Citind-o pe Delia Mitroi. Cartea „Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev”

Am dat startul noului an cu un roman extraordinar de bine scris, pe lângă povestea marcantă acesta te zdruncină din temelii arătând puterea lui azi și valorificând ziua de mâine. „Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev” de Delia Mitroi este cartea contrastelor, în care azi e o binecuvântare iar ieri un chin și poate mâine o speranță… de a rămâne în viață. Sincer, aici printre pagini nimic nu este simplu, fiecare cuvânt parcă sângerează, parcă orice eveniment te răcește în spate amintind că oricând totul se poate întoarce împotriva noastră. Că nu ești scutit de prăpăd fie că ești tânăr sau bătrân, fie că ai averi sau nu. Că ești străin sau un refugiat luat de valul disperării… în negura nopții.

„Iubirea noastră-i binecuvântare și blestem, desfătare și tortură, paradis și infern, în timpuri negre, de restriște și de nevoi.”

Într-o vreme tulbure a războiului ruso-ucrainean, izbucnit în 24 februarie 2022 două suflete se întâlnesc în circumstanțe dificile ce îi apropie mai mult decât își dau frâu liber să simtă. Atracția dintre ei îi face nesiguri, curioși dar și vulnerabili mai ales că ea, Oksana Kravets este ucraineancă dar și căsătorită … iar el, Serghei Mirov, este un militar rus venit să distrugă după comanda unui cotropitor. Acum însă ai zice că nu este loc de iubire într-un loc al haosului, unde bombardamentele distrug tot ce înseamnă frumos iar emoțiile vii sunt alungate ca muștele când praful incendiilor se ridică în aer iar moartea pândește la orice colț. Însă inimii nu-i poți ordona. Nici chiar atunci când totul se transformă în dabandadă, în râncedul scrum al unui război ce aduce după sine doar drumuri de cadavre. Iar în aceste timpuri furtunoase triunghiul amoros format de Oksana, soțul acesteia Taras și Serghei încearcă să supraviețuiască, să se accepte așa cum sunt și să treacă peste gelozii și aversiuni pentru a avea dreptul la încă o zi. În viață.

Supraviețuirea lor este o adevărată încercare iar succesul acestei realizări e că cei trei se țin împreună, fiecare înfrânându-și pornirile, domoblindu-și bătătile inimii pentru a da șansa unei noi zile. Chiar dacă cuvintele se spun cu jumătate de gură, chiar dacă ura se instalează ca o liană în jurul sufletului strângând dușmănii, priviri înciudate dar și nenumărate frici, mai ceva ca un ecou din infern. Și toate astea într-o Ucraină care nu va mai fi la fel, o țară care își deplânge morții, copii nevinovați, bătrânii costelivi, femeile pângărite și bărbații ce și-au pierdut speranța că se vor reuni într-un tot întreg atât ca familie cât și ca nație.

„Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev” s-a dovedit a fi o carte atât de profundă, atât de dureroasă încât am făcut nenumărate pauze pentru a-mi liniști și îmblânzi tabloul ce mi-l crea imaginația. Povestea Oksanei și a lui Taras mi-a arătat cum din bine totul se poate întoarce împotriva ta, iar Serghei a fost acea verigă ce a reîntregit cumva acest tablou în tonuri violente îmblânzind pensula cu emoția sa unică de iubire și devotament către Oksana. Acea unică femeie ce i-a cucerit inima fără drept de apel, într-o Ucraină în plin război și ocupație. Destinele celor trei protagoniști se perindă într-un joc al sorții, fie într-o nevoie de protecție, fie într-o fugă de emoțiile ce i-ar putea îngenunchea, și totuși… ce e scris acolo sus se va înfăptui. Mai devreme sau mai târziu. Însă drumul lor e presărat de pericol la orice colț, războiul nu cruță pe nimeni, cum nici încrederea nu o poți dărui în stânga și în dreapta. Pentru că oricine poate avea masca răului pe chip producând cele mai grele orori, fără început și fără sfârșit. „Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev” e mai mult decât o carte, e o vibrare ce zguduie sufletul din adâncuri, empatizezi cu oricine se află în jocul murdar al unei minți criminale și parcă ai vrea să strângi cartea la piept în nevoia de a alina suferința celor ce se pierdă într-o mare de nenorociri. O carte ce va lăsa urme umede pe pleoape și va cere pauze pentru a privi în ansamblu viața, aici și acum în nevoia de a face o retrospectivă și a înțelege cât de norocoși suntem să fim bine, pur și simplu bine.

Recomand cu drag această carte, chiar dacă ne descrie ororile unui război ce se află la doar câțiva kilometri iar descrierile sunt atât de vii povestea de iubire dintre Oksana și Serghei ne alină suferința arătând și o altă monedă a unor timpuri vitregi. Am iubit finalul celor doi chiar dacă a avut un parcurs mult prea înfiorător… îmi rămâne sarcina să vă îndemn la lectură, veți avea parte de un thriller romantic cu o încărcătură aparte, una care vă va ține cu sufletul la gură!

Citind-o pe Flavia Bădic. Cartea „Aventură de Crăciun”

Autoarea Flavia Bădic s-a născut în Călărași, s-a mutat de 16 ani în Brașov. Aceasta a terminat liceul cu profil Jurnalistic și Facultatea de Drept. A lucrat 11 ani în turism, iar în ultimii 3 ani și-a schimbat domeniul radical și lucrează într-o firmă de software. Aceasta are un buchet impresionant de opere ce mi-au atras atenția prin subiectele abordate dar și povestea în sine ce a curs bucurând curiozitatea mea de cititor. Ultima carte apărută a autoarei include sărbătoarea mea preferată, Crăciunul. Și da, Flavia Bădic a descris cum nimeni alta această magie cu miros de scorțișoară și a dat frâu liber acestei feerii într-o manieră atât de creativă încât am absorbit orice descriere, orice a însemnat iarnă prin datalii pline de culoare.

Cartea „Aventură de Crăciun” a fost un deliciu literar, și cum sunt o mare iubitoare a poveștilor Crăciunistice am apreciat tot ce am găsit printre file. Povestea a fost o explozie de emoție, de întâmplări pe cât de amuzante tot pe atât de … ca în viața de zi cu zi. Și totuși, însăși felul descriptiv al momentelor a fost sarea și piperul, pardon … vanilia și scorțișoara întregului roman. O plăcere desăvârșită, vă asigur!

„(…) Dorințele se îndeplinesc…”

Cartea ne relatează poveste a două suflete ce se caută în multe chipuri, două inimi ce bat la unison și totuși se resping… pentru a nu pierde acea fărâmă de prietenie. Pentru a fi aproape și a se ajuta într-o lume în care ei doi sunt unul pentru altul, momentan ca asociați la cel mai aromat local, o cofetărie cochetă. Toată aventura lor pornește atunci când Natalia dă întâmplător peste scrisoarea pentru Moș Crăciun a lui Sebastian, o tradiție ținută de cofetărie pentru ca toată lumea să își scrie dorințele pentru ca una să fie trimisă către ziarul local pentru a fi postată și îndeplinită. Ironia face ca aceasta să afle multe lucruri tăinuite de prietenul și colegul său, iar acest aspect o face să facă un pas în spate, să își reseteze gândurile și să îl privească altfel. Suspiciunile cresc ca și tensiunea dintre cei doi, ea poartă vina pentru invadarea spațiului, el pentru emoția ce i-o poartă Nataliei în secret încă de mult mult timp. Iar în acest context Crăciunul e tot mai aproape iar magia se cere înfăptuită…

„(…) nu mă observă, așa cum sunt convins că nu a observat nici că m-am înscris la cursul de cofetari, acolo unde ne-am întâlnit chipurile întâmplător, după ce s-a înscris ea. (…)”

Și totuși reținerile parcă îi țin pe loc, însă nu și îmbulzeala ce se organizează în incinta cofetăriei, aici totul e zumzet, plăcerea muncii dar și a rezultatului final… toate asezonate și îndulcite la maxim. Iar prin toată aroma împrăștiată prin aer iubirea planează pe deasupra, își caută gazda și inima cea care va fi deschisă să accepte sentimentele și apartenența în doi. Urcușurile și coborâșurile îi fac pe cei doi eroi mai pregătiți parcă să-și accepte pornirile, el pe cele care le-a ascuns un amar de vreme, ea pe acelea care le-a tăinuit chiar și de ea însăși într-o revelație a primului sărut. Acum însă a venit timpul lor, dorința lor… Crăciunul destinat lor. Pentru că soarta are planurile ei.

„Poate că de acest Crăciun vom da cărțile pe față. Poate că acesta va fi, în sfârșit, cadoul meu. Cel mai frumos și cel mai dorit cadou. (…)”

„Aventură de Crăciun” s-a dovedit a fi o poveste plină de culoare și arome, o scriere suavă despre emoții trăite în toată paleta de culori, iubire și nu în ultimul rând despre schimbare. Aventura Nataliei și a lui Sebastian mi s-a derulat în fața ochilor semeni unor secvențe dintr-un film în care iubirea e începutul tuturor începuturilor. E glasul muzicienilor, e muza pictorilor și freamătul lăuntric al poeților. Iar în cazul celor doi e modelarea aluatului și iubirea ce iese în forma turtelor dulci, a cozonacului aromat și a torturilor mult lăudate. Toate unite ca într-un puzzle ce ia forma unui final exact pe gustul meu. Un sfârșit ce e un nou început pentru eroii cărții, două inimi ce bat la unison într-un dans al sorții ce a plămădit un aluat numai bun pentru ca cei doi să-și coacă noi forme ale vieții prin împlinirea dorințelor. „Aventură de Crăciun” este un roman pe care îl recomand cu drag, o carte în care jumătățile de măsură nu sunt suficiente, aici ai totul sau nimic. O scriere în care speranța este mereu prezentă prin prisma sentimentelor puternice ce iau naștere din inimă prin sinceritate și într-un cadru în care sărbătorile se apropie iar atmosfera Crăciunului asezonează totul cu miresme diverse!

Citind-o pe Mara Eremia. Cartea „Căsătoriți de Crăciun”

Autoarea Mara Eremia s-a născut în data de 8 martie 1990. Studiile și le-a urmat la Facultatea de Psihologie, iar Masterul în Psihologie Judiciară. Actualmente profesează ca psiholog. Aceasta în ultimul timp a devenit un izvor de creativitate dând „naștere” multor opere incitante și pe care abia aștept să le citesc. Acum însă m-am oprit la o carte tematică care din start mi-a sărit în ochi, „Căsătoriți de Crăciun” fiind romanul care nu trebuia să-l ratez sub nici o formă. O să înțelegeți pe parcurs de ce.

Cărțile cu și despre Crăciun mereu mi-au plăcut, fiind o romantică cu literă mare am apreciat această magie ce întruchipează sărbătoarea adunând toatele elementele la un loc provocând inimile să bată la unison. Iubirea să curgă lin iar toate neînțelegerile să se atenueze dând tuturor o pace lăuntrică mult dorită. Și toate asezonate cu miros de turtă dulce, vin fiert și multă multă pasiune. Cartea „Căsătoriți de Crăciun” a avut toate acestea și mai mult de atât pentru a mă ține printre pagini și a-mi oferi acea feerie de care aveam nevoie. Mi-a dat iubirea în toate tonurile, mi-a oferit amuzamentul în cele mai neprevăzute ipostaze dar și acel zvâc al spontanietății care mi-a încins sângele în vene. Și mi-a colorat imaginația la propriu.

Cartea ne relatează povestea tinerei Iliada, o femeie plină de secrete dar și temeri, o ea ce renunță la sine pentru a fi guvernanta lui Antonio Sante, un copil neînțeles de nimeni care se razvrătește în cele mai comice situații. Iliada muncește extrem de mult alături de micul năzdrăvan care are o nevoie avidă de cineva aproape, atât din cauza sănătății cât și a golurilor lăsate de familia sa defectă, cu o mamă „moartă” și un tată absent acesta nu se poate apropia de nimeni. Până la apariția Iliadei lui Homer. Însă totul se schimbă atunci când din cauza absenței îndelungate ale tatălui lui Antonio Asistența Socială se sesizează venind cu un ultimatum, sau îi ofere copilului o familie completă formată din doi părinți sau acesta va ajunge la orfelinat.

Javier Sante este luat prea repede de aceste întorsături ale sorții, lunga sa absență nici de cum nu a fost trecută cu vederea într-un orășel în care toată lumea se cunoaște, iar acesta riscă să rămână fără fiul său, unica ancoră într-o lume a bogaților. Începutul iernii nu s-a dovedit a fi cum se aștepta, casa îi este invadată de o străină cu haine de bătrânică, o tânără ce îl sfidează din priviri, dar și o situație din care nu vede ieșire, unica soluție care i se intrevede e să îl trimită pe Antonio în Londra. Chiar dacă simte că feciorul îl va urî pentru toată viața. Însă chipul feminin ce ia fost aproape de când se știe îi dă un sfat, un îndemn care îi va schimba destinul. Javier Sante se lasă în voia sorții și face un pact cu Iliada, să fie Căsătoriți de Crăciun, ambii dorindu-i binele copilului, totul pentru ca acesta să aibă mai puține traume de îndurat într-o lume care îl vede ca pe un intrus, unii chiar ca o „creatură”. Ironia face ca două extremități să se atragă iar regulile jocului să se schimbe pe parcurs într-o fugă de sine ce îi aduce pe eroii cărții în așternuturile moi al unor flash-uri de amintiri parcă dintr-o altă viață. Aici și acum povestea ia amploare, secretele ce ies la iveală îi apropie într-un mod atât de profund încât conștientizarea emoțiilor vine ca un duș rece, însă obligațiile îi strâng de spate ca o haină mică, provocând neplăcerea de a fi purtată. Iar ei cedează problemelor, fug pentru a se reuni mai încrezători ca niciodată. Soarta chiar dacă se joacă cu inimile lor îi cheamă într-o dezlănțuire de emoție plină de pasiune, toate asezonate cu scorțișoară, prăjituri și iubire într-o poveste de Crăciun deosebită. Una dirijată chiar de Moșul buclucaș.

Cartea „Căsătoriți de Crăciun” de Mara Eremia a fost un deliciu pentru ochii mei. Cum sunt o romantică încurabilă am primit povestea cu o deosebită plăcere, iar faptul că descrie perfect perioada aceasta din an mi-a întărit convingerea că voi avea parte de o lectură fix pe gustul meu. Și nu am dat greș. Pe lângă acea feerie de Crăciun am adorat și personajul Iliadei, tânăra citită care a rezonat cu felul meu de a fi, iar tot ce mi s-a înșirat, cuvânt cu cuvânt mi-a întipărit pe retină scenele unui film cu generic romantic, ce m-a făcut să fiu tot mai visătoare și desprinsă de lumea exterioară. Ce pot să mai adaug e că acest roman mi-a alungat plictiseala și m-a primit într-o lume a tămăduirii prin iubire, a liniștii finale trecute prin cele mai mari furtuni … dar și a împlinirii doar prin conștientizarea pierderii. O carte ce s-a dorit citită într-o liniște deplină într-o seară în care focul a trosnit în vatră iar fulgii de nea au rătăcit pe geamul fumuriu. Și totul s-a transformat în magie…

Citind-o pe Corina Lupu. Cartea „Destinul meu ești tu”

Am terminat zilele acestea o carte ce mi-a trezit atâtea emoții. Și pot spune cu mâna pe inimă că în această perioadă a sărbătorilor de iarnă devin sensibilă, în exces romantică și pe alocuri mult prea visătoare. Astfel, cu un iz de Crăciun și acțiune intensă romanul „Destinul meu ești tu” mi-a rămas întipărit pe retină. Autoarea Corina Lupu a fost o șlefuitoare iscusită de personaje, de întorsături încât am fost acaparată de întreaga poveste fără a realiza trecerea timpului. Și după cum spunea Augusta E. Rundel, „Crăciunul este pătura magică care ne acoperă, acel ceva atât de intangibil de parcă este un parfum. Poate să țeasă un val de nostalgii în jurul nostru. Crăciunul poate fi o zi de sărbătoare sau de rugăciune, dar va fi întotdeauna și o zi de aducere aminte în care ne gândim la tot ce am iubit vreodată.” Astfel, făcând tangență cu acest citat cartea în sine e o căutare, un dor dar și o speranță, că magia există, că toate cărările vor duce către cele două inimi ce se cer, ce își doresc dragostea aici și acum în ciuda trecereii, a schimbărilor și a fricilor umbrite de trecut.

„A fost odată ca niciodată, o frumoasă prințesă ce trăia într-un palat de cleștar, în îndepărtații munți din Azaleea, pe nume, Mina. Pasiunea ei era să citească. Un cufăr mare, plin cu povești și desene multicolore era hrana sufletului ei. (…)”

Destinul se joacă cu noi, e cel ce scrie vrute și nevrute și ne aruncă într-un circuit numit viață. Destinul e acela ce fie te mângâie fie te zguduie însă după toate aceste încercări și provocări înveți lecții neprețuite. Viața într-un orfelinat le arată unor copii toată paleta de culori în cele mai întunecate nuanțe; fără prea multe bucurii aceștia încearcă se se țină unuii de alții ca într-un lanț al ajutorului reciproc. Doi copii însă se evidențiază, ei trec barajele durității din orfelinat prin bunătatea lor, prin felul lor unic de a vedea acea urâțenie de conduită dintr-un loc al dezbinării sufletești. S-au ținut alipiți pentru a înfrunta nedreptatea faptelor directoarei, pentru a bifa încă o zi și încă o zi în purgatoriul inechității. Însă provocările abia încep. Își fac promisiuni însă soarta îi vrea departe până se fac pregătiți din nou să se regăsească, să se reclădească din acele piese lipsă dintr-un trecut îndepărtat pentru a oferi acceptării aripi să zboare în căutarea liniștii sufletești.

Povestea ne relatează soarta a doi copii rămași singuri pe lume, Mina și Nicholas; zilele în orfelinat le sunt umbrite de sarcini grele, de strigăte stridente dar și pedepse nemotivate. Însă în toată această nedreptate ce-i înconjoară se au unul pe celălalt și le este suficient. Până când vine o zi în care își iau rămas bun dar cu promisiunea de a se căuta indiferent de ce li se va întâmpla. Însă timpul trece schimbându-le destinurile, creionând chipuri noi, momente de creștere personală dar și regrete, multe, toate adunate într-un culcuș al sufletului, unul care tânjește după împlinire. Iar timpul trece, neîmplinirile se împletesc cu noile încercări și merg în pas lent parcă sfidând dorințele, parcă amintind că undeva în timp o promisiune se cerea împlinită… însă realizarea ei pare mult peste ce poate face o zi, o clipă. Însă cine știe, poate magia Crăciunului va fi în stare să înfăptuiască miracolul iubirii. Poate…

Cartea „Destinul meu ești tu” de Corina Lupu s-a dovedit a fi o scriere profundă ce a răscolit toată inima mea. Am apreciat magia ce a înconjurat perioada Crăciunului care a fost de o blândețe aparte dându-mi speranța că totul va fi bine, că eroii vor avea o finalitate exaltantă după toate dorințele inimii lor dar și a imaginii vizualizate de ochii mei. Un tablou de film în care fulgii valsează peste două chipuri ce se caută sfidând spațiul și timpul în căutarea iubirii, a vibrației ce vine din inimile lor pentru ași lua zborul către infinit. „Destinul meu ești tu” este despre pierdere și regăsire, e despre spiritul Crăciunui ce dă conținut și consistență poveștii; e despre reînvățarea acceptării, iertării și a începutului chiar dacă într-o nouă formulă. Cartea îndrumă cum să-ți croiești un drum chiar dacă ai stigmatul de „abandonat”, chiar dacă zidurile reci ale orfelinatului încă le dă ecou eroilor cărții, și chiar dacă ei simt că nu vor mai fi la fel. Niciodată. Totuși, ce este Crăciunul? Este nostalgie pentru trecut, curaj pentru prezent, speranţă pentru viitor… un acel viitor în care Mina și Nicholas se vor reclădi din nou și din nou în numele împlinirii acelei promisiuni făcute pe pragul unui orfelinat rece, pustiu de emoție, înfricoșant. E acel Crăciun care va scrie pe zăpadă notele iubirii lor, a cuvintelor citite din priviri. Și se va cerne în lume pledoaria dragostei lor, a drumului croit prin veritabilele lecții de viață ce îi va uni într-un tot întreg.

Recomand cu drag cartea „Destinul meu ești tu”, aceasta poate fi găsită pe site-ul editurii Petale Scrise

Citind-o pe Diana Fanea. Cartea „Cercul de foc”

Departe de activitatea zilnică o carte bună mereu mă poartă pe culmile celor mai înalte emoții. Așa s-a întâmplat și cu romanul autoarei Diana Fanea „Cercul de foc”, acesta m-a învolburat într-o mare de evenimente ce s-au jucat cu mintea mea. Toate întorsăturile de situație au condus ochii mei pe o traiectorie a misterului, a secretelor dar și a suspansului care a tronat în această scriere. Iar ca la final să mă lase cu un gust al sfârșitului neterminat, sau creionat într-o formă pe care nu am anticipat-o. O carte cu un parcurs plin de conținut, unul care face ca sângele să fiarbă și inima să bată de două ori mai mult. Am apreciat înclinația psihologică a operei, acest aspect a atins nota mea profesională analizând altfel traiectoria poveștii.

O avem ca eroină pe Ece, o tânără plină de suferință, de dorința aprtenenței și a iubirii. Aceasta se învârte într-un cerc al sorții căutându-și alinarea sufletească, însă nimic nu prevestește o pauză în goana sa după liniște, tot ce o înconjoară e furtună, zbucium și negare. Și nu în ultimul rând e rupere de realitate, o clătinare între real și imaginar; o iluzorie viziune asupra a tot ce înseamnă azi, ce înseamnă oamenii de alături și emoția unei dorințe. Chiar dacă Ece are o viață asigurată, chiar dacă are bucuria de a scrie… ea e în căutarea unul „El”, o amintire, sau o nălucă. O închipuire sau o rătăcire a propriei minți? Cert e că starea sa o face să ajungă pe scaunul terapeutului, iar o dată pornită ședința acele ceasornicului ticăie și fac din trecerea zilelor o nesfârșită accelerare de evenimente parcă desprinse dintr-un film tulburător. Eroina cărții crează un aranjament ordonat al unui ansamblu de elemente ce o acaparează secătuind-o de puteri. Negativismul ei dar și felul cum privește totul în jurul ei lasă semne de întrebare, interacțiunea sa cu prietenii dar și familia se vede ca într-o pânză veche, parcă lipsită de o claritate cuvenită unei vieți tinere. Ea Ece, e departe de a fi o tânără cu gust de ași trăi viața deplin, e mai mult o frunză purtată de vântul unor regrete, unor vedenii ce-i tulbură liniștea. O macină, o distabilizează emoțional provocându-i un traseu ca pe un cerc de foc într-o matrice a minții și a spiritului neîmblânzit. Și după cum spunea Buddha, „Care este cel mai mare duşman al omului, dacă nu propria sa minte?”, astfel o necruțătoare e și mintea eroinei acestei cărți; totul presărat cu jumătăți de adevăruri păstrate toate până la final, un sfârșit menit să-mi răstoarne toate ipotezele mele legate de tot ce a însemnat viața lui Ece, a lui Kerem, Can și Hande.

Cartea „Cercul de foc” este o poveste încărcată de emoție, sensibilitate, dar și despre pierderi enorme. În special a rătăcirii spiritului într-un noian de inexplicabile întrebări venite să încâlcească mintea, să tulbure viziunile și să lase un gust amar al neînsemnatului nimic. Cartea nu are un tipar al iubirii, a regăsirii sau al tămăduirii, ea evoluează și se exprimă prin durerea ce se revarsă din trăirile eroinei cărții. Prin ea și datorită ei povestea capătă contur ducându-ne pe cărări confuze ce stărnesc curiozitatea. Treptat devii una cu cartea citită și uiți de tot ceea ce te înconjoară lăsând textul să-ți intre prin vene inițial timid, apoi din ce în ce mai nebunesc dorind să ajuți eroina cărții, să-i fii aproape în sălbatica sa rătăcire. Și apoi să o învelești cu uitare, sau cu credință… poate cu speranța unui nou început, și să închizi jurnalul durerii și să reiei viața ca de pe o foaie albă, și să scrii, cuvânt cu cuvânt din nou și din nou; pentru că viața e mai mult decât aici și acum, e mai mult decât un cerc de foc ce înconjoară mintea, e mai mult decât o închipuire. E necuprinsul doar văzut prin lentile diferite. Ce pot să mai spun, o carte răvășitoare, iar dacă încă nu ați citit acest roman, eu vă îndemn la lectură. Citiți-l și apoi spuneți-mi și mie cum vi s-a părut! Sunt foarte curioasă!

Citind-o pe Cătălina Pană. Cartea „Fata cu umbrelă galbenă”

Cred că autoarea e adepta senzaționalului, de ce… deoarece mereu aduce în față un punct de culoare care se întinde până la cer și înapoi dând întregului text o alură de extaz pictat în toate nuanțele. Dacă primul volum, „A ta, Mia” din seria Zodia Ispitei mi-a plăcut într-un mod aparte, prin gingășia eroinei și povestea însăși tumultoasă, volumul doi „Fata cu umbrelă galbenă” a fost vibrație vie. Încă de la primele pagini ni se înșiruiesc o serie de evenimente menite să acapareze toată atenția, iar drumul ne este indicat de o umbrelă galbenă, una care e un punct de culoare într-o lume anostă, un obiect neînsufețit care este catalizatorul unui început tumultos. Începutul unei iubiri ce va fi atât de intensă încât emoția va pulsa cu un erotism senzual purtat pe culmile înaltului; o poveste dintre două sufelete rănite ce vor fi într-un neastâmpăr constant, să se caute, să se accepte, și nu în ultimul rând să își dea voie să simtă acea fluturare a iubirii la cel mai ridicat ton.

„Ceva ieșit din tiparul sumbru îmi atrage atenția în colțul ochiului drept. În marea de umbrele negre, își face apariția, pe lângă colțul clădirii cinematografului, o umbrelă galbenă. Un contrast interesant de privit, cum o singură persoană merge în direcția opusă puhoiului de lume.
O FEMEIE.
Îi pot desluși cizmele lungi și albastre, trase peste o pereche de pantaloni negri. Restul este acoperit de umbrelă, dar ce văd e de-ajuns cât să-mi aprindă imaginația.”

Ce face momentul/clipa din om? Ce poate stârni o pată de culoare în sufletul unui bărbat? Păi vă spun eu, emoție sau mai bine spus furtună care are o direcție, „Ea”. Sursa. Descoperirea. Dorința. Ea ispita ce-l va scoate pe El din amorțeala unei pierderi, a unei eroziuni sufletești acerbe. În acest dans al ploii umbrela galbenă scoate în evidență tot ce doi oameni au înfundat în suflet într-o nevoie de a se complace într-o tristețe ce macină, însă soarta, sau fie ce-o fi îi vrea vindecați de trecut, goi de secrete și pregătiți pentru … și va urma!

Îl avem ca erou principal pe Emanuel Fota zis și Manu, un văduv ce încă e îmbrăcat în mantia doliului ce se complace în această stare a singurătății, a furiei și a ignoranței față de sine de mai bine de patru ani. Nimic nu are gust pentru el, totul e cenușă și toate nuanțele de gri îi pictează zilele până din marea de sumbru un galben timid își face simțită prezența. Manu privește ca hipnotizat nuanța intensă până curiozitatea îl împinge să o caute pe cea ce se ascunde de privirea sa. Chemarea sorții este aproape iar Manu este pus pe o scenă a vieții ce îl va face atât erou cât și o persoană ce se ascunde după emoția pierderii, însă eroina noastră îl scoate din acea cochilie ajutându-se recipros să-și condimenteze zilele. Și ce mai deliciu…

Și Anna la rândul său este o purtătoare a unei suferințe greu de ținut în frâu, cu o familie influentă și care o vrea supusă aceasta iese din tiparele bine stabilite de „tatăl anului”. Iar acest fapt îl supără teribil pe acesta, provocându-i Annei suferințe sub orice formă, oroare de părinte zic eu, cum zice regina din Alice în Țara Minunilor: „să i se taie capul„. Și totuși, Anna demonstrează o maturitate ieșită din comun, iar pas cu pas alături de Manu se completează, își sorb cuvintele de pe buze și își fac nopțile zile. Până… necazurile îi iau pe nepregătite. Din nou.

Însă tot ce le-a fost scris nu s-a lăsat așteptat, iar voia sorții s-a împlinit în direcția în care cei doi s-au completat mai bine decât își imaginau. Fricile le-au fost șterse iar experiențele prin care au trecut le-a demonstrat încă o dată tăria lor în a porni pe drumul dragostei, un drum de care au fost ambii limitați. Acum au realizat că jumătățile de măsură nu le sunt suficiente, ci toate o împlinire comună, el pentru ea, ea pentru el!

Cartea „Fata cu umbrelă galbenă” s-a dovedit a fi un roman erotic destul de intens. Pasiunea s-a strecurat printre acțiunea propriu zisă atât de senzual încât oricâte dureri nu s-ar striga în text iubirea celor doi se avântă tot mai sus, în aria plăcerilor. Povestea Annei și a lui Manu a fost un deliciu, și știți expresia, „aici și acum”, păi în acest moment încă simt efectul lecturii care a răscolit imaginația mea, dar și a lăsat în urma sa un val de nuanțe vii ce mă vor înclina în zona viselor, a plăcerilor, și nu în ultimul rând a zâmbetului. „Fata cu umbrela galbenă” a fost cartea ce a venit la fix, romantismul ei, fulgerarea acțiunii cât și suspansul îmbrăcat cu umor a făcut din această poveste elexirul perfect pentru serile lungi de toamnă. O lectură pe care o recomand cu mare drag!