eroilor cărții. Ce încercări se vor mai ivi.

„Când te-a văzut, am crezut că tu ești soluția la toate problemele mele. Dar mai apoi te-am cunoscut și abia mai târziu am realizat că tu ai fost doar pastila care mi-a ameliorat azi simptomele și nu tratamentul pe termen lung de care aveam cu adevărat nevoie.”

Cu un titlu destul de grăitor romanul ne prezintă viața unei tinere pe nume Clara Russo, aparent o femeie de succes însă cu un milion de demoni ce o trag în jos sufletește. Cum trecutul o urmărește la fiecare pas iar nopțile îi sunt adevărate încercări ce o trec prin focul iadului aceasta se cufundă în muncă, unica care nu a trădat-o niciodată, loc de refugiu și aripă încă rezistentă în fața unor furtuni ce o îngenunchează la propriu. Soarta pentru ea e vitregă, cu o familie toxică și relații distorsionate aceasta luptă atât cu trecutul, prezentul cât și cu viitorul într-o bătălie deja pierdută, una care o face să se accepte așa cum e și să-și de-a frâu liber să zboare chiar dacă înnaltul i se pare de neatins.

… când găsești motive să mergi mai departe.

Într-un joc al karmei soarta acesteia nu se îmblânzește deloc, iar apariția unui mascul alfa la lucru îi îngreunează și mai mult existența; Alexander i se afișează fără reținere, îi sfidează munca, personalitatea cât și integritatea sa de femeie. Nimic cu el nu e simplu, ba chiar se condimentează pe zi ce trece mai ales că muncesc împreună, călătoresc împreună și împart o senzație la doi, fără măcar de a o conștientiza. Focul lor arde la flacără mică, iar cu fiece zi petrecută în doi inimile lor se pârpâlesc, se încing într-un fum al iluziilor marcate de prea mult trecut, de prea multă durere și abandon.

…perfect imperfecți împreună.

Însă soarta are alte planuri, și anume de ai învăța ca ei să se completeze, să se inițieze într-un dans senzual al simțurilor, și să-și trăiască viața prin prisma propriilor nevoi. Chiar dacă ei se văd defecți, sunt marcați fiecare de multe decline ce le-au adunat pe parcursul vieții și de acea neștiință a iubirii, a dăruirii și a frumosului de a fi în doi apropierea e iminentă, dar este palpabilă și acea senzație că nimic nu e ceea ce pare. Pregătiți sau mai puțin atât Clara cât și Alexander dau tot, însă …

… acolo unde demonii își dau mâna cu îngerii.

Rătăcind în trecut cei doi pierd noțiunea prezentului, îl scapă pe „acum” în favoarea acelor trăiri ce li s-au înrădăcinat în minte, acele frici și constrângeri, acele goluri care au creat adevărate cratere în sufletul fiecăruia. Până în momentul în care își dau liber să facă pace cu sine, să se învelească spiritual cu mantia zilei de azi și nu în ultimul rând să accepte că cineva poate să le fie aproape, prin iubire și în numele ei.

„Mi-ai spus odată că noi doi nu o să putem funcționa niciodată împreună pentru că suntem ca ziua și noaptea. Și poate că suntem, dar cumva lumina din tine a reușit să înțeleagă întunericul din mine și ne-a adus în starea de echilibru de care amândoi aveam nevoie.”

Cartea „Rătăcind în trecut. Aequilibrium” a fost o lectură puternică, un roman ce a conturat perfect un început dar și a scos la iveală acel fir invizibil al trecutului pe care-l purtăm după noi și care ne încâlcește dorințele, ne împiedică să înaintăm perfect curați într-o relație. Autoarea a fost un bun observator al firii umane oglindind atât aspectele psihologice cu viața în tot tumultul ei cât și imprevizibilul care a făcut din toată scrierea o pânză pe care s-a așternut culoarea, emoția și patosul. Iar toate au fost presărate cu scene fierbinți, tachinări senzuale și flirt cât cuprinde într-un roman pe care îl recomand cu tot dragul. Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură, cu siguranță veți găsi un loc special în suflet unde să găzduiți această carte superbă!

Citind-o pe Kelly Moran. Cartea „Cred în fericire”

Kelly Moran este fostă membră a Scriitorilor romantici din America, unde a fost finalistă a Premiului de Excelență. Cărțile ei au drepturi de traducere străină în Germania, Republica Cehă, România și Olanda. Printre interesele lui Kelly se numără: filme savuroase și arta în toată splendoarea ei. Kelly Moran este un autor de bestseller-uri care își ia inspirația de oriunde, aceasta este originară din Wisconsin, dar locuiește în Carolina de Sud alături de cei trei fii ai săi, câinele și pisica lor.

Dacă cu ceva timp în urmă v-am prezentat cartea „Fericirea în brațele tale apărută la LiterPress Publishing semnată de autoare, astăzi vreau să vă surprind cu al doilea volum al seriei Cattenach Ranch ce s-a dovedit „lipicios” de dulce îmbinând două povești ce s-au completat armonios. Povestea celor ce în prima carte a însemnat pierdere și regăsire în cartea „Cred în fericire” a însemnat redescoperire și prețuire, două cupluri ce și-au dat frâu liber să simtă, să trăiască și să iubească în pofida greutăților și fricilor umbroase.

Încă din primul volum aflăm mici fragmente despre eroii acestei cărți recent citite de mine; despre Nakos Hunt ce de mic copil a părăsit intimitatea tribului său nativ Arapaho în favoarea ranch-ului Cattenach, loc unde a devenit cu timpul „acasă”. Acesta a trecut prin momente grele de acomodare dar și șlefuirea unui caracter dominat de răbdare, înțelegere și istețime. Tot aici o cunoaște și pe ea, pe Amy Woods care deși nu e atât de vulcanică ca stăpâna ranch-ului prezența ei îl intrigă, îl fascinează. În ani această stare se sedimentează apărând acea împăcare și detașare fără implicații emoționale, doar o prietenie strânsă dintre cei trei, Nakos, Olivia și Amy.

Însă o situație stresantă în care nimerește Amy îl face pe Nakos conștient că emoțiile pentru aceasta sunt mult prea puternice, practic se deschide acea cutie de mult lăsată pe un raft deja prăfuit ce acum se revarsă peste ei cu o intensitate colosală. Amy trecută printr-un divorț urât dar și cu sechele după bătaia ce a primit-o de la fostul soț încearcă să se reclădească, să își readune forțele să pășească mai departe, însă realizează că se simte tot mai pierdută într-un tumult existențial în care se vede o străină, o intrusă și nu doar. Și practic când totul se limpezește trecutul își face simțită prezența, un secret ce o zguduie o amenință din nou, o face să se simtă din nou acea fetiță de 12 ani ce a căzut pradă diperării, a durerii și a mutilării sufletești și trupești. Din nou îi trece prin fața ochilor viața ei plină de alegeri proaste și de suferințe absolute.

Însă apropierea lui Amy de Nakos o face să se vindece, să creadă în fericire și în noțiunea iubirii ce i-a fost străină. Parcursul poveștii lor nu e miere, rănile adânci, fricile, temerile mereu au lăsat un gol lăuntric care i-au făcut să înainteze timid, un pas în față și doi înapoi. Însă finalul e divin, a meritat așteptarea, zbuciumul chiar și jocul acela în care pauzele dintre ei au fost binevenite.

Cartea în ansamblu a fost creată să placă de la început până la sfârșit, cu un crez al fericirii autoarea a mărșăluit convinsă fiind că tot ce ne va reda prin emoție și vibrație sexuală să fie de calitate, să se imprime pe sufletul cititorului și să îl facă dependent de această serie. Calmitatea masculină a fost completată de efervescența feminină, senzualitatea prin uniune a fost cireașa de pe tort iar însăși subtextele au format conținutul definitoriu închegând o poveste excepțional de atractivă.

Cartea „Cred în fericire” s-a dovedit a fi un roman pe cât de relaxant pe atât de complex; cu personaje frumos conturate acesta surprinde prin originalitatea construcției de cadre în care eroii cărții își trăiesc decepțiile, iubirile neîmpărtășite și dragostea într-o manieră unică, toate asezonate cu iz de rustic. Mi-a plăcut această carte de la început până la sfârșit, și cu siguranță călătoria emoțională a personajelor principale este una pe care nu vrei să o ratezi!

Recomand cu drag aceste două cărți a seriei Cattenach Ranch care m-au purtat pe aripile iubirii!

Citind-o pe Mona Issa. Cartea „Unless you”!

Ador să descopăr autori români contemporani care au un dar de a scrie original, cei care își au la ei cuvintele, poveștile și orânduirea pe pagină. Iubesc să descopăr persoane care înaintează și se cizelează văzând cu ochii, acei care se șlefuiesc și prețuiesc sfatul și îndrumarea pentru ca istorisirea să ia avânt, să bucure ochiul cititorului și să îmblânzeacă vorba criticului. Astăzi vreau să vă vorbesc despre o tânără scriitoare de-a noastră, nuștiu de ce dar o asociez cu eroina cărții, așa dulce și jucăușă. Visătoare și cu o inimă mare. Deci, autoarea Mona Issa m-a surprins plăcut cu noua sa carte, „Unless you” apărută anul acesta la editura „Cassius Books”, o romantică comedie young-adult ce a venit la momentul potrivit, desenându-mi zâmbete dar și o nostalgie asupra acelor emoții inițiale de „îndrăgosteală”.

Cartea „Unless you” este prima dintr-o serie ce a conturat un cadru „tineresc” suav dus spre dulcegării ce mi-a ridicat glicemia. Treptat ve-ți înțelege și de ce. Povestea este una care sau îți reamintește de o tinerețe plină de culoare sau te face să-ți dorești să te încarce acele emoții efervescente ce se adâncesc cu fiece cuvânt tot mai mult.

„În toată această nebunie, suntem conștienți amândoi că nu doar trupuril ni se predau, ci și că inimile noastre se contopesc.”

…când fiecare alegere te duce spre un alt deznodământ…

O avem ca eroină a cărții pe Dhalli Less o tânâră plină de culoare, care lucrează ca asistentă medicală. Chiar dacă viața ei este o catastrofă iar eșecurile personale se țin în lanț aceasta e mereu înconjurată de persoane dornice să o ajute. Când totuși toate se duc de râpă aceasta hotărăște să o înceapă de la zero, astfel se mută în New York, loc în care speră să-și găsească liniștea dar și dragostea pusă într-un sertar a fostului iubit. Își face și plan de cucerire și de ce ar putea face cu acel „el” ce încă a rămas în sufletul ei. Însă soarta are alte planuri iar ironia țese alte pânze și face ca peste ea să intre ca o furtună Vayne Moore, fiul unui cunoscut om de afaceri; un mascul alfa ce se face remarcat încă de la primele priviri aruncate pe furiș.

Scânteile ies din ei ca din artificii, totul se precipită iar replicile cu tentă sexuală sunt la ele acasă mai cu seamă că vin la pachet și cu atingeri menite să-i încingă neuronii tinerei noastre dar și să mă păstreze pe mine fixată pe poveste. Însă lipsa Dhalliei de experiență cât și dorința sa de a-și primi răspunsurile de la fostul său iubit o fac să pătreaze acea doză de distanță sigură atât pentru corpul ei cât și pentru inima sa ce se înrobește fără ca măcar să realizeze.

Karma nu le este prietenă, aceasta își spune cuvântul aducându-i împreună în cele mai ciudate moduri ațâțându-le simțurile și parcă testându-le limitele. Secretele și de cele mai multe ori lipsa comunicării bine închegate fac ca cei doi să se trezească în fața unui zid de reținere care nu îi avantajează, ba chiar îi provoacă să nu se mai vorbească. Și la pachet vine suferința, acea care le stinge sclipirea din ochi. Provocările la care sunt supuși însă îi fac să conștientizeze matur importanța unul altuia, să prețuiască ceea ce au și nu în ultimul rând să nu ia iubirea în glumă.

Cartea în ansamblu e o reunire de personaje menite să se completeze reciproc, atât prietenii eroinei noastre, cât și povestea de iubire ce înmugurește chiar sub ochii noștri dintre Dhalli și Vayne aduce dulceață peste text. Totul se condimentează cu umor încins și scene ce nu doar că mi-au făcut ochii să sclipească dar și inima să salte ca la o aducere aminte dintr-o adolescență în care totul mi se părea fără răspunsuri fixe și iubirile atât de necontrolate, atât de simfonice. Fiecare erou menționat în carte ne dovedește că viața e frumoasă și merită trăită, indiferent de obstacole. 

„Unless you” – totul e posibil când iubești…

Cartea „Unless you” este o poveste frumoasă, amuzantă cât și plină de trăiri intense ce va ține cititorul printre file. Deși face parte din categoria Young Adult, consider că această carte poate fi citită de oricine deoarece are menirea să relaxeze, să ceeze acea necesitate de frumos încât dă dependență. Această doză de „tineresc” nu strică la nimeni. Este genul de carte plăcută, aerată din care ai de învățat și din care îți dai seama cât de mult contează fiecare alegere în viață. Pentru că timpul de obicei nu poate fi dat înapoi… doar trăit aici și acum! La intensitate și din toată inima!

Citind-o pe Tony Mott. Cartea „Julieta avea un pistol”

Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) s-a născut în 1970 la Brașov. Debutează în 2008 cu ”Roșu”, editura Pastel, Brașov, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010 apare la aceeși editură volumul de poezii ”Hohote&Clocote”.

Seria Julieta este un thriller care se petrece în lumea medicală, miza fiind întâietatea pe piață a unor cercetări inovatoare. Primul roman al seriei apare în 2014, ”Julieta avea un pistol”, editura Tritonic, București, și cel de al doilea, ”Un glonț pentru Julieta” în 2016. Odată cu seria Julieta, avem de-a face cu spionaj industrial și crime violente, în numele unor cercetări menite să prelungească viața. ”Nu dați cu pietre în Julieta” încheie seria. 

Julieta avea un pistol” este primul roman din seria Julieta care o are ca eroină pe Ana Stancu, scrisă de Tony Mott. O carte în care moartea iese în față și aduce după ea câțiva suspecți ce au întradevăr ce ascunde. Fiecare mânat după goana de senzațional își deapănă povestea în măsură ce înaintăm iar ce ne este dat să află e pur și simplu fenomenal.

Doru – ”Nu am omorât-o eu, îi datoram viața”
Akmal – ”Nu am omorât-o eu. Am iubit-o mai presus decât orice”
Carla – ”Nu am omorât-o eu, mi-as fi dorit să fiu ca ea”
Alina – ”Nu am omorât-o eu, chiar dacă mi-aș fi dorit asta”
Gabriel – ”Nu am omorât-o eu, mai bine mor eu.”
Monica – ”Nu am omorât-o eu, oricât de mult o uram”
Marius – ”Nu am omorât-o eu, depășisem situația”
David – ”Nu am omorât-o eu, era viața mea”

După cum am menționat o avem ca personaj principal pe Ana Stancu, un medic cardiolog român implicat într-o cercetare ce trezește interes internațional. Povestea ne întâmpină din start tumultos aducându-ne în față decesul subit al acesteia într-o manieră suspectă, aparent un suicid, însă cu prea multe necunoscute ce trezește suspiciuni poliției. Astfel, este anchetată fiecare persoană ce a avut contact direct sau indirect cu această, numele limitându-se la opt, opt suflete ce sau au iubit-o cu desăvârșire sau au urât-o cu înverșunare. Ironia face ca treptat pe lângă elucidarea morții Anei să aflăm ce impact a avut aceasta în viața fiecăruia pe rând, iar de aici formulându-ne propriile concluzii.

Cine ar avea vreun motiv să o ucidă pe Ana și de ce?

Într-o ramificare de ipoteze construite în baza lecturii ajungi parcă-parcă să arăți cu degetul vinovatul, însă nimic nu e ceea ce pare, nici chiar moartea sângeroasă a Anei. De la frământările fiecărui personaj în parte aflăm că Ana a fost o fire destul de puternică, una care nici în ruptul capului nu s-ar fi sinucis, și totuși, decesul este declarat, moartea planează în familia acesteia, și la toți pe care i-a cunoscut. Dintr-o agonie în alta cercetarea la care a lucrat defuncta parcă iese în evidență într-un mod calculat, parcă regizat în direcția de a ne atrage atenția. Un gong de pornire pentru o minte detectivistă. Însă misterul este dezvăluit la final, unul care mi-a lăsat impresia că încă nu toate cărțile au fost puse pe masă și că dozajul în a ni se devălui anumite detalii e cheie ce pleacă în celelalte volume.

Sinucidere sau crimă, aceasta e întrebarea definitorie, una la care ve-ți avea răspunsul; pot doar să vă spun că elementul surpriză vă v-a încurca ițele astfel că fie ve-ți fi mulțumiți de întorsăturile luate fie ve-ți fi răvășiți de direcția ce ni se indică spre final.

Și cu siguranță ați observat că nu am luat vorba de nici o Julieta, mai ales una cu pistol, ei- aici e o întreagă poveste țesută în jurul unei arome ce doar Ana o purta cu sine. Una care ia fost punct de pornire pentru autoare de a creiona un thriller accelerat mânat de imperfecțiunile unor vieți ce merg împotriva curentului. Un parfum ce a aromatizat o serie criminal de frumoasă.

Cartea „Julieta avea un pistol” a fost un roman cu tentă polițistă ce a cuprins în filmul său diverse caractere umane ce au pornit lupte cu sine însuși. Nu pot să trec cu vederea aspectele psihologice subtile ce au ieșit în evidență dar și granița dintre bine și rău, între iubire și ură, între corectitudine și incoerență. Ingeniozitatea regizării întregului scenariu este de lăudat, multe aspecte nici măcar nu le-am intuit, iar altele pe care le ghiceam au ieșit complet contrariu, ce a dat nota maximă pentru toată plăcerea mea de cititoare. Cartea m-a surprins cu desăvârșire, tot amestecul dintre mister, secrete, spionaj, anchete, oameni ce și-au spus povestea corelând cu Ana au dus lectura la un nivel ridicat de adorație. Abia aștept să citesc celelalte două volume din această serie.

„Julieta avea un pistol” s-a dovedit a fi o lectură plină de suspans și acțiune dirijată emoțional ce a plăcut încă de la primele pagini. Cartea poate fi găsită pe site-ul editurii Tritonic, alături de celelalte cărți din serie ale autoarei Tony Mott.