Citind-o pe Florina Sanda Cojocaru. Cartea „Păpuși. V-2″

De curând am finisat primul volum al seriei „Păpuși.”, o operă ce mi-a sunat a durere și a neputință, a destin și năpastă, a pierdere și regăsire. Aseară cu inima ruptă în două am dat și ultimele pagini ale volumului doi, o prelungire a unei vieți mâncate de boală, de vini și reproșuri mute. O carte ce și închisă plânge, suspină a cuvinte ce nu se vor lăsa uitate prea curând.

Dacă primul volum m-a lăsat fără cuvinte cel de-al doilea a stârnit în mine mult mai multe semne de întrebare; dacă prima carte a fost un început ce nu putea fi schimbat ci doar luat ca atare, volumul doi a fost o modelare de vieți ce s-au mulat după consecințe, după trecut- aruncându-se orbește într-un viitor mult prea distorsionat de repulsiile unui timp al remușcărilor. O carte a gândurilor scrise, a celor tăinuite și a dorinței de zbor… acolo spre înalturi unde e liniște și pace.

„… pentru că răul nu dispare niciodată de pe pământ; el capătă alte și alte forme.”

Volumul doi al seriei „Păpuși” ne întâmpină la fel de dureros ca și primul, însă de această dată eroina cărții Georgia e mai pregătită ca oricând să facă față vinilor, iar cu ajutorul prieteniei dintre ea și psihologul din Israel aceasta menține fantomele trecutului în lesă, doar noapte îi devine dușman atunci când visele îi sunt invadate. Georgia își canalizează toată energia sa unei instituții care se luptă cu abuzul în familie, dă azil femeilor maltratate și îngrijește în special de copiii acestora. Astfel încearcă să facă dreptate șie-și dar și în numele acelor suflete schilodite de tatăl său, să cinstească memoria mamei sale, a prietenei sale care i-a încredințat copilul ei și nu în ultimul rând să fie o mamă prezentă în viața fetei sale… chiar dacă nu-i reușește. Pe parcurs oamenii vin și pleacă din viața eroinei, află că tatăl acesteia a mai zămislit un copil în afara familiei, o tânără ce caută cu orice preț o alipire de inima Georgiei, își atribuie o copiere de comportament ba chiar ajungând să se strecoare și în patul bărbatului care i-a crescut copii, omul care încă speră la un trai comun cu Georgia. Însă soarta hotărăște pentru ei. Și nu în favoarea lor. Iar cum un rău nu vine niciodată singur în peisaj intră un bărbat ce-i aduce aminte Georgiei de cineva dintr-un timp în care inocența era nepătată de cruzimea din casa de pe Viilor, acolo unde perfectul era mascat iar zâmbetele erau ca accesoriu purtat la mesele de sărbătoare. Un tânăr ce a ajutat-o cândva, demult și parcă dintr-o altă viață, un alt suflet ce a avut de suferit din urma tovarășului Constantin, cel care i-a luat părintele din sânul familiei și la trimis la închisoare, un prim pas spre dezbinarea care a avut consecințe devastatoare. Iar acum toate o ajung din urmă… ura, răzbunarea, mila.

Iar lucrurile nu se opresc aici, în toată agitația zilei starea de sănătate a eroinei se înrăutățește, iar iubirea ce o poartă pentru acel „El” lăsat în Israel e tot mai mare, departe de freamătul fizic, de dorința de apropiere e acea conexiune sufletească ce o face să-i scrie, să-i trimită mesaje… să se mintă că le este bine în lumea pe care au ales-o, cumva departe dar mai aproape mintal ca niciodată. Durerea scurtă a cuvintelor înșiruite le face mai mult rău decât bine, astfel Georgia hotărăște să încheie această tortură și să primească de la prezentul în care trăiește acea fărâmă de viu, de aici și acum; însă se îmbată cu apă rece, pentru că sufletu-i tânjește după brațele lui David, omul care a văzut frumosul din ea în pofida bolii sale, a corpului ciopârțit, bărbatul în a căror mâini a vibrat și s-a simțit femeie.

Acum îl vrea aproape, însă zarurile au fost aruncate. Decizia îi aparține. Iar durerea o face din nou bolnavă și nu doar sufletește. Toți care îi sunt aproape își duc propriile bătălii, însă Georgia militează pentru iertare, pentru ajutor și alinare prin bunăvoință. Suferința ei e departe de a fi una ușoară însă cu pași mici aceasta își ia avânt … uitând uneori de ea în favoarea altora. Iar în toată această vâltoare de acțiuni mesajele se scriu, se memorează pe retină și se lasă salvate acolo undeva din lipsa curajului de a fi îndreptate către destinatar. Însă dintr-o neatenție fata Georgiei Claudia citește totul, înțelege multe și ia niște decizii care apropie acea regăsire a sorții, în care două suflete se îmbrățișează, două voci se împletesc într-o armonie a emoției. Finalul este unul dorit de mine, am sperat până la ultimul cuvânt că acei doi să ducă povestea… și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Și încă sper.

Volumul doi al cărții „Păpuși” are mult mai multe dureri, căderi și urcușiri decât am lăsat eu aici, cuvintele mele ar fi mult prea puține pentru a descrie sau a defini ce a dorit autoarea să transmită. Pot doar să subliniez că povestea curge, viața se trăiește într-un timp alert iar iubirile se scriu chiar sub ochii noștri. Cartea aduce după sine speranțe chiar dacă fiecare suflet menționat a fost un pion al sorții într-un joc al trecutului, prezentului și viitorului. Oameni marcați într-o măsură sau alta de tovarășul tată, torționarul suprem, cel care a fost și încă va fi catalizatorul unor reacții în lanț a căror sfârșit parcă nu se mai întrevede. Nici primul volum nu a fost ușor, dar nici al doilea … totul e intens, iar realitatea creionată de autoare e mult peste limita mea emoțională. Uneori prea dură, alteori prea fără speranță, însă fără a renunța nici măcar un pic la povestea Georgiei. I-am înțeles reținerile, tăcerile chiar și singurătățile…

Recomand cu drag cartea „Păpuși”, deoarece autoarea are o debăcie în a scrie cum rar am întâlnit la un autor contemporan. Florina Sanda Cojocaru este o maestră în a înșirui cuvintele într-un mod special, de suflet pentru suflet!

Astfel, vă îndemn la lectură!

Citind-o pe Nicoleta Beraru. Cartea „Regăsirea”

Nicoleta Beraru (n.1972) este absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Din 2003 trăieşte în Belgia, unde lucrează ca profesoară de limba română (Centrul de Limbi Străine asociat Universităţii KULeuven) şi ca profesoară de integrare (Agenţia de Integrare a Guvernului Flamand). Pe lângă acestea, este traducătoare freelance (Ministerul Justiţiei din Belgia) pentru limbile română, neerlandeză şi franceză. A colaborat, de asemenea, pentru subtitrări, cu televiziuni neerlandofone din Belgia (VRT, VTM).

A debutat editorial în 2018 cu volumul de eseuri şi povestiri pentru adulţi „Ardei iuti. Povestiri la imperfect”. În 2019 publică romanul „Luluţa şi Petrişor sau povestea cuiburilor părăsite”, care s-a aflat pe lista de preselecţii a Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franţa, şi pe locul 2 la concursul literar „Distincţii Cartea Anului 2019”, Dublin. (sursa: sionoeditura)

Anul 2022 îi aduce autoarei o nouă bucurie, una prin tipărirea noului său roman „Regăsirea” la editura Siono, o cartea despre care autoarea Em Sava menționează: „Un roman tulburător, introspectiv, pendulând între orășelul românesc provincial, cuib vetust al devenirii celor două, și prezentul cosmopolit.„.

Cartea „Regăsirea” s-a dovedit a fi o liană de care s-a prins sufletul meu și de care nu se va desprinde prea curând, o singură dată mi s-a întâmplat să reacționez la o carte cu o astfel de intensitate, și mai exact la opera autoarei Em Sava și minunata sa „Ana” iar acum sufletu-mi vibrează la fel. Cu o blândețe în graiul scris și cu o acuratețe fină autoarea ne creionează viața în doi timpi, trecut și prezent, acolo și aici, două femei ce se perindă prin viață acumulând experiențe pentru ca într-un final să se regăsească, ca un făcut … după vorba bunicii. Soarta a decis pentru ele ca și după mulți ani de depărtare firească dar și sufletească să își mai acorde o șansă, de a se asculta, de a se mărturisi unei alteia și de a depăna vrute și nevrute semeni acelor copile ce nu aveau grija zilei de mâine.

Cartea țese măgulitor două destine ce au prins traiul comunist, apoi căderea acestuia cu toate consecințele de după, cu înflăcărarea vârstei dar și fiorii primelor iubiri, decepții și trădări. Apoi maturitatea cu toate încâlcelile ei, cu experiența migrării și construirea unui cămin în detrimentul golului pe care l-a lăsat trecutul. Ni se aduce la cunoștință povestea Lianei și a Veronicăi, două tinere ce își jură prietenie sinceră și de neclintit, însă circumstanțele vieții pot fi destul de distrugătoare astfel acestea se aruncă în marea de oameni săpând între ele un hău ce le îndepărtează tot mai mult.  

„Cotrobăi printre foile scrise. Nu găsi nimic. O luă de la capăt grăbită printre hârtiile învechite, pe la sfârșitul teancului subțire, găsi o bucată subțire de carton de culoarea ceaiului de tei. O întoarse. Pe față era imprimat un buchet de flori de câmp. Deschise felicitarea. Scrisul rotund și larg îi sări în față. „Prietenă pe viață!”, citi și simți cum cuvintele acestea o smintesc. Din nou plânsul îi sui din măruntaie, ca o bolboroseală de ceainic ce dă în clocot, și o zgudui: – Și viața cât durează? Cât, Doamne, îi mai dai? „

Revederea e ca o mângâiere cerească peste sufletele celor două, aceasta le prinde într-un moment de cotitură, iar ambele se aruncă în brațele unei alteia în disperarea de a nu se pierde cum au făcut-o cu mulți ani în urmă, din orgolii adolescentine, din tinerețea trufașă sau din lipsa maturității coapte. Astfel ambele femei parcurg un drum al amintirilor, unul depănat de la zero privit prin ochii unor femei trecute prin apele vieții; zguduite de pierderi, mâncate de reproșuri și mânate de insticte cumulate din neajunsuri. Pe această nouă pânză ce li se așterne din nou atât Liana cât și Veronica pun piesele lipsă dintr-un tablou mixt adunându-și viețile într-un cadru mixat al destinului, în toată splendoarea sa, în toată paleta de culori reîntregindu-l cum doar două prietene o pot face. Cu lacrimi, cu păreri de rău. Și căințe. Cu împăcare și noi dorințe de a nu se mai pierde una pe alta.

„Regăsirea” este acel timp de carte care e scrisă din suflet pentru suflete. Cu fiece pagină noianul de emoții te încarcă iar parcurgerea acesteia doar te adâncește tot mai mult în esența vieții. Aici printre file se va simți blândețea dar și cumsecădenia, regretele dar și vindecarea prin tot ce înseamnă om pentru om și nu în ultimul rând e recunoașterea față de noi înșine a faptului că nimic nu se întâmplă în viața asta fără un motiv anume. Această lectură demonstrează că fie și peste ani cineva acolo de sus își are propriile planuri, astfel „regăsirea” prinde pe eroine mai pregătite ca niciodată să îmbrățișeze unei alteia durerile și să le ostoiască intesitățile. Să își prețuiască prietenia dar nu în ultimul rând să se accepte așa cum sunt, fără limite și fără jumătăți de măsură.

Recomand cu drag această carte!

Citind-o pe Cătălina Pană. Cartea „A ta, Mia”!

Zilele trecute am finisat o minunată carte ce cuprinde o poveste incitant de colorată. Autoarea cu o dibăcie a folosit toată paleta de culori pentru a ne duce vizual într-o galerie a iubirii și a patimii, a zbuciumului dar și a regăsirilor, a emoțiilor scăpate din frâu dar și a erotismului efervescent care a fost atât de unduitor ca o pensulă pe pânza goală ce prinde contur chiar sub ochii noștri.

Cartea „A ta, Mia” de autoarea Cătălina Pană a apărut anul acesta la Editura Petale Scrise și este prima carte din seria Zodia Ispitei, o poveste ce va aduce la un loc iubirea cu ura, pierderea cu regăsirea, lacrimile cu bucuria într-un cadru menit să se lipească de suflet. Să placă și să nu plece de acolo în nevoia de a aștepta cuminte și următoarele povești ce vor reîntregi acest film al forței atracției ce ni se prezintă atât de frumos.

Printre pagini aflăm povestea Mariei zisă și Mia, o tânără suavă crescută în inima unei mănăstiri; aceasta se dedică în totalitate picturii, îndeletnicire care o scoate din anonimat într-o mare de oameni necunoscuți. Însă povestea ei începe nicidecum în direcția culorilor, ci în cea a inimii, poveste ce va zgudui atât lumea ei cât și a celui pe care îl alege pentru întâia experiență sexuală. Acel necunoscut totuși e legat de ea print-un fir invizibil demonstrând faptul că soarta ne râde de la spate atunci când ne credem deasupra tuturor, că le știm pe toate sau că fuga e sănătoasă.

Dar să încep cu începutul… noaptea ce e aliata celor ce se caută îi găsește pe Mia și pe Toni într-un club de noapte, un loc în care amândoi nu ar vrea să se afle, ironia face ca pictorița să fie „salvată” de el, și colac peste pupăză să îl aleagă pe el pentru a i se dărui fără rețineri. Însă noaptea furtunoasă se încheie cu o fugă, Mia alege să nu privească în spate și își începe un nou capitol din viață dar fără acel care îi va fi imprimat pe suflet. Ei, dar karma-i o mare șmecheră, astfel după numai câteva săptămâni i-l scoate în față mai periculos de sexy ca oricând pe Toni, în calitate de șef. Frustrarea, furia chiar și dezolarea i se citesc pe chipul Miei, vrea să rupă orice legătură însă situația în care se află nu îi dă de ales, mai ales că ecourile din trecut își fac simțită prezența într-un mod tăios.

Povestea lor ia amploare cu fiecare pagină dată, tachinările sunt la ordinea zilei dar și emoțiile ce îi încarcă pe fiecare în parte; atât el cât și ea își poartă fricile, frustrările și pierderile ca pe o haină ce le lasă umerii plecați nepermițându-le să ia de la viață totul ce li se cuvine. Iar pe această notă fiecare ba fuge în întâmpinarea unul altuia ba fug în direcții opuse fără a realiza că ei se completează, că doar în doi pot fi o forță de neînvins. Până cedează, în fața sorții, a zilei, a nopții și a brațelor în care se dăruiesc. Din nou și din nou.

Însă totuși pericolul pândește, trecutul urlă iar secretele doar îngreunează claritatea zilei de mâine. Toate aceste amenințări doar încing atmosfera călind spiritul celor doi protagoniști iar momentele de intimitate îi fac să se cunoască la nivel de substanță sedimentând îi ei acea convingere că sunt făcuți unul pentru altul. Cum și în ce manieră vă îndemn să aflați, cert e că nu veți fi scutiți de scene fierbinți dar și de dezvăluiri ce vă vor zgudui inima. Veți înțelege până unde te poate duce frica, până la ce acțiuni te poate împinge nebunia și cât de înălțător poate fi zborul iubirii. O carte ce te va face să iubești iubirea ce-ți va fi frumos schițată…

Cartea „A ta, Mia” este o poveste ce subliniază încercările de supraviețuire într-o lume în care cineva te vrea slab. O carte despre pierderi și regăsiri dar și despre vindecarea traumelor prin intermediul iubirii, forța acesteia prin care te reculegi, te ridici sus, tot mai sus. Cătălina Pană a scris cu o forță uluitoare fiecare punct de vedere, a dat fiecărui personaj posibilitatea să se afirme dar și focalizare pe senzație, trăire și urcuș. O carte ce te determină să îți acorzi acea pauză și să te bucuri de o lectură ce îți trezește imaginația, ce te face să visezi și nu în ultimul rând îți arată evoluția unei relații ce a început fulgerător. Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură, eu am primit o adevărată plăcere, și cu sinceritate vă spun că abia aștept și celelalte volume pentru că leoaica din mine a fost ispitită rău de tot.

Citind-o pe Luiza Rădulescu. Cartea „Rătăcind în trecut. Aequilibrium”

Atunci când totul se-ntâmpla firesc/ Ne-mpotriveam ca soarele și luna,/ și-abia acum încep să te iubesc/ Când simt că te-am pierdut pe totdeauna. – Adrian Păunescu

Am ținut neapărat să încep cu aceste cuvinte doarece autoarea Luiza Rădulescu ne trece prin zi și noapte, lumină și întuneric într-un roman ce mi-a creionat o iubire cu bune și rele. Astfel, cartea „Rătăcind în trecut. Aequilibrium” apărută anul trecut la Editura Creator ne primește fără rețineri în intimitatea unei vieți ce va trage după sine o multitudine de evenimente pe cât de contradictorii pe atât de efervescente adâncindu-mi dorința de a afla până unde se va ajunge. Încotro o va lua drumul eroilor cărții. Ce încercări se vor mai ivi.

„Când te-a văzut, am crezut că tu ești soluția la toate problemele mele. Dar mai apoi te-am cunoscut și abia mai târziu am realizat că tu ai fost doar pastila care mi-a ameliorat azi simptomele și nu tratamentul pe termen lung de care aveam cu adevărat nevoie.”

Cu un titlu destul de grăitor romanul ne prezintă viața unei tinere pe nume Clara Russo, aparent o femeie de succes însă cu un milion de demoni ce o trag în jos sufletește. Cum trecutul o urmărește la fiecare pas iar nopțile îi sunt adevărate încercări ce o trec prin focul iadului aceasta se cufundă în muncă, unica care nu a trădat-o niciodată, loc de refugiu și aripă încă rezistentă în fața unor furtuni ce o îngenunchează la propriu. Soarta pentru ea e vitregă, cu o familie toxică și relații distorsionate aceasta luptă atât cu trecutul, prezentul cât și cu viitorul într-o bătălie deja pierdută, una care o face să se accepte așa cum e și să-și de-a frâu liber să zboare chiar dacă înnaltul i se pare de neatins.

… când găsești motive să mergi mai departe.

Într-un joc al karmei soarta acesteia nu se îmblânzește deloc, iar apariția unui mascul alfa la lucru îi îngreunează și mai mult existența; Alexander i se afișează fără reținere, îi sfidează munca, personalitatea cât și integritatea sa de femeie. Nimic cu el nu e simplu, ba chiar se condimentează pe zi ce trece mai ales că muncesc împreună, călătoresc împreună și împart o senzație la doi, fără măcar de a o conștientiza. Focul lor arde la flacără mică, iar cu fiece zi petrecută în doi inimile lor se pârpâlesc, se încing într-un fum al iluziilor marcate de prea mult trecut, de prea multă durere și abandon.

…perfect imperfecți împreună.

Însă soarta are alte planuri, și anume de ai învăța ca ei să se completeze, să se inițieze într-un dans senzual al simțurilor, și să-și trăiască viața prin prisma propriilor nevoi. Chiar dacă ei se văd defecți, sunt marcați fiecare de multe decline ce le-au adunat pe parcursul vieții și de acea neștiință a iubirii, a dăruirii și a frumosului de a fi în doi apropierea e iminentă, dar este palpabilă și acea senzație că nimic nu e ceea ce pare. Pregătiți sau mai puțin atât Clara cât și Alexander dau tot, însă …

… acolo unde demonii își dau mâna cu îngerii.

Rătăcind în trecut cei doi pierd noțiunea prezentului, îl scapă pe „acum” în favoarea acelor trăiri ce li s-au înrădăcinat în minte, acele frici și constrângeri, acele goluri care au creat adevărate cratere în sufletul fiecăruia. Până în momentul în care își dau liber să facă pace cu sine, să se învelească spiritual cu mantia zilei de azi și nu în ultimul rând să accepte că cineva poate să le fie aproape, prin iubire și în numele ei.

„Mi-ai spus odată că noi doi nu o să putem funcționa niciodată împreună pentru că suntem ca ziua și noaptea. Și poate că suntem, dar cumva lumina din tine a reușit să înțeleagă întunericul din mine și ne-a adus în starea de echilibru de care amândoi aveam nevoie.”

Cartea „Rătăcind în trecut. Aequilibrium” a fost o lectură puternică, un roman ce a conturat perfect un început dar și a scos la iveală acel fir invizibil al trecutului pe care-l purtăm după noi și care ne încâlcește dorințele, ne împiedică să înaintăm perfect curați într-o relație. Autoarea a fost un bun observator al firii umane oglindind atât aspectele psihologice cu viața în tot tumultul ei cât și imprevizibilul care a făcut din toată scrierea o pânză pe care s-a așternut culoarea, emoția și patosul. Iar toate au fost presărate cu scene fierbinți, tachinări senzuale și flirt cât cuprinde într-un roman pe care îl recomand cu tot dragul. Mie îmi revine sarcina să vă îndemn la lectură, cu siguranță veți găsi un loc special în suflet unde să găzduiți această carte superbă!

Citind-o pe Oana Stroe. Cartea „Flăcări gemene”

Oana Stroe a debutat în 2020, cu povestirea Garsoniera ambulantă, în antologia „Inima nu face riduri”. Anul 2021 îi aduce o nouă operă printr-o colecție de povestiri sensibile într-un volum unic intitulat „Flăcări gemene” apărut la Editura Siono. O carte ce nu doar ne va înșirui povești menite să răscolescă inimile celor ce citesc dar și ne va provoca să ne amintim tinerețea, eșecurile, iubirile neîmpărtășite și unele goluri ce nu au fost umplute până acum!

„Iubesc să scriu. Pasiunea pentru literatură s-a sădit de mică, pe vremea poveștilor citite sau interpretate de mari actori.”
Oana Stroe

Iubesc foarte mult cărțile ce mă trec prin diferite stări sufletești, iubesc nebunia loc, tulburarea dar și curcubeul ce răsare după toate furtunile. Astfel, ca într-un carusel de emoții m-a primit și cartea autoarei Oana Stroe, și poate mai mult de atât. Cartea îmbină viața fără retușuri în opt povestiri scurte ce reîntregesc iubirea, cea care e începutul tuturor începuturilor dar și pașii nesiguri uneori care ajung până la ea. Într-un ansamblu de cuvinte ce au apropiat sufletele eroilor cărții dar și într-un joc al circumstanțelor am parcurs un drum al celor ce se descoperă, ce se reclădesc, a celor ce caută răspunsuri și nu în ultimul rând a unora care trăiesc toată viața în căutarea sensului și definiției dragostei.

Emoția puternică ce pulsează prin fiecare pagină dă textului o profunzime aparte chiar dacă fiecare poveste mi s-a părut atât de cunoscută și totuși unică. Autoarea a depănat din firul vieții anume acele istorisiri care ar putea lua forma oricărei vieți. Ar putea fi drama mea sau a ta, ar putea fi începutul poveștii mele sau a celei mai bune prietene. Încărcătura emoțională uneori m-a depășit iar în unele cazuri am lăsat capul în jos în nevoia de a face acel respiro căutând alinare îmbrățișând coperta știind că acolo ard două flăcări gemene ce se vor completa într-o uniune departe de înțelegerea noastră.

Fiecare poveste a fost unică, a cuprins esența vieții ba în doze mici ba în toată plenitudinea extazului, în toate am găsit și zi și noapte, și bucurii și lacrimi, necazuri și armonii, și dincolo de toate furtunile ce ne fac tot mai puternici cuvintele au prăsărat speranțe, multe și toate pregătite să călească fiecare personaj în parte. Femei și bărbați ce s-au regăsit pe sine într-o lume ce înnoadă vieți, încurcă ițe și potrivește destine.

Din câte ați observat am evitat pe cât posibil să vă vorbesc de fiecare poveste în parte, dar am hotărât să mă abțin deoarece altfel aș știrbi din munca autoarei, pentru că tot ce am citit a fost frumos, plăcut și de nedescris. Doar de citit la tonul jos al vibrației sufletului într-o pace deplină!

„Flăcări gemene” este genul de carte care te va întoarce cu susul în jos, care se va juca cu sentimentele tale și va crea dependență. O narațiune ingenioasă, cu personaje încântătoare. O poveste dulce-amăruie despre dragoste și nu doar. O lectură extraordinară pe care o recomand cu drag.

Citind-o pe Kelly Moran. Cartea „Cred în fericire”

Kelly Moran este fostă membră a Scriitorilor romantici din America, unde a fost finalistă a Premiului de Excelență. Cărțile ei au drepturi de traducere străină în Germania, Republica Cehă, România și Olanda. Printre interesele lui Kelly se numără: filme savuroase și arta în toată splendoarea ei. Kelly Moran este un autor de bestseller-uri care își ia inspirația de oriunde, aceasta este originară din Wisconsin, dar locuiește în Carolina de Sud alături de cei trei fii ai săi, câinele și pisica lor.

Dacă cu ceva timp în urmă v-am prezentat cartea „Fericirea în brațele tale apărută la LiterPress Publishing semnată de autoare, astăzi vreau să vă surprind cu al doilea volum al seriei Cattenach Ranch ce s-a dovedit „lipicios” de dulce îmbinând două povești ce s-au completat armonios. Povestea celor ce în prima carte a însemnat pierdere și regăsire în cartea „Cred în fericire” a însemnat redescoperire și prețuire, două cupluri ce și-au dat frâu liber să simtă, să trăiască și să iubească în pofida greutăților și fricilor umbroase.

Încă din primul volum aflăm mici fragmente despre eroii acestei cărți recent citite de mine; despre Nakos Hunt ce de mic copil a părăsit intimitatea tribului său nativ Arapaho în favoarea ranch-ului Cattenach, loc unde a devenit cu timpul „acasă”. Acesta a trecut prin momente grele de acomodare dar și șlefuirea unui caracter dominat de răbdare, înțelegere și istețime. Tot aici o cunoaște și pe ea, pe Amy Woods care deși nu e atât de vulcanică ca stăpâna ranch-ului prezența ei îl intrigă, îl fascinează. În ani această stare se sedimentează apărând acea împăcare și detașare fără implicații emoționale, doar o prietenie strânsă dintre cei trei, Nakos, Olivia și Amy.

Însă o situație stresantă în care nimerește Amy îl face pe Nakos conștient că emoțiile pentru aceasta sunt mult prea puternice, practic se deschide acea cutie de mult lăsată pe un raft deja prăfuit ce acum se revarsă peste ei cu o intensitate colosală. Amy trecută printr-un divorț urât dar și cu sechele după bătaia ce a primit-o de la fostul soț încearcă să se reclădească, să își readune forțele să pășească mai departe, însă realizează că se simte tot mai pierdută într-un tumult existențial în care se vede o străină, o intrusă și nu doar. Și practic când totul se limpezește trecutul își face simțită prezența, un secret ce o zguduie o amenință din nou, o face să se simtă din nou acea fetiță de 12 ani ce a căzut pradă diperării, a durerii și a mutilării sufletești și trupești. Din nou îi trece prin fața ochilor viața ei plină de alegeri proaste și de suferințe absolute.

Însă apropierea lui Amy de Nakos o face să se vindece, să creadă în fericire și în noțiunea iubirii ce i-a fost străină. Parcursul poveștii lor nu e miere, rănile adânci, fricile, temerile mereu au lăsat un gol lăuntric care i-au făcut să înainteze timid, un pas în față și doi înapoi. Însă finalul e divin, a meritat așteptarea, zbuciumul chiar și jocul acela în care pauzele dintre ei au fost binevenite.

Cartea în ansamblu a fost creată să placă de la început până la sfârșit, cu un crez al fericirii autoarea a mărșăluit convinsă fiind că tot ce ne va reda prin emoție și vibrație sexuală să fie de calitate, să se imprime pe sufletul cititorului și să îl facă dependent de această serie. Calmitatea masculină a fost completată de efervescența feminină, senzualitatea prin uniune a fost cireașa de pe tort iar însăși subtextele au format conținutul definitoriu închegând o poveste excepțional de atractivă.

Cartea „Cred în fericire” s-a dovedit a fi un roman pe cât de relaxant pe atât de complex; cu personaje frumos conturate acesta surprinde prin originalitatea construcției de cadre în care eroii cărții își trăiesc decepțiile, iubirile neîmpărtășite și dragostea într-o manieră unică, toate asezonate cu iz de rustic. Mi-a plăcut această carte de la început până la sfârșit, și cu siguranță călătoria emoțională a personajelor principale este una pe care nu vrei să o ratezi!

Recomand cu drag aceste două cărți a seriei Cattenach Ranch care m-au purtat pe aripile iubirii!